Tag: sebes

  • Ponta: Despăgubirile Bechtel vor fi acoperite din buget, anul acesta putem licita un tronson

    “Ministrul Şova a informat, aseară târziu, referitor la încheierea negocierilor şi semnarea acordului, de fapt, de reziliere. Nu e vorba nici de un miliard, cum spunea un fost ministru, nici de 500 de milioane, cum spunea un alt fost ministru, deci înseamnă că am avut miniştri cam slabi, care nu prea ştiau să se uite prin contracte. E vorba de 30 de milioane plus TVA. În acest fel, putem practic – şi avem tot traseul liber de orice alte obligaţii – putem să gândim strategia pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere pe toată zona Ardealului. De altfel, chiar în acest an sper să putem licita segmentul Sebeş-Câmpia Turzii, deci practic să legăm Clujul de autostrada Arad-Sibiu, după care putem, fie din fonduri europene, fie în parteneriat public privat, să continuăm vechiul traseu spre Suplacul-de-Barcău şi în jos, spre Sighişoara”, a spus Ponta.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capitalistul săptămânii: Gottlieb Daimler

    Fiu de brutar, Gottlieb Wilhelm Daimler a devenit interesat de inginerie după şase ani de şcoală primară. La 14 ani a început un stagiu de ucenicie la un producător de carabine, Raithel. După terminarea stagiului a hotărât să se orienteze spre o altă direcţie, a ingineriei mecanice. Astfel, la 18 ani, a plecat din oraşul natal şi s-a înscris la şcoala pentru training avansat în industrie din Stuttgart sub tutela lui Ferdinand Steinbeis, unde era foarte sârguincios şi obişnuia să facă ore suplimentare duminica. În curând, a devenit maistru la o fabrică condusă de profesorul lui, dar nu s-a mulţumit cu atât. După ce a studiat la Institutul Politehnic din Stuttgart, a vizitat Franţa, iar apoi Anglia, considerată „nucleul tehnologiei„, unde a avut ocazia să lucreze cu firmele de inginerie de top şi s-a familiarizat cu maşinile. A câştigat experienţă în munca cu motoarele, în anul 1872 a devenit director tehnic al firmei lui Nikolaus A. Otto, omul care a inventat motorul cu combustie internă în patru timpi. Daimler a părăsit firma după zece ani de muncă împreună cu colegul şi prietenul lui, Wilhelm Maybach, pentru a-şi începe propria afacere de construcţie de motoare. Daimler şi Maybach au petrecut ore întregi dezbătând care este cea mai bună modalitate de a alimenta designul de motor al lui Otto şi au ales benzina, folosită atunci ca agent de curăţare şi vândută în farmacii. Au patentat unul dintre primele modele de succes de motoare cu combustie internă de viteză în 1885, dar şi un carburator care a făcut posibilă folosirea benzinei drept combustibil. Cei doi şi-au folosit motorul cu benzină pe o bicicletă – probabil prima motocicletă din lume, pe o trăsură cu roţi, iniţial trasă de cai cu un motor cu un cilindru, dar şi pe o barcă. Au vândut prima licenţă pentru motoare în 1887, iar în 1889 acestea au fost prezentate la o expoziţie din Paris. Compania Daimler-Motoren-Gesellschaft (DMG) a fost astfel fondată în 1890 în Cannstatt.
    În 1899, firma a construit prima maşină Mercedes, vândută trei ani mai târziu. Daimler a încercat să cumpere 102 acţiuni suplimentare pentru a obţine majoritatea companiei, dar a fost forţat să renunţe la postul de director tehnic. Directorii au ameninţat cu declararea falimentului, iar Daimler a fost nevoit să îşi vândă partea de acţiuni şi drepturile pentru patente. A acceptat oferta, a primit 66.666 de mărci germane şi a demisionat în 1893. În 1900, Daimler a murit, iar în 1907, Maybach a renunţat la DMG. În 1924, managementul DMG a semnat o înţelegere cu Karl Benz şi compania lui, Benz & Cie, în 1926 cele două companii au fuzionat şi s-au transformat în Daimler AG.  La fel ca Daimler, Benz a fost un pionier în materie de design de motoare. Noua companie a produs maşini sub numele de Mercedes-Benz. În 1998, Daimler-Benz a cumpărat producătorul de maşini Chrysler pentru 36 de miliarde de dolari. S-a creat astfel Daimler-Chrysler AG.

  • Daimler aduce 300 mil. euro la Sebeş şi va crea 400 de noi locuri de muncă

    Daimler AG, unul dintre cei mai mari constructori auto la nivel mondial, va investi peste 300 de milioane de euro în extinderea uzinei de la Sebeş, parte a subsidiarei Star Transmission, unde vor fi produse vi­itoarele generaţii de cutii de viteze pentru autoturismele Mercedes-Benz, aceasta fiind cea mai mare investiţie anunţată în ultimii ani în producţia de componente auto.

    „Având în vedere situaţia actuală şi în baza experienţei şi colaborării cu Star Transmission, opţiunea pentru asigurarea capacităţilor necesare de asamblare suplimentară, într-o manieră flexibilă, este de a extinde activităţile din România“, a spus Peter Schabert, directorul de producţie pentru sisteme de transmisie al Mercedes-Benz şi al fabricii din Unterturkheim, fabrica unde vor fi produse componente şi pentru cutiile de viteze asamblate în România, la Sebeş.

    Investiţia nemţilor de la Daimler a fost anun­ţată luna trecută de premierul Victor Ponta, dar fără a comunica numele companiei sau ce urmează aceştia să producă.

    Potrivit Daimler, decizia de extindere în România a fost adoptată în condiţiile în care cea din Stuttgart era supraîncărcată şi nu dispunea de spaţiu necesar extinderii.

    „Conducerea fabricii şi cea a sindicatului au convenit în urmă cu doi ani să producă noua cutie de viteze automată şi un modul de asamblare la locaţia din Stuttgart-Hedelfingen. Cel de-al doilea modul de asamblare de la Sebeş va fi aprovizionat de la locaţia noastră de producţie“, a spus Wolfgang Nieke, preşedintele sindicatului fabricii Mercedes-Benz din Unterturkheim.

    Compania Star Transmission a fost înfiinţată în 2001, iar în prezent cei aproape 800 de angajaţi din Cugir şi Sebeş produc componente pentru motoarele şi cutiile de viteze ale automobilelor din gama actuală a Mercedes-Benz, dar şi pentru modele mai vechi, asigurând piese de schimb. Spre deosebire de Cugir, unde nu este în prezent nicio auto­stradă în apropiere în construcţie, Sebeş este amplasat pe viitorul tronson de autostradă A1 Sibiu Deva, care va fi finalizat până la sfârşitul anului, iar în următorii trei ani se va putea circula pe auto­stradă până la graniţa cu Ungaria.

    „Compania Daimler va crea între 300 şi 400 de noi locuri de muncă la Sebeş până în 2016. În prezent în cadrul fabricii din Sebeş lucrează în jur de 400 de oameni, plus alte 400 de persoane în fabrica din Cugir. Este o investiţie deosebit de importantă pentru oraşul nostru“, a declarat pentru ZF Transilvania Adrian Alexandru Dăncilă, primarul municipiului Sebeş. El a subliniat că „volumul investiţiilor realizate în zona Sebeş sunt de aproximativ un miliard de euro, fiind totodată create câteva mii de locuri de muncă. şomajul fiind de sub 2%, iar gradul de colectare a taxelor şi impozitelor locale de aproximativ 95%“.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro