Tag: scor

  • Un copil de origine română a fost desemnat cel mai inteligent de pe planetă. La trei ani ştia să numere până la 1.000 şi vorbeşte trei limbi străine

    IQ-ul unui om cu inteligenţă medie se ridică de obicei la 110 puncte, în vreme ce un scor de peste 140 anunţă un om genial. România se poate mândri la acest capitol cu unul dintre cei mai promiţători copii ai planetei, Anthony Popa Urria.

    Copilul în vârstă de cinci ani locuieşte în Canada şi este la origine român . La numai doi ani şi nouă luni a fost catalogat la fel de deştept precum celebrul fizician Albert Einstein sau precum Stephen Hawking, având un IQ de 154, adică aproape perfect.

    Anthony Popa Urria trăieşte în Calgary, Canada încă de la naştere şi a fost desemnat în unanimitate de Organizaţia MENSA drept cel mai inteligent copil din lume. MENSA este o organizaţie internaţională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligenţă folosite de organizaţie. În timp ce alţi copii de vârsta lui se jucau cu creioanele colorate, Anthony ştia să numere până la 1.000, să pronunţe tot alfabetul şi să vorbească în italiană, spaniolă şi engleză; toate acestea de la vârsta de trei ani, vârstă la care i-a uimit pe mulţi profesori şi sociologi din Canada, potrivit efemeride.ro.

    În prezent copilul are aproape 6 ani şi trăieşte alături de părinţii săi în Calgary, Canada.

    Când Vicki Herd, membră a comitetului naţional Mensa Canada, a văzut pentru prima dată dosarul lui Anthony, a fost convinsă că a fost o greşeală de scriere. „Ne-am gândit cu toţii: Hei, trebuie să fie o greşeală la data de naştere.” îşi aduce aminte zâmbind. „în Canada, există doar şapte alţi membri ai Mensa în vârstă de până la 10 ani. IQ-ul mediu pentru adulţi este de 100, în timp ce majoritatea membrilor Mensa au un IQ mai mare de 135” a adăugat Vicki Herd.

    Conform Ziare.com, Felicia, bunica genialului român a observat calităţi de excepţie ale copilului încă de la vârsta de patru luni, atunci când urmărea cu atenţie sporită tot ce se petrecea în jurul său. La împlinirea vârstei de 6 luni, copilul ştia deja să recunoască toate literele alfabetului.



    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO

     


    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO

     
  • Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală de la Roland Garros

    Meciul dintre Simona Halep şi Samatha Stosur a început duminică şi a fost întrerupt de mai multe ori din cauza ploii. Favorita numărul 6 de la Roland Garros a început mai bine partida şi a condus cu 5-3, dar jocul a fost întrerupt. La reluare, australianca a fost mult mai agresivă, a preluat controlul meciului, a egalat la cinci şi a trimis apoi setul în tiebreak. Halep a comis foarte multe greşeli şi a cedat cu 7-0.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid

    Primul set a fost dominat categorit de Simona, care a început bine şi a câştigat pe serviciul adversarei. Până în gameul şase al setului s-a mers cap la cap, fiecare jucătoare reuşind să-şi câştige punctele pe propriul serviciu. Halep a reuşit încă un break, iar tabela indica scorul de 4-1 pentru constănţeancă. În final, românca de 24 de ani şi-a adjudecate setul, scor 6-2.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid

    Primul set a fost dominat categorit de Simona, care a început bine şi a câştigat pe serviciul adversarei. Până în gameul şase al setului s-a mers cap la cap, fiecare jucătoare reuşind să-şi câştige punctele pe propriul serviciu. Halep a reuşit încă un break, iar tabela indica scorul de 4-1 pentru constănţeancă. În final, românca de 24 de ani şi-a adjudecate setul, scor 6-2.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Performanţă uluitoare la Madrid: avem 4 jucătoare în sferturile de finală ale turneului patronat de Ion Ţiriac

    Patricia Ţig (21 de ani, venită din calificări) este ultima româncă calificată în sferturi, după ce a învins-o pe Madison Keys (locul 25 WTA) cu scorul de 6-3, 6-4.
     
    Simona Halep (locul 7 în clasamentul WTA) a câştigat, miercuri, meciul cu elveţianca Timea Bacsinszky (15 WTA), scor 6-2, 6-3, în optimile de finală ale turneului de la Madrid, şi va evolua împotriva Irinei Begu (34 WTA) în sferturile competiţiei desfăşurate pe zgură.
     
    Pentru accederea în turul următor la Madrid, Simona şi Irina şi-au asigurat 215 puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 114.560 de euro.
     
    Halep a rămas cea mai bine clasată tenismenă pe tabloul principal. Favorita 1, poloneza Agnieszka Radwanska (locul 2 WTA), a fost eliminată în primul tur. Germanca Angelique Kerber, cap de serie numărul 2, a pierdut tot în primul tur. Au mai părăsit întrecerea Garbine Muguruza (4 WTA), Viktoria Azarenka (5 WTA) şi Petra Kvitova (6 WTA).
     
    Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, după ce a învins-o în trei seturi pe jucătoarea din Statele Unite ale Americii, Christina McHale, scor 6-7, 6-4, 6-4, la capătul unui meci care a durat 2 ore şi 39 de minute.
     
    Sorana Cîrstea (locul 127 în clasamentul WTA) a câştigat, miercuri, meciul cu sportiva germană Laura Siegemund (44 WTA), scor 6-4, 7-6 (9), în optimile de finală ale turneului.
     
    Meciul a durat două ore şi 6 minute. Pe durata partidei, Sorana a servit un as şi a comis două duble greşeli. Românca a câştigat 53% dintre mingile jucate cu primul serviciu şi 61% dintre cele cu serviciul 2. Cîrstea şi-a pierdut de 4 ori serviciul şi a izbutit 5 break-uri.
  • „Vor trece zeci de ani până când un computer va învinge omul la acest joc”. Cât este scorul în meciul dintre un program creat de Google şi campionul mondial la Go

    Este AlphaGo de neoprit? Cu siguranţă aşa pare, după ce inteligenţa artificială creată de Google l-a ”zdrobit” pe cel mai bun jucător pe care îl poate oferi omenirea la cel mai complex board game creat vreodată de om: Go. Omul nu a fost nici măcar aproape de a învinge calculatorul, scrie revista de ştiinţă New Scientist.

    După înfrângerea istorică de ieri, când campionul mondial la Go a fost învins de un program de calculator creat de Google, în meciul doi lucrurile păreau să meargă în favoarea jucătorului Lee Sedol. În scurt timp însă, totul s-a întors împotriva sa. AlphaGo a preluat cu o ”mână de fier” controlul asupra jocului printr-o serie de mutări incisive şi total neortodoxe, pe care Lee nici nu a putut să le anticipeze.

    Spre finalul jocului doi, software-ul a părut că şi-a abandonat pentru o secundă natura rece şi calculată şi că ar fi comis o greşeală, care i-a permis lui Lee să cucerească câteva puncte. Totuşi, speranţa era falsă: AlphaGo nu era interesat de pierderile suferite, ci mai degrabă de mutările care îi maximizau şansele de câştig, indiferent cât de scump l-ar fi costat. Scorul a ajuns la 2-0 pentru inteligenţa artificială, într-un joc ce va avea cinci runde.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Vrei să trăieşti mai mult? Iată cum ţi-ai putea prelungi viaţa cu cel puţin 2 ani

    10.000 de paşi în fiecare zi, pentru o viaţă mai sănătoasă. Un obiectiv care a vândut milioane de brăţări de fitness în întreaga lume. Dar se pare că dezvoltatorii acestor gadgeturi renunţă la cei 10.000 de paşi zilnic pentru monitorizarea cardiacă, plus multe alte date personalizate purtătorului, scrie The Wall Street Journal.

    Mio Global, companie cunoscută pentru dispozitivele sale care măsoară pulsul atleţilor, a dezvoltat o aplicaţie pentru smartphone (Personal Activity Intelligence) care interpretează activitatea cardiacă a purtătorului. Pentru a-şi menţine sănătatea, utilizatorul trebuie doar să-şi păstreze scorul Personal Activity Intelligence (PAI) la 100 în fiecare zi. Potrivit studiilor Mio, un individ şi-ar prelungi durata de viaţă cu cel puţin doi ani (10 ani pentru cei sub 50 de ani), dacă păstrează, în mod constant, scorul PAI-ului la 100 sau mai sus. 

    Tot ce trebuie să faci este să-ţi conectezi aplicaţia PAI de pe smartphone la o brăţară de fitness (Fuse, de pildă), iar atunci când activitatea cardiacă a purtătorului creşte şi scorul PAI face acelaşi lucru.

    De ce este  bun un scor PAI de 100 şi nu 10.000 de paşi?

    Acest număr a apărut în anii 60 în Japonia, parte a unei campanii de marketing, însă acest număr nu mai este relavant pentru activitatea omului modern, care-şi petrece majoritatea timpului aplecat deasupra unui calculator cu junk-food pe post de mâncare. În activitatea fizică este importantă creşterea numărului de bătăi pe minut a inimii, iar cei 10.000 de paşi nu fac asta (asta daca nu urci pe scări până la etajul 10 al unei clădiri).

    Aşadar softul PAI monitorizează activitatea cardiacă şi bazat pe asta se stabileşte acel scor. De exemplu, o plimbare de 6.000  paşi este echivalentul a 7 PAI, pe când un antrenament intens de 30 de minute înseamnă 56 PAI.

    Formula pentru PAI se bazează pe un studiu de durată (20 de ani) făcut în Norvegia la care au participat 60.000 de oameni şi ia în considerare vârsta, sexul, şi ritmul cardiac al fiecărei persoane în parte.
     

  • Eleva de 11 ani care a luat scorul MAXIM de IQ. I-a depăşit pe Stephen Hawking şi Albert Einstein

    Punctajul maxim în testul IQ este de 161 la adulţi şi 162 pentru cei sub vârsta de 18 ani.

    Kashme Wahi, o elevă de  11 de ani din Marea Britanie, şi-a obţinut un loc în înalta lume intelectuală.
     
    Rezultatele testului lui Kashmala Wahi sunt cu adevărat impresionante, scorul ei de 162 o pune cu 2 puncte mai sus decât Stephen Hawking şi Albert Einstein.
     
    Wahi a decis să facă testul Mensa pentru  a demonstra părinţilor ei, ambii consultanţi IT de management la Deutsche Bank din Londra, că poate. Rezultatul obţinut a fost impresionant – 162 de puncte.  
     
    “Nu m-am pregătit suplimentar pentru acest test. Testul Mensa este despre logică şi bunul simţ, am folosit abilităţile învăţate la şcoală”, a declarat Kashme Wahi.
     

     

  • Cât valorează Naţionala de Fotbal a României şi care e cel mai scump jucător

    Reprezentativa de fotbal a României a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Insulelor Feroe, în ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016, şi s-a calificat la turneul final care va avea loc în Franţa.

    Naţionala de fotbal a României are o valoare de piaţă de 60,7 mil. euro, venită de la 23 de jucători. Vârsta medie în lotul naţional este de 28 de ani, conform site-ului de transfermarkt.com. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cât de bine cunoşti lumea de azi? Bill Gates te provoacă la acest scurt test

    Bill Gates îşi provoacă cititorii la un test de cunoştiinţe despre starea lumii din ziua de azi. 

    “Încerc să ţină pasul cu ce se întâmplă în lume şi pentru a-mi testa cunoştinţele i-am cerut echipa mele să creeze un test scurt.  După ce răspunzi la toate întrebările, veţi afla scorul, dar şi dacă aţi depăşit scorul meu”, a scris Bill Gates pe site-ul său.

    Testul il găsiţi aici