BusinessMagazin

Tag: scandal

  • Scandalul Wirecard se răspândeşte către spaţiul politic din Germania: „Nu există nicio agenţie guvernamentală care să fi jucat un rol în descoperirea fraudei”

    În septembrie 2019, principalul consilier economic al Angelei Merkel, Lars-Hendrik-Röller, a primit o vizită din partea grupului Wirecard, văzut la acea vreme drept una dintre cele mai de succes companii tech din Germania, notează Financial Times.

    Unul dintre oamenii primiţi de Röller la cancelaria din Berlin a fost Burkhard Ley, consilier strategic al Wirecard şi fostul director financiar al procesatorului de plăţi. Un an mai târziu, Ley se află în custodia poliţiei, acuzat de fraudă, deturnare de fonduri şi manipulare a pieţei.

    Întâlnirea a subliniat accesul de care se bucura uriaşul în ceea ce priveşte principalii factori de decizie din Germania cu puţin timp înainte de colapsul din luna iunie a acestui an, acces care a scos în evidenţă lumina neiertătoare pe care o exercită lobby-iştii asupra spaţiului politic.

    Wirecard reprezintă sursa celei mai spectaculoase fraude din istoria postbelică a Germaniei, iar scandalul devine din ce în ce mai politic. La începutul lunii septembrie, Bundestagul a decis să lanseze o anchetă parlamentară asupra problemei în cauză, asigurându-se că scandalul va continua să răpească primele pagini ale ziarelor şi în 2021 – an în care germanii îşi votează noul parlament – şi să pună în umbră ultimele luni în calitate de cancelar ale Angelei Merkel.

    Un punct major de interes pentru membrii parlamentului este modul în care autorităţile au eşuat în recunoaşterea gravităţii situaţiei din cadrul Wirecard. Întâlnirea Röller-Ray a avut loc la câteva luni după ce informatorii au tras semnale de alarmă cu privire la frauda comisă de procesatorul de plăţi, stârnindu-se ulterior o anchetă în Singapore. Membrii guvernului german – incluzând-o aici şi pe Angela Merkel – au continuat să facă lobby pentru Wirecard în ciuda numărului tot mai mare de incertitudini.

    De asemenea, scandalul a expus punctele slabe ale sistemului german de reglementare financiară şi, în special, slăbiciunile autorităţii de supraveghere – BaFin. Membrii din opoziţie ai parlamentului rămân sceptici şi, în loc să investigheze sursa acuzaţiilor aduse împotriva Wirecard, BaFin şi procurorii penali din Munchen au mers după jurnaliştii care au semnalat activităţile întreprinse de procesatorul de plăţi.

    „Nu există nicio agenţie guvernamentală care să fi jucat un rol în descoperirea fraudei – nici BaFin, nici Unitatea pentru Informaţii Financiare (FIU), nici procurorul. Contribuţia statului în situaţia generată de Wirecard este zero”, spune Florian Toncar, membru al Partidului Liber Democrat.

     

  • Documentele „FinCEN”: Unele dintre cele mai mari bănci din lume „au permis infractorilor să spele bani” în ultimii 20 de ani

    „Profiturile obţinute din droguri, averile deturnate ale ţărilor în curs de dezvoltare şi bani câştigaţi din piramide Ponzi au reuşit să treacă prin aceste instituţii financiare, în ciuda avertismentelor propriilor angajaţi ai băncilor”, rezultă din ancheta la care au lucrat 108 instituţii media din 88 de ţări.

    Ancheta se bazează pe mii de „rapoarte de activitate suspectă” (SAR) făcute de poliţia financiară a Trezoreriei SUA, FinCen.

    Fişierele FinCEN au identificat cel puţin 2000 de miliarde de dolari în tranzacţii suspecte între 2000 şi 2017, dintre care 514 miliarde de dolari se referă la JPMorgan Bank şi 1,3 trilioane de dolari la Deutsche Bank. Aceste rapoarte de activitate suspectă ridică îndoieli cu privire la originea fondurilor, dar nu constituie neapărat dovezi de fraudă.

    Cu toate acestea, este rezonabil să credem că cele 2.000 de miliarde de dolari din tranzacţiile suspecte identificate sunt doar o picătură în oceanul de bani murdari care circulă în băncile din întreaga lume.

    Ancheta indică în special cinci mari bănci – JPMorgan Chase, HSBC, Standard Chartered, Deutsche Bank şi Bank of New York Mellon – acuzate că au continuat să tranziteze fonduri de la suspecţi criminali chiar şi după ce aceştia au fost urmăriţi penal sau condamnaţi pentru abateri financiare.

     

     

     

     

  • Victoriabank din Republica Moldova, unde Banca Transilvania şi BERD sunt acţionari, este prinsă într-un scandal soldat cu punerea sub sechestru a bunurilor băncii

    Victoriabank, a treia bancă din Republica Moldova, unde Banca Transilvania şi BERD sunt acţionari, este prinsă în mijlocul unui imens scandal în urma unor evenimente petrecute acum 6 ani.

    Publicaţia online din Republica Moldova – deschide.md – a anunţat că o instanţă de judecată a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor Victoriabank pentru repararea unui prejudiciu cauzat prin infracţiune, în valoare de 2,3 miliarde de lei moldoveneşti, adică aproape 120 de milioane de euro.

    Victoriabank a declarat luni că este surprinsă de includerea sa în acest caz, care vizează evenimente petrecute în sistemul bancar din Republica Moldova cu 6 ani în urmă, după o perioadă atât de lungă de la derularea faptelor.

    “În opinia noastră, Victoriabank, în forma sa actuală şi după transformarea începută în 2018, nu are legătură cu cauza cercetată de autorităţi“, a anunţat banca într-un comunicat de presă.

    Bogdan Pleşuvescu, preşedintele Victoriabank începând cu 2018, spune că “suntem deschişi faţă de autorităţi, să oferim toate detaliile necesare, pentru că este şi în interesul nostru ca aceste lucruri să fie lămurite definitiv”.

    Victoriabank îndeamnă “actorii publici din ţară să acţioneze responsabil în tot ceea ce fac, aşa încât companiile locale şi străine să aibă curajul de a investi în Republica Moldova, mai ales pentru că ţara are atât de mare nevoie de investiţii care să contribuie la dezvoltarea economică”.

  • Gigantul Zoom, care a adus şedinţele corporatiste în sufragerie, trece la achiziţii şi cumpără startup-ul Keybase pentru a implementa criptare integrală în servicii şi a pune capăt scandalurilor de securitate

    Compania de videoconferinţe Zoom a cumpărat startup-ul american Keybase, completând prima tranzacţie din istoria de nouă ani a companiei, potrivit CNBC.

    Tranzacţia a venit pe fondul scandalurilor de securitate legate de platforma Zoom, întrucât mai multe instituţii, şcoli şi persoane care folosesc platforma au reclamat că s-au confruntat cu situaţii în care conexiunea lor era urmărită şi de altcineva sau chiar întreruptă de atacatori care intrau în conversaţiile private ale utilizatorilor.

    Tehnologia Keybase va oferi videoconferinţelor Zoom criptare integrală (end-to-end – în care doar utilizatorii care comunică pot vedea conversaţia).

    Termenii tranzacţiei nu au fost anunţaţi, iar achiziţia face parte dintr-un plan de 90 de zile anunţat de Zoom în data de 1 aprilie – în cadrul căruia promite că îşi va rezolva toate problemele de securitate semnalate.

    Eric Yuan, CEO-ul Zoom, a declarat pentru CNBC că firma are nevoie de o soluţie pentru utilizatorii care cer cel mai înalt nivel de securitate şi privacy şi să se asigure că nimeni nu poate participa neinvitat la conversaţia lor.

    Când soluţia Keybase va fi implementată, utilizatorul Zoom care programează conferinţa va avea opţiunea de a alege criptarea end-to-end. Această opţiune va opri pe oricine vrea să intre în conversaţie apelând prin intermediul telefonului mobil – aceasta fiind una din metodele în care conversaţiile altora pot fi accesate. Mai mult, alegerea acestei opţiuni va dezactiva înregistrarea automată a conversaţiei în cloud.

    Yuan a spus că este foarte important ca utilizatorii să ştie că respectiva cheie de criptare nu se află pe serverele Zoom, astfel încât compania nu are acces la conţinutul unui apel.

    În doar patru luni, numărul utilizatorilor a crescut de 20 de ori, întrucât în mai multe sectoare de activitate serviciile de videoconferinţă au devenit necesare pentru a continua activitatea prin muncă de la distanţă. În acelaşi timp, Zoom a avut succes şi în mediul educaţional, serviciul fiind folosit de elevi, studenţi şi profesori din toată lumea, inclusiv din România. Pentru a alimenta acest succes, Zoom a decis să ofere accesul gratuit pentru utilizatorii din şcoli şi universităţi pe durata pandemiei.

  • Costurile nespuse ale celui mai mare scandal din industria auto din istoria modernă a lumii. Poveştile clienţilor care au suferit din cauza maşinilor, dar şi din cauza altor giganţi mondiali

    Scandalul Dieselgate al testelor de noxe trucate de cel mai mare producător auto al lumii este ultra-cunoscut. Însă mai puţin cunoscute sunt poveştile clienţilor care au suferit din cauza maşinii în care şi-au investit uneori toate economiile. Transpunerea într-o astfel de poveste face ca cele mai cunoscute scandaluri financiare din lume să capete o cu totul altă dimensiune, iar costurile lor să fie imposibil  de contabilizat. 

    Perspectivele diferite asupra acestui tip de scandaluri financiare sunt cuprinse în seriile documentare Netflix „Dirty Money“, care au avut premiera în 2018 şi au revenit în luna martie cu cel de-al doilea sezon. Artizanul seriilor este Alex Gibney, producător de documentare care a fost premiat şi cu un Oscar  pentru lungmetrajul „Taxi to the Dark Side“. 
    Cele două serii sunt formate din câte şase episoade de o oră – aşa că dacă perioada de izolare vă oferă mai mult răgaz decât de obicei pentru platformele de streaming, aceasta e o bună modalitate de a vă relaxa în timp ce vă îmbogăţiţi cultura de business internaţional – prin exemple însă de „aşa nu se fac afaceri”. Documentarul se concentrează pe exemple de malpraxis din lumea financiară, la diferite niveluri, şi este construit împotriva celor care acţionează imoral şi a celor care îşi clădesc averile pe seama nefericirii altora.

    Episodul despre Volkswagen, numărul 6 al primei serii, este un exemplu al acestui puzzle prin care s-a construit fiecare episod: poveştile despre măreţia unui brand crescut în sute de ani, iubit de o lume întreagă – chiar şi de americani – şi care a ajuns să-şi dezamăgească clienţii prin cele 500.000 de autovehicule produse între 2009 şi 2015 care au poluat mediul din cauza testelor trucate referitoare la noxele emise.

    Pentru lumea întreagă, scandalul Dieselgate este cunoscut, dar modul în care acesta s-a reflectat în viaţa celor care au cumpărat automobilele cu noxe sau a celor care au suferit din cauza poluării este mai puţin ştiut. Unul dintre clienţi spune în deschiderea episodului: „Furia mea nu se compară cu furia soţiei mele, care deşi avea un abţibild pe maşină cu îndemnul la pace Namaste, voia să îl atace pe dealerul de la care am cumpărat maşina”. Apoi, el se întreabă cum s-a putut întâmpla ca o companie atât de mare să îşi mintă clienţii pe scară largă. Iar tot episodul este construit n jurul acestei întrebări, prin perspective diferite ale celor implicaţi.

    De fapt, acesta este unul dintre elementele distinctive ale documentarului, care prezintă fiecare dintre scandaluri prin optica diferită a personajelor – indiferent că este vorba despre CEO-ul unei companii (sau chiar de Donald Trump într-unul dintre episoade), de angajatul de la firul ierbii, de membrii familiei celor care au orchestrat ingineria sau de cei care care au condus anchetele.  Iar fiindcă o poveste din lumea businessului trebuie să se bazeze pe cifre – acestea sunt din abundenţă şi aici.

    Episoadele se concentrează pe poveşti de spălări de bani, trafic de droguri, poluare a mediului, abuz faţă de bătrâni sau bolnavi, pe personaje cunoscute din lumea businessului, dar şi pe aspecte mai puţin ştiute din specificul unor businessuri internaţionale, cum ar fi, de pildă, fondul de rezervă al întregii lumi de… sirop de arţar. Indiferent de particularităţile cazului analizat, toate cele 12 episoade se concentrează pe un singur lucru: costurile care nu pot fi descrise în cifre ale acestor scandaluri şi pe care poate nu le-am vizualizat atunci când am citit despre ele în presa internaţională de business.

    Dirty money
    Producător: Alex Gibney  
    Scenarist/Regizor: Ted Braun
    Distribuţie: Netflix
    Premiera: 11 martie 2020 (pentru cel de-al doilea sezon. primul a fost lansat pe 26 ianuarie 2018)

    Cele două serii sunt formate din câte şase episoade care durează o oră – aşa că dacă perioada de izolare vă oferă mai mult răgaz decât de obicei pentru platformele de streaming, aceasta e o bună modalitate de a vă relaxa în timp ce vă îmbogăţiţi cultura de business internaţional – prin exemple de „aşa nu se fac afaceri”.

  • FOCUS Bugetul Capitalei a fost votat într-o şedinţă cu scandal

    A fost din nou scandal la Primăria Bucureşti în şedinţa consilierilor generali. De această dată, aveau pe ordinea de zi bugetul pe anul 2020, dar au început să se certe chiar înainte ca banii Bucureştiului să fie împărţiţi.

    Un motiv a fost proiectul ce viza un spaţiu verde din sectorul 6, Prelungirea Ghencea, în care aleşii USR spuneau că pot fi construite blocuri înalte.

    În replica, Gabriela Firea i-a acuzat de ipocrizie. “Noi vorbim despre parcul care se va amenaja, dacă Guvernul ne va da terenul, în Prelungirea Ghencea. Spuneţi-le cetăţenilor din spate că nu vreţi proiectul. Fraze de genul «noi susţinem proiectul, dar votăm împotrivă», trei ani şi jumătate am mâncat teoriile astea” , a spus primarul.

    Consilierii USR au rămas în vizorul Gabrielei Firea şi când a venit vorba despre vot. Edilul i-a acuzat că îşi scot cartele pentru a figura ca absenţi.

    De cealaltă parte, USR-ista Ana Ciceală a şi-a căutat probe şi a pozat aparatul care monitorizează prezenţa şi votul.

    “Eu sunt absolut convinsă că colegii noştri se înscriu la cuvânt, dumneavoastră îi vedeţi, nu le daţi cuvântul, complet nelegal. Este abuz în serviciu. V-am atras atenţia de nu ştiu câte ori”, a spus Ana Ciceală.

    Şi social democraţii din Consiliu au protestat şi s-au ridicat de pe scaune. Au revenit totuşi, speriaţi că bugetul nu va avea destule voturi.

    Primăria Capitalei a aprobat azi bugetul în valoare de 10 miliarde de lei pentru anul 2020, după două ore de scandal. Consilierii USR şi cei ai PNL nu au votat.

  • Acţiunile companiei petroliere Lekoil se prăbuşesc la Londra cu 70% după un scandal de fraudă

    Acţiunile companiei petroliere Lekoil au scăzut marţi cu peste 70%, ilustrând reacţia investitorilor la un scandal de fraudă care implică producătorul nigerian şi un împrumut non-existent de 184 milioane dolari, potrivit FT.

    Tranzacţionarea acţiunilor Lekoil a fost suspendată luni după ce producătorul nigerian a anunţat că a fost victima unui presupus scandal de fraudă. Lekoil a plătit 600.000 de dolari către o firmă de consultanţă care a promis că va aranja un împrumut de 184 milioane dolari de la Autoritatea de Investiţii din Qatar.

    Lekoil susţine că a plătit 600.000 de dolari către Seawave Invest, o firmă de consultanţă cu sediul în Bahamas – pentru intermedierea împrumutului.

    Astfel, acţiunile listate pe piaţa secundară a bursei londoneze se tranzacţionau marţi la ora 12.20 la 3,10 GBX (0,04 dolari) per acţiune, în scădere cu 67% de la începutul şedinţei de tranzacţionare, la o capitalizare bursieră de 16,7 milioane GBX (216.548 dolari).

     

     

     

     

     

     

     

  • Artă politică la Watergate

    Organizată de galeria newyorkeză Bortolami, expoziţia improvizată intitulată „Exodus” prezintă lucrări de artă conceptuală. Printre acestea se numără „Crying Games” de Josh Kline, o lucrare video care suprapune figuri de politicieni care au avut un rol în războiul împotriva terorismului pe trupuri de actori care plâng isteric şi-şi exprimă regretele, scrie Washington Post, un pix folosit la semnatul unui tratat de interzicere a testelor nucleare din 1963 ori un panou de gard de plasă, lucrare semnată Cady Noland, ce poartă titlul de „Institutional Field”. 

  • Prinţul Charles, implicat într-un scandal ce vizează o pictură Monet falsă

    Un falsificator de artă american afirmă că el este autorul tabloului expus la Dumfries House, sediul fundaţiei, nu artistul impresionist francez din secolului al XIX-lea.

    Alte două picturi, ce le-ar aparţine lui Pablo Picasso şi Salvador Dali, ar fi fost falsificate, acestea având o valoare de 54 de milioane de dolari, respectiv 27 de milioane de dolari.

     

    Acestea se numără printre cele 17 tablouri împrumutate fundaţiei de omul de afaceri James Stunt, fostul soţ al fotomodelului Petra Ecclestone.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scandalul de la TAROM depune mărturie despre jaful general din companiile de stat, folosite de partide pentru sinecuri, furturi şi şantaj

    Scandalul de la Tarom subliniază a mia oară: companiile de stat româneşti sunt ţinute în viaţă nu pentru a face profit pentru stat şi pentru buget, nu ca să ofere statului controlul în punctele nodale ale economiei, cum cred unii, ci pentru potenţialul lor de stipendii pentru lacheii partidelor. Şi şantaj.

    Nu reiau povestea decât pe scurt. Ministrul transpoturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut CEO-ului Tarom, Mădălina Mezei, să ţină la sol vreme de câteva ore vreo cinci avioane de pe rutele interne ale companiei, astfel încât parlamentarii din provincie să nu poată ajunge la timp la votul moţiunii de cenzură din 10 octombrie.

    Mezei spune că nu s-a conformat şi este  demisă, două zile mai târziu, de Consiliul de administraţie al TAROM, controlat de Răzvan Cuc. Povestea devenit publică abia după această demitere.

    Ministrul neagă: nu i-am cerut să ţină avioanele la sol. Dar admite că a cerut listele pasagerilor şi numele parlamentarilor ce urmau să fie îmbarcaţi. Iar Mezei i le-a dat. De ce? Astfel de date sunt transmise poliţiei, daca este cazul, poliţiei de frontieră, dacă este cazul, serviciilor secrete, dacă este cazul, dar in niciun caz unui ministru.

    PROTV a publicat un schimb de mesaje între CEO-ul TAROM şi ministrul transporturilor.

    Iată cum arată transcrierea acestor mesaje publicate de PROTV:

    (Răzvan Cuc, ministrul transporturilor)

    “Mai uitaţi-vă pe Satu Mare. Dacă a plecat vreunul.”

    (Mădălina Mezei, directorul TAROM)

    “Bună dimineaţa. Da, 1”

    (Răzvan Cuc, ministrul transporturilor)

    “Cine?”

    (Mădălina Mezei, directorul TAROM)

    “Petratchi”

    (Petrachi fiind un deputal al minorităţilor care semnase moţiunea de cenzură).

    Directorul TAROM împărţea, prin urmare, informaţii cu ministrul transporturilor, despre cine, unde, când se prezintă la o poartă de îmbarcare.

    Şi pentru că nu există poveste de succes fără acţiune petrecută la umbra nopţii, ministrul transporturilor (plin la acea vreme, nu demis) s-a dus acasă la Mezei, în ajunul moţiunii.

    Era cam pe la 21.00- 21.30, şi-a amintit ministrul Răzvan Cuc într-o conferinţă de presă. Dar, zice el: m-am dus ca să mă asigur că totul este în regulă cu parlamentarii opoziţiei care vin la moţiune.

    Era ca11 seara când a venit, îşi aminteşte fostul CEO al TAROM, care admite că apare într-o înregistrare video din crucea nopţii, de la întâlnirea mai sus amintită – înregistrare publicată de Ziua News.

    Iată ce spune ea, înt-un interviu la Digi TV: “Domnul ministru a venit să facă presiuni asupra mea, legat de discuţia cu întârzierea curselor pentru deputaţi. Cred că era aproape de 11 seara, miercuri (9 octombrie, cu o zi înainte de votul asupra moţiunii de cenzură – nota mea). Mi-a cerut să întârziem aeronavele mai mult de cinci ore”.

    Mezei spune că s-a întâlnit cu ministrul de resort în faţa casei sale.

    „Eu veneam de fratele meu. Discutasem cu el acest subiect monstruos şi am decis că este bine să-l anunţ,  ca să nu cumva să încerce ceva. Ministrul putea avea acces la oricine din companie.”

    Dar cine este acest frate al fostului director TAROM?

    Publicaţia de satiră Times New Roman “relata” în urmă cu puţină vreme că directorii din TAROM se plâng că nu mai pot să se culce cu secretarele, pentru că toate le sunt rude.

    Fratele fostului CEO al companiei aeriene este pilot al TAROM.

    La ananghie fiind, ministrul transporturilor a scos dovada inocenţei sale, pe care o ţinuse în sertar, ce mărturiseşte depre ticăloşia fostului director al TAROM: odată ajunsă în poziţie de decizie, abia acum trei luni, fostul CEO al TAROM i-a mărit salariul fratelui ei, printr-un act adiţional la contractul de muncă.

    “Nu i l-am mărit eu” – susţine Mezei, în interviul pentru Digi TV – eu mi-am declarat conflictul de interes public. Am delegat această atribuţie directorului comercial”.

    Cine este directorul comercial?

    ”Este vorba despre soţul meu”, admite Mezei.

    Adică doamna Mezei îi deleagă atribuţiile soţului ei, care soţ îi majorează substanţial salariul cumnatului lui, frate cu nevasta-sa, de la 1.800 de euro lunar, la 2.400 euro.

    TAROM a avut anul trecut pierderi de 130 de milioane de lei (27 mil. euro.)

    Mezei este al patrulea director al TAROM doar în acest an, companie cu pierderi cumulate (potrivita datelor Ministerului de Finanţe), în ultimii cinci ani (2014-2018) de 486 de milioane de lei, adică peste 100 de milioane de euro.

    Cum rezistă pe piaţă o astfel de companie?

    Rezistă, pentru că un domn ministru X, Cuc să- zicem acum, plăteşte pierderile din bugetul de stat, adică din banii din taxe şi impozite, care ar fi trebuit să meargă în altă parte.

    Ce-şi zice ministrul Cuc? Păi, dacă i-am dat post baban şi bani, ea ce livrează în schimb? Pai, am pus-o director la TAROM, de ce? Nu ca să livreze?

    Partidele la guvernare – cele care decid guvernul – s-a folosit de companiile de stat, atât cât mai reprezintă ele în economie (4-5%), pentru a-şi plăti lacheii de partid şi pentru a fura. Toţi lacheii primesc salarii de zeci de mii de euro în companii care pierd miliarde de euro. Îţi trebuie o singură aptitudine la stat: ştii cum să furi, ca să nu fii prins. Acesta este în esenţă proiectul <management privat la stat>.

    Fostul CEO al companiei aeriene de stat era, pe burtă, liniştită. Între primele decizii pe care le-a luat a fost să-i fie majorat salariul lu’ frac’su.

    Dar a venit prostul ăsta de la transporturi şi i-a stricat fengşuiul şi, destul de isteaţă, n-a vrut să intre la pârnaie pe mâna unui burtos.