Tag: scadenta

  • BERD a lansat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 100 milioane lei, cu maturitate în 2019

    Intermediarul principal al emisiunii este Raiffeisen Bank International, iar scadenţa obligaţiunilor a fost stabilită pentru data de 4 decembrie 2019.

    Aceasta este ce de a doua emisiune de obligaţiuni în lei a BERD. În februarie 2009, BERD a lansat o emisiune pe 10 ani în valoare de 115 milioane lei, care a fost suplimentată ulterior la 130 milioane lei.

    Obligaţiunile sunt tranzacţionate la bursele din Bucureşti şi Londra.

  • Apple a emis obligaţiuni de 12 miliarde de dolari

     Emisiunea a inclus obligaţiuni pe termen de 10 ani în valoare de 2,5 miliarde de dolari, cu un randament de 3,45%, cu 0,77 puncte procentuale peste cel al titlurilor de Trezorerie cu scadenţă similară, relatează Bloomberg.

    Compania a mai vândut obligaţiuni în valoare de 2 miliarde de dolari, pe termen de cinci ani şi un randament de 2,1%, obligaţiuni pe trei ani, în valoare de 1,5 miliarde de dolari şi un randament de 1,05%, şi obligaţiuni de 3 miliarde de dolari cu scadenţă la şapte ani şi un randament de 2,85%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica a închis o linie de credit de 120 milioane lei de la Banca Transilvania

     “La data de 14.10.2011 Hidroelectrica a contractat de la Banca Transilvania o facilitate de finanţare pe termen scurt în valoare de 120 milioane lei. Perioada de valabilitate a acestei linii a fost prelungită succesiv în anii 2012 -2013 din cauza lipsei fondurilor necesare pentru rambursarea soldului creditor. Îmbunătăţirea graduală a lichidităţii companiei pe parcursul ultimelor 15 luni a permis rambursarea soldului creditor în valoare de 120 milioane de lei şi închiderea liniei de credit acordată de Banca Transilvania, scadent la 11.04.2014”, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.

    În cursul lunii martie 2014, compania a închis un contract de finanţare, în valoare de 110 milioane euro, încheiat cu BERD şi o linie de credit în valoare de 80 milioane lei, acordată de Alpha Bank.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica a închis o linie de credit de 120 milioane lei de la Banca Transilvania

     “La data de 14.10.2011 Hidroelectrica a contractat de la Banca Transilvania o facilitate de finanţare pe termen scurt în valoare de 120 milioane lei. Perioada de valabilitate a acestei linii a fost prelungită succesiv în anii 2012 -2013 din cauza lipsei fondurilor necesare pentru rambursarea soldului creditor. Îmbunătăţirea graduală a lichidităţii companiei pe parcursul ultimelor 15 luni a permis rambursarea soldului creditor în valoare de 120 milioane de lei şi închiderea liniei de credit acordată de Banca Transilvania, scadent la 11.04.2014”, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.

    În cursul lunii martie 2014, compania a închis un contract de finanţare, în valoare de 110 milioane euro, încheiat cu BERD şi o linie de credit în valoare de 80 milioane lei, acordată de Alpha Bank.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR cere băncilor să ia măsuri dacă la scadenţă clientul ia mai puţini bani decât a depus în depozit

     “La nivelul Băncii Naţionale a României s-au primit o serie de sesizări care vizează aspecte privind modalitatea prin care unele instituţii de credit procedează la modificarea dobânzilor bonificate la sursele atrase la termen de la populaţie în sens descrescător concomitent cu majorarea nivelului comisioanelor practicate generând, astfel, situaţii în care suma care revine deponentului (depozit plus dobândă aferentă) la momentul lichidării este sub valoarea depozitului la data constituirii. Mai mult, astfel de informaţii au fost intens mediatízate”, se arată în circulara transmisă de BNR în sistemul bancar şi obţinută de MEDIAFAX.

    Banca centrală a solicitat conducerilor instituţiilor de credit să ia măsuri pentru remedierea unor astfel de situaţii şi să le comunice până la finele acestei luni, invocând, pe lângă riscul reputaţional, şi prevederile legale privind practici bancare prudente în relaţia cu clientela.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România vrea să atragă 2 miliarde de dolari de pe pieţele externe, cu scadenţă la 10 şi 30 de ani

     Titlurile la 10 ani sunt oferite la 237,5 puncte de bază (2,375 puncte procentuale) peste referinţa titlurilor de trezorerie SUA, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Trezoreriei statului, Ştefan Nanu. Astfel, randamentul indicativ al emisiunii ar fi de 5,25%.

    Obligaţiunile cu scadenţa la 30 de ani sunt scoase pe piaţă la aproximativ 270 puncte de bază (2,7 puncte procentuale) peste costul de referinţă al titlurilor de Trezorerie SUA, la un randament indicativ de circa 6,5%. Emisiunea pe 30 de ani reprezintă o premieră din punct de vedere al maturităţii.

    BNP Paribas, Citigroup şi JP Morgan sunt aranjori principali ai plasamentului de obligaţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile centrale îşi fac planuri de urgenţă pentru eventualitatea intrării SUA în default

     Liderii băncilor centrale au discutat posibile măsuri de răspuns la întâlnirea anuală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), de la sfârşitul săptămânii trecute, au declarat două surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg. Discuţiile au continuat şi după ce bancherii au părăsit reuniunea de la Washington.

    “Doar pentru că în trecut a fost rezolvată întotdeauna, nu înseamnă că nu trebuie să facem plauri de urgenţă. (…) Mă aştept ca Banca Angliei să se pregătească. Mă aştept ca sectorul privat să facă acelaşi lucru, iar în alte ţări situaţia să fie similară”, a declarat Jon Cunliffe, care va prelua din noiembrie funcţia de viceguvernator pentru stabilitate financiară la Banca Angliei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezervele BNR au scăzut cu 1,2 mld. euro în august

     În luna august, BNR a consemnat intrări de 888 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele.

    În acelaşi timp, ieşitile au totalizat 2,07 miliarde euro, rezultate din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

    La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc a noua şi a zecea rambursare de capital şi dobândă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat 835 milioane echivalent euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat 168 milioane echivalent euro), precum şi rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 19 august 2013, în suma de 470 milioane euro, capital şi dobândă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Depozitele în lei şi valută cu scadenţa la doi sau trei ani se apropie de 1,8 miliarde de euro

    Volumul depozitelor cu scadenţa mai mare de un an deţinute de populaţie a crescut cu 25% în primele unsprezece luni de anul trecut, ajungând în noiembrie la echivalentul a 8 miliarde de lei (1,77 mld. euro), potrivit BNR. Depozitele în lei pe doi sau trei ani au urcat la peste 5,8 miliarde de lei în noiembrie, creşterea faţă de finalul anului anterior fiind de 41%. La acestea se adaugă depozite în euro de circa 420 milioane de euro, în timp ce economiile în alte valute abia depăşesc echivalentul a 60 milioane de euro. Depozitele cu scadenţă lungă au crescut mai rapid în prima parte a anului, ulterior avansul fiind mai temperat.

    Stiri non-stop pe zf.ro

  • Cum mai stăm cu îndatorarea ţării

    Cu tot cu vânzarea de obligaţiuni pe trei ani în valoare de 350 mil. lei, realizată tot săptămâna trecută, totalul sumelor împrumutate în acest an de pe piaţa internă trece de 50 mld. lei, la care se adaugă 3 mld. euro şi 2,25 mld. dolari.

    Scadenţa medie a datoriei emise pe piaţa internă este de doar 1,7 ani, situaţie care conduce la o valoare ridicată a rambursărilor pentru următorii doi ani. Aproximativ 44% din suma împrumutată are scadenţa sub un an.

    Analiştii Erste evaluează la 70 mld. lei necesarul brut de finanţare pentru 2013, relativ similar cu cel din acest an şi reprezentând echivalentul a 11% din PIB. Din total, cea mai mare parte constă în acoperirea de datorii ajunse la maturitate şi dobânzi, reprezentând circa 8,8% din PIB.