BusinessMagazin

Tag: saracie

  • Progresul din ultimii 25 de ani, şters în numai 25 de săptămâni: Pandemia a lovit din plin creşterile înregistrate în ultimele decenii la nivel global

    În doar o jumătate de an, pandemia de coronavirus a şters câteva decenii din creşterile înregistrate la nivel global, de la sănătate până la activităţile economice, scrie POLITICO.

    În ceea ce priveşte nivelul de sărăcie al planetei, progresul nu numai că s-a oprit, ci a regresat semnificativ, fiind afectate în mod special condiţiile de trai pentru femeile şi copiii din întreaga lume, spune Fundaţia Bill and Melinda Gates.

    „Cu alte cuvinte, am văzut cum 25 de ani au fost şterşi în aproximativ 25 de săptămâni. Ce va face lumea în următoarele luni va fi cu adevărat crucial”, spune fundaţia.

    Pe lângă nivelul de sărăcie, pandemia a afectat progresele privind transmiterea HIV, progresele privind malnutriţia, egalitatea de gen, educaţia şi multe alte sectoare. Chiar dacă planeta va reuşi să controleze în viitorul apropiat coronavirusul, ar putea dura câţiva ani până vom recupera creşterile pierdute.

    În condiţiile în care vaccinul anti-COVID-19 va fi gata în următoarele 18 luni, lucrurile se vor întoarce la felul în care arătau înainte de pandemie în 1-2 ani, ţările sărace urmând să aibă un traseu economic mult mai dificil.

    Potrivit unui raport al fundaţiei Gates, aproape 37 de milioane de oameni au devenit extrem de săraci anul acesta, muncind zilnic pentru 1,9 dolari sau mai puţin.

     

  • Cum putem încetini răspândirea coronavirusului la nivel global: 2,8 miliarde de oameni care trăiesc în sărăcie au nevoie de sprijin financiar pentru a putea sta în casă

    Cei mai săraci 2,8 miliarde de oameni din 132 de ţări în curs de dezvoltare au nevoie de sprijin financiar pentru a contribui la eforturile prin care se încearcă oprirea răspândirii virusului, în contextul în care pentru munca de acasă în timpul pandemiei nu reprezintă o opţiune pentru aceştia, potrivit unei lucrări publicate de Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, citat de CNBC.

    Intitulată „Venit de bază temporar: Protejarea oamenilor săraci şi a celor vulnerabili din ţările în curs de dezvoltare”, lucrarea sugerează că o soluţie pentru oamenii care nu îşi permit să lucreze de acasă ar putea fi aceea a unui sprijin financiar temporar.

    În total, 1,07 miliarde de oameni trăiesc sub ceea ce cunoaştem la nivel internaţional drept limita subzistenţei– considerată a fi 1,9 dolari pe zi în Asia de Sud şi în Africa subsahariană; 3,2 dolari pe zi în Asia de Est, regiunea Pacificului, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi 5,5 dolari pe zi în Europa, Asia Centrală, America Latină şi zona Marea Caraibilor – conform autorilor lucrării, George Gray Molina, economistul-şef al Programului Naţiunilor Unite şi Eduardo Ortiz-Juarez, cercetător la Londra în cadrul King s College.

    Conform lucrării, încă 1,71 miliarde de persoane se confruntă cu un risc semnificativ de a cădea sub limita subzistenţei.

    În total, cei 2,78 miliarde oameni aflaţi în această situaţie reprezintă 44% din populaţia ţărilor aflate în curs de dezvoltare. Autorii lucrării sugerează că aceştia ar trebui să primească plăţi lunare temporare care nu sunt condiţionate de rezidenţă sau statutul în piaţa muncii, ci doar de câştigurile pe care o persoană le are.

    Reprezentanţii Naţiunilor Unite susţin că mijloacele pe are le are o persoană la îndemână pentru a se întreţine sunt uşor de urmărit, astfel încât banii să ajungă doar la oamenii care au nevoie urgentă de alimente, adăpost şi un minim de condiţii sanitare şi servicii medicale.

    Deşi în mai multe ţări, precum SUA, s-au instaurat aceste plăţi temporare, în ţările mai sărace nu există astfel de sisteme.

    Problema devine cu atât mai importantă în contextul în care coronavirusul se răspândeşte rapid în ţări precum Brazilia, Mexic, Peru, Africa de Sud, India, Bangladesh sau Pakistan.

  • America Latină poate pierde 20 de ani de progres în ceea ce priveşte reducerea nivelului de sărăcie: Aproape 50 de milioane de oameni riscă să aibă o situaţie financiară dificilă în următorii ani

    America Latină poate pierde două decenii de progres în ceea ce priveşte reducerea nivelului de sărăcie în condiţiile în care 50 de milioane de oameni riscă să aibă o situaţie financiară dificilă în următorii ani, potrivit Băncii Mondiale, scrie Financial Times.

    Carlos Felipe Jaramillo, vicepreşedinte Băncii Mondiale pentru America de Sud, a declarat că regiunea se confruntă cu „cea mai gravă criză din ultimii 120 de ani”.

    Zonele urbane din America Latină au devenit noul epicentru al pandemiei de coronavirus, reprezentând 52% din numărul cazurilor înregistrate săptămâna trecută la nivel mondial. Brazilia, a doua ţară în funcţie de numărul de infecţii cu coronavirus după Statele Unite, înregistrează peste 1,5 milioane de cazuri şi aproximativ 63.000 de decese.

    „Banca Mondială estimează că veniturile a 53 de milioane de latino-americani vor scădea sub nivelul de sărăcie de 5,5 dolari pe zi, iar situaţia se poate înrăutăţi”, a declarat Jaramillo.

    Bazându-se masiv pe exporturile de petrol şi pe agricultură, economia Americii Latine se chinuia să crească încă dinainte de pandemie. Anul trecut, economiile ţărilor din regiune au înregistrat cele mai mici creşteri la nivel global.

    Fondul Monetar Internaţional (FMI) prezice că economiile Americii Latine şi Caraibelor se pot contracta cu până la 9,4% anul acesta, un rezultat mult mai prost decât al Africii, Orientului Mijlociu şi Asiei. Anul viitor, economia regiunii îşi va reveni încet, crescând cu doar 3,7%.

     

  • Unde este România în Uniunea Europeană: 1 din 7 angajaţi români este în risc de sărăcie. Media europeană este de 1 din 10

    Ponderea angajaţilor români care se află în zona riscului de sărăcie a scăzut în ultimii 10 ani în România cu 2,4 puncte procentuale, dar a rămas în continuare cea mai mare din Uniunea Europeană: aproape 1 din 7 angajaţi din România (15,3%) se afla în risc de sărăcie în 2018, arată datele Comisiei Europene.

    Media europeană a ponderii angajaţilor în risc de sărăcie este de aproximativ 1 din 10.

    Surprinzător, Luxemburg se află de asemenea în plutonul ţărilor cu cea mai mare pondere a  angajaţilor aflaţi în risc de sărăcie (13,5%), în vreme ce Bulgaria se situează în jurul mediei europene, la fel ca Polonia.

    La polul opus, doar 3 din 100 de angajaţi din Finlanda se află în zona riscului de sărăcie, situaţie similară cu cea din Cehia (3,4%).

    Potrivit metodologiei Eurostat, definiţia riscului de sărăcie este un nivel al veniturilor aflat la mai puţin de 60% din mediana veniturilor disponibile în totalul populaţiei.

     

  • Cea mai cruntă veste despre efectele tragice ale pandemiei. Vor fi afectaţi 60 de milioane de oameni

    Până la 60 de milioane de oameni vor fi împinşi spre „sărăcia extremă” de către coronavirus, avertizează preşedintele Băncii Mondiale, citat de BBC.

    David Malpass a declarat că banca se aşteaptă ca economia globală să scadă cu 5% în acest an.Pandemia a dus deja la pierderi de locuri de muncă şi la falimente, ţările mai sărace fiind cele mai afectate.

    „Milioane de mijloace de trai au fost distruse, iar sistemele de asistenţă medicală sunt sub tensiune la nivel mondial”, a spus Malpass. “Estimarea noastră este că până la 60 de milioane de persoane vor fi împinse în sărăcie extremă – ceea ce şterge toate progresele înregistrate în atenuarea sărăciei în ultimii trei ani”.

    Banca Mondială defineşte „sărăcia extremă” traiul cu mai puţin de 1,90 dolari de persoană pe zi.
    Malpass a spus că 100 de ţări, în care locuiesc 70% din populaţia lumii, au primit deja finanţare de urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns inegalitatea socială să omoare oameni la propriu. De ce omoară coronavirusul mai mulţi oameni săraci şi de ce bogaţii scapă de acest virus necruţător

    Sistemul claselor britanice este, în cel mai rău caz, unul criminal, scrie The Guardian. Potrivit publicaţiei britanice, bărbaţii care locuiesc în cele mai sărace comunităţi din Marea Britanie au, în medie, o speranţă de viaţă mai scurtă cu 9,4 ani în comparaţie cu cei din cele mai bogate zone; pentru femei, diferenţa este de 7,4 ani. Iar pandemia de coronavirus este pe cale să se ciocnească cu acest motor al inegalităţii.

    Cei mai bogaţi se refugiază în luxoasele avioane private pentru a pleca în străinătate, în schimb, tot ce le rămâne de făcut celorlalţi este să se plângă că asigurarea sănătate privată pe care o au deja întâmpină probleme, din moment ce Serviciul Naţional de Sănătate este deja depăşit.

    Între timp, armata de muncitori din Marea Britanie nu are de unde să se ascundă, nici măcar nu pot fugi de serviciul care le pune sănătatea în pericol. Şoferii Uber, curierii şi livratorii, cei angajaţi în serviciul de curăţenie: toţi au locuri de muncă cu salarii mici, dar adesea, şi familii pe care trebuie să le hrănească.

    Mulţi vor simţi că nu au de ales decât să continue să lucreze, în ciuda pericolului. În timp ce mulţi angajaţi din clasa de mijloc se pot proteja singuri lucrând de acasă, rafturile din supermarketuri nu pot fi încărcate de la distanţă şi acelaşi lucru se aplică şi la muncitorii din fabrici sau cei care fac curăţenie.

    Cei cu condiţii de sănătate precară prezintă cel mai mare risc de a contacta coronavirusul şi, din nou, impactul diferă în funcţie de clasa socială. Cercetările anterioare realizate de British Heart Foundation au descoperit că cei din clasa muncitoare din nord-vestul Londrei au o rată a mortalităţii cauzată de bolile de inimă de peste trei ori mai mare decât Kensington şi Chelsea.

    CITITI ARTICOLUL INTEGRAL AICI 

  • Cine plăteşte factura pentru coronavirus în China: Oamenii săraci

    Publicaţia americană Financial Times reuşeşte să contureze într-un tablou dureros imaginea matematicii crizei generate de coronavirus în societatea săracă a Chinei.

    Zilele au devenit dificile pentru un şofer de taxi care lucrează „la negru”, în căutare de clienţi într-o staţie de autobuz din Picun – un sătuc înţesat de muncitori imigranţi la periferiile Beijingului.

    „Obişnuiam să câştig între 600 şi 800 de yuani (între 86 şi 115 dolari) pe zi, dar acum sunt pe pierdere cu 80 – 100 de yuani pe zi (11-15 dolari)”, a povestit el pentru FT, înainte de a fi gonit din staţie – fără pasageri – de autorităţile rutiere.

    Datele arată că epidemia de coronavirus, care a infectat peste 80.000 de persoane în China, a început să fie ţinută sub control. Cu toate acestea, luni întregi de restricţii de călătorie, muncă şi restricţii sociale generale pun presiune pe familiile sărace din China.

    O cincime din gospodăriile din China pot supravieţui doar puţin peste 2 luni fără venituri noi, în timp ce 40% dintre acestea nu pot supravieţui mai mult de 3 luni, arată un sondaj realizat, săptămâna trecută, pe un eşantion de 120.000 de respondenţi, realizat de China Househould Finance Survey şi Research Centre, o firmă independentă de consultanţă din Chengdu.

    „Nu putem estima dacă impactul epidemiei asupra pieţei muncii se va resimţi timp de jumătate de an, un an, sau mai mult, dar suntem siguri că va dura destul de mult încât anumite segmente din societate nu pot supravieţui pe cont propriu”, a spus Gan Li, director al firmei de consultanţă şi profesor universitar.

    China cheltuie mai mult decât orice ţară dezvoltată pentru investiţii în drumuri, cale ferată şi alte infrastructuri, însă alocă mult mai puţini bani pentru măsuri sociale, precum accesul la o locuinţă.

    Spre comparaţie, cheltuie circa 3% din PIB pentru măsuri sociale, faţă de 12% cât cheltuie în medie naţiunile dezvoltate, conform lui Gan.

    China are o populaţie de peste 1,43 miliarde persoane, potrivit platformei Worldometers. PIB-ul Chinei a fost de peste 13.000 miliarde dolari în 2018.

    Lipsa de susţinere socială este cu atât mai îngrijorătoare în cazul muncitorilor cu contracte informare precum doamna Wu, o imigrantă ce 50 de ani din Hebei, angajată ca femeie de serviciu la o sucursala a China Construction Bank.

    Ea nu a vrut să îşi dea tot numele publicaţiei americane, dar a declarat că nu a mai fost plătită din luna decembrie. Pentru a-şi plăti chiria, ea a fost nevoită să renunţe la toate celelalte cheltuieli.

    „Nimeni nu este plătit la timp. Noi nu suntem excepţia”, a declarat doamna Wu pentru FT.

    Nici clasa de mijloc nu scapă

    Presiunea financiară pusă de criza coronavirusului pe gospodării ameninţă obiceiurile de consum ale clasei de mijloc, în special în cazul părţinţilor tineri care au tendinţa de a economisi mult mai puţin decât generaţiile anterioare.

    Hao Xiaogang, 35 ani, este maseuză în Beijing şi spune că de când a început criza a renunţat la ideea de achiziţiona o casă pentru a nu fi nevoită să plătească rata de 3.000 yuani pe lună (450 dolari).

    „Deja mă aflam sub o presiune financiară de anul trecut când am fost de acord să fac achiziţia, însă acum am fost nevoită să renunţ cu totul. Nu plănuiesc nicio altă achiziţie majoră în următoarea perioadă. Să ai cash este important”, a spus Hao Xiaogang.

    Tensiunea generată în societate din cauza pierderilor de venituri şi a incertitudinii atunci când vine vorba de locul de muncă atinge cote periculoase.

    Micii proprietari de magazine au pornit proteste în şase oraşe săptămâna trecută în mai multe locuri din ţară.

    Imagini care circulă online îi arată pe protestatarii din Shenzhen cum cântă în cor „tăiaţi chiriile”, chiar dacă poliţia a îndemnat mulţimea să se spargă din cauza riscului epidemiologic.

    Sectorul afacerilor mici este responsabil pentru o treime din consumul cotidian de bunuri al Chinei, arată o cercetare realizată de braţul de cercetare al Ant Financial, compania-soră a Alibaba.

    Cu toate acestea, afacerile mici au înregistat un volum de tranzacţii mai mic cu 50% în primele luni ale anului 2020, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Numărul de tranzacţii înregistrate în provincia Hubei, spre exemplu, au scăzut cu 70% de la an la an.

    Guvernul Chinei a lansat o serie de măsuri pentru a ajuta businessurile, precum amânarea la plată a unor taxe şi extinderea unor împrumuturi, dar aceste măsuri nu ajută prea mult gospodăriile cu venituri mici.

     

     

  • Sărăcia şi lipsa egalităţii de şanse: cum se explică faptul că guvernul Chinei a scăpat de sub control epidemia din Wuhan

    Pe măsură ce lumina învăluie oraşul, devine evidentă dezorientarea locuitorilor. Gările şi aeroportul sunt închise, drumurile, în special cele spre periferie, sunt blocate, scrie revista Foreign Policy. Este vacanţa de Anul Nou, iar oamenii s-au pregătit de tradiţionalele reuniuni de familie în locuri aflate adesea la mari distanţe de locul de muncă. Acum nimeni nu are voie să părăsească oraşul. Guvernul l-a închis. A fost impusă carantina. Este vorba de un oraş cu 11 milioane de locuitori, Wuhan, de unde a pornit epidemia de gripă care se răspândeşte în toată lumea. Carantina este o măsură preventivă fără precedent – comparabilă cu închiderea unui oraş precum Chicago în mijlocul sau două zile înainte de Ziua Recunoştinţei. Spre comparaţie, Belgia are 11 milioane de locuitori. Cehia şi Ungaria au mai puţin. Coronavirusul a ajuns din China pe toate continentele, inclusiv în SUA. Însă nu locuitorii statului Washington, sau cei din Bangkok, sunt cei mai expuşi riscului de infecţie cu coronavirus. Săracii Chinei – ca în multe ţări – sunt o populaţie cu acces redus la servicii esenţiale cum sunt cele de îngrijire medicală. Oamenii săraci au fost cel mai probabil primii în contact cu virusul şi, cel mai probabil, prin intermediul celor săraci epidemia se răspândeşte. Săracii vor fi principalele victime ale măsurilor represive prin care guvernul, după săptămâni de bâjbâială, negări şi încercări de a ascunde adevărul, înţelege să acţioneze. Coronavirusul Wuhan pare să fi apărut prin contactul dintre om şi animal în piaţa de peşte Huanan. În ciuda numelui, în această piaţă se vindea o gamă uriaşă de animale sălbatice considerate delicatese, de la pui de lup până la şerpi sau lilieci, despre care acum se crede că au fost vectorul iniţial al infecţiei. Ca şi în alte pieţe de animale vii, munca murdară şi periculoasă de manipulare a animalelor a fost făcută în principal de muncitori obişnuiţi, mulţi dintre ei fiind muncitori migranţi – născuţi la sat, care muncesc în marile oraşe, fără a avea o reşedinţă stabilă acolo. Wuhan – un centru urban masiv format din contopirea a trei oraşe, Wuchang, Hanyang şi Hankou – află pe pielea lui cum este ca dezvoltarea să devină o povară.  
    Pe parcursul secolului XX, proiectele de dezvoltare imobiliară au umflat economia oraşului şi au înghiţit localităţile suburbane din provincia Hubei. Sistemul de asistenţă medicală al Wuhan se chinuie acum să gestioneze o criză de sănătate care afectează întreaga populaţie. În această comunitate, mulţi migranţi şi studenţi din numeroasele sale campusuri universitare erau deja plecaţi din oraş în momentul impunerii carantinei, pe 23 ianuarie. Acum, în timp ce alte regiuni din China se străduie să evalueze şi să raporteze cazurile de coronavirus descoperite printre oamenii care efectuează călătoria anuală spre casă, tratamentul şi informaţiile de sănătate publică au devenit prioritatea politică pentru funcţionari.
    În pofida vastelor dimensiuni interne ale acestei probleme, veştile despre cazuri de oameni infectaţi din Coreea de Sud, Thailanda şi din alte părţi îndepărtate ale lumii au sosit cu mult înainte ca Beijingul să facă cunoscută publicului amploarea epidemiei din Wuhan şi din oraşele vecine. În toate aceste cazuri din străinătate, călătorii care au transportat virusul au mai multe şanse de recuperare decât cetăţeanul chinez mediu – pur şi simplu, prin faptul că au la dispoziţie resursele financiare necesare pentru a călători în alte ţări (mai puţin de 10% din populaţia Chinei deţine un paşaport). Călătorii din clasa de mijloc care tuşeau în zboruri cu clasa economică către Bangkok au fost mult mai uşor de detectat decât muncitorii transpiraţi care plecau înghesuiţi într-un camion spre periferiile Wuhanului sau luau un autobuz de distanţă lungă spre acasă, spre o altă provincie, înainte de Anul Nou Lunar. Din cauza naturii sectorului de servicii şi a lipsei de beneficii pentru muncitori, este probabil ca mulţi migranţi să nu fi vrut să renunţe la singura lor şansă de se reuni cu familia.
    China este o societate supravegheată, dar plasa sistemului are găuri largi. Viaţa chinezilor din clasa de mijloc este foarte vizibilă pentru sistemele care adaugă automat informaţii la profilul personal al cetăţeanului din arhivele supraveghetorilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre săraci. Unii nu deţin nici măcar o carte de identitate, presupusă a fi purtată de toţi cetăţenii – fie pentru că au pierdut-o şi nu au putut să-o înlocuiască deoarece o călătorie în oraşul natal ar fi prea scumpă, fie pentru că pur şi simplu naşterea lor nu a fost niciodată înregistrată la guvern. În loc să călătorească cu trenul sau cu avionul, ceea ce ar necesita verificarea actelor de identitate, ei călătoresc cu autobuze de distanţe lungi dificil de monitorizat sau folosesc reţele informale de transport cu camioane şi autoutilitare. Chiar şi prezenţa lor online este masiv redusă; în pofida afirmaţiilor că serviciile precum WeChat sunt omniprezente, penetrarea internetului în China este de doar 60%. Resurse precum conturile WeChat sau cărţile de identitate sunt uneori utilizate în comun de membrii familiei, părinţii folosind identităţile copiilor.
    Cum zonele rurale sunt lăsate adesea în întuneric“, primind cu întârziere informaţii despre măsuri de prevenţie ca spălarea mâinilor şi folosirea măştilor medicale, familiile cu telefoane şi conexiuni bune la internet au un avantaj în a afla ce să facă pentru a rămâne sănătoase. Pe măsură ce coronavirusul îşi face drum în afara Wuhanului, resursele de sănătate publică se subţiază, iar proviziile medicale ajung mai lent la spitale mai îndepărtate pentru un tratament adecvat. Lipsa de măşti de faţă în Shanghai şi în alte părţi a apărut într-o perioadă în care instalaţiile de producţie sunt oprite pentru celebrarea Anului Nou Lunar. O fabrică de măşti a oferit salarii de trei ori mai mari decât cele obişnuite pentru ca lucrătorii să-şi scurteze vacanţa. Aceste deficienţe de aprovizionare, în combinaţie cu inegalităţile anterioare, vor face ca unii să aibă şanse, iar alţii să rămână fără apărare. 
    De asemenea, la săraci afectaţi de virus este mult mai mică probabilitatea de a fi văzuţi de un medic. Sistemul de asistenţă medicală din China, care combină elemente publice şi private, este notoriu pentru greutatea de a naviga prin el chiar şi pentru pacienţii din clasa mijlocie. Porţiuni mari ale populaţiei au acces redus sau deloc la servicii medicale de calitate. Chiar şi atunci când resursele pentru sate sau oraşe mici sunt disponibile pe hârtie, resursele sunt concentrate, conform politicii, în oraşe şi metropole mai mari. Majoritatea medicilor chinezi nu au licenţă, uneori pregătirea fiind şi mai slabă, iar medicii specialişti lucrează aproape exclusiv în spitalele din oraşele mari, care acum sunt umplute până la refuz cu pacienţi şi personal din ce în ce mai suprasolicitat.
    Deşi există asigurare publică de sănătate, iar sistemul a fost extins în ultimii ani, aceasta este, de asemenea, legată de hukou – permisul de şedere în localitatea de naştere, omniprezent din China. Acest sistem face imposibil pentru cei născuţi în mediul rural să-şi folosească asigurarea în spitalele oraşelor cu personal mai bine pregătit. În aceeaşi situaţie se găsesc şi muncitorii migranţi, care de obicei lucrează departe de locul pentru care deţin un hukou şi unde pot avea acces la servicii medicale. Rezultatul este că ei evită să folosească serviciile medicale dacă nu li se întâmplă ceva grav, recurgând adesea la auto-medicaţie – unul dintre motivele consumului extrem de ridicat din China de antibiotice fără reţetă – sau la medicina tradiţională chinezească. În plus, sănătatea lor adesea slabă îi face mai vulnerabili la virus şi mai predispuşi să confunde noua gripă cu o răceală sau o gripă obişnuită.
    Situaţia devine mai gravă în cazul bătrânilor. Din datele limitate disponibile de la guvernul chinez reiese că pensionarii constituie majoritatea persoanelor decedate din cauza coronavirusului, iar persoanele mai în vârstă cu afecţiuni respiratorii preexistente rămân printre cele mai expuse riscurilor. Însă lucrătorii migranţi, care nu au acces la pensii corespunzătoare şi îngrijire de bună calitate, pot fi adesea la 40 de ani sau la 50 de ani în condiţie mai proastă, din cauza unei vieţi de muncă grea, decât persoanele de aceeaşi vârstă din clasa de mijloc.
    Invizibilitatea relativă şi atenţia redusă acordată săracilor pot fi unele dintre motivele pentru care numărul raportat oficial de cazuri cu persoane infectate cu coronavirus era la începutul epidemiei semnificativ mai mic decât cel evaluat de experţii străini. Din acest punct de vedere, este posibil ca mai degrabă sistemul pur şi simplu să nu fi fost capabil să găsească bolnavii, decât ca guvernul să fi încercat să minimalizeze pericolul. 
    Cei săraci pot fi mai puţin vizibili pentru diagnostic şi tratament, dar sunt mai vizibili pentru represiune. Istoria catastrofelor recente este înfricoşătoare. Dezastrul aduce adesea panică printre elite, care tind să fie ostile la adresa grupurilor sărace sau străine. După cutremurul din Tangshan din 1976, miliţiile urbane au bătut până la moarte sau au împuşcat ţăranii care intrau în oraş în căutarea ajutorului, sub pretextul că sunt jefuitori. 

  • Care sunt cele mai corupte ţări din lume

    Ancheta în curs de desfăşurare asupra Isabelei dos Santos, cea mai bogată femeie din Africa şi fiica fostului preşedinte al Angolei, a pus accentul pe scara corupţiei şi nepotismului din unele dintre cele mai sărace ţări ale lumii, unde bogaţii beneficiază de pe urma săracilor.

    Transparency International, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Germania, care urmăreşte corupţia guvernamentală la nivel mondial, a publicat recent indicele anual de corupţie. Mai jos se alfă o listă cu statele care ocupă primele cinci locuri din clasamentul gradului de corupţie, în care sunt incluse 180 de ţări.

    Somalia
    Fără un guvern central efectiv şi cu o sărăcie endemică, Somalia s-a clasat în partea de jos a listei Transparency International, la fel ca în fiecare an din 2006 încoace. Corupţia este una dintre cauzele principale ale instabilităţii politice din această naţiune africană.
    Instituţiile ţării continuă să fie extrem de disfuncţionale şi nu există aproape niciun mecanism care să elimine corupţia. Clanurile şi practicile religioase au mai multă influenţă asupra somalienilor decât politicienii.

    Sudanul de sud
    Sudanul de Sud a apărut în 2011, ca naţiune independentă, după decenii de război civil din Sudan, care au ucis sute de mii de oameni. Corupţia se găseşte în mai multe forme – patronaj, delapidare şi birocraţie. Funcţionarii publici solicită mită pentru activităţi banale, precum prelucrarea rapidă a documentelor pentru a începe afacerile, în timp ce armata este puternic fragmentată pe linii etnice şi tribale.
    De asemenea, oficialii profită de supravegherea laxă, ceea ce duce la delapidarea fondurilor publice.

    Siria
    Siria nu are instituţii puternice şi înregistrează un grad ridicat în ceea ce priveşte conflictele interne, determinate de războiul civil continuu. Preşedintele Bashar al-Assad a condus ţara din 2000, preluând puterea de la tatăl său, care a condus timp de aproape trei decenii.

    Yemen
    Un război civil între guvernul saudit din Yemen şi rebelii Houthi susţinuţi de Iran a aruncat statul din Golf în haos. Corupţia continuă să fie o problemă şi a afectat diverse aspecte ale vieţii.

    Venezuela, Sudan, Afganistan şi Guineea Ecuatorială
    Toate patru statele ocupă acelaşi loc. Venezuela este cuprinsă de tulburări politice, deoarece protestele împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro s-au intensificat în ultimele luni în urma inflaţiei şi a emigrării multor venezueleni. Preşedintele Guineei Ecuatoriale, Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, este unul dintre cei mai longevivi lideri din lume. Guvernul său a fost acuzat de diverse forme de corupţie şi administrare defectuoasă. Eforturile anticorupţie din Sudan au fost lente. Preşedintele împuternicit, Omar al-Bashir, a fost înlăturat în aprilie 2019 în urma unei lovituri de stat militare. Peste 113 milioane de dolari în numerar au fost găsiţi în casa acestuia după îndepărtarea sa de la putere.

    Corupţia din Afganistan este sistemică sub formă de nepotism şi un sistem de remunerare pentru numirile politice. De asemenea, criminalitatea organizată şi traficul de droguri joacă un rol important în ineficienţa guvernului.

    Unde se află Statele Unite pe listă?
    Statele Unite au primit un scor de 69, cel mai scăzut loc în opt ani.

  • Prinţ şi cerşetor, varianta modernă: cum a reacţionat o familie de milionari când s-a mutat în casa unor oameni săraci

    Terry Bentley a luat decizia care avea să schimbe viaţa familiei sale pentru totdeauna atunci când a cumpărat o companie pentru 5.000 de lire sterline, iar în urmă cu şase ani, când a vândut-o, aceasta înregistra venituri de peste 42,5 milioane de lire sterline.

    Familia Bentley (Terry, soţia sa, Sharon – ambii în vârstă de 54 de ani şi fiica lor Kaylee, 26 de ani), milionară acum, a făcut schimb în cadrul unui show televizat cu Angela Carter-Begbie, mama divorţată a patru copii, potrivit DailyMail.

    În cadrul acestui program de televiziune, cele mai bogate familii din rândul celor 10% cele mai bogate din Marea Britanie sunt aduse în lumina reflectoarelor, alături de cele 10% cele mai sărace. Formatul emisiunii prespune nu doar schimbarea locuinţelor între cei bogaţi şi săraci, dar şi încadrarea în bugetul săptămânal pe care îl are în mod obişnuit familia respectivă la dispoziţie.

    Dacă Terry are trei maşini parcate pe alee (un Porsche, un Range Rover şi, evident, un Bentley), Angela conduce o Skoda veche, în zilele în care îşi permite să o alimenteze. ”Am crezut că am murit şi am ajuns în Rai” – descrie femeia în vârstă de 42 de ani proprietatea exclusivistă cu patru dormitoare în care a petrecut o săptămână.

    ”Casa lor arată ca un showroom. Bucătăria este mare, au trei băi; eu trebuie să impart baia cu cei patru copii ai mei”, descrie Angela casa milionarilor.

    Milionarii din familia Bentley au fost îngroziţi să descopere că vor avea 138,83 de lire sterline ca să supravieţuiască –  suma de bani pe care Angela o are la dispoziţie după ce îşi plăteşte chiria şi facturile. Pe de altă parte, Kaylee cheltuieşte 300 de lire sterline doar pe haine, iar viaţa ei include numeroase ieşiri în oraş (în care nici măcar nu se gândeşte la valoare notei, cartea ei de credit nu o dezamăgeşte niciodată, după cum scrie Dailymail). 

    Cititi continuarea articolului aici