Tag: rusine

  • “Ce s-a întâmplat cu România la Euro 2016 se întâmplă zilnic cu România”. Ştucan, despre adevăratele motive ale prăbuşirii fotbalului dintr-o ţară coruptă până în măduva oaselor

    Cum am ajuns în acest punct abisal?

    Explicaţiile nu ţin doar de sistemul de joc folosit de Iordănescu sau de netitularizarea unui jucător sau a altuia. Ele sunt multe. Şi neplăcute.

    Câtă vreme sistemul corupt din fotbalul românesc comunist a fost consolidat după 1990 de Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir şi îi înghite încet-încet şi pe actualii conducători ai federaţiei, disperaţi să fie votaţi de nişte preşedinţi de club troglodiţi, mirosind a transpiraţie, care vin la Adunarea Generală doar pentru bufetul oferit gratis de FRF

    Câtă vreme sistemul din fotbal este validat de mediul politic care numeşte preşedinţii la FRF, LPF, MTS şi COSR din rândul sau cu ajutorul serviciilor secrete

    Câtă vreme cluburile din România sunt introduse în insolvenţă de cămătarii care-i creditează, doar pentru a scăpa de datoriile la stat şi la jucători.

    Câtă vreme singurul club din România care a câştigat Cupa Campionilor nu se mai numeşte ca în 1986, la Sevilla, şi este supt, ca de o lipitoare grasă, de multiplul condamnat George Becali.

    Câtă vreme, sub ochii îngăduitori ai DNA, meciurile trucate sugrumă primele trei ligi, aflate în ofertele caselor de pariuri, în timp ce unii dintre jurnalişti plâng că Şumudică a fost suspendat

    Câtă vreme 80 la sută dintre fotbaliştii din România sunt neplătiţi de peste 3 luni şi folosiţi pentru trucarea meciurilor

    Câtă vreme strategia LPF este doar să împartă drepturile TV, iar cea a cluburilor este doar de a încasa şi a cheltui acei bani nejustificaţi de calitatea fotbalului pe care îl oferă

    Câtă vreme jucătorii care au vorbit curajos despre meciuri trucate nu-şi mai găsesc de lucru într-un sistem putred care îi refuză ca pe nişte viermi trădători

    Câtă vreme secretarul general al FRF, Gabriel Bodescu, negociază cu conducerea Astrei cât şi când să-i suspende antrenorul prins cu cont la pariuri

    Câtă vreme Gică Popescu, căpitanul Generaţia de Aur, a ajuns după gratii pentru complicitate într-un caz de fraudare a cluburilor din România

    Câtă vreme Gică Hagi, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, promovează Viitorul şi apoi se salvează doi ani consecutiv de la retrogradare cu meciuri suspectate de a fi aranjate pentru pariuri

    Câtă vreme conducerile cluburilor fraudate în Dosarul Transferurilor nu s-au considerat prejudiciate în urma devalizării societăţilor lor cu peste 10 milioane de dolari, preferând să tacă din gură complice

    Câtă vreme actuala conducere FRF a închis ochii la fel de complice când Steaua a sabotat turneul din Antalya şi, mai grav, când soţia antrenorului de la Steaua a încercat să convingă jucătorii de la Zimbru să nu joace amicalul cu România

    Câtă vreme, fotbaliştii continuă să moară pe teren sau în ambulanţe lipsite de dotare, contractate de oficialii iresponsabili ai cluburilor, iar oficialii FRF şi LPF amână în şedinţa Comitetului Executiv propunerile de schimbare a regulamentului care vizau siguranţa jucătorilor pentru a-şi da prime pentru participarea la turneul final

    Câtă vreme unii au ajuns să plângă după Mircea Sandu, prietenul, partenerul şi uneori creditorul infractorilor din fotbalul românesc

    Câtă vreme niciun club din România nu are un departament competent de marketing şi, exceptând Academia Hagi, niciun centru decent de copii şi juniori

    Câtă vreme regulamentele sunt făcute ambiguu pentru a favoriza aşa zişii investitori care vor doar să devalizeze cluburile de banii din drepturile TV

    Câtă vreme majoritatea antrenorilor din fotbalul românesc este şcolită de o federaţie care le-a dat licenţele la grămadă, pe repede înainte

    Câtă vreme fotbaliştii români primesc o educaţie tactică sănătoasă abia când se transferă în străinătate, deşi aceste lucruri se învaţă în juniorat

    Câtă vreme Bogdan Stancu, golgeterul echipei naţionale la turneul final, joacă la Genclerbirligi, un club modest din Turcia

    Câtă vreme selecţionerul a fost numit politic, deşi nu mai antrenase de 10 ani

    Câtă vreme avem un stadion naţional construit la un preţ umflat şi care a stat închis mai bine de jumătate de an din cauza haosului birocratic şi legislativ.

    Câtă vreme sportul românesc nu beneficiază de o lege a sponsorizării

    Câtă vreme ne considerăm români doar când mai câştigăm o medalie răzleaţă în vreun sport pe care-l dominam acum un deceniu

    Câtă vreme sistemul corupt din fotbal este doar o copie şi în acelaşi timp o prelungire a corupţiei generalizate din societate.

    Câtă vreme puşcăriile sunt pline de scriitori, iar străzile pline de puşcăriabili.

    Câtă vreme românii votează primar un personaj aflat după gratii. 

    Câtă vreme asistăm nepăsători cum ţara ne este furată de sub picioare.

    Câtă vreme responsabilii adevăraţi pentru moartea a 64 de tineri în clubul Coletiv sunt în continuare în libertate.

    Câtă vreme oamenii mor cu zile în spitalele din România, colonizaţi de bacterii ucigaşe.

    În fine, câtă vreme toate aceste lucruri se întâmplă, avem ţara pe care o merităm.

    Ce s-a întâmplat cu România la Euro 2016 nu este o întâmplare. Este ce se întâmplă zi de zi cu România.

    Depinde doar de noi ca lucrurile să se schimbe. Schimbarea poate începe azi, mâine sau, respectând fatalitatea acestui neam, niciodată.

  • A părăsit şcoala la 17 ani fără să aibă o calificare şi cu un copil mic. Acum este atât de bogată încât preferă să cumpere haine decât să-şi facă bagajul atunci când călătoreşte

    Kate Stewart este atât de bogată acum, încât preferă să cumpere haine unde călătoreşte decât să-şi facă un bagaj. Femeia, acum în vârstă de 33 de ani, a apărut în emisiunea “How The Other Half Lives” a Channel 5 şi a declarat că nu îi este ruşine de modul cum îşi cheltuieşte banii deoarce a muncit din greu pentru asta, informează Daily Mail.

    Kate Stewart a părăsit şcoala la 17 ani fără să aibă o calificare şi cu un copil mic, dar asta nu a oprit-o să-şi construiască o avere impresionantă. “Am rămas însărcinată la 17 ani şi părea că destinul meu fusese scris, nimeni nu credea în mine, dar asta m-a determinat şi mai tare să reuşesc”, a spus ea.

    Stewart a povestit că şi-a continuat studiile şi a lucrat ca secretară în timp ce încerca să obţină o diplomă în business şi management şi să aibă grijă de fiica ei. “Am reuşit să-mi obţin licenţa şi într-un final am ajuns să conduc compania, apoi mi-am investit banii corect şi mi-am construit imperiul”, a mai spus ea.

    Imperiul lui Kate Stewart consistă din câteva saloane de frumuseţe şi de bronzat. În prezent, ea deţine şi piaţa faimoasă din Liverpool “Heritage Market”.

    Acum îşi permite să cheltuiască 1000 de lire sterline pe noapte pe o cameră la hotelurile care au “designer wardrobe room service”, astfel ea nu mai este nevoită să care bagajele după ea când pleacă în călpătorii. De asemenea, Stewart iubeşte bijuteriile şi pentru un colier cu diamante a plătit 240.000 de lire sterline, despre care a zis că este “un chilipir”.

    “Hainele frumoase şi bijuteriile sunt armura mea, îmi pun armura şi mă simt mai încrezătoare în mine”, a declarat ea.

  • Aceşti angajaţi nu şi-au îndeplinit obiectivele de performanţă. Şeful lor a avut o REACŢIE ŞOCANTĂ

    Se întâmplă uneori ca angajaţii să nu îşi atingă targeturile stabilite de şefi. De cele mai multe ori, aceştia au parte de discuţii neplăcute, tăieri de bonusuri, mutări pe poziţii inferioare şi în cazuri extreme sunt chiar concediaţi Nimănui nu îi place să treacă prin aşa ceva, însă aceste lucruri par nimicuri în comparaţie cu tratamentul la care au fost supuşi mai mulţi angajaţi ai unei echipe de vânzări. Imaginile postate pe o reţea de socializare fac acum înconjurul lumii.

    Aceşti angajaţi nu şi-au îndeplinit obiectivele de performanţă. Şeful lor a avut o REACŢIE ŞOCANTĂ

  • Locul unde niciun angajat din România nu vrea să ajungă. Oamenilor le e ruşine să spună cât câştigă

    Judeţele pe care trebuie să le evitaţi atunci când vine vorba despre veniturile obţinute la locul de muncă sunt Harghita (venit salarial mediu net lunar de 1.075 lei), Teleorman (1.173 lei) şi Maramureş (1.192 lei), scrie Vocea Transilvaniei.

    Faţă de situaţia de la jumătatea anului trecut, judeţul Harghita a căzut de pe penultimul loc ca nivel de salarizare pe ultimul, iar judeţul Vaslui a urcat de pe ultimul loc pe poziţia 39 din 43. De altfel, salariile medii din Vaslui sunt pe locul al doilea pe ţară ca ritm anual de creştere. Dacă, în iunie 2013, salariul mediu net din Vaslui era de 1.086 lei/lună, cu un an mai târziu valoarea acestuia a ajuns la 1.204 lei/lună, marcând un avans de aproape 11%.

    Persoanele care lucrează în Bucureşti primesc cele mai mari salarii din ţară. Interesante sunt următoarele poziţii în clasamentul judeţelor în funcţie de nivelul salariului mediu net pe care îl primesc angajaţii. Astfel, pe poziţia a doua, după Capitală, se situează judeţul Ilfov, unde, tot datorită companiilor din Bucureşti, lucrătorii au avut un venit salarial mediu net de 1.980 lei, în luna iunie a acestui an, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), notează Vocea Transilvaniei.

    Pe locul al treilea se plasează, la mică distanţă judeţul Timiş, cu un salariu mediu net de 1.810 lei. Judeţul vestic a urcat de pe locul 5, în luna iunie 2013, pe locul 3 anul acesta, după o creştere medie a veniturilor salariale ale angajaţilor de 9,4%.