Tag: risc

  • ALERTĂ METEO: Risc însemnat de producere a unor avalanşe în Munţii Făgăraş, Bucegi şi Parâng

    Meteorologii avertizează că vremea va fi uşor instabilă, local se vor semnala precipitaţii ce vor avea şi caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice. Acestea vor fi ploi la altitudini joase, iar la
    peste 1.800 de metri vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare de 60-80 km/h pe crestele din Carpaţii Meridionali. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

    În Munţii Făgăraş, unde la altitudini de peste 1.800 de metri este risc însemnat de producere a unor avalanşe, s-a depus un strat proaspăt de până la 15 centimetri de zăpadă umedă, care încarcă suplimentar stratul vechi, umezit în partea sa superioară. În interiorul stratului se găsesc numeroase cruste de gheaţă care pot constitui planuri de alunecare pentru straturile superioare. Astfel, pe pantele suficient de înclinate se vor semnala curgeri şi avalanşe de topire ce pot antrena în cazuri izolate şi straturi din profunzime, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UE riscă un război comercial cu Malaezia

    În această lună, Comisia Europeană a concluzionat că pentru cultivarea uleiului de palmier se produce o despădurire excesivă, iar utilizarea acestuia în combustibilii pentru transport ar trebui eliminată treptat, până în 2030.

    Malaezia, al doilea producător mondial de ulei de palmier după Indonezia, se bazează pe această recoltă pentru câştiguri de miliarde de dolari şi asigurarea a sute de mii de locuri de muncă.

    Mahathir Mohamed a afirmat că atitudinea din ce în ce mai ostilă a UE faţă de uleiul de palmier, o marfă folosită în produse variate, de la ciocolată până la ruj, a fost o încercare de a proteja alternativele pe care Europa le-a produs, cum ar fi uleiul de rapiţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Timişoara şi Nicolae Robu riscă sancţiuni uriaşe şi dosar penal, după ce au tăiat cablurile aeriene, lăsând abonaţii fără televiziune, semnal la telefon şi Internet

     
    Comisarul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Timiş, Sorin Claudiu Susanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Primăria Timişoara, precum şi Nicolae Robu, riscă sancţiuni uriaşe după ce edilul şi angajaţi ai municipalităţi au tăiat cabluri aeriene, nemulţumiţi că proprietarii lor nu le duc în subteran.
     
    De asemenea, la finalul cercetărilor, ar urma să fie sesizate mai multe instituţii, astfel că Nicolae Robu s-ar putea alege cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
     
    „Este halucinant că responsabilii din partea Primăriei Timişoara nu au putut face dovada că au fost notificaţi consumatorii afectaţi, nu se cunoaşte numărul consumatorilor afectaţi ca urmare a acestei măsuri. Au şi recunoscut că nu cunosc cu exactitate pe cine şi câţi au afectat. Nu au putut să facă dovada faptului că primăria avea o formă legală să desfăşoare o astfel de activitate. Totodată, domnului primar i-am solicitat să ne aducă inclusiv documentele legale, respectiv medicina muncii şi avizul psihologic pentru munca la înălţime. Am văzut că dânsul, personal, a desfăşurat această activitate, care pe lângă că a prejudiciat grav un număr foarte mare de consumatori, i-a şi pus în pericol pe cei din zonă, prin faptul că nu a delimitat spaţiul aşa cum este corespunzător.
     
  • A riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început. Acum este una dintre cele mai bogate femei din lume

    În urmă cu 18 ani Sara Blakely a pus bazele unei companii producătoare de ciorapi modelatori cu o cifră de afaceri  de 250 de milioane de dolari. În vârstă de 44 de ani, Blakely a fost numită în martie 2012 cea mai tânără miliardară din Statele Unite care şi-a făcut averea prin forţe proprii de către revista Forbes, iar în prezent are o avere estimată la un miliard de euro.

    Ideea companiei Spanx a pornit de la dresurile pe care Sara era nevoită să le poarte atunci când lucra ca agent de vânzări de faxuri pentru compania Danka. Pe o parte, ciorapii modelatori o stânjeneau, iar pe de-o altă parte o făceau să arate mai atractivă, subţiindu-i corpul. Blakely a născocit ideea colanţilor fără picior, asumându-şi un mare risc odată ce a investit toate economiile sale, în valoare de 5000 de dolari. Cu toate astea, şi-a păstrat jobul, vânzând copiatoare încă doi ani de zile, petrecându-şi nopţile şi weekend-urile ca să realizeze prototipul.

    La 25 de ani, Blakely s-a decis astfel că vrea să aibă propriul produs şi a început să se documenteze. La scurt timp a scris ea însăşi patentul, a ales materialele şi a găsit o fabrică de textile din statul american Carolina de Nord, dispusă să îi producă dresurile modelatoare.

    “Am vrut să creez un produs pe care puteam să-l vând şi singură şi să nu apelez la altcineva. Am vrut să fac ceva pe care puteam să-l vând milioanelor de oameni şi ceva care să-i facă să se simtă bine, a spus ea.  Blakely nu le-a spus nici prietenilor, nici familiei la ce lucra, decât după ce a studiat situaţia îndelung. “Prietenii şi familia au râs când au auzit că ea lucra la această idee pentru mai bine de un an şi au crezut că o să fie o pierdere de vreme”, a scris Gillian Zoe Segal în cartea sa “Getting There: A Book of Mentors”, în urma unui interviu cu Sara.

    Blakely a prezentat prototipul retailerului Neiman-Marcus printr-o demonstraţie care a avut loc la toaleta femeilor. A convins. La numai trei săptămâni, produsul ei era comercializat de retailerul Neiman-Marcus iar vânzările au depăşit aşteptările. Totuşi ea nu şi-a dat demisia de la locul de muncă pentru că “aveam nevoie de securitate, asigurare. Am aşteptat, abia după ce am încheiat contractul cu Neiman Marcus şi Sals Fifth Avenue am avut curajul să-mi dau demisia şi să pornesc pe cont propriu”.

    Despre vânzarea de copiatoare din uşă în uşă spune ca a fost o sesiune de antrenament (7 ani) foarte bună pentru Spanx, deoarece era obişnuită să fie refuzată, iar în primii doi ani ai Spanx “tot ceea ce am auzit a fost nu”.

    Sara s-a ocupat de toate aspectele afacerii sale, de la marketing la logistică şi deşi nu a investit bani în publicitate, dresurile ei au devenit rapid cunoscute, prin intermediul vedetelor care le-au promovat. Realizatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey a spus că Spanx este produsul ei preferat. În plus, Spanx a ajuns şi pe paginile revistelor Forbes, Fortune, Entrepreneur, In Style, The New York Times, USA Today, Glamour sau Vogue.

    În 2001, Blakely a semnat un contract cu retailerul online QVC, iar în primele 6 minute de comercializare au fost vândute 8.000 de perechi de dresuri. Spanx a avut vânzări de 4 milioane de dolari în primul an şi de 10 milioane de dolari în cel de-al doilea. Creşterea companiei în următorii ani a fost una spectaculoasă. În prezent, potrivit Forbes, Spanx o cifră de afaceri de 250 de milioane de dolari şi vânzări de 400 de milioane de dolari, conform success.com

    În 2006, după participarea la emisiunea the Rebel Billionaire şi The Inventor, Blakely a pus bazele fundaţiei Sara Blakely Foundation menite să le ajute pe femei prin educaţie şi traininguri de antreprenoriat. Blakely a donat un milion de dolari fundaţiei Oprah Winfrey Leadership Academy, care le ajută pe femeile din Africa de Sud.

    Anul acesta Sara Blakely li s-a alăturat investitorului american Warren Buff şi co-fondatorului Microsoft, Bill Gates în iniţiativa de a dona jumătate din avere spre caritate, devenind astfel prima femeie care face acest lucru.

    Brandul Spanx cuprinde în prezent peste 200 de produse, de la lenjerie intimă la costume de baie şi chiar articole sportive pentru femei şi bărbaţi. Produsele sunt disponibile în peste 40 de ţări. 

  • Riscul ca alimentarea cu apă caldă a Capitalei să fie oprită rămâne valabil

    În urma comunicatului emis de compania noastră în 20.03 a.c., prin care avertizam cu privire la riscul real şi iminent ca alimentarea Capitalei cu apă caldă să fie oprită, ca rezultat direct al neplăţii subvenţiei pentru luna ianuarie de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), doamna primar Gabriela Firea a transmis public asigurări că livrarea agentului termic nu este în pericol întrucât “RADET are absolut toate facturile de la ELCEN în termen”. 

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • A riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început. Acum este una dintre cele mai bogate femei din lume

    În urmă cu 18 ani Sara Blakely a pus bazele unei companii producătoare de ciorapi modelatori cu o cifră de afaceri  de 250 de milioane de dolari. În vârstă de 44 de ani, Blakely a fost numită în martie 2012 cea mai tânără miliardară din Statele Unite care şi-a făcut averea prin forţe proprii de către revista Forbes, iar în prezent are o avere estimată la un miliard de euro.

    Ideea companiei Spanx a pornit de la dresurile pe care Sara era nevoită să le poarte atunci când lucra ca agent de vânzări de faxuri pentru compania Danka. Pe o parte, ciorapii modelatori o stânjeneau, iar pe de-o altă parte o făceau să arate mai atractivă, subţiindu-i corpul. Blakely a născocit ideea colanţilor fără picior, asumându-şi un mare risc odată ce a investit toate economiile sale, în valoare de 5000 de dolari. Cu toate astea, şi-a păstrat jobul, vânzând copiatoare încă doi ani de zile, petrecându-şi nopţile şi weekend-urile ca să realizeze prototipul.

    La 25 de ani, Blakely s-a decis astfel că vrea să aibă propriul produs şi a început să se documenteze. La scurt timp a scris ea însăşi patentul, a ales materialele şi a găsit o fabrică de textile din statul american Carolina de Nord, dispusă să îi producă dresurile modelatoare.

    “Am vrut să creez un produs pe care puteam să-l vând şi singură şi să nu apelez la altcineva. Am vrut să fac ceva pe care puteam să-l vând milioanelor de oameni şi ceva care să-i facă să se simtă bine, a spus ea.  Blakely nu le-a spus nici prietenilor, nici familiei la ce lucra, decât după ce a studiat situaţia îndelung. “Prietenii şi familia au râs când au auzit că ea lucra la această idee pentru mai bine de un an şi au crezut că o să fie o pierdere de vreme”, a scris Gillian Zoe Segal în cartea sa “Getting There: A Book of Mentors”, în urma unui interviu cu Sara.

    Blakely a prezentat prototipul retailerului Neiman-Marcus printr-o demonstraţie care a avut loc la toaleta femeilor. A convins. La numai trei săptămâni, produsul ei era comercializat de retailerul Neiman-Marcus iar vânzările au depăşit aşteptările. Totuşi ea nu şi-a dat demisia de la locul de muncă pentru că “aveam nevoie de securitate, asigurare. Am aşteptat, abia după ce am încheiat contractul cu Neiman Marcus şi Sals Fifth Avenue am avut curajul să-mi dau demisia şi să pornesc pe cont propriu”.

    Despre vânzarea de copiatoare din uşă în uşă spune ca a fost o sesiune de antrenament (7 ani) foarte bună pentru Spanx, deoarece era obişnuită să fie refuzată, iar în primii doi ani ai Spanx “tot ceea ce am auzit a fost nu”.

    Sara s-a ocupat de toate aspectele afacerii sale, de la marketing la logistică şi deşi nu a investit bani în publicitate, dresurile ei au devenit rapid cunoscute, prin intermediul vedetelor care le-au promovat. Realizatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey a spus că Spanx este produsul ei preferat. În plus, Spanx a ajuns şi pe paginile revistelor Forbes, Fortune, Entrepreneur, In Style, The New York Times, USA Today, Glamour sau Vogue.

    În 2001, Blakely a semnat un contract cu retailerul online QVC, iar în primele 6 minute de comercializare au fost vândute 8.000 de perechi de dresuri. Spanx a avut vânzări de 4 milioane de dolari în primul an şi de 10 milioane de dolari în cel de-al doilea. Creşterea companiei în următorii ani a fost una spectaculoasă. În prezent, potrivit Forbes, Spanx o cifră de afaceri de 250 de milioane de dolari şi vânzări de 400 de milioane de dolari, conform success.com

    În 2006, după participarea la emisiunea the Rebel Billionaire şi The Inventor, Blakely a pus bazele fundaţiei Sara Blakely Foundation menite să le ajute pe femei prin educaţie şi traininguri de antreprenoriat. Blakely a donat un milion de dolari fundaţiei Oprah Winfrey Leadership Academy, care le ajută pe femeile din Africa de Sud.

    Anul acesta Sara Blakely li s-a alăturat investitorului american Warren Buff şi co-fondatorului Microsoft, Bill Gates în iniţiativa de a dona jumătate din avere spre caritate, devenind astfel prima femeie care face acest lucru.

    Brandul Spanx cuprinde în prezent peste 200 de produse, de la lenjerie intimă la costume de baie şi chiar articole sportive pentru femei şi bărbaţi. Produsele sunt disponibile în peste 40 de ţări. 

  • Analiza de risc şi cum calculează ANAF gradul de risc: Ce ştie Fiscul despre voi şi ce poate atrage atenţia controlului fiscal asupra companiilor

    Fiscul decide demararea unei inspecţii fiscale generale sau parţiale pe baza analizei de risc, iar această inspecţie se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicare legislaţiei fiscale.

    Contribuabilii sunt aleşi în funcţie de nivelul riscului pe care îl prezintă, stabilit în urma analizei de risc, a explicat Cristina Ştefan, Asociat în cadrul firmei de consulltanţă fiscală Servicii Premium TAX  şi ex–manager coordonator al inspecţiei fiscale de stat pe raza Bucureştiului şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei conferinţe de luna trecută.

    .În cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar împreună cu Servicii Premium TAX, consultantul Cristina Ştefan a explicat că analiza de risc porneşte de la comportamentul fiscal al contribuabilului – urmărit în funcţie de respectarea termenului de depunere al declaraţiilor fiscale, respectarea termenului de plată şi respectarea modului de întocmire a declaraţiilor fiscale prin corelarea informaţiilor cu alte declaraţii.
     
    Veniturile şi cheltuielile raporatate în Declaraţia  101”Declaraţie privind impozitul pe profit” şi cele raportate în bilanţ, Formularul 20- “Contul de profit şi pierderi” este doar una dintre corelaţiile pe care le poate urmări Fiscul, precum şi cheltuielile cu spoinsorizările efectuate declarate în Declaraţia  101”Declaraţie privind impozitul pe profit” pot fi correlate cu cele raportate în declaraţia 107 “Declaraţie informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private “.
     
  • Creşterea economică europeană, expusă riscului în lipsa fondurilor necesare pentru a stimula inovaţia

    Într-un complex mic, într-un cartier aflat de-a lungul Dunării din centrul oraşului Belgrad, Strawberry Energy asamblează „Smart Park Bench”, o structură din lemn şi oţel cu staţii de încărcare pentru telefonul mobil şi Wi-Fi alimentat de la un panou solar. Această inovaţie prinde la public, însă nu cel din ţara de origine. Startup-ul cu 15 persoane este înregistrat în Marea Britanie, unde a obţinut investiţii, în Londra fiind mai multe produse ale companiei decât în întreaga regiune balcanică.
     
    Treizeci de ani după ce comunismul a căzut în Europa de Est, eforturile unor astfel de companii demonstrează drumul lung pe care ţările şi economiile trebuie să îl parcurgă pentru a-şi atinge adevăratul potenţial.
     
    În calea succesului stau atât lipsa pregătirii angajaţilor cât şi a finanţării interne private, precum şi începerea târzie a acordării sprijinului guvernamental necesar pentru a transpune cunoştinţele din teorie în practică.
     
    Cercetarea şi dezvoltarea, ca procent din PIB, sunt sub media Uniunii Europene în fiecare stat Est, cu excepţia Sloveniei. Bloomberg Innovation Index din 2019, care clasifică ţările pe categorii precum cercetarea, brevetarea, educaţia superioară şi productivitatea, plasează statele foste comuniste din Europa pe ultimele locuri, alături de Portugalia, Grecia, Malta şi Cipru.
     
  • Răsturnare totală de situaţie: Theresa May avertizează că Marea Britanie riscă să rămână în Uniunea Europeană. „S-ar putea să nu mai părăsim niciodată Uniunea Europeană”

    “Dacă parlamentarii susţin Acordul Brexit, Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Dacă îl resping, nu va şti nimeni ce se va întâmpla”, a declarat Theresa May.
     
    Liderul britanic a avertizat că amânarea Brexit ar putea conduce la “noi luni şi ani de dispute” politice. “Dacă vom intra pe acest drum, s-ar putea să nu mai părăsim niciodată Uniunea Europeană”, a atras atenţia Theresa May.
     
  • Risc mare de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac zăpada are aproape 3 metri

    Potrivit ANM, riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş, la peste 1.800 de metri altitudine, este de patru – risc mare.

    „La peste 1.800 m, mai ales pe rama nordică, regăsim un strat de zăpadă proaspătă de tip pulver, ce pe alocuri, în zonele adăpostite unde a fost depozitată zăpada transportată de vânt, poate avea grosimi considerabile. Vântul intens, predominant din sector nord-estic, a viscolit şi transportat zăpada şi a format plăci de vânt mai ales pe versanţii sudici, sud-vestici şi vestici. Principalele riscuri pentru declanşarea avalanşelor îl reprezintă numeroasele plăci de vânt şi coeziunea slabă dintre stratul nou şi cel vechi, separate de cruste de gheaţă, precum şi instabilitatea noului strat de zăpadă. Pe pantele suficient de înclinate, chiar şi la supraîncărcări slabe se pot declanşa avalanşe, iar riscul este mai ridicat în zonele cu depozite însemnate de zăpadă. Sunt posibile izolat şi avalanşe spontane, pe pantele suficient de înclinate”, arată meteorologii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.