Tag: reusita

  • Cum a reuşit o tânără să strângă suficienţi bani pentru a se retrage la pensie înainte de a împlini 30 de ani

    J.P. Livingston, o femeie din generaţia millennials cu vârsta de 28 de ani, a economisit doua milioane de dolari, chiar dacă trăieşte în New York City, conform Business Insider.

    Ea a avut un prim loc de muncă în domeniul finanţelor, iar pana la sfârşitul primului an câştigul salarial a fost de 100.000 de dolari. Livingston a reuşit să economisească 70% din salariul său, iar din suma pe care a strâns-o, 40% i-a investit şi 60% i-a economist. Când a primit o majorare anuală, în loc să-şi majoreze limita de cheltuieli, a economisit diferenţa pentru pensionare.

    „Când m-am gândit la pensionarea anticipată în timp ce lucram, eram foarte epuizată. Mi-am imaginat că aş vrea să stau pe canapea, să mănânc bomboane şi să dorm până târziu,” a spus J.P. Livingston.

    Livingston a început să scrie un blog de personal-finance, „The Money Habit”, deoarece subiectul a fost de interes pentru ea de ani de zile. În august 2016 a început sa srie pe blog şi a acoperit tot, de la investiţii şi economisire, la planificarea pentru pensionarea anticipată. Astfel, în 2017, după ce a atras câţiva cititori, a cercetat modul în care ceilalţi îşi valorificaseră blogurile.

    Comisioanele afiliate, în care ea face referire la un produs sau o afacere pe blog şi pentru care primeşte un procent din vânzare sau un comision de la acea companie în cazul în care un cititor face o achiziţie, a fost o oportunitate mare. Prin urmare, această strategie i-a adus un câştig de 60.162 de dolari anul trecut.

    Aproape de sfârşitul anului, Livingston a început să adauge anunţuri pe site, ceea ce i-a adus un câştig lunar de 1.000 – 2.000 de dolari. Din cauza faptului că a început să folosească anunţuri spre sfârşitul anului, câştigurile suplimentare în 2017 au fost de 2.164 de dolari.

    „Mai devreme în acest an am avut un copil. Eram complet offline pentru trei luni, dar blogul a generat peste 14.000 de dolari în acel moment”, a spus Livingston.

  • John Wick is back

    Personajul John Wick a intrat în atenţia publicului în 2014, atunci când asasinul interpretat de Keanu Reeves se răzbună pe toată lumea care îi iese în cale. A urmat partea a doua în 2017, primită la fel de bine de public şi de critici, iar acum Wick se întoarce în Parabellum.
    Acţiunea continuă imediat după evenimentele din John Wick 2: asasinul e acum urmărit de toată lumea, existând o recompensă de 14 milioane de dolari pentru cel sau cea care reuşeşte să îl elimine. Va reuşi să găsească şi de data aceasta o cale de scăpare?
    Franciza John Wick a apărut mai mult ca un experiment al lui Keanu Reeves, care a făcut echipă cu regizorul Chad Stahelski pentru a aduce în faţa spectatorilor un film extrem de alert, extrem de sângeros, dar totodată diferit de alte filme cu aceleaşi coordonate. Pariul a fost câştigător, dovadă stând nu doar încasările care au crescut cu fiecare film produs, ci şi reacţia criticilor, care au dat note din ce în ce mai mari pe măsură ce franciza avansa.
    E important de menţionat faptul că Stahelski este un fost cascador, iar asta l-a ajutat probabil să creeze unele dintre cele mai spectaculoase scene de luptă văzute pe marele ecran. Fiecare moment e diferit – fie că vorbim de arma folosită de John Wick (una dintre ele este o carte), fie de personajele care apar doar pentru a da mai multă culoare. Ca film de acţiune, John Wick e mult peste alte producţii lansate în ultimii ani.
    Este corect să spui că filmele sunt din ce în ce mai bune, iar asta e ceva ce puţine serii au realizat – exemple în acest sens ar fi Mission: Impossible şi episoadele Star Wars din anii ’70. Iar asta aproape că garantează faptul că John Wick se va întoarce şi în anii ce urmează, lucru care nu poate decât să mă bucure.
    Pentru Keanu Reeves, John Wick e fără îndoială cel mai de succes proiect de după Matrix, seria care l-a transformat într-un superstar. Actorul are destule calităţi şi era păcat că rolurile primite în ultimii ani nu reuşeau să-l pună în evidenţă. Sigur, Reeves este un actor care se remarcă în filmele de acţiune, aşa cum este – cel puţin în ultimul deceniu – şi Liam Neeson.
    În concluzie, vă recomand să vă faceţi timp pentru a urmări ultimele aventuri ale asasinului. Dacă nu aţi văzut până acum primele două părţi, ar fi indicat să o faceţi – deşi Parabellum poate fi urmărit şi ca film de sine stătător, unele elemente nu vor avea foarte mare logică pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu universul creat de Reeves şi Stahelski.

    Nota: 8,5/10

  • Povestea femeii care a revoluţionat platformele online de ştiri

    Arianna Huffington s-a născut cu numele de Ariadnē-Anna Stasinopoulous în Atena, Grecia. Ea este primul copil al lui Konstantinos Stasinopoulos şi al soţiei sale, Elli Stasinopoulos; are şi o soră mai mică, Agapi Stasinopoulos.

    La vârsta de 11 ani, Arianna şi sora ei mai mică au asistat la divorţul părinţilor, după 25 de ani de căsnicie, iar apoi cele două fete au fost crescute de mama lor. De la o vârstă foarte fragedă, Huffington a plănuit să-şi continue educaţia la o prestigioasă universitate.

    La început, pentru că nu vorbea engleza şi pentru că venea dintr-o familie săracă, Arianna Huffington a fost ridiculizată odată ce şi-a dezvăluit intenţiile de a studia la Universitatea din Cambridge. După multe eforturi din partea mamei, la vârsta de 16 ani s-a mutat în Marea Britanie, unde a început să urmeze cursurile universităţii visate. A absolvit cu onoruri şi a obţinut diploma de masterat în economie la 21 de ani. În timp ce studia la Cambridge, Huffington a fost aleasă preşedinte al celebrei societăţi de dezbateri The Cambridge Union, fiind şi prima femeie străină şi cea de-a treia studentă care a fost aleasă în această poziţie.

    După absolvire, în 1980, Huffington s-a mutat în New York, iar în anul următor a lansat biografia uneia dintre cele mai mari cântăreţe de operă din lume, „Maria Callas: Femeia din spatele legendei”. În 1983, ea şi-a abordat rădăcinile etnice lansând opera „Zeii Greciei”, care urmărea importanţa miturilor antice, şi, până la sfârşitul deceniului, a lansat şi o biografie a lui Picasso. În 1986, Arianna s-a căsătorit cu Michael Huffington, secretar în cadrul Departamentului Apărării al SUA, iar cuplul a avut două fiice.

    Arianna Huffington şi-a început cariera politică şi jurnalistică în calitate de republican şi susţinător al guvernării discrete şi al ajutorului social limitat. A scris pentru revista conservatoare National Review şi în 1994 a lucrat la campania – fără succes – a soţului ei pentru un loc in Senatul Statelor Unite ale Americii.

    De asemenea, Huffington a scris pentru emisiunea de televiziune Politically Incorrect, prezentată de Bill Maher.La sfârşitul anilor 1990, orientarea politică a lui Huffington a început să se mişte spre stânga, pornind de la opoziţia sa faţă de intervenţia SUA în războaiele civile din fosta Iugoslavie.

    Ulterior, ea a devenit activă în numeroase cauze progresiste, în special în eforturile de combatere a încălzirii globale.În 1997, Arianna a divorţat de Michael Huffington şi s-a mutat în Los Angeles cu cele două fiice ale sale. În 2003, a candidat ca independentă pentru poziţia de guvernator al statului California, dar încercarea ei nu a avut succes. Huffington a privit eşecul în mod pozitiv, a fost încântată de sprijinul publicului şi a observat puterea internetului după ce a strâns mai mult de 1 milion de dolari dintr-o campanie online pentru a candida la alegeri.

    În 2005, Huffington a înfiinţat Huffington Post împreună cu Kenneth Lerer, pe care l-a întâlnit la un interviu după încercarea eşuată din alegeri. Fondarea Huffington Post a fost primită la început cu critici severe din partea jurnaliştilor şi a publicului larg, dar Huffington, cu ajutorul partenerului ei, Lerer, a ignorat criticile şi s-a concentrat pe îmbunătăţirea platformei. Ei au intenţionat să creeze HuffPost ca o platformă de ştiri simple, dar au ajuns să creeze o platformă cu ştiri din toate domeniile. După numai un an de activitate, în 2006, Huffington Post a primit o investiţie de 5 milioane de dolari de la SoftBank.

    În iunie 2007, site-ul a lansat prima sa versiune locală, HuffPost Chicago. În iunie 2009, a fost lansat HuffPost New York, urmat la scurt timp de HuffPost Denver, lansat la 15 septembrie 2009, şi HuffPost Los Angeles, lansat la 2 decembrie 2009. În martie 2011, AOL a achiziţionat The Huffington Post pentru 315 milioane de dolari, iar Huffington a devenit preşedinte şi redactor-şef al grupului Huffington Post Media Group, o nouă afacere care a inclus tot conţinutul de pe site-ul web şi AOL. În 2016, ea a anunţat că părăseşte compania pentru a începe Thrive Global, o afacere de sănătate şi wellness.

    Thrive Global este o platformă care oferă soluţii bazate pe ştiinţă pentru a îmbunătăţi performanţa şi a apărut după ce Arianna Huffington a suferit o leziune facială în 2007, după ce a leşinat la birou din cauza epuizării severe. Prin Thrive Global ea promovează echilibrul între muncă şi viaţă ca pe o reformă importantă necesară pentru cultura organizaţională a tuturor companiilor. 

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Amalia Buliga, CEO { Diverta }

    •   Amalia Buliga a preluat conducerea Diverta în 2010, după ce ocupase timp de aproape patru ani funcţia de director financiar.
    •   A absolvit Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Facultatea de Bănci şi Pieţe de Capital, şi are un EMBA obţinut în 2016.
    •   Crede că trebuie să fii sigur(ă) că ai toate informaţiile importante din domeniul în care activezi, astfel încât să controlezi cât mai bine orice eventuale surprize. 

    Cifră de afaceri (2018): 12,5 mil. euro
    Profit operaţional (2018): 475.000 euro

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Daniela Becheru, cofondator şi acţionar { F64 }

    •   Daniela Becheru a fondat împreună cu Marian Alecsiu F64, cel mai mare magazin foto din sud-estul Europei; fiecare din cei doi asociaţi  ai F64 deţine jumătate din pachetul de acţiuni al firmei.
    •   Este de părere că entuziasmul e ingredientul principal pentru a reuşi în antreprenoriat; totodată, îi sfătuieşte pe tinerii aflaţi la începutul carierei să nu se aştepte ca businessul să crească peste noapte; deoarece este nevoie de putere de muncă şi disponibiliate pentru business chiar şi 12-14 ore pe zi.
    •   Un alt aspect pe care îl consideră important pentru a reuşi în business este să te înconjuri de oameni de valoare, care se simt bine lângă tine, pentru că totul este greu la început, iar lucrurile ar putea să nu avanseze atât de rapid: „Nu dispui de nimic din ce poate oferi o companie mare, aşa că singurele beneficii nepreţuite sunt climatul şi entuziasmul”.

    Cifră de afaceri (2017): 122,3 mil. lei
    Număr de angajaţi: 140

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Andreea Pîrvu, CFO { Flanco Retail }

    •   A urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucuresti şi deţine o diplomă de master în audit şi servicii de management financiar din partea aceleiaşi instituţii.
    •   Face parte din echipa Flanco Retail de peste opt ani iar departamentul pe care îl conduce în prezent are o echipă de 30 de specialişti.
    •   Etica, moralitatea, respectul şi fair play-ul sunt valorile fundamentale după care se ghidează atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională şi spune că este esenţial să ne găsim puterea de a transforma în oportunităţi ceea ce iniţial poate părea o problemă sau chiar o ameninţare.
    •   Crede că pentru a reuşi în orice domeniu, inclusiv în cel financiar, ai nevoie de foarte multă determinare şi ambiţie şi că trebuie să fii flexibil şi deschis către schimbare, consecvent, să ai capacitatea de a te adapta momentului, situaţiei şi dinamicii mediului în care îţi desfăşori activitatea, iar în timp, pe măsură ce vei ajunge la o cunoaştere profundă a domeniului de activitate, vei câştiga şi competenţa, autoritatea şi credibilitatea, fără de care nu poţi spune că ai un succes deplin. 

    Cifră de afaceri (2018): 1,07 mld. lei
    Profit (2018): 21 mil. lei
    Număr de angajaţi: >1.500

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Anca Vlad, preşedinte şi acţionar { Fildas-Catena }

    •   A absolvit Academia de Studii Economice – secţia Relaţii Economice Internaţionale.
    •   În 1991 a înfiinţat Fildas Trading, iar după opt ani a pus bazele lanţului de farmacii Catena.
    •   Spune că principalele reguli după care se ghidează în carieră sunt respectul pentru parteneri, colegi şi clienţi deopotrivă, acordarea unei atenţii deosebite respectării legislaţiei şi accentul pus pe avansarea oamenilor talentaţi şi implicaţi din cadrul grupului în pozitii manageriale.
    •   Consideră că principalele cerinţe pentru reuşita în domeniul medico-farmaceutic sunt o solidă cultură generală şi o permanentă curiozitate. Crede că fizica, chimia şi matematica sunt importante surse de înţelegere atunci când antreprenorul nu este medic sau farmacist, iar limbile străine sunt obligatorii, la fel şi cunoştinţele financiar-economice.

    Cifră de afaceri Fildas Trading (2018): 780 mil. euro
    Reţeaua de farmacii Catena (2018): 860 mil. euro
    Număr de angajaţi (la nivel de grup): 6.400

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Adriana Grigorescu, director comercial { Rompetrol Downstream }

    •   Adriana Grigorescu a preluat funcţia de director comercial al Rompetrol Downstream în februarie 2017.
    •   Lucrează în cadrul grupului, din 2002, când a fost deschisă prima staţie Rompetrol din Ploieşti.
    •   Adriana Grigorescu a absolvit Facultatea de Chimie, dar nu a activat niciodată ca profesoară.

    Cifră de afaceri (2017): 8,87 mld. lei
    Profit (2017): 168 mil. lei

  • Cum a reuşit o tânără de 23 de ani să strângă suficienţi bani pentru a-şi cumpăra o casă. Este o metodă simplă, la îndemâna tuturor

    Studiile recente arată că o treime dintre milenniali nu vor reuşi să strângă bani pentru a cumpăra o casă; Hazel Wood nu e însă inclusă în acea treime.
     
    Tânăra de 23 de ani din Essex a reuşit să strângă 20.000 de lire sterline în doi ani şi a reuşit să îşi cumpere propriul apartament, luând un credit de 180.000 de lire sterline.
     
    Hazel Wood are un canal pe YouTube şi un cont pe Instagram unde este urmărită de peste 85.000 de oameni. Veniturile generate de acestea se ridică la câteva sute de lire sterline lunar.
     
    Ea spune că a reuşit să strângă banii renunţând la toate cheltuielile “inutile”, aşa cum ar fi abonamente la serviciile de streaming ca Netflix şi Spotify, dar şi reducând la maximum cheltuielile zilnice sau ocazionale. “Atunci când ies cu prietenii în oraş, ne strângem mai întâi acasă şi bem o sticlă de vin”, a povestit ea celor de la DailyMail. “Astfel, nu cheltui mai mult de 10 lire când ajung într-un bar.”
     
    Wood spune că nu a renunţat nici la vacanţe, dar petrece mult timp căutând cele mai bune oferte şi eventuale discounturi.
  • 100 cele mai puternice femei din business: Adriana Matache, CFO { Allianz-Ţiriac }

    •   Adriana Matache este CFO-ul Allianz-Ţiriac de anul acesta; ea este un manager cu experienţă în cadrul firmelor de consultanţă PwC şi EY, dar şi în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
    •   Regulile ei pentru reuşita în business sunt:  1. Fă un plan, dar fii pregătit să te repliezi; 2. Fii empatic şi deschis; 3. Fii perseverent; 5. Comunică.
    •   Este de părere că pentru a reuşi în mediul de business din România, în mod specific, este necesară o viteză mai mare de adaptare la nevoile clienţilor, acestea schimbându-se într-un ritm alert.
    •   Domeniul asigurărilor este unul vast – iar competenţele necesare fiecărei poziţii sunt diferite; totuşi, le recomandă celor la început de carieră să participe la diverse evenimente sau stagii de internship care să le permită o mai bună înţelegere a domeniului.
    •   De asemenea, consideră că la început de carieră sunt importante capacitatea de adaptare la schimbare, cât şi atitudinea: „O atitudine pozitivă, cu o dorinţă de implicare în cât mai multe proiecte pentru a asimila cât mai multe cunoştinţe, va fi întotdeauna apreciată şi te va ajuta să decizi paşii următori în carieră”. 

    Prime brute subscrise (2018): peste 1,3 mld. lei
    Profit operaţional: 135 mil. lei