Tag: Regele Mihai

  • Prinţul Paul către Regele Mihai: În cei 50 de ani de comunism nu aţi făcut nimic pentru popor. Cum comentaţi?

    În scrisoare, Prinţul Paul îi reproşează unchiului său că nu a făcut nimic pentru poporul român în perioada în care acesta s-a aflat sub conducere comunistă. Prezentăm conţinutul scrisorii Prinţului Paul către Regele Mihai:

    “Dragă unchiule,

    Asemeni multor români, doresc să vă transmit şi eu, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, “La mulţi ani!”, multă sănătate şi puterea de a accepta şi respecta o realitate exprimată astăzi chiar de către dumneavoastră.

    Aţi folosit cuvinte mari şi frumoase, unele aşezate interesant, chiar poetic, altele cu tâlc, în nişte fraze care ar trebui să rămână în memoria acestui popor.

    Însă, înainte de orice, din sumele anilor pe care v-aţi grăbit să-i socotiţi şi în care spuneţi că aţi servit naţiunea română, trebuie să scădem cei 50 de ani de comunism în care nu aţi făcut nimic pentru acest popor, în afară de a le transmite un “Crăciun Fericit” sau un “Paşte fericit!”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regele Mihai despre Băsescu: Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât se crede mai important

    Într-un interviu acordat BBC din Elveţia, înainte de a veni în România pentru a participa la ceremoniile organizate în cinstea sa, Regele Mihai a fost întrebat cum comentează criticile formulate la adresa lui de către preşedintele Băsescu. Întrebat în mod explicit în legătură cu declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care l-a acuzat în iunie de “trădarea interesului naţional” prin lăsarea României în mâinile sovieticilor, Regele Mihai a răspuns: “Nici măcar nu merită să reacţionez la aşa ceva, pentru că este un lucru atât de mărunt, ştiţi bine asta. Şi acesta este genul. Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât el se crede mai important. Nu ar putea să îmi pese mai puţin de ceva”.

    În discuţia avută cu reporterul BBC, fostul suveran vorbeşte despre momentul abdicării sale, despre cele două întâlniri cu Hitler, în 1937, în Bavaria şi în 1941 în Berlin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce scrie presa internaţională despre discursul Regelui în Parlamentul român

    Într-un “discurs istoric”, fostul suveran a îndemnat clasa politică din România să acţioneze pentru ca ţara să îşi regăsească “demnitatea şi respectul” pe scena internaţională şi a lăudat progresele realizate după prăbuşirea regimului comunist în 1989, citând între acestea “democraţia, libertăţile şi un început de prosperitate”, scrie AFP. Dar ultimul şef de stat care a supravieţuit celui de al Doilea Război Mondial a denunţat “dispreţul faţă de etică şi de rolul primordial al instituţiilor statului, dar şi personalizarea puterii”, critici disimulate adresate preşedintelui Băsescu, acuzat de “autoritarism” de către adversarii săi politici, comentează agenţia franceză. “Era un moment constructiv şi util”, a declarat, citat de AFP, fostul preşedinte Ion Iliescu, care l-a împiedicat în anii ’90 pe Mihai să revină în ţară şi al cărui partid social-democrat a propus ca fostul rege să fie declarat “persona non grata”. El a adăugat că s-a “reconciliat” cu fostul suveran în 2001, lucru care i-a permis să se instaleze definitiv la Bucureşti. În schimb, preşedintele Băsescu, care nu îşi ascunde ostilitatea faţă de fostul rege, notează agenţia, şi premierul Emil Boc au lipsit din Parlament, preferând să asiste la ceremoniile de “Ziua Armatei”, precizează AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele 835 de cuvinte ale Regelui Mihai (GALERIE FOTO)

    Foto: Octav Ganea


    Principalele puncte ale discursului Regelui Mihai:

    – Politica poate aduce prejudicii cetăţeanului dacă este aplicată în dispreţul legii. Multe domenii din viaţa românească gospodărite competent şi liber au reuşit să meargă mai departe în ciuda crizei economice.

    – Sunt mâhnit că după două decenii de revenire a democraţiei oamenii bătrâni şi bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. România are nevoie de infrastructură. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a facultăţii.

    – Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei. Coroana este o reprezentare a statului în continuitatea lui istorică.

    – Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

  • Indira Crasnea, Mediafax: Minutele unui rege şi meschinăria celor care nu au fost

    Discurs care a fost ascultat cu atenţie, de referinţă prin miezul, simplitatea şi tăria pe care le-a transmis. Aproape nimic nu a fost uitat în cele 835 de cuvinte bine cumpănite. Au fost redate răul şi binele din mersul lucrurilor: dualitatea politicii, nesocotirea valorilor, descurajările instituţionale, durerile celor fără de putere şi speranţă, dar şi credinţa în etică, morală, memorie, continuitate. Regele a “operat” starea naţiunii cu alb şi negru, măsurat şi robust. Tăria vorbelor sale a venit din faptul că au fost necomplicate, dar profunde. Şi că au fost un îndemn pentru întoarcerea spre loialitate, seriozitate, modestie (toate asociate simbolic coroanei).

    A mai vorbit regele despre nevoia de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Cârmuitorii erau însă un pic plecaţi, fofilaţi şi peste măsură de ocupaţi. Cârmuitorul numărul unu, preşedintele B., s-a ascuns cu noaptea-n cap după mantalele Armatei după care şi-a luat fuguţa picioarele la spinare spre Bruxelles. Cârmuitorul cel mic, premierul B. s-a tupilat mimetic după aceleaşi mantale şi după onoarea Armatei, taman unde se agaţă harta-n cui, la Carei. Cârmuitoarea numărul unu, suava Roberta, este hăt departe, în Georgia, unde s-a întâlnit cu Mihail Saakaşvili (preşedintele care îşi roade cravata la nervi), exprimându-şi “satisfacţia pentru dinamica excelentă a relaţiilor româno-georgiene”.

    Toţi au avut nişte programe atât de straşnic puse la punct, încât le-a fost imposibil să se abată de la ele. Dintr-o dată, pe notabilităţile noastre le-a lovit rigoarea nemţească. Dar şi-au făcut un calcul greşit de eficienţă: minutele cât ar fi evadat din “turma” coaliţiei pentru a fi prezenţi la momentul regal şi istoric ar fi fost pentru ei o mare oportunitate de imagine. Irosită din laşitate. Sau din ipocrizie. I-ar fi salvat cumva, preşedintele Senatului. Dar Mircea Geoană s-a pierdut în discurs, uitând de abilitatea diplomatică a gazdei elegante, care sigur trebuie să vorbească mai puţin decât invitatul.

    Ipocrizia sau pusul poalelor în cap n-au lipsit, post-factum, nici la cei prezenţi. Mircea Toader, şeful deputaţilor PDL a fost o mostră de gândire unilaterală. Lui i-a căşunat, cum altfel, pe PSD: “Cei care l-au huidut 15 ani pe rege acum îl adulează”. Da, cei care l-au huiduit îşi mai pot schimba părerile. Nu neapărat din prefăcătorie. De partea cealaltă, Ponta şi Nicolăescu s-a urzicat prompt. Şi bălăcăreala a fost gata. Este afurisit de greu să iei o pauză mai lungă de la zoaie.

    Cât îl priveşte pe marele absent, preşedintele Băsescu, era să dea în clocot ante-eveniment. Ce să-i spună el regelui?

    Acum aproape doi ani, în decembrie 2009, la ceremonia de validare ca preşedinte, desfăşurată la Curtea Constituţională, Traian Băsescu spunea cu emoţie (reală): “Românii mi-au dat (…) unii susţinere, alţii o lecţie. Indiferent care a fost poziţia românilor (…) voi fi preşedintele tuturor”. După doi ani, în noiembrie 2011, s-a arătat că Traian Băsescu, cruciatul Constituţiei, n-a ştiut să fie şi preşedintele cetăţeanului român Mihai I. Care i-a dat o lecţie.

    Sursa: Mediafax.ro

  • Regele Mihai: România de astăzi e o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri

    “Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus Regele Mihai. El a mai declarat că “stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume”. “Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi. Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”, a mai spus Regele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regele Mihai, în Parlament: România are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Coroana Regală nu este un simbol al trecutului

    #

    Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia. Prima noastră datorie este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa noastră în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în decembrie 1989. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul. Oamenii călătoresc şi încearcă să îşi consolideze familia şi viaţa spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Drumul nostru ireversibil către UE şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea pentru libertate şi democraţie a legislativului românesc din 1989.
    #

    Politica poate aduce prejudicii cetăţeanului dacă este aplicată în dispreţul legii. Multe domenii din viaţa românească gospodărite competent şi liber au reuşit să meargă mai departe în ciuda crizei economice.
    #

    Sunt mâhnit că după două decenii de revenire a democraţiei oamenii bătrâni şi bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. România are nevoie de infrastructură. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a facultăţii.
    #

    Alături de familia noastră, vom susţine interesele fundamentale ale României: continuitate şi tradiţiile ţării noastre.
    #

    Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei. Coroana este o reprezentare a statului în continuitatea lui istorică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regele Mihai: Sunt mâhnit că bătrânii şi bolnavii sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare

    “Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare”, a spus Regele Mihai. El a mai spus că România are nevoie de infrastructură. “Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii”, a declarat Regele Mihai.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro

  • Regele Mihai va rosti un discurs istoric în Parlament, în absenţa lui Băsescu şi Boc

    Discursul are loc cu ocazia celei de a 90-a aniversări a fostului suveran. Şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată aniversării Regelui Mihai urmează să înceapă la ora 10.00. Principesa Margareta a declarat recent că fostul suveran este foarte emoţionat înaintea discursului pe care urmează să îl rostească în faţa deputaţilor şi senatorilor, precizând că Regele Mihai a aşteptat mult timp acest moment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns Regele Mihai pretext de campanie electorală

    Faptul că liderul PNL, Crin Antonescu, şi-a declarat deschis simpatiile monarhiste, iar europarlamentarul liberal Ramona Mănescu a spus recent că un Antonescu ajuns preşedinte ar putea pregăti terenul legislativ pentru revenirea la monarhie a mobilizat toată energia PDL, stimulat de declaraţiile din iunie ale preşedintelui Băsescu despre Regele Mihai “trădător” şi “slugă la ruşi”. Din acest unghi, a-l împiedica pe rege să vorbească în Parlament a fost pentru PDL o miză mult mai importantă decât un simplu conflict de orgolii între monarhişti şi antimonarhişti, întrucât orice apariţie publică a persoanei regelui ori a familiei sale a ajuns să echivaleze cu o mediatizare a unui potenţial adversar electoral.

    În cele din urmă, abţinerea masivă a PDL de la votul în care s-a decis invitarea regelui (doar cinci democraţi au votat pentru, alături de opoziţie) a urmărit să împace totuşi categoria de electorat (reprezentată de Toader Paleologu, care a calificat drept “ghiolbănie fesenistă” refuzul invitării fostului suveran) nici monarhistă, nici susţinătoare a opoziţiei, dar al cărei respect faţă de Regele Mihai ca figură istorică a fost ultragiat încă din vară, de la scandalul cu “sluga la ruşi”.