Tag: rege

  • Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket si de ce nu au gust

    Din verzi se fac rosii peste noapte! Rosiile de import ajunse in rafturile supermarketurilor din Timisoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat Cosmin Popescu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei.

    Intrebat de ce rosiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arata impecabil, profesorul Cosmin Popescu a explicat ca acestea cresc cu totul altfel decat stim noi ca se cultiva, iar serele cu pricina arata ca in filmele Science Fiction.

    „Ceea ce vine la noi, in cea mai mare parte, sunt rosii fara gust, deoarece modul in care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosita intr-o forma super intensiva, daca discutam de rosii care vin din afara tarii, sunt crescute pe o suprafata de apa, acea cultura hidroponica, intr-o forma pe care o vedem in filmele SF, radacinile sunt in apa si se spreyaza tot ce inseamna elemente nutritive si tratamente intr-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neaparat rau. Rosia are gust cand isi acumuleaza si isi sintetizeaza partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc in celula acele elemente de sinteza procese de sinteza, pentru a simti noi ca au gust„, a explicat profesorul Cosmin Popescu.

    Rectorul USAMVB Timisoara a dezvaluit si cum sunt acestea aduse la culoarea apetisanta din rafturile supermarketurilor.

    „De multe ori, atunci cand un supermarket comanda o cantitate de rosii, ele se comanda cu 24 de ore inainte. Rosiile fiind inca verzi, se introduce in apa o anumita substanta care le da acea culoare frumoasa de rosu. Din pacate, sunt stimulate pentru a-si schimba culoarea. Din pacate, se practica. Nu e normal, dar e comercial„, a precizat profesorul Cosmin Popescu, scrie opiniatimisoarei.ro

     

  • Doliu în mediul de business: Jospeh Serrousi, regele confecţiilor, s-a stins din viaţă

    Omul de afaceri de origine sudaneză Joseph Serrousi, supranumit „regele confecţiilor”, care a construit în România imperiul J&R Enterprises, s-a stins din viaţă.

    Serrousi a venit pentru prima dată în România în 1965, iar la căderea regimului comunist, în 1989, avea deja afaceri în derulare de 55 milioane de dolari în România.

    A început să producă sub brandul Serrousi în 1990, când a cumpărat prima fabrică la Odorheiu Secuiesc. A început să lucreze pentru branduri celebre precum Hugo Boss, încă din anii 90, când industria textilă era în derivă.

    În 1990 a plătit 1,2 milioane de dolari pe 25% din acţiunile primei fabrici din Odorheiu Secuiesc, iar până în 2007 acesta investise deja peste 85 de milioane de euro în România. Tot în 2008, 95% din producţia companiilor sale mergea la expodt, restul fiind comercializat în peste 30 de locaţii, dintre care patru magazine sub brandul No 36.

    În 2009 omul de afaceri de origina sudaneză şi-a reorganizat întreaga afacere pornită înainte de 90, dar cu toate acestea Serrousi a ajuns la un punct în care nu-şi mai poate evalua imperiul, admiţând că nimeni nu mai este interesat să investească în producţia de textile.

    Cele trei fabrici ale familiei fac parte din grupul J&R Enterprises, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 29 de milioane de euro, în scădere cu 12% faţă de anul anterior, cu un profit de 11 milioane de euro.

     

     

     

  • Angela Merkel promite Iordaniei un ajutor de 100 de milioane de dolari

    Angela Merkel a efectuat o vizită în Iordania în contextul în care la Berlin s-au intensificat disensiunile din cauza imigraţiei.

    În cursul întrevederii pe care a avut-o cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, Angela Merkel a anunţat un împrumut de 100 de milioane de dolari, în plus faţă de ajutorul acordat de Germania, de 384 de milioane de euro (442 de milioane de dolari).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gadget Review: noul rege al telefoanelor mobile – VIDEOREVIEW

    + DESIGN ŞI CONSTRUCŢIE

    + ECRANUL SUPERB

    + PERFORMANT

    + CAMERA FOTO

    -BIXBY MAI ARE DE INVĂŢAT

    – AUTONOMIA BATERIEI PUTEA FI MAI BUNĂ

    Noile telefoane Samsung S9 şi S9 Plus arată aproape identic cu modelul anterior, S8, ceea ce nu este un lucru rău. S8 a fost unul dintre cele mai frumoase telefoane lansate anul trecut, iar coreenii nu aveau motive să umble la aspectul telefonului. Singurul inconvenient la capitolul design la Samsung S8 a fost decizia de a amplasa senzorul de amprentă lângă cameră, nu sub, ceea ce făcea accesarea acestuia dificilă. Fanii şi criticii au fost vocali şi compania a rezolvat problema.

    De fapt, Samsung se pare că a ţinut cont de părerile criticilor adresând câteva dintre problemele semnalate. În recenzia de anul trecut la Samsung S8 am semnalat amplasarea ciudată a senzorului, puterea scăzută a difuzorului şi autonomia mediocră a bateriei. La S9, primele două au fost rezolvate prin modificarea poziţiei senzorului, implementarea unui difuzor mai puternic, care pe deasupra vine şi cu tehnologia Dolby Atmos, dar în privinţa autonomiei bateriei nu s-au făcut mari progrese.

    După cum spuneam, Samsung S9 păstrează linia de design impusă de S8, cu faţa şi spatele de sticlă pe un cadru de aluminiu şi cu marginile rotunjite. Telefonul arată foarte bine şi mă bucur că Samsung a decis să continue ce a început anul trecut.

    Tot la capitolul lucruri arătoase care au rămas la fel se încadrează şi display-ul OLED, extrem de frumos cu o rezoluţie de 1440 x 2960 pixeli, cu o densitate de pixeli de 570 ppi în cazul S9 şi 529 ppi în cazul S9Plus. La fel ca şi la versiunea anterioară, este o plăcere să te uiţi la ecranul acesta, să vezi filme şi să-l foloseşti în fiecare zi.

    De asemenea, telefoanele vin echipate cu difuzoare stereo produse de AKG ce vor suporta sunet surround Dolby Atmos. Asta înseamnă un volum mai mare al difuzoarelor, mai ales odată cu activarea funcţiei Atmos, ceea ce va face o experienţă mai plăcută din vizionarea filmelor pe telefon. De menţionat că telefonul nu vine cu rezoluţia de mai sus setată din fabrică, ci cu una de 1080 x 2220 pixeli. Diferenţele dintre cele două nu sunt vizibile cu ochiul liber, cel puţin eu nu am observat, iar asta nu face ca ecranul să fie mai urât sau ca imaginile sau culorile să nu fie la fel de frumos redate, ci se traduce într-o viaţă prelungită a bateriei.

    Am avut în teste modelul S9 Plus care vine cu o baterie de 3500 mAh care asigură o zi de lucru, plecând de la 100% dimineaţa la 8 şi ajungând la 33% seara la 8, cu ecranul la rezoluţia maximă. În cele zece ore am fotografiat, am navigat, am publicat poze pe reţelele de socializare şi am vorbit de câteva ori la telefon. A doua zi am trecut la rezoluţia 1080 x 2220 pixeli şi telefonul a ţinut ceva mai bine, rămânând cu câteva procente în plus şi pentru a doua zi. Încărcarea telefonului se poate face cu fir sau fără – cea cu fir este la fel de rapidă ca în trecut, iar noutatea este că telefonul suportă fast wireless charging, ceea ce este o veste cât se poate de bună – deoarece pe cât de util este modul de încărcare wireless, pe atât este de lent.
    Si acum să trecem la capitolul care probabil vă interesează pe toţi – camera foto. Noile telefoane Samsung au integrate o nouă lentilă cu diafragmă duală, care ar trebui să ofere fotografii mai bune în situaţii mai puţin bine iluminate, Super Slow-motion la 960 de cadre pe secundă şi AR Emoji personalizate.

    Samsung S9 Plus este dotat cu un sistem dual de cameră cu diafragma duală. Similar cu modul în care pupila se dilată şi se contractă, diafragma duală Samsung  (1.5 – 2.4) captează în mod automat mai multă lumină când este întunecat şi mai puţină lumină când mediul este prea luminos.

    Nu este nicio surpriză faptul că S9 Plus produce imagini excelente în timpul zilei: culorile sunt aprinse, expunerea corect făcută şi reuşeşte să păstreze destul de multe detalii fără mult zgomot în imagine. De asemenea, peisajele sunt contrastante şi imaginile au o gamă dinamică mare, păstrând multe detalii atât în zonele luminoase, cât şi în zonele întunecate. Surpriza vine din faptul că se descurcă foarte bine atunci când iluminarea nu este foarte bună, telefonul reuşind să realizeze imagini cu un echilibru bun între zgomot şi detalii. Astfel, imaginile sunt curate, dar fără a pierde din detalii, datorându-se în special deschiderii diafragmei până la f/1.5. Telefonul ar trebui să detecteze când are nevoie de mai multă lumină şi să treacă singur de la f/2.4 la f/1.5. S9 Plus face o treabă bună, iar imaginile sunt mai luminoase, dar nu fără un compromis: spre margini imaginea pierde din detalii.

    Pentru că S9 Plus vine echipat cu două camere (una cu un zoom optic de 2x), exact ca Samsung Note 8, zoom-ul este destul de rapid şi funcţionează bine: imaginile sunt contrastate, au detalii bune. De asemenea, acest sistem de cameră duală îi permite telefonului să realizeze fotografii ce le imită pe cele realizate cu un DSLR, prin acel background frumos înceţoşat. S9 Plus reuşeşte să dea un blur bun background-ului şi face o tranziţie bună între subiect şi peisaj, de cele mai multe ori. Pentru că mai ratează din când în când şi dă cu bidineaua de blur prea mult.

    Şi pe partea de filmare Samsung S9 Plus se descurcă bine, iar telefonul poate filma chiar şi 4K la 60 de cadre pe secundă. Culorile redate în modul video sunt vii, expunerea este bună şi telefonul reacţionează bine atunci când condiţiile de iluminare se schimbă (de ex. aprinzi şi stingi lumina), iar focalizarea automată funcţionează bine. Ca şi în cazul fotografiilor, şi pe partea de video software-ul reduce bine zgomotul de fundal fără a elimina prea mult din detalii.

    Tot prin aceste noi telefoane, Samsung permite utilizatorilor să creeze un emoji care arată, sună şi acţionează exact ca ei, susţin reprezentanţii companiei. Realitatea arată puţin altfel – avatarele nu sunt copii fidele, iar eu unul nu m-am recunoscut în avatarul meu. Totuşi, merită lăudat faptul că avatarul preia detalii precum părul facial şi, în cazul meu, chiar tăietura din bărbie. AR Emoji foloseşte un algoritm de învăţare a datelor, care analizează o imagine 2D a utilizatorului şi preia peste 100 de caracteristici faciale pentru a crea un model 3D care să reflecte şi să imite expresii precum clipitul şi mişcări ale capului, însă nu la un nivel foarte avansat. De exemplu, avatarele realizate de Apple pentru iPhone X mi s-au părut mai expresive şi parcă imitau mai bine mimica feţei, pe când S9 câteodată le nimereşte şi câteodată nu. Oricum ar fi, atât animoji (iPhone X) cât şi AR Emoji (Samsung S9) mi se par inutile, reprezentând doar o atracţie pe moment. Dar poate am îmbătrânit eu şi încă îmi mai place să mă exprim în scris, nu prin emoji.

    Samsung susţine că Bixby, asistentul din telefon, utilizează realitatea augmentată şi tehnologii de învăţare pentru a oferi informaţii utile despre împrejurimile în care se află utilizatorii. Bixby generează instant informaţii direct deasupra imaginii spre care este îndreptată camera, detectând şi recunoscând obiectul în timp real. E adevărat şi nu prea; eu am încercat mai multe obiecte şi rata de succes a recunoaşterii obiectului aş zice că e undeva la 30-40%.

    De asemenea, coreenii promit că prin Bixby am putea traduce în limbi străine. Nici aici nu m-a convins. I-am arătat asistentului 10-15 propoziţii şi expresii în limba franceză şi portugheză şi abia a reuşit să traducă unele cuvinte; de multe ori, fără să facă o legătură logică între ele. Deci să nu vă bazaţi pe Bixby atunci când călătoriţi într-o ţară străină.

    Prin modelele S9 şi S9 Plus, Samsung a rafinat conceptul adus de S8, păstrând acelaşi design premium, îmbunătăţind camera, însă ar mai putea lucra la autonomia bateriei şi la asistentul Bixby, pe care ni-l tot bagă pe gât. Chiar şi aşa, S9 Plus este unul dintre cele mai bune telefoane de pe piaţă la ora actuală, dacă nu chiar cel mai bun.

    CASETĂ TEHNICĂ
    SISTEM OS ANDROID 8 (OREO)
    DISPLAY 6.2-INCI QUAD HD + CURVED SUPER AMOLED, 18.5:99, 10 (529PPI)
    DIMENSIUNE 158.1MM X 73.8MM X 8.5MM, 189G, IP68
    CAMERĂ PRINCIPALĂ: DUAL CAMERA CU DUAL OIS
    • WIDE-ANGLE SUPER SPEED DUAL PIXEL 12MP AF SENZOR (F1.5/F2.4)
    • TELEPHOTO 12MP AF SENSOR (F2.4)
    FRONTALĂ 8MP AF (F1.7)
    PROCESOR 10NM, 64-BIT, OCTA-CORE PROCESSOR (2.7 GHZ QUAD + 1.7 GHZ QUAD)
    MEMORIE 6GB RAM
    SPAŢIU DE 64GB/128GB/256GB + MICRO SD SLOT (DE PÂNĂ LA 400GB)
    STOCARE
    SIM CARD SINGLE SIM:  NANO SIM
    DUAL SIM NANO SIM + NANO SIM SAU SLOT MICROSD
    (HYBRID SIM)
    BATERIE 3.500MAH
    PREŢ 4.400 LEI

    Imagini:

    Diferenţa dintre F/1.5 şi F/2,4 (toate setările au fost blocate mai puţin diafragma)

    F/1.5

     

  • Tavolara, insula din largul coastelor Sardiniei care găzduieşte cel mai mic ”regat” din lume

    În Golful Olbia, din largul coastelor Sardiniei, se află Tavolara, o insulă cu relief înalt, având o lungime de 5 kilometri şi o lăţime de un kilometru. La unul dintre capetele acesteia se află un istm, de altfel singura zonă locuibilă din întreg teritoriul de uscat. Aici, descendeţii lui Giuseppe Bertoloni trăiesc de mai bine de 200 de ani.

     
    Acesta a fost un imigrant genovez, care a ajuns pe insulă în anul 1807, cu intenţia de a trăi aici împreună cu una dintre cele două soţii ale sale şi copiii lor, în încercarea de scăpa de pedeapsa care se aplica în cazul persoanelor bigame. La sosirea pe insula Tavolara, Giuseppe s-au autoproclamat “rege al insulei”, susţinând că a primit acest titlu din partea regelui Sardiniei, Carlo Alberto, în timpul unei vizite pe care acesta a făcut-o în anul 1836.
     
    De atunci şi până acum, în familia Bertoloni au crescut şapte generaţii. Reprezentanţii acestora au purtat cu toţii titlul de  “rege al insulei Tavolara”, deşi ei stăpâneau numai peste membrii propriilor lor familii. În momentul de faţă, aceştia se ocupă, printre altele, cu crescutul caprelor, pescuitul şi vânzarea de suveniruri. De asemenea, ei au în proprietate două dintre restaurantele de pe insulă.
     
  • Leoaica feministă şi leul alfa. Dacă ar putea sa aleagă între un şef feminist sau misogin, ce ar prefera românii?

    TEXT: Romulus OPRICA, Ph.D. senior researcher & managing partner, BrandBerry


    Aceste imagini uşor prosteşti mi-au trecut prin minte imediat după ce am analizat rezultatele studiului despre percepţia femeii de/din afaceri, realizat la invitaţia Business Magazin pentru evenimentul Woman in Power 2018. De vină este un anume rezultat, respectiv cel obţinut la întrebarea „În ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia «Unul dintre principalele mele scopuri în viaţă este să îmi fac părinţii mândri de mine.»”

    43% dintre bărbaţii care au răspuns la studiu şi-au exprimat acordul cu această afirmaţie, în timp ce doar 38% dintre respondenţii femei au fost de acord cu aceasta. Chiar fără a fi foarte mare, diferenţa este, din punctul meu de vedere, semnificativă. Chiar şi analizat separat, faptul că 43% dintre bărbaţii respondenţi arată un atât de puternic ataşament faţă de părinţi indică existenţa unei foarte interesante teme de cercetare.

    Am adresat, în chestionarul pregătit de compania de cercetare de piaţă BrandBerry în parteneriat cu Business Magazin, peste 30 de întrebări respondenţilor vizaţi, iar răspunsurile lor ne arată o imagine încă uşor dezechilibrată în percepţii, chiar şi în zonele cele mai dinamice ale ţării în ceea ce priveşte businessul. Studiul a fost realizat în cele mai mari 10 oraşe ale României, fiind colectate date de la peste 1.000 de respondenţi prin chestionare online. Am ales ca ţintă cele mai mari 10 oraşe din ţară pentru că acestea atrag cele mai multe investiţii, au cea mai mare dinamică din punctul de vedere al afacerilor, produc mai mult de jumătate din PIB-ul României şi au infrastructura tehnologică necesară accesului la respondenţi. Ţinând cont că tema de cercetare a fost imaginea femeii de/din afaceri în România, am vrut să aflăm imaginea ei în zona „funcţională” a ţării, studiul fiind reprezentativ doar pentru această zonă şi nu pentru întreaga ţară. Au fost validate 818 răspunsuri iar baza de date a fost ponderată după gen, vârstă şi domiciliu, conform datelor obţinute în urma recensământului populaţiei (INS). Studiul are o marjă de eroare de ±3,5%.

    În aproape toate punctele studiate am descoperit diferenţe importante de percepţie între viziunea femeilor şi cea a bărbaţilor despre rolul, aptitudinile şi nevoile femeilor, de cele mai multe ori acestea nefiind în favoarea femeilor, fapt ce arată că şi în zonele cele mai dezvoltate ale ţării dăinuie încă o cultură masculină, puternic tradiţionalistă.

    Topul general al aspectelor importante pentru succesul în carieră, indiferent de sex, este format din aptitudini, adaptabilitate şi studii temeinice. Totuşi, pentru a avea succes în carieră, bărbaţii consideră în mai mare măsură decât femeile că adaptabilitate şi relaţiile sunt importante, în timp ce femeile consideră că studiile şi aspectul fizic sunt importante în succesul în carieră în mai mare măsură decât bărbaţii.

    Acum câteva zile, EUROSTAT a transmis cifrele referitoare la diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei la nivelul Uniunii Europene. A fost motiv de fericire şi de felicitări în grup vestea că în România diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei, pentru aceeaşi poziţie, sunt mult mai mici decât media europeană sau decât cea manifestată în ţările dezvoltate ale UE. S-a scăpat, totuşi, din vedere faptul că diferenţele salariale dintre România şi ţările la care ne raportăm sunt foarte mari şi că, în Germania de exemplu, există chiar o politică de taxare suplimentară a femeilor în cazul cuplurilor căsătorite în care lucrează ambii parteneri. Motivele sunt multiple şi ar avea nevoie de un material separat pentru a fi descrise, deci nu le voi enumera aici; ceea ce este important de reţinut este faptul că în România tocmai salariile mici (comparativ cu restul UE) sunt un factor important al diminuării distanţei dintre salariile oferite bărbaţilor şi cele oferite femeilor. În condiţiile în care două salarii medii acoperă la limită nevoile de bază ale unei familii cu un copil, diferenţa medie de 5% dintre salariul oferit unui bărbat versus salariul oferit unei femei pentru aceeaşi poziţie devine o diferenţă consistentă.

    Studiul nostru relevă faptul că aceste diferenţe sunt explicate mai ales prin seama mentalităţilor învechite, dar şi pe percepţia puternică a bărbaţilor, comparat cu cea a femeilor, că femeile nu sunt dispuse să îşi asume riscuri la fel de mari precum bărbaţii, să lucreze la fel de mult sau că nu se „descurcă” la fel de bine ca bărbaţii.

    Atât bărbaţii, cât şi femeile, în majoritatea lor, care au răspuns la întrebările acestui studiu consideră că în companiile din România există cazuri de sexism / hărţuire sexuală, dar că există un climat mai bun decât în urmă cu 10 ani, un climat mai prietenos cu femeile şi în care femeile pot conduce mult mai uşor decât în urmă cu 10 ani.

    Una dintre întrebările la care aşteptam cu maximă curiozitate să aflu răspunsul a fost cea prin care îi îndemnam pe respondenţi să ne spună pe cine ar alege drept lider al echipei lor dacă ar avea de ales doar între un coleg misogin şi o colegă feministă, ambii la fel de competenţi profesional. Recunosc, răspunsul masiv în favoarea colegei feministe, atât din partea bărbaţilor cât şi din partea femeilor, m-a luat prin surprindere. Plecasem de la altă ipoteză, infirmată de piaţă. 47% din totalul respondenţilor au selectat, cu variaţia „cred că pe” sau „sigur pe” colega feministă, 47% au respins oricare din aceste opţiuni, iar 6% au selectat colegul misogin. Savuros însă nu este neapărat acest rezultat, cât explicaţiile oferite de bărbaţi şi femei pentru alegerile făcute.

    Cei care au respins ambele propuneri, au argumentat că atât misoginismul cât şi feminismul sunt toxice pentru echipă, că o echipă nu are nevoie de un factor de tensiune, ci de un lider; că atât misoginismul cât şi feminismul trădează incapacitatea de a lucra cu oameni fără a face diferenţe de gen şi că în ambele cazuri ar pierde echipa.

    În favoarea colegului misogin au stat temerile faţă de rigiditatea colegei feministe, dar şi considerarea misoginismului drept uşor inofensiv şi amuzant. 

    În favoarea alegerii feministei, argumentele care au contat au făcut referire la un comportament lipsit de politeţe, de tact, al potenţialului coleg misogin, la faptul că femeile au aceeaşi capacitate de a conduce şi că, spre deosebire de misogin, vor da dovadă de imparţialitate in evaluarea echipei şi a membrilor – cu alte cuvinte „egalitatea” a făcut diferenţa.

    Analizând răspunsurile în cheie sociologică, consider că răspunsurile masive în favoarea colegei feministe reprezintă, în fapt, o respingere a băşcăliei, a micii golăneli, a arbitrariului şi a incoerenţei cu care ne confruntăm inclusiv în mediul de afaceri românesc, dar mai ales în mediul politic românesc. Este un răspuns pro echilibru şi egalitate.

    Cu alte cuvinte, decât să ne amuzăm cu un porc misogin, mai bine să avem parte de corectitudine cu o feministă radicală. Acest raţionament poate aduce alegeri interesante şi pe scena politică, pentru că nu cred că se manifestă doar în business; s-ar putea să asistăm la ascensiunea unor lideri care dau impresia că pot aduce echilibrul, că pot stopa acest val de incorectitudini şi dezechilibre sociale, chiar dacă vor manifesta o puternică înclinaţie spre comportamente „rigide” (ca să nu spun autoritariste).

    Răspunsurile la întrebarea de mai sus pot duce la greşita concluzie că majoritatea conlocuitorilor noştri caută egalitatea în general. Nu, egalitatea şi echitatea este căutată mai ales pentru propria persoană; atunci când aleg un lider o fac în aşa fel încât să-mi ofere garanţia că voi fi tratat corect.

    Analiza răspunsurilor primite la un set de 24 de întrebări privind percepţia asupra femeii în societate, afaceri sau familie mi-a evidenţiat o distanţă foarte mare între percepţiile pe care le au femeile despre ele şi cele pe care le au bărbaţii despre femei. La 13 din cele 24 de intrebări s-au manifestat percepţii semnificativ diferite, majoritatea în defavoarea femeilor. Nici la cele în care percepţiile erau asemănătoare imaginea femeii nu era una neapărat pozitivă, ci mai degrabă inferioară bărbatului.
    Nici bărbaţii şi nici femeile nu consideră că educaţia este mai ales pentru bărbaţi decât pentru femei, că femeile muncesc mai puţin decât bărbaţii sau că atunci când există puţine locuri de muncă bărbaţii au în mai mare măsură dreptul să le obţină, dar atât bărbaţii cât şi femeile consideră că, în general, femeile sunt mult mai emotive decât bărbaţii şi se apreciază că gestionarea vieţii de familie şi a carierei este mult mai dificilă în cazul femeilor decât în cazul bărbaţilor.

    Atât bărbaţii cât şi femeile consideră în aproape aceeaşi măsură (cca. 25%) că „viaţa de familie suferă când femeia lucrează cu normă întreagă”, că „dacă mama lucrează cu normă întreagă, copiii suferă” dar şi că „în general femeile sunt mai puţin corupte decât bărbaţii”.

    Aproape 12% dintre femei consideră că „mamele nu sunt angajaţi la fel de buni precum bărbaţii”, faţă de doar 5% dintre bărbaţi. Una din cinci femei consideră că „o soţie care nu lucrează este tot atât de realizată ca şi una care are o slujbă plătită”, un procent uşor mai mare decât cel al bărbaţilor care consideră asta, dar nu semnificativ mai mare.

    Mai mult de o treime dintre femei (37%) consideră că „a avea o slujbă este un lucru foarte bun, dar ceea ce îşi doresc cu adevărat femeile este să aibă familie şi copii”, cu 4% mai mult decât procentul bărbaţilor care consideră acest lucru, în timp ce aproape un sfert dintre bărbaţii chestionaţi consideră că „mai ales pentru o femeie, a avea copii este o datorie faţă de societate” – dublu faţă de numărul femeilor care consideră acest lucru. 

    Femeile se percep mai negativ decât le percep bărbaţii atunci când se gândesc la şansele egale de a fi alese în politică: doar 28% dintre femei cred că au şanse egale cu ale bărbaţilor de a fi alese, faţă de 44% dintre bărbaţi, sau când se gândesc la conducerea unei afaceri: una din cinci femei consideră că „bărbaţii conduc mai bine afacerile decât femeile”, în timp ce doar unul din zece bărbaţi sunt de acord cu această afirmaţie.

    Chiar dacă mai mulţi bărbaţi decât femei consideră că acestea au aceleaşi şanse de a fi alese (în politică), cu 10% mai mulţi bărbaţi (26%) decât femei consideră că „în general, bărbaţii sunt lideri politici mai buni decât femeile.”

    Mai mult de una din trei femei (39%) consideră că dacă o femeie câştigă mai mulţi bani decât soţul ei acest lucru poate crea probleme în familie. Este o percepţie foarte diferită de cea a bărbaţilor, doar 16% fiind de acord cu această afirmaţie. Totuşi, numărul bărbaţilor care consideră că „treaba bărbatului este să câştige bani; treaba femeii este să aibă grijă de casă şi familie” este de aproape şapte ori mai mare decât cel al femeilor care sunt de acord cu această afirmaţie.

    Sunt cu 10% mai mulţi bărbaţi decât femei (40% faţă de 30%) care consideră că „o femeie se impune mai greu decât un bărbat în faţa celor cu care colaborează”, dar sunt cu 10% mai puţini bărbaţi decât femei (70% faţă 80%) cei care cred că „femeile se pricep la cifre la fel de bine ca bărbaţii” sau că „femeile implicate în afaceri sunt mult mai atente la etică şi integritate decât bărbaţii” (48% faţă de 58%). Majoritatea femeilor, 68%, simt că „ascensiunea în carieră a unei femei este mai dificilă decât cea a unui bărbat”, faţă de doar 52% dintre bărbaţi.

    Mai mult de una din trei femei (38%) consideră că doamnele sunt mai bune manageri decât bărbaţii, în timp ce doar unul din zece bărbaţi sunt de acord cu această afirmaţie şi mai mult de două din trei femei (70%) cred că „femeile implicate în afaceri sunt mult mai deschise către acţiuni sociale în comunitate decât bărbaţii”, faţă de doar unul din doi bărbaţi (50%).
    Ultima întrebare adresată respondenţilor din cele mai mari zece oraşe ale ţării a fost aceea de a nominaliza trei femei care activează în mediul de afaceri, indiferent că sunt antreprenoare sau manageri angajaţi.

    Relevant, cred, pentru situaţia în care se regăsesc femeile de afaceri din România este comentariul unui respondent, bărbat, ce nu a făcut nicio nominalizare: „Nu îmi vine în minte nicio femeie în poziţie de conducere. Nu pentru că nu există, ci pentru că nu sunt mediatizate sau mediatizate foarte rar. Ceea ce este trist.” Mi-a luat destul de mult timp să realizez această parte de analiză, pentru că am descoperit nume de care nu auzisem până la acest moment şi am vrut să aflu despre cine este vorba. Am descoperit cu această ocazie poveşti de succes superbe, poveşti motivaţionale şi inspiraţionale pe care, dacă nu realizam acest studiu, cel mai probabil nu le-aş fi aflat niciodată. Am înţeles, cu această ocazie că, da, din lumea de business românească ştiam doar zece, poate 15 nume de femei (dar mult mai multe de bărbaţi), ceea ce mă face să consider că citatul de mai sus este adevărat: femeile de afaceri, poveştile lor, sunt promovate mult mult mai puţin decât cele ale bărbaţilor. Ceea ce face din gala Woman in Power, în acest context, un eveniment cu atât mai valoros şi necesar.

    Am descoperit cu surpriză o distanţă imensă între ocupanta locului întâi ca număr de nominalizări şi ocupanta următorului loc: 133 la 47. Am inclus în top doar femeile care au obţinut cel puţin trei nominalizări şi am ales să realizez topul doar după numărul de nominalizări, fără a mai calcula un punctaj combinat cu poziţia (1, 2 sau 3) pe care persoana a fost nominalizată. Au fost puţin peste 1.500 de nominalizări în total deşi, la 818 cazuri validate, ar fi putut fi 2454 de nominalizări. Numai 50 de persoane au primit minimum 3 nominalizări, iar aceste 50 de persoane încap pe un podium cu 20 de locuri.
    Primele 50 de locuri însumează 752 de nominalizări, următoarele femei nominalizate cu câte două nominalizări strâng 112 nominalizări (56 de femei) iar 601 femei au primit câte o nominalizare. Câteva femei din sfera politică au cumulat şi ele aproape 100 de nominalizări.

    Aceste cifre seci, această fragmentare uriaşă, îmi arată matematic faptul că femeile de afaceri din România încă nu au înghegat un grup puternic, vizibil de lideri. Femeile de afaceri din România sunt, cu mici excepţii, poveşti de succes cunoscute doar de familie şi de un număr mic de apropiaţi. Munca lor, efortul sau reuşita lor nu sunt transformate în materiale didactice prin care şi alţi oameni, femei sau bărbaţi, să descopere mai usor cheia succesului.

    Rămân în spaţiul public drept exemple vizibile, chiar prea vizibile, mai ales poveştile cu femei ce au parte de reuşită facilă, susţinută de câte un leu alfa. În lumea lor de leoaice, feministe sau nu, femeile de afaceri rămân să-şi urmărească cu tenacitate obiectivele, să hrănească mai departe familia, să dezvolte businessul, să mulţumească stakeholderii, ascunse de lumina reflectoarelor. În tot acest timp, leul alfa îşi marchează teritoriul şi se asigură că este auzit de la mulţi kilometri distanţă.
     

  • Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket si de ce nu au gust

    Din verzi se fac rosii peste noapte! Rosiile de import ajunse in rafturile supermarketurilor din Timisoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat Cosmin Popescu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei.

    Intrebat de ce rosiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arata impecabil, profesorul Cosmin Popescu a explicat ca acestea cresc cu totul altfel decat stim noi ca se cultiva, iar serele cu pricina arata ca in filmele Science Fiction.

    „Ceea ce vine la noi, in cea mai mare parte, sunt rosii fara gust, deoarece modul in care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosita intr-o forma super intensiva, daca discutam de rosii care vin din afara tarii, sunt crescute pe o suprafata de apa, acea cultura hidroponica, intr-o forma pe care o vedem in filmele SF, radacinile sunt in apa si se spreyaza tot ce inseamna elemente nutritive si tratamente intr-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neaparat rau. Rosia are gust cand isi acumuleaza si isi sintetizeaza partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc in celula acele elemente de sinteza procese de sinteza, pentru a simti noi ca au gust„, a explicat profesorul Cosmin Popescu.

    Rectorul USAMVB Timisoara a dezvaluit si cum sunt acestea aduse la culoarea apetisanta din rafturile supermarketurilor.

    „De multe ori, atunci cand un supermarket comanda o cantitate de rosii, ele se comanda cu 24 de ore inainte. Rosiile fiind inca verzi, se introduce in apa o anumita substanta care le da acea culoare frumoasa de rosu. Din pacate, sunt stimulate pentru a-si schimba culoarea. Din pacate, se practica. Nu e normal, dar e comercial„, a precizat profesorul Cosmin Popescu, scrie opiniatimisoarei.ro

     

  • Cronică de film: Marvel îşi reintră în ritm

    Black Panther explică originile personajului şi se ţine departe de celelalte evenimente din Universul Marvel – un punct pentru regizor şi scenarişti.

    Mă cam plictisisem să-l văd pe Iron Man în toate filmele care n-aveau nicio legătură directă cu el; înţeleg că Robert Downey Jr. aduce bani, dar parcă prea mult strică.

    Acţiunea începe în momentul în care T’Chaka, regele Wakandei, îşi pierde viaţa în urma unui atentat comis la sediul Naţiunilor Unite. T’Challa (ştiu, Stan Lee nu a fost foarte inspirat) devine noul rege, ca unic fiu, şi decide să răzbune un atentat ce avusese loc în urmă cu vreo 20 de ani. Lucrurile se complică atunci când aflăm că mai există un pretendent la tron, iar T’Challa trebuie să salveze Wakanda.

    Noua producţie Marvel are şi mult mai multe scene de luptă între oameni – fără roboţi, nave spaţiale sau mai ştiu eu ce nebunii (există şi nave, dar într-un ”gramaj“ corespunzător), iar asta le mai aduce un punct celor responsabili.

    Regizorul Ryan Coogler, intrat în atenţia publicului după ce a regizat Creed, face o treabă minunată în spatele camerei: cadrele sunt luate impecabil şi sunt pe alocuri ameţitoare – ajută, desigur, şi că filmul e gândit pentru o vizionare la IMAX. |ncă un punct.

    Despre actori nu o să vorbesc prea mult, dar o să spun totuşi că m-a impresionat Chadwick Boseman (T’Challa). De restul distribuţiei, numai de bine.

    Nu pot să trec mai departe fără să remarc coloana sonoră, una dintre cele mai reuşite combinaţii muzicale din ultima vreme. Kendrick Lamar (aţi citit bine, e chiar rapperul recompensat cu 12 premii Grammy) a compus şi interpretează majoritatea cântecelor din film, în vreme ce Ludwig Göransson a semnat coloana sonoră propriu-zisă. Göransson a lucrat până acum la toate filmele lui Coogler şi pare că asistăm la o nouă colaborare de succes, aşa cum e cea dintre Damien Chazelle şi Justin Horowitz (La La Land, Whiplash şi multe altele).

    Importanţa filmului pentru persoanele de culoare din Statele Unite a fost subliniată de revista Time, care a dedicat coperta unui amplu material numit ”De ce Black Panther e un moment definitoriu pentru populaţia afro-americană din America“. E posibil să fie aşa, dar mie mi s-a părut că producătorii au apelat cam des la clişeele legate de subjugarea celor slabi; acesta e şi singurul lucru pe care aş putea să-l reproşez filmului.

    Concluzionez spunând că Black Panther mi-a readus apetitul pentru eroii Marvel, iar asta e mare lucru având în vedere notele pe care le-am dat producţiilor anterioare.


    Notă: 8,5/10

  • Amintiţi-vă de Churchill

    În perioada premergătoare celui de‑al doilea război mondial şi cu doar câteva zile înainte de a deveni premier al Marii Britanii, Winston Churchill avea de luat cea mai importantă decizie a carierei sale: să facă pace cu naziştii sau să lupte pentru libertatea şi idealurile unei naţiuni.

    Cu naziştii lui Hitler cucerind stat după stat, având un rege sceptic (interpretat excelent de Ben Mendelsohn) şi adresându-se unui public nepregătit să facă faţă războiului, Churchill are misiunea imposibilă de a schimba cursul istoriei.

    Gary Oldman semnează unul dintre cele mai bune roluri ale carierei, mai bun chiar şi decât cel din Tinker Tailor Soldier Spy (pentru care a fost recompensat cu o nominalizare la Oscar).

    Regizorul Joe Wright are meritul de păstra întreaga atenţie asupra lui Churchill şi a luptei sale interioare, lăsând cumva în umbră haosul ce cuprinde lumea din jurul lui. De apreciat e şi modul subtil prin care Wright ne arată cât de izolat era Churchill în interiorul propriului său partid.

    Interpretarea lui Oldman este piesa de rezistenţă a filmului, iar restul distribuţiei îl completează pe acesta foarte bine.

    Din punct de vedere vizual, filmul este o operă de artă; nu e de mirare că a fost nominalizat la şase premii ale academiei americane de Film: cel mai bun film, cea mai bună cinematografie, cel mai bun actor într-un rol principal şi cele pentru machiaj, costume şi producţie.

    Pare că Hollywood e tot mai atras de filmele de război, ca dovadă sunt Dunkirk sau Hacksaw Ridge; diferenţa dintre cele două şi Darkest Hour e acea dimensiune de blockbuster pe care filmul lui Joe Wright nu o are şi nici nu o caută. Filmul nu vrea să impresioneze prin efecte speciale sau prin plasarea spectatorului în mijlocul evenimentelor, aşa cum a reuşit Christopher Nolan în Dunkirk, ci să prezinte acţiunea din spatele acţiunii. E o reţetă bună, singurul semn de întrebare fiind legat de succesul unui astfel de proiect dacă nu ar avea în centru un actor at`t de solid ca Oldman.

     

    În concluzie, Darkest Hour e un film care fascinează prin execuţia tehnică şi prin jocul actoricesc şi pe care vi-l recomand cu mare încredere. Chiar dacă nu veţi avea prea multe dubii faţă de desfăşurarea evenimentelor (filmul respectă cu stricteţe istoria acelor zile), veţi pleca din sala de cinema cu satisfacţia că aţi urmărit una dintre cele mai bune interpretări ale anului.

  • Povestea FABULOASĂ a “regelui porno”: de la guru al site-urilor pentru adulţi la antreprenor în serie

    Imperiul său media, DMM.com, a început cu site-uri de pornografie dar s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o vastă colecţie de start-up-uri care l-au definit ca unul dintre cei mai bogaţi oameni din Japonia.

    În luna decembrie a anului trecut, rolul său de pionier a fost confirmat prin invitaţia primită de Kameyama de a adresa un discurs în faţa studenţilor de la cea mai prestigioasă universitate privată din Japonia, Universitatea Keio, notează Bloomberg în ediţia sa online.

    Poate părea ciudat că un mall pentru pornografie hard-core, aşa cum era iniţial DMM.com este acum acceptat de marea parte a societăţii; cu toate acestea, Japonia este cunoscută pentru toleranţa crescută faţă de industria pentru adulţi.

    Grupul deţinut de Keishi Kameyama s-a extins şi cuprinde afaceri precum o platformă de trading, jocuri video, cursuri online de limba engleză şi chiar ferme solare. Anul trecut, pornografia a generat mai puţin de o treime din veniturile de 1,7 miliarde de dolari ale grupului.