Corul casandrelor agro-alimentare se plânge de importurile considerabile de produse alimentare şi de cheltuielile pe care le facem şi de faptul că suntem o ţară care care ar putea hrăni 60 de milioane de oameni, dar care nu reuşeşte să îşi asigure un minim de consum. Toată lumea îţi va povesti despre productivitatea scăzută şi costurile mari şi despre taxe şi nemuncă, dar nimeni nu spune că suferim din cauză că nu sunt destul de mulţi speculatori.
Renunţând la peiorativul dispreţuitor cu care am fost setaţi să-i privim pe speculatori, aceştia sunt în stare – nu singuri, este adevărat – să dinamizeze agricultura şi industria alimentară locale. Ar putea să determine ţăranul să muncească oferindu-i un preţ corect pentru cereale, lapte şi carne. Speculatorii ar putea pune la punct nişte sisteme coerente din punct de vedere logistic, financiar şi tehnic de colectare a produselor, care să întregească lanţurile rupte dintre producători şi procesatori şi magazine. Speculanţi care să se concureze între ei şi astfel să mişte piaţa. Imobilismul înseamnă perpetuarea stării de sărăcie. Ne trebuiesc speculatori care să speculeze şi instituţii care să-i controleze şi să tempereze eventualele excese. Iar în momentul în care lanţurile se vor îmbina şi reţelele de magazine se vor putea aproviziona în mod constant şi la calitatea pe care o doresc, nici nu va mai fi nevoie de o lege specială pentru aşa ceva.
A doua discuţie este despre bani. Să explic: am citit un studiu excelent despre o iniţiativă se poate dovedi cea mai reuşită iniţiativă de stimulare a antreprenoriatului şi de creare a locurilor de muncă din lume. Este vorba de Nigeria, unde guvernul a derulat, în 2011, un program de susţinere a 1.200 de antreprenori, cu 60 de milioane de dolari. Au solicitat bani 24.000 de oameni, din care au fost selectaţi în jur de 6.000, care au fost instruiţi şi ajutaţi să îşi întocmească planurile de afaceri. Dintre aceştia, au fost selectaţi circa 1.200 care au primit cash în medie câte 50.000 de dolari. Trei ani mai târziu, sute de noi companii erau pe profit, iar numărul locurilor de muncă create ajungea la 7.000. Dacă e să facem un calcul simplu, un loc de muncă a costat în jur de 8.500 de dolari. În plus, avem afacerile care funcţionează, taxele încasate de stat şi toate veniturile conexe.
Să comparăm sumele cu cele 135 de milioane de euro – valoarea ajutoarelor de stat pe care guvernul actual anunţa că le acordă pentru crearea a 6.000 de locuri de muncă – este adevărat, cu grad înalt de calificare. Dar, totuşi, o altă împărţire simplă înseamnă 22.500 de euro pentru un loc de muncă (sunt calculele Ziarului Financiar din vara anului trecut). Suma nu este mare, pentru că un studiu al Băncii Mondiale estima cheltuielile pentru crearea unui loc de muncă undeva la 90.000 de euro. În aceste condiţii, nu cumva o soluţie mai eficientă decât investiţiile statului sau decât ajutoarele de stat sau decât toate ajutoarele de mii de miliarde din orice monedă vă trece prin cap care au fost risipite în criză se dovedesc a fi banii cash daţi oamenilor pentru a porni afaceri, pentru a cultiva terenuri, pentru a înfiinţa livezi sau pentru ferme de animale?
La un moment dat acestor idei li s-a spus „bani din elicopter“. Sincer, cred în acest moment că ar fi fost o soluţie mult mai bună decât oricare alta.
Şi poate ar trebui să privim mai cu atenţie la scrisorile nigeriene, cele care ne promit câte 50.000 de dolari.
O pictură de Michael Echekoba, născut la Londra dar crescut în Nigeria, „Sărbătoare“ pe numele ei.
