Tag: purtător de cuvânt

  • Un cerşetor prins de poliţie avea în buzunar suficienţi bani să îşi cumpere o casă

    Un cerşetor care ameninţa trecătorii să îi dea bani a fost prins de poliţie cu 6 milioane de coroane suedeze la el. Suma este echivalentul a peste 600.000 de euro.
     
    El a fost oprit de autorităţi pentru că deranja trecătorii de lângă staţia Resecentrum din Uppsala, Suedia.
     
    Un purtător de cuvânt al Poliţiei a declarat că omul străzii era foarte agresiv atunci când cerea bani, dar e încă neclar dacă a strâns uriaşa suma doar cerşind.
     
    Iniţial, cerşetorul a susţinut că încerca să strângă bani pentru un bilet de tren cu care ar fi vrut să ajungă în vestul Suediei.
     
    “Nu am mai văzut niciodată aşa ceva”, a declarat oficialul. “Tot scotea teancuri de bani. Oricine umblă cu 6 milioane de coroane cash e suspect.”
     
    Uppsala e cel de-al patrulea oraş din Suedia ca mărime, localizat la aproximativ 70 de kilometri de Stockholm.
  • Kremlin: Declaraţiile Washingtonului privind implicarea Rusiei în alegerile americane sunt obsesive

    ”Nu văd de ce ar trebui să comentez acest lucru. Tot acest subiect arată ca o obsesie. Rusia nu a intervenit în afacerile interne ale nici unui alt stat şi nici nu intenţionează să facă asta în viitor. Avem o atitudine foarte critică în momentul în care alţii încearcă să se implice în afacerile noastre interne, aşa că noi nu vom face asta în relaţia cu alte state”, a declarat Peskov.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel se va întâlni vineri cu Theresa May

    Discuţiile între cei doi demnitari se vor referi la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi la alte subiecte de interes internaţional, a afirmat Steffen Seibert.

    Guvernul de la Londra negociază termenii ieşirii din Uniunea Europeană şi vrea iniţierea discuţiilor pe tema viitoarelor relaţii bilaterale.

    Bruxellesul condiţionează progresele în negocieri de flexibilitatea Londrei în privinţa respectării principiilor comunitare.

  • Două spitale din Capitală, în carantină din cauza cazurilor multe de gripă

    “Sunt două: Victor Babeş şi Matei Balş pentru că au un număr foarte mare de cazuri, sunt măsuri de precauţie pe care spitalele aleg să le ia. Sunt focare în Bucuresti, Iaşi şi Constanţa”, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Oana Grigore.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputatul Siegfried Mureşan: “Ministrul Justiţiei se cere la întâlniri cu uşile închise pentru a convinge Europa că Legile justiţiei sunt bune”

    „Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se află încă de ieri la Strasbourg în contextul în care Parlamentul European dezbate mâine, în plen, situaţia justiţiei din România ca urmare a încercărilor PSD şi ALDE de a slăbi sistemul judiciar. Cu toate acestea, nu ştim nimic oficial despre programul ministrului Tudorel Toader de la Strasbourg”, notează Siegfried Mureşan. “Un ministru are datoria să informeze cetăţenii cu privire la activităţile sale, nu să se ascundă. Această atitudine a guvernării în miez de noapte şi după uşi închise este în total acord cu practica PSD – ALDE de până acum. Europa este în alertă şi încercările PSD – ALDE de a slăbi justiţia nu vor trece neobservate. Tudorel Toader nu va putea convinge niciun oficial european că modificările PSD – ALDE sunt bune şi că zecile de mii de oameni care au protestat în stradă împotriva lor greşesc.”.

  • Brexit înseamnă Brexit. Purtător de cuvânt al premierului Marii Britanii, despre tatonările privind organizarea unui nou REFERENDUM privind apartenenţa la UE

    Declaraţiile purtătorului de cuvânt al premierului britanic au fost făcute după ce Nigel Farage, fostul lider al partidului pro-Brexit UKIP, a susţinut ideea organizării unui noi referendum pe tema Brexit, argumentând că tabăra celor care sprijină ieşirea Marii Britanii din UE va câştiga din nou, iar în aşa fel se va încheia această dezbatere. În plus, şi cei care îşi doresc ca Regatul Unit să rămână parte a Blocului comunitar au afirmat că vor un nou referendum pe această temă, din moment ce britanicii nu au avut acces la toate informaţiile legate de consecinţele ieşirii din UE.

    CIteşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Rusia a decis să oprească activitatea diplomatică în Yemen

    “Dată fiind situaţia din Sanaa, a fost luată decizia de a suspenda prezenţa diplomatică rusă în Yemen. Personalul ambasadei Rusiei a părăsit ţara”, a declarat Maria Zakharova.

    Coaliţia coordonată de Arabia Saudită şi-a intensificat, recent, campania de raiduri aeriene în Yemen după ce rebelii huthi şi-au consolidat controlul asupra oraşului Sanaa în urma uciderii fostul preşedinte yemenit Ali Abdullah Saleh, care schimbase taberele.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV Siegried Mureşan, purtător de cuvânt al Partidului Popular European: “Uniunea Europeană a câştigat pe toată linia în cadrul acestor negocieri”

    “Noi am avut trei mari priorităţi şi acordul final de astăzi include poziţia Uniunii Europene pe toate aceste priorităţi. În primul rând, asigurarea drepturilor cetăţenilor Uniunii Europene în Marea Britanie. Am obţinut garantarea de către Guvernul de la Londra a dreptului de reşedinţă permanentă a cetăţenilor europeni în Marea Britanie după Brexit. Acest lucru este esenţial şi pentru România deoarece avem 230.000 de cetăţeni români care trăiesc în Marea Britanie. În plus, formalităţile pentru obţinerea certificatului de rezidenţă după Brexit vor fi simple şi cu cheltuieli minime. Cea de-a doua prioritate a Uniunii Europene a fost achitarea de către Marea Britanie a tuturor obligaţiilor la Bugetul UE şi Guvernul britanic s-a angajat acum, din nou, în scris să achite toate obligaţiile. Eu am fost întotdeauna relaxat cu privire la plata acestor obligaţii şi am ştiut că Marea Britanie le va plăti deoarece era obligaţia ei legală. Nu a existat nimic de negociat aici. Cea de-a treia prioritate a fost păstrarea deschisă a frontierei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, lucru obţinut de asemenea”, a mai spus Mureşan.

    Divergenţele existente cu privire la relaţia dintre Irlanda şi Irlanda de Nord au întârziat încheierea unui acord, explică el, însă la începutul acestei săptămâni, atât Uniunea Europeană cât şi Guvernul Marii Britanii şi Guvernul Irlandei de Nord agreaseră un text cu privire la păstrarea deschisă a frontierei dintre sudul şi nordul insulei.

    “Acest text nu a fost agreat de Partidul Democrat Unionist din Irlanda de Nord (DUP) – care susţine Guvernul minoritar britanic condus de prim-ministrul Theresa May. Problema este că la Londra avem de-a face cu un guvern slab, care a pierdut majoritatea la alegerile parlamentare din luna iunie şi este tolerat de acest mic partid unionist nord-irlandez. Aşadar, prim-ministrul Theresa May nu a putut decide pe cont propriu, iar, în cursul zilei de luni, în timpul negocierilor menite a fi finale nu şi-a putut da acordul pe textul pregătit. Vestea bună este că s-a ajuns acum la un acord şi acesta prevede păstrarea deschisă a frontierei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord. Este un lucru esenţial pentru toată Uniunea Europeană deoarece pacea între Irlanda şi Irlanda de Nord a fost posibilă doar prin deschiderea completă a frontierei şi a liberei circulaţii a persoanelor şi a mărfurilor dintr-o partea în cealaltă a insulei”, remarcă europarlamentarul.

    Nici poziţia de forţă pe care o prezentau britanicii la începutul acestui an, explică Siegfried Mureşan, nu se mai manifestă în prezent. “În 9 luni de zile, Theresa May a ajuns, de la prim-ministrul care anunţa că va fi <extrem de dură cu Juncker>, la prim-ministrul care azi-dimineaţă a spus <Mulţumesc, Jean-Claude!>. Momentul de cotitură au fost alegerile parlamentare din Marea Britanie din care Theresa May a ieşit extrem de slăbită. Înainte de alegeri a avut majoritate, a convocat alegeri anticipate pentru a-şi întări poziţia de negociere, dar cetăţenii nu i-au oferit majoritate şi guvernează acum cu un guvern minoritar slăbit, fiind tolerată de micul partid unionist irlandez. Cel de-al doilea factor a fost că timpul se scurge evident împotriva Marii Britanii care a depus la sfârşitul lunii martie cererea pentru părăsirea Uniunii Europene şi în 29 martie 2019, la ora 24.00, va ieşi din UE. Timpul de negociere este de doi ani şi este clar stipulat şi în acordul de astăzi că atunci Marea Britanie va părăsi Uniunea. Este esenţial pentru Marea Britanie să existe un acord la momentul ieşirii şi să ştim care va fi relaţia viitoare. Acest lucru este important în primul rând pentru companiile britanice care exportă atât de mult spre Europa şi pentru consumatorii britanici care au nevoie în continuare de acces la produsele pe care noi le exportăm. Ieşirea fără un acord ar fi fost un dezastru pentru cetăţenii şi economia Marii Britanii şi, de aceea, Theresa May era presată să ajungă la un acord. Evident că a trebuit să renunţe la toate poziţiile politicianiste pe care le-a susţinut în prima parte a negocierilor şi pe care populiştii, fie de la UKIP, fie populiştii eurosceptici din propriul partid i le-au susţinut iniţial. În ultimele săptămâni, Theresa May a revenit la realitate şi a decis să facă singurul lucru înţelept şi singurul lucru posibil: să respecte toate angajamentele, toate legile. Şi aceasta este o bază serioasă de negocieri. Ca atare, am putut încheia acum cu succes prima etapă a acestui proces de negociere.”

    În ceea ce priveşte cea de-a treia fază a negocierilor, Siegfried Mureşan spune că şefii de stat şi de guvern reuniţi la Consiliul European vor concluziona oficial, săptămâna viitoare, că s-au înregistrat suficiente progrese legate de cele trei priorităţi principale care definesc ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. “De acum, discuţiile se vor concentra pe relaţia viitoare dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Este cert că va fi una diferită de cea de până acum pentru că cea mai bună relaţie pe care o poţi avea cu Uniunea Europeană este din calitatea de stat membru. Este evident că relaţia va fi mai slabă, dar este în interesul ambelor părţi să rămână una bună. Sunt prea multe lucruri care ne leagă de Marea Britanie din punct de vedere economic, politic şi de securitate pentru a nu avea o relaţie bună pe viitor. Este foarte important că s-a ajuns acum la un acord privind prima etapă, dar cea de-a doua etapă – negocierile privind construirea unei noi relaţii – cu siguranţă nu vor fi mai uşoare.”

  • Foştii angajaţi ai securităţii vor lua până la 7.000 de lei în plus la pensie

    „La acest moment procesul de recalculare a pensiilor din MAI este finalizat în proporţie de 80%, în luna decembrie urmând să primească diferenţele rezultate în urma recalculării aproape 16.000 de pensionari”, a declarat Dajbog.
     
    Conform sursei citate, plăţile vor fi acordate începând cu pensiile cele mai mici, procesul urmând să continue în ordinea crescătoare a acestora. Cei aproximativ 16.000 de pensionari care vor primi aceste diferenţe rezultate în urma recalculării au pensii cuprinse între 540 de lei şi aproximativ 7.000 de lei.
     
    „Persoanele care au pensii mai mari de 7.000 lei pe lună vor primi diferenţele rezultate în urma recalculării în prima jumătate a anului viitor, pentru acest lucru urmând a fi înaintată o propunere de prorogare a termenului de recalculare şi de punere în plată până în luna iunie 2018”, anunţă reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
     
    O parte dintre pensionarii cărora nu li s-a putut recalcula pensia până în prezent au lucrat înainte de 1990 în structuri care s-au desfiinţat, cum ar fi Departamentul Securităţii Statului, motiv pentru care au fost întâmpinate dificultăţi în a face dovada drepturilor avute.
     
  • Un submarin militar din Argentina a dispărut în Oceanul Atlantic

    Nava submarină se afla în sudul Oceanului Atlantic la ultima comunicare a locaţiei, în urmă cu două zile.

    “Investigăm motivele pentru lipsa comunicării. Dacă a fost o problemă, nava ar trebui să iasă la suprafaţă”, a anunţat Enrique Balbi, un purtător de cuvânt al Marinei argentiniene.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro