Tag: pro tv

  • Andreea Esca ar putea pleca de la PRO TV. A primit deja două oferte

    Andreea Esca s-ar putea despărţi de Pro TV, post cu a cărui istorie practic se confundă, ea fiind cea care a deschis emisia cu celebrul salut ”Bună seara, România, bună seara, Bucureşti”, pe 1 decembrie 1995. Până acum, se pare că a primit deja două oferte. 

    Andreea Esca ar putea pleca de la PRO TV. A primit deja două oferte

  • “Românii au talent” a dat startul înscrierilor pentru următorul sezon

    Dezinvoltura, curajul şi încrederea sunt cuvintele cheie care trebuie să îi reprezinte pe toţi cei care aleg să se înscrie în acest show, informează Pro TV.

    După ce timp de cinci sezoane a ţinut milioane de români în faţa televizoarelor, competiţia talentelor continuă. Şi în sezonul al şaselea vor fi premiaţi atât cel mai talentat român, cât şi cel mai original.

    De asemenea, persoana care va înscrie un român talentat va avea şansa de a fi desemnat următorul “Vânător de talente”.

     

  • Cine sunt câştigătorii “ROMÂNII AU TALENT”. Membrii Speed Cubing sunt pasionaţi de cubul Rubik şi practică 4-5 ore pe zi acest “sport”

    Speedcubing-ul, un hobby internaţional care tinde să devină un sport, este o activitate de rezolvarea rapidă a cubului Rubik şi a altor tipuri de puzzle-uri. La nivel internaţional, funcţionează în prezent o asociaţie dedicată acestor competiţii, respectiv World Cube Association (WCA). De asemenea, sunt organizate zeci de competiţii în acest domeniu, în fiecare lună, iar din doi în doi ani au loc Campionate Mondiale şi Europene. Proba principală este cubul Rubik, în care se realizează cinci rezolvări şi cea mai bună medie câştigă, dar există şi alte variaţii ale acestei jucării şi care se regăsesc ca probe oficiale la campionate.

    Cristian Leana, Martin Fronescu şi Flavian Glonţ se întâlnesc mereu la concursurile de speedcubing, unde concurează pentru primul loc. Deşi recordurile lor îi departajează, timpii acestora sunt foarte apropiaţi, în general de mai puţin de o secundă, potrivit prezentării acestora de pe site-ul emisiunii “Românii au talent”.

    “Echipa noastră ar fi putut avea şi o altă componenţă, deoarece în comunitatea noastră sunt foarte mulţi copii talentaţi şi extrem de buni. Multă lume se întreabă ce ar putea să facă cineva cu un cub Rubik la un show de talent, însă noi avem atâtea variante încât ne-a fost dificil să alegem ce să facem”, spun cei trei membri ai grupului.

    De altfel, în timpul finalei “Românii au talent”, cel mai tânăr membru al Speed Cubing, Martin Fronescu, în vârstă de 12 ani, a spus: “Ne-am gândit ce am putea face cu o simplă jucărie şi de fiecare dată am venit cu câte o nouă idee”.

    Martin Fronescu este din Bucureşti şi este elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 81. “La şcoală materia mea preferată este matematica, unde am participat şi la olimpiadă, calificându-mă până la etapa municipală”, spune acesta.

    Martin a descoperit pasiunea pentru cubul Rubik, în 2012, după ce a primit unul de Sfântul Nicolae. “Mai ştiam despre acest cub, deoarece îl văzusem pe Cristian Leana la televizor la ‘Românii au talent’ (la un sezon anterior, n.r.) şi mă impresionase. Iniţial nu ştiam că este atât de greu ce face el. Am învăţat să îl rezolv într-o săptămână cu ajutorul internetului. Am descoperit că există o mişcare mult mai dezvoltată a acestui cub şi chiar şi la noi în ţară există competiţii şi evenimente. După ce am realizat că nu folosesc un cub profesional cum au cei mai buni performeri, am decis să strâng bani să îmi cumpăr unul. Cu timpul mi-am cumpărat mai multe tipuri, dar trebuia să îmi rămână şi bani pentru posibile competiţii ce aveau să se organizeze şi la care îmi doream foarte mult să particip”, a spus Martin Fronescu.

    În noiembrie 2013, acesta a participat la prima competiţie de speedcubing, clasându-se pe locul al doilea, la cubul 2×2, şi pe locul al cincilea, la cubul 3×3.

    La următoarea competiţie la care a participat s-a situat în top 3 la cinci probe: Megaminx (un cub Rubik cu 12 fete), unde a scos record naţional, Pyraminx, 5×5, 2×2 şi 3×3, proba principală a concursului, unde s-a situat pe locul al treilea.

    Martin Fronescu vrea să participe şi la alte competiţii şi speră să devină cât mai bun. De asemenea, îşi doreşte să îl întâlnească pe Ron van Bruchem, fondatorul World Cube Association.

    Cristian Leana s-a născut pe 27 septembrie 1994, în Bucureşti. Şi-a descoperit pasiunea pentru cubul Rubik într-o excursie în Croaţia, în clasa a IX-a. Un coleg de-al lui a venit în acea excursie cu un cub Rubik, cu care s-a tot jucat în autocar. “Am fost surprins să văd că a reuşit să îl rezolve, aşa că i l-am tot amestecat în speranţa că nu va putea să-l mai facă, dar nu s-a întâmplat asta. Mai mult de două minute nu îi lua niciodată. L-am întrebat cum face, iar el mi-a zis că sunt metode şi algoritmi de rezolvare, iar că aceştia au o logică. Văzând eu asta, am început să-l iau la întrebări despre cum face, care e logica. Apoi le-am arătat părinţilor mei despre ce este vorba, iar ei mi-au cumpărat şi mie un cub Rubik”, spune Cristian Leana.

    Acesta precizează că la început a fost o întrecere între el şi colegul său, dar ulterior a descoperit că există concursuri în domeniu. “Astfel, antrenamentele au devenit tot mai intense, ajungând să practic în unele zile şi patru-cinci ore, poate în jur de până la 400-500 de rezolvări pe zi. Pentru a reuşi să rezolv cubul rapid, a trebuit să învăţ peste 100 de algoritmi. Timp de un an am tot exersat până când am reuşit să ajung cel mai rapid din ţară”, a mai spus Cristian Leana.

    Între timp, Cristian Leana a absolvit liceul şi, în prezent, este în anul al doilea la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

    Pe de altă parte, Flavian Glonţ are 17 ani şi este elev în clasa a X-a. S-a născut la Târgovişte şi, în prezent, locuieşte în Câmpulung-Muscel. A descoperit cubul Rubik la vârsta de 13 ani şi jumătate, într-o pungă cu pufuleţi şi surprize.

    În 2012, a participat la prima sa competiţie în domeniu. “Era un vis devenit realitate. La această competiţie din Bucureşti am întâlnit persoane ce făceau cubul la fel de bine ca mine sau chiar şi mai bine. Mă clasasem pe locul VI şi eram extrem de încântat şi mi-am propus că trebuie să pot şi mai mult. Cu timpul am mai participat şi am început uşor, uşor să am locuri de 2-3-4 şi chiar şi primul loc la competiţii prin toată ţara. În ziua de astăzi mi-am îndeplinit scopul. Deţin recordul naţional la cea mai rapidă rezolvare: 9,28 de secunde, iar Martin Fronescu are cea mai rapidă medie (media aritmetică a cinci rezolvări) din ţară, de 10,23 de secunde. Actualmente nu deţin doar recordul la 3×3, ci la încă nouă probe diferite, precum cele ale cuburilor de 4×4, 5×5, 6×6, 7×7, piramida, 3×3 cu o mână etc.”, spune Flavian Glonţ.

    “Chiar dacă nu-mi pot asigura un trai din acest lucru, este ceva plăcut, care mă relaxează şi mă ajută să-mi dezvolt viziunea în spaţiu (geometria). Sunt hotărât ca la facultate să merg în domeniul IT (Politehnica/ Universitatea de informatică) sau arhitectura, datorită dezvoltării viziunii în spaţiu”, mai spunea Flavian Glonţ înainte de câştigarea competiţiei “Românii au talent”.

  • Pro TV a primit 13 licenţe TV prin cablu, pentru a putea emite după ce încetează emisia analogică

    Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, mai multe solicitări ale Pro TV SRL, între care şi una privind modificarea formei juridice a societăţii, din SA şi SRL. Modificarea s-a produs efectiv începând din 26 martie.

    Totodată, CNA a analizat o solicitare a Pro TV SRL de acordare a unor licenţe audiovizuale pentru difuzarea locală prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu, n.r.) pentru Pro TV din Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş.

    Pro TV SRL deţine licenţe audiovizuale pentru difuzarea terestră a serviciilor de programe de televiziune cu aceeaşi denumire, în aceste localităţi.

    Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa CNA de marţi, Pro TV SRL a solicitat Consiliului doar 13 licenţe noi pentru emisia prin cablu, deşi societatea deţine un număr total de 37 de licenţe audiovizuale de televiziune terestră, care sunt în pericol să fie închise pe 17 iunie, când va înceta emisia analogică terestră TV în România.

    Pe de altă parte, Pro TV SRL a solicitat CNA şi modificarea structurii serviciului de programe pentru staţia sa centrală, de la Bucureşti, în sensul creşterii producţiei proprii (de la 47% la 70%), scăderii procentului de filme difuzate (de la 42% la 20%) şi creşterii programelor de divertisment (de la 12% la 33%).

    Prezentă la şedinţa CNA de marţi, Adriana Păpureanu, reprezentanta Pro TV SRL, a spus că modificarea structurii de programe este una obişnuită, fiind prilejuită de modificarea grilei de programe.

    În ceea ce priveşte solicitările privind acordarea a 13 noi licenţe de televiziune prin cablu, Adriana Păpureanu a explicat că Pro TV SRL nu solicită propriu-zis licenţe noi, ci doreşte obţinerea de fapt a unei noi modalităţi de difuzare a semnalului pentru acelaşi conţinut pe care îl transmite în prezent (un tip de semnal diferit), în contextul încetării emisiei analogice terestre TV în România pe 17 iunie.

    “Pe aceste staţii o să aveţi un suport în plus, o licenţă pe cablu, în aşa fel încât, când încetează emisia analogică terestră, să puteţi folosi acest suport”, a spus şi Răsvan Popescu, vicepreşedintele CNA, cel care prezidează şedinţa de marţi a Consiliului.

    Pe de altă parte, Adriana Păpureanu a spus că Pro TV SRL va continua să folosească în aceste staţii, în care solicită licenţe de cablu, şi alte modalităţi de transmisie (de exemplu, transmisia prin satelit, n.r.).

    “Pentru staţiile locale încercăm să păstrăm oamenii pe care-i avem acum în aceste staţii”, a mai spus Păpureanu, precizând, totodată, că în mare parte din cele 13 staţii locale pentru care au fost solicitate licenţe de cablu Pro TV difuzează program local.

    În ceea ce priveşte staţiile locale ale Pro TV care deţin doar licenţe audiovizuale de televiziune terestră, Adriana Păpureanu a spus că societatea pe care o reprezintă aşteaptă să vadă ce se întâmpla cu tranziţia de la emisia analogică la transmisia digitală terestră în România. “Am făcut solicitări acolo unde avem deja corespondenţi locali. Nu am solicitat licenţe pentru licenţele care nu funcţionează în zonă urbană”, a explicat Păpureanu.

    În urma discuţiilor, CNA a decis să aprobe toate solicitările Pro TV SRL cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi la acel moment în şedinţă (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).

    La momentul votului nu a participat membrul CNA Gabriel Tufeanu. Acesta a solicitat, fără a avea susţinerea colegilor săi, scoaterea de pe ordinea de zi a mai multor puncte, care vizau solicitări ale unor societăţi, între care şi Pro TV SRL, de acordare a unor licenţe de cablu, în contextul încetării emisiei analogice terestre TV în România pe 17 iunie. Tufeanu şi-a motivat solicitarea prin faptul că nu a avut suficient timp să studieze toate aceste dosare pentru a putea vota în cunoştinţă de cauză.

  • Amendă dură la Pro TV, pentru Măruţă şi concurentul implicat într-o crimă de la “Românii au talent”

    Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, opt ediţii ale emisiunii “La Măruţă”, difuzate în perioada 5 – 21 ianuarie, dar şi două ediţii ale emisiunii “Românii au talent”, difuzate pe 13 şi 27 martie.

    În emisiunile “La Măruţă” analizate au fost prezentate persoane precum “Beyonce de România”, care a suferit mai multe operaţii estetice pentru a fi pe placul iubitului ei, cântăreţul de manele Nicolae Guţă, dar şi un conflict din familia cântăreţului Marian Mexicanu’.

    Pe de altă parte, în emisiunile “Românii au talent” analizate de CNA a fost prezentat un concurent care a fost condamnat pentru complicitate la crimă, Andrei Grigoriu. De asemenea, CNA a analizat extrase din emisiunea “Românii au talent” în care Mihaela Rădulescu, jurat al acestui show, a făcut comentarii referitoare la o concurentă, căreia i-a spus că trebuie să slăbească, dar şi în care Mihaela Rădulescu se tăvălea prin făină.

    CNA a constatat că a fost încălcată legislaţia audiovizualului atât în emisiunea “La Măruţă”, cât şi în ediţia show-ului “Românii au talent” în care a fost prezentat concurentul care a fost condamnat la închisoare pentru crimă.

    Astfel, CNA a decis să amendeze cu 100.000 de lei televiziunea Pro TV, la propunerea membrului CNA Radu Călin Cristea. “Pentru” aplicarea acestei amenzi au votat Valentin Jucan, Monica Gubernat, Viorel Buda, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea, în timp ce “împotrivă” au votat Lorand Turos şi Radu Herjeu. Herjeu a considerat că în acest caz se impunea acordarea unei sancţiuni mai mari, fapt pentru care a propus o amendă de 200.000 de lei, care nu a întrunit însă numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a fi aplicată.

    Sancţiunea de 100.000 de lei a fost aplicată pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului în privinţa protecţiei minorilor, a articolului care obligă moderatorul să intervină atunci când invitaţii folosesc un limbaj injurios, dar şi a articolului care impune radiodifuzorilor să clasifice anumite programe şi să le difuzeze la anumite ore în funcţie de psihologia personajelor şi reperele morale prezentate.

    Astfel, a fost încălcat articolul 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia “Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”.

    De asemenea, au fost încălcate articolul 19, alineatul 2, litera f din Codul audiovizualului, potrivit căruia “Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii: psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor”, şi articolul 40, alineatul 3 din Cod, potrivit căruia “Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.

    Pe de altă parte, prezentă la şedinţa CNA de marţi, Adriana Păpureanu, reprezentanta Pro TV, a spus că “La Măruţă” este o emisiune de divertisment, care nu are rolul de a educa şi de a prezenta modele. “Iar personajele pe care le-am văzut sunt cunoscute unei mari părţi a publicului. Vrem să recunoaştem sau nu, manelele şi muzica lăutărească sunt la mare modă. Aşa cum alte vedete din lumea showbiz-ului interesează pe o parte a publicului, la fel şi viaţa acestor vedete interesează publicul, cu bune cu rele”, a spus Adrian Păpureanu.

    Însă membrul CNA Valentin Jucan a spus că publicul începe să cunoască aceste personaje abia după ce ele sunt promovate la televizor.

    “Este vorba de porcăială în toată regula, la o oră la care nu ar trebui să se întâmple aşa ceva. În acest fluviu de injurii, obscenităţi, o singură dată Măruţă îşi aduce aminte că e la televizor. Pe domnul Măruţă îl lasă fix rece legislaţia, nu se gândeşte că se uită copiii la televizor. Mie mi se pare absolut de amendat”, a spus şi Radu Herjeu.

    El a mai spus că în cazul “Beyonce de România”, în emisiunea “La Măruţă”, aceasta a fost prezentată aproape nud. “Lăsând la o parte cine este ea şi ce caută acolo şi de ce interesează pe ţară, este o femeie aproape nudă (…) Fundul ei nu a fost blurat (…) Mai este şi partea cu publicitatea făcută (la cabinetul unui doctor estetician, n.r.), mai rămânea să arate cineva cu degetul spre plăcuţa doctorului”, a spus Herjeu.

    Pe de altă parte, în ceea ce priveşte emisiunea “Românii au talent” în care a fost prezentat concurentul care era condamnat pentru complicitate la crimă, Adriana Păpureanu a spus că Pro TV a prezentat scuze publicului şi a precizat că televiziunea nu a cunoscut iniţial situaţia juridică a acestuia.

    “Andrei Grigoriu şi echipa de hip hop-eri Laolaltă sunt câştigătorii concursului «Şi deţinuţii au talent», care s-a desfăşurat la Timişoara, anul trecut. Premiul a fost înscrierea de către organizatori la «Românii au talent» (…) Aici a fost o poveste pe care noi nu am controlat-o (…) În acelaşi timp pot să vă spun că nu se cere unui concurent nici cazierul şi nici nu stă nimeni să-l verifice. Au păţit-o şi în Marea Britanie, săptămâna trecută”, a mai spus Adriana Păpureanu.

    Însă membrul CNA Valentin Jucan a spus că una este să fie organizat un asemenea concurs în sistemul penitenciar şi alta este să fie prezentă o asemenea persoană în studioul unei televiziuni. “Nu pot să cred că Pro TV nu a ştiut sau nu a fost curios de ce a făcut puşcărie acest concurent (…) Aici nu este vorba despre talent, postul a mizat tocmai pe poveste, pentru că nu era vorba de talent, era un desen pe care l-a executat. Postul a mizat pe ideea din spatele desenului. Povestea a impresionat, nu desenul (…) Cum să vii cu un astfel de exemplu? (…) Un asemenea personaj este prezentat ca un talent”, a spus Valentin Jucan.

    Şi Radu Herjeu a fost de părere că Pro TV trebuia să se documenteze cu privire la pedeapsa ispăşită de acest concurent, mai ales că acesta “este un deţinut cu 16 ani de închisoare în spate”.

    La rândul său, membrul CNA Radu Călin Cristea a spus că Pro TV ar trebui să reflecteze la modul în care este realizată emisiunea “La Măruţă”, care este difuzată la o oră la care se pot uita la ea şi minorii.

    În schimb, membrul CNA Lorand Turos a spus că nu consideră că în emisiunea “Românii au talent” s-a încălcat atât de grav legea. “În acest caz, nu cred că noi trebuie să sancţionăm că a apărut pe post (…) Din moment ce el a avut dreptul să apară în acea emisiune (de la penitenciar, n.r.), noi nu cred că trebuie să intrăm în asemenea detalii, să spunem că cineva trebuie să apară în emisiune şi altcineva nu, pentru că a avut pete (…) Nu este bine ce se întâmplă, sunt nişte încălcări ale unor moravuri, dar trebuie sancţionate de public şi de sponsori, şi cred că în acest caz radiodifuzorul şi-a dat seama, cerându-şi scuze”, a spus, în schimb, Lorand Turos.

  • Reacţia Pro TV în legătură cu concurentul “Românii au talent” condamnat pentru complicitate la crimă

    “După difuzarea ediţiei cu numărul trei «Românii au talent», Pro TV a aflat că Andrei Grigoriu, concurent în show, a prezentat fapte şi a făcut declaraţii false în cadrul emisiunii, precizând faptul că a fost trimis în închisoare pentru că a tăinuit o crimă comisă de prietenul său, la care el nu a fost martor. Instanţa l-a condamnat de facto pentru implicarea activă în această crimă, sub acuzaţia de complicitate. Regretăm faptul că emisiunea noastră a fost folosită în mod abuziv de concurent în acest context”, se spune într-un comunicat publicat, joi, pe site-ul protv.ro.

    Potrivit Pro TV, conform regulilor show-ului, juriul şi gazdele emisiunii întâlnesc concurentul pentru prima dată în momentul în care acesta urcă pe scenă. “Prestaţia a fost evaluată luând în considerare discursul înşelător prezentat de către acesta în momentul său. Ne cerem scuze pentru această situaţie şi am decis să îl eliminăm imediat din emisiune”, mai spune Pro TV.

    CNA a decis, în şedinţa de joi, să analizeze săptămâna viitoare o ediţie a emisiunii “Românii au talent” în care a fost promovat Andrei Grigoriu, un concurent care a fost condamnat pentru complicitate la o crimă, şi va solicita un punct de vedere de la Pro TV şi de la Ministerul Justiţiei privind această chestiune.

     

  • Pro TV, amendat cu 10.000 de lei pentru încălcarea dreptului la viaţă privată al Andreei Bălan

    CNA a analizat, marţi, emisiunea “La Măruţă” din 4 septembrie 2014, în care a fost discutat subiectul relaţiei cântăreţei Andreea Bălan cu fostul ei iubit, cântăreţul Keo. În emisiune a fost invitat vărul lui Keo. Totodată, în emisiune a fost difuzată o convorbire telefonică avută de vărul lui Keo cu Andreea Bălan, în care aceasta din urmă îi dădea indicaţii referitoare la ce să spună în programul de la Pro TV. Convorbirea a fost realizată în timp ce vărul lui Keo avea filmări la Pro TV şi avea lavaliera pusă.

    În urma difuzării emisiunii, Andreea Bălan a sesizat CNA, precizând că “La Măruţă” a fost difuzată o convorbire telefonică care a avut ca subiect “aspecte ale vieţii private”. Potrivit Andreei Bălan, convorbirea respectivă a fost “înregistrată în mod nelegal”, fără ca ea să ştie că este înregistrată. Andreea Bălan mai susţine că vărul lui Keo a realizat înregistrarea respectivă “în complicitate cu realizatorii emisiunii”. Ea a mai spus că înregistrarea a fost difuzată în emisiune fără consinţământul său. Andreea Bălan mai spune că difuzarea înregistrării i-a afectat imaginea.

    De cealaltă parte, în şedinţa CNA de marţi, Adriana Păpureanu, reprezentanta Pro TV, a spus că din înregistrare rezultă că Andreea Bălan îi sugera vărului lui Keo ce să spună în emisiunea de la Pro TV, chiar ea fiind cea care a furnizat informaţiile despre viaţa sa.

    Majoritatea membrilor CNA a considerat însă că Pro TV a încălcat legislaţia audiovizualului în acest caz.

    La propunerea membrului CNA Monica Gubernat, Consiliul a decis să amendeze televiziunea cu 10.000 de lei, pentru încălcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia “Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului”, a articolului 33, alineatele 1 şi 3 din Codul audiovizualului, potrivit căruia “Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei. Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia”.

    Amenda a fost aplicată şi pentru încălcarea articolului 36 din Codul audiovizualului, potrivit căruia “Înregistrările audio şi/sau video destinate programelor de divertisment, inclusiv cele cu camera ascunsă, nu pot fi difuzate decât cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: a) persoanele care au făcut obiectul filmării/înregistrării să îşi dea acordul scris pentru difuzare; b) să nu provoace iritare sau suferinţă ori să nu pună persoana în situaţii înjositoare sau de risc”.

    Sancţiunea a fost aplicată cu şapte voturi “pentru” (Monica Gubernat, Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu), în timp ce Radu Călin Cristea a votat “împotrivă”.

  • ROMÂNII AU TALENT. Brio Sonores, marii câştigători ai finalei sezonului 4 (GALERIE FOTO, VIDEO)

    În urma voturilor telespectatorilor, pe locul al treilea s-a clasat Andrei Cerbu (VIDEO).

    Pe locul al doilea s-a situat Leon Magdan (VIDEO).

    Brio Sonores au fost cei care au obţinut titlul concursului şi premiul cel mare (VIDEO).

    Formaţia Brio Sonores s-a înfiinţat în anul 2009, în cadrul Seminarului Teologic “Sfinţii Trei Ierarhi” de pe lângă Mănăstirea Zăbriceni, iniţial fiind un cor bisericesc. În 2013 au inceput sa abordeze genul pop-opera, iar de atunci au început sa cunoască succesul, participând la diferite concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale.

    Valeriu, Adrian şi Alexei sunt solişti ai Teatrului de Operă şi Balet, iar restul sunt studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Membrii grupului au vârste între 22 şi 35 de ani.

    Marea finală “Românii au talent” este disponibilă integral pe VOYO.ro

  • Rovana Plumb, la emisiunea “După 20 de ani”: Până în 2016, vrem o creştere reală de cel puţin 400.000 a numărului de salariaţi

    “Aşa ne-am angajat”, a adăugat demnitarul, cu referire la faptul că atingerea acestor obiective este parte a programului de guvernare.

    Rovana Plumb a precizat, pe de altă parte, că în 2013 au fost “consolidate” 78.000 de locuri de muncă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro