Tag: prezentare

Când două orgolii puternice se ciocnesc, cum ar fi cel al Americii şi cel al Germaniei, nu politicienii au de suferit în primul rând, ci comunităţile locale. Pentru un oraşel bavarez, decizia Pentagonului de a redistribui trupele americane staţionate în Europa ar putea însemna sfârşitul unui mod de viaţă germano-american vechi de zeci de ani, scrie revista Politico.

Situat la o oră de mers cu maşina de graniţa cu Cehia, Vilseck a fost „acasă” pentru mii de civili şi soldaţi americani încă din anii 1950 şi găzduieşte în prezent Regimentul 2 de Cavalerie al Armatei SUA. Această istorie şi-a lăsat amprenta asupra oraşului, creând o economie care se împleteşte strâns cu prezenţa americană – o situaţie reflectată în oraşul vecin Grafenwöhr, o bază imensă în care Elvis Presley şi-a petrecut câteva săptămâni după ce a fost recrutat.

Dependenţa se întoarce acum împotriva oraşelelor gazdă ale armatei americane din toată Germania. După anunţul secretarului Apărării al SUA, Mark Esper, că 12.000 de militari vor fi transferaţi din Germania, comunităţile locale, printre care şi cea din Vilseck, se confruntă cu un viitor economic incert. Şi cu aproximativ 4.500 de soldaţi din Regimentul 2 Cavalerie care vor fi mutaţi, Vilseck va fi lovit cel mai puternic.
Faptul că barăcile cazărmii oraşului ar putea fi goale în câţiva ani îl preocupă pe primarul Hans-Martin Schertl. „Contribuţia economică a zonelor de instrucţie de aici şi din Grafenwöhr a fost calculată la aproximativ 650 de milioane de euro anual“, a spus el, aşezat în biroul său cu vedere la piaţa din centrul Vilsekului, la câteva zile de la anunţul Washingtonului.
Dacă mii de americani vor pleca, „preţurile de pe piaţa imobiliară vor scădea cu siguranţă, deoarece cererea nu ar putea fi la fel de mare ca oferta”, a spus Schertl, adăugând că mulţi germani de-ai locului se bazează pe chiriaşii americani care le plătesc chirie pentru a locui în casele lor. La mică distanţă de piaţa centrală, Bobby Grassick, directorul general al Vânzări de Autovehicule Militare Vilseck, rezonează cu remarcile primarului.
„Va afecta zona dramatic“, a spus Grassick, stând în spatele biroului său, lângă showroom-ul dealerului auto. Preţurile imobiliare şi chiriile din zonă primesc un impuls artificial din prezenţa americană, a explicat el.
La o oarecare distanţă de cel mai apropiat autobahn şi nu suficient de aproape de centrele regionale Nuremberg sau Regensburg pentru a profita de dezvoltarea lor urbană, Vilseck este ceea ce nemţilor le place să numească Pampa, o zonă rurală în mijlocul pustietăţii – care de obicei are o piaţă a locuinţelor de închiriat relaxată.
„Toate aceste case pe care le vedeţi pe aici – sau multe dintre ele, să zicem – sunt construite pentru familiile americane“, a spus el, adăugând că nemţii care au investit în ele „vor locui ei în aceste case goale când americanii vor dispărea, pentru că nu vor primi niciodată chiriile de care au nevoie de la localnici pentru că aceştia nu şi-ar putea permite. „Nu avem nici industrie”, a spus Sabine Kederer, proprietara hotelului Angerer din Vilseck, clădire care datează de secole şi în care „aproximativ 80% dintre oaspeţi au legătură cu americanii sau sunt americani”.
Multe instituţii din oraş se adresează special americanilor, de la restaurante – cum ar fi Angus Steakhouse, a cărui friptură de
1 kilogram împinge chiar şi graniţele bucătăriei bavareze – la agenţii de turism care fac publicitate exclusiv pentru zboruri transatlantice. Locurile de cult ale oraşului includ nu numai bisericile romano-catolice tipice ale regiunii, ci şi Centrul Creştin New Life şi Biserica Creştină a Noului Testament.
Kederer crede că Vilseck ar fi trebuit să înceapă să-şi diversifice modelul de afaceri în urmă cu câţiva ani, pentru a nu mai depinde de soldaţii americani. În opinia ei, pitorescul oraş ar trebui să fie promovat ca destinaţie turistică sau ca alternativă accesibilă pentru orăşenii care nu doresc să-şi cheltuiască toţi banii pe chirie. Fără astfel de strategii în acţiune, ea este îngrijorată că retragerea americană va produce o lovitură severă economiei locale.
În afară de aspectul economic, ea este tristă şi pentru că va trebui să spună adio prietenilor. În afară de soldaţi, mulţi civili americani, cum ar fi membrii familiilor lor, locuiesc în şi în jurul Vilsekului.
„Ne-a fost foarte bine cu americanii“, a spus Kederer, adăugând că cea mai bună prietenă a fiicei sale de 9 ani este americancă. Nu numai că sunt „inseparabile”, a spus ea, dar ambele beneficieză de abilităţile lingvistice reciproce. Majoritatea germanilor din Vilseck sunt de acord că prezenţa americană a adăugat calitate vieţii în oraş dincolo de perspectiva economică. „Am lucrat ca supraveghetor în autobuzul şcolar”, povesteşte localnica Brigitte Trummer, acum pensionară, adăugând că copiii germani şi americani ai oraşului s-au înţeles mereu. „Sunt tristă să văd americanii plecând … Vilseck se va transforma într-un oraş fantomă.“
Primarul Schertl încă speră că oraşul său va evita această soartă. „Trump se confruntă cu rezistenţa democraţilor şi a unor republicani“, a spus el, adăugând că această mutare nu are sens strategic: „Toată lumea spune acest lucru, inclusiv fostul general comandant al armatei americane din Europa Ben Hodges… Iar preşedintele rus Vladimir Putin îşi freacă mâinile – cu 10.000 de soldaţi americani mai puţin decât ar fi trebuit să se teamă cândva, dacă ar alege să anexeze statele baltice sau orice altceva.“ Grassick are o viziune diferită de cea a lui Schertl. „Americanii nu văd  direct ameninţarea în teren, aici, în Germania, ei o văd mai mult spre graniţele cu Rusia – prin urmare de aici şi comasarea în Polonia – vor să se deplaseze mai mult în această direcţie“, a spus el. (Washingtonul a transmis mesaje ambigue în acest sens, spunând că va muta unele trupe în Polonia, deşi recent Pentagonul a anunţat că trupele afectate din Germania vor fi transferate în principal în Italia şi Belgia sau înapoi în Statele Unite.) În orice caz, Grassick nu este prea îngrijorat pentru afacerile sale, deşi sunt croite 100% pentru a satisface nevoile americanilor. „Importăm maşini din SUA pentru ca soldaţii să le cumpere aici şi să le poată duce înapoi acasă când pleacă. Arată la fel, dar sunt vehicule cu totul diferite, cu luminile şi parbrizele lor şi toate cele neconforme cu standarde europene „, a spus el.
Ca parte a unui acord între SUA şi Germania, clienţii săi americani nu plătesc taxe de import, a explicat Grassick. Nemţii, pe de altă parte, ar trebui să plătească cu „29% mai mult” pentru una dintre maşinile sale, astfel că retragerea trupelor ar trebui să facă ravagii modelului său de afaceri – însă el se bazează pe faptul că mai are doar câţiva ani până la pensionare. „Chiar nu mă afectează atât de mult.“
Pentru Kederer, miza este mai mare. „Acest hotel este în familia mea din 1666 şi sunt a 14-a generaţie care îl conduce“, a spus ea. „Nu vreau să se termine cu mine.“

Armata americană s-ar putea să fie în retragere în Germania, însă câţiva politicieni de la Washington sunt în plină ofensivă, motivaţi din spate de interese de afaceri. SUA au devenit exportator de energie mulţumită dezvoltării industriei gazelor de şist, în timp ce Rusia îşi ademeneşte clienţii europeni pentru gazele sale cu noi rute, directe şi mai sigure. Una dintre acestea este gazoductul Nord Stream, care aduce gaze direct în Germania, ocolind Ucraina. Conducta există deja, dar Moscova vrea majorarea capacităţii de transport, iar Berlinul nu are nimic împotrivă, ba chiar sprijină proiectul, căruia i se opun SUA şi câteva ţări care se simt ameninţate de întărirea influenţei ruseşti în regiune, cum ar fi Polonia.  Administraţia de la Washington, care promovează puternic gazele americane în Europa ca soluţie pentru „eliberarea” de dependenţa de Rusia, face presiuni asupra Germaniei să renunţe la proiectul rusesc. În aceste condiţii, trei senatori americani ameninţă portul de feriboturi de pe insula Rügen cu sancţiuni „zdrobitoare” pentru a împiedica realizarea controversatului proiect Nord Stream 2. Cu toate că se tem de ruina financiară, oamenii din Sassnitz, un oraş de pe acea insulă, sunt sfidători, scrie Deutsche Welle, care a realizat un reportaj acolo. Oraş de pescari unde pe străzi miroase a peşte prăjit. Soarele se reflectă puternic în apa mării, iar câteva bărci cu pânze alunecă leneş în lumină. Este încă vacanţa de vară în unele landuri germane, iar în Sassnitz, port la Marea Baltică, senzaţia de vacanţă se simte chiar mai mult. Chiar şi primarul micului oraş de 9.000 de locuitori ar fi trebuit să fie în concediu. Ar fi plecat dacă nu ar fi fost o scrisoare ameninţătoare trimisă din Statele Unite. „Nu se întâmplă în fiecare zi ca Sassnitz să treacă de la 0 la 100 pe scara atenţiei politice a lumii”, spune Frank Kracht, râzând. Redevine repede sobru. „Trebuie să iau în serios aceste ameninţări. Pentru că, în primul rând, este vorba şi de muncitori.“

El se referă la angajaţii companiei Fährhafen Sassnitz, care operează portul local Mukran. Este hub-ul logistic pentru finalizarea controversatei conducte de gaz Nord Stream 2, cu o lungime de 150 de kilometri. În scrisoarea adresată oraşului Sassnitz la începutul acestei luni, trei senatori republicani americani – Ted Cruz din Texas, Tom Cotton din Arkansas şi Ron Johnson din Wisconsin – au ameninţat Portul Mukran cu sancţiuni economice şi juridice “zdrobitoare” dacă continuă să permită echiparea vapoarelor pentru realizarea proiectului gazoductului rusesc. SUA încearcă în toate modurile posibile să împiedice ca gazoductul să devină realitate, iar criticile nu sunt ceva nou.
Preşedintele Donald Trump a acuzat Germania că doreşte protecţia militară a SUA împotriva unei ameninţări ruseşti, oferind în acelaşi timp Moscovei venituri mari din exporturile de gaze. Însă tonul mesajului din scrisoare este ceva nemaiîntâlnit până acum, cel puţin pentru oficialii germani. În portul german stă ancorată Akademik Cerskiy, o navă rusească ce urmează să finalizeze lucrările. Ar trebui să fie echipată tehnic pentru a duce pe şantierul marin conductele finite, care sunt depozitate în Portul Mukran. Munca a fost temporar oprită, iar aici intervine scrisoarea ameninţătoare a americanilor. Jürgen Trittin din partidul ecologist german a descris scrisoarea ca fiind „o declaraţie economică de război”, în timp ce premierul landului Mecklenburg-Pomerania Occidentală, Manuela Schwesig, a caracterizat-o drept „scandaloasă” şi o „tentativă de şantaj”. În Sassnitz, puţini localnici sunt interesaţi de politica americană. Susanne Bender locuieşte acolo de
50 de ani, conducând o afacere de afumat peşte numită Heimat („Acasă”). Bender vinde rulouri de peşte care par delicioase, deoarece coada de clienţi este lungă. „Nu este deloc bine ce face Trump. De ce se amestecă în afacerile noastre?“ spune ea. „Nu doar eu personal, ci toată lumea este îngrijorată. Toţi depindem de port.“ După comerţul turistic, portul de feriboturi industriale este cel mai important angajator din regiune. „Construieşti ceva şi acum ar trebui să fie demolat sub picioarele tale”, spune René Beinhoff, care vinde îngheţată pe promenada Sassnitz. „Ce nonsens!“
Primarul Kracht subliniază că toate autorizaţiile au fost emise, conducta este ca şi terminată – cel puţin 94% din aceasta – şi ei vor să rămână cu ea. „Este doar o ameninţare. În prezent, nu există sancţiuni“, spune el. „Trebuie să o luăm în serios, dar trebuie, de asemenea, să ne liniştim oamenii că nu vor fi atraşi în niciun fel în această bătaie de joc politică”. Oamenii din Sassnitz nu par să fi înţeles pe deplin prăpastia în care privesc, spune Sascha Lohmann, politolog la Institutul German pentru Afaceri Internaţionale şi Securitate, care cercetează sancţiunile americane de ani buni. Potrivit acestuia, antecedentele americane şi ameninţarea cu sancţiuni din scrisoare sunt suficiente pentru a-i face nervoşi pe jucătorii de pe piaţa financiară, cum ar fi banca de casă a portului. „Senatorii înţeleg exact ce efect psihologic au aceste ameninţări“, subliniază Lohmann.
El crede că adevărata problemă o reprezintă sancţiunile secundare, cu SUA interzicând propriilor companii să facă afaceri cu companii afectate de sancţiuni – în acest caz portul Mukran şi-ar pierde toţi partenerii de afaceri americani. De teamă, explică politologul, multe companii vor prefera să renunţe la a mai face afaceri cu Mukran, în loc să-şi rişte întreaga afacere din SUA. „Aceşti jucători financiari ar face atunci ca portul să intre în insolvenţă“, spune el. Între timp, unii politicieni germani solicită guvernului de la Berlin să ia poziţie, ba chiar să emită contrasancţiuni.