Tag: prelungire

  • Prelungirea stării de alertă: Până când vom mai purta mască?

    Guvernul decide azi prelungirea stării de alertă, cu alte 30 de zile. Vom fi în stare de alertă până cel puţin la jumătatea lunii august. Măsura vine la pachet cu obligaţia de a continua să purtăm mască.

    Guvernul se reuneşte în această după-amiază, în şedinţă extraordinară, pentru a decide prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile. Actuala stare de alertă urmează să expire joi noapte, la ora 00:00, astfel că noua prelungire se va aplica de vineri, 17 iulie.

    Prelungirea stării de alertă vine, la pachet, cu obligaţia de a purta mască în continuare în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun. Concret, vom continua să fim în stare de alertă şi să purtăm mască de protecţie până pe 15 august, cel puţin. Legea 55/2020 stabileşte că portul măştii e obligatoriu pe toată perioada stării de alertă. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, ne-a anunţat că vom avea stare de alertă “atât cât va fi nevoie să fim în siguranţă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • SURSE: Starea de alertă s-ar putea prelungi pentru încă 30 de zile

    Surse politice: Guvernul se reuneşte miercuri în şedinţă şi prelungeşte starea de alertă pentru încă 30 de zile. Actuala etapă a stării de alertă se încheie în data de 16 iulie

    Guvernul ar urma să se reunească miercuri în şedinţă de urgenţă pentru a prelungi starea de alertă cu încă 30 de zile, potrivit unor surse politice. Actuala etapă a stării de alertă se încheie pe data de 16 iulie.
    Regulile ce vor fi valabile în noua etapă a stării de alertă vor fi stabilite în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

    Guvernul nu are nevoie de încuviinţarea Parlamentului pentru a prelungi starea de alertă.

    Ministrul Sănătăţii a declarat recent că „prelungirea stării de alertă este aproape iminentă”. 

    Acesta a menţionat luni că România a ratat o nouă fază de relaxare de la 1 iulie, din cauza numărului mare de noi cazuri de îmbolnăvire. Marti, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 637 de noi cazuri de îmbolnăvire şi 30 de decese cauzate de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania aeriană Blue Air prelungeşte orarul call-center-ului, inclusiv în weekend

    Blue Air prelungeşte orarul call center-ului, inclusiv în weekend, pentru a mări capacitatea de gestionare a volumului mare de solicitări primite.

    În actualul context, volumul apelurilor în call center ajunge zilnic la un număr greu de gestionat într-un timp foarte scurt, acesta crescând de peste 4 ori faţă de nivelul de dinainte de perioada de pandemie.

    „Blue Air a crescut semnificativ capabilităţile, numărul orelor de muncă în call center şi numărul de agenţi care să ajute la soluţionarea tuturor solicitărilor”, au spus reprezentanţii companiei aeriene.

    Astfel, pasagerii sunt rugaţi ca, în cazul în care nu au zboruri în următoarele 3 zile, până pe 6 iulie, să utilizeze cu prioritate canalul de comunicare online pentru a elibera liniile telefonice ale call centerului.

    Tot în această perioadă, compania este în curs de a finaliza un amplu proces de modernizare a infrastructurii informatice, fapt care generează unele discontinuităţi temporare.

    Începând de vineri, pasagerii pot să verifice statusul zborului direct de pe site-ul oficial Blue Air, introducând numărul de rezervare şi numele persoanei care a efectuat rezervarea.

    Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi.

    Compania operează avioane tip Boeing 737 .

  • Răsturnare de situaţie. Au zis că elimină TOATE restricţiile, iar acum vor prelungi starea de urgenţă. Anunţul guvernului unei ţări vecine

    Bulgaria va prelungi starea de urgenţă până la sfârşitul lunii iunie pentru a combate răspândirea coronavirusului după o creştere a noilor cazuri înregistrate, a declarat premierul Boyko Borissov, conform presei bulgare. 
     
    Acum o săptămână, pe 15 iunie, Bulgaria va elimina toate restricţiile impuse în timpul pandemiei de COVID-19, inclusiv obligaţia de a purta masca de protecţie în spaţiile publice închise, anunţa guvernul de la Sofia.
     
    Potrivit The Guardian, ţara balcanică a uşurat cea mai mare parte a măsurilor de restricţie pe care le-a impus la mijlocul lunii martie, permiţând redeschiderea restaurantelor şi a mall-urilor comerciale. Borissov a spus că guvernul nu intenţionează să introducă noi restricţii deocamdată, dar a apelat la oameni pentru a menţine distanţarea socială.
     
     
     
  • Răsturnare de situaţie. Au zis că elimină TOATE restricţiile, iar acum vor prelungi starea de urgenţă. Anunţul guvernului unei ţări vecine

    Bulgaria va prelungi starea de urgenţă până la sfârşitul lunii iunie pentru a combate răspândirea coronavirusului după o creştere a noilor cazuri înregistrate, a declarat premierul Boyko Borissov, conform presei bulgare. 
     
    Acum o săptămână, pe 15 iunie, Bulgaria va elimina toate restricţiile impuse în timpul pandemiei de COVID-19, inclusiv obligaţia de a purta masca de protecţie în spaţiile publice închise, anunţa guvernul de la Sofia.
     
    Potrivit The Guardian, ţara balcanică a uşurat cea mai mare parte a măsurilor de restricţie pe care le-a impus la mijlocul lunii martie, permiţând redeschiderea restaurantelor şi a mall-urilor comerciale. Borissov a spus că guvernul nu intenţionează să introducă noi restricţii deocamdată, dar a apelat la oameni pentru a menţine distanţarea socială.
     
     
     
  • Prelungirea stării de alertă. Ce presupune şi la ce ne aşteptăm de săptămâna viitoare

    Starea de alertă urmează să fie prelungită de Guvernul Orban, a anunţat preşedintele Iohannis. Măsura va trebui aprobată însă şi de Marcel Ciolacu şi ceilalţi parlamentari din opoziţie

    Data de 15 iunie va veni cu un nou val de măsuri de relaxare. Redeschiderea mallurilor, a sălilor de fitness şi a piscinelor exterioare, printre măsurile anunţate.Restaurantele şi locurile de joacă vor rămâne închise

    Cu o săptămână înainte de încheierea stării de alertă (16 iunie fiind ultima zi), preşedintele Klaus Iohannis tocmai te-a anunţat că starea de alertă urmează să fie prelungită.

    Trebuie să ştii că, potrivit legii, starea de alertă poate fi prelungită cu alte maximum 30 de zile, însă o eventuală prelungire aprobată de Ludovic Orban, Nelu Tătaru şi ceilalţi membri ai Guvernului va trebui supusă, din nou, încuviinţării Parlamentului. Dacă Marcel Ciolacu şi ceilalţi parlamentari nu vor fi de acord cu măsura prelungirii, starea de alertă va înceta de îndată.

    Prelungirea stării de alertă vine, la pachet, cu obligaţia de a purta în continuare mască în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun, până la momentul la care starea de alertă va fi ridicată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcii s-au răzgândit: Erdogan anulează decizia de a prelungi restricţiile cu încă 48 de ore, forţat de perspectivele sumbre la nivel social şi economic

    Milioane de oameni din Turcia vor putea ieşi din nou din casă în timpul weekendului pentru prima dată în câteva luni, după ce preşedintele Recep Erdogan a renunţat la planurile de a prelungi restricţiile stricte pentru încă 48 de ore, potrivit FT.

    Prelungirea restricţiilor era programată să intre în vigoare la miezul nopţii, după ce ministrul de Interne al Turciei a anunţat joi că cetăţenii din 15 regiuni majore vor fi forţaţi să mai stea în casă şi în acest final de săptămână, ceea ce ar fi extins măsurile de carantină impuse în luna aprilie.

    După ce oamenii au răbufnit pe platformele de socializare, inclusiv antreprenorii cărora decizia de ultim moment le-ar fi dat planurile peste cap, Erdogan a anunţat că a decis anularea prelungirii.

    El a spus că îşi doreşte să evite „consecinţele economice şi sociale” pe care le-ar putea resimi cei care încearcă să se pună pe picioare după luni de restricţii.

    Decizia preşedintelui turc venită la scurt timp după anunţul Ministerului de Interne scoate la iveală tensiunile dintre Erdogan şi ministrul Suleyman Soylu.

    În urmă cu câteva săptămâni, Soylu şi-a oferit demisia după ce o serie de dispute asupra prelungirii restricţiilor ar fi dat de înţeles că există o luptă pentru putere între ministrul de Interne şi preşedintele Erdogan. Erdogan nu a acceptat demisia ministrului de Interne.

  • Analist financiar: „Dacă se prelungesc revoltele în SUA vom vedea tensiuni în pieţele financiare”

    Tensiunile din pieţele financiare ar putea afecta România, dar, momentan, impactul nu este unul consistent în economie. Claudiu Cazacu, analist X-Trade Broker, crede că dolarul va fi mai slab dacă revoltele din SUA vor continua.

    Analistul finaciar Claudiu Cazacu susţine că prelungirea protestelor din Statele Unite poate avea efecte şi asupra ţării noastre.

    Chiar dacă, momentan, nu resimţim nimic, în viitor aceste manifestări vor agita anul electoral din SUA şi ar putea crea tensiuni mai mari pe pieţele financiare, iar unda de şoc ar putea ajunge la noi.

    „În condiţiile în care vorbim despre o situaţie care nu se va prelungi, efectele sunt limitate. În pieţele financiare un dolar ceva mai slab. Asta nu este în favoarea exportatorilor din România. Dacă situaţia se va prelungi, atunci vom vedea întrebări referitoare la cursele electorale şi un an electoral mai agitat ar putea însemna tensiuni ceva mai mari pe pieţele financiare şi asta să se transmită cumva şi către ţara noastră. Deocamdată, impactul nu este unul foarte consistent în economia reală”, spune Claudiu Cazacu, analist X-Trade Broker.

     

  • Termenul până la care românii pot cere amânarea ratelor a fost prelungit până la 15 iunie

    Românii pot cere în continuare amânarea plăţii ratelor, după ce guvernul a prelungit termenul care expira în 15 mai până la data de 15 iunie. Guvernul a adoptat joi actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor Publice prin care se propune prelungirea până la data de 15 iunie 2020 a posibilităţii de solicitare a amânării ratelor celor care se află în imposibilitatea plăţii. 

    Prin OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi IFN-uri anumitor categorii de debitori, guvernul a adoptat anumite măsuri destinate sprijinirii celor care întâmpină dificultăţi financiare din cauza epidemiei de COVID-19.

    Astfel, din 30 martie, românii au putut solicita creditorilor suspendarea obligaţiei de plată a ratelor de credit scadente, pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 9 luni. Până la data de 8 mai 2020, un număr de 126.493 de persoane fizice şi juridice au beneficiat deja de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor.

     

  • Este oficial: Guvernul a prelungit termenele pentru depunerea documentelor necesare în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj

    Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează OUG nr. 30 şi 32 din 2020 şi care vizează protecţia socială a unor categorii profesionale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2, conform celui mai recent comunicat de pe site-ul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

    Executivul a prelungit termenul pentru solicitarea indemnizaţiei aferentă lunii martie cu 5 zile lucrătoare pentru profesioniştii definiţi de Codul civil. Pentru categoriile nou introduse, avocaţii, respectiv pentru cooperaţiile care vor putea depune documentaţia pentru persoanele cu care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, termenul în care poate fi solicitată indemnizaţia este de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ.

    Actul normativ adoptat de Guvern prevede că avocaţii care şi-au întrerupt activitatea parţial pot beneficia, pe perioada stării de urgenţă, de o indemnizaţie lunară de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2020, dacă în luna pentru care solicită indemnizaţia au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar nu depăşesc câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020.

    Executivul a decis şi simplificarea unor proceduri. Astfel, cooperaţiile vor putea depune la AJPIS documentele necesare pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj pentru persoanele cu care au încheiate convenţii individuale de muncăiar AJPIS plăteşte către cooperaţie, care apoi va plăti indemnizaţiile către persoane în maximum 3 zile lucrătoare.

    Noua ordonanţă de urgenţă mai stabileşte că indemnizaţiile acordate în baza OUG nr. 30/2020 sunt exceptate de la executarea silită, prin poprire, măsură care va înceta la 60 de zile după încheierea stării de urgenţă.

    În cazul şomerilor, Executivul a decis prelungirea acordării indemnizaţiei de şomaj pentru cei cărora le încetează acest drept pe perioada stării de urgenţă, iar în cazul pensionarilor, s-a decis suspendarea sau neînceperea executării silite asupra drepturilor lunare plătite şi prin casele sectoriale de pensii.

    Sunt prevăzute şi excepţii în privinţa pensionarilor şi persoanelor încadrate în grad de handicap, în sensul că aceştia pot cumula veniturile proprii – pensia, respectiv veniturile obţinute de persoana încadrată în grad de handicap – cu indemnizaţia de care pot beneficia conform OUG nr. 30/2020cu modificările şi completările ulterioare.

    Ordonanţa de urgenţă stabileşte, în acelaşi timp, modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscalcu modificările şi completările ulterioare, pentru indemnizaţiile prevăzute la art. XV din OUG nr.30/2020, referitoare la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a celor de asigurări sociale de sănătate, respectiv modalitatea de calcul, reţinere, plată şi declarare a obligaţiilor fiscale aferente acestor indemnizaţii.