Tag: precipitatii

  • Vremea va continua să se răcească. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

    Vremea va continua să se răcească, mai accentuat în jumătatea de sud-est a teritoriului, unde va deveni răcoroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între 0 şi 9 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, până în jurul valorii de -3 grade, informează ANM.

    Pe parcursul zilei de miercuri, 20 aprilie în estul Olteniei, în jumătatea de vest a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse, însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. 

    Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale îndeosebi în sudul Olteniei şi al Moldovei, în Dobrogea şi estul Munteniei, cu viteze de 55…65 km/h. La munte, în general la peste 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar rafalele vor depăşi 70…80 km/h.

    În cursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua în Muntenia unde cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 25…30 l/mp, dar moderat cantitativ (cantităţi în jur de 15 l/mp) şi în estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, iar în restul regiunilor, doar pe arii restrânse.

    Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi trecător se vor semnala descărcări electrice.

    La munte vor fi precipitaţii mixte. Seara şi noaptea, cerul va deveni variabil în cea mai mare parte a ţării, iar ploile se vor restrânge şi treptat vor înceta, însă spre dimineaţă, local în depresiunile intramontane, în Subcarpaţii Getici şi izolat  în rest, se va produce brumă. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în prima parte a intervalului, când îndeosebi în sud-vestul ţării va depăşi la rafală 60…65 km/h,  iar pe creste va sufla tare cu peste 80 km/h.

  • Vremea în weekend. Temperaturile vor continua să scadă, pe alocuri existând condiţii de ploaie

    Vremea se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros, iar local va ploua sub formă de aversă care pot fi însoţite de descărcări electrice, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    ÎN ŢARĂ (vineri): Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi în regiunile estice. În nord, centru şi est precum şi la munte, cerul va fi temporar noros, mai ales ziua local va ploua, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi mai pot fi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar condiţiile de ploaie reduse. În zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte.

    Vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile centrale, sudice şi estice, unde se vor depăşi, local, viteze de 50…60 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de peste 90 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 22 de grade, iar cele minime între 0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.

    ÎN ŢARĂ (sâmbătă): Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în extremitatea nordică a ţării, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei, în zona montană înaltă, precum şi în regiunile nordice şi centrale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în Delta Dunării şi 26 de grade în sudul Banatului, al Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime între 6 şi 15 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 2 grade.

    LA BUCUREŞTI (vineri): Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă. Astfel, temperatura maximă va fi în jur de 20 de grade, iar cea minimă de 6…8 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, când şi vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 50…60 km/h. Condiţiile de ploaie vor fi reduse.

    LA MUNTE (vineri): Vremea se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros, iar local va ploua sub formă de aversă care pot fi însoţite de descărcări electrice, cu precădere în prima parte a intervalului. În zona montană înaltă trecător, precipitaţiile vor fi mixte. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. În timpul zilei vântul va avea intensificări în zonele înalte, cu viteze de peste 90 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi Orientali.

    LA MUNTE (sâmbătă): Cerul va fi variabil cu unele înnorări în masivele nordice, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla moderat cu intensificări în zonele înalte. Temperaturile vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă.

    LA MUNTE (duminică): Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după-amiaza şi noaptea, iar pe arii restrânse vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări pe creste.

  • ATENŢIONARE ANM: Precipitaţii, ninsori la munte, intensificări ale vântului

    În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii îndeosebi în centrul, sudul şi estul ţării. La munte va ninge, în zonele subcarpatice vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori, iar în restul teritoriului vor predomina ploile.

    În sudul ţării cantităţile de apă vor mai depăşi, pe arii restrânse, 15…20 l/mp, iar la munte vor fi intervale în care ninsorile vor fi moderate cantitativ şi se va depune un nou strat de zăpadă.

    Vântul va avea intensificări temporare în special în regiunile vestice şi estice, unde la rafală se vor depăşi 45…50 km/h. La munte, la altitudini mari, mai ales pe parcursul zilei de joi, 24 martie, vor fi şi viteze de peste 70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare ANM: Se întorc ninsorile! Care sunt zonele afectate

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ploi, precipitaţii mixte şi ninsoare, valabil pentru centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul ţării, care intră în vigoare pe 23 martie la ora 08.00 şi expiră pe 24 martie la ora 11.00.

    Meteorologii avertizează că vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie) şi în prima parte a zilei de joi (24 martie) în estul şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în nordul şi vestul Moldovei, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    În zona montană vor predomina ninsorile, mai abundente în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.

    În sudul Banatului, zona deluroasă din Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei se vor cumula 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Avertizare ANM: Se întorc ninsorile! Care sunt zonele afectate

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ploi, precipitaţii mixte şi ninsoare, valabil pentru centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul ţării, care intră în vigoare pe 23 martie la ora 08.00 şi expiră pe 24 martie la ora 11.00.

    Meteorologii avertizează că vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie) şi în prima parte a zilei de joi (24 martie) în estul şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în nordul şi vestul Moldovei, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    În zona montană vor predomina ninsorile, mai abundente în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.

    În sudul Banatului, zona deluroasă din Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei se vor cumula 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ploi în aproape toată ţara, până marţi dimineaţă

     Potrivit sursei citate, de sâmbătă ora 23.00 până marţi ora 9.00, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte

    În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25- 30 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse de 40- 50 de litri pe metru pătrat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ANM: Ninsorile se vor extinde; în Dobrogea şi Muntenia vor fi precipitaţii mixte şi polei

    Ninsorile se vor extinde şi vor cuprinde, luni şi marţi, aproape toată ţara, stratul de zăpadă va ajunge până la 10 centimetri în Oltenia şi Muntenia, iar în Dobrogea şi în sud-estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

    Avertizarea cod galben de ninsori şi ger a fost ridicată, pentru restul zilei de luni şi prima parte a zilei de marţi fiind emisă o informare de ninsori, precipitaţii mixte şi depuneri de polei.

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de luni, ora 18.00, până marţi, la ora 12.00, ninsorile se vor extindere şi vor cuprinse cea mai mare parte a ţării, dar vor fi în general slabe cantitativ.

    În Oltenia şi Muntenia, stratul de zăpadă nou depus va putea atinge pe arii restrânse 10 centimetri, iar în Dobrogea şi trecător în sud-estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

    În zilele următoare vor fi precipitaţii mixte, slabe cantitativ, fiind posibilă formarea poleiului, în special în regiunile sudice, se mai arată în informarea transmisă luni de ANM.

    Judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi jumătatea sudică a judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa au fost, de duminică după-amiază până luni dimineaţă, sub avertizare cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi temperaturi scăzute.

    În noaptea de duminică spre luni, vremea a fost geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului a coborât local sub minus 15 grade.

  • VREMEA se menţine frumoasă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

    Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 17 grade, iar cele minime între -5 şi 7 grade. Se va semnala ceaţă sau nebulozitate joasă, pe arii restrânse în primele ore ale zilei, iar noaptea, local, îndeosebi în regiunile intracarpatice.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi în general frumoasă şi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii decembrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade. În cursul nopţii vor fi condiţii de ceaţă.

    JOI

    ÎN ŢARĂ

    Deşi valorile termice diurne vor marca o scădere uşoară îndeosebi în vestul ţării, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei. În regiunile vestice, nord-vestice şi centrale vor fi înnorări persistente, se va semnala ceaţă şi izolat vor fi burniţe sau ploi slabe, cu precădere în prima parte a intervalului şi în cursul nopţii. În restul zonelor, pe fondul cerului variabil, vor fi, local, intervale orare cu nebulozitate joasă sau ceaţă, mai ales noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime, între -5 grade în depresiuni şi 5 grade pe litoral.

     

  • Ce se va întâmpla cu VREMEA în România în următorii ani. AVERTISMENTUL climatologilor: “Toate tiparele se vor schimba”

    Meteorologii arată că vara lui 2015 este cea mai secetoasă din ultimii 50 de ani. Temperaturile ridicate din ultimele trei luni şi  lipsa precipitaţiilor au dus la scăderea dramatică a rezervei de apă din sol.

    Ce se va întâmpla cu VREMEA în România în următorii ani. AVERTISMENTUL climatologilor: “Toate tiparele se vor schimba”

  • VREMEA se va menţine răcoroasă în majoritatea regiunilor. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

    În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în est şi sud-est, unde local vor mai fi ploi slabe şi din nou noaptea, când ploile se vor semnala pe spaţii restrânse. La munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, unde şi cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte, mai ales în a doua parte a intervalului când pe crestele cele mai înalte rafalele vor depăşi 80 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -1 şi 8 grade.

    LA BUCUREŞTI:

    Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei când trecător va mai ploua slab şi din nou noaptea, dar numai spre dimineaţă vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade.

    ÎN ŢARĂ:

    Miercuri, vremea se va menţine răcoroasă în majoritatea regiunilor, mai puţin în cele estice şi sud-estice, unde valorile termice se vor înscrie în limitele normale ale perioadei. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între -6 şi 6 grade. Cerul va avea înnorări trecătoare şi temporar va ploua slab, local în partea de nord şi centru a ţării, pe arii restrânse în vest şi în sud-est şi doar izolat în restul teritoriului. Spre sfârşitul intervalului, în extremitatea de nord-vest vor fi posibile precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În zona montană, ziua, vor fi precipitaţii mixte, iar noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze mai mari la munte, unde va sufla tare. Noaptea, izolat va fi ceaţă şi condiţii de brumă.