BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Încă un drum de poveste deschis traficului în România. Acesta poate rivaliza cu Transalpina sau Transfăgăraşanul

    Pastrand proportiile, s-ar putea alinia cu usurinta altor sosele spectaculoase din tara, cum ar fi Transfagarasanul, Transalpina si, de cativa ani, Transalpina banateana ori Trans-Semenicul, care ofera un circuit complet de pe DN 6 prin Slatina Timis – Brebu Nou – Garana – Valiug – Resita.
     
    Vorbim de cea mai spectaculoasa sosea sapata in munte, din Timis, proaspat inaugurata, un drum despre care opiniatimisoarei.ro va povestea inca de acum 5 ani ca ar putea deveni unul care sa intre in topul celor mai fascinante din Romania.
     
    De cateva zile, din comuna Tomesti, aflata la 100 de km de Timisoara, au fost finalizate doua drumuri agricole cu bani europeni.
     
    Unul este asfaltat, iar altul pietruit, prin Munţii Poiana Ruscai. Ambele au fost realizate printr-un proiect de 1 milion de euro.
     
    Cel asfaltat, in lungime de 5,4 kilometri, porneste din satul Luncanii de Jos inspre locul cunoscut de localnici drept ‘La Oboare’, care urca pana la o altitudine de 700 de metri. Are o singura banda, este marcat si semnalizat, prevazut cu parapeti, are peste 10 curbe desosebit de periculoase, ce serpuiesc prin munte, iar multe dintre pante au inclinatii ce ajung si la 25 de grade.
     
    Al doilea drum realizat prin proiect, de 3,2 km, este pietruit si porneste tot din Luncanii de Jos si ajunge pe Valea Lupului, pana in Gladna Romana, comuna Fardea.
     
    „In fapt, noi am amenajat un drum agricol, un proiect prin programul AFIR. Are doua segmente, unul de 5,4 km care este asfaltat, La Oboare i se spune, si al doilea segment de 3,4 km pietruit, care deserveste Valea Lupului. Cel asfaltat pleaca din Luncani, deserveste terenurile agricole din Oboare si se inchide in DJ 684, care face legatura cu judetul Caras-Severin la Tau Ursului – DJ de la Cosava – Curtea – Tomesti – Luncani si Ruschita.
     
    Din Luncani sunt 17 km neasfaltati pana la limita de judet cu Carasul, care sunt impracticabili si din Ruschita pana in Tau Ursului mai e un drum de 5 km neasfaltat. Daca s-ar asfalta cate 5 km in cele doua judete, s-ar uni drumul de Otelu Rosu cu Margina si mai departe cu autostrada. Stiu ca s-a depus de catre Consiliul Judetean un proiect comun la ADR Vest pentru continuare.

  • Povestea miliardarului care crede că “activităţile umane nu alterează clima” şi vrea să fie criogenat

    Antreprenor, investitor, manager de fond de investiţii, Peter Thiel este cunoscut pentru că a fondat împreună cu Max Levchin şi Elon Musk compania de plăţi online PayPal. Cu o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari, este în prezent preşedinte al Palantir, companie ce lucrează pentru serviciile secrete americane.
     
    Peter Thiel este cunoscut pentru excentricităţile sale, una dintre acestea fiind faptul că nu crede în schimbările climatice. “Ideea că activităţile umane alterează clima e bazată mai mult pe pseudoştiinţă şi mai puţin pe ştiinţa propriu-zisă”, a declarat el.
     
    Un alt motiv pentru care a fost deseori criticat este susţinerea acordată lui Donald Trump. Mai exact, Thiel spune că preşedintele american are idei care pot rezolva numeroase din problemele Statelor Unite.
     
    Thiel a mai spus, în repetate rânduri, că vrea să fie criogenat atunci când va muri.
     
    Thiel s-a născut în Frankfurt, Germania, în familia inginerului mecanic Klaus Thiel şi a Susannei Thiel. S-a mutat în Statele Unite ale Americii împreună cu familia la vârsta de un an şi a crescut în Foster City, în California. A studiat filosofia secolului XX la Universitatea Stanford. A absolvit în 1989, iar ulterior a studiat şi în cadrul unui program doctoral la Şcoala de Drept Stanford, până în 1992. Un libertarian declarat, a participat la fondarea publicaţiei Stanford Review în 1987.
     
    Aceasta a devenit cunoscută pentru promovarea bunelor moravuri în cadrul campusului, inclusiv a corectitudinii politice şi împotriva discursurilor de ură. Stanford Review este acum principala publicaţie conservatoare/libertariană a universităţii. Thiel s-a împrietenit şi cu alţi studenţi la Stanford, dintre care majoritatea au contribuit la realizarea Stanford Review. Printre ei se află Keith Rabois, David O. Sacks şi Reid Hoffman. Câţiva dintre ei au lucrat ulterior la PayPal şi fac parte din PayPal Mafia (numele cu care este cunoscută echipa fondatoare a PayPal).
     
    Thiel a făcut investiţii în numeroase start-up-uri, atât personal, cât şi prin fondurile sale de investiţii, printre acestea aflându-se LinkedIn, Yelp, Inc., Quoara, Booktrack, Big Think, Palantir. Fundaţia Thiel oferă tinerilor antreprenori 100.000 de dolari pe parcursul a doi ani pentru a-şi urma visul în afaceri.  În cercurile din Silicon Valley, Thiel este considerat Don-ul din PayPal Mafia. În cadrul unei conferinţe, a declarat că printre obiectivele sale se numără lupta împotriva îmbătrânirii, un domeniu în care nu s-a investit şi nici nu s-au făcut suficiente studii. A susţinut numeroase cauze în domenii diverse; libertarian conservator declarat, este implicat şi în politică şi a fost şi coproducător al filmului Thank You For Smoking, ce are ca bază romanul omonim al lui Christopher Buckley.

  • De la Sofia Vicoveanca la Inna sau cum a ajuns o casă de muzică românească să facă milioane şi să devină cel mai mare exportator român de muzică

    „Românii, dintr-un conglomerat de culturi comuniste, au reuşit să fie printre cei mai expansivi, cei mai talentaţi şi cei mai «exportatori» de muzică din regiune. Polonia, Serbia, Cehia ar fi avut potenţial mult mai mare. Cred că ne-a ajutat puţin şi confluenţa de culturi, Orient – Balcani, am avut un nu-ştiu-ce în sunet care a fost apreciat începând cu 2007-2008, cu câteva producţii care au răscolit topurile europene in prima fază”, descrie evoluţia exporturilor de muzică româneşti Cătălin Muraru, unul dintre fondatorii Roton şi cel care se ocupă de catalog şi de producţia de conţinut.

    Primele momente în care Roton a avut succes internaţional au fost în 2004, când trupa Activ a trecut graniţele cu hiturile lor către ţările vecine. În 2006 Roton a intrat şi pe piaţa internaţională prin Accent cu piesa „Kylie” – varianta în engleză pentru „Dragoste de închiriat”.

    „La momentul acela eram conectaţi internaţional printr-un volum interesant de import pe care-l făceam. Din 1996, de când am început să importăm licenţe în România, încercăm să le dăm ceva înapoi licenţiatorilor din produsul local. A fost o muncă mai amplă până la primul succes internaţional în 2004”, mai spune Cătălin Muraru.

    El povesteşte că nu era deloc uşor să te faci remarcat de radiourile sau televiziunea internaţională: „Scriai zeci de mailuri la radiouri mari din Europa, mergeai la conferinţe internaţionale şi stăteai la coadă ca să-ţi laşi CD-ul câte unei persoane care era important să te asculte”.

    Astăzi, Roton e invitată la conferinţe internaţionale să vorbească despre succesul românesc, recent au fost în China şi în Polonia cu studii de caz, spun reprezentanţii companiei. România, nu neapărat Roton, a exportat cei mai mulţi artişti în ultimii 15 ani la nivelul Europei de Est. Printre artiştii români reprezentaţi de Roton cu importante cariere internaţionale se numără Accent, Fly Project, Manuel Riva, Inna, Alexandra Stan, Mihail.

    Dar până la acest punct a fost un drum lung, care a început într-un mic magazin din Iaşi. „La 14 ani eram într-un grup de prieteni alături de fratele meu, în Iaşi. Pe vremea aceea exista Cooperativa Meşteşugărească, unde era şi un mic business cu muzică: veneai cu caseta ta şi îţi înregistrai muzica dintr-un playlist după preferinţele tale, sau după ce avea deja presetat magazinul. Tânăra care avea acest mic business, Tatiana, era obligată să fie cât de cât la curent cu muzica de afară a anilor ’80, iar totul era fascinant pentru noi, ca puşti”, descrie Cătălin Muraru începuturile businessului.

    Cei trei prieteni – Dan Muraru, Cătălin Muraru, Bogdan Maxim – au ajuns apoi la facultate, la Politehnică, însă Revoluţia le-a stricat planurile, în sensul că nu au mai primit repartiţie. Astfel, s-au orientat către un mic business: să vândă diferite obiecte în Polonia şi să cumpere casete pe care să le vândă în România. „Am cumpărat casete, le-am vândut în consignaţii. Succesul a fost surprinzător şi am ajuns foarte curând la o firmă cu care importam casete de muzică. A venit dorinţa de extindere, să vindem şi în afara Iaşiului. În paşi mici, în 2-3 ani am ajuns să vindem în toată ţară şi să avem o reţea de distribuţie importantă”, descrie Cătălin Muraru.

    Dezvoltarea a fost organică şi graduală: mai întâi o reţea de distribuţie, apoi producţie. Roton a cumpărat o fabrică unde producea CD-uri şi casete, apoi producţia artistică, partea de editură (contractele cu autorii). Pe toată această structură au venit apoi licenţele internaţionale. Primul artist cu care a semnat Roton a fost Sofia Vicoveanca. Cătălin Muraru s-a întâlnit cu artista într-o cafenea din Suceava şi i-a explicat că au o reţea de distribuţie foarte bine pusă la punct, că îi pot distribui şi produce un produs muzical aşa cum îşi doreşte. Sofia Vicoveanca este şi astăzi reprezentată de Roton.

    Nu tot parcursul de început a fost uşor, iar printre dificultăţi s-a numărat şi volatilitatea ridicată a cursului valutar. „Creştea dolarul peste noapte şi banii se împuţinau vizibil. Puteai să cumperi mult mai puţin decât ai vândut. A fost chiar un moment în care am oprit orice achiziţie pentru câteva zile pentru că nu ştiam ce să facem. Crescuse dolarul foarte mult. Oricum, la prânz, când se anunţa cursul valutar, era un moment crucial al zilei. În 2008 a mai fost un moment de cotitură în industria noastră, când a apărut streamingul şi s-a schimbat modelul de business, suportul de redare, modelul de consum. A intervenit şi criza economică. Pe noi ne-a ajutat faptul că eram mai mici, puteam fi dinamici şi ne-am putut adapta, ne-am strecurat printre crăpăturile create de criză.”

    Grupul de firme Roton a avut o cifră de afaceri totală de 13,7 milioane de euro în 2018. În 2014 a fost de 11,7 milioane de euro, iar de atunci creşterea a fost constantă. În cadrul grupului, catalogul local a avut o cifră de afaceri de 4 milioane de euro în 2018, din care aproximativ 50% reprezintă export.

    „Nu am inclus aici cifra de afaceri din concerte, cele organizate de noi având mai mult caracter promoţional. Copyright managementul, marketingul şi distribuţia sunt centrele de profit ale afacerii noastre. Venitul online e în creştere continuă ca pondere, ajungând astăzi deja la o treime din total”, a declarat Bogdan Maxim, cofondator al companiei. Industria muzicală din România este încă o industrie tânără, dar cu un ritm rapid de dezvoltare. Cea mai mare provocare într-o industrie atât de dinamică este procesul continuu de schimbare a modelului de business.

    „Gândiţi-vă ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani: casete audio, compact discuri, difuzare publică, download, streaming. În vremea casetelor şi a CD-urilor vindeam mai mult în hipermarket şi echipa avea circa 100 de oameni. Astăzi, distribuţie înseamnă Spotify, YouTube în digital. Produsul fizic are încă importanţa lui chiar dacă magazinele de specialitate au rămas puţine, ponderea fiind dată aici de convenience shops. Sigur, vorbim de o puternică concentrare în digital, dar Roton a rămas singura companie care face distribuţie de discuri”, a mai spus Bogdan Maxim.

    O provocare mare în privinţa exportului a reprezentat-o integrarea Roton într-o reţea internaţională puternică de case de discuri. „Una din căile de export este aceea de a semna un parteneriat internaţional cu o companie majoră, iar cea de-a doua este de a dezvolta relaţii independente în fiecare teritoriu cu partenerul potrivit. Cel mai des am dezvoltat proiecte pe a doua cale, chiar dacă a presupus mai multă muncă”, a spus Dan Muraru.

    Industria muzicală românească a crescut liniar de la Revoluţie încoace, fără creşteri explozive şi fără crize majore. Paradoxal, criza economică din 2008 a fost o oportunitate pentru Roton, potrivit reprezentanţilor businessului.

    „Momentul critic din 2008 ne-a prins pregătiţi cu un catalog consistent, iar faptul că marii jucători ai pieţei internaţionale aveau momente grele ne-a creat oportunităţi pe care nu le-am ratat. Succesul s-a regăsit în lansările Innei, Akcent, Fly Project, pentru care am făcut eforturi mari, alături de ei, să le menţinem până astăzi”, a mai spus Dan Muraru.

    Preferinţele muzicale ale consumatorilor au evoluat de-a lungul anilor în linie cu obiceiurile de consum. „Astăzi avem preferinţe date de loialitatea faţă de un artist sau doi, până la o formulă mult mai eterogenă în ce ţine de preferinţele unui tânăr pe un anume gen muzical, model de consum dezvoltat şi prin modalităţile de expunere a muzicii, cu playlisturi care traversează genuri de muzică altădată greu de găsit în acelaşi «walkman»”, mai spune Cătălin Muraru.

    Cei trei fondatori ai Roton au spus că de-a lungul celor 25 de ani de business împreună, prietenia lor a rămas neschimbată, aceasta nefiind legată de business, ci creată în copilărie şi consolidată de-a lungul timpului.

    „Relaţia de prietenie, chiar dacă e modificată aferent cu vârsta, e nemodificată calitativ: activităţile din timpul liber au prioritate între noi, adică dacă vreau să ies cu bicicleta sau să merg la înot, îi sun şi pe ei să văd dacă pot veni”, spune Cătălin Muraru. Bogdan Maxim mai spune că una dintre cheile succesului prieteniei lor a fost şi faptul că a existat reciprocitate şi corectitudine din toate punctele de vedere: „Nu am rămas niciodată datori unul altuia, nu vă gândiţi la bani când spun asta, am învăţat împreună să «dăm înapoi». Şi la bucurie, şi la necaz mă gândesc pe cine să sun mai întâi, pe Cătălin sau pe Dan. Prietenia e un mod de viaţă pentru noi, suntem prieteni cu toţi membrii echipei noastre şi ne bucurăm când vedem că asta se ia”.

    Cei trei lucrează acum la un nou proiect, în cadrul căruia vor să dezvolte un business pentru promovarea bicicletelor Giant: „Aşa am văzut viaţa începând din copilărie, am ieşit împreună în vacanţe, la petreceri, la fotbal, tenis, badminton, apoi am construit un business împreună, pentru că ne-a plăcut să rămânem împreună. Tot din prietenie şi din pasiunile noastre comune dezvoltăm acum un alt business, unde promovăm bicicletele Giant, cel mai mare producător de biciclete din lume”, a mai spus Dan Muraru.

    Ce trebuie să facă un artist pentru a avea succes?
    Cătălin Muraru:
    În primul rând trebuie să aibă inspiraţie, adică piese foarte bune, iar pentru asta îl ajută o echipă bună în jurul lui. Apoi are nevoie de o echipă cât mai mare şi mai eterogenă pentru a-şi expune creaţia şi, ca să fie eficient, ar trebui să folosească cât mai multe resurse de la publisher, label, management etc. În unele cazuri, ar trebui să mai înveţe şi că nu e bine ca managementul să fie o rudă – în industria muzicală internaţională există şi un termen uşor peiorativ, „momager”, pentru mamele manageri. În majoritatea cazurilor, un manager din familie nu e reţeta de succes.

    Dan Muraru:
    Ca să aibă succes internaţional, alegerea single-urilor cu care te adresezi unui teritoriu e foarte importantă şi ai nevoie de priceperea cuiva care ştie piaţa respectivă, apoi câştigarea interesului unui partener în acel teritoriu, iar aici un label care are o retea internaţională e drumul cel mai bun. Nu poţi pătrunde pe o piaţa internaţională ca independent. Dacă ai noroc şi talent, te descoperă cineva via youtube, deşi la avalanşa de producţii youtube e greu să te mai descopere acum dar, chiar şi aşa, ca să intri în sistem e nevoie de o echipă care să ştie cum să lucreze pe fiecare structură.
    Şi e foarte important să ai promovare internaţional şi un sistem corect pus la punct de repartiţie a veniturilor către toţi deţinătorii de drepturi, încă de la momentul semnării contractelor.

    Bogdan Maxim: Transparenţa în ce priveşte contabilitatea şi atenţia la detalii în copyright clearing sunt decisive în longevitatea businessului nostru. Produci o piesă bună în studio, încerci să o expui cât mai bine, să obţii confirmări în topuri şi playlisturi. Efectele unui eventual succes trebuie să le monetizezi performant şi să întorci banii acasă, nu sunt doar banii tăi, sunt banii tuturor deţinătorilor de drepturi cu care ai făcut echipă. Vă imaginaţi, există şi situaţii în care cifrele sunt doar cu minus. Trebuie să ai grijă să fi construit corect şi în zona de clearing, să ai toate contractele semnate în ordine pentru ca în momentul în care vinzi asta la americani, de exemplu, să fii sigur că nu mai apare un deţinător de drepturi din căciulă. 

  • Povestea „Directoarei desculţe”, femeia care te învaţă cum să începi o afacere în care poţi lucra de acasă

    Barefoot Executive este şi numele site-ului pe care îl deţine şi a cărţii bestseller pe care a creat-o cu scopul de a ajuta oamenii să lucreze de acasă într-un mod profesionist.

    „Carrie Wilkerson a pornit la drum cu oportunităţile unei fete obişnuite, dintr-un oraş mic, capabilă să gândească dincolo de limite”, începe secţiunea About me (Despre mine) a site-ului său, care s-a dezvoltat de la un simplu blog, la un imperiu cu zeci de mii de abonaţi. Astăzi, Wilkerson este autoare a bestseller-ului Barefoot Executive, speaker internaţional, câştigătoare a numeroase premii pentru activitatea sa de consultant şi influencer în social media şi un invitat solicitat al posturilor de radio. De asemenea, a apărut la CNN, Fox Business News şi a fost numită de Forbes în topul influencerilor la segmentul small business (afaceri mici). Conform site-ului său, este şi consultant de marketing şi trainer în vânzări, lucrând cu cu clienţi precum Google, John C. Maxwell, Zig Ziglar etc. În anul 2009 a fost numită „cel mai bun om de marketing al anului”.

    Carrie Wilkerson are în spate o experienţă vastă ca reprezentant de vânzări şi consultant în afaceri. În prezent, aceasta îşi câştigă existenţa oferind sfaturi a peste 100.000 de bărbaţi şi femei, din experienţa sa ca „Barefoot Executive”. „Te poate învăţa cum să îţi construieşti afacerea de care ai nevoie şi cum să conectezi punctele „DE CE” şi „CUM. De asemenea, te va ajuta să îţi faci un plan prin care poţi obţine ceea ce îţi doreşti, conform condiţiilor tale, din propria casă, chiar şi desculţ, dacă asta vrei ””, arată descrierea de pe site-ul acesteia.

    Deşi a pus bazele mai multor afaceri în ultimii 19 ani, Carrie Wilkerson a crescut şi patru copii, cel mai mic fiind la grădiniţă, iar cel mai mare la liceu. Porecla de „Barefoot Executive” a primit-o cu ani în urmă, când era gravidă şi, cu toate acestea, conducea de acasă operaţiunile unei firme. „Cred că oricine îşi poate crea viaţa pe care o doreşte, menţinându-şi priorităţile intacte”, este motto-ul acesteia. 

  • Povestea fabuloasă a individului care s-a prezentat drept ministrul Apărării şi a furat zeci de milioane de euro de la şefi de companii

    Furtul de identitate este o infracţiune destul de des întâlnită, dar care necesită o planificare detaliată şi, de cele mai multe ori, mult timp.
     
    Un individ nu s-a mulţumit însă să preia identitatea unei persoane de rând ci a ales să se dea drept ministrul francez al Apărării.
     
    Povestea a început la finalul lui 2015 şi a durat doi ani pentru ca autorităţile să îşi dea seama de fraudă, scriu cei de la BBC.
     
    Individul, purtând o mască de silicon care imnita chipul ministrului Jean-Yves Le Drian, contacta telefonic sau prin mijloace de comunicare video diverşi lideri de companii. El spunea că are nevoie de bani pentru a elibera jurnalişti ţinuţi prizonieri în Orientul Mijlociu; în condiţiile în care statul nu are dreptul să negocieze cu teroriştii, aşa-zisul ministru cerea ajutorul oamenilor de afaceri.
     
    Deşi mulţi dintre cei contactaţi nu au răspuns pozitiv, infractorul a reuşit totuşi să strângă incredibila sumă de 80 de milioane de euro în cei doi ani în care a fost activ.
     
    Autorităţile franceze au în prezent un suspect principal, aflat deja în custodie, dar evită să spună cu siguranţă că acesta este presupusul ministru.

  • Povestea cu final nefericit a lui Lajos Simicska, eminenţa cenuşie din spatele succesului lui Viktor Orbán – II

    Orbán i-a cerut lui Lajos Simicska, omul care se ocupa de finanţele şi afacerile partidului, să conducă Autoritatea fiscală maghiară, în cadrul căreia principala sarcină a lui Simicska era de a ajuta oamenii de afaceri loiali Fidesz şi de a face viaţa mai grea adversarilor Fidesz.
    Planul a eşuat. Ei au subestimat indignarea partidelor de opoziţie şi a presei. În plus, Simicska s-a dovedit a fi complet inadecvat pentru serviciul public. Jurnaliştii l-au acuzat că măsluia registrele autorităţii fiscale. Un scandal a izbucnit în legătură cu minele deţinute de tatăl lui Orbán, iar Simicska a dovedit că nu-şi poate controla temperamentul.
    Izbucnirea finală a fost extraordinară. La 29 august 1999, el a trimis un mesaj public deputatului liberal Mátyás Eörsi care i-a pus sub semnul îndoielii competenţa. Simicska a telefonat la redacţia propriului ziar, Napi Magyarország, şi a dictat o declaraţie care s-a încheiat cu următoarea frază. „În ultimele trei luni, i-aţi ucis pe tatăl meu şi pe socrul meu. Dumnezeu să aibă milă de sufletele voastre.“
    În ciuda acestor scandaluri, Fidesz părea că se îndreaptă spre victorie în alegerile din 2002. Însă o turnură a evenimentelor a dus la o înfrângere surprinzătoare. Simicska a lăsat viaţa publică şi s-a întors la conducerea imperiului de afaceri al Fidesz.
    Alegerile generale din 2002 au fost o cursă apropiată şi au dat cea mai mare prezenţă la vot în istoria democraţiei maghiare moderne. Polarizarea spectrului politic a devenit ireparabilă. Blocul anticomunist, condus de Fidesz, s-a confruntat cu MSZP postcomunist şi cu aliaţii lui liberali.
    Fidesz a încurajat alegătorii să continue să poarte cocarda simbolică a revoluţiei din 15 martie până la alegeri, pentru a arăta că patrioţii adevăraţi votează pentru Fidesz. Mesajul lui Orbán că „naţiunea nu poate fi în opoziţie“ a început să se răspândească în acele luni.
    Partidul Socialist Ungar a câştigat în cele din urmă 42% din voturi, în timp ce Fidesz a primit doar 41%. Socialiştii au format coaliţie cu liberalii, iar partidele de dreapta au intrat în opoziţie. Suporterii Fidesz s-au unit mai strâns ca niciodată. Majoritatea dintre ei s-au simţit trădaţi de concetăţenii lor, iar Orbán a refuzat să accepte rezultatele alegerilor.
    Un mic grup de oameni chiar a format o blocadă pe podul Elizabeth timp de câteva ore, cerând o renumărare. Orbán a continuat să formeze o mişcare numită Cercuri Civice pentru a-i ţine pe alegătorii Fidesz în priză. Orbán nu i-ar fi putut ţine motivaţi fără ajutorul lui Simicska şi al imperiului său mediatic.
    După alegeri, Orbán a promovat Heti Válasz, revista lui Simicska, printre susţinători săi. La 18 iunie 2002, Magyar Nemzet a dezvăluit un document de mare secret, dovada că premierul socialist Péter Medgyessy a lucrat pentru serviciul secret comunist în anii 1980. La început, povestea părea că a fost scursă de un informator legitim, dar mai târziu s-a confirmat că dosarul a venit direct de la sediul Fidesz.
    Simicska a înfiinţat HirTV, prima televiziune de ştiri din Ungaria, în decembrie 2002. La vremea respectivă, zvonurile spuneau că postul de televiziune a fost finanţat prin microdonaţii din partea Cercurilor Civice. Adevărul totuşi a fost că primele câteva milioane de euro au venit de la compania Mahir a lui Simicska. HirTV şi Magyar Nemzet au devenit strâns legate între ele sub conducerea lui Gábor Liszkay, care a împins cu sârguinţă mesajul politic al lui Fidesz către publicul său, proiectând astfel putere şi unitate.
    Banii pentru publicitate de la companiile de stat au încetat să mai vină după înfrângerea electorală. Simicska a fondat apoi postul de radio Lánchid Rádió. Menţinerea şi funcţionarea imperiului media necesitau un efort financiar imens, însă Simicska era optimist. El a văzut efortul ca pe o investiţie pe termen lung, care în cele din urmă va fi răsplătită atunci când Orbán va reveni la putere. Mass-media a fost un instrument important pentru consolidarea puterii lui Orbán în cadrul partidului. Când Fidesz a pierdut în faţa MSZP pentru a doua oară în 2006, au apărut zvonuri că János Áder aspira să devină liderul partidului. La câteva săptămâni după alegeri, editorii de la Magyar Nemzet l-au atacat pe Zoltán Pokorni, pe atunci persoană importantă la Fidesz, într-o scrisoare deschisă. Ei l-au acuzat că este prea „prietenos cu evreii“ şi că a organizat o lovitură în interiorul partidului pentru a-l înlătura pe Orbán.
    Câteva luni mai târziu, un alt autor anonim de la Magyar Nemzet i-a pus la zid pe istoricul Mária Schmidt şi pe oamenii de afaceri Zoltán Spéder şi Kristóf Nobilis.
    Au apărut zvonuri care spuneau că cei trei au conspirat pentru a pune bazele unui nou partid de dreapta. Cele trei personaje influente în spectrul de dreapta au fost etichetate ca trădători de mass-media prietenă lui Orbán. Fostul editor de la Magyar Nemzet Tibor Pethő a arătat mai târziu în cartea sa că articolele scrise împotriva acestor oameni au venit la comanda cercului de prieteni al lui Orbán. După două înfrângeri electorale, Orbán avea nevoie disperată de protecţia presei lui Simicska.
    În 2006, un cadou neaşteptat a căzut în poala lui Orbán: infamul „discurs de la Őszöd“. În septembrie, postul de radio public a difuzat o parte din înregistrarea conferinţei anuale a partidului socialist maghiar, la care principal speaker a fost premierul de atunci Ferenc Gyurcsány. În compania celorlalţi membri ai partidului, Gyurcsány a vorbit despre modul în care partidul a minţit poporul pe parcursul campaniei pentru a câştiga alegerile, modul în care au falsificat bugetul anual şi că guvernul are datorii serioase. Scurgerile de informaţii au provocat revolte la Budapesta. Oamenii s-au îndreptat atunci spre cel mai puternic lider al opoziţiei: Orbán. În timp ce Fidesz nu putea forţa guvernul să organizeze alegeri anticipate, imperiul media al lui Simicska a profitat de indignarea populaţiei menţinând naraţiunea revoluţionară în viaţă ani de zile. Baza Fidesz a continuat să se unească.
    În 2008, guvernul socialist-liberal a căutat să aplice reforme sociale menite să introducă contribuţii personale pentru asistenţa medicală şi învăţământul superior. Fidesz a pus imediat în mişcare un referendum care le contestă planurile. Campania a avut un mare succes, Fidesz câştigând 90% din voturi cu propunerea de a elimina reformele. În acest moment a devenit clar că Fidesz ar câştiga alegerile din 2010, iar Simicska şi-a început planificarea pentru acapararea economiei. Lui Orbán i s-a deschis astfel calea spre puterea politică aproape absolută, iar Simicska spre afaceri neîngrădite.
    Nimeni nu ştie exact de ce relaţiile lui Simicska cu Orbán s-au deteriorat într-atât de mult încât la un moment dat primul se temea că va fi asasinat prin iradiere. Simicska acuză orientarea prietenului său spre Moscova. Simicska se pare că devenise atât de lacom că prietenii lui Orbán nu mai aveau loc de el. Aveau şi ei afacerile lor, iar Simicska acaparase pieţe întregi. Personajul ajunsese atât de puternic încât devenise de temun până şi în interiorul partidului. Lăcomia s-ar putea să-i fi adus căderea. După ce Fidesz a acaparat puterea politică, a urmat un război prin interpuşi  între putere şi imperiul media şi economic al lui Simicska. Acesta a pierdut totul şi zvonurile spun că vrea să se retragă în altă ţară. Ar fi aranjat deja plecarea familiei.

  • Povestea cu final nefericit a lui Lajos Simicska, eminenţa cenuşie din spatele succesului lui Viktor Orbán

    Împreună, Viktor Orbán şi Lajos Simicska au remodelat peisajul politic şi economia Ungariei, creând ceea ce Orbán a numit mai târziu un „stat iliberal“. Acest nou sistem, construit pe capturarea instituţiilor statului şi pe corupţie neîngrădită, va întări moştenirea lăsată de Orbán în politica maghiară zeci de ani de-acum încolo, scrie Rényi Pál Dániel într-o analiză publicată pe portalul de ştiri 444.hu despre cum au ajuns la putere premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi partidul său, Fidesz. Această poveste de loialitate şi trădare îl are ca personaj principal pe Lajos Simicska, arhitectul-şef al acestui sistem. În Gazdagret, una dintre numeroasele suburbii ale Budapestei, există o casă aflată la doar câţiva paşi distanţă de autostrada care duce spre Austria. Situată într-un cartier modest, casa în sine nu iese cu nimic în evidenţă. A fost construită cândva în anii 1970. Tipic, geamurile din faţă sunt acoperite cu perdele pentru a bloca vederea de pe şosea. Însă în ultimul deceniu, această casă aparent obişnuită a jucat un rol esenţial în modelarea viitorului Ungariei. După ce Viktor Orbán şi partidul său au câştigat majoritatea parlamentară în 2010 şi au început transformarea Ungariei, cele mai importante decizii politice şi de afaceri ale ţării au fost luate între zidurile acestei case cu două etaje.
    Până în 2014, casa din strada Radóc numarul 8 a găzduit întâlniri ale celor mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Ungaria – miliardari, miniştri, secretari de stat şi oficiali de partid de nivel înalt. În weekenduri, vederea dubelor Audi şi Volkswagen, cu numere ale vreunei instituţii de stat, blocând strada îngustă nu era ceva neobişnuit. Oaspeţii – cum ar fi János Lázár, fostul lider al grupului parlamentar Fidesz, care mai târziu a devenit şeful de cabinet al primului-ministru, şi Antal Rogán, ministrul responsabil de comunicarea guvernamentală – de multe ori trebuia să aştepte câteva ore până să îl întâlnească pe stăpânul casei. Vizitatorii trebuia să-şi lase telefoanele la intrare şi erau obligaţi să treacă prin detectoare de metale.
    Casa nu a fost niciodată o locaţie oficială guvernamentală, dar a fost un loc în care s-au luat decizii importante: ce firmă de construcţii austriacă, germană sau maghiară va câştiga achiziţii publice, cine va primi contracte de publicitate de la stat şi chiar şi decizii privind numirile în funcţii publice. Casa i-a aparţinut lui Lajos Simicska, primul trezorier al Fidesz. 
    Timp de zeci de ani, Simicska a fost cea mai influentă şi temută persoană din culisele financiare din Ungaria, eminenţa cenuşie a politicilor maghiare. Victoria Fidesz din 2010 l-a făcut rapid cel mai puternic jucător politic şi financiar din Ungaria.
    Până în 2014, Simicska şi Orbán au condus Ungaria împreună. Aceşti doi bărbaţi au construit fundaţia unui stat modern monopartid. Orbán se asigura că primesc voturi şi conducea în politică, în timp ce Simicska oferea ajutor financiar şi economic. După ce Fidesz a câştigat majoritatea parlamentară pentru a doua oară, în 2014, relaţia dintre cei doi s-a stricat până la nivelul la care nimic nu mai putea fi reparat. Orbán a decis că trebuie să-l scoată pe Simicska din peisaj. Ultimii trei ani din politica maghiară au fost despre războiul lor. Începând cu mijlocul anilor ’90, Simicska şi Orbán au început să construiască un sistem precis, bazat pe finanţarea partidelor corupte folosind o reţea obscură de companii, proiectată să transfere fonduri publice în mâini private. Simicska a fost creierul din spatele pactelor de coaliţie infame, al înţelegerilor secrete de formare a cartelurilor politice şi a afacerilor oculte dintre Fidesz şi MSZP, succesorul partidului comunist, pentru împărţirea contractelor cu statul.
    Rolul esenţial al lui Simicska în victoria Fidesz din 2010 este incontestabil. Între anii 2010 şi 2014, el a controlat, practic, agenda legislativă prin proiectele depuse de membrii individuali ai parlamentului. De-a lungul anilor, companiile sale de construcţii şi mass-media au generat un profit de peste 35 de milioane de euro. Conflictul neaşteptat, dar inevitabil, dintre Orbán şi Simicska a venit în lunile de după alegerile din 2014. Insultat şi trădat, Simicska a promis răzbunarea împotriva premierului şi le-a spus prietenilor şi patronilor că îl va doborî pe Orbán. Dar eforturile sale de trei ani au eşuat atunci când Fidesz a câştigat pentru  treia oară alegerile naţionale, în 2018. Simicska avea să piardă tot.
    Simicska şi Orbán au studiat la aceeaşi liceu din fosta capitală medievală Székesfehérvár. Armata au făcut-o tot împreună, după care s-au dus la acelaşi colegiu special, Colegiul Bibó István din cadrul Facultăţii de Drept ELTE, unde Fidesz a fost înfiinţat în 1988. Acolo au fost studenţi şi preşedintele parlamentului László Kövér, şi preşedintele ţării János Áder, dar şi alţi oficiali ai viitorului Fidesz. Într-un interviu din tinereţe, Orbán l-a descris pe Simicska ca fiind cea mai strălucită minte a Fidesz. Lajos, un student foarte capabil, dar rebel şi impulsiv, a fost exmatriculat din liceu. În timpul facultăţii, el era celebru pentru capacitatea sa de a bea cantităţi impresionante de alcool. În ciuda faptului că nu au jucat fotbal împreună, Lajos a influenţat profund abordarea lui Orbán faţă de politică. Simicska nu a fost niciodată popular printre cei care au condus Fidesz, partid în care legăturile care unesc eşaloanele superioare au fost făurite pe terenul de fotbal. Participarea sa la procesul de luare a deciziilor a avut loc prin intermediul lui Orbán. Orbán a crescut în Alcsútdoboz, un sat de 1.500 de locuitori în Ungaria rurală. Tatăl sau, Győző Orbán, a fost membru al Partidului Comunist, iar Viktor a fost membru al Ligii Tinerilor Comunişti. Simicska însă a fost puternic influenţată de sentimentele anticomuniste ale părinţilor săi.
    Prietenia lor s-a adâncit în anii de armată, unde ambii au fost sancţionaţi disciplinar: Orbán pentru că a urmărit meciurile din Cupa Mondială din 1982 şi Simicska pentru că a făcut comentarii contra partidului. Atunci, declaraţiile anticomuniste ale lui Simicska i-au lăsat o impresie profundă lui Orbán. În primele zile ale lui Fidesz, politicile partidului au fost formate de două grupuri. Simicska (şi oameni care gândeau ca el) vedeau în partid o investiţie pentru a-şi realiza ambiţiile de îmbogăţire şi putere. Alţii, cum ar fi János Áder şi László Kövér, au avut viziuni mai politice, punând pe piedestal „revoluţionarii“ imperiului austro-ungar. Orbán a înţeles importanţa ambelor abordări. Partidului tânăr avea să-i fie uşor, pentru că trebuia să înfrunte partidul socialist, care avea deja o reţea solidă de active imobiliare, funcţionari şi legături. Orbán şi Simicska au realizat că partidului îi trebuia o bază financiară.
    Anii următori s-ar dovedi a fi vitali pentru Fidesz. După primele alegeri libere ale celei de-a treia republici Ungare, Fidesz a obţinut 9% din voturi şi a intrat în parlament, dar era doar a doua forţă liberală după SZDSZ, Alianţa Democraţilor Liberi. Înţelegând oferta excesivă de partide de stânga, Orbán şi Simicska au decis să aducă Fidesz la mijloc.
    Simicska a lucrat iniţial pentru Fidesz în calitate de consilier juridic. El era relativ necunoscut publicului larg când Orbán i-a cerut ulterior să devină trezorierul Fidesz. În secret, Simicska a negociat un acord cu Forumul Democrat Maghiar (MDF), partidul conservator de guvernământ. Ca parte a acestei înţelegeri, a fost introdus un proiect de lege pentru a oferi partidelor nou formate proprietăţi imobiliare pe care le-ar putea vinde mai târziu. Proiectul de lege a fost justificat prin faptul că partidul socialist maghiar avea un „avantaj competitiv“ faţă de partidele mai noi.
    Principalii beneficiari ai proiectului de lege au fost MDF şi Fidesz. Ambele au primit câte o jumătate de clădire ca sediu de partid. Ulterior, imobilul a fost vândut pentru echivalentul a 3 milioane de euro. Cu bani în mână, Simicska avea acum resursele necesare pentru a construi o reţea de companii care să pună bazele imperiului de afaceri al Fidesz. La începutul anilor ’90, echipa Orbán-Simicska a făcut tot ce-i stătea în putere pentru a consolida financiar Fidesz şi pentru a construi o infrastructură de partid. Această atitudine de jaf i-a îndepărtat pe alegătorii de stânga şi pe liberali, dar a arătat clar că Orbán şi Simicska erau singurii care înţelegeau politica modernă din Ungaria. După un scandal imobiliar izbucnit în presă, cei doi au lucrat la stabilirea propriului imperiu mediatic.
    În 1994, Simicska a preluat controlul Mahir, o companie de publicitate valoroasă de stat, printr-o procedură de achiziţii publice. De asemenea, el a obţinut controlul asupra Hirlapkiadó, una dintre cele mai mari companii de edituri din Ungaria, care deţinea drepturile de publicare a unui ziar maghiar important. Simicska a format o alianţă cu Gábor Liszkay, pe atunci CEO al Hirlapkiadó, pentru a obţine drepturile de publicare ale companiei pe cinci ani.
    Operaţiunile lui Simicska aproape că au distrus Fidesz. În ciuda succesului iniţial după tranziţia democratică a Ungariei, popularitatea partidului a scăzut la un nivel istoric. Fidesz a obţinut doar 7% din voturi în alegerile din ’94, puţin peste pragul de intrare în parlament. Gábor Fodor, unul dintre fondatori, a plecat să continue politica liberală la SZDSZ, la fel ca István Hegedűs şi Zsuzsa Szelényi. Însă Orbán a avut încredere în planurile directorului său financiar.
    Simicska, care nu era popular printre membrii de bază ai Fidesz, a căutat întotdeauna aliaţi. El l-a invitat pe Szilárd Kövér, fratele unui dintre liderii Fidesz László Kövér, să intre în boardul Mahir. În ciuda faptului că şi-a făcut o mulţime de adversari cu afacerile sale dubioase, cu această mişcare, Simicska l-a adus de partea sa pe László Kövér, unul dintre cei mai importanţi confidenţi ai lui Orbán.
    După cum revista maghiară Élet és Irodalom a descoperit cinci ani mai târziu, echivalentul a aproximativ 3 milioane de euro obţinuţi prin afacerea cu sediile centrale s-au dus într-o companie minieră controlată anterior de tatăl lui Orbán. Cu ideologul-şef László Kövér implicat în afacere, nimeni nu a îndrăznit să critice nimic. Simicska a fost protejat de oficialii Fidesz la nivel înalt. În 1994, Orbán şi Simicska au preluat controlul asupra finanţelor partidului şi şi-au consolidat complet puterea.
    Din 1994, Orbán a fost ocupat cu realizarea transformării conservatoare a partidului. Principalul partid liberal, SZDSZ, a format coaliţie cu MSZP, partidul de guvernământ. Pentru a se repoziţiona, Fidesz s-a concentrat asupra ocupării dreptei politice după declinul Forumului Democrat Maghiar. În timp ce Orbán făcea turul ţării, împărtăşind noile sale idei, Simicska a început să construiască finanţele şi mijloacele de propagandă ale partidului.
    Între 1995 şi 1997, Simicska şi colegii săi au vândut 16 societăţi unor persoane care nu existau. Cu ajutorul acestor companii fantomă, ei au evitat plata a 1 milion de euro în impozite, făcând disponibile fonduri pentru înfiinţarea primului cotidian al  Fidesz, Napi Magyarország.
    Datorită dedicării şi muncii lui Orbán, Fidesz a câştigat alegerile generale din 1998. Simicska a lucrat la extinderea canalelor de publicitate ale partidului. Un confident de-ai săi a fost numit director al Postabank, o bancă de stat, care a achiziţionat imediat drepturile de publicare a Magyar Nemzet, cel mai mare cotidian. Ei au plătit echivalentul a 3.000 de euro pentru a finaliza tranzacţia. Folosind bani din fondurile private ale partidului, au fondat şi o nouă revistă, Heti Válasz.
    Doi confidenţi de-ai lui Simicska au fost invitaţi să conducă Magyar Nemzet: prietenul de colegiu şi avocatul Tibor Győri şi Gábor Liszkay. Cei mai mari 10 clienţi ai lor au fost toţi companii de stat, cu compania de jocuri de noroc deţinută de statul Szerencsejáték Zrt. şi cabinetul primului-ministru fiind facturate pentru mai mult de 1 milion de euro pentru publicitate.
    Veţi putea citi a doua parte a poveştii lui Lajos Simicska în următoarea ediţie a revistei. 

  • O poveste statistică: cum tinerii IT-şti, din call-centere, dar şi din agenţiile de pariuri, care au dat orice calcule peste cap la vot, au fost de fapt sursa şi pentru creşterea surprinzătoare de 5% de pe trimestrul I

    Consumul, consumul, s-a spus, acolo este cheia. Însă consumul – reflectat de Institutul de Statistică (INS) de evoluţia sectorului comerţ+transport+hoteluri şi restaurante – a crescut cu 6,7%, ceea ce la o pondere de 20% era insuficient să imprime o creştere totală de 5%. Dacă ar fi fost peste 10%, da.

    De fapt, creşterea surprinzătoare nu a venit din construcţii, ci din trei sectoare: IT&C, din call-centere/servicii suport şi firmele de pariuri, încadrate la activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

    Cele trei sectoare au avut împreună o valoare de 32 miliarde de lei pe primul trimestru, nu departe de industrie, cu o valoare de 42 miliarde de lei, care a crescut doar cu 0,8%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • O poveste statistică: cum tinerii IT-şti, din call-centere, dar şi din agenţiile de pariuri, care au dat orice calcule peste cap la vot, au fost de fapt sursa şi pentru creşterea surprinzătoare de 5% de pe trimestrul I

    Consumul, consumul, s-a spus, acolo este cheia. Însă consumul – reflectat de Institutul de Statistică (INS) de evoluţia sectorului comerţ+transport+hoteluri şi restaurante – a crescut cu 6,7%, ceea ce la o pondere de 20% era insuficient să imprime o creştere totală de 5%. Dacă ar fi fost peste 10%, da.

    De fapt, creşterea surprinzătoare nu a venit din construcţii, ci din trei sectoare: IT&C, din call-centere/servicii suport şi firmele de pariuri, încadrate la activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

    Cele trei sectoare au avut împreună o valoare de 32 miliarde de lei pe primul trimestru, nu departe de industrie, cu o valoare de 42 miliarde de lei, care a crescut doar cu 0,8%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cronică de film: Întoarcere în lumea copilăriei

    Lansat în 1992, Aladdin s-a bucurat de un mare succes la public, câştigând două premii Oscar, pentru cea mai bună coloană sonoră originală, precum şi pentru cel mai bun cântec original.

    În regia lui Guy Ritchie, versiunea din 2019, care este un live-action remake, îi are în rolul principal pe Mena Massoud (Aladdin), alături de Naomi Scott (Jasmine) şi Will Smith (Genie), dar şi pe Billy Magnussen, Nasim Pedrad şi Marwan Kenzari în rolul răufăcătorului Jafar.

    Problema cu Aladdin este că seamănă prea mult cu originalul, iar elementele de grafică generate pe calculator nu aduc elementul de prospeţime pe care alte remake-uri l-au avut.

    Mare parte din filmări au avut loc, din august 2017 în ianuarie 2018, la studiourile Longcross şi Arborfield din Marea Britanie, dar şi pe teren, în Iordania. Acţiunea filmului are loc în Arabia, în oraşul imaginar Agrabah, un port comercial pe Drumul Mătăsii. Ca şi originalul lansat de Disney, noul film  se inspiră din Aladdin şi lampa fermecată”, o poveste din „O mie şi una de nopţi”.

    Designerul de costume Michael Wilkinson a petrecut foarte mult timp documentând autenticitatea costumelor pe care urma să le îmbrace personajele, tocmai pentru că a vrut ca hainele să spună o poveste în egală măsură universală şi geografică. Wilkinson a mers inclusiv în Africa, Turcia şi Pakistan pentru a studia diferitele tipuri de materiale cu care putea lucra.

    Despre actori, numai de bine, dar ei sunt „încuiaţi“ – cu excepţia câtorva scene – în scenariul filmului din 1992. Will Smith e potrivit în rol, dar cred că regizorul ar fi putut să-i ofere ceva mai multă libertate de mişcare. Marwan Kenzari nu reuşeşte să fie fie antipatic, iar „chimia“ dintre Massoud şi Scott e aproape inexistentă.

    Personal mi se pare trist că cei de la Disney (şi nu numai) preferă să reia poveştile deja prezentate decât să caute unele noi. E evident că cele vechi, deja confirmate de public, vor avea din nou succes şi vor aduce bani, dar poate că respectul faţă de spectatori ar trebui să impună şi aducerea unor lucruri noi pe marele ecran.

    Nu înţeleg nici de ce Guy Ritchie, unul dintre cei mai talentaţi regizori ai generaţiei sale, a acceptat să regizeze filmul. Ritchie are în CV filme excelente (Lock, Stock & Two Smoking Barrels, Sherlock Holmes) şi cred că ar putea găsi proiecte mult mai potrivite pentru talentele sale. Sigur, cecul semnat de Disney a contat probabil destul de mult.

    În concluzie, Aladdin e un film decent, dar care nu surprinde în niciun fel. Ar fi putut fi o producţie mult mai bună dacă ar fi existat interes în acest sens.

    Nota: 6,5/10

    Aladdin
    Regia: Guy Ritchie
    Distribuţie: Will Smith, Mena Massoud, Naomi Scott
    Buget: 183 milioane dolari
    Durată: 2 ore 8 minute
    Data lansării: 24 mai