Tag: Posta Romana

  • ANCOM a desemnat Poşta Română ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale

    “În urma acestei decizii, Poşta Română va avea obligaţia de a furniza aceste servicii pe întreg teritoriul României, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde numărul redus al trimiterilor poştale colectate sau distribuite nu justifică prezenţa unui furnizor de servicii poştale pe principii comerciale”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

    Totodată, CNPR va avea obligaţia de a asigura, în fiecare localitate de pe teritoriul României, cel puţin o colectare de la fiecare punct de acces şi cel puţin o livrare la fiecare adresă indicată, în fiecare zi lucrătoare, minim 5 zile pe săptămână, mai puţin în localităţile situate în cazuri şi condiţii geografice excepţionale, unde frecvenţa de livrare stabilită de ANCOM este mai redusă.

    În plus, CNPR va asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze în condiţii echivalente celor de care beneficiază ceilalţi utilizatori.

    Tarifele practicate de CNPR pentru prestarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal trebuie să fie accesibile, uniforme, transparente, nediscriminatorii şi fundamentate în funcţie de costuri, avându-se în vedere eficienţa economică, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal, precum şi dezvoltarea reţelei poştale publice.

    “În eventualitatea în care se dovedeşte că furnizarea acestor servicii reprezintă o sarcină injustă pentru Poşta Română, ANCOM poate decide compensarea costului net aferent eventualelor pierderi înregistrate ca urmare a prestării acestor servicii, compensarea putându-se realiza doar la cererea CNPR şi fiind finanţată prin intermediul unui fond de serviciu universal administrat de ANCOM. De asemenea, CNPR va trebui să elaboreze şi să transmită situaţiile financiare separate către ANCOM, pe baza unui sistem de evidenţă contabilă separată dezvoltat în cadrul contabilităţii interne de gestiune”, se mai spune în comunicat.

    Autoritatea a desemnat din oficiu furnizorul de serviciu universal întrucât, în urma anunţului de intenţie publicat în luna septembrie 2013, nicio companie nu a depus o cerere care să îndeplinească condiţiile de formă, dar şi de eligibilitate pentru a fi desemnată ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale.

    “Având în vedere necesitatea asigurării serviciului universal pentru toţi cetăţenii României prin furnizarea unor servicii minime, la un anumit nivel de calitate, ANCOM a analizat capacitatea furnizorilor de servicii poştale autorizaţi în România de a respecta obligaţiile ce revin furnizorului de serviciu universal în vederea desemnării din oficiu a unuia dintre aceştia”, se arată în comunicat.

    Autoritatea a constatat astfel că CNPR este singurul furnizor de servicii poştale care poate asigura respectarea obligaţiilor din sfera serviciului universal, dat fiind că deţine un număr de peste 5.700 puncte de acces/contact deservite de personal, aproximativ 60% din totalul celor existente pe teritoriul României, fiind totodată în măsură să susţină un nivel uniform al tarifelor pe întreg teritoriul ţării.

    În plus, în timp ce activitatea celorlalţi furnizori este concentrată cu precădere în zona urbană, Poşta Română asigură acoperirea întregului teritoriu al ţării, inclusiv a zonelor rurale slab populate sau aflate în condiţii excepţionale din punct de vedere geografic, peste 86% din totalul punctelor de acces/contact ale operatorului fiind în mediul rural.

  • Poşta Română vrea profit de 100 milioane lei în 2014 şi să intre pe piaţa brokerajului în asigurări

     În 2012, compania a raportat pierderi de 52,06 milioane de lei la afaceri de 1,21 miliarde de lei.

    “La finele primelor nouă luni, societatea încă se află pe minus, dar sperăm că situaţiile financiare aferente lunii octombrie să fie pe plus, după ce fondul de salarizare a companiei a scăzut cu 12% în urma disponibilizării unui număr de 3.650 de persoane. În acest moment, Poşta Română are circa 27.500 de salariaţi. Pentru anul viitor, compania va urmări atingerea unui profit de 100 milioane de lei”, a afirmat Smeeainu.

    El a adăugat că, după obţinerea tuturor avizelor, Poşta Română va intra pe piaţa brokerajului în domeniul asigurărilor, prin înfiinţarea Broker Poşta Română.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Traficul poştal s-a redus anul trecut cu sub 1%. Cota de piaţă a Poştei Române continuă să scadă

     “Piaţa serviciilor poştale s-a stabilizat în această perioadă, traficul poştal total fiind de 523.286.299 de trimiteri poştale, în scădere cu sub un procent faţă de anul 2011. Atât traficul intern, cât şi cel internaţional s-au menţinut aproape de nivelul din 2011, înregistrând scăderi uşoare de 0,59%, respectiv 3,43%. (…) Deşi Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a continuat şi în anul 2012 să prelucreze cea mai mare parte dintre aceste trimiteri (74,28%, de la 79,41% în 2011 – n.r.), traficul total al acesteia a scăzut faţă de anul 2011 cu 7,17 puncte procentuale, în timp ce restul furnizorilor au procesat cu 23,98% mai multe trimiteri faţă de anul anterior”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

    Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la nivelul trimiterilor interne şi internaţionale. Astfel, din numărul total de 493,44 milioane de trimiteri interne, CNPR a procesat cu 6,85% mai puţine decât în anul 2011, respectiv 367,22 milioane de trimiteri, în timp ce numărul de trimiteri interne procesate de furnizorii privaţi a ajuns la 126,22 milioane de trimiteri, crescând cu 23,54% faţă de anul 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariaţii disponizaţi ai Poştei vor primi plăţi compensatorii de 7,4 milioane de lei

     Înainte de aplicarea măsurilor de disponibilizare colectivă, compania avea puţin peste 32.000 de salariaţi.

    “Drepturile cuvenite salariaţilor disponibilizaţi (11% din numărul total al angajaţilor Poştei Române – n.r.) se vor acorda conform prevederilor OUG 36/2013, corelate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2008 – 2018, valabil în Poşta Română. Pentru anul 2013, din bugetul asigurărilor pentru şomaj au fost alocate 7,4 milioane lei, pentru plăţile corespunzătoare personalului disponibilizat de la Poşta Română”, se arată într-un comunicat al operatorului naţional poştal.

    Din cei 3.650 de salariaţi disponibilizaţi, care reprezintă 11% din personalul Poştei Române, un număr de 2.392 de angajaţi ai companiei au optat individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă, iar restul au fost selectaţi prin testare profesională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    30.100
    numărul locurilor de muncă vacante în T2, în creştere cu 2.100 faţă de trimestrul anterior şi cu 5.400 faţă de T2 2012, ceea ce înseamnă o rată a locurilor de muncă vacante de 0,7%

    21,35%
    rata de absorbţie a fondurilor europene la jumătatea lunii august, în condiţiile în care sumele solicitate la rambursare prin intermediul celor şapte programe operaţionale au ajuns la cca 3,7 mld. euro

    666 mil. euro
    valoarea investiţiilor străine în primele şase luni ale anului, în scădere cu 20% faţă de primul semestru din 2012 şi raportat la o valoare a investiţiilor de 1,6 mld. euro pentru tot anul 2012

    2.392
    numărul de angajaţi ai Poştei Române care au optat pentru disponibilizare colectivă în perioada 18-23 august, numărul total de disponibilizaţi urmând să ajungă la 3.650, pentru care Guvernul a alocat 7,4 mil. lei din bugetul asigurărilor de şomaj

    320 mld. euro
    datoria publică a Greciei estimată pentru finele anului curent, reprezentând 174% din PIB, faţă de 380 mld. euro (208% din PIB) în lipsa celor două restructurări ale fatoriei din 2012

    9,9 mld. euro
    excedentul balanţei comerciale a UE în luna iunie, după 15,7 miliarde de euro în luna mai şi 8,1 miliarde de euro în aprilie

  • Poşta va disponibiliza 3.650 de salariaţi începând cu 3 septembrie

     În prezent, compania are puţin peste 32.000 de salariaţi.

    “În perioada 18 – 23 august, un număr de 2.392 de angajaţi ai companiei au optat individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă. În perioada 28 – 31 august va avea loc testarea profesională a angajaţilor, având ca obiectiv selectarea personalului care va fi disponibilizat, pe baza cunoştinţelor specifice posturilor ocupate. La finalul procesului de restructurare, din Poşta Română vor fi disponibilizaţi în total 3.650 de angajaţi, pe baza procedurii şi a setului de criterii stabilite de conducerea companiei, de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Echipa de management a operatorului poştal are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, se mai spune în comunicat.

    Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta Română intenţionează să vândă servicii şi produse ale operatorilor de comunicaţii

     “Poşta Română intenţionează să îşi extindă gama de servicii şi produse distribuite prin sistemul poştal, urmărind încheierea de parteneriate comerciale cu firmele interesate de accesul în reţeaua poştală. În cadrul acestui proiect, compania va lansa conceptul «Ghişeului Telecom», spaţiu dedicat vânzării serviciilor şi produselor oferite de către operatorii de comunicaţii, prin intermediul reţelei naţionale de oficii poştale”, se arată într-un comunicat al operatorului naţional poştal.

    Propunerile de colaborare şi ofertele comerciale ale potenţialii parteneri pot fi transmise în perioada 1 – 30 septembrie la adresa de mail diversificare@posta-romana.ro.

    “Activând pe o piaţă concurenţială, Poşta Română va oferi acest serviciu în mod obiectiv şi nepreferenţial, fără a influenţa opţiunea finală a clientului. În prezent se urmăreşte diversificarea portofoliului de produse şi servicii, având ca obiectiv creşterea veniturilor Poştei Române, prin utilizarea eficientă atât a capilarităţii reţelei poştale, cât şi a resurselor umane şi logistice de care aceasta dispune”, a declarat directorul general al companiei, Ion Smeeianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta va livra permisele de conducere în următorii patru ani. Suma pe care o va încasa

     Contractul este de 32,1 milioane lei. Valoarea contractului include TVA.

    Contractul a fost atribuit prin licitaţie în prima parte a lunii iunie, iar Poşta Română a fost singurul ofertant în cadrul procedurii de atibuire, conform datelor publicate de www.e-licitatie.ro.

    Conform caietului de sarcini, operatorul poştal naţional va livra minim cinci milioane de plicuri pe perioada contractului.

    Poşta a mai câştigat un contract pentru transportul permiselor şi certificatelor în 2009, pentru 50 de milioane de lei.

    Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a fost înfiinţată în 2005 şi are ca obiect de activitate, printre altele, şi prestarea unor servicii, direct sau în calitate de intermediar, la cererea şi in contul beneficiarilor străini, privind înmatricularea şi radierea din circulaţie a autovehiculelor, precum şi instruirea în vederea susţinerii examenelor de conducător auto.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta vrea să introducă servicii financiar-bancare şi sistemul de franciză pentru oficii poştale

     “Compania Naţională Poşta Română urmăreşte crearea unei oferte de produse şi servicii bancare la nivel naţional, din punctul de vedere al acoperirii teritoriale, concretizată într-un proces puternic de bancarizare şi incluziune financiară la nivel naţional. Proiectul va asigura accesul oricărui cetăţean la produse şi servicii bancare şi va respecta legislaţia în domeniu”, se arată într-un comunicat al operatorului poştal.

    De asemenea, compania va introduce, începând cu ultimul trimestru al acestui an, sistemul de franciză poştală, prin care persoanele fizice sau juridice interesate vor putea furniza servicii de profil sub brandul Poşta Română.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DISPONIBILIZĂRI la Poştă: 3.650 de salariaţi, 11% din personal, vor rămâne fără loc de muncă începând cu luna septembrie

     La finele anului trecut, Poşta avea 32.887 salariaţi.

    “Începând cu luna septembrie 2013, din cadrul Poştei Române vor fi disponibilizaşi 3.650 de angajaţi, pe baza unui set de criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Aceste criterii sunt construite pe baza evaluării competenţei profesionale, abaterilor disciplinare cât şi a opţiunii individuale. Procesul de disponibilizare va fi aplicat fără să fie afectată derularea normală a activităţilor Poştei Române la nivel naţional”, se arată într-un comunicat al Poştei.

    Anunţul survine unei întâlniri de lucru care a avut loc joi la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI), la care au participat preşedintele Consiliului de Administraţie Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), conducerea executivă a operatorului, reprezentanţiai MSI şi conducerea Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro