Tag: pizza

  • Pizza Flower lansează programul de francizare

    Costul pentru deschiderea unei locaţii se situează între 18.000 şi 40.000 de euro, în funcţie de suprafaţă şi localizare. Suma include taxa de franciză, costurile operaţionale (pachetul de branding, training pentru personal, acces la canalele de comunicare, drepturi de folosinţă ale mărcii etc.) şi de amenajare a unei locaţii Pizza Flower. Durata minimă a unui contract este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire.

    În primul an de la deschidere cifra de afaceri a unei locaţii este de minim 60.000 euro la un număr de 2500 clienţi unici, conform cifrelor înregistrate de către prima unitatePrintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un nou francizat pentru achiziţionarea licenţei se numără deţinerea sau închirierea unui spaţiu potrivit pentru dezvoltarea afacerii, să rezoneze cu conceptul, să aibă afinitate cu domeniul gastronomic sau al ospitalităţii, să-i facă plăcere să relaţioneze cu clienţii şi să fie implicat zilnic în derularea activităţii.

    Partenerii interesaţi de colaborarea în sistem de franciză cu Pizza Flower vor beneficia de suport permanent în acţiunile tactice şi punctuale de comunicare, traininguri, acces la platformele de comunicare ale companiei, precum şi consultanţă pentru activităţile de marketing, reţete, know-how, relaţii cu furnizorii de marfă şi alţi parteneri cheie.

    „Obiectivele noastre vizează extinderea reţelei de locaţii Pizza Flower în Bucureşti şi ulterior deschiderea de unităţi în alte oraşe importante din ţară, în funcţie de oportunităţile pieţei. Oferim, alături de know-how, exclusivitate în fiecare teritoriu reprezentat de un sector sau un oraş; de aceea vom deschide maxim o locaţie în fiecare sector şi nu mai mult de 3 locaţii pe an, astfel încât să le oferim colaboratorilor noştri mediul propice pentru dezvoltarea afacerii. Prima locaţie deschisă de noi, în 2016, este situată în sectorul 3, este intrată în al doilea an de activitate şi va activa ca locaţie pilot pentru următoarele zone. La cerere, preluarea primei locaţii este posibilă.”, a declarat Traian Titirişca, Florar Şef Pizza Flower.

  • Un bărbat a plătit pensia alimentară a copilului în…pizza

    Un bărbat divorţat din Italia i-a plătit fostei soţii pensia alimentară a copilului cu pizza, scrie Business Insider, care citează Evening Standard.

    Nicola Toso, de meserie brutar, a divorţat de soţia sa, Nicoletta Zuin, în 2002 şi curtea a decis că acesta trebuie să plătească 400 de euro pe lună pentru fetiţa sa.Acesta s-a recăsătorit şi a mai avut 3 copii, iar criza economică din 2008-2009 l-a pus în dificultate în a plăti pensia alimentară datorată.

    Astfel, Nicola Toso aflat în imposibilitatea de a plăti, s-a oferit să-i dea fostei soţii pizza gratis în schimb. Nicoletta Zuin nu a aceptat şi a depus o plângere penală împotriva fostului soţ. Între timp, brutarul a fost nevoit să-şi închidă afacerea în 2010.

    Judecătorul a decis că Nicola nu a comis niciun act criminal când s-a oferit să dea pizza în schimbul sumei datorate

    În 2011, fiica acestuia s-a mutat de la mama la Nicola, iar acum aceasta a fost nevoită să plătească 300 de euro pe lună.

  • Pizza Hut Delivery a lansat programul de francizare în România

    Costul de achiziţie a unei francize Pizza Hut Delivery este de 25.100 euro, iar costrul mediu pentru  deshiderea unei locaţii este de aproximativ 200.000 de euro, în funcţie de suprafaţa locaţiei şi localizare. Această sumă include taxa de franciză, costurile operaţionale (echipamentele, flotă) şi de amenajare a unui punct Pizza Hut Delivery, conform standardelor internaţionale. Durata minimă a unui contract este de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire.

    Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un nou francizat pentru achiziţionarea licenţei, se numără deţinerea sau închirierea unui spaţiu ce trebuie să ocupe între 100 şi 150 metri pătraţi, să urmeze o perioadă de opt săptămâni de training specializat, respectarea numărului de salariaţi, ce trebuie să fie cuprins între 20 şi 25 de persoane, dar şi capitalul disponibil.

    „Lansarea programului de francizare este o etapă firească în procesul de extindere în România, după ce, în ultimii ani, Pizza Hut Delivery a urmat un trend ascendent şi s-a dezvoltat tot mai mult. Programul nostru se va desfăşura etapizat, pe parcursul a 2-3 luni, timp în care ne vom ocupa de certificarea noului partener în sistemul internaţional de francizare şi totodată oferirea de consultanţă pentru amenajarea şi deschiderea noii locaţii, activităţi pe care le putem demara şi în paralel.”, a declarat Dan Ilie, Director Executiv Pizza Hut Delivery România.

    Dezvoltatorii interesaţi de colaborarea în sistem de franciză cu Pizza Hut Delivery vor beneficia de asistenţă personalizată din partea echipei de specialişti a companiei, traininguri tematice, acces la platformele de evaluare şi audit folosite la nivel internaţional, precum şi consultanţă pentru activităţile de marketing.

    Pizza Hut Delivery este una dintre cele mai dezvoltate reţele de livrări la domiciliu din România, având în total un număr de 12 unităţi, dintre care 8 în Bucureşti şi câte una în Cluj, Braşov şi Popeşti-Leordeni. În acest moment există şi o locaţie francizată, Pizza Hut Delivery Obor, un proiect pilot implementat cu succes, ce stă la baza demarării actualului program de francizare la nivel naţional.

  • Viaţa unui copil de bani gata .”Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou” – GALERIE FOTO

    Julia Stakhiva are 23 de ani, trăieşte la Londra, se coafează şi face tratamente de înfrumuseţare la Moscova, cheltuie 200.000 de lire sterline pe an pe pantofi şi are o garderobă în valoare de 1.5 milioane de lire sterline. Iar totul este plătit de părinţii ei, scrie Daily Mail.

    Părinţii ei au făcut milioane de dolari conducând diferite companii în Ucraina şi susţin stilul de viaţă luxos al tinerei. Până acum, tânăra ar fi cheltuit 180.000 de lire pe operaţii estetice.

    “Oricine poate fi bogat, însă nu oricine nu poate fi frumos”, mărturiseşte tânăra plină de înţelepciune pentru cotidianul britanic.”În cercurile în care mă învârt oamenii nu sunt geloşi pentru că cineva are nu ştiu ce pereche de pantofi sau geantă, ci sunt geloşi pe înfăţişarea celuilalt. De aceea este important pentru mine să fiu frumoasă, slabă şi să am un păr frumos”, a continuat ea.

    “Este bine să începi operaţiile estetice de la vârstă fragedă. Unii oameni nu sunt destul de curajoşi să-şi facă operaţii estetice. Cred că este mai bine să stea acasă şi să mănânce pizza. Ei bine, voi să mâncaţi pizza şi eu să arăt bine”, este un alt gând înţelept al Juliei Stakhiva.

    “Scopul meu în viaţă este să am succes. Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou”, încheie ea.
     
  • „Tarzan ar fi invidios”. A fost creată cea mai luxoasă căsuţă din copac – GALERIE FOTO

    „Tarzan ar fi invidios! Într-un camping  din Marea Britanie a fost creată cea mai luxoasă căsuţă din copac – cu saună proprie, cadă cu hidromasaj, şemineu rotativ şi cuptor de pizza”, arată un articol Daily Mail Online.

    „Căsuţa” este cocoţată  la 9 metri deasupra solului, susţinută de nişte picioroange lungi şi se poate ajunge la ea pe o scara de lemn în spirală. În interior, oaspeţii găsesc un pat matrimonial, o baie, o bucatarie, scaune din piele şi un şemineu rotativ, aflat în centrul camerei. Puntea inferioară deţine un duş în aer liber, legat la o conductă de apă caldă, în timp ce puntea superioară beneficiază de un spa în toată regula, cu o cadă de hidromasaj şi saună.

    Zidurile groase sunt dotate cu ferestre ce oferă vedere la pădure, însă există şi o fereastră de tavan, deasupra patului, ce dezvăluie bolta de stejar de deasupra.

    Construcţia a fost proiectată de arhitectul Keith Brownlie şi realizată de meşterul Guy Mallinson, care, împreună cu echipa sa de meşteşugari, au lucrat peste cinci luni până la finalizarea sa. Costurile totale ale acestei construcţii s-au ridicat până la 150.000 de lire sterline.

    Casa din copac poate fi închiriată de la 390 de lire sterline pe noapte şi se află în campusul Crafty din Holditch, în vestul Dorset.  

  • Aceasta este cea mai scumpă pizza din lume. Un român cu salariu mediu trebuie să muncească cel puţin patru luni pentru a o putea cumpăra

    Dacă italienii sunt cunoscuţi pentru cea mai bună pizza din lume, americanii au creat cea mai scumpă pizza din lume. Aceasta costă nu mai puţin de 2000 de dolari (aproximativ 8400 de lei), potrivit Business Insider.

    Ce conţine? Pe lângă ingrediente culinare fine precum caviarul, pizza este învăluită şi cu o foiţă de aur de 24 de karate.

    Nici blatul nu este unul obişnuit, ci este colorat cu cerneală de sepie şi de aceea blatul este negru. Pe blat se pune brânză Stilton apoi se aşează foie gras după care se îmbracă în foiţe de aur şi se asezonează cu trufe, flori comestibile şi fulgi de aur, iar la final se presară caviar.

    Despre acest produs, bucătarul Braulio Bunai a spus doar că este “foarte scump şi extrem de delicios”

    Pizza nu poate fi comandată oricând, ci trebuie comandată de clienţi cu 48 de ore înainte.

  • Aceasta este cea mai scumpă pizza din lume. Un român cu salariu mediu trebuie să muncească cel puţin patru luni pentru a o putea cumpăra

    Dacă italienii sunt cunoscuţi pentru cea mai bună pizza din lume, americanii au creat cea mai scumpă pizza din lume. Aceasta costă nu mai puţin de 2000 de dolari (aproximativ 8400 de lei), potrivit Business Insider.

    Ce conţine? Pe lângă ingrediente culinare fine precum caviarul, pizza este învăluită şi cu o foiţă de aur de 24 de karate.

    Nici blatul nu este unul obişnuit, ci este colorat cu cerneală de sepie şi de aceea blatul este negru. Pe blat se pune brânză Stilton apoi se aşează foie gras după care se îmbracă în foiţe de aur şi se asezonează cu trufe, flori comestibile şi fulgi de aur, iar la final se presară caviar.

    Despre acest produs, bucătarul Braulio Bunai a spus doar că este “foarte scump şi extrem de delicios”

    Pizza nu poate fi comandată oricând, ci trebuie comandată de clienţi cu 48 de ore înainte.

  • Viaţa unui copil de bani gata .”Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou” – GALERIE FOTO

    Julia Stakhiva are 23 de ani, trăieşte la Londra, se coafează şi face tratamente de înfrumuseţare la Moscova, cheltuie 200.000 de lire sterline pe an pe pantofi şi are o garderobă în valoare de 1.5 milioane de lire sterline. Iar totul este plătit de părinţii ei, scrie Daily Mail.

    Părinţii ei au făcut milioane de dolari conducând diferite companii în Ucraina şi susţin stilul de viaţă luxos al tinerei. Până acum, tânăra ar fi cheltuit 180.000 de lire pe operaţii estetice.

    “Oricine poate fi bogat, însă nu oricine nu poate fi frumos”, mărturiseşte tânăra plină de înţelepciune pentru cotidianul britanic.”În cercurile în care mă învârt oamenii nu sunt geloşi pentru că cineva are nu ştiu ce pereche de pantofi sau geantă, ci sunt geloşi pe înfăţişarea celuilalt. De aceea este important pentru mine să fiu frumoasă, slabă şi să am un păr frumos”, a continuat ea.

    “Este bine să începi operaţiile estetice de la vârstă fragedă. Unii oameni nu sunt destul de curajoşi să-şi facă operaţii estetice. Cred că este mai bine să stea acasă şi să mănânce pizza. Ei bine, voi să mâncaţi pizza şi eu să arăt bine”, este un alt gând înţelept al Juliei Stakhiva.

    “Scopul meu în viaţă este să am succes. Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou”, încheie ea.
     
  • Cum a ajuns fiul fostului şef al Hotelului Continental de la maşini de lux, la livrat de pizza

    Cornel Urcan a fost una dintre persoanele cele mai cunoscute ale Timişoarei. În anii 1990, dar şi înainte de Revoluţie, numele său a fost asociat cu cel al Hotelului Continental. 

    O spune chiar şi fiul său, Tinel Urcan: „Hotelul a fost copilul lui”. De fapt, la un moment dat, chiar numele complexului devenise „Continental-Cornel”. În final, tocmai această adevărată obsesie avea să-i fie fatală fostului om de afaceri, un personaj pentru care trecerea de la succes la eşec total a fost dintre cele mai abrupte care s-au văzut vreodată, scrie renasterea.ro.

    Copil de bani-gata, pasionat de muzică

    Urcan-senior a lucrat la Continental de când s-a înfiinţat hotelul. A fost chelner, apoi a ajuns director, pentru ca, după 1989, să preia afacerea pe cont propriu. Mai întâi a luat imobilul în chirie, apoi contractul s-a transformat într-unul de leasing.

    Au fost vremuri frumoase, în care numele Urcan era unul cu foarte mare greutate în Timişoara, mai ales că se ştia că la „Conti” cam aveau uşa deschisă mai-marii vremurilor respective, de la politicieni, la poliţişti şi vedete din show – biz.

    Cornel Urcan are un fiu, Tinel, pe care, la acea vreme, mai toţi tinerii îl invidiau pentru situaţia sa: maşini de lux, haine scumpe şi iubite care câştigaseră concursuri de miss.

    Desigur, şi Tinel Urcan a fost un răsfăţat al acelor timpuri, numai că tatăl său i-a şi pretins unele lucruri. De exemplu, marele boss de la „Conti” a ţinut neapărat ca fiul său să devină muzician.

    Pentru asta, Tinel Urcan a urmat cursurile şcolilor cu profil muzical până la terminarea liceului. „Chiar am câştigat unele concursuri, iar tata m-a încurajat mereu”, spune Tinel.  Urcan-junior conducea atunci cele mai avangardiste modele de maşini. Era normal să roiască şi fetele în jurul său. Nu e de mirare că Tinel Urcan umbla doar cu foste miss-uri, pentru că trebuia să ţină la etichetă.

    Totuşi, „play-boy”-ul de acum 15-20 de ani ţine să aducă o nuanţă: „Eu umblam doar cu una, nu cu mai multe, cum se întâmplă acum. Am avut câteva relaţii lungi, de trei-patru ani. La fel a fost şi cu maşinile. Erau modele tari, dar aveam o singură maşină, nu zece, cum fac alţii în ziua de azi. Atunci, erau alte distracţii, mergeam la un grătar, la un chef, nu ştiam de droguri sau alte prostii, cum se întâmplă în vremea asta”.

    O cădere pe toate planurile

    Toate au fost bune şi frumoase până în anul 2001, când Cornel Urcan a fost arestat.

    „Am rămas fără nimic. Tata a pierdut hotelul, dar şi apartamentul în care stăteam în chirie. A fost o lucrătură, pentru că miza a fost hotelul. De aia l-au arestat pe tata, ca să îi ia hotelul. L-au acuzat de delapidare, dar cum putea el să fure tot de la el? În fine, a fost tare neplăcut”, îşi aminteşte Tinel. Vremurile frumoase au apus brusc, fetele s-au reorientat, iar maşinile de fiţe au rămas doar amintiri.

    „Nici nu am mai avut maşină. Mai îmi împrumutau, câteodată, prietenii autoturismul lor, dar de foarte multe ori am mers cu tramvaiul. Am făcut de toate în acea perioadă. Am fost ospătar, iar apoi am cărat pizza acasă la oameni.

    Ce, e o ruşine să munceşti? Mie nu mi-a fost ruşine. Prietenii s-au împuţinat dintr-odată, au mai rămas doar câţiva, îi pot număra pe degete. Recunosc, au fost şi câţiva care ne-au ajutat, dar cât să îţi dea şi prietenii? Te ajută o dată, de două ori, dar nu mai mult, că doar nu îţi e nici mamă, nici tată”, spune Tinel Urcan.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro