Tag: piesa

  • Cel mai scump sutien prezentat de cei de la Victoria’s Secret

    Modelul sud-african Candice Swanepoel va purta cel mai scump sutien prezentat de către compania Victoria’s Secret, cu o valoare de peste 10 milioane de dolari.

    Creat de firma de lux elveţiană Mouawad, sutienul este realizat din 4.200 de pietre preţioase, inclusiv diamante, safire galbene şi rubine, toate încadrate în aur de 18 carate. Un rubin de 52 de carate este legat de centrul sutienului, astfel că nu este de mirare faptul că doi bodyguarzi păzesc în permanenţă piesa, relatează cei de la designlimitededition.com.

    “Nu am purtat niciodată ceva atât de scump”, a declarat Candice celor de la People Magazine. “Au trebuit să facă un mulaj după bustul meu pentru ca sutienul să se potrivească, însă ce mi-am imaginat eu nu se compară cu realitatea. Este un obiect extraordinar.”

    Sutienul valorează de patru ori mai mult decât cel prezentat anul trecut. Printre modelele care au mai purtat piesa centrală a show-ului anual s-au numărat Alessandra Ambrosio, Miranda Kerr, Gisele Bundchen şi Heidi Klum.

  • Led Zeppelin, daţi în judecată pentru drepturile de autor asupra “Stairway to heaven” – GALERIE VIDEO

    Procesul a fost deschis în numele trupei Spirit, iar acuzaţia se referă la piesa din 1968 “Taurus” de pe albumul cu acelaşi nume. Pe cererea depusă la un tribunal din Statele Unite, avocaţii au cerut ca noul album al trupei, o variantă remasterizată a “Led Zeppelin IV” ce conţine “Stairway to heaven”, să nu fie lansat până la soluţionarea cazului.

    Până în prezent, balada “Stairway to heaven” a adus încasări de peste 550 de milioane de dolari.

    Led Zeppelin s-a înfiinţat în 1966 şi este considerată una dintre cele mai inovatoare şi influente trupe rock ale secolului XX. Led Zeppelin s-a destrămat în 1980, după moartea toboşarului John Bonham. Trupa a vândut mai mult de 300 de milioane de albume în lumea întreagă, printre cele mai de succes piese ale trupei numărându-se “Stairway to Heaven” sau “Whole Lotta Love”.

    Mai jos puteţi asculta cele două melodii.

    Led Zeppelin – Stairway to heaven

     

    Spirit – Taurus

  • EUROVISION 2014: România s-a calificat în finala de la Copenhaga. Paula Seling şi Ovi vor cânta piesa “Miracle” pe 10 mai

     Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), concurează în finala Eurovision Song Contest 2014 cu piesa “Miracle”, compusă de Ovi, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen.

    Paula Seling şi Ovi au mai reprezentat România în 2010, când, în finala care a avut loc la Oslo, au ocupat poziţia a treia.

    Muntenegru, Ungaria, Rusia, Armenia, Azerbaidjan, San Marino, Ucraina, Suedia, Olanda şi Islanda sunt celelalte 10 ţări calificate în finala Eurovision Song Contest 2014, după ce au trecut, marţi, de prima semifinală.

    Finaliştii – desemnaţi pe baza votului telespectatorilor şi a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură – au fost anunţaţi într-o ordine întâmplătoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Suedezii mută un oraş de 20.000 de persoane pentru a exploata o mină de fier

    Relocarea se va desfăşura pe o perioadă de douăzeci de ani şi presupune abandonarea a peste 3.000 de case şi blocuri, relatează BBC.co.uk. “Când oamenii aud că desenăm, organizăm şi construim un oraş de la zero, se gândesc la un soi de experiment utopic”, a declarat arhitectul Mikael Stenqvist. “Dacă proiectul nu iese bine, în joc se află supravieţuirea localităţii Kiruna, a locuitorilor ei şi a economiei locale. Asta ne dă motive serioase de îngrijorare.”

    Povestea a început în anul 2004, când mina locală Luossavaara-Kiirunavaara a trimis guvernului o solicitare de a putea săpa la adâncime mai mare, acţiune ce ar fi dus la posibile alunecări de teren; zece ani mai târziu au început să apară fisuri pe mai multe străzi din centrul oraşului.  Locuitorii nu mai pot construi sau face reparaţii caselor, deoarece terenul a devenit extrem de instabil.

    Vechea biserică a localităţii, votată în 2001 ca fiind cea mai frumoasă clădire din Suedia, va fi dezmembrată şi reconstruită, piesă cu piesă, în noul oraş. “Vrem să păstrăm cât mai mult din spiritul vechi al localităţii”, mai spune Stenqvist. “Costurile nu ne permit însă să mutăm tot ceea ce am vrea.”

    Localnicii sunt entuziasmiţi şi aşteaptă cu nerăbdare prezentarea centrului noii localităţi, care va avea loc în luna aprilie. “”A venit în sfârşit momentul în care oamenii se pot gândi la investiţii şi planuri”, a declarat Viktoria Walldin, o specialistă implicată în proiectul de relocare.

  • EUROVISION 2013: Cine este CEZAR OUATU, reprezentantul României în FINALA concursului de la Malmo – VIDEO

    Piesa “It’s My Life”, compusă de Cristian Faur, a fost câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a concursului Eurovision, care s-a desfăşurat în 9 martie, la TVR.

    Cezar a dedicat atunci prestaţia sa familiei şi publicului. “Voi cânta pentru voi, pentru tatăl meu care nu mai este printre noi, dar care cu siguranţă zâmbeşte în colţul gurii de undeva de acolo sus, pentru mama mea, pentru toţi cei care mă iubesc şi pe care îi iubesc!”, a scris Cezar la momentul respectiv pe contul său oficial de Facebook.

    De altfel, mama sa i-a fost alături la finala selecţiei naţionale a Eurovision, dar şi în semifinala de joi seară de la Malmö, după cum a anunţat artistul pe contul său de Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Melodia zilei: “In My Secret Life” – Leonard Cohen

    La cei 78 de ani, Cohen a fost autorul a numeroase albume – printre care “Various Positions” după ce şi-a început activitatea artistică scriind poezie şi romane. Mâine veţi avea ocazia să auziţi live melodii precum “My secret life” sau “Hallelujah” dacă aţi reuşit să cumpăraţi bilete la concertul din Piaţa Constituţiei.