Tag: pasaj

  • “ProSport Bucharest Midnight Run”, pe Pasajul Barasab, sâmbătă, de la ora 22.00

    Startul evenimentului se va da, la ora 22.00, din parcarea Carrefour Orhideea, iar concurenţii, cu vârsta de peste 15 ani, sunt aşteptaţi să se înscrie la una dintre cele două probe propuse de organizatori, de cinci kilometri, respectiv de zece kilometri. Participanţii vor primi chip-uri individuale de cronometrare, astfel încât fiecare îşi va afla la finalul cursei timpul personal realizat. Toate persoanele care doresc să participe la “ProSport Bucharest Midnight Run” se pot înscrie pe site-ul www.midnightrun.prosport.ro, iar înaintea concursului la start. Primii 1.000 de participanţi primesc tricoul oficial al evenimentului.

    ProSport confirmă că la cel mai mare eveniment de running nocturn din România şi-au anunţat prezenţa şi multe vedete din lumea sportivă. Astfel, Otilia Bădescu (campioană mondială la tenis de masă) şi Virgil Stănescu (căpitanul echipei de baschet Steaua Bucureşti) vor da startul evenimentului şi chiar vor lua parte la alergare, alături de sutele de bucureşteni dornici de mişcare.

    Există patru categorii de participare: două pentru bărbaţi (15-35 de ani şi peste 35 de ani) şi două pentru femei (15-35 de ani şi peste 35 de ani), ProSport oferind premii în bani pentru fiecare din categoriile de participare: Locul I – 100 euro; Locul II – 75 euro; Locul III – 50 euro.

    Astfel, ProSport continuă seria evenimentelor sportive dedicate pasionaţilor de sport şi de mişcare, care doresc să evadeze din rutina zilnică şi să aibă un stil de viaţă activ şi sănătos, după episoadele “Cu bicicleta la mare”, “Tower Center Up Run” şi “Cu bicicleta la munte”.

    Este cea de-a doua ediţie a “ProSport Bucharest Midnight Run” organizată de ProSport, de această dată în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Locaţia aleasă este una spectaculoasă pentru această ediţie, şi anume Pasajul Suprateran Basarab. Inaugurat în iunie 2011, în prezenţa primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, Pasajul Basarab este cu precădere un pasaj rutier, el unind sectoarele 1 şi 6 între şoseaua Nicolae Titulescu şi şoseaua Grozăveşti. A fost construit cu scopul de a fluidiza traficul în zona de Nord-Vest a Capitalei şi de a completa inelul interior de circulaţie al municipiului Bucureşti, pe el trecând zilnic circa 80.000 de maşini.

    Crosurile nocturne sunt foarte populare în prezent, atât în marile capitale europene, cât şi pe continentul american. O tradiţie aparte o au alergările de noapte în Brazilia. La Rio de Janeiro, la cumpăna dintre ani, se aleargă pe străzile oraşului tocmai pentru a celebra într-un mod inedit trecerea într-un nou an.

    Evenimentul este organizat cu sprijinul VITAMAX (sponsor principal), Ford prin Ţiriac Auto, Superbet, Puma Fragrances, ProFM şi Sport.ro, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti.

    “ProSport Bucharest Midnight Run” va fi transmis în direct de televiziunea sport.ro, sâmbătă, de la ora 22.00.


     

  • Oraşul Cluj-Napoca ar putea fi traversat de un pasaj rutier subteran de 2,7 km

     Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, miercuri, în şedinţa Comisiei de Urbanism, că municipalitatea a comandat un studiu privind construirea unui pasaj rutier subteran, pe sub centrul municipiului, pe o lungime de 2,7 kilometri.

    “Sunt trei variante de lucru, cu costuri cuprinse între 329 de milioane de euro şi 492 de milioane de euro. Prima variantă ar fi cea optimă, pornind de pe strada Clinicilor până la Biserica Sfântul Petru, în cartierul Mărăşti. Soluţiile tehnice vor intra în analiza departamentelor din Primărie şi apoi vom decide în ce măsură se poate intra în etapele următoare, de pregătire a studiilor de prefazibilitate şi fezabilitate. Este un proiect care va fi finanţat din fonduri europene şi se va întinde pe două cicluri bugetare ale UE, începând din 2014, dar va presupune şi o finanţare naţională şi locală. Proiectul poate fi realizat în 53 de luni din momentul demarării lucrărilor, plus o perioadă anterioară de pregătire a proiectului şi a licitaţiei”, a spus Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Bucureşti dă aproximativ 28 de milioane de euro pentru continuarea lucrărilor la pasajul Mihai Bravu

     Potrivit anunţului de participare la licitaţie, obiectivul general al proiectului este acela de a continua programul de optimizare, cu posibilitatea realizării unui pasaj rutier suprateran prin care să se realizeze o legătura rutieră mai rapidă între Şoseaua Mihai Bravu şi Splaiul Unirii, pentru a decongestiona traficului din zona intersecţiei Şoseaua Mihai Bravu – Splaiul Unirii – Calea Văcăreşti.

    Valoarea totală estimata a contractului de lucrări este de 126.975.626,52 lei (aproximativ 28 de milioane de euro) fără TVA, din bugetul municipalităţii.

    Termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 15 luni de la data atribuirii contractului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oprescu: 35.000 de maşini vor circula zilnic pe noua arteră care leagă Colentina de Pantelimon

    Sorin Oprescu a spus că investiţia “Străpungere Doamna Ghica – bulevardul Chişinau şi pasaj suprateran peste calea ferată” face parte din întregirea inelului median de circulaţie din Capitală. “Pe zi ne aşteptăm să circule pe aici în jur de 35.000 de maşini în ambele sensuri”, a declarat primarul Capitalei, arătând că prin noua arteră este legată circulaţia în trei cartiere, respectiv Petricani, Colentina şi Pantelimon.

    Mai multe pe zf.ro

  • Dupa ani si ani. Oprescu: Deschiderea Pasajului Basarab, o chestie de ore si de zile

    Edilul sef al Capitalei a participat, luni, la primele teste cu
    incarcare ale podului hobanat din cadrul Pasajului Basarab. Sorin
    Oprescu a spus ca aceste probe vor dura trei zile, iar ultima faza
    va fi cu incarcarea maxima de 1.500 de tone, respectiv 13 tramvaie
    si 24 de camioane incarcate cu 44 de tone care vor trece pe pod. In
    cadrul testelor, se incarca podul cu sarcini, in situatii diferite,
    si se fac masuratori privind deplasarile in plan vertical si
    orizontal ale elementelor structurii de rezistenta, astfel incat sa
    se asigure nivelul prevazut de siguranta al pasajului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gara de Nord se inchide pe timp de noapte din cauza lucrarilor la Pasajul Basarab

    In zilele de luni pana joi, trenul Intercity 594 Caransebes –
    Bucuresti Nord , va sosi in statia Bucuresti Basarab in loc de
    statia Bucuresti Nord (Gara de Nord Bucuresti), informeaza,
    duminica CFR Calatori. De asemenea, de luni pana vineri dimineata,
    trenul Rapid 375-2 “Pannonia” Budapesta – Bucuresti Nord va sosi in
    statia Bucuresti Basarab in loc de statia Bucuresti Nord (Gara de
    Nord Bucuresti).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se deschide primul pasaj mall – metrou

    “Proiectul a implicat o investitie de trei milioane de euro si
    construcţia a durat un an si jumatate. Din partea Metrorex am
    primit sprijin tehnic si am colaborat inclusiv pentru amenajarea
    caii de acces dinspre metrou”, a declarat pentru
    ZF
    Michael Richard, general manager al companiei EMCT,
    dezvoltatorul mallului Sun Plaza, detinut de Sparkassen Immobilien,
    companie controlata de austriecii de la Erste si Vienna Insurance
    Group.

    Mai multe amanunte pe www.zf.ro