Tag: parlament

  • Premierul britanic Boris Johnson i-ar putea solicita Reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului

    „Am înţeles că Regina ar putea fi rugată să suspende Parlamentul astăzi. Ea este în Balmoral. Am o singură sursă. Neconfirmată”, a transmis Nick Robinson, jurnalist BBC, prin intermediul unei postări publicate pe Twitter.

    Prim-ministrul britanic Boris Johnson a refuzat să excludă ideea suspendării Parlamentului, pentru a lăsa Guvernului toate opţiunile posibile pentru realizarea Brexit.

    Suspendarea Parlamentului ar urma să aibă loc în data de 10 septembrie, ceea ce înseamnă că parlamentarii nu vor mai avea timp să adopte decizii care ar împiedica ieşirea din UE la finalul lunii octombrie.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Preşedintele Camerei Comunelor vrea să îl împiedice pe Johnson să producă un Brexit fără acord

    “Un lucru la care ţin foarte mult este să existe poziţia Camerei Comunelor”, a afirmat John Bercow, citat de cotidianul The Telegraph şi de site-ul Axios.com.

    “Dacă va exista vreo tentativă de a evita (…) sau de a suspenda Parlamentul, este ceva inacceptabil pentru mine şi voi lupta cu toată forţa pentru a evita o astfel de situaţie. Nu putem avea o situaţie în care Parlamentul să fie suspendat, suntem o societate democratică”, a declarat John Bercow.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine nu poate să plătească un salariu mediu va ieşi din piaţă

    Această lege, care a trecut cu 231 de voturi pentru şi 199 împotrivă, va scoate din sărăcie 1,3 milioane de americani şi va creşte salariile pentru 17 milioane de angajaţi. Dar în acelaşi timp, conform studiilor prezentate, 1,3 milioane de persoane îşi vor pierde joburile.
    Peste tot în lume creşterea salariului minim este controversată şi criticată, susţinându-se că aceste creşteri sunt socialiste, comuniste şi nu au la bază creşteri de productivitate sau de business.
    Americanii sunt nevoiţi să opereze aceste creşteri salariale din cauza presiunii care vine din stradă: pe de o parte lumea vede cum marile companii americane sunt avantajate şi protejate tot timpul, beneficiază de ajutoare sociale, de reduceri de taxe şi impozite, în timp ce marea masă a americanilor se confruntă cu probleme zilnice.
    Bernie Sanders, unul dintre candidaţii democraţi care se luptă pentru a câştiga nominalizarea partidului pentru alegerile de la Casa Albă de anul viitor, a criticat extrem de dur politica ipocrită a lui Donald Trump, care îi protejează prietenii, miliardarii şi companiile mari, în detrimentul americanilor de rând.
    În timp ce băncile sunt salvate de la faliment cu banii americanilor din taxe şi impozite, dacă un american obişnuit nu îşi plăteşte ratele pentru creditul ipotecar este evacuat imediat din casă.
    Confruntate cu protestele surde ale americanilor de rând, companiile tac din gură în privinţa creşterii salariului minim federal, sperând să poată acoperi această factură prin reorganizări ale businessului, automatizări şi digitalizări ale proceselor şi, de ce nu, chiar prin renunţarea la o parte din angajaţi. În România, dublarea salariului minim de la 650 de lei net la 1.250 de lei net în ultimii şapte ani a fost acoperită de companii fără probleme.
    Chiar dacă unele companii din textile, acolo unde salariul minim este baza, şi-au redus activitatea sau chiar s-au închis, economia nu a resimţit foarte mult această creştere, ci dimpotrivă, s-au angajat mai mulţi oameni şi chiar poziţiile deschise au fost mai multe.
    Dan Pavăl, proprietarul retailerului de încălţăminte Benvenuti, spune că 2019 este un an al deschiderilor dar şi al închiderilor de magazine: costurile salariale au o pondere tot mai mare, astfel că magazine anterior profitabile devin neprofitabile.
    Andrei Luca, manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Gi Group, spune că se vor mai închide fabrici în România, principalul motiv fiind deficitul de personal.
    În fabrici munca este destul de monotonă, în timp ce noile generaţii caută exact opusul: dinamism şi provocări zilnice”, a menţionat el într-o discuţie cu ZF.
    Adică noua generaţie vrea să migreze spre joburi mai bine plătite şi unde condiţiile de muncă sunt mai bune.
    Acestea sunt realităţi cu care se va confrunta România în următoarele decenii: presiune tot mai mare pe creşterea salariilor, condiţii mai bune şi joburi urbane, unde uleiul şi vaselina să fie cât mai puţin prezente.
    Cine vrea să aibă un business, mai mare sau mai mic, trebuie să-şi facă bugetul pe salariul mediu net pe economie, adică 3.101 de lei.
    Dacă poate plăti acest nivel salarial net, atunci nu va avea probleme cu forţa de muncă.
    Bineînţeles că vor fi businessuri unde tinerii nu vor să se ducă indiferent de salariul plătit şi unde companiile se vor închide atunci când pensionarii vor ieşi la pensie”.
    România are nevoie să plătească salarii mai mari pentru a ţine vie forţa de muncă, pentru a determina-o să obţină mai multe cunoştinţe ca să facă faţă digitalizării şi automatizării.
    Carmen Dumitrache, directorul de HR al Telekom, spunea într-un interviu pentru ZF, comentând restructurarea a 700 de oameni, adică peste 10% din angajaţi: Este un proces dificil, dar avem nevoie de automatizări. Cum ar fi fost să avem centrale telefonice manuale în 2019? Şi ea dă ca exemplu o operaţiune din departamentul ei de HR: Şi noi avem roboţi şi jumătate din timpul de lucru dintr-o lună al unei colege care verifica acurateţea zilelor de concediu introduse în sistem pentru 6.000 de oameni este făcută acum bine mersi de un program.
    Presiunea creşterii salariilor va fi din ce în ce mai mare, iar companiile va trebui să găsească soluţii în primul rând pentru a rămâne în piaţă şi a fi competitivi. 

  • De ce nu poate fi identificat deţinătorul unei cartele prepay? Parlamentul a respins în 2011 un proiect pentru achiziţionarea doar cu buletinul

    „Furnizorul serviciului de comunicaţii electronice destinat publicului are obligaţia de a solicita un act de identitate al utilizatorilor serviciilor, indiferent dacă care este tipul acestuia (abonament sau PrePay). Utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului, indiferent de tipul serviciului (abonament sau PrePay) au obligaţia de a prezenta un act de identitate la achiziţionarea serviciului. Utilizatorii care au achiziţionat un serviciu de orice tip de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi sunt obligaţi să prezinte furnizorilor un act de identitate în termen de şase luni de la promulgarea legii”, arată proiectul legislativ respins de Parlament în decembrie 2011.

    Astfel, propunere legislativă privind colectarea datelor personale ale utilizatorilor serviciilor de tip Prepay mai prevedea obligaţia companiei „de a pune la dispoziţia autorităţilor toate informaţiile în vederea identificării locului apelului şi a persoanei care a făcut apelul”.

    Totodată, proiectul stipulează că „după şase luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, furnizorii de servicii de comunicaţii elevtronice destinate publicului vor suspenda numerele de telefon alocate utilizatorilor de servicii de tip PrePay care, în acest interval, nu au prezentat un act de identitate”.

    Iniţiatorul susţinea că o serie de infracţiuni, precum şi traficul de persoane, sunt greu de identificat atunci când infractorii utilizează cartele PrePay.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marea Britanie are un nou premier. Boris Johnson a fost ales cu 92.153 voturi

    Boris Johnson a obţinut 92.153 de voturi, în timp ce contracandidatul său Jeremy Hunt a obţinut 46.656 de voturi, în cadrul scrutinului la care au participat membri ai Partidului Conservator (centru-dreapta), aflat la guvernare în Marea Britanie.

    Prezenţa la urne în cadrul scrutinului intern a fost de 87,4%.

    Boris Johnson va ţine primul discurs în calitate de prim-ministru miercuri, la Palatul Buckingham.

    Johnson a fost felicitat de Theresa May, pe Twitter: ”Felicitări lui Boris Johnson pentru că a fost ales liderul Partidului Conservator – trebuie să lucrăm împreună pentru a livra un acord Brexit pentru toată Marea Britanie şi pentru a-l ţime departe de Guvern pe Jeremy Corbyn. Vei avea parte de tot sprijinul meu”.

    Boris Johnson îşi va începe oficial mandatul de prim-ministru miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit.

    ţi

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

     

  • BREAKING Politicianul italian David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European

    În vârstă de 63 de ani, David Sassoli, membru al Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor, a obţinut 345 de voturi în a doua rundă electorală. Jan Zahradil a obţinut 160 de voturi şi Ska Keller 119.

    David Sassoli ar urma să aibă un mandat de doar doi ani şi jumătate, iar a doua parte a conducerii legislaturii ar putea fi transferată unui membru al Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta).

    Înaintea votului, David Sassoli, care în trecut a fost jurnalist în Italia, a declarat că a decis că candideze pentru că “Europa va fi mai puternică doar dacă Parlamentul UE va avea un rol mai important”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul a aprobat înfiinţarea Comisiei de anchetă a eventualelor fraude la europarlamentare

    Parlamentul a adoptat, miercuri, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019.

    Preşedintele acestei comisiei va fi Lia Olguţa Vasilescu. Senatorul PSD Viorel Salan şi deputatul PNL Cristina Trăilă vor fi vicepreşedinţi. Alţii membrii din partea social-democraţilor vor mai fi şi deputaţii Florin Iordache, Cătălin Rădulescu şi Eugen Nicolicea.

    Senatorul ALDE Daniel Zamfir a fost desemnat secretar.

    Pro România şi grupul minorităţilor au anunţat că nu desemnează membri în Comisie.

    Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat că dacă ALDE nu ar fi obţinut un scor sub pragul electoral la alegerile europarlamentare, această comisie nu ar fi existat.

    “Probabil că, dacă nu s-ar fi pus problema unui scor sub pragul electoral pentru unul dintre partidele de coaliţie, această comisie nu ar fi existat. PNL şi USR au solicitat comisie de anchetă pentru miile de români din străinătate cărora li s-a îngrădit dreptul la votului. Nu există interes şi sprijin! Cine strigă «Hoţii»?….Cine face comisie pentru anchetarea alegerilor din 26 mai? Exact cei care au organizat aceste alegeri şi au avut în mână toate instrumentele de control al procesului electoral! Cei care conduc Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi AEP! Cei responsabili pentru buna desfăşurare şi pentru corectitudinea alegerilor ţipă acum că acestea au fost fraude. Cine strigă că s-au furat alegerile? Un part condus până de curând de un condamnat pentru fraudă electorală”, a spus Turcan în plenul reunit al celor două Camere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mii de persoane au ieşit în stradă în Georgia, în semn de protest faţă de vizita unui parlamentar rus

    Parlamentarul rus Sergei Gavrilov a susţinut un discurs din fotoliul preşedintelui Parlamentului georgian în faţa unei adunări formate din mai mulţi parlamentari din ţări creştin ortodoxe. Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului pentru a protesta faţă de prezenţa acestuia în plenul Legislativului, pe fondul disputei dintre Georgia şi Rusia în legătură cu regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, pe care Moscova le recunoaşte ca fiind state independente.

    În urma protestelor, 39 de poliţişti şi 30 de manifestanţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit unui consilier al premierului Mamuka Bakhtadze.

    Sergei Gavrilov a participat la o reuniune a Adunării Interparlamentare Ortodoxe, o organizaţie înfiinţată de Parlamentul grec în 1993 pentru a întări legăturile dintre parlamentarii din ţările ortodoxe. Parlamentarii georgieni din opoziţie au chemat cetăţenii să protesteze, ca răspuns la decizia parlamentarului rus de a susţine un discurs din fotoliul preşedintelui Parlamentului.

    Gavrilov a susţinut discursul în limba rusă, fapt care a generat şi mai multă nemulţumire printre protestatari. Manifestanţii au cerut demisia preşedintelui Parlamentului, Irakli Kobakhidze, dar şi a altor oficiali.

  • Moment istoric: Dacian Cioloş a fost ales primul preşedinte român al unui grup din Parlamentul European

    Fostul premier Dacian Cioloş ar fi devenit primul preşedinte român al unui grup din Parlamentul European.

    „Preşedinţia grupului Renew Europe e doar un pas în construcţia politică pe care am gândit-o în ultimii doi ani. E un pas important, dar e doar începutul proiectului nostru. Am dovedit că merităm încredere la alegerile din 26 mai, am dovedit că suntem parte integrantă a forţelor politice relevante ale Europei.

    Vom continua să aducem cât mai mult din Europa în România prin activitatea noastră la Bruxelles şi în cabinetele de europarlamentari pe care le vom deschide în toată ţara. Acum trecem la pasul următor şi începem construcţia politică internă prin care să le oferim cetăţenilor români un viitor aşa cum îl merită”, a declarat pe Facebook Dacian CIoloş, preşedintele PLUS.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ministrul Tineretului şi sportului, Constantin-Bogdan Matei surprins cu ţigara aprinsă în timpul şedinţei CEx al PSD de la Parlament

    Joi, ministrul Tineretului şi Sportului, Constantin-Bogdan Matei, a fost filmat, în timpul şedinţei Comitetului Executiv PSD, chiar în momentul când îşi aprinde o ţigară.

    Acesta a fost surprins când îşi aprinde ţigara, fiind aflat în radul al doilea, în spatele senatorului PSD Şerban Nicolae.

    Asta deşi întâlnirea social democraţilor a avut loc la grupul PSD din Palatul Parlamentului, iar fumatul în spaţiile închise este interzis, potrivit legii.

    Imaginile au fost transmise presei chiar de către reprezentanţii Partidului Social Democrat.