Tag: Oprea

  • Ce e de făcut în caz de givraj politic: dăm cu măturica

    Conform legislaţiei în vigoare din 2008, gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă revine strict Ministerului Transporturilor, conform planului de intervenţie care include în coordonare ROMATSA, Autoritatea Aeronautică, STS prin sistemul 112, ISU judeţene, Salvamont şi SMURD.

    În schimb, gafele de comunicare ale ministrului de interne Radu Stroe şi susţinerea sa politică mult mai slabă din partea PNL l-au făcut pe acesta să-şi piardă funcţia în favoarea vicepremierului Gabriel Oprea, uns interimar la Interne după ce a coordonat raportul guvernamental cu greşeli privind accidentul aviatic, care indică ROMATSA drept principalul vinovat pentru întârzierea cu care au fost recuperaţi supravieţuitorii.

    La finele săptămânii viitoare, în urma reuniunii de la Sinaia a conducerii PNL, ar putea fi aşteptate însă noi remanieri, care teoretic ar putea s-o includă pe Ramona Mănescu, criticată până acum deschis din tabăra PNL doar de Relu Fenechiu, dar şi pe vicepremierul Daniel Chiţoiu, după unele surse prea apropiat de premierul Victor Ponta pentru gustul lui Crin Antonescu şi care ar urma să fie înlocuit cu Klaus Iohannis, primarul Sibiului.

    Premierul Victor Ponta a negat iminenţa unei remanieri, iar Crin Antonescu a afirmat că n-are în minte o listă a miniştrilor care ar putea fi schimbaţi, dar a adăugat că o remaniere “nu e o tragedie, nu e o ruşine, nu e ceva iremediabil, lucrurile se întâmplă”.

  • Ponta: Oprea se afla la conducerea MApN şi când pentru 90% dintre pensionari s-au mărit pensiile

    Premierul a declarat anterior că peste 90% dintre pensionarii militari au avut de câştigat în urma procesului anterior de recalculare a pensiilor, iar restul a avut de pierdut. Pentru această ultimă categorie, Guvernul va căuta o “soluţie echitabilă” pe termen mediu şi lung, a precizat Ponta.

    “Nu se pune problema să luăm iarăşi toate pensiile militare, să începem să le recalculăm, să stârnim vreo panică în cei peste 160.000 beneficiari. Dacă există probleme punctuale, acestea se rezolvă fie – dacă e vorba de probleme administrative – doar pentru acele zone în care s-au descoperit probleme, dacă este vorba cumva de probleme care au şi incidenţă juridică, sunt instituţiile statului care cercetează. Dar mesajul meu este foarte clar: nu se pune problema în acest moment şi nici în viitor să luăm de la capăt toate pensiile militare”, a spus Ponta, după ce a participat la prezentarea raportului de activitate pe 2012 al Ministerului Apărării Naţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu: Doar tăind cheltuieli bugetare, s-ar putea să fim loviţi de alte si alte disfuncţionalităţi

    “Eu cred că, în 2012, ţara se va putea angaja pe două fronturi: unul pentru însănătoşirea în continuare a bugetului si al doilea pentru consolidarea creşterii economice. Altfel, doar tăind cheltuieli bugetare, s-ar putea să fim loviţi de alte si alte disfuncţionalităţi”, a spus Isărescu, în discursul rostit cu ocazia primirii emblemei “Onoarea militară”, care i-a fost decernată de către ministrul apărării, Gabriel Oprea.

    “În această importantă bătălie, societatea românească se poate baza pe stabilitatea asigurată de armata română si pe stabilitatea financiară pentru care muncim noi, cei de la Banca Naţională”, a adăugat Isărescu.

    Banca Naţională, potrivit legilor ţării, poartă o mare răspundere pentru asigurarea stabilităţii financiare, reaminteşte guvernatorul. “Şi noi, cei de la Banca Naţională, vă putem raporta astăzi – ca să folosesc limbajul militar – că deşi România nu a fost ocolită de criza economică globală, am reuşit să apărăm ţara de criza financiară.”

    Emblema “Onoarea militară” reprezintă cea mai înaltă distincţie militară onorifică din sistemul de distincţii şi însemne militare.

  • Basescu si membri ai Guvernului au petrecut sambata la nunta fetei lui Oprea

    La evenimentul de la Palatul Snagov, aflat in administrarea
    RA-APPS, au fost prezente, conform surselor “Gandul”, aproximativ
    500 de persoane. La cea mai importanta masa au stat presedintele
    Traian Basescu, premierul Emil Boc si sotiile acestora. Dintre
    membrii Guvernului au lipsit doar vicepremierul Marko Bela,
    ministrul Culturii, Kelemen Hunor, ministru Mediului, Laszlo
    Borbely si ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara. In rest,
    ceilalti ministri, printre care si cel al Dezvoltarii Regionale,
    Elena Udrea, au raspuns invitatiei primite de la colegul sau
    ministrul Oprea. De asemenea, pe lista invitatilor s-au numarat
    liderii UNPR Marian Sarbu, Cristian Diaconescu si Neculai Ontanu,
    parlamentari ai UNPR, dar si fosti colegi din PSD. Marian Oprisan,
    Eugen Bejinariu si Vasile Dancu au fost pesedistii care au
    participat la nunta generalului Oprea, trecand astfel peste
    adversitatile dintre cele doua partide.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oprea: 90,2% din pensiile militare au crescut in urma revizuirii

    “Ministerul Apararii Nationale a definitivat la 1 iunie procesul
    de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au
    iesit la pensie din armata, proces care se deruleaza in baza
    prevederilor legii nr. 119/2010 si a ordonantei de urgenta nr.
    1/2011”, a spus ministrul Oprea, care a subliniat ca datele la care
    se refera ii vizeaza strict pe pensionarii cadre militare, care au
    lucrat in MApN.

    “Asa cum am sustinut de fiecare data nicio pensie militara mai
    mica de 3.000 de lei, in conditiile unei cariere complete, nu a
    fost diminuata. Mai mult, in urma revizuirii, absolut toate aceste
    pensii au crescut”, a spus ministrul Gabriel Oprea.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Ce vrea Oprea de la PDL: o alianta pe model ACD, posturi de vicepresedinti la Camera si Senat

    Oprea, Diaconescu&Co spera ca acelasi lucru il vor face, in
    cel mai scurt timp, si Boc si colegii sai, astfel incat alianta
    PDL-UNPR sa fie batuta in cuie cat mai repede, pentru a putea fi
    pusa in functiune, partial, incepand chiar din 1 februarie viitor,
    cand incepe noua sesiune parlamentara. Aceasta intrucat, dupa cum
    ne-a declarat Serban Mihailescu, liderul grupului parlamentar UNPR
    din Senat, “ne vom bate cu toate fortele pentru a ne obtine in
    Parlament, in viitoarea sesiune parlamentara, drepturile de care am
    fost privati pana acum de Mircea Geoana”, primele obiective fiind
    postul de vicepresedinte al Senatului pentru Cristian Diaconescu si
    cel de vicepresedinte la Camera Deputatilor pentru Marian
    Sarbu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Oprea fulgera: Nu MApN, ci linsajul mediatic a taiat pensiile militarilor

    Considerand ca si-a respectat cuvantul dat anul trecut, cand s-a
    angajat ca pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor scadea in urma
    recalcularii, ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, s-a
    lansat intr-un atac furibund la adresa politicienilor
    “iresponsabili care mint si manipuleaza pentru ca sunt ahtiati dupa
    procente in sondaje”, acuzandu-i ca l-au supus si i-au supus pe
    militarii din subordinea sa unui linsaj mediatic. “Am asistat la un
    atac sistematic la adresa militarilor si a celor care au vorbit in
    numele MApN. Sa le fie rusine celor care isi bat joc de munca
    militarilor care aplica legea. Sunt om politic. Cine vrea sa
    lanseze atacuri politice sa le arunce inspre mine si sa-i respecte
    pe militari”, a spus Oprea intr-o declaratie de presa, la sfarsitul
    careia a refuzat sa raspunda la intrebarile jurna-listilor adunati
    in sala de conferinte a Ministerului Apararii.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Basescu a discutat cu Oprea despre neafectarea pensiilor militare mai mici de 3.000 de lei

    Presedintele Traian Basescu a particpat, marti, la investirea
    noului sef al SMG, declarand, printre altele, ca este esential,
    legat de protectia personalului, ca Armata sa aiba sentimentul cel
    putin ca nu este nedreptatita in raport cu alte categorii sociale.
    Potrivit lui Basescu, ceea ce a facut ministrul Oprea “este proba
    ca atunci cand la nivel politic exista preocupare, se gasesc
    solutii pentru ca partea sociala sa fie mai bine acoperita”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea, Gabi Oprea si Sulfina, cetateni de onoare ai comunei oltene Colonesti

    Cei trei politicieni nu au putut fi prezenti in comuna olteana
    Colonesti pentru a-si primi distinctiile de la primarul localitatii
    Marian Radulescu, caruia i-au transmis ca sunt prinsi in alte
    intalniri importante.
    Potrivit primarului Marian Radulescu, distinctiile, care ar fi
    urmat sa le fie acordate in cadrul Festivalului de Calus “Ilie
    Martin”, au fost aprobate in cadrul sedintei Consiliului Local
    Colonesti, care a avut loc la sfarsitul lunii iunie.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Boc a economisit, Videanu s-a „extins” cu inca o casa si un teren, Oprea a cheltuit

    Instinctul economic i-a ghidat insa total diferit cand vine
    vorba de averile personale. Ca si in viaţa politica de zi cu zi,
    unii ministri s-au “aruncat”, au investit, s-au implicat, in timp
    ce alti membri ai Cabinetului au adoptat calea prudentei,

    scrie Gandul
    .

    Premierul, un monument de chibzuinta

    Ca sef al Guvernului, Emil Boc vrea sa dea un semnal de
    cumpatare financiara chiar si cand vine vorba de propriul “salar”.
    Luna de luna, premierul a reusit sa stranga, in ultima jumatate de
    an, inca 5.000 de lei pe cardurile bancare, ajungand la un total de
    70.000 lei economisiti pe aceste carduri.

    Mai multe amanunte pe
    www.gandul.info