Tag: Operatie

  • O cunoscută linie aeriană va părăsi România în februarie. Cât costă ultimele bilete de zbor din Bucureşti ale operatorului

    Operatorul aerian Alitalia pare să părăsească România de la 1 februarie, dacă ne ghidăm după rezervările ce se pot face pe site-ul companiei. Astfel, pentru cine va încerca să îşi rezerve un zbor spre Roma cu operatorul italian începând cu 1 februarie pe site-ul alitalia.com, îi va fi alocat un zbor operat de TAROM. Pe data de 31 ianuarie, rezervările făcute pe site-ul companiei afişează cele două zboruri zilnice ale companiei spre Roma, la 6 şi 20 şi la 19 şi 5, cu tarife de 54 de dolari pe acest segment de zbor.  

    În intervalul 25-31 ianuarie, preţul biletelor de avion spre Roma este de 40 de dolari, potrivit aceleiaşi surse. 

    În acelaşi timp, dacă veţi încerca să rezervaţi un zbor de întoarcere din Roma pe data de 4 februarie pe site-ul Alitalia, veţi primi ca variantă de zbor ruta Roma-Belgrad-Bucureşti; zborul din Belgrad  spre Bucureşti fiind operat de Air Serbia. 

    Contactaţi de Business Magazin, reprezentanţii Alitalia nu au furnizat niciun comentariu pe această temă până în  acest moment. De asemenea, reprezentanţii Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti spun că nu au încă nicio informaţie oficială referitoare la plecarea operatorului italian din România.

    În prezent, Alitalia operează două zboruri pe zi din Bucureşti,  la 6 şi 20 şi la 19 şi 15; întoarcerile din Roma spre Bucureşti sunt la 15 şi 10 şi la 21 şi 50 de minute de pe aeroportul Fiumicino. În 2016, compania a renunţat şi la ruta Milano-Bucureşti. 

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul Skyteam, alianţa aviatică din care face parte operatorul italian, Alitalia are o flotă de 120 de aeronave cu o medie a vârstei de şapte ani. Compania operează în prezent pe 83 de destinaţii din 41 de ţări şi transportă 23,2 milioane de pasageri anual. Compania are venituri operaţionale anuale de 3,1 miliarde de dolari. În 2014, operatorul aerian Etihad Airways din Abu Dhabi a preluat o participaţie de 49% la compania Alitalia, aflată atunci aproape de faliment.

    Un articol al publicaţiei Times of Malta dezvăluie planurile Etihad pentru perioada următoare: operatorul cu sediul central în Abu Dhabi îşi revizuieşte strategia de investiţii în operatorii aerieni cu tradiţie din Europa şi caută să facă un exit din aceste companii. Iniţial, Etihad văzuse o strategie în a investi în operatori precum Air Berlin, Alitalia şi Air Serbia cu scopul de a-şi extinde reţelele. Air Berlin şi Alitalia au eşuat însă în revenirea la profitabilitate, astfel că investiţiile în aceşti operatori nu mai sunt justificate.  

    Etihad a anunţat în decembrie că renunţă la o parte din angajaţi. Cotidianul german Handelsblatt a citat mai multe surse care spuneau că Etihad plănuieşte să renunţe la investiţiile din Europa începând cu luna ianuarie. 

    În decembrie, compania a finalizat o înţelegere în ce priveşte Air Berlin, deţinut de Etihad în proporţie de 29%, pentru a închiria 28 de aeronave şi echipajele acestora operatorului german Lufthansa. Unitatea low-cost Niki a Air Berlin va intra într-un joint venture cu tour operatorul TUI. Măsurile vor înjumătăţi flota Air Berlin, care va ajunge la 75 de aeronave folosite mai ales în zboruri de lung curier din Berlin şi Dusseldorf. 

    Motivul evident de renunţare a operatorului italian la rutele de pe Otopeni este ofensiva agresivă a operatorilor low-cost pe destinaţiile din Peninsulă. În Italia, traficul aerian este dominat de Ryanair – operatorul low-cost a speculat slăbiciuni ale Alitalia precum flota veche şi lipsa resurselor pentru dezvoltare. De pe aeroportul Henri Coandă, Ryanair operează două curse zilnice spre Roma. 

    Operatorul aerian low-cost irlandez plănuieşte ca în 2017 să crească traficul de pasageri cu 10% în Italia, până la 35 de milioane. Compania a anunţat că va investi 1 miliard de dolari în 10 noi aeronave şi va deschide 44 de rute noi de pe 23 de aeroporturi regionale.

    În întreaga Europa, Ryanair plănuieşte să crească traficul pasagerilor cu 10% până la 117 milioane, pe măsură ce îi va ademeni pe clienţi de la operatorii cu tradiţie. Ryanair a semnalat în presa internaţională la finalul anului trecut că va intensifica războiul preţurilor, cu preţuri la tarifele de zbor anul acesta ce vor scădea, în medie, cu 8% pe parcursul primei jumătăţi a acestui an fiscal.

  • Vezi câţi copii ar fi schilodit doctorul chirurg Burnei. Ce au descoperit procurorii

    Continuă dezvăluirile şocante legate de medicul Gheorghe Burnei: chirurgul ar fi schilodit 48 de copii, spun surse judiciare. Decesul unui minor operat de doctorul Burnei este de asemenea investigat de procurorii Parchetului Capitalei. Medicul a recunoscut în sala de judecată că a primit bani pentru operaţii, însă susţine că nu a condiţionat actul medical.

    Parchetul Capitalei a preluat la sfârşitul lunii octombrie un dosar de la Parchetul Judecătoriei sectorului 4, în care este anchetată moartea unei fetiţe operate de  medicul chirurg Gheorghe Burnei.

    Raportul de autopsie arată că intervenţia chirurgicală făcută de Gheorghe Burnei nu a fost una adecvată şi face o legătură de cauzalitate între deces şi operaţia defectuoasă.

    Pe lângă moartea fetiţei, procurorii investighează şi operaţiile a 48 de copii făcute de medicul Gheorghe Burnei, scrie televiziunea publică. Toţi aceşti copii ar fi rămas infirmi după operaţii.

    Procurorii îşi bazează acuzaţiile inclusiv pe expertiza unor specialişti din Italia şi Germania, care s-ar fi declarat şocaţi când au aflat de practicile chirurgului român. Acum procurorii aşteaptă să se judece contestaţia lor faţă de decizia de plasare doar în arest la domiciliu a chirurgului.

    Potrivit unor surse judiciare, explicaţia faptului că instanţa nu l-a arestat preventiv e aceea că, în sala de judecată, acesta a recunoscut că a primit bani, însă a susţinut că nu a condiţionat actul medical.

    Anchetatorii susţin că medicul Gheorghe Burnei ar fi făcut experimente pe copii. I-ar fi operat deşi nu era nevoie, ar fi utilizat instrumente neomologate şi ar fi folosit la transplanturi inclusiv oase de vită.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Profi a inaugurat săptămâna aceasta încă 5 magazine

    Profi  a inaugurat săptămâna aceasta încă cinci magazine la Pucioasa, Poiana Mare, Daneţi, Liteni şi Voineşti, reţeaua numărând acum 493 de unităţi.

    Două noi localităţi din judeţul Dolj –  Poiana Mare şi Daneţi-  fac parte din reţeaua ProfiI.  Magazinul din Poiana Mare, situat pe strada M. Kogalniceanu, nr.6-8, este operat în format Standard. Acesta dispune de o suprafaţă totală de 540 m2, din care sala de vânzări este de 410 m2.  Magazinul din Daneţi, în format Loco, se află pe strada Principală, nr. 212, si are 371 m2, suprafaţa de vânzări ocupând 192 m2

    Tot în format Loco funcţionează şi unitatea din Liteni, judeţul Suceava. Situat pe str. I. V. Liteanu, nr. 3, magazinul se întinde pe o suprafaţă totală de 366 m2, sala de vânzări măsurând 220 m2. Cu o suprafaţă totală de 375 m2, din care sala de vânzări este de 240 m2, magazinul din Voineşti, judeţul Dâmboviţa, funcţionează pe str. Principală, nr.122, în format Loco.

    De ieri, locuitorii din Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, se bucură de magazinul deschis pe strada Republicii, nr. 111. Magazinul se află în format Standard şi are o suprafaţă totală de 730 m2, din care suprafaţa de vânzări măsoară 480 m2.

    Prezentă în 253 de localităţi,  cu aproape 11.000 de angajaţi, Profi este reţeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România. 

  • Cum arată primul patinoar olimpic din Bucureşti – Galerie FOTO

    Primul patinoar olimpic privat din Bucureşti-Ilfov, Telekom Arena, proiect operat de Fundaţia Ion Ţiriac, a fost inagurat astăzi. Proiectul a fost realizat conform celor mai recente standarde olimpice internaţionale şi conform indicaţiilor Federaţiei Internaţionale de Hochei, scrie Ziarul Financiar.

    Principalul scop al patinoarului este încurajarea practicarii sportului în randul copiilor, tinerilor şi sprijinirea echipelor sportive pentru performanţă. 

    În cadrul evenimentului de inaugurare, s-au adus în discutie utilitatea proiectului pentru dezvoltarea sportului romanesc, capacitatea si caracteristicile acestuia, modul in care va putea fi accesat de catre copii si sportivi, programul antrenamentelor etc.

    Patinoarul se afla pe Strada Drumul Garii Odai, Otopeni. 

    Vedeţi galeria foto aici

  • Ryanair a organizat un zbor pentru 150 de copii din Craiova

    Compania aeriană low-cost Ryanair a operat ieri, 5 decembrie, primul zbor de Crăciun în România, pentru 150 de copii români pe ruta Craiova – Bucureşti, cursă susţinută de o aeronavă nouă Boeing 737-800. Copiii se află sub protecţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj şi mulţi dintre ei se aflau pentru prima oară la bordul unei aeronave.

    În Bucureşti, copiii au vizitat Târgul de Crăciun şi Muzeul Naţional de Istorie Naturară “Grigore Antipa.” “Ryanair a fost încântată să le ofere acestor copii şansa de a zbura pentru prima oară şi a-l întâlni pe Moş Crăciun. Acesta a fost primul nostru “Zbor al lui Moş Crăciun” şi suntem mândri să fim partenerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj. Sperăm ca după această experienţă copiii să rămână cu amintiri deosebite şi le urăm pe această cale tuturor clienţilor români un Crăciun fericit şi un an nou 2017 liniştit”, Denis Barabas, Sales & Marketing Romania, Ryanair.

  • O tânără a intrat în cabinetul doctorului estetician şi i-a cerut „o operaţie deosebită”. Când a văzut ce are în faţă, medicul n-a stat pe gânduri. „Era pur şi simplu captivă”

    Românii nu ţin buzunarul strâns când vine vorba de operaţii estetice. Aceştia dau între 2.500 şi 3.000 de euro pentru un implant mamar, între 1.000 şi 4.000 de euro pentru o lipoaspiraţie, în funcţie de numărul zonelor, şi între 1500- 2000 de euro pentru o rinoplastie. Implantul pentru fese se ridică la 3000 de euro, iar preţul pentru o labioplastie începe de la 950 de euro. Cele mai solicitate operaţii sunt cele legate de chirurgia sânului, după care urmează lipoaspiraţiile, pe locul trei figureză rinoplastiile, care sunt la egalitate cu operaţiile de blefaroplastie (reducerea pielii de la pleoape).

    Românii nu duc lipsă însă de imaginaţie nici când emit cereri pentru anumite intervenţii. Iată ce cerere bizară a primit un doctor chirug. 

    O tânără a intrat în cabinetul doctorului estetician şi i-a cerut „o operaţie deosebită”. Când a văzut ce are în faţă, medicul n-a stat pe gânduri. „Era pur şi simplu captivă”

  • La doar câteva zile de anunţul divorţului, Tuncay Ozturk vorbeşte, în premieră, despre adevăratul motiv al despărţirii de Andreea Marin. „Nu m-aş fi gândit vreodată la asta”

    La doar câteva zile de la anunţul divorţului făcut de Andreea Marin, Tuncay Ozturk, fostul său soţ, face o confesiune tulburătoare. Acesta vorbeşte despre adevăratele motive ale despărţirii de vedeta TV.  

    „Nu m-aş fi gândit vreodată la faptul că cineva ar putea să îmi schimbe viaţa atât de mult, să aibă un impact incredibil asupra mea şi care să mă facă să simt un amalgam de sentimente frumoase şi intense. Mereu o să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit aceşti ani alături de ea. O să-mi fie dor de toate momentele alături de ea”, spune Tuncay. 

    Află aici care este  despre adevăratul motiv al divorţului dintre  Andreea Marin şi Tuncay Ozturk. „Nu m-aş fi gândit vreodată la asta”