BusinessMagazin

Tag: ochelari

  • Povestea liceenilor care au creat un dispozitiv ce le permite nevăzătorilor să se deplaseze în siguranţă

    Ce „văd“ nevăzătorii sau poate cum visează? Sunt întrebări care apar de-a lungul vieţii şi la care au răspuns unii scriitori sau cercetători de-a lungul anilor. Cum ar putea percepe nevăzătorii culorile? La această întrebare a încercat să răspundă Tudor Popa, fondator al proiectului Oculus Mitra, o pereche de ochelari ce permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Cu acea întrebare în minte, Tudor Popa a găsit un răspuns, răsfrângerea culorilor, care sunt compuse din procente RGB, în procente de mirosuri. Toate bune şi frumoase, numai că în urma unei întâlniri cu un nevăzător pe nume George totul s-a schimbat.

    Este un ţel lăudabil ca persoanele nevăzătoare să poată distinge culorile, însă, mai important de atât, ei au nevoie de un dispozitiv care le poate spune distanţa faţă de un obiect, un gadget cu ajutorul căruia s-ar putea deplasa în siguranţă din punctul A în punctul B. „Am înţeles că nu distingerea culorilor este prioritatea unui nevăzător, ci deplasarea în siguranţă. Să meargă în linie dreaptă, să ştie dacă sunt pericole pe drum, cum ar fi obiecte cu temperatură ridicată, ca plita de aragaz“, spune Popa. Deocamdată au renunţat la funcţia de detectare a culorilor şi s-au axat doar pe abilitatea de a distinge distanţa şi deplasarea în siguranţă. Pentru acest proiect, Tudor Popa a adunat câţiva oameni în jurul lui, liceeni ca şi el: Alex Simion, care se ocupă de dezvoltare şi producţie, Miruna Gafencu, marketing şi dezvoltare, Adrian Conete, designer, şi Diana Canghizer, PR. Cei care vor să-i ajute pe nevăzători „să vadă“ vor da bacul anul viitor.

    Am discutat cu Tudor Popa şi Miruna Gafencu deasupra unor răcoritoare şi niciun moment nu şi-au trădat vârsta. Mi-au povestit cum vor să-i ajute pe nevăzători, cum oamenii iau de-a gata vederea şi că poate ar trebui să apreciem mai mult acest simţ; am vorbit despre business plan, producţie şi tehnologie. Totul a început în decembrie anul trecut şi în mai puţin de o lună aveau gata un prototip, „o plăcuţă cu toţi senzorii şi cu procesorul pe afară“, spune Popa; „apoi le-am montat pe o pereche de ochelari de la cinema, cu fire care atârnau pe afară“, adaugă Miruna Gafencu. „Implementarea a fost rapidă pentru că am gândit-o cu mult timp înainte“, a continuat Tudor Popa.

    Au investit primii bani câştigaţi în urma unui concurs de antreprenoriat, apoi au organizat un eveniment de fundraising unde au strâns 1.000 de dolari, care au fost investiţi în continuare în dezvoltare. Au creat primul prototip purtabil şi l-au testat la o şcoală de nevăzători din Bucureşti, unde „am avut un şoc pozitiv. Nu ne aşteptam să meargă atât de bine“.

    Cum funcţionează? Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare. Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Popa. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.

    Drumul parcurs până acum nu a fost doar lin, iar un moment la care fac referire adolescenţii implică lucrul de cinci ore cu freza într-un material de plastic. „Cu două zile înainte de un concurs, s-a ars un senzor la ochelari şi Tudor umbla de zor cu mama lui prin oraş după un senzor în timpul weekendului când nu erau magazinele deschise“, povesteşte Miruna. „Am improvizat cu un senzor mai vechi, mai mare. Am stat ore în şir cu freza în plastic ca să reuşim să-l facem. Au fost nişte zile grele înainte de concurs. Nu mă aşteptam să avem totul gata la timp. Ne trezeam, lucram şi ne culcam, asta ne era toată ziua“, continuă el.

    Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.

    Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. Astfel, tinerii vor să aibă o variantă finală la sfârşitul lui 2016 şi au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare, iar piaţa le permite, având în vedere că 4% din populaţia planetei este nevăzătoare, potrivit lui Tudor Popa.

    Acum se pregătesc de următoarea etapă a concursului Junior Achievement, finala europeană ce se va desfăşura la sfârşitul acestei luni în Elveţia, unde au şi organizat un alt test pentru nevăzători şi unde speră să întâlnească oameni dornici să investească în invenţia lor. Mai departe, vor să meargă către programare. Spun că nu-i interesează foarte mult afacerile, dar Tudor Popa recunoaşte că „ai căruţa (invenţia – n.r.), dar ai nevoie şi de cai, care sunt businessul“.

  • Povestea liceenilor care au creat un dispozitiv ce le permite nevăzătorilor să se deplaseze în siguranţă

    Ce „văd“ nevăzătorii sau poate cum visează? Sunt întrebări care apar de-a lungul vieţii şi la care au răspuns unii scriitori sau cercetători de-a lungul anilor. Cum ar putea percepe nevăzătorii culorile? La această întrebare a încercat să răspundă Tudor Popa, fondator al proiectului Oculus Mitra, o pereche de ochelari ce permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Cu acea întrebare în minte, Tudor Popa a găsit un răspuns, răsfrângerea culorilor, care sunt compuse din procente RGB, în procente de mirosuri. Toate bune şi frumoase, numai că în urma unei întâlniri cu un nevăzător pe nume George totul s-a schimbat.

    Este un ţel lăudabil ca persoanele nevăzătoare să poată distinge culorile, însă, mai important de atât, ei au nevoie de un dispozitiv care le poate spune distanţa faţă de un obiect, un gadget cu ajutorul căruia s-ar putea deplasa în siguranţă din punctul A în punctul B. „Am înţeles că nu distingerea culorilor este prioritatea unui nevăzător, ci deplasarea în siguranţă. Să meargă în linie dreaptă, să ştie dacă sunt pericole pe drum, cum ar fi obiecte cu temperatură ridicată, ca plita de aragaz“, spune Popa. Deocamdată au renunţat la funcţia de detectare a culorilor şi s-au axat doar pe abilitatea de a distinge distanţa şi deplasarea în siguranţă. Pentru acest proiect, Tudor Popa a adunat câţiva oameni în jurul lui, liceeni ca şi el: Alex Simion, care se ocupă de dezvoltare şi producţie, Miruna Gafencu, marketing şi dezvoltare, Adrian Conete, designer, şi Diana Canghizer, PR. Cei care vor să-i ajute pe nevăzători „să vadă“ vor da bacul anul viitor.

    Am discutat cu Tudor Popa şi Miruna Gafencu deasupra unor răcoritoare şi niciun moment nu şi-au trădat vârsta. Mi-au povestit cum vor să-i ajute pe nevăzători, cum oamenii iau de-a gata vederea şi că poate ar trebui să apreciem mai mult acest simţ; am vorbit despre business plan, producţie şi tehnologie. Totul a început în decembrie anul trecut şi în mai puţin de o lună aveau gata un prototip, „o plăcuţă cu toţi senzorii şi cu procesorul pe afară“, spune Popa; „apoi le-am montat pe o pereche de ochelari de la cinema, cu fire care atârnau pe afară“, adaugă Miruna Gafencu. „Implementarea a fost rapidă pentru că am gândit-o cu mult timp înainte“, a continuat Tudor Popa.

    Au investit primii bani câştigaţi în urma unui concurs de antreprenoriat, apoi au organizat un eveniment de fundraising unde au strâns 1.000 de dolari, care au fost investiţi în continuare în dezvoltare. Au creat primul prototip purtabil şi l-au testat la o şcoală de nevăzători din Bucureşti, unde „am avut un şoc pozitiv. Nu ne aşteptam să meargă atât de bine“.

    Cum funcţionează? Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare. Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Popa. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.

    Drumul parcurs până acum nu a fost doar lin, iar un moment la care fac referire adolescenţii implică lucrul de cinci ore cu freza într-un material de plastic. „Cu două zile înainte de un concurs, s-a ars un senzor la ochelari şi Tudor umbla de zor cu mama lui prin oraş după un senzor în timpul weekendului când nu erau magazinele deschise“, povesteşte Miruna. „Am improvizat cu un senzor mai vechi, mai mare. Am stat ore în şir cu freza în plastic ca să reuşim să-l facem. Au fost nişte zile grele înainte de concurs. Nu mă aşteptam să avem totul gata la timp. Ne trezeam, lucram şi ne culcam, asta ne era toată ziua“, continuă el.

    Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.

    Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. Astfel, tinerii vor să aibă o variantă finală la sfârşitul lui 2016 şi au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare, iar piaţa le permite, având în vedere că 4% din populaţia planetei este nevăzătoare, potrivit lui Tudor Popa.

    Acum se pregătesc de următoarea etapă a concursului Junior Achievement, finala europeană ce se va desfăşura la sfârşitul acestei luni în Elveţia, unde au şi organizat un alt test pentru nevăzători şi unde speră să întâlnească oameni dornici să investească în invenţia lor. Mai departe, vor să meargă către programare. Spun că nu-i interesează foarte mult afacerile, dar Tudor Popa recunoaşte că „ai căruţa (invenţia – n.r.), dar ai nevoie şi de cai, care sunt businessul“.

  • Un tânăr din Cluj a inventat ochelarii care previn accidentele rutiere

    Alarmat de numărul accidentelor care se produc din cauza oboselii la volan, Iulian a inventat un dispozitiv menit să salveze vieţi. Ochelarii care previn accidentele rutiere. Senzorii care au fost ataşaţi ochelarilor înregistrează orice mişcare a pleoapei, iar şoferul obosit este trezit imediat de sistem.

    Iulian Tudor Igna, student: „Am folosit un senzor optic care detectează mişcările pleoapelor, un microcontroller care gestionează datele achiziţionate de senzorul optic în vederea pornirii sau opririi motorului vibrant.”

    Ochelarii se mai pot conecta la softul maşinilor, iar în momentul în care şoferul adoarme, senzorii dau comenzi, iar autovehiculul încetineşte.

    Un prototip asemănător există deja în străinătate, însă este foarte scump.

    Mircea Ruba, lector universitar 1: „Oferim o nouă direcţie de cercetare în domeniul acesta al siguranţei autovehiculelor. Soluţia costă cam 5.000 de euro varianta existentă sau varianta comercială şi am zis că hai să încercăm să facem o variantă mai ieftină, am scos-o undeva, la câteva zeci de lei”.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • Un tânăr din Cluj a inventat ochelarii care previn accidentele rutiere

    Alarmat de numărul accidentelor care se produc din cauza oboselii la volan, Iulian a inventat un dispozitiv menit să salveze vieţi. Ochelarii care previn accidentele rutiere. Senzorii care au fost ataşaţi ochelarilor înregistrează orice mişcare a pleoapei, iar şoferul obosit este trezit imediat de sistem.

    Iulian Tudor Igna, student: „Am folosit un senzor optic care detectează mişcările pleoapelor, un microcontroller care gestionează datele achiziţionate de senzorul optic în vederea pornirii sau opririi motorului vibrant.”

    Ochelarii se mai pot conecta la softul maşinilor, iar în momentul în care şoferul adoarme, senzorii dau comenzi, iar autovehiculul încetineşte.

    Un prototip asemănător există deja în străinătate, însă este foarte scump.

    Mircea Ruba, lector universitar 1: „Oferim o nouă direcţie de cercetare în domeniul acesta al siguranţei autovehiculelor. Soluţia costă cam 5.000 de euro varianta existentă sau varianta comercială şi am zis că hai să încercăm să facem o variantă mai ieftină, am scos-o undeva, la câteva zeci de lei”.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • O echipă de liceeni români a inventat ochelarii care ajută nevăzătorii să se deplaseze

    Cinci elevi de liceu din Bucureşti au creat un prototip de ochelari – care poartă numele Mitra – bazaţi pe o tehnologie ce îi ajută pe nevăzători să se deplaseze în siguranţă în orice mediu, atenţionându-i asupra obstacolelor de tot felul. Proiectul a câştigat marele premiu la cel mai apreciat concurs de antreprenoriat pentru tineri – Junior Achievement – şi cei cinci se pregătesc să reprezinte ţara noastră la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Din păcate, premiul acoperă costurile de participare, transport şi cazare doar pentru trei dintre ei. Ca să meargă şi ceilalţi doi, e nevoie de 1.690 de euro, bani pe care adolescenţii încearcă să îi adune până la începutul lunii iulie.

    Tudor Popa, Alex Simion, Miruna Gafencu, Diana Canghizer şi Adrian Conete au creat un prototip de ochelari care, prin intermediul unei tehnologii bazate pe un ansamblu de senzori poate ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranţă.

    S-a întâmplat aşa: Tudor, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti, discuta, de 1 Decembrie anul trecut, cu Adrian, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Arhitectură “I.N. Socolescu”, despre sinestezie. Nu vă miraţi să aflaţi asta! Aceşti liceeni au adesea discuţii pe astfel de teme, îi preocupă subiecte complicate ca infinitul. Atunci şi-au pus întrebarea cum simt nevăzătorii culorile şi s-au gândit să creeze o soluţie tehnică prin care să îi ajute să perceapă culorile.

    În ideea iniţială, era vorba de o mască de faţă şi de o altă echipă de lucru. După ce l-a cunoscut pe George, unul dintre adolescenţii de la Şcoala de Nevăzători, Tudor a înţeles că nu culorile sunt principala prioritate pentru cei cu probleme de vedere, ci deplasarea în siguranţă. Aşa că ideea s-a transformat şi Tudor şi-a strâns o altă echipă de lucru: Adrian, care e grafician şi se pricepe la 3D, Alex Simion, zis Simi, coleg de şcoală cu Tudor, pasionat de robotică, Miruna, care învaţă la Colegiul “George Coşbuc” şi excelează deopotrivă la germană şi informatică şi Diana, elevă la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care are experienţă în comunicare şi PR dobândită prin voluntariat şi activităţi în organizaţia Interact Cişmigiu, parte din Clubul Rotary.

    Viitorulromaniei.ro s-a întâlnit cu trei dintre cei cinci membri ai echipei: Tudor, Diana şi Simi. Tudor a venit pregătit să ne explice cum, prin dezvoltarea tehnologiei folosite, ochelarii Mitra rezolvă cele mai importante probleme ale nevăzătorilor, adică deplasarea în locuri noi, aprecierea distanţelor, menţinerea unei traiectorii în linie dreaptă.

    Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • O echipă de liceeni români a inventat ochelarii care ajută nevăzătorii să se deplaseze

    Cinci elevi de liceu din Bucureşti au creat un prototip de ochelari – care poartă numele Mitra – bazaţi pe o tehnologie ce îi ajută pe nevăzători să se deplaseze în siguranţă în orice mediu, atenţionându-i asupra obstacolelor de tot felul. Proiectul a câştigat marele premiu la cel mai apreciat concurs de antreprenoriat pentru tineri – Junior Achievement – şi cei cinci se pregătesc să reprezinte ţara noastră la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Din păcate, premiul acoperă costurile de participare, transport şi cazare doar pentru trei dintre ei. Ca să meargă şi ceilalţi doi, e nevoie de 1.690 de euro, bani pe care adolescenţii încearcă să îi adune până la începutul lunii iulie.

    Tudor Popa, Alex Simion, Miruna Gafencu, Diana Canghizer şi Adrian Conete au creat un prototip de ochelari care, prin intermediul unei tehnologii bazate pe un ansamblu de senzori poate ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranţă.

    S-a întâmplat aşa: Tudor, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti, discuta, de 1 Decembrie anul trecut, cu Adrian, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Arhitectură “I.N. Socolescu”, despre sinestezie. Nu vă miraţi să aflaţi asta! Aceşti liceeni au adesea discuţii pe astfel de teme, îi preocupă subiecte complicate ca infinitul. Atunci şi-au pus întrebarea cum simt nevăzătorii culorile şi s-au gândit să creeze o soluţie tehnică prin care să îi ajute să perceapă culorile.

    În ideea iniţială, era vorba de o mască de faţă şi de o altă echipă de lucru. După ce l-a cunoscut pe George, unul dintre adolescenţii de la Şcoala de Nevăzători, Tudor a înţeles că nu culorile sunt principala prioritate pentru cei cu probleme de vedere, ci deplasarea în siguranţă. Aşa că ideea s-a transformat şi Tudor şi-a strâns o altă echipă de lucru: Adrian, care e grafician şi se pricepe la 3D, Alex Simion, zis Simi, coleg de şcoală cu Tudor, pasionat de robotică, Miruna, care învaţă la Colegiul “George Coşbuc” şi excelează deopotrivă la germană şi informatică şi Diana, elevă la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care are experienţă în comunicare şi PR dobândită prin voluntariat şi activităţi în organizaţia Interact Cişmigiu, parte din Clubul Rotary.

    Viitorulromaniei.ro s-a întâlnit cu trei dintre cei cinci membri ai echipei: Tudor, Diana şi Simi. Tudor a venit pregătit să ne explice cum, prin dezvoltarea tehnologiei folosite, ochelarii Mitra rezolvă cele mai importante probleme ale nevăzătorilor, adică deplasarea în locuri noi, aprecierea distanţelor, menţinerea unei traiectorii în linie dreaptă.

    Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • Deţinătorul mărcii Ray-Ban, în luptă cu produsele contrafăcute: “Vederea este un bun al fiecăruia dintre noi”

    Demarată la jumătatea anului 2014, campania şi-a fixat ca obiectiv închiderea site-urilor ilegale care comercializează în prezent în România ochelari de soare Ray-Ban contrafăcuţi şi supravegherea atentă a comerţului pe internet.

    Această campanie este necesară pentru a-i proteja pe consumatorii din ce în ce mai numeroşi care fac cumpărături pe internet, convinşi că achiziţionează produsele originale ale unor mărci renumite, oferite la preţuri de outlet. În cazul concret al ochelarilor de soare Ray-Ban, intervenţia este cu atât mai importantă, din cauza calităţii deficitare şi siguranţei scăzute a produselor, care ar putea afecta vederea.

    Vederea este un “bun” al fiecăruia dintre noi care trebuie protejată cu responsabilitate- “bucata de plastic” pe care o reprezintă o pereche de ochelari de soare contrafăcuţi permite trecerea unui cantităţi mult mai mari de radiaţii UV şi este o veritabilă armă letală asupra retinei căreia ii poate provoca arsuri sau chiar boli avansate cum ar fi cataracta.

    Lunar, sunt estimate 32.000 de căutări pe internet/Google după cuvinte cheie asociate cu marca Ray-Ban. Rezultatele acestor căutări sunt dominate de site-uri ilegale- 6 din primele 10 rezultate si 5 din primele 9 rezultate organice sunt reprezentate de site-uri care vând produse contrafăcute!

    Campania de combatere a fenomenului contrafacerilor demarată de deţinătorul mărcii Ray-Ban a dus la închiderea a 33 de site-uri ilegale care comercializau ochelari de soare Ray-Ban contrafăcuţi, alte 39 de site-uri fiind în proces de închidere. Câteva exemple de astfel de site-uri ilegale închise:  www.rayban80.eu, www.ochelarirayban.ro, www.rayban-romania.eu, www.raybanoutlet.ro, www.ochelari-originali.eu, www.rayban-shop.info, www.rayban.com.ro, www.ray-banstore.ro, www.raybans.ro, www.rayban-concept.ro.

    A fost demarat un amplu program de certificare a magazinelor autorizate, atât în mediul online, cât şi a magazinelor fizice. Selecţia a urmărit câteva criterii esenţiale: traficul magazinelor, notorietatea mărcilor, modul de prezentare a produselor Ray-Ban respectând recomandările producătorului, nivelul de încredere al consumatorului final.

  • Tocmai au emojionat biblia. Dar treaba când o încep?

    M-am minunat un pic că presa din România, atât de excitată de tot ce este nou şi amuzant şi trendy, a ratat, cel puţin până în momentul în care scriu acest text, ştirea cu Biblia tradusă în limba milenialilor. Care este istoria? Un ins care se identifică şi el doar printr-un emoji – „tipul cool cu ochelari de soare“ – s-a gândit că ar putea rămâne în istoria viitorilor 100 de ani dacă va traduce Biblia, şi drept urmare a programat un „traducător“ care a înlocuit în jur de 200 de cuvinte cu circa 80 de iconiţe (asta nu-i un soi de limitare, de eliminare a nuanţelor?, întreb cu o faţă de smiley). Procesul de „traducere“ a celor 66 de cărţi a luat în jur de şase luni. Rezultatul demersului „tipului cool cu ochelari de soare“ este la vânzare în magazinul iTunes, iar o variantă pentru Android va apărea în curând. Alte platforme nu sunt receptive la noua cultură, şi de aceea munca lui „cool-dude-with-sunglasses emoji“ nu va putea ajunge la clienţii Amazon, care nu permite folosirea emoticoanelor (asta nu-i un soi de limitare, de eliminare a nuanţelor? şi tocmai de la Amazon!?!, întreb din nou cu o faţă de smiley). Reacţiile, spune tipul cu ochelari de soare, au fost împărţite, unele mai amabile şi apreciative, altele mai dure. Întrebat despre nivelul scăzut de sentimente religioase pe care îl deţine tânăra generaţie, tipul cool a zis că el mizează pe răspândirea păcii (folosind desigur emoticonul cu cele două degete) şi a dragostei (emoticon inimă roşie). Dar că este „«emoticon biceps flexat»ly“, adică „strongly“, adică puternic de acord cu mesajul lui Isus.

    Aleluia, frate!, am exclamat, şi m-am uitat un pic pe traducerea Bibliei. I-aş sugera tipului cool să facă şi o traducere inversă, pentru că multe dintre emoticoanele lui nu-mi spun nimic şi drept urmare sunt lipsit de înţelepciunea tehnologizată. Nu am avut la dispoziţie varianta completă, chiar sunt curios cum arată Cântarea cântărilor sau Ecleziastul, emojionate.

    Ziceam mai sus de ceva întrebări pe care ar trebui să ni le punem. Şi vreau să spun că poate este momentul ca lumea civilizată să depăşească perioada fetişizării tinerei generaţii şi să vadă ce le oferă, în ce mediu îi formează, înainte de a-i înzestra cu virtuţi magice. Am început să mă gândesc la asta cu ceva vreme în urmă, după o întâlnire cu un grup de tineri, bine dotaţi şi bine tehnologizaţi. Şi le-am spus teoria aceea despre cum vor schimba ei lumea cu tehnologia şi cu o abordare proaspătă – credeam sincer, în acel moment, asta. Am început să am dubii în momentul în care un tânăr din grup, îngrijorat de greaua misiune ce îi aştepta, a întrebat: „Cum, ce trebuie să facem pentru a schimba lumea?“. Pai să fii tu însăţi, simplu, tânăr, inteligent, este de ajuns, îi răspund; altfel nu trebuie nimic, nici eforturi speciale, nici nopţi nedormite, nici manifestaţii în stradă.

    Problema este că atât de mult li s-a spus acestor tineri asta – şi aici am făcut şi eu o greşeală – încât întreaga generaţie s-a trezit cu o vână mesianică un pic nefondată. Nu este nimic rău în a miza pe tinereţe – chiar Business Magazin va pune pe piaţă, în zilele următoare, a 11-a ediţie a catalogului tinerilor manageri de top – dar, ca în orice demers uman, exagerarea este cât se poate de dăunătoare. Şi zic că milenialii ar trebui să înceapă, dacă tot au ajuns driverul societăţii, să se ia în serios, să priceapă că nu chiar orice lucru îţi trece prin cap înseamnă musai o idee bună şi să se apuce de treabă. Un studiu al Forrester, una dintre cele mai influente companii de cercetare din lume, intitulat chiar „The Kids Are Overrated“ identifică câteva mituri legate de mileniali şi le demontează pe rând: unul se referă la ideea că tehnologia îi face diferiţi; o bună parte dintre persoanele în vârstă au deja şi folosesc în mod curent tehnologie, un smatphone cel puţin, ceea ce îi transformă într-o grupă de consumatori la fel de importantă ca şi tinerii, pentru că sunt mai numeroşi, mai bogaţi şi mai sănătoşi decât generaţiile trecute. Din 85 de inovaţii şi tehnologii disruptive apărute în ultimii 80 de ani aşa cum le-a selectat Bloomberg Businesweek, doar 25 au apărut după 1980 – printre care CNN, PowerPoint-ul, moneda euro sau bascheţii Jordan de la Nike, şi doar şapte după anul 2000, printre care smartphone-ul, Twitter, YouTube, Facebook sau mariajul gay. Epoca de aur a inovaţiei umane a început după al doilea război mondial şi s-a terminat la începutul anilor ‘80, asta însemnând cele mai importante medicamente, care au făcut ca populaţia lumii să crească şi să trăiască mai mult, transportul aerian de masă, computerele, energia nucleară, sateliţii, agricultura industrială, pilula sau automobilul personal. Acea perioadă avea un zbor supersonic transatlantic care astăzi nu mai este. Acea perioadă a trimis un om pe Lună, azi mai există o singură naţie care are rachete ce pot duce oameni sau obiecte pe orbită, iar exploarea spaţiului se mută spre o zonă de interese comerciale. Medicamentele se înghesuie mai degrabă în zona placebo, şi oamenii mor în continuare de boli ce ar fi trebuit învinse de mult. Inovaţiile se regăsesc acum într-o zonă consumeristă, regăsindu-se într-o zonă tehnologică de masă, subţirică şi fără fond. De aia zic, e buna şi Biblia cu emoji, dar treaba când o începeţi?

  • Din ciclul “e bine de ştiut”: tarifele unui ucigaş plătit italian

    Este vorba de Giancarlo Orsini, de 48 de ani, care a “rezolvat” o serie de probleme pentru mafie în anii 2013 şi 2014. Astfel, investigatorii au aflat că a ologi pe cineva Orsini primea 3.500 de euro, iar o crimă costa 25.000 de euro. Orsini a mărturisit cinci atentate armate şi crime, relatează Telegraph, care preia Corriere della Sera.

    Modul de acţiune era relativ simplu: Orsini ajungea la locul faptei călare pe scuter şi purtând cască şi ochelari de soare, anunţa că este călăul şi trăgea. Pe Cinzia Pugliese, o cosmeticiană de 61 de ani, a împuşcat-o picioare, în salonul ei, pentru 3.500 de euro. Pe Frederico Di Meo, un dealer de cocaină de 37 de ani care a intrat în conflict cu o bandă de albanezi, l-a împuşcat, pentru 17.000 de euro, în piept şi în cap, în faţa unui supermarket.

    Pe Sesto Corvini, un cămătar care se ocupa şi de dezvoltări imobiliare, l-a împuşcat în maşină, undeva în suburbiile Romei. A primit pentru asta 25.000 de euro. Poliţa a precizat că l-a prins pe Orsini după ce un scuter furat şi folosit într-un jaf a fost identificat la locuinţa sa; tot acolo au mai fost găsiţi ochelarii de soare stropiţi cu sânge şi arma folosită în atacuri.

  • Tarifele unui ucigaş plătit italian. Cât cere pentru a bate, împuşca sau ucide persoana indicată de client

    Este vorba de Giancarlo Orsini, de 48 de ani, care a “rezolvat” o serie de probleme pentru mafie în anii 2013 şi 2014. Astfel, investigatorii au aflat că a ologi pe cineva Orsini primea 3.500 de euro, iar o crimă costa 25.000 de euro. Orsini a mărturisit cinci atentate armate şi crime, relatează Telegraph, care preia Corriere della Sera.

    Modul de acţiune era relativ simplu: Orsini ajungea la locul faptei călare pe scuter şi purtând cască şi ochelari de soare, anunţa că este călăul şi trăgea. Pe Cinzia Pugliese, o cosmeticiană de 61 de ani, a împuşcat-o picioare, în salonul ei, pentru 3.500 de euro. Pe Frederico Di Meo, un dealer de cocaină de 37 de ani care a intrat în conflict cu o bandă de albanezi, l-a împuşcat, pentru 17.000 de euro, în piept şi în cap, în faţa unui supermarket.

    Pe Sesto Corvini, un cămătar care se ocupa şi de dezvoltări imobiliare, l-a împuşcat în maşină, undeva în suburbiile Romei. A primit pentru asta 25.000 de euro. Poliţa a precizat că l-a prins pe Orsini după ce un scuter furat şi folosit într-un jaf a fost identificat la locuinţa sa; tot acolo au mai fost găsiţi ochelarii de soare stropiţi cu sânge şi arma folosită în atacuri.