BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Aplicaţia de socializare lansată de un programator român care rivalizează cu gigantul Google

    „Cumva este amuzant că apelăm tot la tehnologie şi tot la o aplicaţie pentru a-i scoate din casă. Asta e unealta, e un cal troian”, spune fondatorul businessului. Ideea de a dezvolta aplicaţia Jummpi, lansată anul acesta în luna mai, i-a venit în 2016. „Acum câţiva ani eram în casă, era vară, era frumos şi mă gândeam că aş face ceva amuzant dar nu ştiam exact ce şi nici cu cine.

    Tocmai apăruse în România Tinder. Eu sunt programator şi am fost şocat de ideea că există o aplicaţie care arată atât de simplu. Deci, coroborat cu ideea mea, am spus că aş putea să fac şi eu asta. Şi la puţin timp m-am apucat de aplicaţie”, povesteşte Andrei Stoiculescu.

    La acea vreme lucra într-o multinaţională, aşa că şi-a dat demisia pentru a se concentra pe crearea aplicaţiei, însă când a realizat că nu o poate termina aşa de repede pe cum credea, s-a întors la job. Pe parcurs, investiţia în crearea şi lansarea platformei s-a ridicat la aproximativ 15.000 de euro din fonduri proprii, „pentru că aveam nevoie de consultanţi şi de branding, adduri, hosting”, menţionează fondatorul businessului.
    La început a lucrat singur la crearea platformei, dar după ce a făcut un demo a început să caute noi parteneri pe LinkedIn. „Uşor, uşor am început să găsesc oameni şi aşa am strâns echipa actuală de şase persoane – patru programatori, un designer şi un şef al departamentului de marketing şi comunicare”, adaugă el.
    Rolul de CMO (chief marketing officer) a fost preluat de Irina Leca, antreprenoarea care i-a fost alături lui Andrei Pitiş la fondarea brandului Vector Watch, achiziţionat de Fitbit. Ea este şi cofondator al Jumppi şi s-a alăturat echipei în urmă cu o lună, însă momentan lucrează pentru aplicaţie, ca şi ceilalţi membri, doar în timpul liber sau în weekenduri, în contextul în care toţi sunt angajaţi în prezent în alte companii. „Cred că îţi rămâne în sânge antreprenoriatul şi îmi place foarte mult ideea de a aduna şi de a găsi modelul de business câştigător. Asta îmi place la start-up-uri, că poţi să experimentezi foarte mult şi că nu te duci pe o reţetă gata construită. Şi îmi place foarte mult să creionăm produsul ăsta pe baza feedback-ului pe care îl primim de la utilizatori. Plus că vrem să îi facem pe oameni mai fericiţi pentru că facilităm interacţiunea faţă în faţă şi interacţiunea socială; cred că asta rezonează foarte mult şi cu felul meu de a fi”, explică ea motivaţia de a se alătura afacerii.
    Iniţial, iniţiativa dezvoltării aplicaţiei a avut la bază dorinţa antreprenorului de a-i ajuta pe studenţii din provincie veniţi la facultate în Bucureşti să îşi facă mai uşor noi cunoştinţe şi să lege prietenii. „Eu am vorbit personal cu mai mulţi studenţi şi cu asociaţii de studenţi de la care am aflat că, într-adevăr, există problema asta: la început studenţii au foarte multe lucruri noi de care se lovesc şi faptul că foarte mulţi pleacă de acasă şi se mută într-un oraş nou e un factor în plus de greutate. Am intrat pe forumuri şi am văzut că oamenii chiar caută pe internet «Cum îţi faci prieteni la facultate, ce trebuie să faci» şi îşi dădeau sfaturi unii altora”, spune Irina Leca. Ea adaugă că, în ciuda faptului că asociaţiile de studenţi le pun acestora la dispoziţie grupuri de Facebook, în care se înregistrează toţi, de multe ori oamenii nu reuşesc să treacă de bariera aceasta şi să iniţieze discuţii sau să lege prietenii în spatele ecranului. La rândul său, Stoiculescu susţine că „una e să îi spui unui necunoscut pe Facebook: «Hai, nu vrei să ieşi acum să jucăm squash?» şi alta e să-i spui cuiva care este pe o platformă dedicată acestor activităţi”.
    Potrivit reprezentanţilor businessului, aplicaţia nu se adresează doar studenţilor, ci şi tinerilor angajaţi, comunităţilor locale de expaţi sau turiştilor veniţi în Capitală, ţinta principală fiind persoanele de 18-35 de ani, dar nu există limită superioară de vârstă în ceea ce priveşte folosirea aplicaţiei, singura condiţie fiind să fii major. „Nu ne axăm neapărat pe studenţi, am lăsat o platformă care să-i ajute să se întâlnească mai uşor unii cu ceilalţi, dar asta nu-i exclude pe ceilalţi utilizatori”, menţionează fondatorul Jummpi.
    Pe platformă, disponibilă atât pe iOS cât şi pe Android, poţi să postezi sau să găseşti evenimente sau activităţi din cele mai diverse, de la simple ieşiri la bere sau la alergat, până la excursii sau seri de jocuri, ba chiar să îţi întâlneşti şi jumătatea, chiar dacă specificul aplicaţiei nu este unul de dating, ci de socializare. „Nu credem că publicul va percepe aplicaţia ca pe una destinată datingului, pentru că în primul rând pe aplicaţie se formează grupuri, de la două persoane în sus, şi în al doilea rând e centrată pe anumite activităţi”, spune Stoiculescu.
    Irina Leca adaugă: „E mult mai cool să faci o activitate socială cu alţi oameni, şi dacă se înfiripă ceva, să fie spontan, de la sine, nu forţat. Când te duci la o întâlnire de pe Tinder clar te duci cu o strângere de inimă. E un pic mai greu şi ai o anumită reţinere. Pe când dacă te duci înspre o activitate socială, într-un grup de oameni, şi se întâmplă ceva, cu atât mai bine. Noi ne-am bucura să fie mulţi oameni care să se îndrăgostească pe Jummpi”.
    Ea mai spune că nu trebuie doar să aştepţi să posteze cineva un eveniment şi să vină oamenii către tine, ci poţi invita şi tu la un eveniment alţi utilizatori din listă sau alţi prieteni, printr-un link pe care îl poţi distribui extern, pe alte aplicaţii, ca Facebook sau WhatsApp. „Am constatat că 85% dintre utilizatori nu iniţiază evenimente, ci stau şi se uită la ce activităţi sunt, dar nu au curajul să iniţieze. Pe aceştia vrem să-i activăm să participe.”
    În prezent, aplicaţia are 1.600 de utilizatori în Capitală, însă ambiţiile lui Stoiculescu sunt ca până la sfârşitul anului numărul acestora să crească până la 20.000, în Bucureşti, Cluj şi Braşov. Intenţia sa nu este însă de a acoperi doar harta României, ci plănuieşte ca, printr-o finanţare externă – fond de investiţii, accelerator de start-up-uri sau business angel – să se extindă anul viitor şi în afara ţării. „Există mai multe posibilităţi, dar momentan vrem să vedem că există tracţiune, că oamenii intră pe platformă şi că îşi doresc să participe la activităţi, şi după aceea vom vedea exact cui ne adresăm mai departe să obţinem şi finanţare”, menţionează Irina Leca. Motivaţia antreprenorului de a se extinde peste graniţe a fost impulsionată şi de faptul că, la foarte scurt timp după lansarea Jumppi, laboratorul de inovaţie de la Google a dezvoltat la New York o aplicaţie similară, Shoe Lace. „Cumva tot asta încearcă să facă, să scoată oamenii din spatele ecranelor pentru a se întâlnii în viaţa reală. Şi noi ne bucurăm, pentru că asta înseamnă că Google validează ideea noastră. Şi ei sunt foarte la început, chiar mai la început decât noi, şi experimentează, ca şi noi, dar asta e o validare în plus pentru proiectul nostru”, spune Stoiculescu.
    Primele state vizate pentru extindere sunt SUA, Marea Britanie şi Olanda, dar Irina Leca spune că personal se gândeşte şi la alte ţări care au foarte mulţi turişti şi comunităţi importante de expaţi. „Ne-am dat seama că străinii sunt un target foarte bun pentru noi. Chiar au căutat activ aplicaţii prin care să cunoască oameni, mai ales expaţi. Ţările sau zonele în care sunt mulţi expaţi ar fi un target bun, pentru că expaţii chiar asta îşi caută – un nou cerc de prieteni. Ei din start sunt izolaţi de prietenii lor şi e o nevoie umană, firească, să socializezi şi să îţi împarţi momentele cu alţi oameni. Toţi avem nevoia asta.”
    În ceea ce priveşte reticenţa pe care ar putea-o avea utilizatorii platformei în legătură cu stabilirea unor activităţi alături de oameni necunoscuţi, Andrei Stoiculescu spune că este normal să existe o temere. „De aceeea vrem să aflăm cât mai multe de la oamenii care folosesc sau vor folosi în viitorul apropiat Jumppi şi cum văd ei situaţia asta. Noi avem deja câteva mecanisme la care ne gândim, de exemplu un sistem de rating pentru oamenii care se întâlnesc, să îşi ofere unii altora un fel de calificativ. La noi nu vor fi steluţe, ci etichete pozitive pe care le dai doar dacă vrei. Spre exemplu, un tip de încredere sau o tipă foarte amuzantă”, explică el. De altfel, adaugă Stoiculescu, poţi avea această reticenţă peste tot, de pildă pe Tinder. „E un lucru de care nu ai cum să scapi. Vrem să creăm condiţiile de a găsi oamenii cei mai buni pentru tine, cei mai asemănători.” Irina Leca spune că şi conversaţia pe care o porţi pe platformă înainte de a te întâlni cu alţi utilizatori pentru a stabili diverse detalii este o primă modalitate de a vedea dacă persoana respectivă reprezintă o primă sursă de validare. „Apoi tu alegi dacă te duci mai departe”, menţionează ea. 
    În prezent aplicaţia nu este monetizată, însă pe viitor reprezentanţii afacerii plănuiesc să lanseze o versiune premium cu o serie de funcţionalităţi care vor fi disponibile contra cost. În plus, Stoiculescu spune că vor introduce şi publicitate targetată şi personalizată în funcţie de profilul utilizatorilor. „Trebuie să fie relevantă pentru ceea ce îţi place ţie să faci. De exemplu, dacă ştim că te duci la sală, probabil că vei putea să vezi produse pentru sală”, spune Irina Leca. O sursă de venit va fi reprezentată şi de parteneriate. „Vrem să avem şi furnizori de activităţi, cum ar fi Therme sau Worldclass, care să organizeze activităţi acolo, iar noi să creăm grupuri pentru a merge la furnizorul respectiv”, adaugă ea.
    „Vrem să ne parteneriem, să avem afiliaţi. Spre exemplu, dacă reuşim să facem oamenii să iasă din casă în club, e clar că vor avea nevoie să meargă acolo cu maşina. Facem un parteneriat cu Bold sau Uber, de exemplu; ei câştigă prin faptul că iau faţa concurenţei în oraşul respectiv, iar noi primim o mică taxă pentru fiecare cursă pe care ei au facilitat-o”, spune şi Stoiculescu. Potrivit lui, pentru a facilita accesul utilizatorilor la respectivul furnizor, în aplicaţie va fi disponibil un buton – «Comandă din Jumppi» – pentru cei care vor dori să folosească serviciul de ridesharing. De altfel, ei au încheiat deja un parteneriat care funcţionează pe acest principiu, de affiliate fee, cu platforma de rezervări pentru restaurante ialoc.ro, care, potrivit lui Stoiculescu, va oferi mici bonusuri sau recompense în restaurantele partenere utilizatorilor de Jumppi. Irina Leca spune că s-au gândit inclusiv la posibilitatea de a face parteneriate şi cu asociaţiile de studenţi, pentru a coorganiza o serie de evenimente.
    Cât priveşte concurenţa, reprezentanţii Jumppi spun că pe plan local nu au decât concurenţi indirecţi. „Tinderul, de exemplu, este folosit de mulţi oameni doar pentru socializare, nu neapărat pentru dating, şi observăm că uneori oamenii se duc efectiv la o întâlnire pentru că au nevoie de partea asta de socializare sau ca să iasă din casă”, susţine Irina Leca. Andrei Stoiculescu spune, în completare, că un alt concurent indirect este aplicaţia MeetApp. „E destul de mare şi cam pe aceeaşi idee, doar că mai planificată, şi se axează mai mult pe conferinţe. În plus, pe MeetApp trebuie să plăteşti ca să postezi activitatea, la noi e gratuit. Noi ne ducem mai mult pe partea de spontan”, adaugă Andrei Stoiculescu. „E un proiect destul de ambiţios, de anvergura celor mari din Statele Unite – cum ar fi Facebook, Tinder. Suntem entuziasmaţi şi credem în acest proiect pentru că este destul de vizionar pe termen lung”, adaugă Andrei Stoiculescu, fondator şi CEO al Jummpi.

  • Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd

    Cititorul ZF, cu aproape 15 ani de muncă, dintre care peste zece în domeniul financiar, a vrut să semnaleze o altă realitate de pe piaţa de recrutare, alta decât cea care apare zilnic, că firmele nu găsesc angajaţi.
    Cei care au comentat au avut păreri împărţite, unii au fost de acord că firmele nu vor să angajeze oameni cu experienţă, în special multinaţionalele, nu prea vor să plătească preţul experienţei, adică salarii mai mari, iar dacă angajează pe cineva în poziţie de middle şi de top management acel post este ocupat mai mult prin recomandări decât printr-un concurs de selecţie.
    Citind articolul din ZF, un cititor care spune că este antreprenor, manager la o firmă, de catering cu livrări la domiciliu cu 45 de angajaţi a venit cu o altă perspectivă.
    Companiile au nevoie de manageri, nu se feresc să plătească, dar au nevoie de competenţe reale, nu pe hârtia de prezentare din CV.
    Cei care vin la interviuri au pretenţii financiare mari, dar cu experienţă care nu se poate adapta realităţilor concrete dintr-o companie.
    Pentru că nu sunt încrezători că managerii pe care îi angajează ar face faţă realităţii cu care se confruntă firmele antreprenoriale, nimeni nu ar vrea să arunce cu bani.
    Oferta acestui antreprenor a fost simplă: „Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd”.
    El spune că în condiţiile actuale de piaţă un angajat ştie că are postul asigurat mai puţin de ceea ce face el în companie şi mai mult de lipsa de personal de pe piaţa muncii.
    „Angajaţii lucrează numai la indicaţii, cu Facebookul deschis tot timpul, cu ţigara în mână şi cu pauze după pauze. Şi cred că au valoare.”
    El spune că angajaţii de 35-50 de ani se subevaluează, iar angajaţii de 20-25 de ani se supraevaluează.
    În companiile româneşti, antreprenoriale, câteodată se plăteşte mai mult decât într-o multinaţională pentru poziţiile de top, dar, la schimb, se munceşte mai mult pentru că trebuie să-ţi plăteşti singur salariul.
    În multinaţionale, unde procedurile sunt clare, unde afacerile merg de multe ori de la sine prin poziţia pe care compania o are în piaţă, se munceşte mai mult să-ţi asiguri spatele, să fii politically correct, să dai bine la centru, să atingi rezultatele din buget şi mai puţin să ieşi în evidenţă. Este mai mult un job de diplomaţie, de jonglare în birocraţia multinaţionalei.
    Companiile antreprenoriale româneşti au nevoie de oameni care să producă şi să aducă bani, în timp ce multinaţionalele au nevoie de directori care să menţină, să apere birocraţia şi interesele de la centru.
    Mulţi angajaţi cu experienţă, care au lucrat în multinaţionale, nu prea vor să lucreze apoi în companiile antreprenoriale româneşti pentru că este o altă lume, mai dură, unde supravieţuirea este cuvântul de ordine. Plus că firmele româneşti nu beneficiază de brandingul şi părerea bună de care beneficiază multinaţionalele.
    Companiile antreprenoriale preferă mai mult să-şi promoveze oamenii din intern care ştiu despre ce este vorba, decât să angajeze manageri din altă parte, pe salarii mai mari. Pentru că nu vor să rişte, pentru că nu au încredere în experienţa unui angajat dintr-o altă poziţie, preferă să fie mai reticenţi în a satisface solicitările salariale ale celui care vine la interviu.
    Pe de altă parte, nu ştiu câţi din oamenii cu experienţă în alte companii ar accepta să lucreze întâi pe 500 de euro astfel încât antreprenorul, managerul, să-i dea apoi 1.500-2.000 de euro dacă are rezultate.
    Trăim în două lumi diferite.
    Aşa că discuţiile despre ce se întâmplă pe piaţa de recrutare continuă.

  • Ca să aveţi succes trebuie să faceţi un singur lucru, potrivit lui Steve Jobs. Chiar şi un copil de 12 ani poate face asta

    Steve Jobs spune că există o singură diferenţă între oamenii de succes şi visători.

    Recent, s-au împlinit opt ani de la moartea lui Steve Jobs, fondatorul Apple – lecţiile sale de business dăinuiesc însă peste timp.

    Într-un material video mai vechi, Jobs spune o poveste din care reiese una dintre calităţile oamenilor de succes, potrivit inc.com.
    „L-am sunat pe Bill Hewlett (cofondatorul Hewlett-Packard) atunci când aveam 12 ani. <Bună, sunt Steve Jobs. Am 12 ani. Sunt elev. Vreau să construiesc un contor de frecvenţă şi mă întrebam dacă aveţi câteva piese de care v-aţi putea lipsi pe care să le folosesc.> A râs, mi-a oferit piesele pe care le cerusem, dar şi un job în vara aceea la Hewlett-Packard…iar eu eram în Rai.”

    Aţi observat cheia succesului?
    Jobs vorbeşte despre aceasta în materialul video:
    „Majoritatea oamenilor nu ridică niciodată telefonul să sune. Majoritatea oamenilor nu întreabă niciodată, iar asta îi diferenţiază pe oamenii care fac lucruri de cei care doar visează la acestea.”

    Nu vom şti niciodată dacă Jobs ar fi reuşit să realizeze tot ceea ce a realizat fără să lucreze la HP – ştim însă că un simplu telefon a avut un impact major asupra vieţii sale.
    Oamenii cheltuie mult timp şi bani pentru a se pregăti să îşi realizeze obiectivele: educaţie scumpă, networking cu cei mai influebnţi oameni de afaceri, muncesc din greu pentru a obţine promovări importante etc. Toate aceste lucruri nu sunt rele, dar sunt departe de a fi eficiente. Când oamenii de succes vor ceva, sunt dispuşi să ceară acel lucru. Dacă un băiat de 12 ani poate face asta, veţi putea şi voi.

  • De ce capitalismul în forma lui actuală nu mai poate exista

    Aceste vorbe nu sunt ale vreunui filosof, influencer sau socialist. îi aparţin lui Ray Dalio, fondatorul Bridgewater, cel mai mare fond de hedging din lume, un investitor în angajatori notorii pentru faptul că oferă salarii mici, ca Walmart şi KFC. Dalio, un om cu o avere de apromativ 18 miliarde de dolari, potrivit Forbes, este un produs model al capitalismului. Totuşi, el şi alţi miliardari de succes au început să se teamă pentru sistemul care le-a adus o prosperitate pe care n-o au nici regii.

    Capitalismul creează prosperitate, după cum scrie Bloomberg. Prin canalizarea energiilor în producţie şi inovaţie, a permis la miliarde de oameni să trăiască mai bine decât împăraţii de demult. Însă capitalismul concentrează puterea în mâinile celor care deţin proprietatea, inclusiv ale miliardarilor greu de iubit şi ale corporaţiilor multinaţionale. Este învinovăţit pentru lărgirea decalajului dintre bogaţi şi săraci. Mulţi oameni îl echivalează cu cronismul şi cu guvernele captive unor interese speciale.

    În umbra capitalismului cronic s-au dezvoltat guverne care acum pun în pericol ordinea şi valorile liberale şi au crescut companii cu puteri mai mari decât cele ale guvernelor.

    Există o tabără care spune că soluţia pentru aceste dezechilibre este curăţarea capitalismului: stoparea subvenţiilor şi protecţiilor pentru întreprinderi, distrugerea monopolurilor şi reducerea birocraţiei. O altă tabără spune că guvernul trebuie să joace un rol mai mare, deoarece pe motivaţia capitaliştilor – profitul – nu se poate pune baza pentru îndeplinirea nevoilor societăţii.

    Inegalitatea a devenit atât mai benefică, cât şi mai rea. Inegalitatea dintre naţiuni s-a diminuat odată cu ascensiunea Chinei, Indiei şi a altor naţiuni care au adoptat capitalismul şi pieţele libere. În acelaşi timp, inegalitatea dintre bogaţii şi săracii unei ţări s-a agravat. În general, jumătatea de jos a lumii, pe scara averii, deţine mai puţin de 1% din averea la nivel mondial, în timp ce primii 1% dintre adulţi deţin 47%. Capitalismul şi pieţele libere sunt contestate atât de stânga politică, cât şi de dreapta. Doi senatori americani care fac campanie pentru a deveni candidaţi la preşedinţie ai Partidului Democrat, Bernie Sanders şi Elizabeth Warren, susţin că sistemul economic este „manipulat” pentru a aduce beneficii bogaţilor.

    În spectrul politic de dreapta, preşedintele Donald Trump s-a etichetat drept „omul tarifelor” şi spune că vrea să restricţioneze imigraţia, chiar dacă fluxul liber de bunuri şi oameni este combustibil pentru creşterea economiilor capitaliste. Ray Dalio, miliardarul fondator al Bridgewater Associates, avertizează că nemulţumirea faţă de distribuirea inegală a avuţiei ar putea duce la revoluţie.

    Capitalismul este construit pe principiul căutării de profit de către proprietari privaţi. Persoanele fizice şi companiile deţin terenuri, maşini şi alte active şi angajează muncitori pentru a utiliza acest „capital” cu scopul de a crea produse şi servicii destinate vânzării. În teorie – şi, de obicei, în practică – concurenţa pentru clienţi îi forţează pe capitalişti să progreseze, să aducă îmbunătăţiri ofertei lor. Mai degrabă „mâna invizibilă” a pieţei libere decât guvernul ghidează cine ce face, spune teoria.

    Economistul scoţian Adam Smith scria în 1776: „Nu de la bunăvoinţa măcelarului, a producătorului de bere sau a brutarului ne aşteptăm să ne vină cina, ci de la nevoia lor de a-şi urma interesul”. Economistul american Milton Friedman argumenta în anii ’70 că maximizarea profiturilor pentru acţionari, sub rezerva respectării legii, ar trebui să fie singurul obiectiv al corporaţiilor. Boardurile companiilor au îmbrăţişat în mare parte până acum acest mesaj. Însă acum este în plină ascensiune un curent care promovează aşa-numitul capitalism pentru stakeholderi, care cere corporaţiilor să echilibreze interesele acţionarilor cu cele ale angajaţilor, clienţilor şi societăţii.

    În august 2019, Business Roundtable, o asociaţie a executivilor unora dintre cele mai puternice companii din SUA, a susţinut această idee, abandonând sprijinul pentru principiile lui Friedman. Noile principii ale Business Roundtable spun că deciziile nu ar mai trebui să ia în considerare doar cum să fie realizat şi maximizat profitul pentru acţionari, ci să-i ia în calcul pe toţi cei care au interese la companie, adică pe angajaţi, clienţi şi societatea în general – stakeholderii.

    Este o schimbare de filosofie majoră pentru asociaţie, în care sunt membri directori executivi ai zeci de companii mari precum Amazon, Apple, Bank of America, BlackRock, BP, IBM, Chevron, Citigroup, Exxon, Morgan Stanley, Coca-Cola, Pepsi, Procter & Gamble, Walmart, Whirpool, S&P, Pfizer, Motorola, Mastercard şi KPMG. Grupul, condus de James Dimon, CEO-ul JPMorgan, este o voce puternică la Washington pentru interesele businessului american.

    Germania cere deja o reprezentare de 50% a angajaţilor în consiliile de supraveghere ale marilor corporaţii, care iau decizii strategice. Remediul pieţei libere pentru capitalism este şi mai mult capitalism: spargerea giganţilor din tehnologie ar echilibra condiţiile de joc pentru concurenţi. Renunţarea la tarife ar aduce beneficii celor fără avere, care cheltuiesc o parte mai mare din veniturile lor pe produsele importate. Relaxarea limitelor privind tipurile de case care pot fi construite ar face ca locuinţele să fie mai abundente şi mai accesibile.

    Restricţiile privind activităţile de lobby ar oferi companiilor neconectate din punct de vedere politic şanse mai mari de succes. Multe dintre aceste corecţii sunt susţinute de politicieni de centru-stânga, cum ar fi Elizabeth Warren, care se descrie ca fiind „capitalistă până în măduva oaselor”. În ceea ce priveşte impozitele, capitaliştii sunt împărţiţi. Unii spun că impozitele mai mici vor stimula creşterea şi prosperitatea. Alţii menţionează ca model Scandinavia, cu impozite ridicate: dezlănţuiţi antreprenoriatul privat pentru a crea prosperitate, apoi folosiţi impozitele şi transferurile pentru a compensa distribuirea inegală a veniturilor – un rezultat inevitabil.

    O altă abordare – fie în loc de, fie, mai des, în plus faţă de îmbunătăţirea capitalismului – este ca guvernul să preia anumite părţi ale economiei în care sistemul capitalist nu a reuşit să acopere nevoile de bază. În această viziune, guvernul ar construi mai multe locuinţe în loc să ofere pur şi simplu stimulente pentru construcţii private. Aceasta ar garanta locuri de muncă la stat pentru persoanele care au fost concediate în sectorul privat, evitându-se reducerea ocupării forţei de muncă de fiecare dată când economia încetineşte. Aceste idei vin din stânga spectrului politic.
    În dreapta, mişcarea „conservatorismului naţional” ar ţine în frâu pieţele libere prin implicarea în planificarea industrială şi protejarea industriilor cheie împotriva concurenţei externe. Rezultatul: unii din stânga îmbrăţişează capitalismul, iar alţii din dreapta nu au încredere în el.

    O reformă a capitalismului cere Thomas Piketty, un tânăr economist francez în vogă, cu orientări socialiste, cu conexiuni politice şi specializat pe inegalitate şi avuţie. Ultimul său blockbuster a adus inegalitatea în centrul dezbaterilor economice şi politice. În cea mai recentă analiză, francezul propune soluţii radicale, îndreptate contra miliardarilor, în care cuvântul de ordine este exproprierea.

    „A venit vremea să ieşim din această fază unde proprietatea este sacră şi să trecem dincolo de capitalism”, a spus economistul într-un interviu pentru revista franceză L’Obs. Piketty spune că este o greşeală să consideri inegalitatea ca fiind înrădăcinată în natură sau determinată de schimbările tehnologiei. Cauzele sale reale se regăsesc în politică şi ideologie – iar acest lucru o face mai uşor de abordat.

    Corecţiile propuse de Piketty sub stindardul „socialismului participativ” presupun schimbări dramatice în economiile dezvoltate ale lumii – iar până acum succesul ideilor sale la urnele de vot a fost limitat.

    Candidatul socialist pe care economistul l-a susţinut în alegerile din Franţa din 2017 s-a prăbuşit chiar în primul tur, deşi guvernul preşedintelui Emmanuel Macron cel puţin a imitat îndemnul lui Piketty de a regândi capitalismul, aminteşte Bloomberg.
    În noua sa lucrare, potrivit L’Obs, Piketty scrie că niciun acţionar nu ar trebui să controleze mai mult de 10% din drepturile de vot la o companie – chiar dacă deţine o participaţie mult mai mare.

    El sprijină un fel de predare a capitalului în mâinile publicului – o variantă a banilor aruncaţi din elicopter. Ideea lui Piketty de „moştenire pentru toată lumea” presupune a acorda tuturor cetăţenilor o sumă forfetară, de 120.000 de euro în cazul Franţei, la împlinirea vârstei de 25 de ani.
    Apoi, economistul susţine aplicarea un impozit pe avere pentru a consacra ideea că dreptul de proprietate peste o anumită valoare nu poate fi decât „temporar”. În Franţa, de exemplu, scara ar varia de la o taxă de 0,1% pentru o avere sub media naţională de 200.000 de euro până la 90%.

    „Sistemul pe care îl propun face posibilă deţinerea câtorva milioane de euro, sau chiar zeci de milioane, cel puţin pentru un timp“, a explicat Piketty pentru L’Obs. „Dar cei cu câteva sute de milioane de euro, sau câteva miliarde, va trebui să împartă puterea.”

  • Cele opt lucruri de care ai nevoie atunci când începi căutarea unui nou loc de muncă

    Căutarea unui loc de muncă nu este un proces uşor, însă poate fi mai bine gestionat dacă este privit ca un proiect, sugerează Cheryl Hyatt, cofondatorul Hyatt-Fennell Executive Search, într-un articol publicat pe site-ul fastcompany.com.
    „Listele strategice te pot ajuta să îţi concentrezi energia pe calitatea aplicaţiilor şi interviurilor mai degrabă decât să te pierzi în detaliile care te distrag”, a spus ea. Iată cele opt lucruri de bază de care trebuie să ţineţi cont când vine vorba despre progresul dvs. profesional:

    1. Angajatorii

    Începeţi cu o listă cu între 10 şi 15 potenţiali angajatori, spune Jill Gugino Panté, directorul Lerner Career Services Center din cadrul Universităţii Delaware. „Lista aceasta este importantă fiindcă vă ajută să aveţi parte de o căutare mai ţintită şi mai uşor de administrat”, adaugă el. „Odată ce ai lista alcătuită, poţi să începi să vezi ce job-uri sunt postate, ce studenţi lucrează acolo, la ce evenimente vor participa, ce conexiuni există pe LinkedIn şi, mai important, poţi să împărtăşeşti asta cu reţelele tale interne. Este greu de spus oamenilor că ai nevoie de ajutor pentru a te angaja în domeniul finanţelor, spre exemplu. Când spui că vrei să te angajezi la compania XYZ (în finanţe), oamenii pot deja să facă legăturile potrivite în reţelele lor.”

    2. Posturi

    Posturile interesante pot veni la voi prin multe căi, consideră Hyatt. „Fie că vezi un post pe LinkedIn, ai auzit de la el de la un prieten sau eşti contactat de o firmă de recrutare, trebuie să salvaţi postul respectiv pe o listă la care să reveniţi mai târziu”, adaugă el. „Căutarea job-urilor în această listă poate să vă ajute să stabiliţi dacă vi se potrivesc sau nu, să adunaţi informaţii despre companie pentru a scrie scrisoarea de intenţie şi CV-ul vostru.”

    3. Conexiuni

    Alcătuiţi o listă a persoanelor pe care le cunoaşteţi şi interacţionaţi cu ele atât personal, cât şi profesional, spune Debora Roland, vicepreşedinte de resurse umane pentru CareerArc, o firmă de angajare şi recrutări.
    „Oferiţi-le un discurs în care să le comunicaţi ce faceţi şi ce căutaţi la următorul vostru rol” spune ea. „Nu poţi să ştii niciodată de unde va veni noul tău job. Faceţi o listă a oamenilor care lucrează în companiile de care sunteţi interesaţi şi vedeţi dacă vreunul dintre contactele voastre cunosc pe cineva dintre aceşti oameni. Câteodată poţi să fii mai aproape de job doar solicitând o introducere.”

    4. Evenimente locale de networking

    Socializarea este una dintre cele mai bune modalităţi de găsire a unui loc de muncă fiindcă astfel veţi putea construi relaţii face to face sau chiar şi digitale cu persoane care vă pot pava drumul spre oportunităţi sau care vă pot oferi sfaturi şi informaţii, spune Carisa Miklusak, CEO al aplicaţiei de resurse umane tilr.  „Faceţi cercetări şi compilaţi o listă cu următoarele evenimente de networking din zona voastră, iar apoi alegeţi două sau trei la care participaţi, ca parte a procesului de vânătoare de joburi”, spune el. „Ajută de asemenea să pregătiţi o listă succintă de lucruri pe care speraţi să le realizaţi astfel încât să vă concentraţi pe misiunea voastră.”

    5. Răspunsuri la interviuri

    Majoritatea celor care vă intervievează vor solicita câteva dintre întrebările standard de interviu, precum „spune-mi câteva lucruri despre tine” sau „ce poţi aduce companiei noastre?” Faceţi o listă cu răspunsurile voastre şi repetaţi-le, astfel încât să le aveţi pregătite. „Acestea sunt câteva dintre cele mai populare întrebări referitoare la un interviu de angajare, totodată şi cele mai dificile”, spune ea. „Atleţii fac exerciţii de multe ori înainte să joace jocul propriu-zis. Gândiţi-vă la o carieră de atlet şi exersaţi singur, împreună cu prietenii, dar şi cu familia, înainte de <proba> propriu-zisă.”

    6. Puneţi întrebări

    În perioada interviului, trebuie să ţineţi cont de faptul că aveţi oportunitatea să şi puneţi întrebări. Faceţi o listă de întrebări pe care aţi putea să le adresaţi unui potenţial angajator sau recrutor – interviul trebuie să meargă în ambele feluri, adaugă Miklusak. „Trebuie să vă asiguraţi că postul este potrivit pentru voi înainte să semnaţi contractul de angajare, aşadar, gândiţi-vă la o serie de întrebări care vă pot ajuta să înţelegeţi cultura organizaţională a companiei, ce presupune postul respectiv, structura managementului, politicile de lucru de acasă şi procesul de evaluare a performanţei”, spune ea.

    7. Follow-up

    Odată ce ai înscris o aplicaţie, este normal ca acolo să existe lipsuri referitoare la faptul că managerul care angajează sau comitetul de căutare se va uita peste toate aplicaţiile primite, spune Hyatt.
    „Verificarea faptului că aveţi toate materialele necesare poate să preîntâmpine ignorarea aplicaţiei voastre din cauză că aceasta a fost incompletă”, adaugă ea. „Puteţi folosi asta şi ca să ţineţi cont de notiţele pe care le-aţi făcut la un moment dat referitoare la un interviu.”

    8. Paşi de acţiune săptămânali

    Specialistul în resurse umane Gugino Pante spune că, într-un final, ar fi bine să faceţi o listă de paşi de acţiune săptămânali. „Să staţi şi să aşteptaţi în procesul de căutare a unui loc de muncă nu este niciodată o idee bună”, adaugă ea. „E important să aveţi locuri de muncă în fiecare săptămână.” „Trebuie să vă stabiliţi obiective pe care să le realizaţi în fiecare săptămână.” Spre exemplu, să vă stabiliţi un număr de locuri de muncă la care să aplicaţi, oameni cu care să aveţi contact, locuri în care să faceţi networking şi companii pe care să le căutaţi. „Căutarea unui loc de muncă este ca un business plan pentru cariera voastră”, spune Roland. „Faceţi o listă cu activităţile voastre în fiecare zi, realizând câte puţin treptat – fiecare CV trimis, fiecare interviu, fiecare conversaţie. Asta vă poate ajuta să recunoaşteţi că mutaţi lucrurile înainte şi vă poate menţine pe linia de plutire.”

     

  • Holuri studenţeşti pentru adulţi sau sindromul Peter Pan în real estate

    „Vestea proastă este că nu poţi să ai 19 ani le nesfârşit. Vestea bună este că poţi să trăieşti la nesfârşit în acelaşi tip de locuinţă ca atunci când aveai 19 ani”, descriu jurnaliştii de la Financial Times termenul de „coliving” într-un articol publicat recent. Într-adevăr, sindromul Peter Pan, care se referă la adulţii care se comportă ca adolescenţii sau copiii, pare să se suprapună perfect pe conceptul de coliving, în care adulţii par să trăiască o adolescenţă perpetuă, ca la căminele studenţeşti. 

    În timp ce conceptul de shared economy şi al locuinţelor private închiriate pe durate scurte turiştilor prin Airbnb nu mai este de mult o noutate, conceptul de coliving îşi face loc în viaţa adulţilor moderni (în special a celor mai tineri dintre ei).

    Mişcarea se referă la extinderea modelului de chirie folosit în general de studenţi, care stau de obicei mai mulţi într-un apartament, la un nou tip de dezvoltare imobiliară. Start-up-urile active pe această nişă dezvoltă proprietăţi pe care le transformă în spaţii de coabitare, care ţintesc, în general, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Aceste spaţii includ atât zone individuale, private, destinate fiecărui chiriaş (în general garsoniere, cu suprafeţe variate), cât şi zone comune tuturor chiriaşilor: bucătăria, sufrageria, zonele de dining – toate folosite de persoanele care stau într-un astfel de spaţiu.

    Din ce în ce mai mulţi locuitori ai marilor oraşe îmbrăţişează conceptele spaţiilor de acest tip. Jurnaliştii din presa internaţională vorbesc chiar de mai multe niveluri ale acestei nişe din real estate: spre exemplu, spaţiile de coliving 1.0 îi au drept clienţi ţintă pe absolvenţii de universităţi care se mută în spaţii individuale de dimensiuni reduse, dar care le oferă accesul la spaţii comune vaste. Acest tip de proiecte funcţionează bine şi pentru angajaţii în regim remote care caută soluţii de cazare pe termen scurt.

    Acum piaţa aduce o nouă propunere de coliving, 2.0, care ţinteşte persoanele cu vârste mai mari, care îşi doresc atât apartenenţa la o comunitate, cât şi mai mult spaţiu. Îşi preţuiesc intimitatea, le pasă de ceea ce împărtăşesc şi de cine sunt înconjuraţi. Jurnaliştii din presa internaţională scriu că acest trend ar putea aduce următoarea revoluţie în imobiliare.

    Conceptul este baza unor iniţiative precum cel al start-up-ului britanic The Collective, care este descris drept furnizorul unei noi modalităţi de a trăi în oraşe. The Collective deţine în prezent trei astfel de proiecte – două în Londra (Canary Wharf, Old Oak) şi unul în Long Island, New York (Paper Factory).

    Collective Old Oak, din Londra, este cel mai mare spaţiu de coliving din lume. Preţul pentru o garsonieră de 12 metri pătraţi aici porneşte de la 1.300 de dolari pe lună. Spre comparaţie, dimensiunea medie a unei garsoniere în Anglia este de 31,94 de metri pătraţi. Proiectul include însă o sală de sport, un bar, un restaurant, o sală de cinema, terasă pe acoperiş, spa şi un lounge comun. Un tânăr de 29 de ani care locuieşte acolo mărturiseşte jurnaliştilor de la refinery29.com: „Pe hârtie pare destul de scump, dar valoarea constă în toate facilităţile suplimentare pe care le găseşti aici”. Principalul dezavantaj este lipsa spaţiului. 

    Un alt avantaj al proprietăţilor de acest tip este lipsa bătăilor de cap legate de facturi şi de furnizorii de servicii: facturile sunt incluse în preţul chiriei, iar chiriaşii nu mai trebuie să aştepte săptămâni întregi până la instalarea Wi-Fi-ului, de pildă. Totodată, mobila este oferită de proprietarul proiectului, iar curăţenia de două ori pe săptămână şi chiar şi schimbarea aşternuturilor fac parte din ofertă. În Londra există însă şi proiecte de coliving care includ spaţii mai generoase de locuit: spre exemplu Tipi, unde chiriaşii pot sta într-un apartament nemobilat de 50 de metri pătraţi în schimbul unei chirii de 1.895 de dolari lunar. La fel ca alte proiecte similare, Tipi oferă programe de evenimente comune precum cinele sau serile de concursuri cu întrebări. 

    Antil Kehra, fondatorul şi CEO-ul Node, este un pionier al conceptului de coliving 2.0. Potrivit unui interviu acordat de acesta publicaţiei internaţionale Forbes, Node este o companie globală de spaţii de coliving care creează astfel de proiecte, în jurul cărora sunt construite comunităţi în capitale creative din toată lumea. Potrivit presei internaţionale, compania înfiinţată în 2016 operează astfel de proiecte în Statele Unite, Irlanda şi Regatul Unit şi are planuri de expansiune la nivel global, fiind liderul pieţei de profil. În iunie, compania a anunţat un nou proiect rezidenţial în Kitchener, Ontario (Canada), pe care urmează să îl livreze în toamna acestui an.

    Designul interior al apartamentelor din cadrul proiectelor Node este creat astfel încât să fie unic pentru fiecare proiect – iar compania colaborează chiar şi cu artişti locali în acest sens.

    „Puţini oameni vor să cheltuie peste 1.000 de dolari sau euro pe lună, să trăiască într-un spaţiu de 100 de metri pătraţi şi să împartă o bucătărie cu zece oameni. Trebuie să existe un spaţiu de coliving care adoptă conceptul spaţiilor comune de locuit şi cel de sharing economy, dar cu puţin mai mult spaţiu privat pentru un trai independent şi sustenabil în acelaşi timp”, spune CEO-ul Node în interviul acordat Forbes.
    Clienţii vizaţi de Node sunt persoanele de peste 25 de ani sau care au în jur de 30 de ani, singure sau căsătorite, fără copii, fiecare câştigând în jur de 70.000 de dolari anual. Mare parte dintre cei care locuiesc aici sunt femei şi persoane care s-au mutat recent într-un anumit oraş. În general, caută un loc în care să se simtă ca acasă, care este privat şi oferă un sentiment de siguranţă, fiind de asemenea foarte incluziv.

    CEO-ul Node este de părere că acest nou format ar putea crea un segment de piaţă cu totul nou, care va atrage persoane creative, antreprenori, freelanceri şi profesionişti care nu sunt chiar „nomazi digitali”, ci mai degrabă „cetăţeni globali”. Acest tip de persoane ar putea avea trei oraşe pe care să le numească acasă în următorii cinci până la zece ani şi se vor muta între acestea pentru perioade medii de timp. În prezent, nu există nicio modalitate reală prin care aceşti oameni să simtă că aparţin unei comunităţi, aspect care poate duce la sentimente de singurătate şi izolare. Viziunea Node presupune crearea unei reţele globale de clădiri care să permită locuitorilor acestora să simtă în continuare că aparţin de comunităţile în care nu mai trăiesc fiindcă s-au mutat dintr-un oraş sau în care încă nu au ajuns încă să trăiască.

    Ei îşi vor avea locuinţa proprie într-un oraş principal, dar pot beneficia de perioade mai scurte de şedere în clădiri ale Node în alte locuri în care călătoresc. Potrivit lui Khera, „pe măsură ce oamenii se mută în toată lumea, există o nevoie în creştere de apartenenţă la o comunitate globală – chiar dacă vorbim despre un grup de prieteni, colegi şi chiar şi mentori care trăiesc şi se mută în jurul lumii. Restartul vieţii de comunitate la fiecare mutare este disruptiv, iar creşterea unei comunităţi globale ar putea să mai domolească problema singurătăţii şi izolării pentru oamenii mobili la nivel global”.

    Ideea nu este total nouă şi îşi are originile în schemele de locuit din urmă cu un secol, în care trăiau comunităţile hippie din anii ’70, observă jurnaliştii de la refinery29.com.

    Conceptul de coliving al prezentului este diferit însă fiindcă ţinteşte tinerele generaţii care trăiesc în oraşe şi constă mai ales în dezvoltări uriaşe care includ mici unităţi sau apartamente cu spaţii recreaţionale comune – asemănătoare cu hostelurile premium sau cu holurile de studenţi. Unii specialişti numesc creşterea numărului de astfel de spaţii în toată lumea drept o reacţie la criza locuinţelor cu care se confruntă tinerele generaţii din cauza preţurilor ridicate ale locuinţelor în oraşe, cât şi a preţurilor ridicate ale chiriilor şi salariilor care nu cresc semnificativ. Conceptul a fost descris de asemenea şi ca un antidot împotriva singurătăţii.

    Nu trebuie neglijat nici faptul că beneficiile proprietarilor unor astfel de proiecte sunt evidente: astfel de dezvoltări pot aduce un ROI (return of investment) pe metrul pătrat mai mare decât în situaţia locuinţelor tradiţionale – zece chiriaşi dispuşi să împartă o sufragerie înseamnă, în cele din urmă, că au nevoie de mai puţin spaţiu de relaxare în spaţiul individual pe care îl au, lăsând loc pentru alte unităţi, închiriate de alţi locuitori ai acestor spaţii.

    Pe de altă parte, jurnaliştii de la Financial Times cred că există mai multe probleme legate de această soluţie. Riscul investiţiilor în acest tip de active este unic şi grav: activul principal este o cameră într-o clădire, iar valoarea depinde, în mare măsură, de camerele aflate în apropiere care nu sunt deţinute de cumpărător. Aceste camere ar putea fi obiectul unor decizii manageriale ale propreietarului, astfel că orice proprietar care ocupă o astfel de cameră este expus modului în care vecinii le folosesc pe ale lor. Un studiu citat de FT indică faptul că aproximativ jumătate dintre participanţi au identificat „vecinii nepotriviţi” ca fiind cea mai mare preocupare a lor legată de achiziţia unui spaţiu de coliving.
    Din acest motiv, valoarea unui astfel de activ poate să fluctueze semnificativ în funcţie de tiparele comportamentele ale vecinilor, înspre un nivel mult mai ridicat decât în situaţia caselor sau apartamentelor obişnuite.

  • Satul unde sunt mai mulţi urşi decât oameni pe uliţe. Nici copiii nu mai merg la şcoală

    Panica în localitatea Cuşma din judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce mai mulţi urşi au coborât în sat şi s-au plimbat nestingheriţi pe străzi.

    Localnicii au primit alerte şi au fost îndemnaţi de autorităţi să nu iasă afară din case. De frică, părinţii şi-au însoţit copiii la şcoală cu maşinile însă unii au decis să nu-i mai trimită luni la cursuri.

    Locuitorii din Cuşma sunt disperaţi pentru că în zonă este un fond de vânătoare, celebru încă de pe vremea comunismului. Au fost momente când oamenii au numărat şi opt urşi pe uliţe şi pe dealuri.

    Situaţia s-a agravat de zilele trecute când urşii au început să se plimbe nestingheriţi pe drumuri şi în curţile oamenilor. Prin RO-Alert oamenii au fost sfătuiţi să fie vigilenţi, să stea în case şi să se ferească de animalele sălbatice.

    Proprietarii fondului de vânătoare au cerut deja autorităţilor să ia măsuri, iar acum se încearcă rezolvarea problemei. Oamenii vor că urşii să fie mutaţi din zonă pentru că zilnic, spun ei, le distrug proprietăţile, le atacă animalele şi le distrug livezile. Până acum nimeni nu a fost rănit, însă starea de alertă se menţine în satul Cuşma, scrie stirileprotv.ro

  • Cel mai scump aliment din lume: doar un gram poate să coste câteva mii de dolari

    Risotto-ul italian, paella spaniolă şi curry-ul indian au toate un ingredient comun: şofranul.
    Oamenii cunosc şofranul datorită caracteristicilor precum aroma distinctă, culoarea luminoasă, dar şi preţul ridicat. Şofranul de calitate poate să coste nu mai puţin de 3.000 de dolari pentru doar jumătate de gram.
    De ce costă un simplu condiment atât de mult? Reputaţia de cea mai scumpă mirodenie de lume îi este atribuită şofranului datorită procesului de creştere a acestuia: doar o mică parte din floarea de şofran, stigmatul (partea superioară a pistilului unei flori) este folosită pentru realizarea mirodeniei. Prin urmare, este nevoie de aproximativ 75.000 de flori de şofran pentru a realiza 0,5 g de mirodenie. Această parte a florii este extrem de delicată, prin urmare recoltarea şi uscarea acesteia sunt extrem de costisitoare, fiind realizate manual.
    Planta este la fel de delicată. Creşte doar în anumite condiţii climatice şi înfloreşte doar într-o anumită săptămână a anului. Cele mai populare specii de şofran sunt cel indian, iranian şi spaniol.
    Oamenii sunt dispuşi să plătească atât de mult pentru această mirodenie datorită beneficiilor asupra sănătăţii (poate îmbunătăţi starea unei persoane, să ajute chiar şi la reducerea greutăţii etc.), dar şi a gustului distinctiv, greu de descris.

    Sursa: Reader’s Digest
     

  • Riscul unui război atomic între SUA şi Rusia, în creştere: 34 de milioane de oameni ar muri în primele ore de la izbucnirea conflictului

    Potrivit unei simulări, ce a fost realizată în cadrul programului Ştiinţă şi Securitate Globală al Universităţii Princeton, 34 de milioane de oameni ar deceda, iar alte 57 de milioane ar fi rănite în primele ore după izbucnirea unei conflagraţii nucleare. Estimările nu includ persoanele ce vor suferi pe termen lung de probleme de sănătate, informează cotidianul The Independent.

    Cercetătorii americani susţin că un război nuclear ar putea fi declanşat în urma escaladării unui conflict convenţional între Rusia şi NATO.

    Potrivit scenariului imaginat de echipa de cercetători, “în speranţa de a opri o ofensivă SUA-NATO, Rusia lansează, de la o bază din enclava Kaliningrad, o armă nucleară cu rolul de foc de avertizare. NATO ripostează cu un atac nuclear tactic executat de aviaţie”.

    “După ce pragul nuclear a fost depăşit, conflictul escaladează spre un război nuclear tactic în Europa. Rusia lansează 300 de focoase nucleare, cu ajutorul avioanelor şi rachetelor cu rază scurtă de acţiune, pentru a lovi bazele NATO şi trupele aflate în ofensivă. NATO răspunde cu aproximativ 180 focoase nucleare lansate de avioane”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „De la televizor, părem o ţară de oameni bolnavi, care consumă foarte multe medicamente”. Solicitarea lui Pintea

    Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, vineri, întrebată dacă ministerul va interveni în privinţa reclamelor la medicamente, că se gâdeşte să reglementeze şi zona publicităţii pentru acestea, ministerul gândind măsuri pe care să le adopte în sensul promovării unui stil de viaţă sănătos.

    „Dacă ne uităm la televizor, părem o ţară de oameni foarte bolnavi, care consumă foarte multe medicamente. Ne gândim la o serie de măsuri pe care să le luăm legate de un stil de viaţă sănătos, un capitol în prevenţie, în Legea Prevenţiei, sunt foarte multe discuţii pe această temă, dar ca să vă răspund pe scurt, da, ne gândim şi la aceste aspecte, negociem, suntem în discuţii cu producătorii, cu distribuitorii, pe mai multe paliere legate de politica medicamentului pe care trebuie să o reformăm din temelie”, a spus ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro