Tag: numire

  • Firma de design propune şi investitorul larg la pungă dispune

     În cazul de faţă i-ar trebui vreo 500 de milioane de dolari, în caz că i-ar plăcea să deţină un iaht luxos, proiectat de firma italiană Lazzarini Design Studio. Iahtul, numit Avanguardia, nu foloseşte combustibili fosili, ci este complet electric, fiind dotat cu piscină, două heliporturi şi poate găzdui 60 de pasageri.

    Elementul distinctiv al acestuia îl constituie forma sa de lebădă, al cărei cap serveşte drept turn de control şi poate fi coborât pe suprafaţa apei şi detaşat devenind ambarcaţiune auxiliară, la care se ajunge pe puntea formată de gât. 

  • Florin Talpeş a numit doi americani în managementul Bitdefender. Cine sunt aceştia şi ce rol au în dezvoltarea companiei româneşti

    Producătorul de soluţii de securitate informatică Bitdefender a anunţat numirea americanilor Steve Kelley şi Chris Brazdziunas la conducerea diviziei de soluţii pentru business. Kelley va avea rolul de preşedinte şi director general al diviziei, în timp ce Brazdziunas va fi vicepreşedinte pentru produse şi servicii, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

     Recrutările consolidează interesul crescut al companiei pe piaţa securităţii informatice pentru companii prin resurse dedicate alocate acestei divizii coordonate direct de către CEO-ul Bitdefender, Florin Talpeş.

     Divizia de soluţii pentru business va gestiona toate aspectele legate de dezvoltarea de produse şi servicii adresate companiilor şi de punerea acestora pe piaţă, inclusiv vânzări, marketing, inginerie, licenţiere de tehnologii şi coordonarea partenerilor regionali. Departamentul va permite concentarea integrală a eforturilor către oportunităţile din piaţa de soluţii de securitate informatică de business, după un model similar celui pentru clienţii individuali, care alocă resurse pentru nevoile specifice utilizatorilor de acasă.

     „Ajustarea alocării resurselor între diviziile consumer şi business e un pas firesc determinat de creşterea mărimii şi complexităţii operaţiunilor, dar şi de cererea crescândă pentru tehnologiile Bitdefender în noul context global, venită din partea companiilor de toate dimensiunile. Steve şi Chris aduc o bogată experienţă de management în echipa Bitdefender şi vor ajuta la îndepinirea obiectivelor de creştere a companiei”, spune Florin Talpeş, CEO al Bitdefender.

    Cu peste 20 de ani de experienţă în securitate informatică, Steve Kelley a acumulat cunoştinţe vaste în domenii precum management de produs, marketing de produs, dezvoltare corporate, vânzări şi marketing. „Bitdefender are deja un lung istoric de tehnologii apreciate la nivel global. Mai mult, piaţa securităţii informatice se află acum într-un punct de inflexiune, după creşterea numărului de atacuri cauzată de fenomenul work-from-home, mutarea volumelor din centrele de date către infrastructuri hibride şi însuşirea rapidă a instrumentelor de administrare pentru detecţie şi răspuns la incidente. Toate acestea fac companiile să îşi reevalueze modul în care abordează securitatea şi să conteze pe suita recunoscută internaţional furnizată de Bitdefender”, spune Kelley.

    Ca vicepreşedinte pentru produse şi servicii, Chris Brazdziunas, cu experienţă dovedită în construcţia de organizaţii scalabile şi performante, va întări abordarea centrată pe client a produselor de business şi va alinia portofoliul existent nevoilor pieţei. „Dezvoltarea de soluţii capabile să devină fruntaşe pe piaţă depinde mai ales de expertiza amplă în securitate informatică şi de capacitatea de a inova, iar Bitdefender este recunoscută pentru ambele. În peisajul actual în care numărul atacurilor îndreptate spre utilizatori, dispozitive şi servere constituie o ameninţare pentru orice business, Bitdefender poate oferi companiilor moduri de a reduce rapid riscurile la care se expun cu costuri operaţionale minime.

    Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.

  • Noul premier al Franţei: Preşedintele Macron îl numeşte în fruntea guvernului pe Jean Castex, omul care a orchestrat ieşirea Franţei din carantina naţionaă

    Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri premier pe Jean Castex, fost primar al oraşului francez Prades şi coordonatorul ieşirii din carantina naţională, potrivit Reuters.

    Jean Castex va fi însărcinat cu formarea noului guvern, după demisia lui Edouard Philippe, conform unei scurte declaraţii de presă lansată de Paris.

    Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a eliminat pe premierul Edouard Philippe, vineri, întrucât doreşte un nou cabinet pentru ultimii doi ani din mandatul său prezidenţial, potrivit FT. 

    „Edouard Philippe şi-a depus demisia în faţa preşedintelui, iar acesta a acceptat-o. El va asigura continuarea activităţii, alături de membrii guvernului, până la numirea unui nou guvern”, a transmis Parisul, vineri, într-o scurtă declaraţie de presă.

    Macron vrea să îşi relanseze preşedinţia înaintea următoarelor alegeri prezidenţiale, care vor avea loc în 2022. Primii trei ani de mandat au fost marcaţi de mai multe reforme economice controversate, de protestele masive ale „vestelor galbene” şi de pandemia de Covid-19, care a ucis aproape 30.000 de persoane în Franţa şi a declanşat o recesiune adâncă.

  • Moartea unei speranţe. Cum a ajuns un simbol al evoluţiei, despre care oamenii din tehnologie spuneau că va fi mai important decât calculatorul, la dispariţie

    Steve Jobs l-a numit o invenţie care urma să fie mai importantă decât PC-ul, iar alte voci spuneau că va fi cel mai renumit produs de la Macintosh-ul lui Apple încoace. Mult aşteptatul produs s-a dovedit a fi un vehicul de transport pe două roţi, care era ghidat de corpul persoanei aflate pe el. Revoluţia ce ar fi putut-o genera nu s-a mai întâmplat niciodată, producţia acestuia fiind oprită recent, potrivit unui articol publicat de fastcompany.com.

    Segway-ul a fost creat pe parcursul unui deceniu de Dean Kamen. El era deja „imposibil de bogat”, scrie publicaţia americană FastCompany, după ce inventase o tehnologie importantă în domeniul terapiei intravenoase în subsolul său.
    Segway-ul a fost lansat în decembrie 2001 cu preţul de 5.000 de dolari (costul unei motociclete nu foarte scumpe, în pofida faptului că viteza maximă a unui Segway era de 17 km/h).

    Producţia de la Bedford, New Hampshire, va înceta pe 15 ulie, iar reprezentanţii companiei spun că nu coronavirusul este motivul principal. Cei 21 de angajaţi vor fi disponibilizaţi, iar 12 vor mai rămâne între 5 luni şi un an pentru a gestiona posibilele aspecte care ar putea apărea legat de produsele vândute – cum ar fi reparaţiile în baza certificatelor de garanţie.
    Segway-ul, care are un preţ destul de ridicat, de până la 6.000 de dolari, nu a fost niciodată adoptat de către mase – şi-a găsit nişa însă în rândul firmelor care asigură securitatea în malluri şi aeroporturi, precum şi în unele zone turistice.
    Proprietarul Segway, compania de transport Ninebot, foloseşte noua tehnologie din interiorul Segway-urilor pentru dezvoltarea unor alte produse, cum ar fi un scaun care se balansează singur.

    2001: Inventatorul Dean Kamen dezvăluie Segway-ul în cadrul emisiunii televizate Good Morning America.

  • Expoziţie pe ecran

    Printre artiştii specializaţi în aşa-numita „Net Art” se numără rusoaica Olia Lialina, care a creat prima lucrare în 1996, „My Boyfriend Came Back From The War” sub forma unor ferestre de browser din ce în ce mai fragmentate. În ultimii ani, scrie Washington Post, a participat la proiectul „One Terabyte of Kilobyte Age”, iniţiat de artistul newyorkez de origine germană Dragan Espenschied, sub forma unui cont pe reţeaua Tumblr unde se postează la fiecare douăzeci de minute o imagine a câte unei pagini din reţeaua acum dispărută GeoCities. Artistul de origine olandeză Rafaël Rozendaal îşi exprimă creativitatea prin site-uri ca openthiswindow.com, openthatwindow.com sau lookatsomething.com, pe care utilizatorul le poate explora făcând clic şi trăgând de cursorul mouse-ului (neapărat cu sonor), sau ca hipnotizantul notnever.com, plin de cercuri colorate pulsatile.

  • Povestea omului care a fost numit şi „Thomas Edison al Japoniei”. El a fondat compania care a stat la baza unuia dintre cei mai mari producători de electronice din lume

    Savantul, inginerul şi inventatorul japonez Tanaka Hisashige a avut o contribuţie impresionantă la dezvoltarea laturii moderne, dar şi a economiei ţării sale. Numit şi „Thomas Edison al Japoniei”, în urmă cu un deceniu şi jumătate el a fondat compania care a stat la baza unuia dintre cei mai mari producători de electronice din lume, Toshiba.

    Tanaka Hisashige s-a născut pe 16 octombrie 1799 în oraşul Kurume din provincia Chikugo, Japonia, în familia unui meşteşugar care confecţiona decoraţiuni din carapace de broască ţestoasă. Lucrând încă de mic copil ca ucenic, Hisashige s-a dovedit a fi un talentat artizan.

    La vârsta de 8 ani, el a inventat o călimară cu închizătoare secretă, iar mai apoi a confecţionat un război de ţesut. La 20 de ani, a început să producă păpuşi karakuri – marionete mecanizate, capabile, cu ajutorul unor arcuri, să execute mişcări relativ complexe, fiind foarte solicitate de aristocraţii din Kyoto, de celebrii daimyō feudali şi de oamenii de la curtea shōgunului, din Edo.

    Un an mai târziu, Hisashige a refuzat să se ocupe de businessul familiei, cedându-i acest rol fratelui său mai mic pentru a se putea dedica complet pasiunii sale, şi a început să meargă la diverse festivaluri din ţară cu păpuşile pe care le fabrica singur.

    Cu toate acestea, pe când avea în jur de 35 de ani, aceste păpuşi au ieşit din modă. În 1834, el s-a mutat în Osaka, unde a început să creeze corpuri de iluminat, inclusiv o lampă cu pompă de combustibil sub presiune, care a devenit foarte populară. A plecat apoi la Kyoto, unde a studiat rangaku (metodele vestice de învăţare) şi astronomia. Ulterior, Hisashige a proiectat prima locomotivă japoneză şi prima navă de război japoneză cu aer folosindu-se de schiţele dintr-o carte olandeză, fără să aibă nicio experienţă în domeniu. După succesul acestui proiect, a urmat cursurile centrului de instruire Nagasaki Naval. Ulterior, a construit mai multe obiecte de referinţă din istoria ţării, necesare inclusiv în producerea armamentului modern.

    În 1873, în timpul dinastiei Meiji, Tanaka, pe atunci în vârstă de 74 de ani şi încă energic, a fost invitat de Ministerul Industriei la Tokyo pentru a produce telegrafe la mica fabrică a ministerului. Antreprenorul s-a mutat în cartierul Ginza în 1875 şi a închiriat al doilea etaj al unui templu pentru a-l folosi drept atelier. Aici a pus, în acelaşi an, bazele primei sale companii – Tanaka Seizo-sho (Tanaka Engineering Works), unul dintre precursorii companiei Toshiba. 

    În paralel, în 1878, Ichisuke Fujioka, un alt inventator japonez, a dezvoltat primul bec incandescent din Japonia în timp ce studia la Imperial College of Engineering (acum Facultatea de Inginerie a Universităţii din Tokio), sub tutela profesorului William Ayrton. În acel moment, Japonia trebuia să importe toate lămpile sale electrice. În 1890 Fujioka a înfiinţat Hakunetsu-sha Co., Ltd, compania având ca domeniu de activitate producţia de becuri.

    După moartea celor doi inventatori (a lui Tanaka Hisashige în 1881 şi a lui Ichisuke Fujioka în 1918), companiile au fuzionat, în 1939, sub numele de Tokyo Shibaura Denki K.K. (Tokyo Shibaura Electric Co., Ltd). Numele noii companii a fost schimbat oficial în Toshiba Corporation în 1978.

    În 2019, conglomeratul a avut vânzări de 34,4 miliarde de dolari. În prezent, compania are o echipă de circa 141.000 de angajaţi. Produsele şi serviciile businessului includ tehnologii informaţionale şi echipamente şi sisteme de comunicaţii, componente şi materiale electronice, sisteme de alimentare, sisteme de infrastructură industrială şi socială, electronice de consum, electrocasnice, echipamente medicale, echipamente de birou, precum şi produse de iluminat.

  • Cum se numeşte copilul miliardarului Elon Musk şi al iubitei sale: X Æ A-12

    Miliardarul Elon Musk şi artista Grimes au confirmat că şi-au denumit copilul X Æ A-12, potrivit BBC

    Luni, CEO-ul Space X şi fondatorul Tesla a anunţat naşterea fiului lor pe platforma Twitter.

    El a postat numele copilului, dar abia mai târziu Claire Boucher, cunoscută drept Grimes, a explicat de ce şi-au numit copilul aşa.

    „X este variabila necunoscută; Æ este de la pronunţia AI (inteligenţă artificială); A-12 (aeronava noastră preferată); AâArchangel, cântecul meu preferat”, a explicat Grimes pe Tiwtter.

    Aeronava A-12 Lockheed a fost construită pentru CIA şi a fost cunoscută printre designeri drept „Arhanghelul” în timp ce era dezvoltată.

  • Un primar din România revoltat de numirea unui fost chelner ca manager al spitalului oraşului in plină pandemie

     Primarul din Câmpeni, Călin Andreş, se declară revoltat de numirea unui fost chelner în funcţia de manager interimar al Spitalului Orăşenesc şi cere ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, să revină „de urgenţă” asupra deciziei, avertizând că nici medicii unităţii nu sunt de acord cu noua numire.

    Călin Andreş a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că propunerea pentru noul manager al spitalului a fost făcută de preşedintele PNL Câmpeni.

    „Sunt revoltat de numirea făcută de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pentru funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc Câmpeni. În luna ianuarie a fost numit un manager interimar competent, Călin Ilie Bodea, şi i-am cerut ministrului să îi prelungească mandatul cu trei luni, dar acesta nu a ţinut cont de propunerea mea şi l-a numit, vineri, pe Valentin Gog, la propunerea preşedintelui PNL Câmpeni. Nu ştiu ce îl recomandă pe noul manager, a fost chelner şi în ultima perioadă şef de sală la un restaurant din oraş. Îi cer ministrului Sănătăţii să revină, de urgenţă, asupra acestei numiri şi să îl numească pe Bodea”, a spus Andreş.

    Edilul susţine că Valentin Gog nu a lucrat pe partea economică decât din postura de şef de sală la nunţi, botezuri şi înmormântări şi este specialist în numărarea porţiilor de mâncare, în timp ce a conduce un spital este cu totul altceva.

    „Să lucrezi cu medici, să-i coordonezi, să conduci un spital cu 200 de angajaţi, unde nu sunt infecţii, în această perioadă de epidemie nu e totuna cu sala unui restaurant. Deja medicii au început să se solidarizeze cu dl. Bodea şi nu sunt de acord cu schimbarea acestuia”, a mai spus primarul din Câmpeni.

  • Orban: Îi voi propune preşedintelui numirea lui Nelu Tătaru pentru funcţia de ministrul al Sănătăţii

    Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că va transmite preşedintelui Klaus Iohannis demisia lui Victor Costache din funcţia de ministru al Sănătăţii, pentru ca şeful statului să emită decretul de revocare. Orban a precizat că va propune numirea lui Nelu Tătaru în funcţia de şef al Sănătăţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro