BusinessMagazin

Tag: nume

  • Compania care schimbă toată piaţa auto. Cum arată maşina creată de ei, care ii sperie chiar şi pe cei care fac maşini electrice – GALERIE FOTO

    Maşina viitorului nu este doar electrică sau autonomă, ci ar putea fi în curând şi solară. Start-up-ul german Sono construieşte un mic autovehicul care îşi poate umple rezervorul „cu soare”.

    Fondatorul companiei este Laurin Hahn, care creat un prototip în urmă cu câţiva ani. Iniţial, investitorii cheie s-au retras din compania creată pentru lansarea maşinii, astfel că start-up-ul s-a orientat spre crowdfunding. În doar două luni, a strâns o finanţare de 53 de milioane de euro.

    Compania, al cărei nume complet este Sono Motors dezvoltă un model de autovehicul hatchback acoperit de panouri solare. Acestea sunt abia vizibile, dar pot oferi maşinii energia de care are nevoie să funcţioneze după mai multe ore petrecute în soare.

    Modelul se numeşte Sion şi va fi lansat pe piaţă în câteva luni.Preţul de lansare va fi de 25.500 de euro, astfel că va concura cu modele sedan electrice ale unor producători de autovehicule cu tradiţie.

  • Cu ce probleme se confruntă cuplurile în pandemie?

    Pandemia a venit nu doar cu presiuni pe sănătatea fizică a oamenilor şi asupra economiei, dar şi asupra relaţiilor de orice fel. cele mai afectate par a fi însă cele de cuplu. Cu ce probleme se confruntă cuplurile în pandemie, a povestit pentru Business MAGAZIN psihoterapeutul Oana Nicolau, cofondatorul clinicilor care îi poartă numele, într-o ediţie recentă a emisiunii Viaţă de corporatist.

    Tensiunile din cadrul cuplurilor se reflectă cel mai bine în evoluţia businessului Oana Nicolau: solicitările care vin din partea unor noi clienţi au crescut cu 20-30% din luna aprilie încoace, potrivit psihoterapeutului specializat pe probleme de cuplu.

    În general, referindu-se la relaţiile de cuplu, a observat trei tendinţe într-un studiu pe care l-au făcut în această perioadă: „Pe de o parte, cuplurile care înainte de această pandemie aveau o relaţie bună, funcţională, sunt cuplurile care s-au conectat şi mai mult, pe seama acestui timp mai îndelungat pe care l-au avut împreună, acesta fiind aspectul pozitiv al acestei situaţii”.

    Apoi, observă ea, mai există categoria cuplurilor care aveau dificultăţi înainte de pandemie, pe care nu încercau să le rezolve şi care în această perioadă s-au accentuat – au apărut conflicte majore, iar unele au dus şi la despărţiri. O a treia categorie o reprezintă cuplurile care aveau o relaţie bună, iar dintr-o dată, în perioada aceasta, au apărut conflicte între ei. „Aceasta se întâmplă foarte mult în rândul persoanelor din corporaţii – ei petreceau foarte mult timp la birou – 10 ore sau chiar mai mult timp zilnic, iar timpul petrecut efectiv acasă cu partenerul era foarte redus.”

    Astfel, cei care se înţelegeau anterior pandemiei bine, dar acum au probleme, în general aveau puţin timp liber la dispoziţie pe care să îl dedice relaţiei: „Aveau 2-3 ore seara în care se ocupau de casă sau de copii, fiindcă petreceau puţin timp împreună, nici nu apucau să se certe foarte mult – ei ocupându-se de lucrurile acestea cotidiene mai degrabă.  S-au trezit apoi în situaţia de a lucra de acasă, cu copiii având şcoala online, iar dintr-o dată şi-au dat seama că sunt multe lucruri nespuse, care deranjau şi la unul, şi la celălalt, astfel că au apărut neînţelegeri şi conflicte, acesta fiind motivul principal pentru care au apelat la psihoterapie”.

    În timp ce la începutul relaţiei oamenii petrec foarte mult timp împreună şi caută să se cunoască, sunt duşi ulterior de viaţă în direcţii unde concentrarea scade în ceea ce priveşte relaţia de cuplu şi se mută pe obiective precum cariera, apoi copiii.

    „De foarte multe ori se întâmplă ca ei să evolueze în moduri diferite, iar la un moment dat, cum s-a întâmplat în situaţia aceasta cu pandemia ajung să nu se mai recunoască unul pe celălalt”, spune psihologul.
    Per ansamblu, ea observă că cei care anterior aveau o relaţie echilibrată, acum au o relaţie bună în continuare, în timp ce pentru cei la care nu exista o astfel de relaţie, pandemia a adus un semnal de alarmă, iar cei care şi-au dorit să meargă mai departe din rândul lor au apelat la terapie. Oferă ca argument în acest sens exemplul cabinetului său, unde, în perioada de pandemie – începând cu jumătatea lui aprilie, au primit numeroase solicitări din partea unor noi cupluri – anticipează că undeva la 27 de cupluri noi au intrat în această perioadă în cabinetul online, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când aproximativ 15 cupluri noi au venit în cabinetul său. 

  • Una dintre cele mai bogate familii din România readuce la viaţă un conac vechi de aproape 100 de ani. Ce vor să facă cu el şi cum arată după renovare – GALERIE FOTO

    Un conac construit în 1925 în stil neoromânesc de unul dintre discipolii arhitectului Ion Mincu, care a trecut printr-un proces de renovare ce a durat şapte ani, reprezintă unul dintre cele mai noi pariuri ale familiei Timiş. Acesta le poartă deja numele şi, aflat la doar 80 de kilometri de Capitală, ar putea fi una dintre destinaţiile de weekend de pe harta bucureştenilor.  

    În ultimii ani, au început să apară din ce în ce mai multe locuri de cazare, care pe lângă dormit, oferă şi o experienţă atipică turiştilor, în încercarea de a se deosebi de turismul de masă. Casa Timiş, un conac construit în 1925 în stil neoromânesc, le oferă turiştilor atât ocazia de a dormi într-un conac istoric, dar şi de a lua masa înconjuraţi de viţa de vie din zona Dealu Mare.

    Casa Timiş este situată pe Drumul Vinului în judeţul Prahova, la aproximativ 80 de km de Bucureşti. Clădirea a fost naţionalizată de către comunişti şi ulterior retrocedată în anul 2008, trecând printr-un amplu proces de renovare până în anul 2015.

    Casa Timiş este deţinută de familia Timiş, cunoscută mai ales pentru dezvoltarea producătorului  de mezeluri Cris-Tim, dar care are şi o experienţă de 13 ani în domeniul viti-vinicol. Familia Timiş are circa 60 de hectare de viţă de vie în zona Dealu Mare şi produce propriul vin încă din 2013.

    În anul 2018, familia Timiş a decis să investească în conac – denumit anterior Conacul Domniţei Ralu – realizând o reţea de infrastructură, atât în ceea ce priveşte asfaltarea unui drum către cramă, cât şi electrificare şi canalizare, dat fiind faptul că acestea nu existau în momentul achiziţionării clădirii.

    „Domeniul Casa Timiş nu are la bază un program de finanţare externă. Investiţiile în construcţii, infrastructură (drumuri asfaltate, electrificare, canalizare), echipamente şi obiecte de inventar, terenuri şi amenajări (vie, livadă, lacuri, grădini, alei, sistem de irigaţii), alături de via ce face parte din podgoria Casa Timiş, depăşesc 8 milioane de euro. Proiectul este în continuă dezvoltare”, spune Cristina Timiş, proprietara Casei Timiş.

    Cristina Timiş a regândit tot ceea ce înseamnă amenajările interioare, astfel designul şi decorurile au păstrat stilul în care clădirea a fost construită, mai exact stilul neo-românesc. Totodată, Cristina Timiş s-a ocupat şi de peisagistica locului creând zone de spaţii verzi, alei şi un parc cu loc de joacă pentru copii, dar şi de construirea restaurantului Veranda dintre vii, salonul de evenimente şi sala de conferinţe Noblesse.

    Înainte de achiziţionarea acestui conac, familia Timiş căuta un loc în care să construiască o clădire, care să reprezinte nucleul businessului viticol început în anul 2005. De asemenea, Cristina Timiş se ocupă personal de tot ceea ce înseamnă proiectele de dezvoltare a locaţiei, management, achiziţii, resurse umane, marketing şi comunicare şi design.
    „Planurile de viitor pe termen scurt şi mediu vizează în primul rând crearea unui complex vini-viticol ce presupune dezvoltarea capacităţii de cazare, atracţii şi facilităţi şi leisure, deoarece nu putem acoperi cererea mare pe care o avem în acest sens.

    În paralel, vrem să dezvoltăm brandul de vin Casa Timiş prin construirea unei crame tehnologice şi a uneia de degustare, care va fi în apropierea Casei Timiş pentru  accesul uşor al oaspeţilor. Toate acestea vor pune cu adevărat în valoare întregul domeniu deţinut în zona Dealu Mare de familia Timiş, pe care se află şi Casa Timiş”, spune antreprenoarea.
    Domeniul Timiş face parte din Grupul Cris-Tim, fondat în 1992 de Cristina şi Radu Timiş. Grupul Cris-Tim este o afacere de familie care cuprinde şapte linii de business şi anume industria de prelucrare a cărnii, lactatelor şi ready meal, agricultură, creşterea animalelor, producţia de vin şi construcţii.

    „Din cauza situaţiei actuale, numărul turiştilor străini a scăzut considerabil, însă în 2019 un număr mare de turişti din străinătate au ales Casa Timiş, atraşi mai întâi de autenticitatea arealului vini-viticol, de rafinamentul manifestat aici în cel mai mic detaliu, aspect care i-a surprins pentru un loc de cazare şi restaurant aflat între vii, ca mai departe să se bucure de gastronomia şi ospitalitatea Casei Timiş”, precizează Cristina Timiş. Izbucnirea crizei pandemice şi impunerea restricţiilor de către autorităţi cu privire la limitarea răspândirii virusului a reprezentat pentru Casa Timiş suspendarea activităţii, dar odată cu deschiderea unităţii de cazare şi a terasei au fost înregistrate creşteri de 25% în iunie şi iulie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

    „Relaxarea reglementărilor a făcut ca începând cu luna iunie activitatea să repornească, Casa Timiş înregistrând în lunile iunie şi iulie o cifră de afaceri în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimăm o creştere a cifrei de afaceri cu 22% faţă de anul 2019, acestea fiind cifre de creştere foarte bune ţinând cont de situaţia generală a mediului HORECA, dar mici comparativ cu perspectiva pe care o aveam la finalul anului trecut”, precizează Cristina Timiş.

    Reprezentanţii conacului spun că în această perioadă gradul de ocupare este mare, astfel că în luna iulie aceasta a ajuns la 60%, în timp ce în august conacul a fost ocupat în proporţie de 90%. Tarifele de cazare la Casa Timiş variază în funcţie de perioadă, dar în medie preţul pentru o cameră dublă este de 540 lei pe noapte, iar costul pentru un apartament ajunge la 680 lei pe noapte.

    „Avem  câteva avantaje faţă de alte unităţi hoteliere, în prezent prin natura faptului că partea de cazare este mică – 10 camere aflate în conac, dar şi prin natura viziunii de dezvoltare a complexului turistic care urmăreşte o cazare de tip vile în planul de dezvoltare pe termen scurt şi o tipologie de hotel înconjurat de natură, un hotel cu un singur etaj, cu spaţii generoase şi la nivelul de parter – cu terase destinate fiecărei camere, deci un spaţiu exclusivist, larg şi sigur”, spune Cristina Timiş.

    Turiştii care vin la Casa Timiş sunt atât familii cu copii, cât şi cupluri sau persoane ce caută relaxare departe de agitaţia oraşului. În cadrul Casei Timiş se pot organiza şi evenimente la care în mod normal ar putea participa 220 de persoane. De asemenea, există şi o sală de conferinţă amenajată în stil neoromânesc care poate găzdui circa 200 de persoane, dar şi o platformă inaugurată recent cu perspectiva spre amfiteatrul de vii, cu o capacitate de 60 de persoane.

    „Observăm tot mai multe companii care vor să ofere echipei lor o altfel de experienţă de evenimente de business (middle şi top management) şi regăsesc aici toate condiţiile pentru a organiza activităţile specifice: teambuilding, conferinţe, lansări şi prezentări de produse, evenimente festive”, adaugă Cristina Timiş.

    În cadrul Casei Timiş, turiştii pot alege să închirieze biciclete, karturi pentru a se plimba pe traseele create pe Domeniul Casei Timiş, să participe la evenimentele de wine & food pairing. Pe lângă conacul unde turiştii pot să se cazeze şi restaurantele unde pot mânca, Casa Timiş mai are în componenţa sa un parc, un loc de joacă pentru copii şi trei lacuri.

  • Povestea tinerei care îşi trăieşte visul la doar 26 de ani. A construit o afacere plecând de la dragostea pentru maşina de cusut a familiei

    În atelierul ei din Cluj-Napoca, Ştefania scoate la iveală zi de zi noi articole, de la cuiburi pentru bebeluşi (baby nests), jucării pentru dentiţie, centre de activitate (baby gyms), până la articole vestimentare.

    „Eu mă ocup de tot procesul, de la design până la livrare, un proces format din mulţi paşi, însă pe care îmi face plăcere să-l parcurg, ştiind că produsul final va ajuta părinţii de nou-născuţi şi nu numai, în perioada frumoasă şi solicitantă care le stă înainte”, povesteşte Ştefania Iancovici.

    A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice Romulus Ladea din Cluj-Napoca, perioadă în care s-a ataşat de maşina de cusut care îşi făcea veacul prin casă. Aşa că, după absolvire, a urmat alte cursuri – de formare antreprenorială, dar şi de croitorie şi calificare profesională.

    „Pentru a acumula experienţă, am lucrat o perioadă într-o fabrică de confecţii textile şi broderie. În 2017, împreună cu soţul meu, am deschis o afacere de familie, un barbershop situat în Cluj-Napoca, după care am prins curaj pentru a-mi realiza visul, şi anume deschiderea unui atelier de croitorie.”

    S-a speriat de birocraţia pe care o presupunea accesarea unor fonduri europene oferite pentru startupuri, aşa că a aşteptat până când a putut porni micul atelier cu fonduri proprii. În aprilie 2020, la un an de la acel moment, a lansat brandul IAN Kids, iar la începutul lunii iulie a devenit funcţional şi magazinul online.

    „Ştiam de la început că voi merge pe materiale sustenabile şi un mod etic şi responsabil de realizare a articolelor, aşadar ştiam că asta presupune un cost final puţin mai ridicat faţă de preţurile producătorilor din România”, spune Ştefania Iancovici.

    Acum, odată lansat brandul pentru copii, tânăra vrea să dezvolte şi o linie de articole pentru adulţi, sub numele IAN Wear. Vizaţi ar urma să fie, astfel, părinţii celor care poartă sau folosesc IAN Kids, dar nu numai. Şi chiar dacă acum contextul economic, puternic afectat de pandemie, îşi face simţite efectele mai ales în rândul afacerilor mici, Ştefania Iancovici are planuri de creştere.

    „Este adevărat că se menţine o nesiguranţă şi o frică în rândul antreprenorilor şi al clienţilor din cauza pandemiei, însă eu privesc cu optimism viitorul. Industria textilă este una dintre cele mai poluante din lume, iar consumerismul a ajuns la cote alarmante.”

    Pe site-ul Ian Kids, un baby nest, adică un mic cuib în care se pot răsfăţa cei mici, costă 370 de lei, o bavetă sau o căciuliţă costă 50 de lei, iar o pătură este, în funcţie de model, între 75 şi 270 de lei.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Moon Resort – case mobile pentru turişti (Buşteni)
    Fondator: Cristian Brînză
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: Buşteni

    Mezanin Market – târguri cu antreprenori români (Bucureşti)
    Fondatoare: Silvia Floareş
    Cifră de afaceri în 2019: 45.000 de euro
    Prezenţă: Palatul Universul din Bucureşti

    Frez – activităţi de producţie, băcănie, wine & coffee bar (Piteşti)
    Fondatori: Iulia Dincă şi Alexandru Gheorghe
    Investiţii: 500.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 250.000 de euro
    Prezenţă: Piteşti

    Oriel Beer – brand de bere artizanală (Bucureşti)
    Fondatori: Ioana Coca şi Laurenţiu Mândrilă
    Investiţie iniţială: 55.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 200.000 de lei (circa 42.000 de euro)
    Prezenţă: 37 de localuri din Bucureşti şi restul ţării

    Joy2Wander – serviciu de închirieri autorulote (Bucureşti)
    Fondatori: Manuela şi Răzvan Păduraru
    Investiţie iniţială: 15.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 100.000 de euro
    Prezenţă: naţională

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Cum au reuşit doi antreprenori români să transforme jocurile celebre ale copilăriei într-o afacere modernă

    „Eu sunt Cristina. Calmă, tot timpul cu zâmbetul pe buze, iubesc dulciurile şi aş sta toată ziua pe Pinterest. În copilărie mi se spunea Titia.”
    „Eu sunt Adrian. Sunt atent la detalii, îmi place cafeaua tare, iubesc rugbyul şi aş sta toată ziua pe Netflix.” Împreună sunt Titia, numele afacerii pe care au conceput-o împreună, ca să reinterpreteze jocurile celebre ale copilăriei, dar şi să creeze unele noi, cu valoare educaţională, în special pentru copii. Dar nu numai.

    Au început în august 2019 să lucreze concret la proiectul care poartă azi numele de alint al Cristinei în copilărie. Primii muguri au apărut însă cam cu un an în urmă, în toamna lui 2018. „Am fost curioşi să vedem cum ar arăta jocurile generaţiei noastre într-o variantă modernă. Să le facem atât de iubite şi de către generaţia cu tabletă în ghiozdan şi telefon în buzunar”, spun cei doi antreprenori pe site-ul Titia.

    Au început cu trei jocuri de cărţi clasice – şeptică, macao şi tabinet, toate cu „Super” în faţă – şi au creat pachete de cărţi special croite pentru fiecare din aceste jocuri. Au desenat, au testat, au scris cu creta, au şters cu buretele. Cărţile au ilustraţii care mai de care mai fascinante, de care se fac responsabili trei ilustratori iscusiţi: Alexandra Stepan, Ioana Zdralea şi Devi Simion. După alte câteva luni de treabă, au lansat „Construieşte România”, un puzzle cu piese mari, de carton, în trei straturi, pentru amatorii de geografie. „Dorim să promovăm serviciile şi meşteşugul românesc, aşa că vom încerca, cât va fi posibil, să lucrăm cu artişti români şi să producem jocurile în ţară”, spune Adrian Cosac, unul dintre fondatori.

    Experienţa lui şi a soţiei sale, Cristina Cosac, s-a ţesut în domeniul IT-ului, al arhitecturii şi al designului. Toate laolaltă au contribuit pentru ca jucăriile Titia să iasă din tiparele clasicului şi să gâdile concentrarea celor mici şi a celor mari. Investiţiile au fost de circa 6.000 de euro, din sursele personale ale antreprenorilor. Cum orice business creşte cu paşi mici, abia în februarie anul acesta a prins contur site-ul Titia, dar, la fel ca generaţia cu tableta în ghiozdan, cei doi oameni cu inspiraţie şi idei au planuri mari cu acest proiect. „Acum lucrăm la trei jocuri noi, pe care le aşteptăm prin toamnă: un joc al emoţiilor, unul al evenimentelor şi sărbătorilor anuale şi un joc despre cosmos, timp şi spaţiu. De asemenea, ne dorim să aducem pe site produse în aceeaşi armonie cu ale noastre, tot de la artişti sau producători români, şi să livrăm produsele noastre în toate judeţele din ţară”, mai spune Adrian Cosac.
    De pildă, titirezii Titia sunt pictaţi manual la Braşov, de un artist specializat în pictura pe lemn, Sorin Manesă-Burloiu. Celelalte jucării şi jocuri iau naştere într-o tipografie din Bucureşti şi au preţuri între 34 şi 89 de lei. „Producem în România şi vindem în principal pe site-ul nostru, dar le avem distribuite şi la alte magazine online şi într-o librărie clasică. De curând însă, ne-am schimbat strategia şi o să începem să ne concentrăm pe vânzările prin site-ul nostru şi să distribuim mai puţin.”
    În plus, Adrian şi Cristina Cosac au început să identifice şi jocuri şi jucării utile, dar şi frumoase totodată, create de români, şi să le listeze tot pe site-ul Titia, pentru a susţine astfel solidaritatea antreprenorială şi ideile originale care merită duse mai departe.
    „Clienţii noştri sunt părinţii, iubitorii de jocuri, cei care doresc să ofere un cadou inedit persoanelor dragi sau firmele care vor să ofere cadouri de sărbători angajaţilor care au copii.”
    C-o minte de copil suntem totuşi cu toţii datori. Indiferent de vârstă.

    Cele mai multe jucării şi jocuri iau naştere într-o tipografie din Bucureşti şi au preţuri între 34 şi 89 de lei.
    Titirezii Titia sunt pictaţi manual la Braşov, de un artist specializat în pictura pe lemn, Sorin Manesă-Burloiu.

    Experienţa lui Adrian Cosac şi a soţiei sale, Cristina Cosac, s-a ţesut în domeniul IT-ului, al arhitecturii şi al designului. Toate laolaltă au contribuit pentru ca jucăriile Titia să iasă din tipare şi să gâdile concentrarea celor mici şi a celor mari.

  • Romanul “Zece negri mititei” de Agatha Christie îşi schimbă numele. Motivul din spatele deciziei

    Unul dintre cele mai populare romane poliţiste îşi schimbă numele. Romanul “Zece negri mititei” de Agatha Christie va primi numele de “Erau zece”

    Schimbarea este valabilă pentru versiunea în limba franceză şi a fost decisă de strănepotul autoarei.

    “Zece negri mititei”, unul dintre cele mai populare romane poliţiste, îşi schimbă numele în “Erau zece”, a anunţat James Prichard, strănepotul autoarei Agatha Christie, la postul RTL.

    Numele cărţii în limba franceză – “Dix petit nègres” – va fi schimbat din cauza conotaţiilor rasiste pe care acesta îl poate avea. Cuvântul “negro”, care apare de 74 de ori În versiunea originală, va fi eliminat în noua versiune tradusă în limba franceză.

    “Când cartea a fost scrisă, limba era diferită şi folosea cuvinte care acum sunt uitate. În opinia mea, Agatha Christie a vrut să ne bucure şi nu i-ar fi plăcut ca cineva să se simtă jignit de scrierile ei. Pentru mine are sens: n-aş vrea ca un titlu să distragă cuiva atenţia de la ceea ce are de făcut. Nu trebuie să mai folosim termeni care riscă să rănească pe cineva, acesta este comportamentul pe care trebuie să-l avem în 2020”, a spus James Prichard, care deţine drepturile patrimoniale ale lucrărilor Agathei Christie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe viitor, ai putea să ceri schimbarea numelui în mai multe situaţii. Ce trebuie să ştii dacă vrei să îţi schimbi numele din buletin | DOCUMENT

    Noi situaţii în care schimbarea numelui va fi posibilă apar într-un proiect de lege. Printre altele, vei putea să adaugi la prenumele iniţial un prenume cu care eşti cunoscut.

    Condiţia va fi ca prenumele tău să fie format din cel mult trei cuvinte.Pe viitor, schimbarea numelui la cerere va putea fi cerută în mai multe situaţii decât cele din prezent, potrivit unui proiect de lege lansat şi adoptat deja de Guvern.

    Printre altele, schimbarea numelui va putea fi solicitată şi în următoarele situaţii:

    – persoana în cauză este cunoscută cu un prenume şi doreşte adăugarea acestuia la prenumele iniţial;
    – persoana are numele schimbat în străinătate şi nu are act administrativ străin, făcând dovada cu privire la aceasta cu paşaportul/ actul de identitate emis de autorităţile străine;
    – în urma divorţului, un fost soţ păstrează numele de familie purtat în căsătorie şi doreşte un nume purtat anterior căsătoriei sau numele dobândit la naştere;
    – părintele căruia i-a fost încredinţat un minor în urma divorţului solicită ca acesta să-i poarte numele de familie dobândit ca urmare a încheierii unei noi căsătorii, cu consimţământul soţului şi al celuilalt părinte al minorului, dat în formă autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se desfăşoară o călătorie în Grecia în vremuri de pandemie?

    În alţi ani, călătoriile mele începeau în momentul în care ajungeam la poarta de îmbarcare şi îmi pregăteam biletul şi paşaportul pentru control. Nu dădeam prea multă atenţie drumului până la aeroport, celorlalţi pasageri sau cozilor de la punctele de check-in. Anul acesta însă lucrurile stau diferit. Până şi pregătirea bagajului a fost neobişnuită. Punga cu lichide a fost supraîncărcată de sticle cu dezinfectant şi spirt, iar buzunarele genţii, ticsite cu măşti şi şerveţele dezinfectante.

    După două concedii anulate şi o lungă perioadă de călătorit doar cu maşina, am ajuns pentru prima dată anul acesta în aeroportul Henri Coandă pentru a pleca într-o deplasare cu presa spre Grecia, unde am mers pentru a lua pulsul turismului şi a vedea ce măsuri de siguranţă sunt aplicate la faţa locului în vremuri de pandemie.

    Ziua plecării a fost joi, într-o dimineaţă cu trafic nu foarte aglomerat. Am ajuns la aeroport cu 3 ore înainte ca avionul nostru să decoleze, deoarece în prezent pentru a ajunge de la intrare la poarta de îmbarcare există o serie nouă de proceduri. Dacă plecaţi încărcaţi de bagaje, trebuie să ţineţi cont că, mai nou, maşinilor, fie personale, fie taxiuri sau alte servicii de ride-sharing, nu le mai este permis accesul chiar în faţa intrărilor de la secţiunea Plecări, ci va trebui să coborâţi la o distanţă de circa 100 de metri şi să parcurgeţi pe jos drumul până la pavilioanele de triaj, în număr de patru (pavilioanele A, B, C şi D), aplasate în faţa intrării aeroportului. De altfel, aici am avut cel mai mult de aşteptat – în jur de 20 minute până am fost strigaţi.

    Se permite accesul simultan unui număr de maximum zece persoane, care pot intra în incinta aeroportului după ce li se măsoară temperatura de către un angajat. Dacă afară o parte dintre călători nu îşi puseseră încă mască, în interior toată lumea o poartă, cu foarte rare excepţii. La ghişeele de check-in există, din 1,5 metri în 1,5 metri, marcaje roşii pe podea, care indică distanţa de siguranţă dintre călători, deşi în cazul grupurilor sau al familiilor mai numeroase nu este respectată întocmai. Sunt, de asemenea, şi mai multe puncte de self check-in, care nu erau folosite însă de nimeni. O dată la câteva minute, se aude în boxe un mesaj prin care călătorii sunt rugaţi să păstreze distanţa de un metru şi jumătate faţă de celelalte persoane.

    De punctul de securitate şi de cel de control al actelor am trecut imediat, urmând să străbat zona de dutty-free. Lucrurile stau acum diferit în magazinele de cosmetice, unde înainte de pandemie puteai să testezi fără probleme creme, produse de make-up sau parfumuri. Una dintre angajate mi-a spus că în prezent sticlele de parfum sunt dezinfectate o dată la două ore, produsele precum rujurile lichide, mascara sau fondurile de ten pot fi testate doar cu ajutorul consultantelor din magazin, care le vor oferi clienţilor periuţe sau spatule de unică folosinţă, iar rujurile solide pot fi testate pe piele (nu direct pe buze) doar pe propria răspundere. Spaţiul de fumat şi zonele de luat masa sunt închise, însă restaurantele funcţionează în regim take-away, iar tonomate cu snackuri şi băuturi găsiţi în continuare la tot pasul.

    Am urcat în avion cu masca pe faţă şi ceva emoţii. La intrare ne-au întâmpinat două însoţitoare de zbor pe care, în alt loc, le-aş fi confundat cu doi patiseri sau cofetari: „blindate” din cap până-n picioare cu combinezoane albastre, bonete şi măşti. Călătorii aveau la rândul lor măşti, lucru de altfel obligatoriu. Nu au purtat-o toţi corespunzător, însă acestora li s-a atras atenţia de către însoţitorii de zbor. În prezent, deşi este o companie de linie, pe cursele Tarom veţi primi doar o sticlă de apă sigilată, însoţită de un şerveţel dezinfectant. S-au înlocuit aşadar băuturile servite în pahare sau căni, dintr-o singură sticlă. Faţă de forfota obişnuită, printre pasageri a fost multă linişte, dar la aterizare nu au lipsit obişnuitele ropote de aplauze, de care, în timpul autoizolării la domiciliu, aproape că îmi era dor.

    Zborul care ne-a adus în Creta, pe aeroportul din Chania, a fost una dintre primele curse charter ale agenţiei de turism Cocktail Holidays de anul acesta, Grecia fiind în prezent singura destinaţie pe care compania operează, ca urmare a restricţiilor aplicate în dreptul altor ţări, fie din partea statului român, de pildă obligativitatea ca turiştii întorşi din Turcia să rămână 14 zile în carantină, fie din partea altor state incluse în oferta touroperatorului, dar şi din pricina scăderii majore a numărului de turişti, pe fondul răspândirii pandemiei de COVID-19.

    Astfel, dacă într-o perioadă obişnuită compania opera săptămânal, în Grecia, în jur de 12-13 zboruri, cu un total de circa 2.300 de turişti, acum are doar cinci curse, cu un număr de aproximativ 600-650 de turişti, potrivit lui Dan Goicea, CEO şi fondator al agenţiei. Una dintre măsurile luate de companie pentru a impulsiona revenirea turiştilor a fost introducerea în poliţele de asigurare incluse în pachetele sejururilor a unei prevederi suplimentare, prin care este acoperită şi situaţia îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2 ori plasarea în carantină în România din cauza suspiciunii de îmbolnăvire, caz în care turistul poate anula călătoria şi poate primi banii înapoi.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, măsura se aplică şi în cazul în care soţul, soţia sau o rudă de gradul I, care nu însoţeşte clientul companiei în călătorie, se îmbolnăveşte de COVID-19 şi necesită internarea la terapie intensivă ori „viaţa îi este pusă în pericol”, iar turiştii care au achiziţionat un sejur prin intermediul agenţiei şi au plecat deja în vacanţă trebuie să se întoarcă acasă. De asemenea, în situaţia în care asiguratul se îmbolnăveşte în timp ce se află în concediu, cheltuielile medicale vor fi suportate prin intermediul „protecţiei medicale, conform asigurării medicale internaţionale incluse în pachetul achiziţionat”. Măsura se aplică şi celor care au încheiat o poliţă de asigurare pentru un sejur înainte de anunţul includerii noului produs, dar exclude situaţiile precum „alertele de călătorie, teama de a călători sau neglijenţa gravă”.
    Ajunşi la destinaţie, după un zbor de circa o oră şi jumătate, am intrat în aeroport, unde am fost opriţi pentru a ni se verifica codul QR primit pe e-mail cu o seară înainte, în urma unei declaraţii obligatorii care se completează cu minimum
    24 de ore înainte de decolare şi în care vi se cere să precizaţi data plecării/întoarcerii, destinaţia, adresa la care veţi fi cazaţi şi alte date personale. De acolo am trecut printr-un punct de triaj, unde s-au efectuat pentru toţi pasagerii, cu două excepţii, teste de coronavirus. Procedura este simplă şi rapidă: ţi se cere numele, care este notat pe o etichetă lipită ulterior pe o eprubetă înmânată unui alt angajat şi eşti direcţionat spre un separeu unde ţi se recoltează proba cu un băţ asemănător scobitorilor de urechi. La final ţi se spune să rămâi în ziua respectivă la hotel, urmând ca în maximum 24 de ore să fii contactat doar în cazul în care testul a ieşit pozitiv. În caz contrar îţi poţi continua liniştit sejurul. La momentul scrierii articolului, călătorii care sosesc în Grecia pe cale aeriană nu trebuie să aibă un test de coronavirus efectuat, însă cei care ajung pe cale terestră sunt obligaţi să prezinte dovada efecturării testului COVID cu maximum 72 de ore înainte.
    Prima staţiune în care am fost cazaţi a fost Almiryda, situată la aproximativ 20 de minute de Chania, una dintre cele patru mari provincii ale Cretei. În camerele din complexul la care am fost cazaţi aici am găsit telecomenzile televizorului şi ale aparatului de aer condiţionat învelite în folii de plastic, iar restaurantul hotelului dispunea, în dreptul bufetului suedez, de panouri de plexiglas, dincolo de care accesul era permis doar angajaţilor, care purtau mănuşi şi măşti şi îţi explicau de la distanţă în ce constă fiecare fel de mâncare. Dacă doreai aprovizionarea farfuriei, primeai una curată, nu puteai merge cu cea din care serviseşi deja masa. Plaja din apropierea complexului era liberă, doar o mică parte dintre şezlonguri fiind ocupate. La fel de goale erau şi tavernele din staţiune, care îşi aşteptau puţinii clienţi de anul acesta cu preţuri mici şi muzică bună, fie în acorduri de bouzouki, fie cântată de valurile mării.
    În cazul unui al doilea hotel la care am stat, lucrurile se desfăşurau la fel – în piscină era permis accesul unui număr limitat de persoane simultan, personalul poartă măşti şi mănuşi, iar curăţenia în cameră se face, de la o zi la alta, la cerere.
    A doua zi după sosirea în Creta am avut un interviu cu Kyriakos Kotsologu, comisar pentru turism al regiunii Creta. De la el am aflat că pe toată insula există trei hoteluri COVID, două în Heraklion şi unul în Chania, unde nu există un spital COVID, însă există secţii speciale, inclusiv una de naşteri, pentru mamele infectate cu SARS-CoV-2. Pe tot teritoriul Cretei există 320 de paturi pentru primirea persoanelor cu COVID, la care se mai adaugă alte 120 de paturi pentru terapie intensivă. Strict la nivelul provinciei Chania sunt 80 de paturi pentru primirea persoanelor infectate cu coronavirus, alături de alte 30 de paturi pentru terapie intensivă. „Dacă o persoană nu se simte bine, dar în urma testării rezultatul este negativ, îşi va continua vacanţa. Dacă are simptome uşoare şi medii este transportat la spital, unde va sta în unul dintre cele 80 de paturi în care va primi îngrijirile necesare.”
    În Creta se efectuează aproape 1.200 de teste pe zi, fiecare test costând autorităţile 100 de euro. Astfel, doar pentru teste sunt cheltuiţi zilnic 120.000 de euro, iar până la sfârşitul sezonului autorităţile cretane se aşteaptă să ajungă la cheltuieli totale, doar pentru teste, de circa 15 milioane de euro. În ceea ce priveşte persoanele infectate cu coronavirus, cheltuielile pentru tratarea bolnavilor care nu sunt la terapie intensivă se ridică la 120 de euro. „Sunt găzduiţi, hrăniţi, controlaţi de medici.” Până la data interviului (10 iulie) în Creta fuseseră înregistrate doar 19 cazuri de coronavirus, la o populaţie de circa 650.000 de persoane, necalculând şi turiştii, ce-i drept mult mai puţini decât în alte sezoane. 
    În anii precedenţi, Creta înregistra peste 5 milioane de turişti, dintre care 300.000 erau români, şi un număr de 50 de milioane de înnoptări, calculate la un sejur mediu de zece zile pe insulă. Anul acesta însă există trei scenarii posibile, dar niciunul nu este foarte optimist: primul vizează atingerea unui nivel de 30% din totalul de turişti primiţi în alţi ani, un altul, sub 30%, iar în cel mai bun scenariu autorităţile cretane estimează că vor înregistra o maximă de 40% din volumul altor ani. „Dacă ar fi 40%, am fi chiar mulţumiţi”, spune Kotsologu. Scăderea este dramatică, deoarece jumătate (circa 3,2 miliarde de euro) din veniturile anuale ale Cretei, care acoperă 15% din încasările totale din turism ale Greciei, se bazează pe industria turismului, 10% din încasări fiind reinvestite. Anul acesta însă pierderile vor ajunge la aproximativ 2 miliarde de euro. Potrivit lui Kotsologu, 2020 va fi un an de consolidare, cu lucrări de amenajare, de pregătire a terenului pentru anul următor, când speră să ajungă la capacitatea normală, dacă va fi găsit un vaccin care să stopeze răspândirea pandemiei. În ceea ce priveşte angajaţii din turism, de la un număr obişnuit de aproximativ 100.000 de persoane, industria funcţionează acum cu doar 30% dintre angajaţi, iar cei care nu lucrează primesc în prezent un ajutor de stat lunar de 500 de euro până la sfârşitul lunii septembrie. Mulţi dintre angajaţii care lucrează în industria turismului au însă şi mici producţii proprii care le mai amortizează pierderile – ulei, măsline, portocale. Hotelurile sunt deschise tot în procent de 30% şi au reguli stricte de funcţionare. De pildă, dacă nu au medic specializat pe COVID-19, amenda ajunge la 4.000 de euro. Pentru persoanele fizice, deopotrivă cetăţeni şi turişti, care nu poartă mască în spaţii închise, cum ar fi magazine sau autobuze, amenda este de 150 de euro. La taverne nu am văzut personalul fără mască, dar am observat că în magazinele de suveniruri sau diverse buticuri unii vânzători nu o purtau sau o puneau când intra un client. Dar existau numeroase alte locuri în care regulile erau respectate ca la carte. În privinţa preţurilor, Kotsologu spune că acestea au rămas cam ca anul trecut. „Sunt preţuri logice, corecte.”
    În opinia sa, pandemia  de COVID-19 nu a atras după sine doar o criză sanitară şi economică, ci şi una socială, fiecare influenţând-o pe cealaltă şi apărând astfel riscul unei rupturi între oameni. „Pe vremuri, dacă treceai pe lângă cineva, zâmbeai, te salutai cu acea persoană. Acum lumea se înstrăinează. Ni se vor schimba obiceiurile şi modul de a reacţiona. Unul dintre principiile de bază ale ospitalităţii greceşti e ca aceasta să fie izvorâtă din suflet. Nu vrem să se altereze acest lucru. Dacă coronavirusul va reuşi să distrugă asta, Creta îşi va pierde unul dintre principiile sale de bază, după care a funcţionat de-a lungul timpului.”
    Mesajul său pentru români este să profite de aceste momente, când există atât de puţini turişti pe insulă. „Veţi cunoaşte o altă Creta, în alt fel, iar faptul că nu este multă lume vă va crea o altfel de senzaţie.”
    Într-adevăr, deşi probabil că mulţi cunoaşteţi deja insula Creta, marele plus al acestori vremuri este aerul relaxant pe care vi-l va oferi, faptul că nu va trebui să vă înghesuiţi şi să daţi din coate pe străduţele din fosta cetate veneţiană Chania, să aşteptaţi înfometaţi după nenumărate comenzi la taverne sau să împărţiţi spectaculoasele plaje Balos şi Elafonissi cu alte mii de turişti. Obligatoriu trebuie pusă pe lista de obiective plaja Preveli, mărginită de o pădure exotică de palmieri, spre care veţi avea o privelişte captivantă dacă vă veţi încumeta să urcaţi treptele abrupte până la punctul de belvedere. Ca şi pe plajele Balos şi Elafonissi, la Preveli se ajunge cu feribotul, însă spre deosebire de primele două, aici veţi găsi o terasă şi veţi avea şi opţiunea de a veni cu autocarul sau cu maşina, luând însă în considerare drumul dus-întors până la plajă, destul de anevoios. Aceste trei plaje sunt însă doar un exemplu din numeroasele obiective pe care Creta le pune la dispoziţia turiştilor.

    INSULA FĂRĂ CORONAVIRUS
    De aici am plecat spre Santorini, una dintre cele mai luxoase insule elene, care anul acesta se mândreşte şi cu faptul că nu a înregistrat niciun caz de coronavirus. Dacă în Creta mai vedeai, din loc în loc, o încălcare a măsurilor de protecţie impuse de autorităţi, în Santorini am avut senzaţia că locuitorii au primit o educaţie spartană. Încă de la îmbarcarea pe feribot am fost uimită de stricteţea cu care am fost controlaţi atât la urcare, când ni s-a măsurat temperatura şi ni s-au verificat declaraţiile pe propria răspundere, completate în prealabil, în care sunt prezentate o serie de scenarii legate de posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus şi care trebuie bifate corespunzător, cât şi în timpul călătoriei, când personalul a patrulat în permanenţă pentru a verifica dacă şi purtăm masca corespunzător. În boxe sunt oferite instrucţiuni legate de protecţia împotriva coronavirusului, mesajele fiind însoţite totodată şi de video-uri informative pe ecranele disponibile. Vasul funcţionează acum la jumătate din capacitate, deoarece unul din două scaune este marcat cu o bandă prin care e indicată interdicţia de a te aşeza. Drumul din portul Heraklion, de unde ne-am îmbarcat, spre Santorini durează în jur de două ore şi un sfert pe sens şi are un cost de aproximativ 70 de euro/ sens.
    Ajunşi la destinaţie, am urcat în autocar pentru transfer, care nu a plecat însă de pe loc până nu ne-am pus toţi măştile corespunzător. De asemenea, deşi legea permite accesul unui număr de şase persoane la aceeaşi masă, unele restaurante locale impun turiştilor să servească masa doar în număr de patru, iar mesele sunt distanţate corespunzător. În plus, la unele terase sunt folosite în loc de oliviere sticle în miniatură, de unică folosinţă, cu ulei şi oţet, iar mesele sunt acoperite cu şervete de hârtie, pentru o singură utilizare. Iar la obiectivele   turistice, cum ar fi cramele, personalul poartă, de asemenea, viziere sau măşti şi mănuşi. A doua zi aveam să aflu şi motivul exigenţei tuturor: 95% din veniturile insulei vulcanice provin din turism şi transporturi, insula acoperind cu aceste două industrii 3% din PIB-ul total al Greciei. Antonis Sigalas, primarul insulei, spune că într-un an obişnuit ajungeau în Santorini în jur de 3 milioane de turişti, din care o treime veniţi de pe vasele de croazieră, în tranzit, media înnoptărilor fiind de 2-3 nopţi, iar principalele naţionalităţi: asiaticii şi americanii, urmaţi de turiştii europeni din Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa şi Spania. Anul acesta însă croazierele au fost interzise, iar aşteptările sale sunt ca numărul vizitatorilor să scadă la circa 500.000 de turişti, care, spune el, vor opta însă pentru un sejur mai lung, de circa şapte nopţi, astfel că „veniturile nu vor înregistra o scădere foarte mare“. Anul acesta, numărul angajaţilor din turism din Santorini a scăzut la jumătate, de la 24.000 la circa 12.000.
    În prezent, insula este vizitată de aproximativ 1.500 de turişti, din care circa 10% sunt şi testaţi. În cazul în care vor fi înregistrate cazuri, autorităţile au pregătite un spital local şi un hotel destinat pacienţilor infectaţi. Prin prisma numărului mic de turişti aflaţi în prezent pe insulă, Sigalas spune că este un moment propice pentru a o vizita pe îndelete. „Nu am înregistrat niciun caz de coronavirus. (…) Este o ocazie unică să vă bucuraţi de o insulă frumoasă în linişte şi în siguranţă, pentru că până acum a fost foarte aglomerat.“ Într-adevăr, după cum mi-a spus şi reprezentantul unei agenţii de turism locale, în general Santorini e atât de aglomerată încât abia ai loc să intri pe insulă. Acum poţi să o admiri în linişte – fie că decizi să porneşti la pas pentru a vizita celebrele Oia şi Fira sau alte sate în care arhitectura caselor albe cu acoperişurile în nuanţe intense de albastru îţi va fura privirile şi îţi va încărca memoria telefonului, sau că alegi o degustare de vin în cea mai veche cramă industrială de pe insulă, urmată, la finalul zilei, de un apus spectaculos cu privelişte spre vulcanul încă activ, înconjurat de apele Mării Egee.
    De asemenea, deşi nu veţi găsi nisip fin şi apă în nuanţe de smarald, plajele din Santorini alcătuiesc în schimb peisaje dramatice – cum este, de pildă, Plaja Roşie, întinsă la baza unui perete stâncos de culoare stacojie. Plajele cu nisip negru, întâlnite în majoritatea staţiunilor de pe insulă, au la rândul lor un aer exotic şi te gonesc spre mare din cauza temperaturilor ridicate care îţi ard tălpile.
    O altă experienţă pe care o puteţi încerca este urcarea cu telecabina din port spre Fira sau, pentru o notă tradiţională, cu catârul, fiecare având un cost de 6 euro. Listei i se poate adăuga şi o zi de cumpărături, deoarece Santorini abundă în buticuri pline de produse hand-made sau suveniruri pentru toate gusturile. Preţurile sunt foarte diferite în funcţie de staţiune. Dacă în Oia, renumită pentru celebrităţile şi miliardarii pe care îi găzduieşte în fiecare an, acestea sunt mai piperate, în staţiunea Perisa, de pildă, veţi întâlni preţuri mult mai accesibile.
    În ceea ce priveşte numărul de hoteluri deschise, în momentul de faţă în Santorini funcţionează doar circa 50-60% dintre unităţile hoteliere, dar Sigalas estimează o creştere de până la 80% în luna august, cu un grad de ocupare de 70%. El spune că pe insulă măsurile de siguranţă la unităţile de cazare sunt mai uşor de respectat deoarece majoritatea unităţilor de cazare au un singur etaj, nefiind structurate pe mai multe niveluri, cu sute de camere, ca în alte destinaţii. Hotelul Imperial Med Resort & Spa, la care am fost cazaţi, era structurat după acest model – fiecare oaspete era cazat într-o căsuţă individuală, iar pentru a respecta rigorile locului, înainte de a intra în zona de servire a mesei ţi se cerea să îţi dezinfectezi mâinile, urmând ca mai apoi să îţi aştepţi rândul la o distanţă de siguranţă, marcată pe podea.
    În prezent, spre insula Santorini se poate ajunge fără escale, pe cale aeriană, prin cursele charter ale agenţiei de turism Cocktail Holidays, operate de Tarom. Compania Wizz Air va opera, de asemenea, curse spre insulă începând cu luna august, iar pe cale maritimă există opţiunea folosirii feribotului dinspre alte insule.
    Întoarcerea în Bucureşti a fost oarecum diferită – în aeroportul din Chania am fost lăsaţi să ne îmbarcăm fără să ni se mai măsoare temperatura, iar aeroportul Otopeni a fost mai aglomerat decât la plecare, unii călători uitând cu desăvârşire să respecte distanţarea socială în dreptul benzilor de ridicare a bagajelor de cală sau pe culoare. Însă aceste aspecte nu merită probabil să vă răpească plăcerea de a călători. Dacă vă faceţi curaj să urcaţi în avion, nu uitaţi să respectaţi întocmai măsurile de siguranţă sanitară şi nu numai. Iar gelul şi şerveţelele dezinfectante, spirtul şi măştile de protecţie sunt de nelipsit din bagaj. Concedii însorite!

  • Lupta pentru banii din impozite ai multinaţionalelor

    Hotelul Savoy îşi întâmpină clientela elegantă şi cu relaţii sus-puse de 131 de ani. Dar cu tot designul Art Deco şi serviciile sublime, Savoy pierde bani. O grămadă de bani, scrie Financial Times.

    De fapt, pierderile se acumulează de când actualii proprietari – prinţul Alwaleed bin Talal al Arabiei Saudite şi Autoritatea de Investiţii din Qatar – au achiziţionat hotelul în 2005. În 2018, acestea au totalizat 20,4 milioane lire sterline, iar anul trecut au ajuns
    la 83 de milioane de lire.
    Compania a aruncat o serie de explicaţii: terorism, Brexit şi puterea excepţională a monedei englezeşti. Covid-19 va fi fără îndoială vinovatul acestei perioade. Există însă un alt motiv evident: în 2018, Savoy avea o datorie de 347 de milioane de lire sterline pentru care plătea o rată de dobândă de până la 15%. Banii au fost împrumutaţi de una din companiile părinte a The Savoy Hotel Limited, Dunwilco (1784) Limited, care la rândul ei este deţinută de o companie numită Dunwilco (1783); această firmă este deţinută de Dunwilco (1847), care este deţinută de Breezeroad Limited, principalul părinte înregistrat în Marea Britanie al Savoy. Datoria, care curge în cascade prin această structură corporativă, a fost refinanţată sau restructurată o dată la fiecare an sau doi.
    Pentru cei doi acţionari ai Savoy – unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi unul dintre cele mai mari fonduri suverane  – acest aranjament are două efecte notabile: conturile Savoy par impenetrabile pentru un străin, iar afacerea nu a plătit deloc impozit pe profit în ultimii 15 ani.
    În lumea modernă a impozitării profitului, Savoy este departe de a fi o excepţie. Hotelul este doar una dintre numeroasele companii internaţionale cu nume rezonante care au devenit maestre în minimizarea impozitelor. Metoda este destul de simplă: proprietarii Savoy au împrumutat bani hotelului şi au extras venituri neimpozitabile prin plăţi de dobânzi către jurisdicţiile offshore. Consilierii fiscali au şi alte idei, acolo unde este nevoie, pentru a uşura sarcina fiscală a unei companii.
    „Părerea mea este că acest cadru este complet defect”, spune Michael Devereux, profesor de impozitare a afacerilor la Saïd Business School de la Universitatea Oxford. „Puteţi răspunde la aceste probleme învinovăţind multinaţionalele că au profitat de reguli sau blamând paradisurile fiscale, dar cred că de fapt trebuie să dăm vina pe sistemul fiscal.”
    În întreaga lume, guvernele au răspuns pandemiei de Covid-19 prin cheltuieli publice masive. Au dat cash cetăţenilor şi au finanţat facturile salariale ale întreprinderilor. Fitch Ratings estimează că 20 din cele mai mari economii ale lumii au oferit până în prezent sprijin fiscal de 5.000 de miliarde de dolari, sau 7% din veniturile naţionale combinate, iar factura mai poate creşte.
    La un moment dat, guvernele va trebui să se gândească la cine va plăti pentru deficitele bugetare uriaşe. Iar acest lucru înseamnă că vor avea un motiv istoric şi convingător pentru a analiza din nou cadrul internaţional al impozitării companiilor.
    Companiile multinaţionale sunt o ţintă atractivă. În ansamblu, sectorul corporativ a fost un contribuabil relativ stabil la veniturile din impozite: în ultima jumătate de secol, impozitele pe profit au reprezentat aproximativ 8-10% din veniturile ţărilor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă ratele de impozitare s-au redus cu mai mult de jumătate, scutirile fiscale au proliferat, iar evitarea plăţii impozitelor cu ajutorul paradisurilor offshore a devenit o modă.
    În spatele acestei anomalii se află o divizare corporativă importantă. Companiile autohtone – baza mai largă a impozitelor din majoritatea ţărilor – beneficiază de o flexibilitate mică în ceea ce priveşte impozitele pe care le plătesc. Însă multe companii internaţionale au profitat în ultimele decenii de şansa de a-şi reduce expunerea la impozitul principal. Economiştii de la FMI au estimat veniturile pierdute prin evitarea impozitelor la nivel global la până la 650 miliarde de dolari în fiecare an.
    În Marea Britanie, mai mult de 50% din subsidiarele companiilor multinaţionale străine nu raportează în prezent profituri impozabile, potrivit unui studiu realizat în 2019 de Katarzyna Bilicka, asociat de cercetare la universitatea Oxford. În SUA, 91 de companii din indicele Fortune 500, inclusiv Amazon, Chevron şi IBM, au plătit o rată a impozitului federal de 0% în 2018.
    Uneori, fondurile de urgenţă injectate în economii au trecut prin companii care plătesc niveluri minime de impozit – în cazul Savoy, prin finanţarea şomajului tehnic pentru 520 de angajaţi.
    De asemenea, multe guverne îşi fac planuri pentru a colecta mai multe venituri din afacerile digitale care au prosperat puternic în vremea pandemiei – chiar dacă operaţiunile lor sunt probabil cel mai dificil de identificat de autorităţile fiscale ale secolului XXI.
    Pentru multinaţionale, ţine de un populism ieftin să fie transformate în ţapii ispăşitori ai creşterii deficitelor bugetare în vremea Covid-19. Dar pentru unii dintre miniştrii de finanţe care supraveghează operaţiuni de finanţare prin îndatorare record, ziua confruntării se apropie.
    „Este pur şi simplu o chestiune de corectitudine”, a declarat pentru FT Bruno Le Maire, ministrul francez de finanţe. „O datorăm cetăţenilor şi companiilor noastre, în special IMM-urilor, care îşi plătesc corect impozitele”, spune Le Maire.
    „Digitalizarea şi optimizarea fiscală internaţională au creat, de prea mult timp, lacune care permit unor companii să scape de taxe. Trebuie să restabilim un sistem bazat pe o impozitare echitabilă.”
    El spune că actuala criză „a făcut mai urgentă ca niciodată nevoia de reformă fiscală”. „Este timpul ca giganţii de tehnologie care au prosperat în această criză să contribuie la efortul public.”
    Pentru schimbarea sistemului ar fi însă nevoie de o revoluţie. Practicile fiscale agresive au intrat în centrul atenţiei în urma crizei financiare din 2008, dând viaţă nenumăratelor promisiuni politice de înăsprire. În timp ce în unele locuri au fost înregistrate progrese, mai degrabă contribuabilii de rând decât corporaţiile au fost cei care au suportat povara suplimentară.
    Până în 2018, la un deceniu de la criza financiară, marile multinaţionale plăteau mai puţine taxe ca proporţie din profit, chiar dacă impozitul pe venitul personal a crescut, potrivit cercetărilor FT.
    Astăzi, Europa şi America par mai aproape de un război comercial din cauza impozitelor digitale decât de stabilirea unor standarde globale noi şi îndrăzneţe. Cu toate acestea, istoria sugerează că stresul financiar poate spori inventivitatea fiscală: războiul civil american a făcut ca guvernul federal al SUA să apeleze pentru prima dată la impozitul pe venit, în timp ce impozitele pe consum au fost testate iniţial în Europa pentru finanţarea Primului Război Mondial. Unii analişti cred că mahmureala fiscală provocată de acestă pandemie ar putea fi un astfel de moment. Alex Cobham, directorul executiv al Tax Justice Network, un grup independent de influenţare a opiniei publice din Marea Britanie, spune că lumea nu se poate întoarce la afacerile „murdare” obişnuite. „De zeci de ani am tolerat ideea că a plăti impozite mai mici este doar o afacere bună. Această dispoziţie a dispărut”, spune el. „Prinderea celor mai agresivi evazionişti era marea oportunitate a următorului deceniu – acum, pare că acest lucru s-ar putea întâmpla în următorii doi ani.”
    Zeci de factori interrelaţionaţi au erodat sistemul de impozitare a multinaţionalelor în ultima jumătate de secol; scăderea ratelor, creşterea continuă a fluxurilor de capital transfrontaliere, lacune apetisante şi stimulente agresive din partea statelor disperate să atragă multinaţionale.
    De la sfârşitul anilor 1980 a existat o schimbare completă a mentalităţii, una iniţiată şi dusă la extrem de General Electric, cel mai mare producător industrial din America în funcţie de capitalizarea de piaţă în cea mai mare parte a ultimilor 40 de ani.
    Sub răposatul Jack Welch, care a condus compania din 1981 până în 2001, o mică echipă de specialişti în impozite pe profit a fost transformată într-o maşină antreprenorială care învârte bani, ajungând să aibă 1.200 de avocaţi fiscali pe cinci continente.
    John Samuels, fost oficial al Trezoreriei SUA şi unul dintre primii experţi fiscali angajaţi de Welch, a condus la GE „Harvardul departamentelor fiscale” până când a părăsit grupul în 2014.
    Rezultatele: între 2008 şi 2015, compania nu doar că nu a plătit impozit pe venit federal în SUA, potrivit cercetărilor Institutului de Politică de Impozitare şi Economică, ci a şi înregistrat beneficii fiscale pozitive în valoare de peste 1,3 miliarde de dolari pe perioada celor şapte ani.
    GE a descris raportul ca fiind „profund greşit şi înşelător” şi a spus că a plătit 32,9 miliarde de dolari din impozitele pe venit la nivel global în ultimul deceniu. Însă departamentul său fiscal este recunoscut de mult timp ca unul dintre cele mai eficiente din lumea corporate americană.
    De-a lungul anilor, nervozitatea publică şi politică provocată de aceste practici a crescut. Pentru GE, acest lucru a adus complicaţii în Marea Britanie, unde guvernul o atacă în justiţie pentru că a încercat fraudulos să se califice pentru o scutire de impozit şi îşi propune să recupereze cel puţin 1 miliard de lire sterline, plus dobânzi şi penalităţi. GE a negat acuzaţiile.
    „Stabilirea punctului în care se află linia dintre evitare şi evaziune şi mersul pe partea corectă a acesteia s-au dovedit a fi o parte importantă a strategiei fiscale a marilor multinaţionale”, spune un expert fiscal cu cunoştinţe despre cazul GE. „Cazul ridică întrebări cu privire la întreaga configuraţie politică a strategiei fiscale.”
    Deşi au existat multe promisiuni politice de a împiedica comportamentul fiscal agresiv după criza din 2008, acestea au fost adesea însoţite de oferte „dulci” din partea guvernelor pentru a atrage investiţii de la companii.
    „Politica fiscală corporativă a devenit o creşă pentru impulsurile populiste”, spune Mihir Desai, profesor la Harvard Business School. „Marile gesturi antagonice – în special către companiile străine – pot fi compensate prin oferte lucrative şi scutiri de taxe pentru inovare pe care nimeni nu le observă. Este o reţetă pentru o politică de impozitare corporativă şi mai bizantină.“
    Însă pandemia – şi mărimea sprijinului acordat afacerilor – ar putea înăspri atitudinea politicului. În Marea Britanie, aproape o treime dintre companiile care au primit împrumuturi pentru a face faţă actualei crize de la Banca Angliei au sediile în paradisuri fiscale sau sunt deţinute de cineva rezident într-un paradis fiscal, potrivit TaxWatch UK. Baker Hughes, o unitate a GE, a primit un împrumut de 600 milioane lire sterline, cu toate că compania mamă a fost trimisă în judecată de Marea Britanie pentru impozitele neplătite de 16 ani.
    Puţine reforme sunt la fel de descurajante pentru factorii de decizie internaţionali cum sunt cele pentru impozitul pe profit. În esenţă, aceasta necesită revizuirea principiilor stabilite pentru prima dată de Liga Naţiunilor în 1924, care au dat statelor dreptul de a impozita veniturile unei companii pe baza existenţei fizice în ţară.
    Aceste principii stau încă la baza tratatelor fiscale bilaterale, care par să ignore modul în care economia digitală a transformat fluxurile globale de capital. Stabilirea locului unde se obţine profit este în cel mai bun caz dificilă pentru multinaţionale cu o reţea extinsă de subsidiare la nivel internaţional. Odată ce este luată în considerare existenţa paradisurilor fiscale, este uşor de văzut de ce criticii consideră sistemul ca o relicvă din secolul XX.
    Inerţia politică a ajutat sistemul să dureze în timp. „Sistemul nostru de impozitare este un tanc petrolier, nu o barcă rapidă, iar atunci când creează valuri, creează valuri foarte mari”, spune Anita Monteith, consultant principal în cadrul Institutului Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor. „Trebuie să schimbi regulile pe plan internaţional, ceea ce nu este uşor; provoacă frustrare şi există riscul de represalii.“
    De la criza din 2008, la solicitarea G20, munca laborioasă pentru o reformă fiscală globală a căzut în sarcina în OCDE şi a lui Pascal Saint-Amans, fost oficial al Trezoreriei franceze, care conduce acum administraţia fiscală a organizaţiei din Paris. El recunoaşte că, în unele ţări, reglementarea fiscală rămâne un simplu cuvânt.
    „Avem jucători globali, dar şi suveranitate locală”, spune el. „Aceşti jucători globali pot întoarce suveranităţile una împotriva celeilalte. Lipsa reglementărilor de către ţări din cauza fricii că îşi vor pierde suveranitatea a făcut ca ţările să-şi piardă de facto suveranitatea.“
    După ani de zile de discuţii în spatele scenei între 137 de ţări, eforturile OCDE sunt acum concentrate pe două reforme pentru îmbunătăţirea captării taxelor de la multinaţionale.
    Prima – aşa-numitul „pilon 1” – consolidează dreptul ţărilor de a impozita veniturile obţinute de companii din vânzările pe teritoriile lor, indiferent de locul în care se află legal baza afacerii (un avantaj pentru majoritatea economiilor mari şi o pierdere pentru paradisurile fiscale).
    „Vor fi câştigători şi învingători”, spune Ross Robertson, partener fiscal internaţional la BDO. Pentru europeni, bomboana este prinderea unei felii mai mari din profiturile giganţilor americani de tehnologie; între timp, Washingtonul şi-ar putea permite pretenţii mai mari asupra profiturilor provenite din mărfurilor de lux sau a automobilelor aduse din Europa şi vândute în America.
    Al doilea pilon încearcă să stabilească un nivel minim de impozitare aplicat tuturor multinaţionalelor. OCDE estimează că cele două reforme ar ridica veniturile din impozitele pe profit cu 4% la nivel mondial, la 100 miliarde de dolari anual.
    Un acord global este imposibil până la finalul anului, recunoaşte Saint-Amans, mai ales ca SUA s-au retras din discuţii, ascuzând că reformele sunt îndreptate împotrica companiilor din Silicon Valley.
    În ciuda acestor obstacole, Saint-Amans crede că, având în vedere bailouturile acordate companiilor în timpul pandemiei, guvernele vor dori să menţină multinaţionalele la un standard de responsabilitate mai ridicat. „Ţările care au cumpărat companii se vor aştepta ca, atunci când acestea vor reveni la profit, să nu mai adăpostească aceste profituri de fisc în paradisuri fiscale”, a spus el.
    Oricare ar fi paşii făcuţi de acum încolo, istoricul specializat în taxe Joseph Thorndike consideră un lucru ca fiind aproape sigur: „În caz de urgenţă, toată lumea plăteşte mai mult”.

  • Meniul care se răsfoieşte online

    „Îmi place să învăţ lucruri noi şi să creez ceva funcţional şi util. Acum 20 de ani, când eram la liceu, încă se preda un limbaj de programare inutil şi foarte învechit, dar eu deja făceam site-uri dinamice. Pe vremurile acelea, nu existau atâtea cursuri online şi offline ca azi, am învăţat de pe mailing list-uri şi de pe forumuri”, povesteşte Szabolcs Dolcsig.
    A lucrat ca specialist în digital marketing, apoi ca grafician, designer UI (user interface) şi UX (user experience). A trecut prin firme locale şi corporaţii mari, până când a decis, după cum spune el, să facă exitul din calitatea de angajat. A început să lucreze ca freelancer, apoi să dezvolte ideea de afacere CMenu.
    „În momentul de faţă, ne dorim ca, prin tehnologia noastră, să înlocuim meniul clasic. Avem trei tipuri de pachete: Light, Light+ şi Premium. Variantele Light şi Light+ pot fi configurate în maximum trei zile şi acestea vor duce direct către un link pe site-ul clientului, unde poate fi oricând modificat meniul, poate fi disponibil în format PDF sau orice alt format”, spune Szabolcs Dolcsig.
    Concret, clientul nu mai răsfoieşte un meniu clasic pe care îl primeşte atunci când îşi ocupă masa, ci, folosind un cod QR, poate accesa oferta de mâncare şi băuturi de pe propriul telefon, accesând aşadar un meniu contactless.
    „Ne-am propus să oferim o alternativă la meniurile clasice, nu dorim să înlocuim chelnerii. Avem discuţii cu restaurante, unele foarte mici, cu doar trei-patru mese, până la grupuri foarte mari din Cluj sau Bucureşti, cu peste zece restaurante în portofoliu. Am creat pachetele în aşa fel încât oricine, indiferent de mărimea businessului, să poată găsi ceea ce i se potriveşte.”
    Szabolcs Dolcsig este, momentan, din punct de vedere legal, singurul acţionar în businessul CMenu, însă nu exclude asocierea cu alţi investitori privaţi. Şi-a format o echipă solidă, devenită completă în luna februarie a acestui an. Alături îi sunt un prieten economist, care a adus cunoştinţele financiare şi de dezvoltare de strategii, dar şi un expert în vânzări şi în marketing, cu experienţă inclusiv pe piaţa internaţională. Echipa este acum formată din doi angajaţi şi trei colaboratori.
    „Din punct de vedere financiar, investiţiile din fonduri proprii se rezumă la achiziţia şi amenajarea sediului, care este o garsonieră mică, pentru a reduce cheltuielile. Cum multe startup-uri celebre din Statele Unite ale Americii şi-au început activitatea în garaje, noi am decis să fim un «startup de garsonieră»”, povesteşte antreprenorul.
    Alte investiţii au fost acoperite de o subvenţie primită din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, în cadrul programului Startup Now. Banilor li s-a adăugat timp. Mult timp.
    „Planul nostru de afacere, care a fost ales câştigător în cadrul acestui program, l-am întocmit noi înşine, fără firme de consultanţă. Fără experienţă antreprenorială şi fără prieteni sau rude care să ne fi fost mentori pe acest drum, chiar a fost o provocare să înţelegem şi să învăţăm cadrul legal şi financiar al afacerilor şi să ne descurcăm în acest sistem birocratic”, spune Szabolcs Dolcsig.
    Pentru un meniu virtual CMenu, preţurile încep de la 100 de lei pe an şi pot ajunge la 1.500 de lei pe an, în funcţie de necesităţile specifice ale fiecărui client.
    Meniul contactless conceput de Szabolcs Dolcsig se potriveşte cu contextul sanitar în care întreaga lume se află astăzi, astfel că reduce considerabil riscul de a contacta coronavirusul, prin evitarea manipulării meniurilor clasice, pe care clienţii le ating unul după altul.
    „Piaţa a reacţionat pozitiv la iniţiativa noastră. În ultimele luni, tot mai mulţi oameni din HoReCa au început să folosească această tehnologie”, spune Szabolcs Dolcsig, un antreprenor care pune încă o cărămidă la noua normalitate din care ajungem să facem parte.

    Aroman’S – prăjitorie de cafea (Sebeş)
    Fondatoare: Roxana Roman
    Investiţie iniţială: 40.000 de euro
    Prezenţă: Sebeş

    Oak Toys – brand de jucării din lemn (Bucureşti)
    Fondatoare: Irina Mihai-Galeş
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 20.000 de euro
    Prezenţă: online

    Altmarkt – magazin online pentru branduri alternative şi craft
    Fondatori: Antonio Iftimescu şi Paul Ghiţă
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru primul an de funcţionare: 500.000-1.000.000 euro
    Prezenţă: online

    Coffee Bike – cafenea mobilă pe trei roţi (Bucureşti)
    Fondator: Adrian Bîlă
    Cifra de afaceri anuală: 40.000-60.000 de euro per cafenea
    Prezenţă: naţională

    Atelier M – butic de creaţie cu obiecte vestimentare (Braşov)
    Fondatoare: Mădălina Klement
    Cifră de afaceri în 2019: 30.000 de euro
    Prezenţă: online, naţională

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.