BusinessMagazin

Tag: nobel

  • Cântăreţul Bob Dylan a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2016

    Cântăreţul Bob Dylan a primit joi Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane, informează site-ul oficial al acestor prestigioase distincţii.

    Secretarul permanent al Academiei Suedeze, Sara Danius, a spus că speră ca Academia să nu fie criticată pentru decizie. “Bob Dylan merită cu siguranţă premiul. Este un mare poet, în sensul tradiţional al limbii engleze. Timp de 54 de ani, el s-a reinventat în mod constant, creând noi identităţi.”

    Câştigătorul Premiului Nobel pentru literatură este ales de 18 membri ai Academiei Suedeze, care au rolul de a căuta “persoana care a produs în domeniul literar cea mai importantă lucrare într-o direcţie ideală”, după cum notează testamentul lui Alfred Nobel.

    Dylan este cel de-al 259-lea american câştigător al unui premiu Nobel şi primul care câştigă pentru literatură din 1993, atunci când premiul a fost câştigat de scriitorul Toni Morrison.

    Bob Dylan s-a născut pe 24 mai 1941 în Duluth, Minnesota. A crescut într-o familie de mic-burghezi de origine evreiască în oraşul Hibbing. Pe timpul adolescenţei a cântat în numeroase trupe şi cu timpul, pasiunea sa pentru muzică s-a adâncit, cu precădere pentru muzica folk americană şi pentru blues. Unul dintre idolii săi era cântăreţul de folk Woody Guthrie.

    A fost influenţat şi de autorii timpurii ai Generaţiei Beat, dar şi de poeţii modernişti americani. Dylan s-a mutat apoi la New York în 1961 şi a început să cânte în cluburi de noapte şi în cafenele, în Greenwich Village.

    L-a întâlnit pe producătorul muzical John Hammond şi a semnat contractul pentru albumul său de debut, cu titlul “Bob Dylan” (1962). În anii ce au urmat a înregistrat mai multe albume care au avut un impact fulminant asupra muzicii comerciale: Bringing It All Back Home and Highway 61, remasterizat în 1965, “Blonde On Blonde” în 1966 şi “Blood On The Tracks” în 1975. A fost un muzician prolific şi în următoarele decade, când a scos “Oh Mercy” (1989), “Time Out Of Mind” (1997) sau “Modern Times” (2006).

    Turneele lui Dylan din 1965 şi 1966 au atras foarte multă atenţie. Pentru o perioadă, a fost însoţit de regizorul D. A. Pennebaker, care a documentat atmosfera din preajma scenei în filmul „Dont Look Back” (1967). Dylan a înregistrat un număr mare de albume în jurul unor teme precum condiţiile sociale ale oamenilor, religia, politica şi dragostea.

    Versurile au fost continuu publicate în noi ediţii, sub titlul „Lyrics/ Versuri”. Ca artist, este extrem de versatil; a fost un pictor activ, actor şi scenarist.

  • Cine a câştigat premiul Nobel pentru economie în 2016

    Economiştii Oliver Hart şi Bengt Holmström au primit luni, 10 octombrie, Premiul Nobel pentru Economie pe 2016, pentru contribuţia lor la teoria contractelor, informează Academia Regală Suedeză de Ştiinţe.

    Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a decis să acorde ex-aequo Premiul Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice, în Memoria lui Alfred Nobel 2016 englezului Oliver Hart, de la Universitatea Harvard, şi finlandezului Bengt Holmström, de la Universitatea Massachusets, pentru explicarea formelor diferite ale contractelor, de la cele comerciale la cele din domeniul sănătăţii sau social.

    Anunţul a fost făcut de secretarul general al Royal Academy of Stockholm, Goran K. Hannson. Prestigioasa distincţie a fost acordată “pentru contribuţiile specialiştilor în economie la teoria contractelor”.

    Fundamentale în economiile moderne sunt numeroasele contracte. Noile instrumente teoretice create de Hart şi Holmström sunt valoroase pentru înţelegerea contractelor în viaţa reală, dar şi în cadrul instituţiilor, precum şi potenţialele capcane în conceperea unui contract, se arată în comunicatul oficial de presă publicat pe site-ul oficial al prestigioasei distincţii.

    Multiplele relaţii contractuale din societate le includ pe cele între acţionari şi managementul executiv de top, o companie de asigurări şi proprietarii de automobile, sau o autoritate publică şi furnizorii săi. Întrucât astfel de relaţii implică de obicei, conflictele de interese, contractele trebuie să fie proiectate în mod corespunzător pentru a se asigura că părţile iau decizii reciproc avantajoase.

    Laureaţii din acest an au dezvoltat teoria contractului, un cadru analitic cuprinzător pentru a analiza mai multe instrumente de tip contractuale, cum ar fi plata pe bază de performanţă pentru directorii de top, deductibilele şi co-plătitorii în domeniul asigurărilor, dar şi privatizarea activităţilor din sectorul public.

    La sfârşitul anilor 1970, Bengt Holmström a demonstrat cum un debitor principal (de exemplu, acţionarii unei companii) ar trebui să proiecteze un contract optim pentru un agent (CEO-ul companiei), a cărei acţiune este parţial neobservată de către principalul obligat. Principiul informării, dezvoltat de Holmström, atestă cu exactitate modul în care acest contract trebuie să facă legătura între plata agentului şi informaţiile relevante la nivel de performanţă. Pe baza modelului de bază debitor principal-agent, el a arătat modul în care contractul optim cântăreşte cu atenţie riscurile împotriva sistemului stimulativ din punct de vedere salarial. În studiile sale de mai târziu, Holmström generalizată aceste rezultate la obiective mai realiste, şi anume: atunci când angajaţii nu sunt doar răsplătiţi prin plată, adăugându-se, de asemenea, un potenţial de promovare; atunci când agenţii depun efort pentru multe sarcini, în timp ce directorii observă doar anumite dimensiuni ale performanţei; şi atunci când membrii individuali ai unei echipe pot să deturneze eforturile altora.

    La mijlocul anilor 1980, Oliver Hart a adus contribuţii fundamentale la o nouă ramură a teoriei contractelor, care se ocupă de cazul contractelor incomplete. Pentru că este imposibil ca un contract să stipuleze orice situiaţie posibilă, această ramură a teoriei precizează alocarea optimă a drepturilor de control –mai exact: care parte a contractului are dreptul de a lua decizii şi în ce circumstanţe.

    Constatările lui Hart privind contractele incomplete au pus într-o lumină nouă conceptul de proprietate şi controlul afacerilor şi au avut impact asupra mai multor sectoare economice, precum şi asupra ştiinţelor politice sau ştiinţelor juridice.

    Cercetările sale oferă noi instrumente teoretice pentru a studia probleme cum ar fi: ce tipuri de companii ar trebui să fuzioneze, care este mixul potrivit de datorii şi capitaluri proprii de finanţare, iar în cazul unor instituţii precum şcolile sau închisorile: când ar trebui acestea să fie în proprietate privată sau publică.

    Prin contribuţiile lor iniţiale, Hart şi Holmström au lansat teoria contractelor drept un domeniu fertil al cercetării de bază în domeniul economiei. De-a lungul ultimelor decenii, ei au explorat, de asemenea, multe dintre aplicaţiile teoriei. Analiza aranjamentelor contractuale optime pe care au determinat-o economiştii reprezintă o bază intelectuală pentru conceperea politicilor şi structurilor instituţionale în multe domenii, de la legislaţia falimentului la constituţiile politice.

    Oliver Hart s-a născut în anul 1948, în Londra, Marea Britanie. În anul 1974 a obţinut un doctorat din partea Universităţii Princeton din New Jersey, SUA. Este profesor de economie în cadrul Universităţii Harvard din oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii, potrivit http://scholar.harvard.edu/hart/home.

    Bengt Holmström s-a născut în 1949, la Helsinki, în Finlanda. A obţinut, în 1978, un doctorat la Universitatea Stanford din California, SUA. Este profesor de economie şi management în cadrul Institutului de Tehnologie de la Massachusetts din oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii.

    Premiul pentru ştiinţe economice al Băncii Centrale Suedeze în memoria lui Alfred Nobel, de obicei prescurtat, impropriu, ca Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice, este acordat anual pentru contribuţii excepţionale în domeniul ştiinţelor economice şi este considerat drept unul dintre cele mai prestigioase premii în acest domeniu. Nu este unul dintre premiile Nobel fondate în 1985 prin testamentul lui Alfred Nobel, dar este asimilat cu ele. Premiul a fost fondat în 1968 de Banca Centrală Suedeză (Sveriges Riksbank), la cea de-a 300 a aniversare a băncii, în memoria lui Alfred Nobel. Laureaţii premiului pentru ştiinţe economice sunt selectaţi, ca şi laureaţii premiilor pentru fiziologie sau medicină, fizică şi chimie, după aceleaşi criterii, de un comitet al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe. A fost acordat pentru prima oară în 1969 economiştilor Jan Tinbergen şi Ragnar Frisch pentru „descoperirea şi utilizarea modelelor dinamice în analiza proceselor economice”.

    Sveriges Riksbank plăteşte Fundaţiei Nobel cheltuieli administrative asociate cu premiul şi finanţează partea monetară a premiului. Din 2001, partea monetară a Premiului în Economie a totalizat 10 milioane de coroane suedeze. Din 2006, Sveriges Riksbank a dat Fundaţiei Nobel o sumă anuală de 6,5 milioane de coroane suedeze pentru cheltuielile administrative asociate cu premiul şi un milion de coroane suedeze (până la sfârşitul anului 2008), pentru a include informaţii despre premiu în pagina de internet a Fundaţiei Nobel.

    În 2015, premiul Nobel pentru economie fost acordat profesorului Angus Deaton de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, care a fost recompensat pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale. În 2014, Comitetul Nobel l-a premiat pe economistul francez Jean Tirole pentru munca sa în domeniul reglementării eficiente a pieţelor imprfecte. În 2013, Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen şi Robert J. Shiller au obţinut premiul Nobel pentru cercetările referitoare la mişcările pe pieţele financiare. Între laureaţii premiului Nobel pentru economie se mai numără Milton Friedman, Friedrich von Hayek şi Amartya Sen.

    Premiul este în valoare de opt milioane de coroane suedeze (echivalentul a aproximativ 925.000 de dolari americani). Peste 80% dintre economiştii laureaţi ai Premiului Nobel sunt cetăţeni americani. O singură femeie a primit premiul Nobel pentru Economie, Elinor Ostrom, în 2009.

    Sezonul Nobel 2016 a debutat luni, 10 octombrie, când specialistul în biologie celulară Yoshinori Ohsumi au fost recompensat cu premiul pentru medicină, acordat pentru descoperiri privind mecanismele de autofagie, procesul de consumare a propriilor componente celulare de către un organism. Marţi, 4 octombrie, fizicienii David Thouless, Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz au primit Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperiri teoretice legate de stările topologice ale materiei. Miercuri, 5 octombrie, cercetătorii Jean Pierre-Sauvage, sir J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa au primit Premiul Nobel pentru Chimie “pentru proiectarea şi sinteza de maşini moleculare”, iar vineri, 7 octombrie, preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţia sa la rezolvarea războiului civil din Columbia. Sezonul Nobel 2016 va continua cu acordarea premiului pentru literatură, pentru care nu a fost încă stabilită data.

    Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

  • Cine este câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace 2016

    Comitetul de la Oslo a explicat că a decis să acorde prestigioasa distincţie preşedintelui Juan Manuel Santos pentru contribuţia sa la rezolvarea războiului civil din Columbia, un conflict soldat cu cel puţin 220.000 de morţi, iar aproape şase milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească casele din cauza luptelor.

    “Premiul ar trebui ca de asemenea să fie considerat drept un omagiu adus poporului columbian care, în pofida greutăţilor şi abuzurilor, nu şi-a pierdut speranţa într-o pace justă, dar şi tuturor celor care au contribuit la procesul de pace,” se mai afirmă în comunicatul dat publicităţii de Comitetul Nobel norvegian.

    Preşedintele Santos a iniţiat negocierile care au culminat cu semnarea unui acord de pace între Guvernul columbian şi gherilele comuniste FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia), şi a depus eforturi constante pentru ca procesul de pace să continue, se mai afirmă în comunicat, care precizează că rezultatul referendumului privind acordul de pace nu a fost cel dorit de preşedintele Santos, o majoritate restrânsă a alegătorilor columbieni a decis împotriva acordului.

    Acest rezultat a cauzat o mare incertitudini în ceea ce priveşte viitorul Columbiei, existând riscul ca războiul civil să reizbucnească, fapt ce face cu atât mai crucial ca părţile implicate să continue să respecte armistiţiul, avertizează Comitetul Nobel de la Oslo, care a subliniat că populaţia a respins acel acord în mod particular şi nu procesul de pace.

    Prin acordarea acordarea Premiului pentru Pace lui Juan Manuel Santos, Comitetul Nobel Norvegian doreşte să-i încurajeze pe toţi cei care depun eforturi pentru pace, reconciliere şi dreptate în Columbia.

    Conflictul columbian este unul dintre cele mai îndelungate războaie civile din epoca contemporană şi ultimul conflict armat de pe continentul american.

    Anul acesta, numărul candidaţilor propuşi pentru Premiul Nobel pentru Pace a atins cifra record de 376, depăşind precedentul record, de 278 de propuneri, stabilit în anul 2014, a anunţat Comitetul Nobel de la Oslo, instituţia care acordă distincţia.

    Lista pe acest an include 228 de persoane şi 148 de organizaţii, iar printre alţii, pe listă figurează Papa Francisc, cancelarul german Angela Merkel, voluntarii care i-au ajutat pe imigranţii ajunşi pe insulele greceşti sau actriţa americană Susan Sarandon, dar şi controversatul om de afaceri şi politician Donald Trump, candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din SUA.

    Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2015 a fost atribuit Cvartetului pentru Dialog Naţional din Tunisia, “pentru contribuţia sa decisivă la construirea unei democraţii pluraliste” în această ţară, după revoluţia din 2011. Cvartetul a fost format în vara lui 2013, când procesul de democratizare din Tunisia era în pericol să se prăbuşească din cauza asasinatelor politice şi a tulburărilor sociale. Acesta a stabilit un proces politic alternativ, paşnic, într-un moment în care ţara era în pragul războiului civil.

    Premiile Nobel au început să fie decernate începând cu anul 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

    În testamentul său, industriaşul şi filantropul suedez Alfred Nobel (1833-1896) considera că premiul Nobel pentru pace ar trebui să revină “aceluia care a acţionat cel mai mult sau cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace”.
    De-a lungul timpului, comitetul Nobel a lărgit acest concept pentru a premia artizanii unor acţiuni umanitare, apărători ai mediului înconjurător şi campioni ai luptei împotriva sărăciei.

    Academia suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet pe cel pentru fiziologie şi medicină, Academia regală suedeză pentru Ştiinţe decernează Nobelurile pentru fizică şi chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie Premiul Nobel pentru pace. Testamentul nu explică însă metodologia pe care fiecare comisie trebuie să o urmeze pentru a decerna premiile în fiecare disciplină.

    Între 1901 şi 2015 au fost acordate 96 de premii Nobel pentru Pace, prestigioasa distincţie fiind decernată către 103 persoane şi 23 de organizaţii. Comitetul Internaţional pentru Cruce Roşie a primit cele mai multe distincţii, fiind onorată cu trei astfel de premii.

  • Economistul Joseph Stiglitz: Germania ar trebui să iasă din Uniunea Europeană. Moneda euro, cauza problemelor din UE

    Joseph Stiglitz, laurea al premiului Nobel pentru Economie, a declarat că moneda euro a fost creată înainte de a avea instituţiile prin care aceasta să poată fi controlată, afirmând în acelaşi timp şi faptul că Germania ar trebui să iasă din Uniunea Europeană.

    “Au pus căruţa înaintea boilor. Au creat moneda euro ănainte dea a avea instituţii prin care aceasta putea fi controlată. Economiile noastre stagnează, iar noi nu ne dezvoltăm. Aceasta a dat un avânt deosebit mişcărilor politice din spectrul de dreapta.”, a spus Stiglitz.

    Economistul a spus în cadrul unui interviu acordat AFP că moneda euro a fost prost concepută şi că se află sub influenţa “ideologiei neoliberale” şi că este cauza multor probleme precum stagnarea economiei, şomajul ridicat sau avansul extremei dreapta.

    „Punctul de vedere prin care austeritatea ar urma să rezolve problema şomajului şi a revenirii la prosperitate este respins de majoritatea economiştilor şi de către FMI, dar pare să fie în continuare dominant în gândirea guvernului din Germania, în special în cea a ministrului de finanţe. Cea mai uşoară cale de a trece peste acest impas o reprezintă ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană”, a mai adăugat Joseph Stiglitz. Acţiune care ar face celelalte ţări mai competitive graţie devalorizării monedei unice.

  • Economistul Joseph Stiglitz: Germania ar trebui să iasă din Uniunea Europeană. Moneda euro, cauza problemelor din UE

    Joseph Stiglitz, laurea al premiului Nobel pentru Economie, a declarat că moneda euro a fost creată înainte de a avea instituţiile prin care aceasta să poată fi controlată, afirmând în acelaşi timp şi faptul că Germania ar trebui să iasă din Uniunea Europeană.

    “Au pus căruţa înaintea boilor. Au creat moneda euro ănainte dea a avea instituţii prin care aceasta putea fi controlată. Economiile noastre stagnează, iar noi nu ne dezvoltăm. Aceasta a dat un avânt deosebit mişcărilor politice din spectrul de dreapta.”, a spus Stiglitz.

    Economistul a spus în cadrul unui interviu acordat AFP că moneda euro a fost prost concepută şi că se află sub influenţa “ideologiei neoliberale” şi că este cauza multor probleme precum stagnarea economiei, şomajul ridicat sau avansul extremei dreapta.

    „Punctul de vedere prin care austeritatea ar urma să rezolve problema şomajului şi a revenirii la prosperitate este respins de majoritatea economiştilor şi de către FMI, dar pare să fie în continuare dominant în gândirea guvernului din Germania, în special în cea a ministrului de finanţe. Cea mai uşoară cale de a trece peste acest impas o reprezintă ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană”, a mai adăugat Joseph Stiglitz. Acţiune care ar face celelalte ţări mai competitive graţie devalorizării monedei unice.

  • Pastila-minune a lui Hitler: cum erau ”dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

    În 1972, Heinrich Böll a câştigat premiul Nobel pentru literatură. Dar înainte să devină scriitor, el a făcut parte din armata germană. Luptând pe multe fronturi în multe ţări printre care România, Franţa Ungaria şi Uniunea Sovietică, Böll trimetea frecvent scrisori familiei în Köln. 

    Una dintre aceste scrisori, mai exact cea scrisă în data de 20 mai 1940, conţinea nu numai informaţii referitoare la starea lui, ci şi o rugăminte: „ Puteţi, poate, să mai obţineţi nişte Pervitin pentru proviziile mele?”

    Vezi aici care a fost pastila-minune a lui Hitler: cum erau ”dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

  • Profesorul român de la Stanford care a colaborat cu doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie

    „Mulţi dintre colegii mei actuali şi-au dorit într‑adevăr dintotdeauna o carieră academică, într-o formă sau alta. Eu nu am fost atât de hotărât, poate şi pentru că ar fi fost dificil să îmi doresc ceva ce nu ştiam că există“, spune Alex Nichifor, care a absolvit în 2005 Cibernetica la ASE.

    El mărturiseşte că a descoperit cercetarea, aşa cum este ea înţeleasă în universităţile de top din occident, destul de târziu. În primul an de master a obţinut o bursă în Franţa, pe vremea când era încă oarecum dificil să studiezi în străinătate. „Am avut şansa să ajung la Universitatea din Toulouse, unde Jean-Charles Rochet şi Jean Tirole (laureatul premiului Nobel pentru economie în 2014) puseseră bazele unui departament extraordinar.“ Concurenţa cu ceilalţi studenţi era acerbă, însă era foarte motivat să reuşească şi, în contrast cu viaţa sa de student din România, unde în paralel cu şcoala a fost fie angajat, fie a încercat antreprenoriatul, singura preocupare a fost studiul; în 2007 a obţinut diploma de master.

    „La început a fost mai dificil şi am avut momente în care nu am fost convins că am făcut alegerea potrivită: noua mea ocupaţie nu doar că era neplătită, ci în plus se dovedea a fi şi surprinzător de dificilă. Ulterior însă, rezultatele s-au îmbunătăţit.“ A ajuns să îi cunoască mai bine pe unii profesori şi în paralel a început să aibă acces la proiectele lor de cercetare şi să predea seminarii studenţilor din anii mai mici. Mediul academic părea să i se potrivească, aşa că a decis să continue cu un doctorat, la Universitatea din Maastricht, în Olanda. „În timpul doctoratului am vizitat pentru trei luni Harvard Business School (HBS), unde am fost găzduit de Alvin Roth, colaureat al premiului Nobel pentru economie în 2012, împreună cu Lloyd Shapley.“ Specifice mediului academic sunt deopotrivă călătoriile, descoperirea de locuri noi şi oamenii extraordinar de inteligenţi, proiectele ambiţioase, discuţiile bazate pe argumente tehnice, dar şi programul de lucru flexibil. Aşa că după terminarea doctoratului a devenit profesor asistent la Universitatea din St. Andrews, Scoţia, în septembrie 2011.

    După vizita la Harvard, în timpul doctoratului, Alex Nichifor a păstrat legătura cu Alvin E. Roth, care s-a mutat la Stanford şi l-a invitat să petreacă un an (2014-2015) în cadrul grupului de Market Design de acolo. „Academia la vârf este un mediu colaborativ şi inclusiv, însă de multe ori proiectele nu sunt predefinite. Deseori e pur şi simplu important ca un grup de oameni cu interese comune şi abilităţi complementare să fie în acelaşi loc, să aibă timpul necesar să schimbe idei, iar proiectele noi se nasc abia ulterior: să găseşti întrebări interesante şi relevante face parte din provocare.“

    În timpul vizitei la Stanford, românul a reuşit să finalizeze primele versiuni ale unor proiecte începute cu mai bine de trei ani înainte. În ultima carte publicată de Alvin E. Roth, „Cine, ce primeşte şi de ce?“, acesta îi mulţumeşte românului. Despre această lucrare, Alex Nichifor spune că este prima adresată publicului larg, un proiect care prezintă cu umor şi la un nivel foarte accesibil un sumar al ultimilor aproximativ 40 de ani de cercetare în „matching theory“ prin prisma aplicaţiilor de succes din acest domeniu, bazele multora dintre aceste aplicaţii (cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, în care nu există preţuri, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe) fiind puse chiar de american împreună cu colaboratorii săi. „Lucrând în acelaşi domeniu şi fiind la Stanford, am avut şansa de a citi o primă versiune a manuscrisului acestei cărţi şi am avut o serie de discuţii pe marginea acestuia cu Al, în principal axate pe îmbunătăţirea clarităţii expunerii“, povesteşte românul. Tot el adaugă că, în postura de profesor asistent invitat la Stanford, a avut şansa să colaboreze cu cercetători remarcabili. „Pe de o parte, a fi profesor oriunde în occident presupune aceleaşi categorii de îndatoriri: trebuie să cercetezi, să predai şi să te achiţi de o serie de sarcini administrative. În sensul acesta, nu e o diferenţă foarte mare între a fi profesor la Stanford sau oriunde altundeva. Pe de altă parte, deşi categoriile de îndatoriri sunt aceleaşi, există o diferenţă calitativă substanţială între universităţile de top şi restul universităţilor, iar această diferenţă e vizibilă în pregătirea studenţilor, în calitatea intelectuală a colegilor, cât şi în eficienţa suportului administrativ disponibil.“

    Alex Nichifor spune că nu are o carte favorită, deşi citeşte cu plăcere, în principal articole şi cărţi tehnice care îl ajută profesional; „este genul de lectură prin care rămân la curent cu ceea ce este nou şi relevant în domeniul meu de cercetare şi prin care continuu să învăţ zi de zi“. Ceea ce citeşte în timpul liber este destul de variat, însă în linii mari poate fi încadrat în două categorii, spune el. În domenii care i se par interesante şi despre care este curios să afle mai multe, citeşte cărţi scrise de cercetători de top pentru publicul larg, care oferă o prezentare accesibilă, lipsită de prea mulţi termeni tehnici. „Un alt tip de lectură este însă cea care nu are un scop în sine, altul decât plăcerea de a descoperi o poveste, un personaj, o emoţie, de a-ţi lăsa imaginaţia liberă.“ Alex Nichifor adaugă că, asemeni oricărei experienţe, cărţile au cu siguranţă rolul lor în formare şi în viaţa fiecăruia dintre noi. „Ştiu o persoană care a învăţat cum să se dea cu snowboardul învăţând dintr‑un manual şi care a devenit renumită pentru tehnică şi coborârile sale. Pe de altă parte, ştiu alte câteva persoane care au citit un număr impresionant de cărţi despre cum să devii milionar de ceva vreme şi care încă aşteaptă ca aceste cărţi să le definească viitorul.“

    Acum, tânărul profesor român lucrează, spune el, la două tipuri de probleme. Pe de o parte, sunt cele tehnice care presupun foarte multă matematică. „Pentru cele mai multe proiecte de acest gen, pur teoretice, nu există o finalitate imediată, clară. Este un fel de ştiinţă fundamentală, în care încerci să împingi frontierele cunoaşterii fără a şti dinainte unde vei ajunge, ce va fi posibil, ori cum vei folosi răspunsul la care vei ajunge. În timp, multe descoperiri sunt uitate, altele devin însă relevante, uneori în domenii care nu au avut nicio legătură cu contextul iniţial.“ O altă categorie de probleme sunt proiectele mai aplicate, care folosesc unelte matematice pentru a informa decizii practice. „În aceste proiecte, contribuţia esenţială nu este dezvoltarea de noi modele ori metode matematice, ci capacitatea de a utiliza şi de a adapta modele şi metode existente pentru a studia probleme relevante pentru societate ori pentru companii. De exemplu, într-un proiect recent împreună cu Alexey Kushnir, profesor asistent la Carnergie Mellon University, am introdus un model relativ simplu cu ajutorul căruia studiem decizia optimă a proprietarilor de reţele sociale ca Facebook ori Google+ în ceea ce priveşte modul în care aceste reţele le permit utilizatorilor lor să partajeze informaţia în reţea.“

    Drumul până la statutul de profesor la universităţi de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat şi postura antreprenoriatului, dar şi pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting, perioadă de care îşi aminteşte cu plăcere. Spune că în prima zi a primit responsabilităţi şi o anumită independenţă, „am înţeles imediat că munca mea avea valoare şi era apreciată, ceea ce m-a motivat şi mai mult“. Pe atunci, românul, care este acum profesor universitar în instutuţii de top la nivel mondial era „tânăr şi puteam fi uşor catalogat drept nonconformist. De exemplu, purtam un pierce între buza inferioară şi bărbie şi au fost perioade în care aveam părul lung, o combinaţie care era probabil în afara normelor social acceptabile. Ei bine, la Ensight tot ce a contat a fost abilitatea mea de a livra o muncă de calitate. Aş fi curios să aflu cât de tolerant este Ensight-ul de azi, însă… combinaţia actuală de ochelari şi chelie este probabil mult mai puţin controversată.“

  • Profesorul român de la Stanford care a colaborat cu doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie

    „Mulţi dintre colegii mei actuali şi-au dorit într‑adevăr dintotdeauna o carieră academică, într-o formă sau alta. Eu nu am fost atât de hotărât, poate şi pentru că ar fi fost dificil să îmi doresc ceva ce nu ştiam că există“, spune Alex Nichifor, care a absolvit în 2005 Cibernetica la ASE.

    El mărturiseşte că a descoperit cercetarea, aşa cum este ea înţeleasă în universităţile de top din occident, destul de târziu. În primul an de master a obţinut o bursă în Franţa, pe vremea când era încă oarecum dificil să studiezi în străinătate. „Am avut şansa să ajung la Universitatea din Toulouse, unde Jean-Charles Rochet şi Jean Tirole (laureatul premiului Nobel pentru economie în 2014) puseseră bazele unui departament extraordinar.“ Concurenţa cu ceilalţi studenţi era acerbă, însă era foarte motivat să reuşească şi, în contrast cu viaţa sa de student din România, unde în paralel cu şcoala a fost fie angajat, fie a încercat antreprenoriatul, singura preocupare a fost studiul; în 2007 a obţinut diploma de master.

    „La început a fost mai dificil şi am avut momente în care nu am fost convins că am făcut alegerea potrivită: noua mea ocupaţie nu doar că era neplătită, ci în plus se dovedea a fi şi surprinzător de dificilă. Ulterior însă, rezultatele s-au îmbunătăţit.“ A ajuns să îi cunoască mai bine pe unii profesori şi în paralel a început să aibă acces la proiectele lor de cercetare şi să predea seminarii studenţilor din anii mai mici. Mediul academic părea să i se potrivească, aşa că a decis să continue cu un doctorat, la Universitatea din Maastricht, în Olanda. „În timpul doctoratului am vizitat pentru trei luni Harvard Business School (HBS), unde am fost găzduit de Alvin Roth, colaureat al premiului Nobel pentru economie în 2012, împreună cu Lloyd Shapley.“ Specifice mediului academic sunt deopotrivă călătoriile, descoperirea de locuri noi şi oamenii extraordinar de inteligenţi, proiectele ambiţioase, discuţiile bazate pe argumente tehnice, dar şi programul de lucru flexibil. Aşa că după terminarea doctoratului a devenit profesor asistent la Universitatea din St. Andrews, Scoţia, în septembrie 2011.

    După vizita la Harvard, în timpul doctoratului, Alex Nichifor a păstrat legătura cu Alvin E. Roth, care s-a mutat la Stanford şi l-a invitat să petreacă un an (2014-2015) în cadrul grupului de Market Design de acolo. „Academia la vârf este un mediu colaborativ şi inclusiv, însă de multe ori proiectele nu sunt predefinite. Deseori e pur şi simplu important ca un grup de oameni cu interese comune şi abilităţi complementare să fie în acelaşi loc, să aibă timpul necesar să schimbe idei, iar proiectele noi se nasc abia ulterior: să găseşti întrebări interesante şi relevante face parte din provocare.“

    În timpul vizitei la Stanford, românul a reuşit să finalizeze primele versiuni ale unor proiecte începute cu mai bine de trei ani înainte. În ultima carte publicată de Alvin E. Roth, „Cine, ce primeşte şi de ce?“, acesta îi mulţumeşte românului. Despre această lucrare, Alex Nichifor spune că este prima adresată publicului larg, un proiect care prezintă cu umor şi la un nivel foarte accesibil un sumar al ultimilor aproximativ 40 de ani de cercetare în „matching theory“ prin prisma aplicaţiilor de succes din acest domeniu, bazele multora dintre aceste aplicaţii (cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, în care nu există preţuri, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe) fiind puse chiar de american împreună cu colaboratorii săi. „Lucrând în acelaşi domeniu şi fiind la Stanford, am avut şansa de a citi o primă versiune a manuscrisului acestei cărţi şi am avut o serie de discuţii pe marginea acestuia cu Al, în principal axate pe îmbunătăţirea clarităţii expunerii“, povesteşte românul. Tot el adaugă că, în postura de profesor asistent invitat la Stanford, a avut şansa să colaboreze cu cercetători remarcabili. „Pe de o parte, a fi profesor oriunde în occident presupune aceleaşi categorii de îndatoriri: trebuie să cercetezi, să predai şi să te achiţi de o serie de sarcini administrative. În sensul acesta, nu e o diferenţă foarte mare între a fi profesor la Stanford sau oriunde altundeva. Pe de altă parte, deşi categoriile de îndatoriri sunt aceleaşi, există o diferenţă calitativă substanţială între universităţile de top şi restul universităţilor, iar această diferenţă e vizibilă în pregătirea studenţilor, în calitatea intelectuală a colegilor, cât şi în eficienţa suportului administrativ disponibil.“

    Alex Nichifor spune că nu are o carte favorită, deşi citeşte cu plăcere, în principal articole şi cărţi tehnice care îl ajută profesional; „este genul de lectură prin care rămân la curent cu ceea ce este nou şi relevant în domeniul meu de cercetare şi prin care continuu să învăţ zi de zi“. Ceea ce citeşte în timpul liber este destul de variat, însă în linii mari poate fi încadrat în două categorii, spune el. În domenii care i se par interesante şi despre care este curios să afle mai multe, citeşte cărţi scrise de cercetători de top pentru publicul larg, care oferă o prezentare accesibilă, lipsită de prea mulţi termeni tehnici. „Un alt tip de lectură este însă cea care nu are un scop în sine, altul decât plăcerea de a descoperi o poveste, un personaj, o emoţie, de a-ţi lăsa imaginaţia liberă.“ Alex Nichifor adaugă că, asemeni oricărei experienţe, cărţile au cu siguranţă rolul lor în formare şi în viaţa fiecăruia dintre noi. „Ştiu o persoană care a învăţat cum să se dea cu snowboardul învăţând dintr‑un manual şi care a devenit renumită pentru tehnică şi coborârile sale. Pe de altă parte, ştiu alte câteva persoane care au citit un număr impresionant de cărţi despre cum să devii milionar de ceva vreme şi care încă aşteaptă ca aceste cărţi să le definească viitorul.“

    Acum, tânărul profesor român lucrează, spune el, la două tipuri de probleme. Pe de o parte, sunt cele tehnice care presupun foarte multă matematică. „Pentru cele mai multe proiecte de acest gen, pur teoretice, nu există o finalitate imediată, clară. Este un fel de ştiinţă fundamentală, în care încerci să împingi frontierele cunoaşterii fără a şti dinainte unde vei ajunge, ce va fi posibil, ori cum vei folosi răspunsul la care vei ajunge. În timp, multe descoperiri sunt uitate, altele devin însă relevante, uneori în domenii care nu au avut nicio legătură cu contextul iniţial.“ O altă categorie de probleme sunt proiectele mai aplicate, care folosesc unelte matematice pentru a informa decizii practice. „În aceste proiecte, contribuţia esenţială nu este dezvoltarea de noi modele ori metode matematice, ci capacitatea de a utiliza şi de a adapta modele şi metode existente pentru a studia probleme relevante pentru societate ori pentru companii. De exemplu, într-un proiect recent împreună cu Alexey Kushnir, profesor asistent la Carnergie Mellon University, am introdus un model relativ simplu cu ajutorul căruia studiem decizia optimă a proprietarilor de reţele sociale ca Facebook ori Google+ în ceea ce priveşte modul în care aceste reţele le permit utilizatorilor lor să partajeze informaţia în reţea.“

    Drumul până la statutul de profesor la universităţi de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat şi postura antreprenoriatului, dar şi pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting, perioadă de care îşi aminteşte cu plăcere. Spune că în prima zi a primit responsabilităţi şi o anumită independenţă, „am înţeles imediat că munca mea avea valoare şi era apreciată, ceea ce m-a motivat şi mai mult“. Pe atunci, românul, care este acum profesor universitar în instutuţii de top la nivel mondial era „tânăr şi puteam fi uşor catalogat drept nonconformist. De exemplu, purtam un pierce între buza inferioară şi bărbie şi au fost perioade în care aveam părul lung, o combinaţie care era probabil în afara normelor social acceptabile. Ei bine, la Ensight tot ce a contat a fost abilitatea mea de a livra o muncă de calitate. Aş fi curios să aflu cât de tolerant este Ensight-ul de azi, însă… combinaţia actuală de ochelari şi chelie este probabil mult mai puţin controversată.“

  • O româncă, printre cei mai buni profesori din lume

    O profesoară de matematică din Mehedinţi este singurul dascăl din România inclus, anul acesta, pe lista finaliştilor Global Teacher Prize, competiţie supranumită şi „Nobelul Educaţiei”, scrie Avocatnet

    Manuela Prajea, profesor de matematică şi director la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin, este singurul român care se numără printre finaliştii Global Teacher Prize, competiţie cunoscută sub numele de „Premiul Nobel pentru profesori”.

    Profesoara, cu o experienţă de 25 de ani în învăţământ, spune că, în cazul în care va câştiga premiul de un milion de dolari pus în joc, va dona întreaga sumă. Banii vor fi investiţi în întregime în Colegiul Naţional Traian, pentru dotări moderne şi burse pentru elevi şi profesori.

    Global Teacher Prize a fost înfiinţat în 2014 de Fundaţia Varkey şi este o competiţie deschisă profesorilor din toată lumea care predau tinerilor între 5 şi 18 ani.

    Citiţi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Cum va arăta lumea în 2025

    Digitalizarea şi automatizarea rapidă a societăţii vor revoluţiona viitorul reţelelor, iar volumul recent lansat The Future X Network: A Bell Labs Perspective detaliază prespectiva Bell Labs asupra contextului în care se va produce una dintre cele mai importante şi de anvengură schimbări de paradigmă în tehnologie de până acum.

    Cartea The Future X Network este editată de Bell Labs, care în 90 de ani de existenţă a fost recompensat cu 8 premii Nobel, şi coordonată de Marcus K. Weldon, preşedintele Bell Labs şi CTO. 

    Volumul lansat surprinde tendinţele din tehnologie până în 2025. Se estimează că 47% din traficul de date va fi folosit de servicii video în IoT, faţă de 1% în prezent. Rata de utilizare a dispozitivelor per persoană va creşte de 10 ori în Statele Unite, iar plăţile mobile se vor creşte de 12 ori. Însă nu fără risc deoarce atacurile cibernetice vor creşte de 180 ori!

    De asemenea, numărul de date brute, colectate pentru a fi analizate, va exploda, de la 7 ZB, la 133 ZB, iar traficul în reţea va creşte de 13 ori.

    În plus, se aşteaptă o dezvoltare a tehnoligiei de printare 3D şi livrările cu drone vor creşte de 30 de ori la nivel internaţional.