Tag: natura

  • Castele din Transilvania, deschise circuitului turistic. Suma la care se ridică un ”sejur aristocratic”

    După o plimbare cu căruţa şi un dans popular, turiştii şi-au încheiat ziua cu un picnic tihnit la umbră, la castel.

     
    Suntem în curtea castelului Kalnoky, din Micloşoara, judeţul Covasna, printre numeroşi turişti surprinşi de spectacolul naturii.
     
    “Peisajul este superb, absolut superb acel mic lac cu broaşte. Am şi înregistrat ”concertul”, e senzaţional cu brotăceii ăia”, este entuziasmat un turist.
     
    Vechi de patru secole, castelul de la Micloşoara a fost reşedinţa de vânătoare a contelui Kalnoky. Acum este un muzeu al civilizaţiei şi aristocraţilor din Transilvania.
     
    Musafirii au avut la dispoziţie tot domeniul castelului, cu pădure, fâneaţă, heleşteu şi ponei.
     
    Multe dintre Castelele Transilvaniei au intrat în circuitul turistic şi sunt foarte căutate de străini. Dar şi românii le vizitează. O familie din Sibiu, de pildă, a plătit în total 720 de euro pentru trei zile la castel, all inclusive, scrie stirileprotv.ro
     
  • Comoara României: care este cel mai frumos oraş medieval din ţară

    Cartiere, arhitectură, natură, toate într-un scurt video prin care este prezentat oraşul medieval, dintr-o perspectivă deosebită. O carte de vizită a pentru promovarea incredibilului oraş istoric. Cu siguranţă că după astfel de prezentări, vor apare mulţi doritori să viziteze oraşul medieval Sighişoara, scrie romani-buni.info.

    ‘I Love Sighisoara’ îşi propune să devină un loc de întâlnire virtual pentru sighişorenii de pretutindeni şi pentru toţi cei care cunosc şi iubesc acest oraş. Împreună vom promova acest minunat oraş pentru iubitorii de istorie şi frumos”, se arată în descrierea paginii.

     

  • Cum arată cea mai frumoasă insulă din Europa – GALERIE FOTO, VIDEO

    Din arhipelag face parte şi Insula Madeira, desemnată pentru al doilea an consecutiv cea mai frumoasă insulă din Europa chiar de ătre World Travel Awards. Marinarii portughezi au fost cei care au descoperit această capodoperă a naturii, se pare că anul 1420 a fost momentul în care aceştia au făcut minunata descoperire. De atunci şi până astăzi zona a evoluat foarte mult, astăzi, Insula Madeira este o destinaţie de vacanţă vizitată pe tot parcursul anului, plajele sale sunt străbătute an de an de circa un milion de turişti.
     
     
    Există numeroase motive pentru care turiştii vin în Insula Madeira. Principalul motiv îl constituie, aşa cum era de aşteptat, plajele fine şi bine amenajate, completate perfect de valurile înspumate ale Atlanticului. Aceste două elemente-cheie, fac din Insula Madeira destinaţia de vacanţă ideală atât pentru cei care îşi doresc o vacanţă relaxantă, cât şi pentru iubitorii de aventură. Poţi lenevi ore întregi pe nisipul fin sau te poţi aventura în valurile oceanului pentru sesiuni îndelungate de înot, scuba diving, snorkeling sau plimbări relaxante cu yachtul.
     
    Peisajele fac din Insula Madeira o destinaţie de vis, flora şi fauna sunt cu totul şi cu totul speciale. Fel de fel de plante exotice crează un cadru de poveste, palmieri, plante cu flori care nu fac decât să confere un farmec aparte întregii zone. Sărbătorile de iarnă sunt celebrate cu fast în Madeira, spectacolul de artificii de Anul Nou a scris istorie în Cartea Recordurilor. Anul 2006 este momentul în care spectacolul de artificii din Madeira a fost declarat cel mai mare din lume şi chiar şi astăzi luminile multicolore înfrumuseţează zona de Anul Nou.
     
    Tot în Madeira se regăseşte şi Portul Funchal, cel mai important din Portugalia, locul unde staţionează şi de unde pleacă cele mai importante nave de croazieră din lume. Portul Funchal este un popas important şi pentru navele comerciale din Europa, Caraibe şi Africa de Nord. Este o plăcere să faci o plimbare în port pentru a vedea tot felul de ambarcaţiuni interesante, dar şi pentru a admira florile multicolore care înfrumuseţează întreaga zonă. În regiune, există şi o mulţime de restaurante, terase şi cafenele, locuri unde te poţi delecta cu preparate cu specific portughez sau internaţionale, scrie descoperalocuri.ro
  • Au RENUNŢAT la slujbe unde erau PLĂTIŢI CU ZECI DE MII DE DOLARI pentru a trăi în mijlocul pădurii unde nu sunt obligaţi să respecte nicio lege

    În 2017, americanul de rând a petrecut 11 ore pe zi în faţa unui ecran; pentru unii, asta s-a dovedit a fi prea mult.

    Todd, un fost inginer, trăieşte în comunitate de peste 11 ani. “Mă bucur de fiecare dată când mă opresc la pârâu şi beau apă, un lucru cât se poate de simplu”, spune bărbatul.

    Whip, care a lucrat ani de zile în domeniul securităţii cibernetice, este un alt locuitor al comunităţii din Carolina de Nord.

    O tânără pe nume Sparrow are însă alte motive pentru care a lăsat lumea civilizată: “Atunci când lucrurile o vor lua razna, noi vom fi protejaţi”, spune ea. “Pe lângă asta, e şi un stil de viaţă care pune frumuseţea pe primul loc.”

    “A plouat toată dimineaţa, iar acum norii încep să se risipească. Aici nu are nicio importanţă ce a făcut Trump – e ceva ce nimeni nu-mi poate lua”, spune unul dintre membrii comunităţii.

    Cei care locuiesc în comunitate recunosc faptul că sunt încă dependenţi de industrie, mai ales în ceea ce priveşte hrana, dar încearcă să limiteze cât mai mult drumurile în “zone civilizate”. Nu au însă norme sau reguli, pentru că nu consideră că acestea sunt necesare.

  • “Casa Piticilor”, realizată din lut, vegetaţie şi parbrize, închiriată celor care vor să experimenteze viaţa în natură. Care sunt costurile | GALERIE FOTO

    Locuinţa ecologică din satul Sasca Montană, judeţul Caraş-Severin, care arată ca o „Casă a piticilor”, a fost construită pe malul râului Nera, în vara anului 2004, de către Ileana Mavrodin, de meserie arhitect. “Casa Verde” este realizată din cob, un amestec de pământ lutos, apă, paie şi nisip, fiind prezentă pe harta construcţiilor ecologice din lume.

    Începând cu data de 1 mai, proprietara locuinţei a anunţat că o oferă spre închiriere celor care doresc să experimenteze viaţa în natură într-o casă de cob. Taxa de închiriere este 50 de lei pe zi, iar mai multe persoane şi-au anunţat deja intenţia de a locui în casa naturală.

    “Oamenii sunt foarte interesaţi să locuiască în ea, dar eu n-am scos căsuţa neapărat pentru public la închiriat, eu am scos-o mai mult pentru cei care doresc să-şi construiască aşa ceva şi vor să experimenteze cum este să locuieşti într-o asemenea căsuţă naturală. Nu vreau chiar să o pun în circuitul turistic”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ileana Mavrodin.

    Citeste continuarea pe www.mediafax.ro

  • Jumătate din maşinile verificate în trafic de RAR anul trecut aveau probleme

    Neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 3,59% dintre vehiculele şi în 1,73% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma măsurătorilor efectuate s-a stabilit depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 3.612 autovehicule, precizează RAR într-un comunicat. 3.675 vehicule prezintau pericol iminent de accident.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANI: 12 foşti şi actuali aleşi locali, în incompatibilitate

    Astfel, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, printre cei vizaţi sunt:

    Lungu Borgea Petru, primar al comunei Pîngãraţi, judeţul Neamţ, fiind acuzat de conflict de interese administrativ, întrucât ar fi “întocmit, semnat şi aprobat Contractul de arendare şi Contractul de concesiune, încheiate între Comuna Pîngãraţi, judeţul Neamţ, şi Asociaţia Crescãtorilor de Animale Pîngãraţi (asociaţie în cadrul cãreia fiul persoanei evaluate deţine calitatea de membru fondator), precum şi documente aferente, ulterior asociaţia încasând subvenţii A.P.I.A. pentru campaniile 2011 – 2015”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alice, românca de 27 de ani care a renunţat la civilizaţie: „Am ales sa vad cerul si stelele in locul mall-urilor”

    Alice, o romanca de 27 de ani, a renunţat la civilizaţie şi la viaţa agitată a oraşului, pentru a trăi mai aproape de natură. Alaturi de partenerul sau, un artist norvegian ce ii impartaseste admiratia pentru natura, si cei doi copii – un baietel de 8 ani pe care ea il are dintr-o relatie anterioara si fetita de un an de zile pe care o are cu acesta, românca s-a stabilit intr-un sat din Peninsula Iberica.

    Ei trăiesc într-o comunitate eco in care oamenii incearca pe cat posibil sa nu foloseasca bani, ci sa faca troc, schimband intre ei produsele pe care le obtin de la natura. Ei nu se considera cetatenii niciunei tari si nu agreeaza sistemul de organizare politico-administrativ al teritoriului pe care traiesc.

    Gratie unui laptop pe care il incarca la baterii solare si retelelor de Wifi prin care se conecteaza la Internet, Alice a oferit un interviu pentru ziare.com

    „In prezent, locuiesc alaturi de copii, de tatal fetitei mele, impreuna cu o alta mama si cei trei copii ai sai la ferma lor, compusa din livezi de portocali, ceva maslini stramosesti si avocado. Gradina se inalta zi de zi, momentan ne concentram pe culesul maslinelor, treaba pe care imi place sa o fac.

    Crestem noi salatele, radacinoasele, lintea si fasolea, dovlecii si porumbul, orz si grau pentru incoltit bun de mestecat, stevia dulce, alune si fructe precum goji. O mare parte din plantele salbatice sunt comestibile si foarte nutritive, in natura se gasesc mancare si medicamente pentru toti si pentru toate.

    Este foarte usor sa traiesti asa cum alegi sa traiesti, stilul nostru de viata este unul normal. Corpul cunoaste totul de milioane de ani, in genele sale este toata experienta vietii pe Pamant, exaltat si fericit mi-a fost trupul spalat cu apa proaspata, plina de minerale si conectandu-ma desculta cu energia pamantului. Nu as fi reusit insa sa ma adaptez la stilul de viata dupa ceasul desteptator.


    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    30 DE SOLUŢII CREATIVE PENTRU A DEPOZITA BICICLETA ÎNTR-UN APARTAMENT MIC. LE PUTEŢI FACE SINGURI – GALERIE FOTO

    PRIMUL RESTAURANT DIN LUME CU CAMERE PENTRU DORMIT: CUM ARATĂ LOCUL UNDE POŢI LUA O PAUZĂ ÎN TIMPUL SERVICIULUI – GALERIE FOTO

    UN APARTAMENT CARE ARE PEREŢII, MOBILA ŞI CHIAR COLACUL CLOSETULUI ACOPERIŢI CU AUR ESTE SCOS LA VÂNZARE – GALERIE FOTO

    STEWARDESELE ÎN BIKINI AU TRANSFORMAT-O ÎN PRIMA MILIARDARĂ DIN VIETNAM – GALERIE FOTO

    CUM ARATĂ CEL MAI MARE VAS DE CROAZIERĂ. ESTE MAI LUNG DECÂT TITANICUL ŞI PLEACĂ PENTRU PRIMA DATĂ DIN PORT, FĂRĂ PASAGERI, DAR CU UN ECHIPAJ DE 500 DE OAMENI -GALERIE FOTO

    DOI TINERI ROMÂNI AU VENIT CU O IDEE UNICĂ: CREEAZĂ ŞI VÂND CEASURI DE MÂNĂ DIN LEMN – GALERIE FOTO

    MOTIVUL ECONOMIC DIN SPATELE TATUAJELOR PE CARE LE AU MEMBRI CARTELURILOR DE DROGURI – GALERIE FOTO

    POVESTEA HOTELULUI DEŢINUT DE ACEEAŞI FAMILIE TIMP DE PESTE 1300 DE ANI – GALERIE FOTO

    PALATUL PRIMAVERII, FOSTA RESEDINTA A FAMILIEI CEAUSESCU, AR PUTEA FI VANDUT CU 18-22 MILIOANE EURO – GALERIE FOTO

    Cititi mai multe pe www.romani-buni.info

     

  • Ce riscuri planează asupra României

    Cursul poate urca spre 4,7 lei/euro în acest an, printr-o depreciere graduală, într-un context în care stabilitatea dobânzilor devine mai importantă pentru BNR decât cea a cursului de schimb, iar inflaţia poate creşte până în vară în preajma nivelului de 5%. Creşterea preţurilor, care va duce la depăşirea temporară a limitei superioare a intervalului de variaţie al ţintei de inflaţie pe parcursul anului 2018, va forţa BNR să înăsprească condiţiile monetare, fiind posibil ca dobânda-cheie să ajungă la 3%, conform previziunilor UniCredit.

    ”Riscul cel mai mare pe care îl văd este fiscal. Cred că îl observă şi europenii. Schimbările dese înseamnă că de fapt coerenţa politicilor promovate nu mai este aceeaşi. Dacă ei simt nevoia să schimbe atât de des guvernele, problema ar putea să fie şi că nu găsesc un mix de politici normal“, susţine Dan Bucşa, care a fost promovat în toamna anului trecut pe poziţia de economist-şef al UniCredit Bank pentru Europa Centrală şi de Est.

    Investitorii străini sunt ”un pic perplecşi“, pentru că în momentul în care o coaliţie politică are o asemenea majoritate în Parlament şi simte nevoia ”să-şi ucidă copiii“ din şase în şase luni, pentru ei înseamnă că respectivul guvern nu poate să livreze ceea ce şi-a propus să livreze, explică Bucşa felul în care sunt interpretate peste hotare schimbările de pe scena politică locală. ”Şi ceea ce şi-au propus să facă sunt în principal două lucruri – schimbările legilor justiţiei, care sunt extrem de nepopulare printre investitori şi, pe de altă parte, structura de cheltuieli, care nu văd cum mai poate fi respectată. Nu văd cum mai pot să crească cheltuielile cu salariile şi cu pensiile în ritmul pe care şi-l propun.

    Riscul pe care îl văd eu este că vor creşte alte taxe. Pot să crească taxele locale prin faptul că sunt mai puţine transferuri la autorităţile locale în urma schimbării structurii. Probabil asta va conduce la taxe locale mai mari încă din 2018. Calitatea investiţiilor este din ce în ce mai proastă. Ne întoarcem la momentul de dinainte de FMI când avea multe proiecte care nu aveau nimic de-a face cu creşterea economică potenţială“, susţine Dan Bucşa.

    UniCredit anticipează o temperare a creşterii economice la 4,6% în 2018 şi la 3,5% în 2019, faţă de 6,6% în 2017, din cauza incertitudinilor fiscale, înăspririi condiţiilor monetare reale şi a creşterii economice bazate prea mult pe consum în 2017. Această încetinire este rezultatul direct al faptului că expansiunea economică se bazează prea mult pe consum şi stocuri, în timp ce investiţiile sunt afectate de incertitudinea fiscală şi de favorizarea măsurilor populiste. Ritmul de creştere ar putea încetini chiar mai mult dacă va fi nevoie de creşterea taxelor sau reducerea cheltuielilor publice pentru a menţine deficitul bugetar sub 3% din PIB.

    În viziunea UniCredit, este necesară o înăsprire fiscală pentru a menţine deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB. Deficitul bugetar s-ar putea situa peste 3% din PIB în 2018 în cazul în care guvernul nu va majora impozitul pe venit pentru veniturile mari şi nu va tăia din nou investiţiile publice. Mai mult, este posibil să fie nevoie ca programul anunţat de majorări ale salariilor şi pensiilor să fie temperat pentru a menţine deficitul bugetar sub 3% din PIB în 2019. Între timp, este probabil ca deficitul bugetar structural să depăşească 5% din PIB până la finalul anului următor, nivel atins ultima dată în 2008.

    În contextul riscurilor anticipate, UniCredit susţine că se profilează două conflicte posibile cu Uniunea Europeană (UE): unul cauzat de politica fiscală laxă, iar al doilea provocat de modificările legilor justiţiei adoptate de Parlament în decembrie 2017. O nouă procedură de deficit excesiv ar putea fi iniţiată în 2019, fiind posibil chiar ca lansarea ei să aibă loc deja anul acesta dacă deficitul conform standardelor europene (ESA) a depăşit 3% din PIB în 2017.
    Pe lângă necesitatea înăspririi fiscale, UniCredit apreciază că ar putea să fie necesară şi înăsprirea condiţiilor monetare reale în contextul în care Banca Naţională a României nu poate preveni o continuare a creşterii dobânzilor pe termen scurt, din cauza accelerării rapide a inflaţiei.

    Inflaţia totală va părăsi intervalul ţintit de 1,5-3,5% în primul trimestru din 2018 şi ar putea creşte până în preajma nivelului de 5% pe parcursul verii, în timp ce inflaţia de bază (excluzând preţurile volatile şi administrate) va depăşi 4%. Inflaţia ar putea reveni în intervalul ţintit în ultimul trimestru din acest an, când creşterile mari de preţuri din T4 2017 – din cauza scumpirii alimentelor şi a măsurilor fiscale – vor fi eliminate din baza de calcul, potrivit UniCredit. La sfârşitul anului 2017 inflaţia a fost de 3,3%.
    BNR a efectuat prima majorare a dobânzii de politică monetară în data de 8 ianuarie 2018, pentru prima dată în ultimul deceniu, de la 1,75% până la 2%. UniCredit anticipează pentru finele anului 2018 o dobândă-cheie de 3%, nivelul urmând să staţioneze pe acest prag şi în 2019.

    ”Nu cred că s-a grăbit BNR cu majorarea dobânzii, pentru că deja prognoza din noiembrie arăta inflaţia în afara intervalului – este adevărat temporar. Dar, pe parcursul perioadei de prognoză, adică până la sfârşitul anului 2019 inflaţia este permanent undeva peste 3% sau aproape de 3%, în timp ce ţinta BNR este de 2,5% +/- un punct procentual. Condiţiile monetare reale sunt în acest moment probabil prea laxe. Diferenţa între noi şi BNR este că noi ne aşteptăm ca inflaţia să fie chiar mai mare decât se aşteaptă ei. Adică ne aşteptăm la un vârf undeva în jur de 5%, în 2018. Se pare că BNR ar mai putea să mărească dobânda, dar probabil nu atât de mult pe cât se aşteaptă piaţa. BNR crede că o combinaţie de măsuri prudenţiale şi de creştere de dobândă va fi suficientă pentru a ţine inflaţia în ţintă“, explică Dan Bucşa.

    Majorarea dobânzii de politică monetară pe măsură ce inflaţia creşte ar putea limita volatilitatea cursului de schimb şi ar asigura atractivitatea titlurilor de stat în monedă locală odată ce inflaţia va scădea spre 3%, în opinia UniCredit.

    ”Creşterea dobânzii de politică monetară cu încă un punct procentual ar alinia nivelul dobânzilor la cel al inflaţiei estimate pentru 2019. Dacă banca centrală va majora dobânda mai puţin, presiunile de depreciere asupra leului ar putea reveni. Dat fiind faptul că e posibil ca BNR să protejeze leul de deprecieri abrupte, dobânzile interbancare ar putea creşte chiar dacă banca centrală majorează mai puţin dobânda de politica monetară. Astfel, alegerea BNR este între o ajustare controlată şi una necontrolată a dobânzilor“, scriu economiştii de la UniCredit în cel mai recent raport trimestrial privind România, intitulat ”La răscruce“.

    UniCredit consideră că moneda naţională rămâne prea puternică, în pofida faptului că intervalul de tranzacţionare pentru leu/euro s-a mutat deasupra nivelului de 4,60. UniCredit anticipează că nivelul cursului de schimb leu/euro de 4,70 ar putea fi atins dacă banca centrală nu va creşte dobânda de politică monetară în lunile următoare.

    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a amintit la începutul acestui an că orientarea politicii monetare este cea comunicată încă de anul trecut: o stabilitate mai mare a dobânzilor, cu o flexibilitate ceva mai mare a cursului de schimb.

    Schimbarea strategiei BNR pentru a se concentra mai mult pe dobânzi decât pe cursul de schimb este ”normală“ având în vedere că pe măsură ce ponderea creditelor în valută scade şi cea a creditelor în lei creşte, sporeşte şi importanţa dobânzilor în condiţiile monetare reale, explică Bucşa. El anticipează o depreciere graduală a leului în perspectivă. ”Cred că BNR este suficient de credibilă ca să permită o depreciere graduală.“ Pe parcursul anului trecut, cursul de schimb leu/euro a fluctuat preponderent în intervalul 4,4-4,65 lei/euro, existând şi episoade de volatilitate, determinate de factori interni sau externi. |n 2017, leul s-a depreciat cu 2,6% faţă de euro. Presiunile de depreciere a monedei naţionale au fost vizibile în special în lunile de toamnă şi în decembrie, când cursul a sărit peste pragul psihologic de 4,6 lei/euro.
    Anul 2017 a adus şi creşterea ROBOR, după o perioadă de minime istorice, şi reluarea operaţiunilor repo. Indicele ROBOR a sărit peste nivelul dobânzii de politică monetară, care era 1,75% în 2017, depăşind şi pragul de 2% pentru unele scadenţe.

    ”Din câte ne-am uitat noi, o dobândă cu două puncte procentuale peste unde este acum ar fi mai periculoasă decât o depreciere a leului cu 3-4%“, spune Bucşa.

    Conform BNR, creşterea ratelor dobânzii ROBOR ar putea mări numărul creditelor neperformante în 2018 faţă de 2017. |n viziunea grupului italian UniCredit, rata creditelor neperformante (non-performing loans – NPL) ar putea să coboare în România până la 5,7% în 2019 faţă de nivelul previzionat de 7,4% în 2017, tendinţa de scădere fiind vizibilă pentru majoritatea ţărilor din regiune.

    Ascensiunea economiilor, colectarea mai bună şi vânzările de credite neperformante vor susţine ajustarea NPL-urilor în perioada următoare. Iar activităţi de curăţare a bilanţurilor sunt anticipate pentru cele mai multe ţări din regiune, conform studiului UniCredit ”CEE Banking Study 2018 – Resilient Growth and Opportunities„.

    În ceea ce priveşte evoluţia creditării în perspectivă, UniCredit se aşteaptă la încetinirea creşterii creditării în ţările care au experimentat cele mai rapide ritmuri în ultimii doi ani. Creditarea ar urma să încetinească în România, Cehia, Slovacia şi Turcia, în timp ce în Ungaria, Slovenia şi Serbia ar putea interveni o accelerare a acestui fenomen.

    În timp ce în Europa Centrală şi de Est UniCredit este numărul 1, în România se află pe locul cinci din punctul de vedere al activelor. Pe creditare, UniCredit are o cotă de piaţă de 9,5%, după primele nouă luni din 2017.

  • Satul din Transilvania unde soarele răsare de două ori

    Localitatea Rimetea este cunoscut drept satul desprins din istorie datorită arhitecturii unice şi peisajului mirific care se desprinde cât vezi cu ochii. Dacă încă nu ai vizitat acest sat uimitor, nu ezita să faci acest lucru.
     
    La Rimetea, soare răsare de două ori. Aşa spun legendele locului. Că întâi apare timid, în primele ore ale dimineţii, iar apoi, ascuns după Colţii Trascăului, se ridică pentru a doua oară, deasupra unui sat locuit încă din vremea romanilor, conform observator.tv.
     
     
    Din istorie pare desprins tot locul. Pe uliţa cea mare, un bătrân se îndreaptă agale spre casele albe cu ferestre verzi sau maronii. În satul dintre munţi, timpul pare încremenit. La propriu. Pe vremea comuniştilor, s-a dat ordin ca nimic să nu mai fie construit şi nimic să nu fie distrus.