Tag: mobilizare

  • Poroşenko nu exclude posibilitatea activării legii marţiale, acuzând Rusia că pregăteşte o invazie

    Ucraina ar putea activa legea marţială şi ar putea mobiliza rezervişti suplimentari în cazul intensificării conflictului separatist, afirmă preşedintele Petro Poroşenko, avertizând că Rusia ar pregăti o invazie militară masivă.

    “În cazul înrăutăţirii situaţiei în estul ţării sau în Crimeea, nu excludem posibilitatea introducerii legii marţiale şi mobilizărilor suplimentare de rezervişti”, a declarat Petro Poroşenko în cursul unei vizite în regiunea Liov.

    “Riscul escaladării conflictului cu Rusia rămâne semnificativ şi nu este exclusă posibilitatea unei invazii ruse masive”, a adăugat Poroşenko, citat de site-ul Ukraine Today.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Robi Lukaci, tânărul care a strâns Clujul în jurul său. Provocarea pe care o lansează românilor cu suflet mare

    Povestea lui Robert Lukaci, clujeanul de 35 de ani care vinde produse auto pe străzile municipiului a ajuns să mobilizeze şi să emoţioneze o “mare” de oameni. Totul a pornit de la o campanie născută din nevoia de a-i achiziţiona un cărucior nou lui Robi, pe care îşi expune produsele, ajungânsu-se la cumpărarea unei locuinţe pentru ca acesta să nu mai fie nevoit să plătească chirie, informează Vocea Transilvaniei.

    Cel care a avut iniţiativa de ajutorare a clujeanului este Ioan Pugna, prietenul taximetrist al vânzătorului ambulant. Întreaga mobilizare a ajuns să schimbe vieţi; nu doar pe cea a lui Robi, ci şi pe cea a celor implicaţi profund în această acţiune, oferind un exemplu de dăruire şi altruism. Oamenii nu au rămas indiferenţi la povestea tânărului Robert Lukaci. Donaţiile lor au ajuns, până în acest moment, la 20.000 euro. Clujenii au posibilitatea de a-i fi alături lui Robi, în 22 ianuarie, de la ora 12, în Piaţa Unirii, unde pot achiziţiona “brăduţii minune”, adică odorizante auto, pot face donaţii sau pot, pur şi simplu, să îl cunoască pe Robert Lukaci, tânărul modest, altruist, care îşi petrece mai tot timpul muncind pe străzile Clujului, “însoţit’ de căruciorul lui.

    Robert şi-a făcut prieteni. Iniţial, câţiva, apoi o mulţime

    Iniţiativa de ajutorare a lui Robert Lukaci îi aparţine lui Ioan Pugna, un taximetrist clujean. Îl cunoaşte pe Robi din 2003, de când s-a apucat de taximetrie.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Doar în România! Peste o sută de persoane au fost mobilizate pentru un incident care nu s-a întâmplat. Cum a fost posibil

    Peste o sută de persoane cu 36 de vehicule de intervenţie au fost mobilizate în judeţul Suceava, în urma unei sesizări făcute de un bărbat la 112.

    De asemenea, la sediul inspectoratului s-a constituit grupa operativă, iar în sprijinul pompierilor militari a intervenit personal de la Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de Frontieră, Direcţia Silvică, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Voitinel, Vicovu de Jos şi Vicovu de Sus, precum şi de la Serviciul Salvamont.

    CARE A FOST “INCIDENTUL” PENTRU CARE UN BĂRBAT A FĂCUT SESIZARE LA 112

  • Alertă azi pentru Victor Ponta! Anunţul „aliatului” Gabriel Oprea în cea mai grea zi pentru premierul României

    Gabriel Oprea, aliat de guvernare al premierului Victor Ponta, a făcut azi, în ziua în care se votează moţiunea de cenzură a PNL contra Executivului, un anunţ-surpriză.

    Liberalii au nevoie de o mobilizare maximă a propriilor parlamentari, dar şi de votul aleşilor din celelalte partide pentru a dărâma Guvernul. Iată cum arată situaţia acum:

    ALERTĂ PENTRU PONTA! ANUNŢUL DE ULTIMĂ ORĂ AL ALIATULUI OPREA

  • Aurescu, către ambasadorul ucrainean Teofil Bauer: România se aşteaptă ca mobilizarea parţială să evite discriminări etnice

    Întrevederea a avut loc la iniţiativa părţii române.

    Potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi ambasadorul ucrainean la Bucureşti, Teofil Bauer, au discutat despre situaţia de securitate din Ucraina, precum şi rezultatele reuniunii extraordinare din 29 ianuarie a Consiliului Afaceri Externe al UE.

    Bogdan Aurescu a condamnat intensificarea violenţelor din sud-estul Ucrainei şi atacurile asupra populaţiei civile. De asemenea, el a evocat “cu regret” lipsa unor rezultate pozitive ale reuniunii Grupului Trilateral de Contact care a avut loc la Minsk, la 31 ianuarie.

    În ceea ce priveşte cea de-a patra etapă a procesului de mobilizare parţială, şeful diplomaţiei a evidenţiat faptul că România urmăreşte îndeaproape modul în care se desfăşoară acest proces şi este în contact permanent, prin intermediul Consulatului General de la Cernăuţi, respectiv Odesa, şi Ambasadei României la Kiev, cu reprezentanţii etnicilor români, precum şi cu cei ai autorităţilor ucrainene civile şi militare, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.

    Ministrul de Externe a transmis aşteptarea părţii române ca “aplicarea prevederilor legale în materie de mobilizare parţială în Ucraina să nu aibă un caracter selectiv şi să se realizeze conform cadrului normativ în materie, în mod imparţial, transparent şi predictibil, cu evitarea oricăror abordări discriminatorii ce ar putea viza inclusiv considerente de ordin etnic”, mai precizează sursa citată.

    Ambasadorul Teofil Bauer a dar asigurări că autorităţile ucrainene vor aplica prevederile legale în privinţa mobilizării parţiale “cu excluderea oricărei forme de discriminare, inclusiv pe criteriu etnic”, informează MAE.

    Totodată, diplomatul a exprimat aprecierea pentru contribuţia persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina la efortul societăţii şi statului ucrainean de combatere a fenomenului separatist din estul ţării.

    La 20 ianuarie în Ucraina a început cel de-al patrulea val de mobilizare militară. Publicaţia Zorile Bucovinei scrie, citând Comisariatul Militar Regională, că aproximativ 2.500 de bucovineni au primit sau urmează să primească ordin de mobilizare.

    Comisarul militar regional Vitali Ciurai a declarat că procesul de recrutare decurge “dificil” în Bucovina.

    “Mobilizarea în ţinut decurge dificil. Cea mai complicată situaţie e în raioanele Hliboca, Storojineţ şi Vijniţa. Conform legislaţiei în vigoare, la înfăptuirea procesului de recrutare sunt implicate organele autoadministrării locale, primăriile, conducătorii întreprinderilor etc. Evident, de persoanele responsabile de mobilizare, care au refuzat să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu, se vor ocupa de acum organele de drept”, a precizat Vitali Ciurai, după ce doi primari şi directorul unei întreprinderi din Cernăuţi au refuzat să se ocupe de înmânarea ordinelor de prezentare la comisariatele militare, fiind sancţionaţi.

    Din 20 ianuarie în raioanele din nordul Bucovinei în care trăiesc etnici români au avut loc mai multe proteste faţă de mobilizarea parţială.

    Potrivit tocpress.info, care citează portalul de ştiri Cerniveţki Promin, protestatarii nu au de gând să ia parte la războiul din estul Ucrainei, mai ales că doi dintre conaţionalii lor au murit recent în Donbas, unde au loc lupte între forţele militare şi separatişti.

  • Plan de investiţii european în valoare de 315 miliarde de euro, menită să relanseze creşterea economică şi să reducă şomajul

    Planul prevede instituirea unui nou Fond european pentru investiţii strategice (EFSI), garantat cu bani publici, care va mobiliza cel puţin 315 miliarde de euro sub formă de investiţii suplimentare în perioada 2015-2017. Un comunicat al Comisiei Europene precizează că va fi creată şi o rezervă de proiecte, însoţită de un program de asistenţă, pentru canalizarea investiţiilor acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.

    Potrivit estimărilor Comisiei Europene, în ansamblu, măsurile propuse ar putea adăuga 330-410 miliarde de euro la PIB-ul UE în cursul următorilor trei ani şi ar putea crea până la 1,3 milioane de noi locuri de muncă.

    Referitor la plan, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: “Chestiunea este foarte simplă: dacă Europa face mai multe investiţii, va fi mai prosperă şi va crea mai multe locuri de muncă. Planul de investiţii pe care îl prezentăm astăzi în strâns parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii este o modalitate nouă şi ambiţioasă de a stimula investiţiile fără a crea noi datorii. Acum este momentul să investim în viitorul nostru, în domenii strategice-cheie pentru Europa, cum ar fi energia, transporturile, reţelele în bandă largă, educaţia, cercetarea şi inovarea. Contez acum pe Parlamentul European şi pe statele membre să se implice şi să îşi îndeplinească rolul pentru ca noul Fond european pentru investiţii strategice să fie pe deplin funcţional cât mai curând posibil. Europa are nevoie de un impuls şi astăzi noi îi oferim mijloacele necesare pentru a se pune în mişcare.”

    Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei responsabil pentru locurile de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate, a declarat: “Fiecare euro din banii publici mobilizat în cadrul fondului va genera aproximativ 15 euro sub formă de investiţii care altfel nu s-ar fi realizat. Fondul va demara cu o capacitate foarte importantă şi îşi va putea extinde în continuare activităţile, pe măsură ce i se vor alătura mai multe părţi interesate. Comisia invită statele membre şi băncile naţionale de promovare să adere la fond pentru a intensifica impactul acestuia şi a genera şi mai multe efecte pozitive semnificative pentru economia europeană.”

    Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, spune că “În Europa avem o rezervă amplă de lichidităţi, dar nu avem investiţii suficiente. Ne confruntăm cu o criză de încredere, aşadar provocarea constă în a reconecta investiţiile private la proiecte atractive. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să ne asumăm riscuri mai mari pentru a-i încuraja pe promotorii proiectelor să îşi lanseze investiţiile. Noul Fond european de investiţii strategice va oferi o capacitate specifică şi catalizatoare de asumare a riscurilor pentru investiţiile viabile din punct de vedere economic, pe baza expertizei şi a experienţei BEI în selectarea şi gestionarea proiectelor. În plus, vor fi promovate iniţiative cum ar fi eliminarea obstacolelor de reglementare şi instituirea unui serviciu de consiliere în materie de investiţii, cu scopul de a stimula dezvoltarea şi pregătirea proiectelor în întreaga Europă.”

    Fondul european pentru investiţii strategice (EFSI) va fi instituit în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI). Acesta se va baza pe o garanţie de 16 miliarde de euro din bugetul UE, la care se adaugă 5 miliarde de euro angajate de BEI. Pornind de la estimări prudente, pe baza experienţei trecute, efectul multiplicator al fondului va fi de 1:15. Cu alte cuvinte, fiecare euro public care este mobilizat prin intermediul fondului va genera investiţii totale de 15 euro, investiţii care altfel nu s-ar fi realizat. Fondul ar trebui să se axeze pe investiţii în infrastructură, în special în reţelele în bandă largă şi de energie, precum şi în infrastructura de transport din centrele industriale, în educaţie, cercetare şi inovare, precum şi în energia din surse regenerabile, în IMM-uri şi în întreprinderile cu capitalizare medie.

  • Până când autorităţile se vor mobiliza să repare drumurile din România, acestea vor ajunge să se repare singure. Un olandez a găsit soluţia

    Să repari drumurile nu este nici rapid, nici ieftin, aspect foarte bine ilustrat de şoselele din România.  Nu ar fi ideal ca, în loc de asfalt, acestea să fie alcătuite dintr-un material prin care să se repare singure?

    Un inginer olandez crede că a găsit soluţia. Erik Schlangen, de la Universitatea Delft din Olanda, a dezvoltat un tip de asfalt despre care spune că are capacitatea  să se repare singur, potrivit Entrepreneur.com.Schlangen mixează asfaltul obişnuit cu fâşii din vată de oţel. Această compoziţie se “vindecă” de imperfecţiuni dacă este expusă la temperaturi foarte mari. Odată cu creşterea temperaturii, oţelul se topeşte şi pătrunde în bitumul din asfalt, lăsând suprafaţa netedă pe măsură ce se răceşte.

    Schlangen a dezvoltat şi un vehicul special care poate încălzi suprafaţa drumului prin intermediul unor bobine de inducţie. El spune că drumurile ar trebui să fie încălzite la fiecare patru ani folosind această metodă pentru a fi păstrate netede.

    Oficialii olandezi susţin  proiectul lui Schlangen şi estimează că şoselele reparate astfel ar putea să-i ajute să economisească 116,5 milioane de dolari.

  • Până când autorităţile se vor mobiliza să repare drumurile din România, acestea vor ajunge să se repare singure. Un olandez a găsit soluţia

    Să repari drumurile nu este nici rapid, nici ieftin, aspect foarte bine ilustrat de şoselele din România.  Nu ar fi ideal ca, în loc de asfalt, acestea să fie alcătuite dintr-un material prin care să se repare singure?

    Un inginer olandez crede că a găsit soluţia. Erik Schlangen, de la Universitatea Delft din Olanda, a dezvoltat un tip de asfalt despre care spune că are capacitatea  să se repare singur, potrivit Entrepreneur.com.Schlangen mixează asfaltul obişnuit cu fâşii din vată de oţel. Această compoziţie se “vindecă” de imperfecţiuni dacă este expusă la temperaturi foarte mari. Odată cu creşterea temperaturii, oţelul se topeşte şi pătrunde în bitumul din asfalt, lăsând suprafaţa netedă pe măsură ce se răceşte.

    Schlangen a dezvoltat şi un vehicul special care poate încălzi suprafaţa drumului prin intermediul unor bobine de inducţie. El spune că drumurile ar trebui să fie încălzite la fiecare patru ani folosind această metodă pentru a fi păstrate netede.

    Oficialii olandezi susţin  proiectul lui Schlangen şi estimează că şoselele reparate astfel ar putea să-i ajute să economisească 116,5 milioane de dolari.

  • A doua cutie neagră a avionului care s-a prăbuşit în Mali a fost găsită, anunţă MINUSMA

     “A doua cutie neagră” a avionului a “fost găsită (sâmbătă) dimineaţa la locul prăbuşirii” de către experţi din cadrul MINUSMA mobilizaţi la faţa locului, în zona Gossi, la aproximativ 100 de kilometri de Gao, în nordul Mali, a declarat pentru AFP Achouri, contactată de la Dakar (Senegal).

    “Este o evoluţie pozitivă, care va ajuta enorm” anchetele cu privire la prăbuşite, a apreciat ea.

    Prima cutie neagră a fost recuperată şi trimisă vineri la Gao de către militari francezi, a anunţat Parisul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro