Tag: Metrorex

  • Trenurile de metrou, fără transbordare pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2 – Străuleşti), de la 1 mai

    „Intervalul de succedare între trenuri va fi de 11 minute, iar timpul parcurs de la Gara de Nord 2 la Străuleşti va fi de 16 minute, cu 4 minute mai puţin decât în prezent”, se arată în comunicatul Metrorex.

    Astfel, de la 1 mai se va diminua timpul parcurgerii distanţei dintre staţii, iar călătorii nu vor mai schimba trenul pentru a ajunge la staţia Străuleşti. În prezent, pe tronsonul menţionat, trenurile circulă în sistem pendulă, la circa 8 minute, cu transbordare în staţia Parc Bazilescu.

  • Metrorex va închide din 26 aprilie unele căi de acces în staţiile Republica, Titan şi N. Grigorescu

    Astfel, în staţia Republica, vor fi închise accesurile dinspre Bulevardul Basarabiei, Şoseaua Dudeşti-Pantelimon şi gara Titan-Sud. În staţia Nicolae Grigorescu va fi închis accesul dinspre Bulevardul Nicolae Grigorescu, iar în staţia Titan va fi închis accesul dinspre Bulevardul Nicolae Grigorescu, Parcul IOR.

    Călătorii vor putea utiliza celelalte căi de acces disponibile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doar in România: staţii de metrou noi dar trenuri vechi de 35 de ani

    La staţia de metrou Laminorului, încă nedată în funcţiune, aproximativ 100 de persoane, angajaţi ai Metrorex şi jurnalişti, l-au aşteptat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a deschide cele două noi staţii de metrou.

    Toţi au fost invitaţi să coboare în staţie pentru a-l vedea pe mai-marele Transporturilor folosind primul o cartelă de metrou la poarta de acces, Ghinionul său a fost că, în agitaţie, câţiva sindicalişti au scos cartelele şi au intrat pe peron.

    După o un “lung de linie” în staţia Laminorului, în care directorul Metrorex, Marin Aldea, i-a explicat detaliile tehnice ministrului Transporturilor, toţi cei prezenţi s-au urcat în tren şi au purces spre următoarea staţie – Străuleşti. Aici, directorul Metrorex i-a înmânat ministrului Cuc o plachetă, iar după câteva declaraţii oficiale, cei doi au fost luaţi la întrebări cu privire la discordanţa dintre eleganţa staţiilor şi garniturile de tren folosite pe această magistrală, vechi de peste trei decenii: “Păcat de staţiile frumoase la asemenea trenuri”.

    “Se va circula pe acest tronsol cu trenuri IVA, la un interval de opt minute… Noi suntem în procedură de material rulant, care a fost contestată de către o companie care a participat la licitaţie, CNSC s-a pronunţat şi a spus că putem anula licitaţia şi putem reporni o nouă licitaţie. Din păcate, aceeaşi firmă care a contestat a atacat şi decizia CNSC şi suntem blocaţi”, a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

    În ajutorul lui a sărit directorul METROREX, Marin Aldea.

    “Binenţeles că ele funcţionează în condiţii de siguranţă. Ele au fost modernizate, au fost updatate şi la momentul acesta funcţionează pe această magistrală de metrou. Avem 15 trenuri modernizate. La momentul ăsta funcţionează 6 trenuri IVA, care au toate agrementările şi echipamentele în regulă. Sunt foarte vechi. Ele vor fi schimbate şi vor fi înlocuite o data cu implementarea proiectului linia 6 de metrou”, a spus şi Aldea.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Două noi staţii de metrou se deschid astăzi în Bucureşti! Vezi care sunt acestea

    Secţiunea de metrou Laminorului – Străuleşti are în total o lungime de 2,1 kilometri. Proiectul de investiţii este compus din extinderea reţelei cu cele două staţii Laminorului şi Străuleşti şi realizarea unui depou intermodal şi a parcării Străuleşti, potrivit comunicatul transmis de MT.

    Legătura dintre staţiile noi se realizează printr-un tunel pe fiecare fir de circulaţie. Lucrările pentru extinderea Magistralei 4 au început în anul 2013 şi au costat 1,115 miliarde de lei, proiectul beneficiind de finanţare din fondurile Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T) şi ale Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

  • Două noi staţii de metrou se deschid vineri în Bucureşti! Vezi care sunt acestea

    Secţiunea de metrou Laminorului – Străuleşti are în total o lungime de 2,1 kilometri. Proiectul de investiţii este compus din extinderea reţelei cu cele două staţii Laminorului şi Străuleşti şi realizarea unui depou intermodal şi a parcării Străuleşti, potrivit comunicatul transmis de MT.

    Legătura dintre staţiile noi se realizează printr-un tunel pe fiecare fir de circulaţie. Lucrările pentru extinderea Magistralei 4 au început în anul 2013 şi au costat 1,115 miliarde de lei, proiectul beneficiind de finanţare din fondurile Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T) şi ale Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

  • Se deschid două staţii noi de metrou în Bucureşti

    Intenţia Metrorex de a inaugura în curând cele două staţii noi de pe Magistrala 4 reiese şi din faptul că de miercuri au început să fie montate panouri informaţionale ce includ staţiile Laminorului şi Străuleşti.

    Inaugurarea celor două staţii fusese anunţată iniţial de către fostul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, pentru data de 19 decembrie 2016. Recent, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a spus că staţiile Laminorului şi Străuleşti vor fi inaugurate până la sfârşitul lunii martie.

    Pe de altă parte, lucrările de care depinde însă deschiderea circulaţiei ar putea fi gata cel mai devreme în luna aprilie, explicase anterior un inginer de pe şantier, potrivit Economica.net.

    Proiectul Magistrala 4 de metrou – Gara de Nord – Lac Străuleşti: Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti realizează extinderea M4 în zona de nord a Bucureştiului cu încă două staţii, Laminorului şi Străuleşti, cu tunelele şi galeriile de legătură aferente, un terminal intermodal, un Park&Ride şi un depou.