Tag: marea britanie

  • Michael Gove: Parlamentul britanic ar putea susţine noul plan privind Brexit

    Parlamentul britanic a respins de trei ori acordul negociat de fostul premier Theresa May, însă câţiva deputaţi conservatori şi membri ai opoziţiei au semnalat că susţin noua propunere a lui Johnson.

    Partidul Democrat Unionist a salutat de asemenea planul prezentat miercuri la Bruxelles.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veşti proaste pentru cei care vor să călătorească în Marea Britanie

    Priti Patel va anunţa că, în contextul Brexit, are misiunea de a “opri libera circulaţie a persoanelor” şi de a “introduce un sistem de imigraţie pe bază de puncte asemănător cu modelul australian”, “un sistem care să funcţioneze în interesul Marii Britanii”, prin atragerea “celor mai inteligenţi”, a “oamenilor de ştiinţă”, a “academicienilor”, au declarat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Opoziţia britanică pregăteşte o moţiune contra Guvernului Boris Johnson pentru a bloca Brexit

    Opoziţia din Marea Britanie pregăteşte o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boris Johnson, pentru a împiedica producerea unui Brexit fără acord, afirmă deputatul Stewart Hosie, din cadrul Partidului Naţional Scoţian, informează cotidianul The Guardian.

    Moţiunea de cenzură ar putea fi dezbătută săptămâna viitoare.

    “Trebuie să facem acest lucru, deoarece nu avem încredere că premierul Boris Johnson va respecta legea, adică să ceară amânarea Brexit votată de Parlament acum câteva săptămâni. Dacă suntem serioşi în legătură cu amânarea, aceasta este singura manevră posibilă”, a explicat deputatul Stewart Hosie într-un interviu acordat BBC.

    Stewart Hosie a argumentat că obiectivul este evitarea producerii unui Brexit fără acord, subliniind că toate partidele de opoziţie şi deputaţii conservatori care nu îl susţin pe Boris Johnson trebuie să fie uniţi.

    Hosie l-a îndemnat pe Jo Swinson, liderul Partidului Liberal-Democrat (opoziţie), să susţină înlăturarea Guvernului Boris Johnson. Dacă formaţiunile de opoziţie vor ajunge la un acord, Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, va ajunge scurt timp prim-ministru şi va amâna ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană până la identificarea unei soluţii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Brexitul ar putea fi amânat din nou, susţin oficialii europeni

    Sentinţa Curţii Supreme a Marii Britanii, emisă marţi, conform căreia premierul britanic, Boris Johnson, a acţionat ilegal prin decizia de a suspenda Parlamentul de la Londra, a relansat o serie de dezbateri între reprezentanţii executivului, respectiv ai legislativului, asupra termenului şi condiţiilor de ieşire a statului britanic din blocul european.

    Uniunea Europeană, prin declaraţiile unora dintre oficialii săi ia în considerare posibilitatea unei noi amânări a termenului limită de ieşire a Marii Britanii, ce poate fi programat la mijlocul anului 2020; contrar fermităţii cu care premierul în exerciţiu, Boris Johnson, anunţă data de 31 octombrie pentru realizarea Brexit-ului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sondaj: Peste jumătate dintre britanici cred că sunt prea mulţi emigranţi, dar spun că sunt joburi pe care nu le-ar accepta nici dacă ar fi şomeri

    Imigraţia rămâne o problemă majoră în Marea Britanie, în condiţiile în care 73% din populaţie crede că sunt necesare restricţii mai severe, dar, în acelaşi timp, un procent important de britanici au angajat sau vor să angajeze emigraţi pentru anumite joburi sau spun că nu ar accepta anumite locuri de muncă nici dacă ar fi şomeri, arată un sondaj realizat de TransferGo.

    Sondajul, derulat la finalul lunii august, arată că peste jumătate dintre britanici (54%) sunt de părere că imigraţia a atins un nivel mult prea ridicat, în timp ce 43% dintre aceştia acceptă că imigraţia este un fenomen necesar pentru a răspunde cererii de forţă de muncă în diverse domenii.

    În ciuda îngrijorării faţă de rata crescută a imigraţiei, un procent semnificativ dintre respondenţi afirmă ca ar angaja sau că au angajat deja imigranţi în diferite domenii. Astfel, peste jumătate dintre aceştia ar oferi sau au oferit locuri de muncă în construcţii (53%), curăţenie la domiciliu (58%) sau ca şofer de taxi (51%).

    În plus, cu toate că îngrijorarea faţă de numărul imigranţilor este ridicată, o parte dintre britanici recunoaşte că există joburi pentru care nu ar aplica nici măcar dacă ar rămâne fără loc de muncă. De exemplu, numai 31% dintre aceştia ar aplica pentru un loc de muncă în construcţii şi doar 36% ar accepta să lucreze ca şofer de taxi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că suspendarea Parlamentului de la Londra este ilegală

    Curtea Supremă a Marii Britanii a anunţat marţi că decizia premierului Boris Johnson de prorogare a Parlamentului de la Londra este ilegală, o hotărâre ce reprezintă o înfrângere pentru liderul britanic şi oferă mai multe şanse parlamentarilor de a obstrucţiona planurile premierului privind Brexit.
     
     
    Vom reveni
     
  • Curtea Supremă britanică va anunţa marţi dacă decizia de suspendare a Parlamentului este legală

    Instanţa a transmis că hotărârea va fi comunicată marţi dimineaţă, la ora locală 10:30 (ora României, 12:30).

    Potrivit constituţiei nescrise a Marii Britanii, suspendarea sau dizolvarea Parlamentului este în continuare o prerogativă a monarhului, o personalitate politică imparţială care acţionează în conformitate cu sfatul premierului.

    După ce în ultimele câteva săptămâni a suferit mai mult înfrângeri pe tema Brexit în Parlament, premierul britanic a luat decizia să suspende legislativul, pe 10 septembrie, acţiune criticată de opoziţie, care l-a acuzat pe Boris Johnson că încearcă să împiedice încercările parlamentarilor de a examina planurile sale pe tema Brexit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conservatorii continuă să conducă în sondajele din Marea Britanie

    Partidul Conservator al premierului Marii Britanii, Boris Johnson, are un avans de 15 procente faţă de principala formaţiune de opoziţie, Partidul Laburist, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii sâmbătă, în contextul unor posibile alegeri anticipate cauzate de impasul privind Brexit.

    Astfel, potrivit sondajului, conservatorii ar obţine 37% din voturi în cazul unor alegeri legislative, în timp ce laburiştii ar obţine 22% din sufragii, informează Euronews.

    Cu toate că acţiunile sale privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană l-au costat voturi în Parlament, premierul Boris Johnson, dar şi partidul său, nu au pierdut din intenţiile de vot ale britanicilor în ultimele săptămâni, în condiţiile în care alegătorii care au optat pentru Brexit în 2016 continuă să dorească părăsirea Blocului comunitar cât mai rapid posibil.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bărbaţii care au jefuit Europa: procesul bancherilor care au sifonat 60 de miliarde de euro

    Li se spune bărbaţii care au jefuit Europa”: un grup de traderi, avocaţi specializaţi şi matematicieni care au conspirat în City-ul londonez pentru a sifona cel puţin 60 miliarde de euro din banii contribuabililor din mai multe ţări din UE.

    În Marea Britanie scandalul „cum-ex”, numit astfel după complexele instrumente financiare folosite, nu s-a bucurat de prea mare atenţie, pe fondul dezbaterilor legate de Brexit, dar în Europa continentală Le Monde l-a descris drept „jaful secolului”, mass-media olandeză l-a numit „crimă organizată în costume în dungi” iar unul dintre informatorii germani spune că acum salută ieşirea Marii Britanii din UE, în speranţa că acest lucru ar putea slăbi influenţa băncilor de investiţii londoneze asupra instituţiilor financiare europene, relatează The Guardian.

    Săptămâna aceasta, un fost bancher britanic de investiţii implicat în dezvoltarea schemei a oferit publicului, pentru prima dată, o perspectivă asupra modului de funcţionare a sistemului.

    Vorbind la o instanţă regională din Bonn, Martin Shields, unul dintre cei doi foşti bancheri implicat în 34 de cazuri de fraudă fiscală gravă între 2006 şi 2011, a descris imaginea unei scene bancare londoneze care a ademenit oameni de ştiinţă strălucitori din universităţile de top din ţară şi i-a folosit pentru a-şi spori marjele de profit – fără a le vorbi despre consecinţele morale şi legale ale acţiunilor lor.

    “Acesta a fost mediul în acea perioadă: o industrie financiară care – cel puţin din câte am putut vedea – era orientată spre optimizarea maximă a profitului”, a declarat bancherul în vârstă de 41 de ani în faţa unei săli de judecată pline.

    „Un instrument pentru atingerea acestui obiectiv a fost optimizarea impozitelor: evitarea impozitării pe cât posibil – şi valorificarea oricăror oportunităţi. Nu a fost abordarea câtorva ci mai degrabă o aşteptare clară a majorităţii băncilor majore şi a clienţilor lor. ”

    Un geniu în matematică, Shields a acceptat o poziţie de junior la Merrill Lynch după ce a studiat ingineria, economia şi managementul la Universitatea Oxford, pentru că sala de tranzacţionare i-a oferit un mediu dinamic şi atrăgător. Nu a fost singur: din 120 de ingineri din grupul său de la universitate, a adăugat Shields, doar cinci şi-au practicat meseria.

    Purtând un costum albastru bleumarin şi cel mai recent Apple Watch 5 cu o curea albă, Shields a folosit o prezentare Powerpoint pentru a prezernta instanţei „ecosistemul cum-ex” de lanţuri de tranzacţionare pe care le-a conceput şi controlat, despre care procurorii spun că au costat statul german 450 milioane de euro. Un traducător însărcinat să redea jargonul traderilor din City în limba germană s-a străduit să ţină pasul.

    Recompensele financiare au fost uluitoare: pentru cei cinci ani în care Shields a practicat tranzacţii cum-ex prin intermediul vehiculului de investiţii Ballance Capital, cu sediul în Gibraltar, venitul său personal a fost de 12 milioane de euro. În 2010, Shields şi soţia sa au reuşit să achiziţioneze un conac de 9,7 milioane lire sterline, urmat de o reşedinţă de 6 milioane de euro pe Shrewsbury Road, cea mai scumpă stradă rezidenţială din Dublin.

    Shields nu a răspuns direct acuzaţiilor de fraudă fiscală, dar a spus că regretă conceperea schemelor care au acumulat bani care altfel ar fi putut fi cheltuiţi pentru construirea de drumuri, spitale sau creşe.

    El a luat „decizia dificilă” de a coopera, ceea ce îi creşte şansa de a scădea pedeapsa potenţială de 10 ani de închisoare. Co-acuzatul Nick Diable (39 de ani), care a lucrat cu Shields pentru a patra cea mai mare bancă din Germania, HypoVereinsbank (HVB), va face o depoziţie în proces, care ar putea dura până anul viitor.

    Shields a declarat că tranzacţiile cum-ex au fost practicate la scară industrială în prima decadă a secolului XXI şi au implicat o vastă reţea de bănci, companii, brokeri, avocaţi şi consultanţi financiari.

    Băncile şi instituţiile financiare pe care le-a menţionat în şedinţa de judecată de miercuri şi joi au inclus Clearstream AG, o filială deţinută 100% a Deutsche Börse AG, care procesează dividendelor şi despre care Shields pare să sugereze că a jucat un rol activ în menţinerea activităţii cum-ex.

    Un purtător de cuvânt al Deutsche Börse, care a făcut obiectul unor percheziţii în august, a declarat că instituţia a cooperat cu autorităţile.

    În timpul apariţiei lui Shields săptămâna aceasta, bancile din sală au fost pline de numeroşi avocaţi reprezentând bănci de top şi instituţii financiare care ar putea fi atrase în scandal, dacă judecătorul din Bonn decide că tranzacţiile cum-ex nu exploatau doar o lacună legală ci au încălcat legea.

    Trei personaje menţionate în mărturie s-au remarcat prin absenţa lor din procedurile judiciare: şeful lui Shield şi ulterior partener de afaceri Paul Mora, renumitul avocat financiar german Hanno Berger, care ar fi adus cum-ex la HVB, precum şi cetăţeanul britanic Sanjay Shah, stabilit în Dubai, bănuit că a fraudat finanţele daneze folosind aceleaşi metode.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a reuşit un britanic să economisească 3.500 de euro într-un an. Este o metodă la îndemâna oricui

    Calum Matheson, un britanic în vârstă de 41 de ani, obişnuia să cheltuiască cel puţin 90 de euro pe săptămână pe fast-food. A venit însă un moment în care a conştientizat că ar putea face economii uriaşe dacă şi-ar găti singur aceleaşi preparate, aşa că a ajuns să cheltuiască, în prezent, doar 10-12 euro pe mâncare, relatează The Sun.

    Pe lângă faptul că nu mai cumpără nimic de la fast-food, ci îşi găteşte singur preparatele, el a mai găsit o metodă de a economisi: merge în supermarketuri şi cumpără ingrediente aflate în promoţii sau cu etichetă de expirare în aceeaşi zi sau în ziua următoare.
    Bărbatul a reuşit, în acest fel, să economisească peste 300 de euro pe lună şi în jur de 3.500 de euro pe an. O porţie de mâncare care până acum îl costa 4-5 euro, îl costă acum doar 50 de cenţi.

    În plus, nu mănâncă acelaşi tip de alimente, ci mesele sale sunt foarte variate: kebabul, creveţii sau mâncarea chineazească sunt doar câteva dintre preparatele sale favorite.