Tag: M.BRITANIE

  • Boris Johnson a anunţat un plan de relaxare a restricţiilor antiepidemice

    Pub-urile şi restaurantele care au terase în aer liber vor fi redeschise pe 12 aprilie, la fel şi magazinele nonesenţiale, sălile de sport, frizeriile şi saloanele de coafură, informează BBC şi Sky News.

    Însă Boris Johnson a lansat un apel la prudenţă. “Nu trebuie să fim neglijenţi. Putem vedea situaţiile grave din alte ţări şi ştim ce se întâmplă în aceste situaţii”, a afirmat premierul britanic.

    Boris Johnson a semnalat şi că Guvernul de la Londra analizează potenţiala utilitate a certificatelor Covid-19, urmând să fie demarate proiecte-pilot la jumătatea lunii aprilie.

    Boris Johnson a exprimat speranţa că traficul internaţional de pasageri va fi reluat pe 17 mai, deşi a atras atenţia că totul va depinde de situaţia epidemică din alte ţări.

    “Viaţa se va apropia de o anumită asemănare cu normalitatea în iunie”, a subliniat Boris Johnson, conform cotidianului The Guardian.

    Măsurile anunţate de Boris Johnson se aplică doar în regiunea britanică Anglia. În celelalte regiuni britanice, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, deciziile privind restricţiile antiepidemice sunt luate de guvernele regionale.

    Planul certificatelor de vaccinare a generat polemici intense la Londra. Peste 70 de parlamentari britanici au lansat o campanie împotriva aşa-numitelor “paşapoarte de vaccinare”, pe care le consideră discriminatorii, unii politicieni denunţând un model “autoritarist”.

  • Tensiuni politice în Marea Britanie din cauza certificatelor de vaccinare

    Peste 70 de parlamentari britanici au lansat o campanie împotriva aşa-numitelor “paşapoarte de vaccinare”, pe care le consideră discriminatorii, unii politicieni denunţând un model “autoritarist”, informează BBC News.

    Orice solicitare de a demonstra vaccinarea pentru a avea acces la locuri de muncă, pentru a intra în sedii de companii sau pentru a beneficia de anumite servicii “generează diviziuni şi este discriminatorie”, arată textul campaniei, semnat de peste 70 de parlamentari britanici, printre care fostul lider al Partidului Laburist Jeremy Corbyn şi Duncan Smith, un lider al Partidului Conservator.

    Iniţiativa a fost lansată în contextul în care, potrivit publicaţiei Daily Telegraph, Guvernul britanic a lansat o serie de teste pentru proceduri de implementare a unui sistem cu certificate de vaccinare anticoronavirus.

    Premierul Boris Johnson a semnalat că ar putea fi necesare certificate de vaccinare pentru intrarea, spre exemplu, în localuri din regiunea britanică Anglia. “Totul va depinde de fiecare local”, a afirmat Boris Johnson. Certificatele ar urma să includă date despre vaccinare, informaţii despre vindecarea de Covid-19 sau rezultate ale testelor medicale.

    În celelalte regiuni britanice, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, deciziile privind restricţiile antiepidemice sunt luate de guvernele regionale.

    “Este vorba de un model profund autoritarist”, a acuzat Ed Davey, liderul Partidului Liberal-Democrat (opoziţie). “Pe măsură ce începem să avem virusul sub control, ar trebui să ne recăpătăm libertăţile. Paşapoartele de vaccinare, în principal cardurile Covid-19, ne duc în altă direcţie”, a atras atenţia sir Ed Davey.

    “Dat fiind că avem niveluri ridicate de vaccinare, prin care îi protejăm pe cei vulnerabili şi facem contagierea mai puţin probabilă, ar trebui să revenim la o viaţă normală, nu să instituim restricţii permanente”, a afirmat, la rândul său, sir Graham Brady, preşedintele Comitetului 1922 din cadrul Partidului Conservator.

    Certificatele de vaccinare generează tensiuni şi în Statele Unite şi în Uniunea Europeană.

    Numeroşi politicieni republicani din Statele Unite contestă vehement un proiect pe care îl consideră “neconstituţional”, care le-ar permite autorităţilor statale sau companiilor să ceară certificate de vaccinare pentru a le permite cetăţenilor să aibă acces în anumite zone.

    În Uniunea Europeană, unii politicieni şi unele state membre se opun proiectului Comisiei Europene privind instituirea “certificatului verde digital”. Utilitatea documentului urmează să fie stabilită.

  • Tensiuni post-Brexit / UE ameninţă Marea Britanie cu acţiuni judiciare

    Disensiunile între Uniunea Europeană şi Marea Britanie s-au intensificat din cauza procedurilor de tranzit între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, iar Bruxellesul ameninţă Guvernul Boris Johnson cu acţiuni judiciare, din cauza încălcării Acordului Brexit.

    Guvernul Boris Johnson este nemulţumit de controalele vamale la limita administrativă dintre provincia britanică Irlanda de Nord, care a rămas parte a pieţei UE, şi restul Marii Britanii. Guvernul de la Londra a anunţat că va prelungi unilateral perioada de tranziţie în zona Mării Irlandei, o iniţiativă considerată de UE o încălcare a Acordului Brexit şi a reglementărilor internaţionale.

    “Este vorba de o încălcare a prevederilor relevante” din cadrul Protocolului nord-irlandez. UE va răspunde prin mijloace legale”, a declarat Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, conform BBC.

    Simon Coveney, ministrul de Externe al Irlandei, a declarat că ar fi necesar dialog, dar a subliniat că acţiunile Guvernului Boris Johnson conduc Uniunea Europeană spre acţiuni judiciare. “UE negociază cu un partener în care pur şi simplu nu poate avea încredere”, a afirmat Simon Coveney la postul RTE.

    “De aceea, UE analizează acum opţiuni legale şi acţiuni judiciare, ceea ce ar însemna un proces de negociere mai formal şi mai rigid, diferit de procesul de parteneriat, în care s-ar încerca rezolvarea împreună a problemelor”, a subliniat ministrul irlandez de Externe.

    Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului post-Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. În ultimele săptămâni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Unele puncte vamale portuare au fost închise, după ce angajaţii responsabili de verificări au primit ameninţări.

    În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.

  • UE şi M.Britanie vor continua negocierile pentru soluţionarea problemelor din Irlanda de Nord

    Uniunea Europeană şi Guvernul Boris Johnson au convenit să continue negocierile pentru soluţionarea problemelor apărute după Brexit în privinţa tranzitului vamal între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii.

    Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, şi ministrul britanic pentru Politicile Cabinetului, Michael Gove, “au avut o discuţie clară şi constructivă”, la Londra, conform unui comunicat comun citat de site-ul Politico.eu.

    “UE şi Marea Britanie vor face tot posibilul pentru aplicarea măsurilor agreate în decembrie 2020”, precizează Comisia Europeană şi Guvernul de la Londra.

    Guvernul Boris Johnson este nemulţumit de apariţia unor restricţii privind tranzitul de mărfuri pe propriul teritoriu, între provincia Irlanda de Nord, care menţine reglementările UE, şi restul Marii Britanii.

    În contextul tensiunilor, Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, i-a explicat ministrului britanic pentru Politicile Cabinetului, Michael Gove, că menţinerea Protocolului nord-irlandez din Acordul Brexit este “singura modalitate” de evitare a apariţiei controalelor vamale între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru UE.

    Pe fondul disputelor privind transferul unor vaccinuri în afara Uniunii Europene, Bruxellesul a avertizat că ar putea institui controale în porturile nord-irlandeze. Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului post-Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. În ultimele săptămâni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Unele puncte vamale portuare au fost închise, după ce angajaţii responsabili de verificări au primit ameninţări.

    Premierul Irlandei, Micheál Martin, a îndemnat Marea Britanie şi Uniunea Europeană să diminueze tensiunile. “Există elemente pe care le poate rezolva Guvernul britanic, dar, în mod similar, aş spune părţii europene că unele state membre trebuie să se calmeze”, a declarat Micheál Martin.

    Guvernul Boris Jonhson a cerut Uniunii Europene soluţii pentru evitarea controalelor la limita administrativă dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Premierul Boris Johnson a acuzat Uniunea Europeană că “a subminat” Acordul post-Brexit, dar, în acelaşi timp, Guvernul britanic a cerut Comisiei Europene să prelungească până în 2023 perioada provizorie, care facilitează tranzitul între provincia Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. “Aranjamentele care se aplică în prezent supermarketurilor şi furnizorilor ar trebui prelungite până cel puţin pe 1 ianuarie 2023”, i-a cerut Michael Gove, ministrul britanic pentru Politicile Cabinetului, lui Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză.

    Însă premierul nord-irlandez, Arlene Foster, a avertizat că “nu este suficientă eliminarea scurt timp a unor obstacole”. “Trebuie să găsim soluţii sustenabile, funcţionale şi de lungă durată”, a subliniat Arlene Foster.

    La rândul său, ministrul de Externe al Irlandei, Simon Coveney, a afirmat că ameninţarea Uniunii Europene privind instituirea controalelor vamale a fost “o greşeală care nu ar fi trebuit să se întâmple”.

    În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.

  • Boris Johnson este nemulţumit de unele efecte generate de Brexit la nivel comercial şi ameninţă UE

    Într-un discurs rostit în Camera Comunelor, Boris Johnson a reclamat că unele camioane nu au putut intra în provincia britanică Irlanda de Nord din cauza reglementărilor speciale. Conform Acordului Brexit, în Irlanda de Nord se menţin unele reglementări europene, pentru a permite libera circulaţie spre Irlanda în virtutea Tratatului de pace din Vinerea Mare. Însă situaţia generează probleme la limita administrativă dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii.

    “Sigur că apar unele probleme şi pot confirma că, în cazul în care sunt probleme pe care noi le considerăm disproporţionate, nu vom ezita să invocăm Articolul 16”, a afirmat Boris Johnson, referindu-se la o clauză a Protocolului nord-irlandez.

    Deputatul britanic John Redwood a cerut măsuri rapide pentru evitarea problemelor privind circulaţia mărfurilor britanice spre Irlanda de Nord. “Am votat pentru a avea control asupra legilor noastre, asupra taxelor, frontierelor şi reglementărilor comerciale. Să facem acest lucru!”, a afirmat sir John Redwood.

    Statutul special al provinciei britanice Irlanda de Nord este prevăzut în Acordul de retragere a Marii Britanii din UE (Acordul Brexit), dar problemele riscă să persiste şi în virtutea Acordului Comercial şi de Cooperare Marea Britanie-UE (Acordul post-Brexit).

  • Efectele Brexitului. Mai multe companii din spaţiul UE refuză livrările în Marea Britanie, din cauza birocraţiei apărute după Brexit

    Unele companii de retail din Uniunea Europeană au suspendat livrările către clienţi din Marea Britanie, în contextul noilor condiţii impuse de autorităţile britanice după Brexit, clienţii britanici nemulţumiţi fiind sfătuiţi să li se adreseze parlamentarilor pe care i-au votat, informează BBC News.

    Firma de piese de biciclete Dutch Bike Bits, cu sediul în Olanda, a anunţat că va face livrări în toate ţările, cu excepţia Marii Britanii. “Suntem forţaţi de politica aplicată de britanici să oprim cooperarea cu clienţi britanici”, a transmis compania.

    O altă firmă, Beer On Web, cu sediul în Belgia, a anunţat că va evita Marea Britanie, “din cauza măsurilor aplicate în contextul Brexit”.

    Companiile sunt nemulţumite că întâmpină costuri mai mari şi birocraţie suplimentară din cauza condiţiilor impuse de autorităţile fiscale britanice. Serviciul britanic pentru Venituri şi Vămi (HMRC) a modificat reglementările privind plata TVA de la 1 ianuarie, în contextul încheierii tranziţiei post-Brexit. TVA-ul este colectat la punctele de vânzare, nu la punctele de import, iar produsele din spaţiul UE sunt tratate în acelaşi mod ca cele din afara spaţiului comunitar. Practic, companiile străine de tip retail care livrează produse în Marea Britanie trebuie să se înscrie pentru plata TVA-ului în Marea Britanie dacă valoarea produsului este mai mică de 150 de euro (135 de lire sterline).

    “Pentru acest serviciu, autorităţile britanice intenţionează să taxeze fiecare companie din lume care exportă în Marea Britanie. În mod clar, aceste lucru este ridicol pentru o ţară, să ne imaginăm că fiecare ţară din lume ar avea aceeaşi idee. Dacă fiecare ţară ar decide să se comporte la fel, am avea 195 de taxe în fiecare an, ar trebui să ne adaptăm schimbărilor legislaţiei fiscale din 195 de ţări, să avem bilanţuri contabile pentru 195 de ţări şi să facem plăţi la 195 de oficii fiscale din 195 de ţări, să depăşim toate obstacolele pentru a demonstra că facem toate aceste lucruri onest şi fără greşeli”, a argumentat compania Dutch Bike Bits.

    “Dacă sunteţi nemulţumiţi de această situaţie şi aveţi tot dreptul să fiţi, vă rugăm să vă adresaţi reprezentanţilor aleşi din Marea Britanie”, subliniază Dutch Bike Bits.

    Alte firme speră că deciziile proprii de suspendare a livrărilor în Marea Britanie vor fi doar temporare. Compania finlandeză Scandinavian Outdoor, a transmis: “În acest moment, nu facem livrări în Marea Britanie. Din cauza Brexit, am închis temporar magazinul pentru clienţii domiciliaţi în Marea Britanie. Comenzile vor fi posibile imediat ce înregistrarea pentru plata TVA-ului şi întreaga procedură de vânzări în Marea Britanie după-Brexit vor fi rezolvate”.

  • Disensiuni puternice în M.Britanie după Acordul post-Brexit/Boris Johnson face apel la unitate

    Premierul britanic, Boris Johnson, a lansat un apel la unitate pentru a reuşi aprobarea Acordului post-Brexit în Parlament, în contextul în care liderul de la Londra ar putea avea nevoie de susţinerea opoziţiei laburiste, pe fondul criticilor politicienilor eurosceptici din Partidul Conservator.

    După ani întregi în care Boris Johnson şi aliaţii săi au criticat puternic politicile Uniunii Europene, pledând pentru retragerea Marii Britanii din UE, acum, Boris Johnson a anunţat că vrea o relaţie de “prietenie şi parteneriat” cu Bruxellesul. “Cred că acum avem o bază pentru o prietenie şi un parteneriat de lungă durată cu UE, în calitatea de suverani egali”, afirmă Boris Johnson într-un mesaj adresat parlamentarilor conservatori, pe care îi îndeamnă să aprobe Acordul post-Brexit.

    Boris Johnson susţine că a obţinut o victorie în relaţia cu UE. “Am obţinut toate punctele manifestului nostru”, a subliniat liderul de la Londra, potrivit Sky News.

    Ideea a fost reiterată de Michael Gove, ministrul pentru Politicile Cabinetului, unul dintre apropiaţii lui Boris Johnson. “Acum, putem începe un nou capitol, mai optimist, al istoriei noastre”, a scris Michael Gove într-un editorial publicat în cotidianul The Times, pledând pentru o “relaţie specială” cu Uniunea Europeană.

    Deşi susţine că a obţinut o victorie, Boris Johnson se teme că proiectul Acordului post-Brexit nu va fi susţinut de politicienii eurosceptici din Partidul Conservator. Grupul de Analiză Europeană, o facţiune eurosceptică dură din cadrul Partidului Conservator, a anunţat, potrivit cotidianului The Guardian, că va examina cu atenţie proiectul Acordului post-Brexit înainte de a-l aproba. “Sper foarte mult că acest tratat va trece de examinare şi sper că îl vom putea susţine. Dar am fost aleasă pe baza unui program care promitea îndeplinirea Brexit, astfel că trebuie să citesc documentul pentru a-mi da seama dacă într-adevăr am obţinut acest lucru sau dacă rămânem blocaţi pe orbita reglementărilor UE”, a declarat Theresa Villiers, deputat conservator, pentru BBC.

    Pe fondul disensiunilor, Boris Johnson ar putea avea nevoie de susţinerea Partidului Laburist, aflat în opoziţie, pentru a putea obţine aprobarea Acordului post-Brexit în Camera Comunelor. Însă şi liderul laburist, Keir Starmer, riscă să se confrunte cu o revoltă, după ce le-a cerut parlamentarilor să susţină Acordul.

    Ed Davey, liderul Partidului Liberal-Democrat (opoziţie), a sugerat deja că nu va susţine Acordul. “Dacă detaliile se vor dovedi a fi ceea ce auzim, nu îl putem susţine”, a afirmat sir Ed Davey.

    Comisia Europeană a ajuns, joi, la un acord cu Marea Britanie privind viitoarele relaţii, documentul urmând să intre în vigoare după expirarea tranziţiei post-Brexit, la 1 ianuarie 2021. “A meritat să luptăm pentru acest acord, întrucât acum avem un acord corect şi echilibrat cu Marea Britanie, care va proteja interesele europene, va asigura competiţia corectă, va oferi predictibilitatea atât de necesară pentru comunităţile noastre de pescari. În sfârşit, putem lăsa Brexitul în urma noastră şi putem privi spre viitor. Europa merge înainte”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

    Proiectul Acordului post-Brexit, un document de 1.246 de pagini, tocmai a fost publicat sâmbătă.

    Asociaţiile pescarilor din Marea Britanie au exprimat nemulţumire în legătură cu rezultatul negocierilor pe care Guvernul Boris Johnson le-a purtat cu Uniunea Europeană. “Este o stare de frustrare şi de furie din cauza concesiilor semnificative” oferite de Guvernul de la Londra Bruxellesului, a afirmat Barrie Deas, directorul Federaţiei Naţionale a Organizaţiilor Pescarilor din Marea Britanie. “Industria de profil va fi puternic dezamăgită că nu va exista o separare clară de UE. Va fi o foarte mare frustrare”, a subliniat Barrie Deas.

    Liderii politici de la Londra nu vor putea ignora criticile dure ale premierului scoţian, Nicola Sturgeon, care, în contextul Brexit, vrea să organizeze un nou referendum privind independenţa Scoţiei faţă de Marea Britanie.

    Proiectul de Acord dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit vizează raporturile comerciale, fiscale şi bugetare, normele de cooperare judiciară şi în materie de securitate, precum şi garanţiile juridice privind standardele de guvernare.

    Principalele elemente ale proiectului Acordului Comercial şi de Cooperare

    Acordul dintre Bruxelles şi Londra are, conform unui plan postat pe site-ul Comisiei Europene şi accesat joi seară de agenţia MEDIAFAX, trei elemente centrale: un acord comercial, un parteneriat în materie de securitate şi un cadru privind standardele de guvernare.

    Acordul privind comerţul liber: “un nou parteneriat economic şi social cu Marea Britanie”
    – acordul acoperă atât comerţul cu produse şi servicii, cât şi o serie de domenii de interes pentru UE, precum investiţiile, competiţia, subvenţiile, transparenţa fiscală, transporturile aeriene şi rutiere, energia şi sustenabilitatea, pescuitul, protecţia datelor, coordonarea politicilor de securitate;
    – acordul prevede zero taxe vamale şi zero cote pentru toate produsele conforme cu reglementările privind originea.

    “Ambele părţi s-au angajat să asigure standarde egale solide, prin menţinerea unor niveluri ridicate de protecţie în domenii precum mediul, contracararea schimbărilor climatice, taxele pe emisii de dioxid de carbon, drepturi sociale şi de muncă, transparenţă fiscală şi subvenţii, prin aplicarea internă eficientă, printr-un mecanism obligatoriu de soluţionare a disputelor şi prin posibilitatea ca ambele părţi să aplice măsuri de remediere”, subliniază Comisia Europeană.

    – UE şi Marea Britanie au convenit asupra unui nou cadru comun de gestionare a stocurilor de pescuit;
    – acordul prevede menţinerea conexiunilor aeriene, rutiere, feroviare şi maritime, deşi accesul britanic pe piaţa comună va fi mai redus decât ce poate oferi spaţiul comunitar;
    – în domeniul energetic, acordul prevede un nou model de comerţ şi interconectivitate, cu garanţii privind competiţia corectă şi transparentă.

    “În domeniul securităţii sociale, acordul îşi propune să asigure un număr de drepturi pentru cetăţenii UE şi pentru cei britanici. Acest lucru se referă la cetăţenii UE care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în Marea Britanie, precum şi la cetăţenii britanici care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în UE după 1 ianuarie 2021”, precizează Comisia Europeană.

    “Acordul permite continuarea participării Marii Britanii la un număr de programe UE în perioada 2021-2027 (cu condiţia contribuţiei financiare a Marii Britanii la bugetul UE), precum Programul Orizont Europa (Horizon Europe)”, subliniază Executivul UE.

    “Un nou parteneriat pentru securitatea cetăţenilor noştri”

    Acordul instituie un nou cadru de cooperare între autorităţi, inclusiv în domeniul judiciar. Tratatul prevede cooperarea între structurile de poliţie şi instituţiile judiciare, în principal pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi a terorismului.

    “Sunt create noi capabilităţi operaţionale, ţinând cont de faptul că Marea Britanie, ca stat non-UE şi din afara Spaţiului Schengen, nu va avea aceleaşi facilităţi ca până acum. Cooperarea în domeniul securităţii poate fi suspendată în cazul în care Marea Britanie îşi încalcă angajamentele de a adera în continuare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în privinţa aplicării reglementărilor pe plan intern”, precizează Comisia Europeană.

    Un acord orizontal în materie de guvernare

    Sunt prevăzute modalităţi clare despre modul în care Acordul va fi implementat şi verificat. Va fi instituit un Consiliu al Parteneriatului Comun, care se va asigura că Acordul este aplicat şi interpretat corect. Vor exista mecanisme de soluţionare a disputelor, pentru asigurarea respectării drepturilor companiilor, consumatorilor şi persoanelor fizice. Ambele părţi pot lua măsuri de retorsiune în cazul încălcării Acordului.

    Politica externă, securitatea externă şi cooperarea în domeniul apărării nu sunt acoperite de acest acord, întrucât Marea Britanie nu a vrut să negocieze aceste aspecte.

    Schimbări majore de la 1 ianuarie 2021

    Marea Britanie va ieşi din piaţa unică a UE, din Uniunea vamală şi din toate sistemele politice ale Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2021. Libera circulaţie a persoanelor, produselor, serviciilor şi capitalului între UE şi Marea Britanie încetează la 1 ianuarie 2021. “UE şi Marea Britanie vor avea două pieţe diferite, două spaţii diferite în materie de reglementare şi la nivel juridic. Acest lucru va crea bariere care nu existau acum în comerţul cu produse şi servicii, precum şi în materie de mobilitate transfrontalieră şi în schimburile bilaterale, în ambele direcţii”, subliniază Comisia Europeană.

    În contextul în care timpul este foarte scurt între obţinerea Acordului şi încheierea tranziţiei post-Brexit, Comisia Europreană propune ca tratatul să fie aplicat în mod provizoriu, până pe 28 februarie 2021. Propunerea este formulată în contextul în care proiectul de acord trebuie ratificat de Parlamentul European, de Parlamentul britanic şi de parlamentele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

    Acordul semnat în momentul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Acordul Brexit) va rămâne în vigoare.

  • Statele Unite le impun rezultat negativ la test pentru coronavirus pasagerilor din Marea Britanie

    Rezultatele negative la testele Covid-19 vor trebui prezentate pe aeroporturi, înainte de îmbarcare. Analiza pentru depistarea coronavirusului va trebui să fie efectuată cu cel mult 72 de ore înainte de prezentarea la aeroport.

    Decizia a fost luată în contextul mutaţiilor coronavirusului depistate în Marea Britanie. Măsura va intra în vigoare începând de luni.

    Traficul aerian între Marea Britanie şi Statele Unite s-a diminuat cu 90% din cauza restricţiilor antiepidemice impuse începând din martie.

  • Pe ultima sută de metri şi după doi ani de discuţii, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord privind Brexitul

    Uniunea Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord privind relaţiile post-Brexit, anunţă Guvernul de la Londra şi Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

    “Tot ce le-a fost promis cetăţenilor britanici în referendumul din 2016 şi în scrutinul parlamentar de anul trecut este oferit prin acest acord. Am preluat din nou controlul asupra fondurilor noastre, asupra frontierelor, legilor, comerţului şi zonelor de pescuit. Acordul este o veste fantastică pentru familii şi companii în orice zonă din Marea Britanie”, anunţă Guvernul Boris Johnson.

    “Acordul garantează că nu mai suntem în sfera de gravitaţie a UE, nu mai avem obligaţii de a aplica reglementările UE, nu mai există niciun rol al Curţii Europene de Justiţie şi toate liniile roşii privind suveranitatea au fost atinse. Înseamnă că vom avea independenţă totală la nivel politic şi economic de la 1 ianuarie 2021”, precizează Guvernul de la Londra, conform BBC News.

    “Sistemul de imigraţie pe bază de puncte ne va oferi control total asupra oricărei persoane care intră în Marea Britanie, iar libertatea de circulaţie se va încheia”, subliniază Guvernul Boris Johnson.

    “Am ajuns în sfârşit la un acord. A fost un drum lung şi anevoios, dar avem un acord bun. Este un acord corect şi echilibrat”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

    Negocierile între Londra şi Bruxelles au durat zece luni, iar noul acord trebuie ratificat rapid, astfel încât să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, când expiră tranziţia post-Brexit.

  • FOCUS: Noile condiţii de călătorie în Marea Britanie pentru români, începând din ianuarie

    Marea Britanie va introduce noi condiţii de călătorie pentru cetăţenii români, începând de la 1 ianuarie 2021, în contextul expirării tranziţiei post-Brexit, fiind modificări fundamentale în privinţa documentelor şi scopului deplasărilor.

    Românii pot intra fără vize în Marea Britanie doar în scop turistic, cel mult şase luni

    Cetăţenii români vor putea intra în continuare pe teritoriul britanic, fără vize, doar pentru călătorii în scop turistic care nu durează mai mult de şase luni într-un an. Cei care vor vrea să studieze sau să lucreze în Marea Britanie vor avea nevoie de viză.

    “Conform noilor reglementări anunţate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetăţenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru şederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, cetăţenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare”, a comunicat Ministerul român al Afacerilor Externe.

    Intrarea pe teritoriul britanic se va face doar cu paşaport

    Intrarea pe teritoriul Marii Britanii se va face în baza cărţii de identitate doar până pe 30 septembrie 2021, ulterior fiind necesar paşaport. “Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se va putea realiza în baza paşaportului sau a cărţii de identitate româneşti valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza paşaportului valabil (paşaport simplu electronic, paşaport simplu temporar)”, subliniază MAE.

    O excepţie este prevăzută pentru românii care intră sub incidenţa Sistemului UE de soluţionare a situaţiei de rezidenţă. Este vorba de persoanele care s-au înscris în programul britanic de menţinere a rezidenţei după Brexit (EU Settlement Scheme). Românii înscrişi în acest program vor putea să intre în Marea Britanie folosind documentele naţionale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.

    Vizele pentru studii sau muncă în Marea Britanie vor putea fi obţinute inclusiv online

    “Cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o durată mai mare de şase luni (pentru activităţi de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităţilor britanice. Autorităţile britanice au prevăzut două modalităţi pentru obţinerea vizei. Astfel, cetăţenii români posesori ai unui paşaport simplu electronic pot obţine viza online, prin accesarea paginii de internet (https://www.gov.uk/browse/visas-immigration). În cadrul acestui portal, solicitanţii au la dispoziţie un ghid conţinând procedura detaliată de obţinere a vizei. Persoanele care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii, utilizând o aplicaţie pentru telefoane inteligente (tip smartphone). MAE subliniază că solicitările pentru obţinerea vizei nu se pot depune în baza cărţii de identitate. Cetăţenii români care nu deţin paşaport simplu electronic şi aplică în baza unui paşaport simplu temporar trebuie să depună documentaţia personal la centrul regional pentru vize din România – Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: Bucureşti, sector 1, strada Buzeşti nr. 50-52, et.2 Business Center. Pentru depunerea documentaţiei, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet https://pos.tlscontact.com/bbu_en“, a precizat MAE.

    Solicitanţii de viză vor avea de plătit o taxă. Guvernul britanic a publicat lista taxelor de viză la adresa online https://www.gov.uk/government/publications/visa-regulations-revised-table/fees-5-october.

    Condiţiile pentru angajaţii sezonieri nu au fost anunţate încă.