Tag: locale

  • De la idee la inovaţie. Ce s-a discutat la conferinţa „Cele mai inovatoare companii din România” organizată de Business MAGAZIN

    BM: Conferinţa dedicată companiilor inovatoare este  un proiect pornit În 2014, când redacţia Business MAGAZIN observa că, în pofida faptului că suntem consideraţi un Silicon Valley al Europei Centrale şi de Est, România este clasată, în peisajul inovaţiei la nivelul statelor Uniunii Europene, drept singurul inovator modest, alături de Bulgaria.

    Ne situăm în continuare în sfera inovaţiei modeste, ca urmare a unui calcul realizat la nivelul UE28 bazat pe parametri precum numărul absolvenţilor de doctorat, sistemele de cercetare atrăgătoare, mediul prietenos cu inovaţia, posibilităţile de finanţare şi modul în care este susţinută inovaţia, investiţiile companiilor în cercetare şi dezvoltare, numărul de inovatori, patentele de proprietate intelectuală.

    Adunând punctajele tuturor acestor paliere, România a ajuns la un total de 34 în 2018, dintr-o valoare potenţială de 160. De-a lungul timpului, performanţa României a înregistrat scăderi (de la 45 de puncte în 2011 la 30 în 2015, reluându-şi însă creşterea cu câte un punct anual începând cu 2015). La polul opus în clasamentul inovatorilor se află ţările nordice (clasate drept lideri ai inovaţiei), în frunte cu Suedia, care a acumulat un punctaj de 148.

    Dincolo de calculele matematice, ne-am propus ca în fiecare an să vedem, concret, cum se inovează în companiile din România, atât prin ediţia specială a Business MAGAZIN care reuneşte idei inovatoare din companiile cu activităţi pe plan local, cât şi în cadrul dezbaterii dedicate inovaţiei susţinută, anul acesta, de Banca Transilvania şi Stanleybet.

    Ce este inovaţia – cum este privită în companiile pe care le reprezentaţi?

    Cristina Ionescu, director advisory, KPMG România: Aş vrea să încep prin a spune că nu sunt aici în calitate de consultant, ci în calitate de promotor al inovaţiei în cadrul KPMG România. Pentru noi, inovaţie înseamnă idei care pornesc dintr-o anumită cultură organizaţională propice. După părerea noastră, inovaţia porneşte de la capacitatea de a crea un loc în care fiecare persoană să aibă curajul şi responsabiliatea de a identifica cum, unde şi ce poate face mai bine compania, dar şi angajatul în sine.

    Adrian Cocan, proprietar, Lăptăria cu caimac: Pentru noi, inovaţia înseamnă să reinventăm istoria – să luăm ce a fost mai bun de-a lungul timpului în produsele lactate şi să-l aducem în zilele noastre, să-l facem fiabil într-o societate care şi-a pierdut cumva direcţia şi care ajunsese să consume aproape exclusiv produse de slabă calitate, în contextul în care pe un întreg lanţ logistic există foarte multe probleme. Noi am încercat să inovăm atât în ceea ce priveşte produsele, cât şi modul în care facem marketingul, modul în care interacţionăm cu consumatorii.

    Liviu Arsene, global cybersecuriTY researcher, Bitdefender: Pentru noi, inovaţia este vitală. Domeniul securităţii cibernetice este extrem de competitiv, dar noi avem competiţie şi din partea cealaltă, a atacatorilor, din partea celor care dezvoltă ameninţări informatice. Dacă nu reuşim să inovăm constant – şi prin inovaţie noi înţelegem atât tehnologiile noi de securitate a datelor, cât şi de optimizare a soluţiilor de securitate – riscăm practic să pierdem businessul. Din fericire, avem un istoric destul de bun la capitolul inovaţie – avem o serie de programe interne în această direcţie – şi avem şi metrici prin care măsurăm şi stimulăm inovaţia în interiorul companiei. Încercăm să menţinem angajaţii cât mai motivaţi pentru ca ei să vină cu soluţii noi la probleme vechi sau la probleme care nici măcar nu ştim că există.

    Daniel Bitere, director de marketing, grupul Agricola: Pentru noi, inovaţia înseamnă în primul rând idei practice care să uşureze viaţa consumatorilor, iar apoi, viaţa noastră, a celor care lucrează în companie. Dumneavoastră vedeţi inovaţiile pe care firmele le scot pe piaţă la nivel de produs/servicii, dar în cadrul companiilor există şi inovaţii funcţionale care îmbunătăţesc viaţa angajaţilor şi reduc costurile companiei.

    Cosmin Anghel, director of asset management, Globalworth: Inovaţia este unul dintre subiectele preferate ale Globalworth în contextul în care chiar astăzi (în ziua conferinţei, pe 27 noiembrie – n.r.) am inaugurat Globalworth Tower, cel mai inteligent lobby dintr-o clădire de birouri din Europa Centrală şi de Est), care va oferi tuturor oaspeţilor o serie întreagă de soluţii inovatoare. Acesta are instalată o podea cinetică, un proiect unic în lume – este o podea care, sub greutatea paşilor, va genera energie electrică ce va alimenta alte sisteme inovatoare din recepţia clădirii noastre. Proiectul este unic şi prin dimensiunea soluţiei respective, discutăm despre două suprafeţe care înseamnă 40 de metri pătraţi de podea cinetică indoor într-o clădire de birouri.

    Adrian Zărnescu, CTO Syswin Solutions: Ca profil de companie, noi inovăm, pentru asta ne-am adunat 30 de ingineri şi asta facem zilnic. Cum facem asta? Visăm, punem pe hârtie, dezvoltăm şi apoi domnii de la Globalworth aplică tehnologia.

    Cristian Pocovnicu, managing director software service, Qualitance: Noi suntem o echipă de 200 de ingineri care se ocupă cu inovaţia, ne place să ne uităm la probleme mari şi să mergem în concret pentru a le rezolva – partea cea mai importantă este să rezolvăm o problemă mare şi reală. Este foarte important să aducem ceva concret în piaţă, să nu fie doar o invenţie nouă. Contraexemplul care îmi trece în cap în acest moment este Segway: a fost o invenţie extraordinară din punct de vedere funcţional, dar nimeni nu a vrut să o folosească, motivul principal fiind că arătai extrem de haios pe ea. În situaţia lor, o mână de ingineri a construit un produs extraordinar din punct de vedere tehnic, dar nu s-a dus nimeni în piaţă ca să îi întrebe pe utilizatori care sunt aşteptările lor.

    BM: Cred că şi Google Glass sunt un exemplu potrivit în sensul acesta. De unde vin ideile inovatoare – cum se realizează procesul de creaţie într-o companie?

    Cristian Pocovnicu, Qualitance: Cred că cel mai important este să ţii aproape de utilizatorul final. După ce decidem că vrem să facem un produs sau serviciu nou, mergem în piaţă şi începem să ţinem interviuri şi discuţii cu utilizatorii finali. Dacă te duci la utilizatorul final şi îl întrebi: „Ce vrei, ce aşteptări ai?”, probabil nu vei primi un răspuns care te va ajuta.

    Exemplul pe care mi-l aduc aminte din istorie este al lui Henry Ford, care spunea: „Dacă mă duc la clienţii mei şi îi întreb ce vor, vor spune mai mulţi cai la căruţă”. Ideea este să faci interviuri şi să ai discuţii profunde cu utilizatorii tăi, să vezi care sunt problemele lor reale, după care vei reveni în cadrul companiei şi vei încerca să găseşti soluţii pentru problemele respective.

    Modelul de gândire pe care-l identificăm de multe ori în piaţă este că avem o idee – să vedem cum facem să implementăm ideea respectivă, or asta aduce un risc destul de mare pentru că investeşti mulţi bani, mult timp, mult efort şi nu ai o garanţie că ideea respectivă va fi percepută bine în piaţă.
    Adrian Zărnescu, Syswin Solutions: Este bine ca produsele, inovaţiile, invenţiile să plece de la idei sau cerinţe găsite în piaţă – dar depinde foarte mult cui se adresează acea piaţă. Noi suntem o companie, înainte de toate, de microelectronică. Peste această activitate o adăugăm pe cea de software embeded, un strat de transmisii de date şi tot aşa; pentru noi, inovaţia vine într-adevăr de la nevoile identificate la clienţi sau în viaţa de zi cu zi.

    Multe dintre idei s-ar putea însă să nu ducă nicăieri – unele s-ar putea să se transforme în produse de mare succes, în prezent avem mai multe produse de succes pe care le-am lansat; am lansat şi altele pe anumite industrii specifice – petrol, industria farma sau pe ideea de smart city –  şi dezvoltăm în toate aceste direcţii, dar astfel încât produsele să fie de succes.

    Există totuşi şi foarte multe proiecte care mor din faşă, dar chiar şi aşa, din acelea se nasc alte proiecte, este total greşit să îţi imaginezi că atunci când inovezi sau ai o idee, va funcţiona din prima, cu siguranţă acest lucru înseamnă că ai greşit undeva. Nu există milionari sau companie de zeci de milioane care să fi ajuns din prima acolo. Ne-ar plăcea ca din ceea „ce visăm noaptea” să reuşim măcar 5% să realizăm a doua zi, iar dacă produsul rezultat este cu adevărat folositor celorlalţi, înseamnă că am reuşit să facem ceva cu adevărat inovator.

    Cosmin Anghel, Globalworth: În ceea ce ne priveşte pe noi, lucrând în asset management, visăm să avem chiriaşii satisfăcuţi, iar pentru asta, răspunsul în cazul nostru este relativ simplu: ideile inovatoare pot veni de la oricine, pot veni din interiorul organizaţiei, de la oricare din colegii din alte departamente care sunt alături de ocupanţii clădirii şi de beneficiarii proiectelor, dar şi din exteriorul companiei; aici avem marele avantaj, prin natura businessului pe care îl desfăşurăm, de a fi în contact permanent cu chiriaşii noştri. Nu în ultimul rând, mai beneficiem de idei de inovaţie de la colegii din Polonia.

    BM: Cum stau polonezii comparativ cu românii la capitolul inovaţie?

    Cosmin Anghel, Globalworth: Din perspectiva inovaţiei sunt cel puţin la fel de dinamici, cel puţin la fel de interesaţi de a veni în întâmpinarea nevoilor colegilor din clădirile lor, aş putea spune şi că sunt mult mai pragmatici şi uşor mai avansaţi în abilitatea de a înţelege care este aportul imediat al inovaţiei asupra beneficiilor. Românii au o latură mai creativă.

    Daniel Bitere, grupul Agricola: E greu de spus că inovaţia vine dintr-o singură direcţie sau că a venit de la consumatori, marketing, din producţie sau din altă parte a procesului tehnologic. Cumva, de undeva se naşte şi ideea, iar ulterior este îmbunătăţită, atât când vine vorba despre producţie, cât şi despre marketing sau orice altceva.
    Degeaba ai un produs inovator dacă nu îl prezinţi consumatorilor şi am văzut de-a lungul timpului mai multe companii – chiar în industria în care noi activăm – care veneau cu inovaţii, produse noi, modalităţi noi de păstrare a termenelor de valabilitate, dar din cauză că nu au comunicat aceste realizări clienţilor finali, acestea nu erau percepute ca atare.

    De aceea, inovaţia trebuie să parcurgă şi partea internă, şi partea externă a unei companii şi trebuie adaptată la nevoile clienţilor. Noi de pildă am lansat un produs nou, care la momentul lansării nu a mers foarte bine pe piaţă, dar la un an distanţă am îmbunătăţit modul de comunicare şi atunci produsul a explodat din punctul de vedere al vânzării – vorbesc despre puii cu creştere lentă – Puiul Fericit.

    Am lansat însă şi Puiul Familist, o carcasă de pui care are ataşate două copane suplimentare, ca urmare a unor studii realizate de companie din care a reieşit că toţi membrii familiei vor să mănânce pulpe – chiar dacă pare haios, este un produs serios.

    Puiul acesta este pe piaţă acum, vânzările cresc de la an la an şi concurează cu celelalte produse – au ajuns la 3% din vânzările totale şi la 6% din vânzările din zon de retail. Piaţa cărnii, alături de piaţa de pui, sunt commodity, în care majoritatea jucătorilor se bat în preţuri şi în modalităţi de a găsi produse de calitate medie şi de un gramaj mai mare – dacă vrei să te diferenţiezi, trebuie să vii cu inovaţie. E una dintre căile succesului.

    BM: Cum se lansează un produs precum Bitdefender Box?

    Liviu Arsene, Bitdefender: Bitdefender Box este rezultatul a 16 ani de inovaţie. Pe de o parte suntem forţaţi de factorii externi să inovăm şi să venim cu tehnologii noi, dar în acelaşi timp avem şi un proces de inovaţie documentat intern, am reuşit foarte bine să trasăm nişte linii foarte exacte referitoare la modul în care ar trebui să decurgă procesul de inovare şi cum ar trebui ca fiecare angajat să ducă mai departe o idee până la final.

    Ca rezultat al acestui program intern am ajuns ca aproximativ 38% din competiţia noastră, din tot ce înseamnă industria de securitate cibernetică, să folosească cel puţin o tehnologie Bitfedender. Asta înseamnă că tot ce am reuşit noi să facem în materie de inovaţie este apreciat de competiţia noastră – am reuşit să ne vindem lor ideile. 
    În materie de stimulare a inovaţiei, avem un program de tipul „80-20”: 80% din timp angajatul şi-l petrece făcând ceea ce scrie în fişa postului, iar 20% din timp îl petrece urmărind proiecte personale, respectiv proiecte care ar putea să îmbunătăţească munca sau să aducă un plus de valoare unui proiect dintr-un alt departament.

    Am observat că acei 20% pe care angajatul îi petrece într-un proiect pe care el l-a început înseamnă extraordinar de mult pentru el, se implică şi este ca un mini-project manager, se duce la colegii din altă echipă, care vin cu un plus de cunoştinţe din alte domenii, şi încearcă să îi coopteze.

    Astfel de grupuri pot ajunge până la 15-20 de oameni, variind în funcţie de complexitatea proiectului, iar astfel se ajunge într-un final la o idee şi la un potenţial brevet.
    Un alt mecanism de inovare în cadrul companiei este prin finanţarea unor astfel de proiecte interne. De exemplu, din bugetul de cercetare şi dezvoltare, cam 25% din bani se duc către aceste idei, pe care noi le numim „Hail Mary”, idei despre care nu ştim dacă vor avea succes.

    Proiectul pentru Bitdefender Box (o soluţie de securitate cibernetică tip hardware, în afara sistemului de operare – n.r.) s-a născut atunci când un angajat a vrut să îşi cumpere un televizor dar nu mai găsea televizoare care să nu fie inteligente şi acest lucru era frustrant pentru el, în contextul în care ştia ce înseamnă să ai lucruri vulnerabile în reţeaua acasă.

    S-a întrebat cum să securizeze astfel de dispozitive, în contextul în care nu poţi să instalezi un antivirus la fel ca pe un laptop, de pildă. A vorbit cu colegi din departament din zona de hardware, alţii pe zona de programare şi au ajuns la o modalitate de a securiza dispozitivele inteligente din locuinţe.

    Proiectul a pornit în 2011, cu doi ani înainte de a fi lansat şi înglobează experienţa Bitdefender de 16 ani. Acesta include aproximativ 21 de tehnologii brevetate. Avem tehnologii la care competiţia speră să ajungă în 5-7 ani. Mai avem o regulă foarte strictă conform căreia nu vindem sau nu facem outsourcing de mai mult de trei tehnologii pentru un competitor, câteodată chiar nici mai mult de două, pentru că atunci există riscul să câştige un avantaj competitiv.

    O modalitate de a stimula inovaţia internă este prin parteneriate cu universăţile, prin care nu doar că venim cu energie proaspătă din zona de universităţi – studenţi, masteranzi, doctoranzi – ci îi ajutăm să găsească soluţii la probleme cu care ei se confruntă în mod constant. Ei sunt mult mai bine conectaţi şi vin tot timpul cu infuzia de tehnologie şi cunoştinţe noi. Centrele noastre sunt – în afară de cel din Grozăveşti – şi în Iaşi, Cluj, Timişoara.

    Tot ce înseamnă tehnologii dezvoltate de Bitfedender şi inovaţie făcute de noi este 100% românesc. Am încercat să nu facem software outsourcing, fiecare linie de cod este scrisă de un român – asta ne ajută la inovaţie.

    Andrei Frunză, CEO Clever Tech: Clever Taxi este brandul cu care am operat recent până la începutul anului, acum suntem Clever, activăm probabil în cea mai competitivă industrie la nivel mondial – e o industrie bazată per se pe inovaţie şi pe schimbarea logicii anterioare referitoare la modul în care transportul era privit.

    Astfel, în ADN-ul companiei Clever este inovaţia, iar modelul nostru de business se bazează pe economia colaborativă; suntem unul dintre exemplele relevante, cel puţin pe plan local din acest punct de vedere, indiferent că vorbim doar despre zona de taxi sau despre zona de transport alternativ, cum se întâmplă acum, în aceeaşi platformă sau în viitor. Vedem că în Bucureşti, mai mult ca în orice altă piaţă europeană, transportul este o problemă, astfel, inovaţia în cazul nostru a plecat din identificarea unor probleme şi oportunităţi.

    A fost un proces experimental, am trecut prin multe greşeli şi trecem în continuare, încurajăm experimentele şi învăţăm din ele. Pentru perioada imediat următoare, în ceea ce ne priveşte cred că inovaţia va rezulta dintr-o înţelegere şi mai bună a volumelor de date pe care le avem şi o prelucrare a lor într-un mod care să genereze valoare pentru consumatori – fie că vorbim de pasageri sau de şoferi, şi unii şi ceilalţi ne sunt clienţi în ecosistemul pe care l-am creat.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: Compania a împlinit anul acesta 25 de ani. Până în 2018 ne-am concentrat pe ferma de vaci, iar de anul trecut am lansat proiectul Lăptăria cu caimac. Am plecat de la o problemă reală în 2014, când preţul laptelui era unul dezastruos la poarta fermei şi noi mai aveam şi cel mai scump lapte din România, de foarte bună calitate şi în cantităţi destul de mari. Ne-am propus să facem produse de cea mai bună calitate şi am pornit, evident, de la o cercetare. Una făcută serios, la Bucureşti, Cluj şi Braşov, în urma căreia am descoperit că oamenii nu prea mai ştiu ce înseamnă produse lactate de calitate.

    După multe zeci de ani în care direcţia a fost una către prafuri, chimicale, procesări agresive şi termene de valabilitate imense, oamenii nu mai ştiau ce ar trebui să fie produsele lactate. Şi atunci am decis să ignorăm părerea lor şi să ne concentrăm pe ce înţelegem noi că ar trebui să fie calitate de top. Aceasta a fost lipsa oricăror prafuri, compuşi de lapte praf, chimicale, stabilizatori, coloranţi, zahăr, amidon etc.

    În piaţă, de multe ori laptele nu este doar lapte şi este procesat foarte agresiv. Dacă noi pasteurizăm laptele la 125 de grade, ceea ce este standardul industriei lactatelor în România, majoritatea nutrienţilor mor; rămân grăsimea şi calciul, cam atât.

    Prin urmare, noi am decis să pasteurizăm la temperatură joasă, să facem o omogenizare parţială – asta înseamnă că doar o mică parte din grăsimea din laptele nostru se poate metaboliza – sacrificând alte lucruri. Am sacrificat termenul de valabilitate şi avem cel mai scurt termen de valabilitate de pe rafturile din România, laptele expiră în 14 zile şi asta este posibil doar datorită felului în care ambalăm.

    Oamenii au crezut că ambalăm laptele la sticlă pentru că sticla este premium, dar nu este aşa, ambalăm la sticlă pentru că doar ea ne permite, tehnic, să facem astfel produsele. Dacă ambalam laptele la plastic, expira în 7 zile şi produsele nu mai erau vandabile într-un supermarket, pentru că un supermarket are nevoie de 10-11 zile termen minim de valabilitate. Procesul a fost foarte interesant, pentru că dincolo de ce ne-am dorit noi am continuat să împingem limitele.

    BM: Cum se inovează într-o companie atât de mare precum KPMG?

    Cristina Ionescu, KPMG România: Aş spune şi greu, şi uşor. Noi sutem diferiţi faţă de colegii mei de panel, pentru că suntem undeva la confluenţa între mediul de afaceri, între un grup foarte mare pe care îl avem în spate, şi între trenduri care sunt mai degrabă europene, dar nu neapărat uşor de localizat în ţară.

    Noi nu vindem produse, iar nevânzând produse nu avem cum să inovăm similar cu colegii din panel, să creăm produse noi, evident trebuie să ne axăm foarte mult pe inovaţie în experienţa angajaţilor noştri în cadrul companiei, precum şi pe experienţa clienţilor noştri în relaţie cu noi. Prin urmare, ne-am axat foarte mult pe schimbarea mentalităţii interne, pentru că majoritatea angajaţilor noştri sunt un suflu tânăr, avem o medie de vârstă de aproximativ 28-29 de ani în companie.

    Ei sunt crescuţi în mentalitatea pur românească a lucrului perfect, a temerii de a greşi sau de a eşua. Pe de altă parte, este adevărat şi că abordarea noastră este să mergem către clienţii noştri cu un anumit nivel de calitate, foarte ridicat, şi cu aşteptarea de la ei de a nu greşi.

    Prin urmare, cum să le ceri angajaţilor să vină cu idei noi? Considerând că ideile noi necesită o investiţie de timp, o investiţie de încredere în faptul că dacă spui ceva şi vii cu o idee, s-ar putea să iasă sau nu, există posibilitatea de a eşua, există necesitatea unei culturi organizaţionale în care pentru ideile mai puţin de succes nu vor exista repercusiuni. Iarăşi, este un punct de discutat cu privire la tehnologie: în ce măsură inovaţia înseamnă tehnologie?

    Noi am început cu iniţiative încă de la începuturi, în urmă cu mai mulţi ani, tot schimbăm iniţiativele şi este important că nu încercăm să setăm un mod de lucru standardizat, ci să lăsăm la latitudinea angajaţilor să ne transmită ce tip de proiecte „prind. De altfel, şi noi ne bazăm destul de mult pe statistici, dar statisticile noastre nu sunt atât de relevante, pentru că noi nu avem drept clienţi consumatorii finali.

    Consumatorii noştri finali sunt firme la care mergem şi care ne privesc cu încredere şi ne solicită sfatul; atunci ceea ce facem noi pentru a da un sfat avizat este să testăm noi, intern, toate tehnologiile pe care încercăm să le propunem şi clienţilor noştri.

    Nu vrem să fim ca cizmarul fără cizme şi testăm, investim în a înţelege care este diferenţa între marketing, imagine şi realitatea produselor respective.

    Provocarea pe care am preluat-o eu acum trei ani a fost să las la o parte pălăria de consultant în eficientizări de procese şi să generez un nou tip de business pentru KPMG, înţelegând ce înseamnă tehnologiile, cum să le punem în picioare şi cum să ne adresăm pieţei. Noi suntem mai degrabă contabili decât companie de tehnologie, şi atunci evident că ne-am dus în partea financiară.

    Un exemplu în acest sens este referitor la o modalitate nouă de înregistrare a facturilor furnizori şi voi da acest exemplu pentru a fi pe înţelesul tuturor, întrucât aveţi cu toţii furnizori şi foarte posibil să aveţi un departament contabil în care lucrurile se fac într-o măsură mai mică sau mai mare în mod manual. Am căutat pe piaţă diverse tehnologii existente să vedem cum putem să facem astfel încât să îmbunătăţim acest proces şi să devenim noi furnizorii clienţilor noştri de tehnologie, software as a service (SaaS).

    Acum suntem deja la punctul la care, testând, am ajuns la un nivel de automatizare de aproximativ 90% pe facturile clienţilor noştri, acest demers crescând productivitatea şi eliberând timp în departamentul financiar pentru activităţi cu valoare adăugată mai mare.
    BM: Cum se finanţează inovaţia? Pe cine trebuie să convingi în cadrul unei companii ca proiectele inovatoare să fie finanţate şi care sunt provocările pe care le întâmpinaţi?

    Cristina Ionescu, KPMG România: Din fericire, există din ce în ce mai multă aplecare spre intuiţie şi spre înţelegerea faptului că a analiza foarte mult înainte şi a gândi în metrici tradiţionale, cum ar fi ROI (return on investment – n.r.), cum ar fi efectul financiar al scăderii costurilor sau al creşterii veniturilor, este mai puţin relevant atunci când analizezi investiţia într-un proiect inovativ. În acelaşi timp, într-adevăr, nu este uşor să obţii finanţare pentru că, de cele mai multe ori, poate maximum de 10% din proiecte vor genera beneficii aşa cum te aştepţi. Cel mai important este să ai anumite persoane care cred atât de mult în ceea ce fac, care vin cu dorinţă, cu capacitatea de a merge „the extra mile, care pot să convingă managementul că ideea respectivă are substanţă şi care vor muta munţi pentru a-şi duce ideea la bun sfârşit.

    Noi lucrăm foarte mult pe proiecte, iar angajaţii vor avea perioade libere în care au timp de creaţie, timp în care să se gândească la tot felul de idei. Pentru noi nu e neapărat o investiţie financiară ca atare, ci o investiţie de timp.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: Pentru următorii cinci ani, noi mai avem nevoie de un buget de investiţii de 14 milioane de euro, pentru că vrem să recuperăm ambalajele, să le refolosim. Până acum am susţinut inovaţia din credite şi din resurse proprii. Investiţiile în proiecte inovatoare variază foarte mult: au existat produse pe care le-am dezvoltat cu câteva mii de euro buget, altele în care am investit zeci de mii de euro şi produse în care am investit zeci de mii de euro şi încă nu au ieşit. În cazul nostru, pentru că nu folosim ingredientele „la sac”, sunt foarte complicate dezvoltările, pentru că nu ştim dacă vor ieşi sau nu acele produse. Nu avem un proces standardizat, să ştim că vom ajunge la un rezultat într-un anumit timp. Avem produse la care lucrăm de un an şi jumătate, de când am lansat Lăptăria, şi care încă nu au ieşit la un nivel satisfăcător.

    Vrem ca mai departe să recuperăm sticlele, dar şi acolo sunt tot felul de probleme. Colegii din industria berii, de exemplu, se lovesc de problema întoarcerii sticlelor cu motorină, cu ulei de motor sau chiar cu otravă şi atunci, tehnic, trebuie să te asiguri că nu există niciun fel de risc pentru consumatori.

    Există echipamente produse în Statele Unite care costă 60.000 de euro bucata – pentru o linie de producţie ai nevoie de câteva bucăţi; acestea citesc instantaneu conţinutul chimic al sticlei şi, dacă este în neregulă, o aruncă într-o cutie metalică unde este spartă. Noi vrem să investim, în primul rând, într-un sistem de recuperare a sticlelor care înseamnă reverse vending machines, unde pui ambalaje şi recuperezi bani. Există apoi partea de spălare: trebuie identificat dacă e sigur ca sticla să fie spălată, e nevoie de un sistem robotizat de management al depozitelor – investiţiile sunt mari.

    Noi am făcut două sacrificii în privinţa produselor noastre: unul este termenul de valabilitate, celălalt este preţul. Produsele noastre sunt destul de scumpe, inovaţia se traduce exact în această direcţie, în disponibilitatea consumatorului de a plăti pentru acele lucruri. În final, nu noi, companiile, susţinem aceste costuri, ci consumatorii noştri, cei care plătesc pentru produsele respective.

    Legat de finanţare, noi anul acesta ne-am oprit cu investiţiile, dar anul viitor vrem să scoatem o emisiune de obligaţiuni în jurul valorii de 2 milioane de euro şi în următorii trei sau patru ani vrem să ne listăm la bursă.

    Andrei Frunză, Clever Tech: Noi suntem, pe de-o parte, într-o situaţie privilegiată dată de faptul că îi avem acţionari pe cei de la Daimler şi pe cei de la BMW, care au disponibilitatea de a investi semnificativ în companie. De la momentul achiziţiei, au investit peste 20 de milioane de euro în operaţiunile Clever. Provocarea este că şi toţi ceilalţi competitori, vorbim de alţi 3-4 jucători pe piaţă, sunt cel puţin la fel de bine finanţaţi.

    Aşadar, diferenţa o va face nu atât volumul finanţărilor care alimentează operaţiunile fiecărei platforme, ci mai degrabă, din punctul nostru de vedere, implementarea locală, înţelegerea locală a pieţei, atenţia către procesele interne. Sunt aspecte interne, operaţionale unde ştim că putem face diferenţa în piaţă, o piaţă pe care şi noi o vedem mai puţin sensibilă la zona de preţuri şi mai sensibilă la calitatea serviciilor care sunt oferite. Cel puţin în Bucureşti şi în oraşele mari, unde traficul este de multe ori groaznic, e mai important să ai o experienţă plăcută, cu o maşină cel puţin decentă, care soseşte la timp şi îţi asigură drumul într-un orizont predictibil de timp, decât o diferenţă de 10%, poate, la nivelul preţului.

    Şoferii pot avea un nivel de trai peste media oricărui oraş din România; un şofer care lucrează constant, zilnic, poate câştiga peste 2.000 de euro lunar.
    Investiţiile au mers în zona operaţională, mai investim masiv în notorietatea brandului şi a serviciului pe care îl oferim, precum şi în oferirea de beneficii suplimentare către pasageri, sub formă de discounturi, sau către şoferi, sub formă de bonusuri. Toate acestea generează o nouă provocare legată de profitabilitatea businessului, suntem şi noi, ca toţi ceilalţi jucători, într-o etapă de dezvoltare, de investiţii, dar vedem un orizont de break-even şi profitabilitate în următorii doi ani.

    Liviu Arsene, Bitdefender: Cel puţin pentru proiectele cu adevărat inovatoare, cred că undeva la 20% din bugetul de R&D (de cercetare şi dezvoltare) al Bitdefender se duce în mod direct către acele proiecte. Procentajul s-a menţinut de-a lungul anilor şi ca să vă faceţi o idee despre ce sumă e vorba, cred că între 2014 şi 2017 bugetul de R&D a fost undeva între 89 şi 90 de milioane de euro. Procesul de inovare a început încă din 2001, odată cu alocarea de resurse. Am fost prima şi singura companie care a introdus, la momentul respectiv, actualizările de securitate. Până atunci, produsele de securitate se actualizau prin dischete, descărcai noile semnături, puneai discheta în desktop şi făceai update. Noi am fost prima companie – dacă vreţi, şi asta e o metrică pentru inovaţie – care a introdus actualizările pentru soluţiile de securitate.

    Normalizarea procesului – şi prin asta înţeleg documentarea paşilor pe care trebuie să îi parcurgi de la momentul în care ţi-a venit ideea, ca angajat, până la momentul în care obţii brevetul – cred că a început în urmă cu 4-5 ani şi eu am lucrat la implementarea proiectului intern.

    Am creat efectiv documente pe care orice angajat le poate accesa, cu instrucţiuni, inclusiv modul în care trebuie să abordezi discuţia cu avocaţi specializaţi care se ocupă de brevetare. Uneori, v-o spun din experienţă, poate deveni extraordinar de frustrant când cineva te întreabă constant: „De ce? De ce e mai bună ideea ta? Demonstrează!. Am încercat să documentăm inclusiv răspunsul la astfel de întrebări şi am observat că odată ce un angajat a trecut prin acest proces, se duce singur şi devine un fel de evanghelist pentru întreg procesul. Am mai observat că, odată ce a propus un brevet, chiar dacă acela a fost respins, el încearcă din nou. Unul dintre avocaţii noştri ne-a spus la un moment dat: „Pentru fiecare idee pe care o ai, s-au gândit 3 sau 5 oameni înaintea ta la acelaşi lucru. Prin urmare, să nu vă descurajaţi dacă a venit altcineva cu aceeaşi idee, voi trebuie să vă gândiţi ce faceţi diferit sau poate ajungeţi la acelaşi rezultat folosind alt proces.

    Daniel Bitere, GRUPUL Agricola: Ouăle Inimoase şi Ouăle Ochioase sunt, practic, alimente funcţionale, cele Ochioase conţin luteină, care ajută la îmbunătăţirea vederii. Ideea a venit de la colegul nostru care conduce divizia de ouă, el este doctor în nutriţia animalelor şi a reuşit să atragă o finanţare de 85% din partea Uniunii Europene. Proiectul a durat aproape patru ani, practic s-au identificat plantele şi seminţele care duc la creşterea acestor nutrienţi în ouă şi păstrarea lor până în ultima zi a termenului de valabilitate. De asemenea, după ce le-am identificat am urmărit să vedem dacă se transferă în corpul uman; am făcut studii pe voluntari, exact ca în cazul medicamentelor, iar rezultatele au confirmat intenţia noastră. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte Puiul Fericit şi Puiul Familist, au existat surse de finanţare internă, la fel şi în cazul semipreparatelor. Tocmai am finalizat în acest an o investiţie de 5 milioane de euro, prin care am mărit capacitatea liniei de producţie a semipreparatelor fără E-uri.

    Cosmin Anghel, Globalworth: Cred că poţi să investeşti atât de mult cât îţi permit soluţiile inovatoare din piaţă. Din punctul de vedere al costului, proiectul pe care îl inaugurăm astăzi (27 noiembrie – n.red.) se situează undeva la 1 milion de euro, iar decizia de a investi vine tocmai din faptul că succesul afacerii noastre este strâns legat de capacitatea de a oferi chiriaşilor un mediu de lucru plăcut, o ambianţă de lucru care să îi facă mai productivi şi să îi facă să petreacă cât mai mult timp la birou, asigurând atât ceea ce generaţia millennials caută tot mai mult, raportul work/life cât mai echilibrat, cât şi posibilitatea de a interacţiona.
    Foarte multe companii, cu precădere cele din zona de tehnologie, recunosc mai repede beneficiile unor astfel de proiecte, ale unor astfel de inovaţii. Printre chiriaşii noştri se numără şi companii din domeniul serviciilor financiare, cu angajaţi dinamici, mult mai sensibili la interacţiune şi la relaţionare, dar şi la aspectele legate de ecologie, de ecosistem.

    Adrian Zărnescu, Syswin Solutions: La noi, finanţarea provine din trei direcţii: una ar fi finanţarea externă, prin care o companie sau o corporaţie identifică o nevoie şi atunci are nevoie de o soluţie foarte rapid, asigurând finanţarea dezvoltării acelei soluţii, apoi finanţarea internă, prin care proiectele gândite sau inventate de colegi sunt puse în practică, şi finanţarea prin fonduri europene, care ne asigură cele mai multe fonduri pentru a dezvolta noi produse pe care să le punem pe piaţă. Prin astfel de finanţări am reuşit, în ultima perioadă, să punem pe piaţă trei produse de serie.

    Cristian Pocovnicu, Qualitance: Modelul nostru de business implică furnizarea de servicii pentru alte companii, prin urmare noi facem practic inovaţie pentru alte companii. Sunt însă câteva aspecte pe care le văd în piaţă şi cred că sunt important de punctat; dacă ne uităm puţin în urmă, acum 10 ani toată partea aceasta cu inovaţia era ceva interesant de avut, dar nu neapărat ceva obligatoriu într-un business. Acum vedem din ce în ce mai mult că, pentru a supravieţui, pentru a putea să mergi mai departe, trebuie să începi să te axezi constant pe investiţii în zona de inovaţie.

    Un alt aspect este acela că în fiecare an trebuie să existe un buget alocat pentru zona aceasta şi trebuie să existe echipe specializate care cu asta se vor ocupa, în asta vor investi. Nu este suficient să ai o idee, pentru că idei are toată lumea. Tot timpul trebuie să ne uităm la execuţie, iar inovaţia şi procesul de inovare reprezintă ceva aproape matematic. Sunt procese, lucruri standardizate, echipe specializate, sunt echipe care fac cercetare. Ideile nu vin de la o anumită persoană, ele vin de la o echipă colaborativă: clienţi, consumatori finali, echipe interne care se ocupă de subiect.

    Companiile mari, care au un pedigriu şi se uită în afară, au început să investească substanţial, pentru că îşi dau seama că păstrarea statu-quo-ului şi rularea aceluiaşi model, făcând doar optimizări, nu mai sunt suficiente. Trebuie să începi să investeşti în partea aceasta de inovaţie, pentru că şi în condiţiile în care nu toate proiectele funcţionează, cele care au succes îţi vor aduce plusvaloare, te vor propulsa în topurile companiilor din domeniu. Cred că e destul de important de subliniat şi că partea de inovaţie nu trebuie să fie scumpă, există o diferenţă între procesul de inovaţie – vorbim despre o perioadă scurtă de timp şi un buget mai mic – şi momentul când aceasta devine produs.

    Într-adevăr, un produs este extrem de scump, pentru că acolo trebuie să vii şi să implementezi ce ai scos din procesul de inovaţie, dar inovaţia înseamnă echipe mici, agile, de cele mai multe ori scoase în afara organizaţiei pentru a avea posibilitatea să se concentreze cu adevărat pe ce trebuie să facă.
    Adrian Zărnescu, Syswin Solutions: Am să vă contrazic: să inovezi nu este atât de simplu, este greu de crezut că bugetele pentru inovaţie sunt mici. Până să ajungi la un produs de piaţă sau la o lansare în producţie, totul este inovaţie. Iar inovaţia merge mână în mână cu cercetarea, pentru că o idee pe parcurs se modifică şi fie se împarte în şase produse, fie va devia către un alt produs care nu a fost gândit iniţial.

    BM: Cât de mari sunt departamentele de R&D din cadrul companiilor pe care le reprezentaţi?

    Daniel Bitere, GRUPUL Agricola: În cadrul grupului Agricola nu există un departament dedicat, avem echipe mixte, interdepartamentale; fiecare firmă din grup are între 4 şi 8 oameni care se ocupă de cercetare şi de aducere a ideii până la stadiul de produs şi apoi produs lansat pe piaţă. Există un buget pentru zona aceasta, luat din zona de investiţii, undeva la vreo 20%, şi aş spune că fiecare produs variază şi primeşte un buget suplimentar în funcţie de ce venituri ar putea genera pentru companie.

    Liviu Arsene, Bitdefender: Industria noastră este extraordinar de competitivă, motiv pentru care 50% din angajaţii Bitdefender lucrează în R&D. E greu să găseşti pe cineva în companie care nu are cunoştinţe tehnice sau care nu are un background cât de cât tehnic. Din 1.700 de angajaţi, peste 800 lucrează în R&D. Nu toţi care lucrează sunt programatori, avem inclusiv echipe de matematicieni care probabil ar putea scrie cod, dar scopul lor este să dezvolte noi algoritmi, noi formule matematice pe care ceilalţi colegi le transcriu în cod. Drept dovadă, în ultima perioadă am reuşit să scoatem şi un număr foarte mare de brevete pe zona de inteligenţă artificială şi învăţare automată. Toţi aceşti algoritmi sunt folosiţi, într-un mod sau altul, în restul tehnologiilor Bitdefender.

    O preconcepţie cu care ne-a obişnuit Hollywood este că există acea artificial intelligence care de fapt e un singur algoritm; nu, sunt o serie de algoritmi care lucrează împreună şi nu fac altceva decât să îmbunătăţească nişte tehnologii existente, oferind plusuri de performanţă, de viteză, de procesare. Fiecare algoritm în parte poate deveni un brevet, poate deveni un patent, pentru că el rezolvă practic o problemă pe care altcineva dinainte nu a reuşit să o rezolve.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: Noi suntem o echipă mică, de 62 de oameni, deocamdată între 12 şi 15 persoane lucrează la dezvoltarea unor produse noi. Pentru brânzeturi, am adus profesori din Italia şi din Franţa şi am încercat să reinventăm un pic produsele româneşti, am încercat să adaptăm tehnicile lor pe gustul local.

    BM: Este România astăzi un mediu propice pentru inovare?

    Cristina Ionescu, KPMG România: Cred că România a fost întotdeauna un mediu propice pentru inovare, pentru că, istoric vorbind, noi am venit tot timpul cu idei. Poate că nu am fost recunoscuţi ca atare în piaţă, până la momentul în care globalizarea a adus o notorietate mai mare României. Cred că ne-a lipsit mai degrabă curajul, pentru că am fost foarte mult obişnuiţi să facem dar să fie absolut normal că am făcut, adică să nu ne prezentăm cu „Ia uite ce idee am avut – asta până la succesul Bitdefender, până la succesele consecutive ale diverselor companii româneşti care au creat într-adevăr un fel de Silicon Valley ce creează, la rândul său, un val de dorinţă a românilor de a rămâne în ţară.

    Evident că din perspectiva noastră trebuie cumva să ţinem seamă de trendurile internaţionale dar şi de dorinţele românilor, care sunt un pic diferite; vrem să fim inovatori, dar de multe ori nu ne este uşor pentru că nu avem bugete, similare cu cele europene, pentru că nu stăm atât de bine în diverse statistici europene. Cu toate acestea, avem olimpici în robotică, avem staruri din toate punctele de vedere pentru că suntem nişte luptători şi pentru că noi, românii, avem un mod de a gândi şi un mod de a lupta şi a inova pe bază de ştiinţă, pe baza unor lucruri relevante, nu doar pe baza unui stil de marketing de tip american.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: România nu este un mediu propice pentru inovaţie, nu am ajuns încă în acea etapă istorică. Nu lipsesc neapărat resursele financiare, toată lumea se plânge de subiectul ăsta dar eu nu cred că este adevărat, se găsesc bani în piaţă la bănci, se găsesc bani în piaţa de capital, se pot accesa fonduri europene care, după cum ştiţi, rămân de multe ori neaccesate.

    Ceea ce ne lipseşte este un management şi o organizare; există insule de normalitate reprezentate de diverse companii care încearcă să facă lucrurile corect, dar nu există asociere, nu există cooperative, nu există organizaţii mari care să genereze impact la nivelul întregii societăţi. Există Bitdefender, care face lucrurile foarte bine în curtea proprie, e o insulă fantastică, un model pentru mulţi alţii, dar trebuie să privim lucrurile în ochi: suntem insule. Insule pe un ocean care nu pune accentul pe ştiinţă, care nu pune accentul pe educaţie, care nu pune accentul pe organizare. Cel mai rău în ţara asta suferim din lipsă de organizare.

    BM: Ce sfat aveţi pentru companiile din România, astfel încât să inoveze în continuare?

    Cosmin Anghel, Globalworth: Cred că cel mai bine ar fi să încercăm să nu ne mai descurcăm pur şi simplu, în pur spirit balcanic, ci să încercăm să ne descurcăm inovând. Cu siguranţă vor fi beneficii şi pe termen scurt, pentru că digitalizarea şi inovaţia prin tehnologie vor aduce rezultate rapide. La fel de convins sunt că vom vedea un impact – atât imediat cât şi unul pe termen lung – în eficienţă şi în performanţă în exploatarea fiecăruia dintre businessurile despre care am vorbit, aşa cum nu vom avea decât de câştigat din creşterea productivităţii, a siguranţei, a satisfacţiei angajaţilor noştri, pentru că sunt convins că, indiferent de domeniul de activitate, resursa principală e resursa umană.

    Adrian Zărnescu, Syswin Solutions: Înainte de toate, companiile trebuie să permită angajaţilor să inoveze lăsându-i să viseze şi să investească în visurile lor, pentru că în felul acesta fac şi retenţie de personal dar şi optimizează procese, crescând cash-flow-ul companiei. Investiţia în inovaţie va aduce mereu un câştig, chiar dacă uneori pare mai îndepărtat.

    Liviu Arsene, Bitdefender: Inovaţia porneşte din interiorul companiei, din cultura companiei, şi în primul rând angajaţii trebuie să simtă că sunt într-un mediu colegial şi că nu trebuie să le fie frică de eşec. Trebuie să conştientizeze faptul că a greşi e uman, nu toate ideile sunt de sute de milioane de euro, ci pot fi nişte soluţii la probleme cu care ne confruntăm cu toţii.

    Cristina Ionescu, KPMG România: Având în vedere că majoritatea clienţilor noştri sunt directori financiari sau directori generali, sugestia noastră este mai degrabă spre schimbarea de paradigmă, spre a gândi ca nişte investitori în proiecte interne mai degrabă decât, în mod tradiţional, prin măsurarea unor rezultate sau a unor aşteptări financiare cu privire la aceste proiecte de inovaţie. În schimb, aş vrea să subliniez că ar fi foarte bine să nu se ardă nişte etape; sunt în continuare companii la care nivelul de standardizare a proceselor este relativ mic, dar care vor să facă inovaţie şi să ardă etape.

    Atunci ar trebui să existe un echilibru între stabilitate, cu îmbunătăţirea proceselor companiei, între creşterea organică şi creşterea care va veni din aceste proiecte sau produse inovatoare. Acest echilibru vine şi din educaţie, inclusiv din capacitatea de a căuta schimbarea şi de a copia modalităţi de lucru deja puse în practică, pentru că dacă vei copia ceva bun nu înseamnă că plagiezi, ci că nu reinventezi roata, bazându-te pe experienţa altora care deja au aplicat şi au învăţat secretele.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: Noi, când am început proiectul Lăptăriei, prima treabă tehnică a fost să vorbim cu experţi din industrie, experţi cu 20-30 de ani de experienţă. Toţi ne-au spus aceeaşi poveste: „Terminaţi cu prostiile astea cu produse de top, cu sticle din sticlă, cu ingrediente curate, ce vă deranjează laptele praf? Faceţi mass-market, volume mari şi o să aveţi profit. Cred că problema e la mentalitate şi mentalitatea ar trebui să fie de a îmbunătăţi lucrurile continuu, nu de a le păstra aşa cum sunt deja.

    Daniel Bitere, GRUPUL agricola: Faţă de majoritatea producătorilor mari din industrie, noi ne-am diferenţiat prin produse inovatoare, produse care aduc beneficii clare consumatorilor. Pe o piaţă pe care aproape toate produsele au aceleaşi caracteristici, este esenţial să găseşti o nişă, zona în care nu există competiţie, şi să creezi noi segmente. Important este să simţi care segmente au potenţial; idei sunt multe, dar nu toate ajung să genereze şi vânzare.

    Cristian Pocovnicu, Qualitance: Dacă ar fi să dau un sfat punctual, acesta ar fi să îşi aducă consilieri, să încerce să atragă talent din afară, cu o altă gândire, care să facă o infuzie de idei în cadrul companiilor.

  • Cu ce strategie au reuşit nemţii de la dm drogherie market să ajungă la venituri de aproape 500 de milioane de lei în România

    Compania dm, care deţine în România 105 unităţi, dintre care 12 deschise anul trecut, a înregistrat în cel mai recent an financiar venituri de 498 de milioane de lei, în creştere cu 20 de procente; echipa locală a businessului a crescut la rândul său cu 185 de persoane, ajungând la 940 de angajaţi. Recent, businessul a alocat un buget de 35 de milioane de lei pentru dezvoltarea la Timişoara a unui sediu central şi a unui depozit, una dintre cele mai importante investiţii realizate în plan local. Suprafaţa proiectului este de peste 32.000 de metri pătraţi: sediul, în care lucrează o echipă de 123 de angajaţi, este structurat pe trei niveluri şi are o suprafaţă de 2.600 mp, iar depozitul, cu o echipă de 147 de angajaţi, se întinde pe o suprafaţă de 67.000 de metri pătraţi.

    Compania dm, originară din Germania, este prezentă în România de aproape 12 ani, primul magazin fiind deschis la Timişoara. Reprezentanţii businessului spun că decizia de a intra în piaţa locală în anul 2007 s-a bazat mai ales pe faptul că România se afla în perioada de boom economic, tocmai ce intrase în Uniunea Europeană, iar asta facilita achiziţiile intracomunitare şi alinierea legislativă după noile norme. Iniţial, pentru extindere a fost bugetată o sumă foarte mică, în jurul a 200.000 de lei. „Ne-am dat seama însă foarte repede că de acei bani cumpărăm numai softul, aşa că bugetul iniţial s-a mărit la circa 1 milion de euro în primul an”, povesteşte Cristian Crişan, administrator al dm drogerie markt România. Cu toate că perioada era propice, extinderea nu a fost uşoară. „Chiriile erau la preţuri nebune sau foarte mari. Foarte multe dintre cele 105 magazine pe care le avem sunt stradale. Să creezi magazine stradale în centre de oraş, în poziţii cheie, nu mai e atât de uşor. A fost o mare provocare să găsim spaţiile potrivite, la condiţii comerciale care să ne permită să venim cu preţuri cât mai corecte.”
    La început, o mare provocare a fost şi să obişnuiască clienţii români cu conceptul de drogherie, şi asta pentru că termenul era cunoscut în rândul populaţiei preponderent cu sensul de farmacie. „A durat foarte mult. În plus, când am intrat în România începuseră să se extindă galeriile şi hipermarketurile. Clientul a trebuit obişnuit că este mai avantajos pentru el să meargă într-un magazin specializat”, subliniază Crişan. El spune că în prezent, la nivelul Europei de Sud-Est, piaţa locală este comparabilă cu celelalte state vecine în care este prezent businessul. „Diferenţa o face faptul că în România conceptul de drogherie nu este atât de cunoscut ca în Ungaria, unde activează deja de peste 20 de ani. Dar suntem peste Bulgaria.” O altă provocare a fost, potrivit lui Crişan, educarea clienţilor în ceea ce priveşte consultanţa pe care o au la dispoziţie în magazinele dm, spre deosebire de hipermarketuri: „Nu ai stresul aglomeraţiei, ai parte de o atmosferă plăcută, la noi e linişte în magazin”. Nici adaptarea preţurilor nu a fost un pas uşor, adaugă reprezentantul dm. „Noi, fiind un lanţ mic la momentul respectiv, degeaba aveam puterea brandului, pentru că raportat la retailul din România eram foarte mici. Şi atunci ne-am chinuit foarte mult să adaptăm preţurile pieţei.” Clienţii companiei sunt majoritar persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, cu venituri medii.
    Cele mai căutate categorii de produse cuprind articole de parfumerie, protecţie solară, produse de frumuseţe şi îngrijire, cosmetice de păr şi articole pentru casă.
    Potrivit lui Crişan, investiţia medie necesară pentru deschiderea unei noi unităţi dm, cu tot cu marfă, este de 500.000-600.000 de euro. „Noi mergem pe suprafeţe de 350-400 de metri pătraţi”. Principalii competitori, spune el, sunt toate magazinele mari, şi asta pentru că „sortimentaţia de produse o are şi Carefourr, o are şi Kaufland, şi Auchan, doar că noi suntem specialişti, avem o sortimentaţie mult mai dezvoltată. Doar noi avem o drogherie în adevăratul sens al cuvântului”.
    Compania dm drogerie markt a fost înfiinţată în 1973, iar până în prezent retailerul s-a extins în 13 state: Austria, Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. La nivel european, lanţul de drogherii funcţionează cu o echipă de peste 62.000 de angajaţi şi 3.668 de magazine. În anul financiar 2018/2019, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de peste 11 milioane de euro, în creştere cu 4,6%. Momentan, din planurile companiei nu face parte şi o extindere în afara Europei, însă Crişan spune că dm are o colaborare cu Asia în zona de  online, de distribuţie. „Avem foarte bine dezvoltată partea de marcă proprie, care cuprinde peste 4.000 de articole. Toate produsele marcă proprie se produc în Germania.” În ceea ce priveşte piaţa locală, pentru anul următor reprezentanţii businessului plănuiesc deschiderea a încă 12 unităţi. „Suntem în toate oraşele mari, în cele mici încercăm să ajungem, dar nu putem intra pentru că nu este putere de cumpărare”, spune Crişan. În schimb, potrivit Anitei Pop, HR manager la dm drogherie market, există şi o problemă a oraşelor mari, de talia Bucureştiului sau a Clujului, respectiv lipsa angajaţilor. „Şi noi suntem afectaţi de fluctuaţii, dar ne situăm în media pieţei. Cu cât oraşul e mai mare, cu atât rata şomajului este mai scăzută şi este mai greu să găsim angajaţi”, spune ea, adăugând că cel mai greu de găsit sunt casierii sau angajaţii din poziţii similare, la nivel de magazine.

  • Cum a devenit o ţară vecină cu România un centru fierbinte al industriei mortale a contrabandei de carne vie

    Când o tragedie – moartea a 39 de imigranţi, găsiţi sufocaţi într-un camion în Essex – a lovit Marea Britanie, ziarele locale, cu pretenţii sau tabloide, s-au întrecut să coboare pe firul poveştii şi au ajuns până în Bulgaria, cea mai săracă economie din Uniunea Europeană. Cum a devenit Bulgaria un rai pentru contrabandiştii de oameni?

    The Sun, un tabloid, este unul dintre ziarele care au urmărit firul acestei poveşti. Chiar dacă modul în care a redat-o este eclectic, aceasta arată modul în care este percepută în Marea Britanie, o ţară care vrea să părăsească UE, periferia Uniunii. The Sun are unul dintre cele mai mari tiraje din Regat. Patronul său, Rupert Murdoch, este un susţinător al Brexitului.

    „Sun Online poate dezvălui cum Bulgaria a devenit un centru fierbinte al industriei mortale a contrabandei umane, de 5,5 miliarde de lire la nivel mondial – cu profituri de mii de lire sterline per migrant”, scrie publicaţia britanică.

    Din umbră, într-una dintre staţiunile turistice ale Bulgariei, imigranţi epuizaţi urmăresc mulţimile de oameni care trec pe lângă ei, căutându-i pe cei care îi pot ajuta să ajungă în Marea Britanie. Nu durează mult – cam 10 minute – pentru ca ei să găsească bande brutale de contrabandişti şi intermediarii care să-i poată trece peste graniţă. Serviciile vin cu un cost imens – uneori chiar moartea.

    „Se numeşte jocul”

    Poliţia britanică lucrează pentru identificarea cercurilor de contrabandă irlandeze cu posibile legături cu bandele bulgăreşti după ce 39 de imigranţi, printre care un adolescent, au fost găsiţi morţi în Essex în interiorul unui camion frigorific înmatriculat în Bulgaria. Mai multe persoane au fost arestate în urma tragediei: patronul unei firme de transport, Thomas Maher, şi soţia sa, Joanna, au fost reţinuţi sub suspiciunea de conspiraţie la trafic de persoane şi uciderea a 39 de oameni, în timp ce şoferul camionului-sicriu Maurice „Mo“ Robinson este anchetat pentru suspiciunea de omor. În mod alarmant, comerţul ilicit, supranumit „Jocul”, este în creştere – cu familii din ce în ce mai disperate care fug de război, de sărăcie şi de instabilitatea din ţările lor de origine pentru „primitorul” Regat Unit.

    „Dacă mergi, reuşeşti. Dacă nu mergi, pierzi. De aceea îi spun «jocul»“, explică un migrant afgan, Ahmad Shakib, în vârstă de 20 de ani, care a ajuns în Serbia din Bulgaria după trei „jocuri“. Pentru mulţi imigranţi, Bulgaria este o ţară de legătură atractivă. Este membru al UE din 2007 şi se învecinează cu Turcia – unde se strâng familii fugite din Siria, Irak şi Afganistan. „Motivul pentru care Bulgaria a devenit o atracţie pentru bandele de contrabandă cu oameni se reduce într-adevăr la geografie”, spune Alexander Betts, specialist în migraţie forţată şi afaceri internaţionale la Oxford.

    „Este locul în care un număr mare de oameni disperaţi goniţi de războiul şi sărăcia din Africa şi Orientul Mijlociu pot ajunge înainte de a avea nevoie de paşapoarte şi documente oficiale.“ „Există un număr mare de migranţi blocaţi în Bulgaria şi în alte ţări balcanice, disperaţi să ajungă mai spre vest, dar fără documentele de care ar avea nevoie pentru a face acest lucru, iar bandele din spatele comerţului de contrabandă cu oameni chinuiţi de probleme îi vânează pe aceşti oameni pentru a face bani“, a adăugat el. De asemenea, imigranţii din ţările Asiei de Est precum China sunt aduşi ilegal în Bulgaria prin Orientul Mijlociu. În oribilul caz Essex, cei 39 de migranţi sunt cu toţii chinezi.

    Mafioţi fără scrupule

    „Bandele de contrabandişti sunt nemiloase şi doresc bani. Dacă nu-i obţin, i-ar putea ţine ostatici pe membrii familiei rămaşi acasă sau chiar i-ar putea răpi“, spune avocatul specializat în imigrare Harjap Bhangal. Aceasta este adesea situaţia migranţilor chinezi. Temutele bande chineze Snakehead – care fac milioane cu sclavi şi prostituate „importate” din est în vest – s-ar putea să fi  jucat un rol în ultima tragedie. În 2013 se estima că circa 600.000 de oameni au intrat în UE ilegal în fiecare an, iar aproximativ 80% dintre ei erau aduşi de aceşti Snakehead. Mafioţii chinezi ar putea avea legături şi cu alte orori – inclusiv cu cazul celor 58 de imigranţi ilegali chinezi găsiţi morţi, sufocaţi, într-un camion din portul Dover, Kent, în anul 2000.

    Ajunseseră în Europa de Est cu avionul înainte de a primi paşapoarte furate pentru a fi duşi peste graniţe. „Capii interlopi controlează procesul de aducere de la un capăt la celălalt. Au contacte în China, Marea Britanie şi la fiecare oprire de pe traseu“, a informat Serviciul Naţional de Informaţii Penale din Marea Britanie. În zona Podul Leilor din Sofia, gangsterii bulgari recrutează în fiecare seară sute de oameni pentru a-i duce în Europa de Vest – cu condiţia să fie dispuşi să se înghesuie în maşini şi să plătească mai mult de 600 de euro fiecare.

    Unii migranţi ajung să plătească 10.000 de euro pentru călătoria lor periculoasă spre vest. „Toată lumea ştie să vină la pod pentru a găsi un contrabandist”, povestea Amid, un sirian de 23 de ani, pentru Al Jazeera în 2015. „Ei lucrează foarte pe faţă. N-ai cum să nu găseşti unul în 10 minute.“ În primul rând, imigrantul cade de acord cu contrabandistul asupra preţului şi detaliilor. Apoi îşi vede fiecare de treaba lui. Câteva zile mai târziu, imigrantul întâlneşte un şofer într-o locaţie separată şi urmează transportul spre graniţă.
    Familii care dorm în paturi infestate cu ploşniţe

    În aşteptarea preluării, unii imigranţi stau la pensiuni, unde dorm în paturi infestate cu paraziţi precum ploşniţele şi împart o toaletă murdară cu zeci de alţii ca ei, relatează Wall Street Journal. Oficialii de securitate bulgari au declarat că poliţiştii fac descinderi la pensiuni şi arestări. Însă ameninţarea cu acuzaţii de natură penală nu descurajează bandele de contrabandişti pentru care doar banul şi viaţa lor sunt importante şi care îşi vor abandona clienţii – care le-au plătit adesea în avans – imediat ce dau de probleme. „Bandele par să funcţioneze fără frică”, spune avocatul Harjap Bhangal.

    Din Sofia, mulţi migranţi sunt conduşi spre nord-vest spre oraşul port Vidin – denumit capitala contrabandiştilor din Bulgaria – de unde sunt trecuţi peste râul Timok în Serbia. Harjap susţine că „bandele au atât de multă putere încât îi pot cumpăra pe agenţii de securitate din porturile europene”. În timp ce multă lume din Vidin trăiesc în sărăcie, capii contrabandiştilor  se lăfăie în maşini de lux şi îşi transformă casele în adevărate palate. „Bandele de contrabandişti cu oameni fac adesea parte din reţele criminale mai mari”, spune Alexander Betts, specialist britanic în migraţie. „Baronii care trag sforile sunt de obicei în siguranţă în umbră, departe.” Atât Bulgaria, cât şi Serbia sunt de-a lungul aşa-numitei „rute balcanice”, despre care experţii spun că a fost folosită de peste un milion de oameni în ultimii patru ani pentru a intra în Europa şi a solicita azil. Ca în Sofia, şi în Belgrad clienţii contrabandiştilor de oameni stau şi aşteaptă în locuri publice, în văzul tuturor. Din Serbia, migranţii ar putea încerca să traverseze Bosnia şi Croaţia, sperând să ajungă în Slovenia, care se învecinează cu Austria şi Italia. Alţii încearcă să plece din Bulgaria în Grecia.

    Mafioţii caută rute mai lejere
    Anul trecut, 689 de persoane au fost arestate încercând să intre ilegal în Bulgaria. Ţara a anunţat anterior că „doar 50 de migranţi” pe zi au fost tranzitaţi prin contrabandă – dar acest număr a fost contestat. Cu toate acestea, în timp ce oficialii bulgari au încercat să combată contrabanda – inclusiv prin construirea unui gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei cu Turcia şi consolidarea controalelor la frontieră – nu există niciun sfârşit la orizont. „Este foarte dificil pentru poliţie să facă faţă”, spune Alexander. „Mărimea transportului rutier este copleşitoare: este greu să inspectezi fiecare camion. Şi oricum, pe măsură ce controalele se înăspresc, bandele devin mai clandestine şi caută rute cu securitate mai laxă.“

    Anul trecut, 12 bulgari au fost condamnaţi la închisoare în urma morţii a 71 de imigranţi, descoperiţi în Austria sufocaţi într-un camion închis ermetic – într-o scenă ce aminteşte de ultima tragedie. Apoi, în urmă cu patru luni, un cerc de contrabandă cu baza în Bulgaria a fost spart după ce poliţiştii au descins în case din Sofia şi din alte oraşe cu traficanţi din Afganistan şi Irak. 
    Numai luna trecută, Comisia Europeană a spus că este conştientă de o creştere recentă a numărului de imigranţilor care vin ilegal din Turcia în Bulgaria, precum şi în Grecia, stat membru al UE.

    Săptămânile trecute, trei membri bulgari ai unei bande de crimă organizată care au traficat în Marea Britanie femei pentru exploatare sexuală au fost trimişi la închisoare pentru un total de 24 de ani de către o instanţă britanică.  Bulgăroaica Eleonora Vasileva, de 34 de ani, spre exemplu, a făcut parte dintr-o bandă de crimă organizată care a traficat femei în Anglia pentru prostituţie. A fost condamnată la 11 ani de închisoare.

    Ilia Mihailov, de 31 de ani, membră a aceleiaşi grupări infracţionale, a primit 10 ani de închisoare.

    Contrabandiştii condamnaţi sunt de obicei peşti mărunţi
    În Bulgaria, contrabandiştii pot primi condamnări de 10 ani de închisoare şi pot fi amendaţi cu mii de euro dacă sunt prinşi (deşi diverse surse spun că mulţi contrabandişti condamnaţi scapă doar cu o amendă). 

    Însă cei condamnaţi sunt de obicei peşti mici care acţionează după ordinele capilor mafioţi. Asif, un contrabandist, a fost recrutat de capi din Milano, Italia. El a fost ales pentru a transporta oamenii între Bulgaria şi Serbia, deoarece poate vorbi dari – una dintre limbile oficiale din Afganistan – şi mulţi migranţi care ajung în Bulgaria sunt afgani. „Am făcut odată 2.400 de euro într-o zi“, a declarat el pentru Deutsche Welle. „Preţul variază de obicei între 600 şi 900 de euro. Lucrez aici timp de cinci luni. Apoi trebuie să mă întorc în Italia, deoarece nu mai pot părăsi ţara, pentru că propria mea cerere de azil este procesată acolo“, a continuat el. În 2015, viceministrul de interne al Bulgariei Filip Gunev a declarat că ţara îşi ocupă cea mai mare parte a timpului şi îşi consumă resursele limitate „investigând şi urmărind contrabandişti mărunţi, care acţionează de capul lor”.

    Un „joc” pe viaţă şi pe moarte
    În tot acest timp, victimele contrabandiştilor joacă un joc riscant pe viaţă şi pe moarte. Imigrantul sirian Aras Mahmoud a plătit unui contrabandist 58.000 de euro – de 16 ori salariul mediu anual din ţara sa natală – într-o înercare disperată de a-şi aduce la adăpost familia cu opt membri.
    În timpul călătoriei, el şi copiii săi au dormit pe iarba umedă în munţii bulgari, în întuneric, ascultând urletele animalelor sălbatice şi rugându-se să supravieţuiască încă o noapte. În cele din urmă, familia a ajuns în Serbia. Dar au fost abandonaţi acolo, fără niciun ban. Trăiesc acum într-un centru pentru refugiaţi administrat de stat, după ce contrabandistul a dispărut cu economiile lor de-o viaţă. „Tot ce am făcut, tatăl meu şi cu mine, timp de peste 38 de ani am pierdut în şase luni“, povesteşte Aras.

  • Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată de protestatari la Sibiu. Care au fost motivele

    Aproximativ 20 de protestatari au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă care participă la alegerile conducerii locale a PSD Sibiu, având pancarte cu mesaje precum „Nu aţi înţeles nimic din alegerile din 26 mai”, „Vasillyca lasă-ne” sau „Guvernul PSD – ALDE – hoţie, prostie, incompetenţă”.

    Premierul a evitat protestatarii şi a intrat prin alt loc în Centrul Cultural „Ion Besoiu”, unde au loc alegerile.

    Când au aflat că premierul Dăncilă a evitat să îi întâlnească, protestatarii au scandat „Afară, afară cu PSD din ţară” şi „Demisia”.

    Conferinţa pentru alegerea conducerii locale a PSD a început în jurul orei 17.00, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, a miniştrilor Eugen Teodorovici, Roxana Mînzat, dar şi a secretarului general al PSD, Mihai Fifor.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată de protestatari la Sibiu. Care au fost motivele

    Aproximativ 20 de protestatari au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă care participă la alegerile conducerii locale a PSD Sibiu, având pancarte cu mesaje precum „Nu aţi înţeles nimic din alegerile din 26 mai”, „Vasillyca lasă-ne” sau „Guvernul PSD – ALDE – hoţie, prostie, incompetenţă”.

    Premierul a evitat protestatarii şi a intrat prin alt loc în Centrul Cultural „Ion Besoiu”, unde au loc alegerile.

    Când au aflat că premierul Dăncilă a evitat să îi întâlnească, protestatarii au scandat „Afară, afară cu PSD din ţară” şi „Demisia”.

    Conferinţa pentru alegerea conducerii locale a PSD a început în jurul orei 17.00, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, a miniştrilor Eugen Teodorovici, Roxana Mînzat, dar şi a secretarului general al PSD, Mihai Fifor.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Raluca Radu, country manager { Answear România }

    •   Raluca Radu coordonează activitatea Answear în România din octombrie 2015.
    •   Anterior, Raluca Radu a fost directorul de marketing şi vânzări al retailerului foto şi video F64, după ce înainte condusese din poziţia de country manager activitatea platformei de anunţuri olx.ro şi a
    site-ului autovit.ro.
    •   Raluca Radu a absolvit Universitatea Politehnica din Bucureşti şi are un master în administrarea afacerilor şi management.

  • Un clujean a fost amendat din cauza unui comentariu făcut la o postare a Poliţiei Locale

    Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliţia Locală Câmpia Turzii, persoana care a jignit pe Facebook poliţiştii a fost invitată la sediul instituţiei, dar a refuzat să se prezinte, astfel că a mai primit o amendă de 500 de lei.
     
    „În data de 1 aprilie 2019 agenţii de poliţie locală din cadrul Serviciului Public Poliţia Locală Câmpia Turzii au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 de lei un cetăţean din localitate pentru cuvintele jignitoare şi obscene aduse pe reţeaua de socializare Facebook, la adresa instituţiei şi a poliţiştilor locali, de natură să lezeze demnitatea şi onoarea acesteia.
     
    Persoana a fost invitată, ulterior, la sediul Poliţiei Locale, pentru a da detalii cu privire la fapta sa, aceasta refuzând prezentarea, fiind sancţionată cu amendă contravenţională şi pentru această faptă cu suma de 500 de lei, conform Legii nr 61/1991, republicată”, se arată în comunicat.
     
    Poliţiştii locali au precizat că în urma comunicatului de presă intitulat ”Poliţia Locală Câmpia Turzii în acţiune”, postat pe pagina de Facebook a Primăriei Câmpia Turzii în data de 29 martie, persoana respectivă „a adresat cuvinte jignitoare şi obcene la adresa insituţiei şi a poliţiştilor locali, sub formă de comentariu”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     
  • ​Arhitectul japonez Arata Isozaki a fost recompensat cu premiul Pritzker pe 2019

    Arhitectul în vârstă de 87 de ani a construit peste 100 de clădiri dintre cele mai diverse, de la Palau Saint Jordi, ridicat în Barcelona, Spania, pentru ediţia din 1992 a Jocurilor Olimpice, până la Museum of Contemporary Art din Los Angeles, SUA, prima sa comandă internaţioală. În Japonia, printre cele mai cunoscute creaţii ale sale se numără Muzeul de Artă Kitakyushu, inaugurat în 1974, şi Primăria din Kamioka, construită în 1978.

  • Motivul pentru care dispar ziarele: s-au transformat din gardieni ai societăţii în afaceri mari şi s-au concentrat pe obţinerea de profit şi nu pe adaptarea la vremuri

    Despre pericolele care ameninţă media – iar internetul, platformele de social media, fake news, superficialitatea sunt doar câteva dintre acestea – se scrie de ceva ani.

    Însă ce s-a întâmplat în ianuarie în SUA a demonstrat cât de gravă este situaţia, mai ales acolo: circa 1.000 de posturi au fost eliminate la BuzzFeed, Huffington Post şi Gannett, acesta din urmă fiind cel mai mare lanţ de ziare din America. BuzzFeed a anunţat că renunţă la 15% din personal. Verizon elimină 7% din poziţii în divizia media, care include branduri ca HuffPost, AOL şi Yahoo News. Concedierile n-au menajat nici ziarişti celebri, printre aceştia numărându-se câştigători ai Premiului Pulitzer.

    Jeremy Littau, profesor de jurnalism specializat în comunicare la Universitatea Lehigh din Bethlehem, Pennsylvania, a făcut o incursiune în trecutul industriei media pentru a descoperi rădăcinile bolii care loveşte acum organizaţiile de presă. Ce a găsit este de interes nu doar pentru jurnalişti, ci şi pentru cititori, atât din SUA, cât şi din Europa. Littau şi-a publicat analiza în revistele Slate şi Wired.

    Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord a dat alarma în legătură cu o problemă din ce în ce mai mare pentru democraţia americană: numărul oraşelor din SUA care ar putea fi clasificate drept „deşerturi fără ştiri“, adică fără ştiri locale care să-i tragă la răspundere pe oamenii puternici. SUA au pierdut aproximativ 20% din ziarele locale începând din 2004, iar în acelaşi timp cel puţin 900 de comunităţi au ajuns să nu mai aibă nicio sursă de ştiri locale.

    Problema a ajuns în atenţia lumii anul acesta, când publicul a fost bombardat cu ştiri despre disponibilizări, inclusiv unele greu de ignorat, la trei companii media majore. În timp ce multă atenţie se concentrează asupra jucătorilor de talie naţională HuffPost şi BuzzFeed, reducerile de personal de la Gannett sunt cele mai îngrijorătoare pentru că acesta este unul dintre ultimele lanţuri mari de ziare care au proprietăţi pe pieţe de toate dimensiunile.

    Cu toate acestea, ştirea despre Gannett nu a ajuns o poveste-avertisment în SUA. Iar acest lucru reflectă o neînţelegere a problemelor majore cu care se confruntă companiile de ziare americane, o poveste economică care merge mai departe de apariţia internetului pentru public în anii 1990. Este o poveste pe care americanii trebuie să o cunoască şi să o înţeleagă mai bine, deoarece criza ştirilor despre care aude toată lumea este o problemă locală. Dacă cititorul crede că există corupţie la Washington, în guvern şi în Congres, că ceea ce se întâmplă la primărie este adesea mai rău decât în capitală, trebuie să ştie că nu prea mai este nimeni plătit să scoată mizeria la suprafaţă.
    Oamenii vor să dea vina pe internet pentru problemele industriei de ştiri, însă seminţele furtunii devastatoare au fost sădite în anii 1980, cu mult înainte de apariţia acestuia. Pentru a înţelege această problemă şi pentru a o remedia este necesară înţelegerea a trei forţe cheie care au creat acest dezastru lent. Prima este un şir de decizii de afaceri neinspirate care au lăsat companiile de ştiri împovărate cu munţi de datorii şi cu un deficit de  investiţii în newsroomuri. Deţinerea unei tipografii a fost într-adevăr o licenţă pentru fabricarea banilor – există un motiv pentru care acest lucru a devenit un clişeu. Ziarele independente şi de familie au început să fuzioneze în companii şi conglomerate mai mari până la mijlocul secolului al XX-lea, iar astfel de companii au fost extrem de profitabile (cu marje de până la 30%) în anii ’70 şi ’80, deşi declinul publicului cititor a început chiar la pornirea cursei.
    Toată lumea dorea să deţină ziare, astfel încât lanţurile de ziare listate la bursă s-au împrumutat cu bani şi s-au aruncat la cumpărături costisitoare deoarece câştigurile obţinute prin acest model economic eclipsau riscurile. Însă marjele de profit mari creează aşteptări, iar în anii 1980 strategiile de investiţii nu au fost construite în jurul inovaţiei, ci mai degrabă menţinând profiturile mari pentru acţionari.
    A doua forţă care a acţionat în industria presei a fost raportarea veniturilor din ştiri, în jumătatea ultimului deceniu, dintr-un trimestru la cele din trimestrul anterior. Această tendinţă, la care se adaugă aşteptările investitorilor ca profiturile să fie tot mai mari, a ajuns să facă rău industriei.
    Internetul este doar o parte a poveştii. Zeci de ani de investiţii rare şi costuri enorme ale datoriei au lăsat companiile media expuse şi împotmolite în vremuri în care erau necesare investiţii.
    Companiile de ştiri au judecat greşit ce este internetul. În pofida tuturor convingerilor nobile despre jurnalism şi democraţie, ziarele există ca întreprinderi care creează public pentru cumpărătorii de publicitate care doreau să ajungă la aceşti oameni, iar publicaţiile au construit acest public ajutând oamenii să-şi satisfacă nevoia de informare pe care o au ca membri ai comunităţilor sau societăţilor. Omul se concentrează pe „ştirile“ din ziare, dar aceste nevoi includ lucruri precum ghiduri TV, anunţuri privind naşterea şi decesul şi calendare ale evenimentelor comunităţii. În lumea pre-internet, ziarele au funcţionat ca pseudomonopoluri bazate pe limitele tehnologiei şi pe raza pe care un camion de transport ar putea transporta hârtia printată. Publicarea online, cu cost scăzut şi acoperire globală, a schimbat totul. Informarea putea fi făcută acum printr-o gamă mai largă, mai globală de opţiuni. Dintr-o dată, ziarul nu mai era singurul jucător din oraş. Ziarele cărora cândva le lipsea concurenţa s-au văzut în situaţia de a concura cu toată lumea, iar noul joc le-a luat pe nepregătite după decenii de investiţii insuficiente. Greşeala tragică făcută de aceste companii nu a fost aceea de a dezvălui gratuit conţinutul, aşa cum se spune, ci faptul că au realizat prea târziu că internetul le-a distrus monopolul local în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor de informare ale cetăţenilor. Ar fi trebuit să-şi protejeze legătura cu comunităţile lor de cititori care reprezentau pentru ele cornul abundenţei publicitare. În schimb, ziarele au tratat internetul ca pe un alt loc de publicat şi au plătit scump pentru acest lucru.
    Acest nou peisaj media a fost inundat de competitorii care au luat bucăţi din veniturile ziarelor care se bucurau odată de un fel de monopol. Publisherii începători au redus veniturile din publicitate, care au reprezentat apa vie pentru aceste publicaţii. Apoi a apărut site-ul de anunţuri Craigslist, iar fluxurile de venituri din anunţuri de mica publicitate ale industriei ştirilor au dispărut rapid.
    Această schimbare nu s-a întâmplat peste noapte, însă pe măsură ce companiile de tehnologie au înlocuit lent rolul curatorial al ziarelor – pentru ştiri, da, dar şi pentru acele conexiuni interumane de zi cu zi pe care le creau vechile mijloace de comunicare – veniturile au început să cadă, până când s-au prăbuşit în timpul Marii Recesiuni. Între 2000 şi 2008, veniturile din publicitate ale ziarelor au scăzut cu peste 60%. Companiile au redirecţionat din ce în ce mai mulţi bani în societăţile media digitale care ar putea ajunge la audienţele cândva rezervate pentru oligopolul ziarului, dar la scară globală. Dacă sună familiar, este pentru că în esenţă este ceea ce fac Google şi Facebook şi nu este deloc surprinzător faptul că aceşti coloşi ai internetului şi tehnologiei sunt marii câştigători în acest nou mediu. Compania-mamă a Google, Alphabet, este cea mai mare companie media din lume în ceea ce priveşte veniturile; în urmă cu 21 de ani, Google nu exista. Unele dintre marile ziare americane au un secol de viaţă.
    A treia forţă a fost modul în care aceste companii au reacţionat la efectele  primilor doi factori – reduceri devastatoare ale resurselor pentru ştiri care au accelerat dezastrul.
    Producerea de ştiri este costisitoare, dar presate între realitatea audienţei şi pierderea de venituri pe de o parte şi de obligaţiile create de datorii, companiile de ştiri au tăiat resursele pentru sălile de ştiri. Aceste manevre au afectat reporterii, a căror muncă a adus valoroare ziarelor. Ceea ce a urmat a fost în întregime previzibil. Este ceea ce Phil Meyer de la Universitatea din Carolina de Nord a numit faimos „spirala morţii“ pentru ştiri. Tăierile au dus la pierderea calităţii, iar acest lucru a îndepărtat cititorii. Mai puţini cititori a însemnat mai puţine vânzări şi abonamente, ceea ce a condus la mai puţine venituri din publicitate şi, prin urmare, mai multe tăieri din resursele dedicate ştirilor. Este povestea ultimelor trei decenii de ştiri.
    Prin urmare, internetul este doar o parte a poveştii. Decenii de deficit de investiţii rare şi costuri enorme ale datoriilor au lăsat aceste companii expuse şi blocate într-un moment în care era nevoie de investiţii, când dispozitivele mobile schimbau terenul de joc cu o viteză ameţitoare. Costul pentru public este enorm. Ziarele urmăresc activitatea primăriilor, ţinând socoteala tranzacţiilor şi cheltuielilor din banii publici ca reprezentanţi ai interesului public. Atunci când acel gardian – imperfect, cum poate fi uneori – dispare, cine va trage la răspundere interesele puternice?
    Ceea ce funcţionează pentru New York Times nu va putea fi, probabil, redus la scara organizaţiilor de ştiri dintr-un oraş rural cu o singură intersecţie din America de Vest.
    S-au făcut mari eforturi pentru susţinerea mass-mediei cu acoperire naţională, cum ar fi New York Times sau Washington Post, iar a plăti pentru ştiri a devenit ceva normal. Dar criza este locală, ceea ce înseamnă că trebuie, de asemenea, gândit un plan de acţiune şi cheltuieli la nivel local. Pentru majoritatea ziarelor mici şi mijlocii împovărate cu datorii ar putea fi prea târziu să mai fie salvate. Ceva va apărea în locul lor, probabil ceva în direcţia dată acum de site-uri independente promiţătoare, construite pe suport crowdfunding sau finanţate de fundaţii, cum ar fi ProPublica, Nevada Independent sau Texas Tribune.
    Vechile obiceiuri nu se mai întoarc. Implementarea unor paywalluri la nivel local în încercarea de a recrea monopolul audienţei este nerealistă şi va accelera dezastrul. Însă reconstruirea comunităţilor în jurul lucrurilor unice pe care  jurnalismul încă le face mai bine decât oricine – şi numai asta – ar putea fi soluţia.
    După cum a remarcat profesorul Clay Shirky de la Universitatea din New York, „nimic nu va funcţiona, dar s-ar putea ca totul să meargă”. Organizaţiile de ştiri trebuie să reflecte un sentiment de încercare şi eroare în urmărirea inovaţiei, însă lumea mass-mediei care ar fi avut nevoie de ideile şi modelele bune a apus.
    BuzzFeed şi HuffPost sunt încă companii inovatoare; concedierile de acolo care au făcut titlurile ştirilor ar putea fi un semn că sunt condamnate – sau pur şi simplu un ghiont ca să înveţe cum să-şi construiască audienţa experimentând în acelaşi timp. Timpul va spune. Aceste companii au mai mult spaţiu de manevră ca să-şi dea seama de asta decât ziarele locale, care au fost tăiate până la os de atât de multe ori încât următoarea rundă de concedieri ar putea reprezenta moartea lor.
    În calitate de cetăţeni, trebuie să realizăm că viaţa noastră civică locală este fragilă dacă nu este păzită. N-o mai putem lăsa pe mâna organizaţiilor de ştiri mioape; este de datoria noastră, de cetăţeni, să ne asigurăm că interesele puternice sunt urmărite de actori independenţi care verifică ceea ce au auzit înainte de a raporta. S-ar putea să nu reuşim să salvăm ziare, dar trebuie să ne asigurăm că ceea ce le înlocuieşte reflectă valorile care fac jurnalismul valoros şi distinct într-o lume plină de opţiuni media. Sănătatea democraţiei depinde de acest lucru.

  • Optimism cât pentru 10 ani

    Francesco Curcio este în România din septembrie 2008, iar din 2013 a preluat conducerea companiei Pinum Doors & Windows, controlată de familia Nusco din Italia. „La acea vreme (anul 2008 – n.red.), pentru 100 de apartamente erau contracte cât pentru 200 sau chiar 300 în prezent. Uşile Pinum erau numai de interior, nu aveam parchet sau ferestre, iar produsele erau mai scumpe. În urmă cu 10 ani piaţa locală de uşi era dominată de produsele din Cehia, Polonia sau Italia, erau foarte multe firme europene. După criză însă, foarte multe au dispărut“, îşi aminteşte Francesco Curcio, directorul general executiv al Pinum Doors & Windows, parte a grupului italian Nusco, controlat de familia Nusco. Compania produce, importă şi vinde uşi de interior, de exterior, parchet şi ferestre.
    Ulterior, pe măsură ce criza economică îşi punea amprenta tot mai mult asupra pieţei, aceasta migra către produsele de import din China, preţul cât mai mic fiind noua regulă. Pentru 2018 compania estima la momentul interviului (în decembrie 2018) o cifră de afaceri de circa 11 milioane de euro, în creştere de la 8,7 milioane de euro în 2017.
    „Exporturile au urcat cu 10% faţă de anul trecut. Mai mult, 2019 va fi primul în care Pinum va merge la un târg din Italia – Made Expo – cu brandul Pinum şi produse realizate în România şi ca brand românesc. Noua linie de ferestre ne permite să exportăm pe pieţe de top precum Franţa, Belgia, Italia. În 2008 exportam mult către Italia, după care spre 2013 exporturile au scăzut mult. În 2018, spre exemplu, exporturile au ajuns la circa 23-24% din cifra de afaceri“, a spus directorul Pinum. Printre pieţele de export se numără şi Bulgaria, Armenia, Rusia şi Statele Unite, Italia, Malta sau Liban. Exporturile de tâmplărie din aluminiu în Statele Unite din acest an au ajuns la
    1 milion de euro.
    „În 2019 estimăm că exporturile vor continua să crească alături de piaţa internă. Avem deja în portofoliu mai multe comenzi decât aveam anul trecut. Vedem un avans total de 10-15%, cu o pondere a exporturilor de circa 25%. În următorii cinci ani vrem să ajungem la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. Este greu de spus cum va arăta economia României în următorii 10 ani“, a conchis Francesco Curcio.
    Scăderea vânzărilor de case şi apartamente din a doua parte a anului trecut a fost determinată şi de încetinirea livrărilor, inclusiv din motive ce ţin de birocraţie, dar şi din cauza muncitorilor tot mai puţini, este de părere Francesco Curcio.
    „De la începutul anului spuneam că anul acesta va exista o întârziere a livrărilor, nu a volumelor, pentru că toate şantierele sunt în întârziere din cauza lipsei forţei de muncă şi a birocraţiei. Acest lucru determină un număr mai mic de locuinţe noi livrate în piaţă. De asemenea, vedem că în medie numai 10% din locuinţe sunt cumpărate pentru investiţii, restul de 90% sunt achiziţionate pentru locuit, ceea ce automat determină o creştere sănătoasă a pieţei“, a spus Francesco Curcio. El a subliniat că „acum problema nu este reprezentată de comenzi, ci de faptul că sunt întârzieri la livrări. Dacă am închide acum toate comenzile, atunci am puncta o creştere de 50-60%, însă o parte s-au amânat pentru anul viitor“.
    În luna decembrie 2018 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 36.190 de imobile, cu 22,2% mai puţine (10.323) faţă de luna noiembrie, potrivit datelor transmise vineri de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna decembrie a acestui an este cu 19.784 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.


    O colaborare românO-italiană întinsă pe decenii
    Colaborarea dintre fabrica din Pipera şi compania italiană Nusco Porte a început în 1981.
    Mario Nusco, preşedintele Nusco, a început să lucreze cu fabrica de mobilă din Pipera aducând tehnologie şi maşinării din Italia, în scopul producţiei de uşi de design italian.
    În 1992, Mario Nusco a pus bazele Pinum Production, compania având ca obiect de activitate producţia de uşi pentru pieţele din Italia şi România.
    În 2002, Pinum Production a preluat Pipera SA.
    În prezent, Pinum are două showroomuri în Bucureşti, precum şi 25 de distribuitori.

    Sursa: Pinum.ro