Tag: jurnalist

  • “Americanii sunt prea graşi să încapă în duşuri şi olandezii sunt obsedaţi de lenjeriile de pat”. Ce am învăţat închiriind o cameră prin Airbnb

    Autoarea şi-a închiriat camera timp de trei ani de zile pentru a căştiga câţiva bani în plus. Peste 500 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 80 de ani, i-au trecut pragul casei din Oxford. Cei mai mulţi dintre vizitatori au fost chinezii despre care sunt obsedaţi de cumpărături si nu vin în Oxford pentru muzee sau galerii de artă ci pentru că vor să facă cumpărături în Bicester Village, cel mai mare outlet din Europa. Nu ştiu engleză şi se folosesc de telefon pentru a traduce.

    Mulţi dintre americanii care au vizitat-o sunt bătrâni, utilizează maşini uriaşe pe care se chinuie să le conducă pe străzile micuţe şi nu se descurcă deloc cu sensurile giratorii. Sunt graşi şi recunosc că nu vor să stea la hoteluri pentru că nu încap în duşurile din camere.

    De asemenea, a observat că francezii tind să se plângă de mâncare, olandezi sunt obsedaţi de lenjeria de pat.

    Scandinavii sunt de obicei divorţaţi, vorbesc excelent engleză şi lasă recenzii pozitive. Cuplurile gay sunt distractive, vorbesc mult şi se critică mult. Australienii sunt zgomotoşi, bine dezvoltaţi, dar şi foarte distractivi, în opinia autoarei.

    Despre germani are numai lucruri bune de zis, sunt amuzanţi şi ea a mai spus că-i preferă în dauna britanicilor.

    Liz Hodgkinson spune că găzduirea prin AirBnB a fost o experienţă interesantă, dar necesită foarte multă muncă şi se va opri în octombrie. Principalul motiv pentru care renunţă este impozitul prea mare. În momentul de faţă poate câştiga până la 7500 de lire sterline pe an fără să fie nevoită să plătească taxe, parte a programului “Rent a Room”, însă guvernul vrea să oprească asta.

    AirBnB era evaluată în martie 2017 la 31 de miliarde de dolari

  • Ce am învăţat închiriind o cameră prin Airbnb: americanii sunt prea graşi să încapă în duşuri şi olandezii sunt obsedaţi de lenjeriile de pat

    Autoarea şi-a închiriat camera timp de trei ani de zile pentru a căştiga câţiva bani în plus. Peste 500 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 80 de ani, i-au trecut pragul casei din Oxford. Cei mai mulţi dintre vizitatori au fost chinezii despre care sunt obsedaţi de cumpărături si nu vin în Oxford pentru muzee sau galerii de artă ci pentru că vor să facă cumpărături în Bicester Village, cel mai mare outlet din Europa. Nu ştiu engleză şi se folosesc de telefon pentru a traduce.

    Mulţi dintre americanii care au vizitat-o sunt bătrâni, utilizează maşini uriaşe pe care se chinuie să le conducă pe străzile micuţe şi nu se descurcă deloc cu sensurile giratorii. Sunt graşi şi recunosc că nu vor să stea la hoteluri pentru că nu încap în duşurile din camere.

    De asemenea, a observat că francezii tind să se plângă de mâncare, olandezi sunt obsedaţi de lenjeria de pat.

    Scandinavii sunt de obicei divorţaţi, vorbesc excelent engleză şi lasă recenzii pozitive. Cuplurile gay sunt distractive, vorbesc mult şi se critică mult. Australienii sunt zgomotoşi, bine dezvoltaţi, dar şi foarte distractivi, în opinia autoarei.

    Despre germani are numai lucruri bune de zis, sunt amuzanţi şi ea a mai spus că-i preferă în dauna britanicilor.

    Liz Hodgkinson spune că găzduirea prin AirBnB a fost o experienţă interesantă, dar necesită foarte multă muncă şi se va opri în octombrie. Principalul motiv pentru care renunţă este impozitul prea mare. În momentul de faţă poate câştiga până la 7500 de lire sterline pe an fără să fie nevoită să plătească taxe, parte a programului “Rent a Room”, însă guvernul vrea să oprească asta.

    AirBnB era evaluată în martie 2017 la 31 de miliarde de dolari

  • Acest oraş e unic în Europa. Ce sunt societăţile secrete “txokos”

    Situată în zona orasului vechi, Kanoyetan este cea mai “bătrână” astfel de societate, numărând 115 ani. 

    Preşedintele clubului, Gabrielle Otegui Polit, şi Txema Garay Iribaren, un membru de bază au fost de acord, în 2016, să dezvăluie unui jurnalist BBC câteva dintre secretele acestui univers.

    “Acest club este ca o a doua familie pentru fiecare membru, este refugiul nostru, regatul nostru”, spune Polit.

    Cititi tot articolul pe www.gustarte.ro

  • Ce tip de persoane ar trebui să eviţi dacă vrei să te îmbogăţeşti

    Cercetătorul şi autorul Thomas C. Corley a cercetat obiceiurile zilnice ale oamenilor bogaţi timp de cinci ani şi a ajuns la concluzia că ei evită întotdeauna un tip de persoană: pesimiştii. 
     
    ”Miliardarii care şi-au construit singuri averile sunt foarte atenţi cu cine se asociază. Ai atât de mult succes cât cei cu care te asociezi în mod frecvent. Bogaţii sunt mereu în căutare de indivizi care au obiective înalte, sunt optimişti, entuziaşti şi au o atitudine pozitivă în generaş”, spune autorul în cartea ”Change Your Habits, Change Your Life.”
     
    86% din persoanele din studiul său şi-au construit obiceiul de  a se asocia cu alte persoane orientate spre succes.  El observă că succesul pe termen lung este posibil doar printr-o tendinţă de a privi pozitiv lucrurile din viaţa ta. 
     
    Corley nu este singurul care a ajuns la o astfel de concluzie. În urmă cu aproape un secol, jurnalistul Napoleon Hill a cercetat peste 500 de milionari şi a ajuns la aceleaşi idei. ”Oameii preiau din natura, obiceiurile şi puterea celor cu care se  asociază şi nu există speranţă pentru succces celor care se raportează mereu la persoanele  cu o personalitate negativistă”, a scris şi el în bestsellerul publicat în 1937, ”Think and Grow Rich”.
  • Secretul de pe parbriz. La ce folosesc punctele negre?

    Un jurnalist de la Jalopnik nu a rezistat întrebării “ce rost au punctele negre pe parbriz”. A sunat o mare fabrică de geamuri cu tradiţie în Anglia încă din 1826 şi a primit explicaţii referitoare la prezenţa acelor puncte pe orice parbriz, indiferent de modelul sau de marca maşinii.
     
  • De ce tot mai multe companii îşi încurajează angajaţii să doarmă la birou

    În anii ‘90, Bhim Suwastoyo, un reporter al Agence France Presse, cu biroul în Indonezia, avea un program de muncă cel puţin ciudat. El a devenit cunoscut în companie prin prisma faptului că dormea la serviciu, în spatele biroului. „Când îl vizita cineva de la birourile centrale prima întrebare era: <<Unde îţi este patul?>> Aşa da reputaţie!”,  spune un jurnalist BBC. Fiind într-o perioadă destul de agitată, acesta trebuia să lucreze ore în şir, peste program, pentru a acoperi ştirile în exclusivitate. Iar pentru că în acele momente telefoanele mobile nu erau folosite ca astăzi, acesta dormea la birou pentru a auzi telefonul de serviciu.

    A descoperit, însă, că şi în zilele mai liniştite o jumătate de oră de somn în timpul zilei este foarte utilă: „Îţi conferă mai multă energie pentru restul zilei. E ca şi cum ai începe ziua în acel moment”, spunea acesta. Şi nu este singurul care consideră acest lucru. În sudul Europei, pauza de prânz sau „siesta” este reglemenată legal. Pe de altă parte, în Japonia, să aţipeşti în timpul întâlnirilor este, aparent, simbolul unui status, care demonstrează că eşti um om foarte ocupat şi munceşti din greu.

    „Somnul reprezintă menajera creierului, care ajută la îndepărtarea deşeurilor metabolice şi a toxinelor din creier, explică Natalie Dautovich, specialist în domeniu. De aceea, fiecare ar trebui să aibă un somn regulat de şapte-nouă ore în fiecare noapte. Dar, deşi suntem conştienţi de acest lucru, de cele mai multe ori nu respectăm îndurmările specialiştilor şi moţăim la birou. Iată, aşadar, câteva sfaturi ale publicaţiei BBC, asamblate sub forma „Cea mai bună strategie de a dormi la birou”:

    Cere permisiunea şefului;

    Dormi după masa de prânz, de obicei între 2-4 pm;

    Găseşte un loc liniştit şi sigur;

    Scurtează perioada de somn cu 20 de minute, pentru a evita somnul profund şi cu încă 10 minute pentru a te recupera;

    Dacă ai nevoie de o perioadă mai mare de somn, negociază pentru 90 de minute;

    Deşi pare neobişnuit există firme care acceptă şi chiar încurajează acest lucru, cum ar fi Nats, serviciul de control al traficului aerian al Marii Britanii. Personalul lucrează în echipe de doi oameni, nu doar pentru a se verifca unul pe celălalt, ci şi pentru a interacţiona, cu scopul de a-şi ţine mintea şi atenţia „trează”. Mai mult, la fiecare două ore sunt obligaţi să îşi ia o pauză de 30 de minute, în care le este recomandat să doarmă. 

  • De ce tot mai multe companii îşi încurajează angajaţii să doarmă la birou

    În anii ‘90, Bhim Suwastoyo, un reporter al Agence France Presse, cu biroul în Indonezia, avea un program de muncă cel puţin ciudat. El a devenit cunoscut în companie prin prisma faptului că dormea la serviciu, în spatele biroului. „Când îl vizita cineva de la birourile centrale prima întrebare era: <<Unde îţi este patul?>> Aşa da reputaţie!”,  spune un jurnalist BBC. Fiind într-o perioadă destul de agitată, acesta trebuia să lucreze ore în şir, peste program, pentru a acoperi ştirile în exclusivitate. Iar pentru că în acele momente telefoanele mobile nu erau folosite ca astăzi, acesta dormea la birou pentru a auzi telefonul de serviciu.

    A descoperit, însă, că şi în zilele mai liniştite o jumătate de oră de somn în timpul zilei este foarte utilă: „Îţi conferă mai multă energie pentru restul zilei. E ca şi cum ai începe ziua în acel moment”, spunea acesta. Şi nu este singurul care consideră acest lucru. În sudul Europei, pauza de prânz sau „siesta” este reglemenată legal. Pe de altă parte, în Japonia, să aţipeşti în timpul întâlnirilor este, aparent, simbolul unui status, care demonstrează că eşti um om foarte ocupat şi munceşti din greu.

    „Somnul reprezintă menajera creierului, care ajută la îndepărtarea deşeurilor metabolice şi a toxinelor din creier, explică Natalie Dautovich, specialist în domeniu. De aceea, fiecare ar trebui să aibă un somn regulat de şapte-nouă ore în fiecare noapte. Dar, deşi suntem conştienţi de acest lucru, de cele mai multe ori nu respectăm îndurmările specialiştilor şi moţăim la birou. Iată, aşadar, câteva sfaturi ale publicaţiei BBC, asamblate sub forma „Cea mai bună strategie de a dormi la birou”:

    Cere permisiunea şefului;

    Dormi după masa de prânz, de obicei între 2-4 pm;

    Găseşte un loc liniştit şi sigur;

    Scurtează perioada de somn cu 20 de minute, pentru a evita somnul profund şi cu încă 10 minute pentru a te recupera;

    Dacă ai nevoie de o perioadă mai mare de somn, negociază pentru 90 de minute;

    Deşi pare neobişnuit există firme care acceptă şi chiar încurajează acest lucru, cum ar fi Nats, serviciul de control al traficului aerian al Marii Britanii. Personalul lucrează în echipe de doi oameni, nu doar pentru a se verifca unul pe celălalt, ci şi pentru a interacţiona, cu scopul de a-şi ţine mintea şi atenţia „trează”. Mai mult, la fiecare două ore sunt obligaţi să îşi ia o pauză de 30 de minute, în care le este recomandat să doarmă. 

  • Grădiniţa care învaţă copiii cum să devină milionari

    Pentru 495 de dolari pe lună, academia de business Spark îţi va învăţa copilul câte ceva despre elasticitatea cererii în funcţie de preţ şi despre etica în afaceri – ce are prioritate, profitul sau clientul?

    Povestea de mai jos nu este o exagerare şi nicio fantezie. Este experienţa unei familii – tatăl, Peter Robison, este jurnalist la Bloomberg – cu o formă suplimentară de educaţie pentru copii, una care face din micul cerşetor de bani de buzunar un mic capitalist sau poate, mai încolo, un mare milionar.

    Într-una din zilele verii, pentru a-şi ţine ocupaţi cei doi băieţi şi poate pentru a-i învăţa câte ceva despre ce înseamnă să câştigi bani, Peter Robison şi soţia sa au instalat la marginea aleii un stand cu limonadă. Ea a dus afară o masă roşie veche pe care o are de când era copil şi l-a ajutat pe fiul cel mai mare, în vârstă de cinci ani, să scrie frumos „limonadă”  şi „5 cenţi” pe un carton mai gros. Dacă vecinii care treceau pe acolo se opreau, cel mai tânăr, care are trei ani, turna repede suc într‑un pahar de plastic, iar fratele mai mare număra încet mărunţişul primit rest. Clienţii le lăsau adesea un dolar întreg şi nu mai cereau restul şi, până la sfârşitul după-amiezii, strânseseră opt dolari. Mai apoi cel de cinci ani ne-a stârnit amuzamentul când ne-a explicat cum au reuşit să strângă aşa o pradă: „Eu nu dau rest”.

    Jurnalistul s-a gândit că e mândru de odraslele sale şi că ideea descoperită de copii merita ţinută minte. Mândria l-a ţinut până săptămâna următoare, când l-a întâlnit pe Chuchi Arevalo, fondatorul unei academii de afaceri pentru tineret populare printre părinţii corporatişti sau cu funcţii bine plătite din Washington. I-a explicat, cu foarte multe cuvinte, că eforturile celor doi băieţi sunt o ruşine antreprenorială. Absolvent de MBA şi fost consultant bancar, Arevalo a dezvoltat un plan de studii pentru copii de cel puţin cinci ani. Explicaţiile lui pornesc cu standul de limonadă – un vehicul pentru lecţiile de strategie, operaţiuni şi finanţe. „Nu este doar o joacă nevinovată”, spune el.

    Cei care administrează un stand de succes au un plan de marketing: fluturaşi publicitari, activitate pe reţelele de socializare, parteneriate cu echipele sportive ale şcolii. Cunosc costurile pe partea de aprovizionare şi marjele brute. Şi îşi diversifică mereu sursele de venituri. „Poţi aduce în ofertă prăjiturele sau banane sau orice alte fructe care ţi-ar permite să vinzi mai multe lucruri?”, întreabă el. „Apropo, ce vei face la iarnă? Nu vei vinde limonadă rece. Atunci ce zici de ciocolată caldă?” În acest punct, jurnalistul încerca să se decidă dacă Arevalo este un motor al capitalismului american sau un robot care ucide inocenţa.

    Compania sa se numeşte Spark Business Academy, iar Peter Robison văzuse cursurile descrise pe un fluturaş informativ într-o tabără de vară, alături de propuneri mai normale de distracţie cum ar fi arta, muzica şi sporturile. Fluturaşul avea poze cu moguli de clasa a patra în costum vorbind la telefonul mobil şi promitea că şcoala îi va învăţa pe copii lucruri precum „cultivarea unei gândiri antreprenoriale” şi „construirea unui portofoliu de acţiuni”. Arevalo i-a propus să îl însoţească în cea mai îndrăzneaţă tabără a sa, Tabăra Viitorilor Miliardari. Aceasta ţine o săptămână şi cuprinde cursuri de 495 de dolari despre bugete, investiţii, etică în afaceri, leadership şi spirit antreprenorial.

    Iar jurnalistul de la Bloomberg a avut parte de o experienţă interesantă când a dat curs invitaţiei. În prima zi, lângă o biserică baptistă cu coloane albe dintr-un colţ plin de verdeaţă al oraşului Arlington, parcarea plină cu maşini Volvo şi Toyota Prius s-a umplut cu copii şi părinţi. Cei mai mici, copii de şase până la zece ani, s-au dus în biserică, unde un doctorand al Universităţii George Washington îi punea la lucru – elaborarea unor planuri de afaceri. Unii făceau desene cu produsele lor (era în august, iar îngheţata era o temă care apărea frecvent), în timp ce alţii completau formulare cu estimările de preţ, costuri, venituri şi profit.

    „În ce constă misiunea noastră?”, a întrebat un copil de clasa a patra.

    Copiii mai mari, de 11-16 ani, s-au adunat jos, într-o cameră mare cu multe mese lungi – camera corului. Arevalo a preluat conducerea. El a trecut rapid în revistă pietrele de reper ale vieţii. Carduri de credit. Calificativele date de creditori debitorilor. Creditele studenţeşti. Portofoliile de investiţii. Poate chiar şi conducerea unei companii şi rezolvarea problemelor dificile de afaceri. „Să ştii să conduci – acesta este cel mai important lucru pentru voi”, spunea el la un moment dat, prima din multele dăţi din acea săptămână când a deviat spre limbajul corporatist.

    Pentru a distra grupul de vreo 12 adolescenţi – care puteau la fel de bine să se bălăcească la piscină, sau să pună la cale trăsnăi sau să se bucure în orice alt fel de vacanţa de vară –, Arevalo nu glumea şi nici nu cânta la chitară. În schimb, a efectuat câteva calcule pe o foaie proiectată pe un ecran mare, aşa cum se face de obicei la o şedinţă cu bancheri. Jurnalistul avea să constate că stilul nu diferea prea mult de cel format la locul de muncă anterior, la firma de consultanţă PwC, unde era tot un fel de profesor. Clasa a păstrat o tăcere de mormânt când Arevalo a enumerat factorii care influenţează un scor FICO şi a arătat cum se pot construi rezerve pentru anii bătrâneţii prin magia câştigului din investiţii. 

    Când profesorul a făcut observaţia că Facebook a refuzat cândva o ofertă de cumpărare de un miliard de dolari de la Yahoo!, un tânar de 11 ani cu ochelari l-a întrebat cât valorează acum reţeaua de socializare. „Foarte bună întrebarea”, spune Arevalo, căutând să explice ce înseamnă capitalizarea de piaţă (iar răspunsul, pe baza preţului acţiunilor din acea zi, a fost 359 miliarde de dolari).

  • „Cea mai bună strategie de a dormi la birou”. Deşi pare neobişnuit există firme care acceptă şi chiar încurajează acest obicei

    În anii ‘90, Bhim Suwastoyo, un reporter al Agence France Presse, cu biroul în Indonezia, avea un program de muncă cel puţin ciudat. El a devenit cunoscut în companie prin prisma faptului că dormea la serviciu, în spatele biroului. „Când îl vizita cineva de la birourile centrale prima întrebare era: <<Unde îţi este patul?>> Aşa da reputaţie!”,  spune un jurnalist BBC. Fiind într-o perioadă destul de agitată, acesta trebuia să lucreze ore în şir, peste program, pentru a acoperi ştirile în exclusivitate. Iar pentru că în acele momente telefoanele mobile nu erau folosite ca astăzi, acesta dormea la birou pentru a auzi telefonul de serviciu.

    A descoperit, însă, că şi în zilele mai liniştite o jumătate de oră de somn în timpul zilei este foarte utilă: „Îţi conferă mai multă energie pentru restul zilei. E ca şi cum ai începe ziua în acel moment”, spunea acesta. Şi nu este singurul care consideră acest lucru. În sudul Europei, pauza de prânz sau „siesta” este reglemenată legal. Pe de altă parte, în Japonia, să aţipeşti în timpul întâlnirilor este, aparent, simbolul unui status, care demonstrează că eşti um om foarte ocupat şi munceşti din greu.

    „Somnul reprezintă menajera creierului, care ajută la îndepărtarea deşeurilor metabolice şi a toxinelor din creier, explică Natalie Dautovich, specialist în domeniu. De aceea, fiecare ar trebui să aibă un somn regulat de şapte-nouă ore în fiecare noapte. Dar, deşi suntem conştienţi de acest lucru, de cele mai multe ori nu respectăm îndurmările specialiştilor şi moţăim la birou. Iată, aşadar, câteva sfaturi ale publicaţiei BBC, asamblate sub forma „Cea mai bună strategie de a dormi la birou”:

    Cere permisiunea şefului;

    Dormi după masa de prânz, de obicei între 2-4 pm;

    Găseşte un loc liniştit şi sigur;

    Scurtează perioada de somn cu 20 de minute, pentru a evita somnul profund şi cu încă 10 minute pentru a te recupera;

    Dacă ai nevoie de o perioadă mai mare de somn, negociază pentru 90 de minute;

    Deşi pare neobişnuit există firme care acceptă şi chiar încurajează acest lucru, cum ar fi Nats, serviciul de control al traficului aerian al Marii Britanii. Personalul lucrează în echipe de doi oameni, nu doar pentru a se verifca unul pe celălalt, ci şi pentru a interacţiona, cu scopul de a-şi ţine mintea şi atenţia „trează”. Mai mult, la fiecare două ore sunt obligaţi să îşi ia o pauză de 30 de minute, în care le este recomandat să doarmă.