Tag: Invazie

  • Oraş medieval neatins de modernitate de mai bine de 600 de ani – GALERIE FOTO

    Situat de-a lungul fluviului Tuo Jiang, oraşul antic Fenghuang este neschimbat de sute de ani. Locul este extrem de bine conservat, „neatins de modernitate”. Oraşul şi-a păstrat amplasarea şi aparenţa originală din timpul dinastiilor Ming din secolul 14 şi Qing din secolul 17, până în zilele noastre. Aici sunt conservate peste 200 de clădiri, un număr de 30 de străzi, dar şi zidurile străvechi ale oraşului, turnurile de la poarta de intrare, stâncile, fântânile, podurile sau templele.

    Oraşul este înconjurat de turnuri de apărare impunătoare, porţi imense şi clădiri rezidenţiale. Zecile de alei pavate cu lespezi de piatră traversează oraşul, purtând vizitatorii pe urmele paşilor făcuţi de generaţiile întregi de locuitori care au ales să trăiască în această zonă plină de armonie şi pace. Casele sunt din lemn, situate pe picioroange de-a lungul râului, iar pădurile seculare de la poalele muntelui ne duc către o lume „îngheţată în timp”. Viaţa aici decurge într-un alt ritm, oamenii trăiesc după alte reguli, diferite faţă de noi, de cei care trăim zilnic în societăţi bazate doar pe consum.

    De la invazia poporului Maio, în anul 1795, şi până la cea a Getun din 1937, niciunul dintre zecile de războaie purtate în regiune nu au afectat aşezarea. Chiar şi în timpul războiului de rezistenţă împotriva invaziei japoneze, oraşul Fenghuang nu a avut de suferit, acesta nefiind afectat de bombardamente, lucru ce a dus la păstrarea intactă şi a unei comori culturale inestimabile.

  • După Ucraina, o nouă ţară europeană se pregăteşte de invazia Rusiei

    După Ucraina, o nouă ţară europeană se pregăteşte să fie atacată de Rusia.

    “Situaţia s-a schimbat, aşa că trebuie să ne gândim la apărare”, a declarat ministrul Apărării din ţara europeană care ar putea fi invadată de Rusia.

    VEZI AICI CE ŢARĂ EUROPEANĂ SE PREGĂTEŞTE DE INVAZIA RUSIEI

  • Ucraina se teme de o nouă invazie a ruşilor. Apelul preşedintelui Poroşenko

    Rusia pregăteşte o invazie asupra Ucrainei, acuză preşedintele Petro Poroşenko, pe fondul intensificării confruntărilor în regiunile separatiste est-ucrainene, informează BBC News online.

    Rusia a negat că ar fi implicată în conflictul separatist din estul Ucrainei, dar Poroşenko susţine că 9.000 de militari ruşi sunt pe teritoriul ucrainean.

    APELUL PREŞEDINTELUI UCRAINEI CĂTRE POPORUL VECIN ROMÂNIEI

  • Israelul mobilizează trupe la frontiera cu Fâşia Gaza şi pregăteşte, probabil, o invazie

    Mişcarea Hamas a lansat numeroase rachete spre Israel ca reacţie la uciderea adolescentului palestinian Mohammed Abu Khder în Ierusalimul de Est. Asasinatul pare a fi un act de răzbunare faţă de uciderea celor trei adolescenţi israelieni în Cisiordania. Cei trei adolescenţi israelieni – Eyal Yifrah (în vârstă de 19 ani), Gil-Ad Shaer (16 ani) şi Naftali Frenkel (16 ani) – dispăruseră pe 12 iunie în Cisiordania. Naftali Frenkel avea şi cetăţenie americană. Israelul afirmă că cei trei au fost răpiţi de o celulă a mişcării islamiste Hamas, ameninţând cu operaţiuni militare în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

    Cititi mai multe pe  www.mediafax.ro

  • De ce Ucraina se teme de o invazie rusească

    “Astăzi ne confruntăm cu posibilitatea reală a unei invazii din mai multe direcţii”, a declarat Andriy Parubiy, conform Businessinsider.com. În contextul în care Kremlinul a declarat că îşi rezervă dreptul de a folosi orice mijloace pentru a-şi proteja cetăţenii, referindu-se direct la ucrainienii din zona pro-rusă a Crimeei, harta din ilustraţie explică pericolul la care se referă Parubiy.

  • Două aeroporturi din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate. Ministrul ucrainean de Interne: Este o invazie armată şi o ocupaţie

     UPDATE 09:31 – Ministrul ucrainean de Interne acuză forţele ruseşti de “invazie”

    “Consider ceea ce se întâmplă drept o invazie armată şi o ocupaţie”, scrie el pe pagina sa de Facebook.

    Aproximativ 50 de persoane înarmate au preluat controlul, în cursul nopţii, asupra aeroportului, în faţa căruia o mulţime care flutura steaguri ale flotei ruse la Marea Neagă s-a reunit ulterior, conform agenţiei Interfax-Ucraina.

    Aceste persoane au sosit la aeroport la bordul a trei camioane fără numere de înmatriculare, potrivit unor martori citaţi de Interfax.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministru cipriot: Refuz să vorbesc de solidaritate. UE ne-a adus înapoi în 1974, anul invaziei turceşti

    Lipsa de solidaritate din partea Uniunii Europene a dus economia ţării înapoi la stadiul la care se afla înainte de invazia turcilor din 1974, a declarat ministrul de externe al Ciprului Ioannis Kasoulides, citat de EU Observer. „Trebuie să începem de la zero, la fel ca în 1974, când economia noastră a fost dărâmată de invazia turcă. Refuz să vorbesc de solidaritate. Europa pretinde că ne ajută, dar preţul pe care trebuie să îl plătim este prea mare. Distrugerea brutală a modelului nostru economic va cauza dificultăţi enorme şi pe termen lung pentru populaţia Ciprului”, a declarat Kasoulides în cadrul unui interviu pentru publicaţia franceză Les Echos. El s-a referit la condiţiile de bailout impuse de UE care vizează confiscarea a miliarde de euro din conturile cetăţenilor şi investitorilor deţinute la cele două mari bănci cipriote Bank of Cyprus şi Marfin, precum şi la renunţarea la statutul de centru financiar offshore. Ministrul cipriot a precizat că şi turismul, sector de activitate de mărime al statului insular, „se află în pericol pentru că hotelurile şi restaurantele nu mai pot funcţiona normal” din cauza faptului că băncile au fost închise două săptămâni şi a introducerii controalelor de capital.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Cel puţin trei morţi în urma unui atentat comis la o bază militară americană din Afganistan

    Un purtător de cuvânt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a declarat că baza Chapman, situată la Khost, în apropierea frontierei cu Pakistanul, a fost ţinta atacului soldat cu trei morţi şi şapte răniţi.

    Mai multe pe mediafax.ro