Tag: informatii

  • Tânărul de 22 ani care a descoperit una dintre cele mai mari erori din industria calculatoarelor

    Tânărul de origine germană Jann Horn (22 de ani) a devenit faimos după ce s-a dezvăluit faptul că a descoperit una dintre cele mai mari erori ale unui cip de calculator, potrivit unui articol publicat de Daily Mail.

    Eroarea ar fi existat de mai bine de două decenii, interval de timp în care nu a fost observată. Tânărul a reuşit să o descopere după ani de cercetare. Mai uimitor de atât este faptul că a dat peste aceasta accidental, în timp ce citea manuale de mii de pagini despre procesoare pentru un proiect complet diferit.

    Cercetarea lui l-a condus spre un proces cunoscut drept ”execuţie speculativă”, prin care un cip încearcă să ghicească ce i s-ar putea solicita să facă şi începe să facă task-ul respectiv înainte de a primi solicitarea, cu scopul măririi vitezei. Pentru a face acest lucru, începe să acumuleze informaţii din mai multe locuri ale computerului şi să stocheze aceste informaţii în memorie.

    Horn a descoperit că, chiar dacă cipul a greşit în  a ghici sarcina ce îi va fi alocată, informaţiile primite de acesta vor fi oricum stocate şi ar putea fi furate de un hacker. Horn lucrează pentru proiectul Google Project Zero din Zurich şi a informat Intel, cel mai mare producător de cipuri de calculator, despre descoperirea sa.

    Tânărul împreună cu alţi câţiva specialiaşti din domeniu şi-au unit  apoi eforturile pentru a rezolva această problemă şi până în ianuarie au oferit şi o soluţie. Intel a anunţat descoperirea şi i-a atribuit lui Horn meritele pentru aceasta. ”Nu este o one-hit wonder. Asta face el”, l-a descris pe Horn pentru Bloomberg Mario Heiderich, fondatorul companiei berlineze de securitate cibernetică Cure53.

  • Povestea organizaţiei secrete ruse care are 25.000 de agenţi şi a fost fondată acum 100 de ani.

    Deşi istoria sa începe acum un secol, în timpul războiului civil din Rusia, GRU pare să-şi fi găsit de-abia astăzi adevăratul scop: să ducă la îndeplinire planurile lui Vladimir Putin.

    Incidente recente precum cele din Ucraina, Statele Unite sau Salisbury în Marea Britanie arată că Rusia se îndepărtează de forţa militară tradiţională şi adoptă ceea ce experţii au numit “tehnici de război non-liniar”. Mai exact, ruşii combină operaţiuni ale forţelor speciale, spionaj şi atacuri cibernetice pentru a destabiliza alte ţări.

    GRU a pornit ca o agenţie menită să adune informaţii pentru armată roşie a lui Troiţki, iar Lenin a insistat ca organizaţia să rămână separată de alte forţe de securitate.

    În 1997, numpărul agenţilor GRU era estimat la 25.000; se speculează că agenţia are şi un departament de experţi în IT, recrutaţi de la cele mai bune universităţi din RUsia.

    Începând cu anul 2015, trupe aparţinând GRU au fost trimise în Siria pentru a susţine regimul lui Bashar al-Assad. Membri ai GRU au fost acuzaţi şi de implicarea într-o tentativă de lovitură de stat din Muntenegru.

    La începutul acestei săptămâni, premierul britanic Theresa May a declarat că autorităţile britanice au ajuns la concluzia că cei doi indivizi acuzaţi că ar fi încercat să-i ucidă pe fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia, sunt ofiţeri în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU). “Pe baza informaţiilor, Guvernul a concluzionat că cei doi indivizi identificaţi de poliţie şi Serviciul de Urmărire penală a Coroanei (Crown Prosecution Service, CPS) sunt ofiţeri ai serviciului militar rus de informaţii, cunoscut şi ca GRU”, a declarat premierul britanic în Parlamentul de la Londra. “Nu a fost o operaţiune clandestină. Este aproape cert că a fost aprobată din afara GRU, la un nivel înalt al statului rus”, a adăugat May.

  • Pliante ANTI-VACCINARE cu informaţii false, distribuite în cutiile poştale: Vaccinul ROR conţine celule de FETUŞI AVORTAŢI. Reacţia ministrului Sănătăţii

    ”Vaccinurile utilizate în România sunt sigure şi eficace, fiind verificate după cele mai înalte standarde de calitate existente în lume. Ministerul Sănătăţii se delimitează ferm de campania de dezinformare şi manipulare referitoare la ineficienţa şi riscurile vaccinării, apărută în spaţiul public, pe reţelele de socializare sau prin materiale tipărite, distribuite în zone aglomerate sau în cutiile poştale”, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

    Sursa citată mai precizează că autorii campaniei iniţiate împotriva vaccinării utilizează – fără aprobarea Ministerului Sănătăţii sau a partenerilor săi – identitatea vizuală a campaniei, precum însemnele oficiale ale instituţiilor partenere, iar ”materialele conţin informaţii false care pot induce în eroare părinţii şi pot pune în pericol sănătatea populaţiei”.

    Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, va face demersurile legale astfel încât responsabilii campaniei anti-vaccinare să răspundă pentru faptele lor.

    “Condamn gestul iresponsabil al celor care recurg la astfel de modalităţi iresponsabile de dezinformare, cu consecinţe grave pentru sănătatea populaţiei. Am însă, convingerea că populaţia nu poate fi păcălită cu astfel de tertipuri şi voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca părinţii să fie informaţi corect, astfel încât să ia cea mai bună decizie, de a-şi vaccina copiii şi de a le asigura astfel o viaţă sănătoasă. Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili să răspundă pentru faptele lor, ce pun în pericol sănătatea publică”, a declarat Sorina Pintea.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • În noua sesiune parlamentară puterea vrea lege pentru lobby, iar opoziţia vrea alegeri în două tururi

    Partidul Social Democrat a discutat sâmbătă, la Neptun, două proiecte de lege, pe care să le susţină în noua sesiune parlamentară, proiecte care aparţin colegilor de coaliţie de la ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Documentul discutat la CExN-ul PSD propune susţinerea unui proiect de lege, pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări, astfel încât să fie scoşi „serviciile de informaţii şi ofiţerii din justiţie şi politică”.Proiectul este unul mai vechi, iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât costă amenajarea fântânilor din centrul Bucureştiului

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, compania Apa Nova Bucureşti a realizat aceste lucrari de reabilitate si modernizare în baza obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Municipiului Bucureşti.

    Amenajarea fântânilor  a început în luna mai, iar compania care a furnizat tehnologia pentru aceasta este reprezentat de grupul german OASE, cu sediul în  Hoerstel, Germania.

    În urma modernizării, fântânile din acest perimetru ar trebui să devină un punct central de atracţie urbană, ce va oferi bucureştenilor din luna septembrie 2018 un spectacol de apă, lumini şi muzică, în 4 regimuri de funcţionare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până vineri, iar în weekend va funcţiona în regim de spectacol stradal.

     

  • Mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului cer Google anularea proiectului „Dragonfly”

    Conform grupului, în situaţia în care Google va merge mai departe cu proiectul „Dragonfly” – numele dat versiunii de Google concepută pentru China -, există un risc foarte mare de a deveni complice la violarea drepturilor omului, acceptate pe plan internaţional.

    Grupul de organizaţii mai solicită şi ca Google să îşi clarifice poziţia cu privire la noţiunea de „cenzură” în cazul Chinei, dar şi să garanteze siguranţa persoanelor care transmit informaţii cu privire la violarea drepturilor omului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine îi ia locul Mihaelei Rădulescu în emisiunea Românii au talent

    Întoarcere în juriul Românii au talent. “Juratul cel rău” îşi reia locul la Românii au talent, după opt ani de când “s-a aşzat” prima dată pe banca juriului.
     
    Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, dansatorul Mihai Petre va reveni în juriul emisiunii Românii au talent, unde a fost prezent în primele sezoane ale show-ului.
     
    Mihai Petre revine în show după plecarea Mihaelei Rădulescu, care a anunţat că a luat decizia de a părăsi show-ul “din motive personale”.
     
    Contactaţi de Paginademedia.ro, oficialii Pro TV nu au comentat informaţia. La rândul lui, nici Mihai Petre nu a comentat informaţiile Paginademedia.ro.
     
    Mihai Petre s-a remarcat ca jurat al emisiunii Dansez pentru tine, de pe Pro TV. Show-ul a avut 14 sezoane la Pro TV (ultimul, în 2013).  Mihai Petre a fost în prima variantă de juriu a emisiunii Românii au talent, alături de Andi Moisescu şi de Andra, în urmă cu opt ani.

    În urmă cu patru ani, după plecarea producătoarei Mona Segall la Antena 1, Mihai Petre a trecut şi el la postul Intact. Tot ca jurat, la emisiunea Dancing with the stars – Dansează printre stele, de la Antena 1. Show-ul prezentat de Horia Brenciu a avut un singur sezon.

     
  • Telescopul spaţial Hubble a suprins o imagine ce conţine 15.000 de galaxii

    Telescopul a putut suprinde un număr mare de galaxii la un loc deoarece a utilizat lumina UV şi alte telescoape aflate la sol sau în spaţiu. Conform Live Science, cu ajutorul acestor informaţii, Hubble a reuşit să compună cea mai detaliată imagine a universului din jurul nostru.

    Noua imagine suprinsă de Hubble face parte din campania Hubble Deep UV Legacy Survey ce se axează pe capacităţile de imagistică cu raze UV. Tipul de lungimi de undă utilizate reprezintă o parte crucială în obţinerea informaţiilor deoarece atmosfera Pământului este dificl de străpuns.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • A fost descoperit un malware bancar complex vizează America Latină încă din 2013

    Malware-ul Dark Tequila şi infrastructura suport sunt neobişnuit de sofisticate pentru operaţiuni de fraudă financiară. Ameninţarea se concentrează în principal pe furtul de informaţii financiare, dar odată ajunsă în interiorul unui computer, fură şi datele de autentificare de pe alte site-uri, inclusiv de pe unele populare, colectând adrese de e-mail personale şi de business, domenii, conturi de stocare de fişiere şi altele – care urmau probabil să fie vândute sau folosite în operaţiuni viitoare. Exemplele includ clienţii de e-mail Zimbra şi site-uri pentru Bitbucket, Amazon, GoDaddy, Network Solutions, Dropbox, RackSpace.

    Programul malware are mai multe etape de infectare şi este distribuit către utilizatori prin intermediul unor dispozitive USB infectate şi al e-mail-urilor de phishing direcţionat. Odată ajuns în computer, malware-ul ia legătura cu serverul de comandă şi control pentru a primi instrucţiuni. Procesul de infectare a victimei are loc numai dacă sunt îndeplinite câteva condiţii tehnice ale reţelei. Dacă malware-ul detectează o soluţie de securitate instalată, activitate de monitorizare a reţelei sau semne că mostra este analizată într-un mediu precum un sandbox virtual, opreşte procesul de infectare şi dispare din sistem.

    Dacă nu este detectat niciunul dintre aceste indicii, malware-ul activează infectarea locală şi copiază un fişier executabil pe un drive extern, pentru a fi lansat automat. Acest lucru îi permite malware-ului să circule offline prin reţeaua victimei, chiar şi în situaţia în care a fost compromis numai un dispozitiv, prin intermediului phishing-ului direcţionat. Atunci când un alt USB este conectat la un computer compromis, este şi el infectat automat şi gata să răspândească malware-ul asupra altei ţinte.

    Implantul periculos conţine toate modulele necesare pentru operaţiune, inclusiv un key-logger şi capacitatea de monitorizare a ferestrelor pentru a obţine datele de login şi alte informaţii personale. Atunci când primesc comanda de la serverul de comandă şi control, se activează diverse module. Toate datele furate sunt încărcate pe server în formă criptată.

    Dark Tequila a fost activ din 2013, vizând utilizatorii din Mexic sau care au legătură cu această ţară. Pe baza analizei Kaspersky Lab, prezenţa cuvintelor spaniole în cod şi dovada unor cunoştinţe despre acea zonă sugerează faptul că autorii acestei operaţiuni sunt din America Latină.
     

  • Schimbări radicale în Bucureşti-Ilfov: Noul proiect anunţat de Gabriela Firea

    „Jandarmeria trimisă în punctul de frontieră să prevină oamenii să vină la protest, fapt ce a dus la aglomerarea foarte mare. În realitate, punctul de trecere al frontierei Borş a fost tranzitat de 8.359 cetăţeni români şi străini, unii turişti, nu care aveau scopul de a veni la protest”, a fost prima informaţie pe care Carmen Dan a catalogat-o drept manipulare.

    De asemenea, ministrul a precizat că informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora forţele de ordine ar fi bătut o femeie în scaun cu rotile sunt false.

    „Au fost prezentate informaţii potrivit cărora jandarmii au bătut o persoană în scaun cu rotile. Este regretabil şi josnic faptul că sunt folosite persoane în scaunul cu rotile. Imaginile arată că aceasta s-a aruncat pur şi simplu din cărucior”, a completat Dan.

    Tot drept manipulare a fost etichetată şi informaţia potrivit căreia jandarmii ar fi bătut un pensionar. „Un pensionar a fost bătut fără milă de jandarmi. În realitate, bărbatul a atacat jandarmii în dispozitiv. Ulterior i s-a întocmit dosar penal pentru ultraj”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

    Carmen Dan a declarat că au fost şi instigatori printre manifestanţi, care îndemnau la violenţă asupra forţelor de ordine. “Mălin Bot sau alţii instigau să ia armele jandarmilor şi să îi împuşte în cap”, a spus Carmen Dan.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro