Tag: inchisoare

  • Povestea omului care a pierdut 35 de miliarde de dolari într-un singur an. Cum a ajuns să primească 30 de ani de puşcărie şi să aibă datorii peste 1,2 mld. de dolari

    Eike Batista, fostul cel mai bogat om din Brazilia, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare în urma unor fapte de corupţie, potrivit Bloomberg.

    Batista a fost condamnat pentru că i-a plătit 16,6 milioane de dolari fostului guvernator din Rio de Janeiro pentru a primi contracte publice de la stat, potrivit sentinţei publicate pe sistemul digital al tribunalelor din Rio.

    Cititi aici poveste completa a lui Eike Batista

    Avocatul lui Batista, Fernando Martins, a transmis că va face apel. Batista se află în prezent în arest la domiciliu, iar fostul guvernator al Rio, Sergio Cabral, este în închisoare deja.

    „Exact pentru că este un om de afaceri cunoscut la nivel mondial, practicile sale criminale de business erau capabile să contamineze mediul de business şi reputaţia Braziliei, lăsând cicatrici adânci în încrederea investitorilor şi antreprenorilor care, în ultimii ani, au văzut Brazilia ca pe o opţiune bună de investiţii”, scrie judecătorul Marcelo Bretas în legătură cu decizia sa.

    Procesul cunoscut sub numele de „Carwash” a început în 2014 şi a avut ca rezultat o serie de condamnări în rândul unor mari politicieni ai ţării şi ai oamenilor de afaceri – printre care şi fostul preşedinte al ţării Luiz Inacio Lula da Silva. Investigaţia a atras atenţia asupra unei epidemii de corupţie.

    Un raid al poliţiei la conacul lui Batista anul trecut a descoperit un Lamborghini Aventador parcat în sufragerie şi un seif plin de bani, dar nu şi pe suspect. Poliţia l-a declarat drept fugar internaţional, iar atunci când s-a întors în Brazilia l-au băgat în închisoare, pentru a-i da drumul în arest la domiciliu trei luni mai târziu.

    Imperiul de mărfuri şi spaţii logistice i-a asigurat lui Batista o avere personală de peste 30 de miliarde de dolari la începutul deceniului, transformându-l într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

    Averea s-a evaporat după ce muntele său de start-up-uri s-a prăbuşit sub greutatea datoriilor. A primit „distincţia” de „miliardar negativ” în 2015, când averea lui s-a scufundat la datorii de 1 miliard de dolari.

     

  • De vânzare: insulă călită în foc de bătălii

    Proprietarii insulei care în trecut a fost folosită în apărarea oraşului de invaziile franceze şi spaniole, apoi drept închisoare, centru religios sau parc de aventură, caută un cumpărător care să o readucă în circuitul turistic, obţinând deja aprobările necesare pentru amenajarea unui hotel de lux şi a unui centru spa, cu păstrarea clădirilor istorice existente. Doritorul trebuie să plătească un preţ de 6 milioane de lire sterline.  

  • Sentinţă fără închisoare pentru un preot băut care a ucis un om într-un accident, iar apoi a fugit: Trei ani, cu suspendare

    Curtea de Apel Galaţi a respins toate apelurile făcute şi a decis să-l condamne pe preotul gălăţean la trei ani de închisoare cu suspendare.

    Decizia Curţii de Apel Galaţi este definitivă.

    De asemenea, asiguratorul a fost obligat de instanţă la plata de daune morale şi materiale către familia victimei, în valoare totală de 95.000 de lei.

    Accidentul s-a produs anul trecut în noiembrie, pe un drum judeţean din comuna gălăţeană Schela. Preotul din satul Negrea a lovit un om cu maşina şi a fugit. Bărbatul de 49 de ani accidentat în timp ce se deplasa pe marginea drumului a murit la puţin timp după ce a fost lovit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

    Judecătorii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe Sorin Blejnar la 6 ani de închisoare. Totodată, instanţa a menţinut pentru acesta controlul judiciar şi au dispus sechestru pe bunurile fostului şef ANAF până la concurenţa sumei de 12.513.894 lei. Decizia poate fi contestată.

    Sorin Blejnar, fostul şef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti, în anul 2016, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

    Potrivit procurorilor, “ în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri”, spun procurorii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O femeie geloasă a intrat în telefonul soţului, în timp ce acesta dormea. La scurt timp după aceea, bărbatul a dat-o în judecată, iar ce a urmat e ŞOCANT

    În plângerea depusă împotriva femeii, bărbatul a spus că aceasta i-a accesat telefonul în timp ce dormea, apoi a trimis copii la poze şi conversaţii din aplicaţiile de chat pe smartphone-ul ei pentru a le analiza mai târziu. Mai mult, femeia ar fi partajat unele dintre aceste date cu surorile ei.

    Acuzata s-a apărat şi a spus că soţul ei i-a dat parola de la telefon şi permisiunea de a-l accesa. Mai mult, ea a susţinut că i-a verificat telefonul bărbatului deoarece l-a prins în trecut flirtrând cu o altă femeie. Chiar şi aşa, judecătorul a condamnat-o pe femeie la trei luni de închisoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Temniţa grea pur şi simplu l-a distrus! FOTO ŞOCANT: cum a ajuns să arate unul dintre “greii” României, după aproape opt ani în închisoare

    Tribunalul Ilfov a dispus, luni, „eliberarea de îndată a condamnatului Dinel Staicu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, dacă nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză”.

    Magistraţii au respins ca nefondată contestaţia declarată de procurorii DNA şi au admis contestaţia lui Dinel Staicu împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul său.

    Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă, iar un lucru e cât se poate de cert: anii grei de închisoare şi-au pus vizibil amprenta asupra omului de afaceri.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Băsescu, despre pensiile speciale: Eu am pensia mai mică decât a avut-o fostul torţionar Ficior

    “Când doamna Olguţa vrea să vină să se prezinte ca mama noii legi a pensiilor, să aibă în vedere că fără rezolvarea şi punerea în această lege şi a furtului de bani care înseamnă pensiile speciale nu a rezolvat problema sistemului de pensii din România. Eu am ieşit la pensie cu 2.980 de lei pensia de comandant de navă, de fost ministru, de fost preşedinte.

    Am ieşit cu 2.980 de lei pensie şi Ficior, cel care a murit, avea 5.500 de lei, pentru că e la pensii speciale. Deci un fost preşedinte are o pensie mai mică. Dacă ai fost preşedinte 10 ani şi vreo 10 ani prin guverne şi 12 ani comandant de navă, ieşi cu 2,980 de lei, dacă ai fost torţionar ieşi cu 5.500 de lei”, a afirmat Traian Băsescu, joi seară într-o emisiunea difuzată de B1 Tv.

    Senatorul PMP a adăugat că Guvernul “a tras ţeapă” când a mers pe linia măririi pensiilor şi salariilor, iar România merge pe împrumuturi lucru care va mai putea dura maximum doi sau trei ani.

    “Noi mergem pe bani împrumutaţi. Nu mai poate ţine mai mult de doi, trei ani. Trebuie să merge pe investiţii cât mai repede. Guvernul asta a avut două linii, salarii şi pensii. Să ştiţi că la amândouă a dat ţeapă. Mărirea de 25% a salariilor a fost făcută prin trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator. Iar la pensii, sunt pensionar şi trebuia să primesc la pensie o indexare de 5%, de la 1 ianuarie, plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

    N-am primit că a rămas că ne măreşte Olguţa pensiile în 2019. Ne-a luat vreo 9% din pensie anul acesta. 5% inflaţia plus 50% din creşterea salariului brut pe economie, care mai însemnau vreo 3 sau 4 procente, iaca sunt 9%. Degeaba îmi dă 10% la anul”, a completat Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Misterioasa soţie de bancher care cheltuie peste 1 milion de euro pe îmbrăcăminte folosind 35 de carduri de credit

    Potrivit Daily Mail, Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii din Marea Britanie (National Crime Agency – NCA) i-a ordonat soţiei misterioase a unui bancher aflat în închisoare să explice modul în care a reuşit să menţină un stil de viaţă luxos după condamnarea soţului său. Printre extravaganţele sale se numără şi cumpărăturile de peste un milion de euro anual, timp de peste un deceniu, făcute la magazinul de articole de îmbrăcăminte de lux Harrods.

    Până acum, numele femeii şi al soţului său, precum şi al băncii pe care el a condus-o, nu au fost făcute publice, însă acest lucru se va schimba în curând.

    Soţul ”Doamnei A” , după cum este denumită generic în articolul publicat de Daily Mail, a demisionat din funcţia de preşedinte al unei băncii din afara Spaţiului Economic European în 2015. A fost condamnat de mai multe ori la rând pentru fraudă şi delapidare, este obligat să plătească 39 de milioane de dolari băncii pe care a condus-o şi trebuie să ducă la capăt o sentinţă de 15 ani de închisoare. Salariul oficial al soţului doamnei A era cuprins între 25.000 de euro şi peste 61.000 de euro, dar averea lui era evaluată la peste 63 de milioane de euro.

    În afară de proprietăţile din Regatul Unit, femeia se bucură şi de folosirea unui avion particular, bea vinuri scumpe şi cheltuie peste 170.000 de euro pe bijuterii într-un singur an. Între 2010 şi 2016, a cheltuit peste 18 milioane de euro pe obiecte de lux dintr-un magazin folosind 35 de carduri de credit eliberate unor membri ai familiei sale, de către banca  al cărei preşedinte a fost soţul ei. Doamna A deţine în prezent cel puţin o casă în Londra, în valoare de 8,5 milioane de euro.

    NCA nu înţelege de unde soţia bancherului are atât de mulţi bani, în contextul în care  ea pretinde că ar fi câştigat banii lucrând ca bancher comercial. Dacă nu va putea explica sursa averii, proprietăţile sale ar putea fi confiscate.

    Curtea Supremă a respins recent solicitările soţiei de renunţare la investigaţii şi, de asemenea, a respins un ordin de anonimitate care prevenea identificarea cuplului, dar şi ţara aflată în afara Spaţiului Economic European unde a lucrat soţul său, precum şi numele băncii pe care el a condus-o.

    Judecătorul Curţii Supreme a concluzionat că identificarea doamnei A şi a soţului său reprezintă chestiuni care ţin de interesul public astfel că ordinul de anonimitate îşi va pierde valabilitatea până la data de 10 octombrie.
     

  • Cu cine stă Elena Udrea în camera din închisoarea din Costa Rica. Om de afaceri: Acolo este ca în Narcos | FOTO, VIDEO

    Elena Udrea îşi va petrece două luni în închisoarea El Buen Pastor din Costa Rica, ea fiind plasată în cameră cu Alina Bica şi cu încă o localnică ce a fost condamnată pentru fraudă, spune omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, care trăieşte în acel stat. Cele două se află în aripa bună a închisorii.

    „Dimineaţă, când m-aţi sunat, în Panama, ştiam tot, dar ştiam cu cine stau în cameră. Ele au fost duse în aripa mai bună a închisorii. (…) Acolo e exact ca în Narcos (serial despre viaţa traficanţilor de droguri, n.r) şi există acolo o aripă mai bună în care au fost duse. Sunt cazate împreună cu o doamnă din San Jose, (condamnată, n.r.) tot pentru fraudă, al cărei soţ este bun prieten cu o prietenă de-a noastră. Aşa că noi am putut să luăm legătura imediat. Acum sunt trei (în celulă, n.r.). Doamna aceea ştia despre ele, s-a vorbit despre acest tamtam”, a declarat la Antena3 omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, care trăieşte de mai mulţi ani în Costa Rica.

  • Cine este omul pe care Vladimir Putin îl URĂŞTE CEL MAI MULT si de ce vrea preşedintele Rusiei să se RĂZBUNE pe el

    Preşedintele rus Vladimir Putin îşi doreşte cu ardoare să îl închidă pe Bill Browder, potrivit unui articol publicat de Bloomberg.

    El este managerul de fond care s-a instalat în Rusia în perioada în care ţara trecea prin procesul privatizării; ulterior a devenit un critic al oligarhilor acesteia, atitudine care a determinat alungarea sa din Rusia. Câţiva oficiali ruşi au preluat compania lui şi au folosit-o, într-o metodă clasic rusească, pentru a cere o restituire de taxe de 230 de milioane de dolari. Au obţinut aceşti bani în 24 de ore.

    Chiar dacă Browder şi-a convns majoritatea angajaţilor să se mute în Londra alături de el; un consilier extern pe nume Sergei Magnitsky a refuzat să plece şi a investigat frauda, după care a fost aruncat în închisoare, unde sănătatea lui s-a deteriorat. El a murit la opt luni dupa ce a fost închis, la 37 de ani, aparent ucis de cei care l-au capturat.

    Browder şi-a propus să răzbune moartea lui Magnitsky şi a început o campanie globală pentru a avea aprobarea ţărilor din toată lumea a ceea ce a numit el Actul lui Magnitsky, un document de lege în care respinge vizele şi îngheaţă activele celor care abuzează de drepturile omului, începând cu oficialii care au cauzat moartea lui Magnitsky.

    Aceasta a devenit lege în Statele Unite în 2012. De atunci, alte şase ţări au adoptat actul. Între timp, Browder a scris o carte de memorii în 2015, Red Notice (Notificarea Roşie) şi a muncit neobosit pentru a-i identifica pe cei care abuzează de legi din Rusia.

    Actul Magnitsky a dat dureri de cap preşedintelui Putin şi elitei ruseşti fiindcă a lovit în buzunarele lui Putin şi ale apropiaţilor săi.
    Potrivit Bloomberg, ruşii bogaţi îşi ţin mare parte din avere în afara ţării; majoritatea dintre ei au, de asemenea, proprietăţi în oraşe precum Londra, Miami şi New York. Actul lui Magnitsky preîntâmpină elitele să îşi acceseze banii şi să îşi viziteze oraşele din ţările în care legea a fost adoptată.

    Potrivit Bloomberg, Putin vrea acum răzbunarea. În urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unui summit care a avut loc la Helsinki, preşedintele rus a declarat că este dispus să perrmită consilierului special Robert Mueller să îi chestioneze pe hackerii ruşi pe care el îi doreşte investigaţi, dacă Rusiei i s-ar permite să interogheze ”anumiţi oficiali din Statele Unite suspectaţi că interferează cu problemele ruseşti”, potrivit Washington Post.

    Cine sunt aceşti oficiali urşi? Cu excepţia fostului ambasador Michael McFaul, toţi au fost asociaţi cu trecerea Actului lui Magnitsky, începând cu Browder, pe care Putin l-a acuzat în timpul unei conferinţe de presă că a evitat să plătească taxe de 1,5 miliarde de dolari şi că a contribuit la campania lui Hillary Clinton cu 400 de milioane de dolari.

    Într-adevăr, procurorii ruşi l-au judecat pe Browder de două ori, in absentia, condamnându-l la 9 ani de închisoare de fiecare dată.
    Potrivit Bloomberg, Browder primeşte constant ameninţări din parte ruşilor – i s-a spus că trebuie să se uite mereu peste umăr. A angajat oameni care să îl păzească în permanenţă şi este foarte atent în ceea ce priveşte oraşele în care călătoreşte – a decis, de pildă, să renunţe la o călătorie în Italia pentru că actualul prim ministru, Giuseppe Conte, este ”pro-Putin”.

    Întrebat de jurnalişti dacă era îngrijorat că Putin ar vrea să îl omoare, nu a respins această idee. Crede însă că este protejat de vizibilitatea sa – ”Dacă mă omoară, toată lumea va şti cine a făcut acest lucru”, a spus el. În pofida ameninţărilor, principalul obiectiv al lui Browder este ca actul să fie adoptat ”în fiecare ţară civilizată diin lume”.

    În mod paradoxal, bunicul lui Browder, Earl Browder, a fost şeful Partidului Comunist din Statele Unite în anii ’30 şi ’40.