Tag: hipermarket

  • INCIDENT într-un hipermarket din Capitală: O bucată de tavan s-a prăbuşit

     Potrivit lui Daniel Vasile, incidentul a fost sesizat la numărul 112 în jurul orei 10.30, la hipermarketul din Sectorul 6 fiind trimise două ambulanţe SMURD, un echipaj de descarcerare şi două autospeciale de stingere a incendiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Auchan a remodelat hipermarketul real din Deva, pe care îl redeschide joi sub marca sa

     “Transformarea magazinului Real în Auchan a durat 10 zile şi a constat în modificări tehnice şi comerciale (…) Pe o suprafaţă netă de vânzare de peste 7.300 metri pătraţi, noul hipermarket Auchan Deva oferă locuitorilor o gamă de peste 50.000 de produse”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Cu un program al deschiderilor de trei magazine Auchan pe lună, compania urmează să finalizeze programul rebrandingului hipermarketurilor real la sfârşitul lunii aprilie. Magazinele rămase de remodelat sunt situate în Bacău, Bucureşti – AFI Cotroceni, Galaţi şi Timişoara Nord.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kaufland a deschis un nou hipermarket în Oradea. Ce magazine va mai deschide în acest an

     Noul magazin, al 91-lea hipermarket Kaufland din România, va comercializa circa 20.000 de produse.

    De la începutul anului, compania a mai inaugurat un magazin în Târgu-Mureş şi are în plan până la finalul anului deschideri în Bucureşti, Târgovişte şi Gherla.

    În Capitală retailerul va deschide în 2014 patru hipermarketuri noi, în Bulevardul Bucureştii Noi, în Apărătorii Patriei, Tudor Vladimirescu şi Valea Oltului.

    Anul trecut, Kaufland România a deschis 8 magazine, investiţiile retailerului în extindere situându-se între 48 şi 72 milioane euro, având în vedere că investiţia medie într-un hipermarket este de 6 şi 9 milioane euro, în funcţie de oraş, valoarea terenului sau suprafaţa magazinului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul hipermarket real din Piteşti va fi redeschis joi sub marca Auchan

     Acesta este al doilea hipermarket Auchan din Piteşti.

    “Transformarea magazinului real în Auchan a durat 10 zile şi a constat în modificări tehnice şi comerciale. (…) Pe o suprafaţă netă de vânzare de 7.400 de metri pătraţi, noul hipermarket Auchan Găvana oferă locuitorilor o gamă de 50.000 produse”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Cu un program al deschiderilor a câte 3 magazine Auchan pe lună, compania urmează să finalizeze programul rebrandingului hipermarketurilor real la sfârşitul lunii aprilie. Ultimele magazine rămase de remodelat sunt situate în Cluj-Napoca, Bacău, Bucureşti – AFI Cotroceni, Craiova, Deva, Galaţi, Târgu Mureş şi Timişoara Nord.

    În ultima parte a anului trecut, Auchan a rebranduit şapte hipermarketuri real, dintre care două în Capitală, Pallady şi Vitan, unul în Braşov, unul în Oradea, unul în Constanţa, unul în Sibiu şi unul în Satu Mare. Două dintre acestea au fost remodelate în formatul Auchan City.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Auchan deschide al şaselea hipermarket din Bucureşti

    Transformarea magazinului Real în Auchan adurat mai puţin de 10 zile şi a constat, pe de o parte, în modificări tehnice şi comerciale, cum ar fi reorganizarea suprafeţei de vânzare, extinderea unor universuri comerciale, îmbunătăţirea confortului clienţilor, decorarea, sistemele informatice, formarea echipelor şi introducerea comerţului Auchan, de tip
    discount generalizat.

    Pe o suprafaţă netă de vânzare de 7.500 mp, noul hipermarket Auchan Berceni oferă o gamă completă de peste 50.000 produse,  alimentare şi nealimentare.

    Pentru a facilita accesul clienţilor, Auchan a înfiinţat patru linii de microbuz gratuite pentru clienţi care funcţionează pe parcursul întregului program de funcţionare a magazinului (zilnic 8-22) şi care acoperă întregul cartier Berceni. Pentru cei veniţi cu maşina, centrul dispune de o parcare gratuită de 700 de locuri.

  • Kaufland a plătit 700.000 euro pe un teren în Vatra Dornei şi începe construcţia magazinului în vară

     “Lucrările la viitorul magazin Kaufland din Vatra Dornei sunt preconizate să înceapă în această vară, dar momentan nu dorim să vehiculăm o dată a deschiderii lui. Oraşele în care vom deschide în continuare noi magazine în anul 2014 sunt Oradea, Târgu Mureş, Târgovişte, Gherla şi Bucureşti”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

    În Bucureşti retailerul va deschide în 2014 patru hipermarketuri noi, în Bulevardul Bucureştii Noi, în Apărătorii Patriei, Tudor Vladimirescu şi Valea Oltului.

    Anul trecut, Kaufland România a deschis 8 magazine în Paşcani, Rădăuţi, Fălticeni, Galaţi, Ploieşti, Petroşani, Bucureşti Militari şi Bucureşti Pantelimon. Investiţiile retailerului în extindere s-au situat anul trecut între 48 şi 72 milioane euro, având în vedere că investiţia medie într-un hipermarket este de 6 şi 9 milioane euro, în funcţie de oraş, valoarea terenului sau suprafaţa magazinului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creşte apetitul românilor pentru cumpărături online

    În acest context, tot mai mulţi retaileri îşi deschid magazine online. Anul trecut, primul pas a fost făcut de Carrefour, care şi-a lansat oficial hipermarketul online la sfârşitul lunii iulie. Serviciul este disponibil pentru Bucureşti şi localităţile limitrofe, cu livrare la domiciliu. Acesta a fost urmat de Cora, care a deschis în decembrie hipermarketul Coradrive, prin care clienţii pot să cumpăre produsele online şi le ridică ulterior din magazin, şi care a anunţat că va începe livrările la domiciliu în acest an.

    La sfârşitul anului trecut şi Mega Image, cea mai mare reţea de supermarketuri din România, a anunţat că va inaugura serviciul de livrări la domiciliu în primul trimestru al acestui an. Cel mai recent anunţ a fost făcut de Selgros, care a intrat în comerţul online printr-un parteneriat cu platforma de servicii de aprovizionare online megamarket.ro, prin care va livra direct clienţilor peste 11.000 de produse alimentare şi nealimentare.

    Conform unor estimări anterioare ale Carrefour România, retailul online reprezintă sub 1% din totalul vânzărilor de alimente din România. Topul serviciilor şi produselor achiziţionate de români de pe internet este condus, potrivit Daedalus, de plata facturilor de utilităţi (42,8%), după care urmează îmbrăcăminte/încălţaminte (37,8%), electronice (37,4%), cosmetice/parfumuri (34%), electrocasnice (30,9%), produse şi servicii de telefonie mobilă (28,8%), computere/componente computere (28,4%), cărţi/ziare/ reviste (22,3%), jucării (14,4%), software/jocuri (12,8%), bilete la diferite spectacole/concerte (12,2%), bilete de avion (10,4%), produse alimentare (7,2%), produse sportive (6,8%), muzică/filme (6,3%), alte produse (10,2%).

    Creşteri importante ale vânzărilor online au înregistrat din 2011 categoriile electrocasnice, software/jocuri, produse alimentare, computere/componente computere şi jucării. Cea mai mare scădere a fost raportată de biletele de avion.

  • Încă un hipermarket devine parc logistic. Un grup maltez a cumpărat la lichidare un fost magazin din Oradea

    Firma Western Logistics, afiliată grupului maltez Alf Mizzi & sons Ltd, a cumpărat la lichidare spaţiul fostului hipermarket PIC din Oradea în vederea transformării acestuia în parc logistic, au anunţat reprezentanţii PwC România, lichidatorul judiciar al firmei dezvoltate de omul de afaceri Cornel Penescu din Piteşti.

    Acesta este un al doilea spaţiu de hipermarket din vestul ţării a cărui destinaţie ar urma să fie schimbată în spaţiu logistic sau de producţie, după ce şi austriecii de la Immofinanz au decis să închidă centrul comercial Armonia din Arad, al cărui principal chiriaş era grupul francez Carrefour, în condiţiile în care vânzările slabe nu justificau menţinerea activităţii comerciale.

    „Tranzacţia s-a realizat in contextul unei pieţe imobiliare cu o lichiditate scăzută, îndeosebi pentru activele a căror valoare se ridică la câteva milioane de euro. Cumpărătorul a fost găsit prin intermediul reţelei globale a PwC”, a declarat cu privire la vânzarea spaţiului PIC Cristian Răvăşilă, senior manager, liderul echipei de servicii de restructurare a afacerii în cadrul PwC România.

    PIC a intrat în faliment în 2012, iar în portofoliul companiei se mai află patru hipermarketuri, la Piteşti, Brăila, Craiova şi Călăraşi, aflate în diverse stadii de valorificare.

    Reprezentanţii PwC mai spun că în scurt timp fostul hipermarket PIC de la Oradea va fi reconvertit intr-un spaţiu logistic.  „În acest sens noul proprietar a început deja demersurile de compartimentare şi închiriere, în întregime sau parţial, pentru companii interesate de producţie industrială, stocare şi distribuţie, logistică, dar şi pentru spaţii de birouri”.

  • Alte 5 magazine real devin Auchan până în martie

     Astfel, cu un program al deschiderilor a câte 3 magazine Auchan pe lună, compania urmează să finalizeze programul rebrandingului hipermarketurilor real în aprilie. Ultimele magazine rămase de remodelat sunt situate în Bacău, Bucureşti – AFI Cotroceni, Craiova, Deva, Galaţi, Târgu Mureş şi Timişoara Nord.

    În ultima parte a anului trecut, Auchan a rebranduit şapte hipermarketuri real, dintre care două în Capitală, Pallady şi Vitan, unul în Braşov, unul în Oradea, unul în Constanţa, unul în Sibiu şi unul în Satu Mare. Două dintre acestea au fost remodelate în formatul Auchan City.

    Anterior, retailerul a anunţat că va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puţin de un an, cu o investiţie de 40 milioane euro.

    Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie 2013, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt cei mai puternici retaileri din România

    ”Până în septembrie 2014, ne aşteptăm la o schimbare a topului ca urmare a preluării magazinelor Real şi remodelarea acestora sub marca Auchan. Estimăm că la finalizarea acestui proces Auchan va fi al doilea cel mai important lanţ de hypermarketuri din România”, spune  Raluca Răschip, consumer goods & retail director GfK România.

    Dacă ne uităm la rezultatele cumulate ale celor doi retaileri (Auchan şi Real), obţinute în prima jumătate a anului 2013, aceştia acoperă 7% din valoarea totală a bunurilor de larg consum consumate în interiorul casei şi puţin mai mult de un sfert din totalul cheltuielilor în hipermarket, având o bază de cumpărători de aproximativ 40% din gospodăriile din România.

    Retailului modern este din ce în ce mai prezent în viaţa românilor, acoperind în prima jumătate a anului 53% din valoarea totală a produselor de larg consum.

    Hipermarketul este canalul cu cea mai mare creştere, cu trei puncte procentuale faţă de anul anterior, atingând o cotă de 28%.

    Principalul motiv al evoluţiei pozitive în hipermaketuri este faptul că mai mulţi români au ales să îşi facă cumpărăturile din acest format de magazin, fără să renunţe însă la altele.

    “Observăm un fenomen accentuat de duplicare a cumpărătorilor – 9 din 10 români îşi fac cumpărăturile atât din comerţul modern cât şi din cel tradiţional”, adaugă Raluca Răschip.

    Activităţile retailerilor s-au intensificat în ultima perioadă, atât din punct de vedere al numărului de magazine deschise, cu 31% mai multe faţă de 2012, cât şi în privinţa activităţilor de loializare – leafleturi, publicitate, concursuri în magazine sau alte activităţi promoţionale.

    Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic în prima jumătate a anului 2013. Cercetare de tip Panel de Consumatori a GfK România este realizată pe un eşantion de 3.000 gospodării, reprezentativ la nivel naţional, prin scanarea codurilor de bare ale produselor de larg consum.