Tag: Google

  • Google, acord istoric cu Franţa prin care se obligă să îşi modifice businessul de advertising

    Conform Ziarului Financiar, acordul cu autoritatea de concurenţă din Franţa ar putea reprezenta un prim pas către reechilibrarea balanţei advertisingului în favoarea publisherilor – aşa cum funcţiona piaţa în era pre-internet, înainte ca Google şi Facebook să acapareze lumea.

    Practic, acordul anunţat luni reprezintă primul moment în care un gigant american a fost de acord să facă modificări la nivelul businessului de advertising. Totodată, compania Google a fost amendată cu 220 de milioane de euro.

    „Decizia de a sancţiona Google este cu atât mai importantă cu cât este prima decizie din lume care se concentrează pe procesele algoritmice complexe pe care se bazează businessul de advertising online”, a declarat Isabelle de Silva, şefa autorităţii de concurenţă din Franţa.

    Supraveghetorul a descoperit că platforma de management a reclamelor pentru publisherii mari – Google Ad Manager – favorizează marketplace-ul de reclame al companiei – Google AdX – unde publisherii vând spaţiu către advertiseri în timp real.

    Conform acordului, Google s-a angajat să îmbunătăţească modul în care serviciile Ad Manager lucrează cu alte platforme. Primele modificări vor fi implemnetate în primul trimestru din 2022, iar Google nu va face apel pe această decizie.

  • Autorităţile antitrust germane lansează proceduri împotriva Google

    Autorităţile antitrust din Germania anchetează gigantul tech Google în linie cu noua legislaţie din domeniul concurenţei adoptată în ianuarie, scrie Deutsche Welle.

    Acestea au acum puterea de a interzice marilor companii digitale să se angajeze în practici anticompetitive.

    Germania, Franţa şi Olanda s-au plâns recent că UE nu este suficient de aspră cu marile companii tech, potrivit Financial Times.

     

  • Italia amendează Google cu 100 de milioane de euro

    Autoritatea pentru concurenţă din Italia a anunţat că a amendat Google cu peste 100 de milioane de euro pentru închiderea aplicaţiei pentru smartphone a unui companii care oferă reîncărcarea vehiculelor electrice, relatează Reuters.

    Autoritatea a declarat că Google, al cărui sistem de operare Android şi magazin de aplicaţii Google Play domină piaţa italiană, a abuzat de poziţia sa pe piaţă prin blocarea unei aplicaţii Enel X pentru utilizatorii de vehicule electrice.

    Amenda de 102.084.433,91 euro este acordată pentru încălcarea articolului 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care reglementează monopolurile şi problemele care implică restricţionarea concurenţei.

    Italia a constatat că Google nu a permis Enel X Italia să dezvolte o versiune compatibilă cu Android Auto a aplicaţiei sale JuicePass. JuicePass oferă servicii legate de reîncărcare a vehiculelor electrice, cum ar fi găsirea celei mai apropiate staţii de încărcare şi rezervarea unui spaţiu acolo.

    „Refuzând interoperabilitatea Enel X Italia cu Android Auto, Google a limitat în mod nedrept posibilităţile pentru utilizatorii finali de a utiliza aplicaţia Enel X Italia atunci când conduc şi reîncarcă un vehicul electric”, a declarat autoritatea.

    „Prin urmare, Google şi-a favorizat propria aplicaţie Google Maps”, a adăugat autoritatea.

    „Excluderea aplicaţiei Enel X Italia din Android Auto a avut loc acum doi ani şi, dacă ar continua, ar putea pune în pericol şansele Enel X Italia de a construi o bază solidă de utilizatori într-un moment de creştere semnificativă a vânzărilor de vehicule electrice”.

    Acest lucru, a concluzionat autoritatea, a redus posibilităţile de alegere pentru consumatori şi a constituit un obstacol în calea progresului tehnologic care ar putea influenţa dezvoltarea mobilităţii electrice.

    Ca urmare, autoritatea a declarat că a dispus companiei Google să pună la dispoziţia Enel X Italia şi altor dezvoltatori de aplicaţii instrumente de programare a aplicaţiilor care sunt interoperabile cu Android Auto, adăugând în acelaşi timp că va monitoriza situaţia printr-un expert independent cu care Google va fi obligat să coopereze.

  • Cine a fost Geta Brătescu, personalitatea celebrată astăzi de Doodle de la Google

    Doodle-ul de astăzi celebrează 95 de ani de la naşterea Getei Brătescu.

    Geta Brătescu, născută în 1926, în Ploieşti, într-o familie de farmacişti, este considerată una dintre cele mai semnificative personalităţi în arta contemporană est-europeană. Aceasta a realizat lucrări de grafică, gravură, desen şi colaj textil, tapiserie, obiect, actiune, fotografie, foto-instalaţie, film.

    Geta Brătescu a studiat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în perioada 1945 – 1949, avându-i ca profesori, printre alţii, pe George Călinescu şi Tudor Vianu, apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, între anii 1969 – 1971.

    În anul 1946 debutează la Salonul Oficial de Alb-Negru, Sala Dalles, Bucureşti, cu un desen în cărbune, iar un an mai târziu a organizat prima expoziţie personală la galeria Căminul Artei din Bucureşti, un spaţiu coordonat de criticul de artă Ionel Jianu.

    Cu o carieră impresionantă, de peste 60 de ani, Geta Brătescu s-a bucurat de apreciere în rândul publicului şi al specialiştilor din domeniul artelor în întreaga lume.

    Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte. Lucrările sale au fost expuse la Galerie im Taxispalais în Innsbruck, Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, A Foundation din Liverpool, Index Foundation din Stockholm, e-Flux New York, Istanbul Biennale, MACBA Barcelona, Mumok Vienna, Kalmar Museum din Suedia, Galerie Barbara Weiss din Berlin, Museum of Modern Art (MoMA) din New York.

    Pavilionul României de la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia din 2017, care a găzduit proiectul „Apariţii” al artistei Geta Brătescu, a fost unul dintre cele mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în presa internaţională. De asemenea, o expoziţie a marii artiste a fost organizată în 2017 la Muzeul de Arte Frumoase din Gent, Belgia. Expoziţia „An Atelier of One’s Own” a fost deschisă până la jumătatea lunii ianuarie 2018, aceasta fiind prima retrospectivă din Belgia consacrată Getei Brătescu.

    Artista a primit în 2008 titlul de Doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, pentru contribuţia sa remarcabilă la dezvoltarea artei româneşti contemporane.

    De asemenea, chiar în anul în care a murit, în ianuarie 2018, Geta Brătescu a fost decorată de Preşedinţie cu Ordinul Naţional „Steaua României”” în grad de Ofiţer.

  • Google economiseşte 1 mld. dolari pe an pentru că angajaţii lucrează de acasă

    Compania Google, parte a gigantului american Alphabet, a economisit în primul trimestru al acestui an 268 mil. dolari faţă de aceeaşi perioadă din 2019 prin reducerea cheltuielilor de promovare şi a călătoriilor şi activităţilor de divertisment pentru angajaţi ca urmare a situaţiei create de pandemia de COVID-19, potrivit unui raport intern al oragnizaţiei, scrie Los Angeles Times. La nivelul unui an întreg, reducerea acestor tipuri de cheltuieli, ar ajunge la circa 1 mld. dolari. 

    Alphabet a declarat chiar în raportul său anual pentru 2020, că a înregistrat o reducere a cheltuielilor publicitare şi promoţionale de 1,4 miliarde de dolari anul trecut, întrucât grupul a scăzut cheltuielile, a întrerupt sau a reprogramat campaniile şi a modificat o parte din formatele evenimentelor organizate, acestea desfăşurându-se doar digital din cauza pandemiei. Totodată cheltuielile de călătorie şi de divertisment au scăzut cu 371 milioane dolari anul trecut. Economiile realizate au compensat multe dintre costurile generate de angajarea a mii de persoane, iar prudenţa a permis companiei să-şi menţină constante costurile de marketing şi administrative în primul trimestru din 2021, cu toate că veniturile au crescut cu 34%.

    Google este renumit pentru avantajele oferite angajaţilor precum mesele de masaj, preparatele culinare şi „retreat-uri” corporative, beneficii care au influenţat o mare parte a culturii de lucru din Silicon Valley. Majoritatea personalului Google a lucrat de la distanţă şi fără aceste avantaje începând cu luna martie a anului trecut.

    Cu toate acestea, Google intenţionează să reia munca de la birou anul acesta. Directorul financiar Ruth Porat a anunţat investitorii că se lucrează la un plan pentru un model „hibrid” de lucru, distanţând personalul mai puţin dens decât înainte. De asemenea, Porat a mai spus că Google va continua să investească în imobilele sale din întreaga lume.

     

  • Alphabet este o maşină de făcut bani. Gigantul american din spatele Google a raportat vânzări de peste 55 mld. dolari în T1, în creştere cu 34%. Profitul a crescut cu 160%

    Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat venituri record în primul trimestru din 2021, pe fondul unei creşteri semnificative a pieţei de advertising şi marketing digital, potrivit WSJ.

    Gignatul a raportat venituri de 55,31 miliarde de dolari în T1 2021, o creştere de 34% faţă de aceaşi perioadă a anului trecut. Trebuie menţionat că în T1 2020 veniturile din advertising au fost afectate de momentul în care pandemia de Covid-19 a lovit în toată lumea.

    Totodată, profitul a crescut cu circa 160%. Potrivit MarketWatch, Alphabet a raportat un profit de 17,93 miliarde de dolari, adică 26,29 de dolari per acţiune în primul trimestru din 2021, în comparaţie cu un profit de 6,84 miliarde de dolari, adică 9,87 de dolari per acţiune în T1 2020.

    Astfel, profitul a atins un nivel record pentru al treilea trimestru la rând, ceea ce a declanşat o creştere de 4,5% a acţiunilor după închiderea şedinţei de tranzacţionare.

    Veniturile s-au ridicat la 55,31 de miliarde însă după eliminarea costurilor cu achiziţia de trafic (TAC), acestea se situează la 45,6 miliarde de dolari – o îmbunătăţire faţă de nivelul de 33,7 miliarde de dolari din T1 2020.

    Rezultatele au depăşit aşteptările analiştilor, în contextul în care un sondaj FactSet arăta un profit estimmat la 15,75 de dolari per acţiune.

    Un alt aspect important al evoluţiei ţine de marja operaţională a companiei, care s-a îmbunătăţit la 30%, în comparaţie cu 19% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Pandemia a generat „vânt în pânze” pentru businessul de advertising digital al companiei, în contextul în care mai mulţi oameni au trăit online în timpul primului an de pandemie, utilizând Google pentru majoritatea nevoilor şi curiozităţilor pe care le aveau, respectiv YouTube pentru entertainment. Brandurile s-au aliniat şi au mutat banii dinspre print, TV şi promoţii în magazine înspre universul online.

    Conform WSJ, veniturile companiei din produsele-cheie s-au situat la 31,88 de miliarde de dolari, iar aici este inclus motorul de căutare, Gmail-ul şi Google Maps. Per total, aceste produse au înregistrat o creştere de 30%. În cazul YouTube, veniturile au crescut cu 49%, până la 6 miliarde de dolari.

  • Care erau ambiţiile lui Daniel Dines, şeful gigantului IT UiPath, în 2018: Vrem să fim un Google sau Facebook în România. VIDEO

    Daniel Dines, CEO-ul UiPath şi cel mai bogat român la momentul actual, a prezentat în premieră la ZF Live planurile sale pentru UiPath. IT-istul din Oneşti avea ca obiectiv aducerea companiei sale la un nivel similar cu cel al celor mai mari companii tech din lume.

    „Vrem să fim, şi o spunem deschis, fără niciun fel de aroganţă, un soi de Google sau Facebook în România. Vrem să creăm un nou tip de companie aici” a declarat Daniel Dines în 2018 în cadrul emisiunii ZF Live.

    Daniel Dines se putea lăuda încă de acum trei ani cu o echipă solidă, formată din oameni care puteau acoperii toate ariile unui business, care a reprezentat un element important în ceea ce priveşte succesul gigantului IT.

    „Există un beneficiu foarte important la a lucra într-o companie de top. Lucrezi cu oameni de top din toate domeniile. Nu suntem o firmă care are doar 50 de programatori, avem oameni de top din toate domeniile, din legal, din finante, vânzări, marketing. Este o foarte interesantă dinamică a relaţiilor interumane” a mai spus la ZF Live CEO-ul UiPath.

    Urmăriţi materialul video integral AICI

     

  • BRD adaugă noi funcţionalităţi platformei de online banking You

    BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, anunţă că începând de astăzi, utilizatorii de carduri Mastercard şi Maestro emise de instituţie, care deţin dispozitive cu sistem de operare Android, au posibilitatea de a-şi înrola instrumentele de plată în Google Pay prin aplicaţia de mobile banking YOU BRD.

    Înrolarea se poate face şi din setările Google Services ale dispozitivului cu sistem de operare Android compatibile cu acest serviciu, transmit reprezentanţii băncii

    ”Adăugăm noi funcţionalităţi în YOU în ritm rapid. Suntem bucuroşi să le oferim clienţilor noştri cu carduri Mastercard şi Maestro flexibilitatea unei plăţi sigure şi rapide prin intermediul dispozitivelor cu sistem de operare Androidi”, spune Radu Topliceanu, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităţilor de retail ale băncii.

    El estimează că această opţiune se va extinde în a doua jumătate a acestui an la întregul portofoliu de carduri deţinut de BRD.

    Google Pay este un portofel digital şi un sistem de plată online dezvoltat de Google pentru a face posibile achiziţiile în aplicaţii şi cumpărăturile online şi fără contact direct de pe dispozitive compatibile.

    BRD – Groupe Société Générale operează o reţea de 584 de unităţi. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,5 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30,000 POS şi aproape 1.400 ATM-uri. Banca este un jucător important pe piaţa creditelor pentru companii locale şi multinaţionale şi este liderul pieţei de factoring din România. Activele sale totale, la finalul lunii decembrie 2020, erau de 61,6 miliarde lei.

  • Ne ascultă Google telefonul? Teoria conspiraţiei, comentată de Dan Oros, de la Google & YouTube România

    Dan Oros: „De multe ori, oamenii nu înţeleg exact ce se întâmplă şi spun lucruri care nu sunt adevarate despre companie”

    Dan Oros: „E foarte greu să spui care e reţeaua viitorului, însă cumva tehnologia permite oricărei persoane să câştige bani online şi ăsta o să fie un trend extrem de interesant în următorii ani”

    Dan Oros, despre teoriile conspiraţiei din jurul Google: „Dispozitivele au anumite microfoane ce le foloseşti pentru a interacţiona cu asistentul”
    Invitat în emisiunea „Ochii pe mine!”, Dan Oros, Head of Marketing Google & YouTube România, a infirmat teoriile conspiraţiei create – de-a lungul timpului –  în jurul platformei Google. 

    Invitatul lui Vlad Craioveanu a explicat faptul că dezinformarea şi mentalitatea oamenilor reprezintă marile provocări de care se loveşte cel mai mare căutător profesionist al planetei şi anume Google. Totodată, Dan Oros susţine că anual persoanele care reuşesc să identifice vulnerabilităţile sistemului din cadrul platformei Google sunt recompensate.
    „Vlad Craioveanu: Mai există şi o teorie a conspiraţiei că Google ne ascultă telefonul pentru că se întamplă de multe ori, stau cu tine la masă, vorbim despre NFT si automat o să îmi apară o reclama la NFT.
    Dan Oros: Am auzit persoane spunând lucrul acesta şi pot să spun că nu este adevărat. De multe ori, când vorbeşti despre un subiect tu cauţi online pe subiectul respectiv şi, din acel motiv, îţi vin anumite reclame.
    Vlad Craioveanu: Era o paranoia în societate, că de fapt, este un microfon pe care Google îl activează şi funcţioneaza în permanenţă în jurul tău…

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Google oferă 25 de milioane de euro fondului UE pentru combaterea fake news: „Este mai important ca niciodată să avem acces la informaţii precise şi să facem diferenţa între fapte şi ficţiune”

    Google va contribui cu 25 de milioane de euro la Fondul European pentru Media şi Informaţii, creat pentru a combate ştirile false, decizia fiind lansată pe fondul criticilor conform cărora giganţii din industria tech nu acţionează suficient de mult în privinţa dezinformărilor din spaţiul digital, conform Reuters.

    Fondul, lansat săptămâna trecută de Fondaţia Calouste Gulbenkian şi Institutul Universitar European, intenţionează să atragă cercetători, ONG-uri şi alte grupuri orientate către interesul public al Uniunii pentru a lupta împotriva informaţiilor false din mediul online.

    „În timp ce am navigat de-a lungul incertitudinilor şi provocărilor din ultimul an, s-a dovedit că este mai important ca niciodată să avem acces la date precise şi să facem diferenţa între fapte şi ficţiune”, spune Matt Brittin, şeful EMEA Business & Operations din cadrul gigantului de pe Silicon Valley.

    Fondul va fi funcţional pe o perioadă de cinci ani, iar proiectele urmează să fie selectate de Observatorul European pentru Media Digitală, proiect creat anul trecut de Comisia Europeană.

    Google a declarat în februarie că va începe să plătească pentru conţinutul de presă pe care în preia în Regatul Unit, decizie confirmată de lansarea produsului News Showcase, prin intermediul căruia au fost încheiate contracte cu 120 de publicaţii britanice.

    Pe 8 martie, Google a anunţat lansarea Impact Challenge, o serie de programe şi granturi în valoare de 25 de milioane de dolari, bani folosiţi pentru organizaţii non-profit care sprijină femeile din mediul de business.