Ce este o ofertă publică de listare la bursă? Reprezintă momentul când acţionarii unei companii renunţă la o parte din proprietatea asupra companiei pe care au fondat-o pentru a atrage capital. În momentul listării la bursă, un număr de acţiuni ale companiei listate devin disponibile pentru a fi vândute, mai mult sau mai puţin liber, pe piaţă. Capitalul obţinut din vânzarea acelor acţiuni revine direct fondatorilor şi investitorilor iniţiali în companie. Odată ajunse pe piaţa liberă, acţiunile vor fi desigur vândute şi revândute între investitorii ulteriori, dar profiturile speculative obţinute din revânzările secundare nu mai ajung însă la fondatorii afacerii. Aşadar, putem considera că listarea la bursă devine, pentru cercul restrâns al fondatorilor şi investitorilor timpurii, momentul culegerii roadelor investiţiei şi încrederii iniţiale.
Un element esenţial al oricărei listări la bursă este preţul iniţial de tranzacţionare, cu alte cuvinte preţul cu care fondatorii îşi vând creaţia. Evident, fondatorii vor dori maximizarea preţului iniţial, de aceea vor pune presiune în sus. Ei sunt însă limitaţi în ambiţiile lor de cererea aşteptată din piaţă, care poate fi descurajată în cazul unui preţ prea mare. Pe de altă parte, stabilirea unui preţ prea mic este păguboasă pentru fondatori, pentru că acţiunile, odată ajunse în piaţă, se vor revinde la preţuri mai mari. Ceea ce înseamnă că o parte din capitalul ce ar fi putut fi atras rămâne pe masă, fiind fructificat de investitorii secundari.
De găsirea echilibrului perfect între dorinţele fondatorilor şi cererea din piaţă – corespunzătoare valorii percepute a afacerii ce se listează – se ocupă servicii financiare specializate. În cazul Facebook, cele cinci bănci menţionate mai sus. Operaţiunea de listare la bursă este arta subtilă a monetizării valorii şi a percepţiilor – obiective sau subiective.Facebook speră să strângă 5 miliarde $ din această listare la bursă, ducând compania la o capitalizare de piaţă apropiată de 100 de miliarde de dolari. Asta înseamnă că Facebook mizează pe o valoare percepută a businessului său aproximativ similară cu cea a Deutsche Post AG (listată la bursă în noiembrie 2000 cu un capital atras de 5,2 miliarde euro) sau a UPS (5,47 miliarde $ în noiembrie 1999). Este oare această pretenţie îndreptăţită? Mai întâi, să facem distincţie între valoarea de bursă a unei companii şi valoarea ei reală.
Desigur, în teorie cele două valori ar trebui să coincidă. În definitiv, investitorii îşi bazează deciziile de a cumpăra sau vinde pe calcule realiste şi bine fundamentate. Aşa să fie? De fapt, lucrurile nu stau chiar aşa. În realitate, investitorii iau în considerare, pe lângă cifre şi date obiective, şi speculaţia subiectivă asupra intenţiilor celorlalţi investitori. Ca investitor, investesc de pildă în acţiuni Apple pentru că Apple este o companie creatoare de modele noi de afaceri şi de pieţe noi. Dar mai investesc de asemeni şi pentru că acţiunile Apple cresc constant din 2005 şi pentru că sunt convins că şi alţi investitori vor continua să cumpere, ridicând aşadar valoarea acţiunilor tot mai mult, de unde pot obţine un profit bun la vânzare.
Personal apreciez mai mult metoda de evaluare a valorii reale a unei companii descrisă de profesorul Martin Campbell-Kelly în cartea sa “From Airlin Reservations to Sonic the Hedgehog: A History of the Software Industry”. Practic, profesorul face această reducere la absurd: ar fi afectată lumea şi economia în mod semnificativ de dispariţia subită de pe piaţă a companiei în cauză? Profesorul Kelly foloseşte această metodă pentru a diferenţia Microsoft (capitalizare de piaţă de 253,74 miliarde $ în februarie 2012) de IBM (capitalizare de piaţă 228,23 miliarde $ la aceeaşi dată). Dacă Microsoft ar dispărea, piaţa computerelor personale ar avea de suferit câteva luni, până când ar apărea alternativele Linux, OpenOffice etc. Ar fi o recuperare relativ uşoară. Dacă IBM ar dispărea mâine subit, zeci şi sute de mii de firme din toate domeniile economice, care îşi găzduiesc aplicaţiile critice şi centrele de date pe mainframe-uri şi sisteme de operare IBM şi-ar pierde coerenţa informaţională.
Recuperarea dintr-o asemenea blocadă ar putea dura ani. Să facem câteva exerciţii de imaginaţie: în ce mod ar afecta lumea dispariţia subită a Deutsche Post sau a UPS? Am ales două companii care au atras din piaţă la listare aproximativ cât speră să atragă Facebook în 2012. Efectul ar fi major, chiar şi dacă doar pentru economia Germaniei sau a Statelor Unite. Ce s-ar întâmpla dacă Facebook ar dispărea mâine? Nimic. Nu s-ar întâmpla absolut nimic. Ar dispărea doar un canal de distribuţie pentru reclame, din care Facebook îşi atrage, conform cifrelor publicate cu ocazia anunţului intenţiei de listare, 86% din venituri. Iar utilizatorii Facebook şi-ar muta, cu acelaşi entuziasm al inocenţei, datele personale către Google sau alte reţele similare. Vorbim, aşadar, de o bulă Facebook? Părerea mea este că da. Mark Zuckerberg & Co. nu au niciun moment în vedere valoarea “reală” a companiei lor, aşa cum o înţelege profesorul Kelly, ci valoarea speculativă a ceea ce speră să obţină. Percepţia este subiectivă asupra naivităţii celorlalţi investitori, mai ales a celor retail.
De fapt, Sean Parker, creator al Napster şi preşedinte fondator al Facebook (între 2004-2005), recunoaşte el însuşi, într-un interviu dat CNBC la Forumul Economic Internaţional de la Davos în ianuarie 2012, că este uimit faţă de cererea masivă de acţiuni Facebook: “În măsura în care există într-ade-văr bule în tehnologie, avem cu adevărat o bulă în jurul Facebook, în sensul că există o cerere imensă, deocamdată reprimată, în rândul investitorilor retail, de a avea acces la acţiunile Facebook”. În scrisoarea deschisă către investitori, intitulată “The Hacker Way”, trimisă de Mark Zuckerberg cu ocazia anunţului intenţiei de listare, fondatorul Facebook defineşte scopul companiei sale în termenii următori: “Facebook nu a fost creată iniţial pentru a fi o companie. A fost creată pentru a îndeplini o misiune socială – aceea de a face lumea mai deschisă şi mai conectată”. Zuckerberg continuă apoi în aceeaşi linie umanistă, comparând ceea ce face Facebook cu televiziunea şi presa scrisă şi susţinând că există o oportunitate istorică în a conecta întrea-ga lume, dând fiecăruia o voce şi ajutând la crearea societăţii viitorului. Conectarea oferită de Facebook ar ajuta, în viziunea lui Zuckerberg, la progresul întregii societăţi şi economii, per ansamblu, prin transformarea “socială” a instituţiilor şi industriilor. Ce menţionează el este că, pentru a putea realiza acest scop umanist, Facebook are nevoie de resursele financiare adecvate.
Un motor economic sănătos (pe care Zuckerberg nu îl explică, însă e vorba evident de cele 86% din venituri din publicitate) este doar facilitatorul acestei misiuni umaniste, dar nu scopul în sine al Facebook. Pentru mine, scrisoarea “The Hacker Way” este încercarea conştientă a lui Mark Zuckerberg de a manipula emoţional tocmai intenţiile acelor investitori retail pe care îi pomeneşte Sean Parker în interviul său. Care va fi efectul previzibil al listării la bursă? Va fi efortul investitorilor de a-şi recupera cheltuiala făcută. Efortul lor de a monetiza singurul capital real al Facebook, cel despre care am auzit cu toţii atâtea zilele astea: datele noastre, ale celor 845 de milioane de utilizatori activi lunari. Ceea ce sună pe cât de previzibil, pe atât de îngrijorător.
