BusinessMagazin

Tag: gadget

  • Gadget Review: Cum să lansezi în 2017 un telefon vechi de trei ani – VIDEOREVIEW

    + Camera frontală

    + Audio de calitate (difuzoare stereo frontale)

    – Designul învechit

    – Autonomia bateriei

    Nu mă înţelegeţi greşit, telefonul este dotat cu componente de ultimă generaţie, însă telefonul se simte bătrân, trecut de vreme, în antiteză cu telefoane moderne precum iPhone X sau Samsung S8. Totuşi, asta nu-l face neapărat un telefon prost.

    Sony Xperia XZ1 este un smartphone cu o diagonală de 5,2 inchi, cu o rezoluţie Full HD, ce rulează Android 8.0 şi este dotat cu procesor Snapdragon 835, procesor grafic Adreno 540, 4 GB RAM şi stocare internă de 64 GB cu posibilitatea de extindere până la 256 GB. De asemenea, telefonul are cea mai nouă generaţie de Bluetooth (5.0) şi are port de încărcare USB de tip C. Aşadar, XZ1 este un telefon care funcţionează foarte bine şi poate rula orice aplicaţie sau joc din Google Playstore la ora actuală.

    Smartphone-ul japonezilor arată ca şi cum designerii au luat o bucată de aluminiu pe care au ataşat un display. Aici nu este vorba de un display care se întinde până în margini, precum la alte telefoane menţionate anterior. Marginile de deasupra şi de sub ecran sunt uriaşe, cât degetul mare de la mână, şi nici cele din lateral nu sunt foarte mici. Şi la interior lucrurile par prăfuite, interfaţa Sony, aplicată peste Android 8, nu este cea mai frumoasă şi are un aer nostalgic.

    Corpul este realizat din aluminiu, ceea ce-l face să se simtă foarte uşor (155 grame) şi dă senzaţia că nu este un telefon premium deşi este vârful de gamă al Sony pentru anul 2017. O altă ciudăţenie, dar care funcţionează foarte bine, la capitolul design, este amplasarea butonului de pornire în lateral, pe partea dreaptă. Tot pe buton, Sony a ales să amplaseze senzorul de amprentă, iar telefonul este astfel extrem de uşor de ţinut în mână şi de deblocat.

    În plus, producătorul a ales să pună pe margine un buton special pentru cameră, în timp ce toţi ceilalţi producători au eliminat de mult nevoia pentru o astfel de caracteristică.

    Dacă la început nu mi-a plăcut, după o săptămână de utilizare mă familiarizasem cu el şi îndrăgisem designul bătrânesc.

    După cum spuneam, la capitolul performanţă telefonul stă foarte bine şi am jucat jocuri cu grafică impresionantă, am făcut mai multe activităţi în acelaşi timp şi nu am întâmpinat probleme de vreun fel. Totuşi, astfel de activităţi au un impact mare asupra bateriei (doar 2.700 mAh) şi autonomia telefonului nu este una grozavă. în ritmul meu de utilizare, telefonul abia ducea o zi de muncă şi nu mai mult.

    Deşi Sony este unul dintre cei mai importanţi producători de camere foto din lume, spre surprinderea mea calitatea fotografiilor realizate de XZ1 nu este una extraordinară. Telefonul se descurcă bine în lumină, dar are probleme în situaţii de luminozitate scăzută. în schimb, camera frontală de 13 MP se descurcă mai bine noaptea datorită flash-ului ”blând“ ce iluminează plăcut faţa. înainte de a realiza fotografia, tot ecranul telefonului se aprinde pentru a ilumina subiectul fără a-l orbi. Ceea ce se reduce la un selfie frumos iluminat. Dacă la capitolul fotografie telefonul nu impresionează, la video XZ1 se descurcă ceva mai bine şi am rămas plăcut impresionat de stabilizarea imaginii pe care o are. De asemenea, XZ1 are un super-slow motion extraordinar, cel mai bun pe un smartphone la ora actuală.

    Menţionam că marginile de sus şi de jos ale telefonului sunt mari, dar acest lucru se datorează şi faptului că Sony a implementat două difuzoare stereo ce emit un sunet de calitate. Sunetul are o claritate excelentă şi nu este distorsionat nici la volum maxim. Totuşi, Google a demonstrat prin modelul Pixel 2 că nu este nevoie de margini uriaşe pentru a implementa difuzoare frontale stereo de calitate.

    Smartphone-ul are şi o aplicaţie interesantă numită 3D Creator cu ajutorul căreia poţi scana faţa unei persoane şi telefonul o transformă
    într-un model 3D. Totuşi, pentru a putea realiza o scanare bună sunt necesare o mână fermă şi iluminare foarte bună.

    În concluzie, telefonul Sony Xperia XZ1 are câteva caracteristici interesante şi rulează ultima versiune de Android, dar designul aparte nu va fi apreciat decât de un anumit public. XZ1 ar putea fi pe placul fanilor Sony, dar pentru restul există variante mai bune pe piaţă.


    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 5,2 INCHI, IPS LCD, FULL HD
    PROCESOR SNAPDRAGON 835
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 540
    MEMORIE RAM 4 GB
    STOCARE INTERNĂ 64 GB (+MICROSD PÂNĂ LA 256 GB)
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 8
    CAMERĂ PRINCIPALĂ 19 MP, F/2.0, 2.160P@30 FPS,
    1.080P@30/60 FPS
    CAMERĂ FRONTALĂ 13 MP, F/2.0
    BATERIE 2.700 MAH
    GREUTATE 155 G
    PREŢ RECOMANDAT ÎN JUR DE 3.000 DE LEI

  • Cele mai bune gadgeturi testate de Business Magazin în 2017 – VIDEO

    SAMSUNG S8

    Primul lucru pe care-l observi la Samsung S8 şi primul lucru menţionat de toată lumea este designul. Pe bună dreptate. Este o operă de artă la acest aspect. Telefonul este îmbrăcat în metal şi sticlă, are colţurile rotunjite, trei butoane pe laterale şi chiar un jack de 3,5 mm pentru căşti. Telefonul este realizat din materiale bune, conferind senzaţia de dispozitiv premium de fiecare dată când este utilizat.

    Displayul telefonului este absolut impresionant şi este o plăcere să te uiţi la filme sau să te joci. Ecranul are rezoluţie nativă Quad HD (2.960 x 1.440 pixeli), este luminos (Samsung susţine o luminozitate de 1.000 niţi) şi poate fi folosit cu uşurinţă în orice situaţie, fie la interior, fie direct în razele soarelui, imaginile rămânând clare şi luminoase.

    S8 face fotografii foarte bune, oferindu-ne imagini clare, cu culori aprinse, poate puţin cam saturate, iar cele realizate în lumină bună arată foarte bine. Pe timp de noapte, imaginile sunt bune şi au puţin zgomot. Focalizarea este aproape instantă şi de cele mai multe ori corectă, însă fotografiile făcute în grabă pot ieşi mişcate sau neclare, chiar şi în lumină naturală.
    Mi-a fost greu să-i găsesc telefonului puncte în minus, singurele inconveniente fiind senzorul de amprentă şi autonomia bateriei, care ar putea fi mai bună.

    CANON EOS M5

    Un mirrorless ce păstrează designul camerelor retro, este mic, încape confortabil în mână şi nu este atât de uşor pe cât te-ai aştepta. Calitatea materialelor de construcţie, deşi nu cea mai înaltă, este una bună şi aparatul nu se simte ieftin. Pe spatele camerei se află un ecran tactil de 8 cm a cărui rezoluţie este una bună, imaginile arătate sunt clare şi saturate şi mai este şi util, atât în timpul fotografierii, cât şi după.

    Fotografiile obţinute au detalii bogate datorită senzorului excelent, imaginile JPG, procesate de software, au culori frumoase, nu prea saturate, iar expunerea automată, de cele mai multe ori, se descurcă bine în a deosebi scenele.

    Ceea ce mi-a plăcut la M5 este faptul că poţi trage de focus unde vrei. Poţi schimba focusul de pe faţa unui subiect pe fundal doar trăgând cu degetul pe ecran. Pentru un efect cinematic reuşit trebuie ca tranziţia de la un plan în ceaţă la unul clar să fie deopotrivă rapidă şi lină.

    În schimb, Canon EOS M5 dezamăgeşte când vine vorba de autonomia bateriei şi este greu de crezut că te poate ţine o zi întreagă atunci când eşti plecat în vacanţă cu aparatul foto de gât.

    Canon EOS M5 este un mirrorless bun pentru pasionaţii de fotografie, însă nu neapărat şi pentru cei interesaţi doar de video; aparatul realizează fotografii foarte bune, dar nu foarte multe, din cauza bateriei ce se consumă la fel de repede ca o bere pe timp de vară.

    E-TWOW BOOSTER PLUS

    Este o trotinetă electrică realizată de un inginer din Craiova şi reprezintă o alternativă viabilă la transportul în comun. Designul este clasic şi e-twow chiar seamănă cu o trotinetă „cu propulsie manuală“, numai că este rapidă foc şi destul de uşoară.

    Booster Plus are o viteză maximă de 30 de kilometri pe oră şi pot să spun clar că este o plăcere absolută să mergi pe Calea Victoriei sau pe bulevardul Kiseleff la asfinţit, cu acceleraţia apăsată la maximum, într-o zi de vară. Viteza este completată de o acceleraţie destul de puternică. De asemenea, cu această trotinetă nu trebuie să-ţi iei avânt înainte pentru a porni motorul, ci este suficient să apeşi pe acceleraţie.

    Un drum de 9 kilometri din Bucureşti pe care l-ai parcurge cu maşina în vreo 25 de minute (fără trafic) şi în cam 45 de minute cu transportul în comun l-am parcurs în 40 de minute cu trotineta, consumându-se cam 30% din baterie.

    Vorbind de baterie, autonomia trotinetei, potrivit producătorului, este de 30 km. Eu am reuşit să parcurg într-o zi 22 km, potrivit Google Maps. Când ajungi acasă sau la birou, o poţi conecta la orice priză şi se încarcă complet în cam două ore. Totuşi, dacă cumva rămâi fără energie, trotineta poate fi folosită în modul clasic şi se poate plia pentru a putea fi transportată astfel.

    SONY XE93

    Un televizor premium ce are un procesor foarte puternic, capabil să redea imagini 4K HDR excelente la o diagonală de 138 cm. Vizionarea unui film sau documentar, filmat în 4K, este o experienţă cinematică: imaginile sunt extrem de clare şi detaliate, culorile vii şi vibrante, iar contrastul bogat.

    Pentru a putea reda imaginile cu fidelitate, televizorul este dotat cu procesorul 4K HDR X1 Extreme, care oferă o experienţă de vizionare 4K HDR bună datorită a trei noi tehnologii: remasterizare HDR bazată pe obiect, super bit mapping 4K HDR şi procesare dublă de baze de date. De asemenea, TV-ul are încorporată tehnologia X-tended Dynamic Range PRO ce îmbunătăţeşte conţinutul HDR şi non-HDR prin amplificare şi reglarea precisă a nivelurilor de iluminare din spate pentru fiecare zonă a ecranului cu un algoritm special.

    Designul este unul slim, iar grosimea ramei este cât două telefoane iPhone puse unul peste celălalt.

    Sony X93E este un TV pe care-l recomand tuturor care vor să se bucure de conţinut 4K. Doar să aibă şi loc adecvat ca să-l monteze.

    IPHONE X

    Apple a venit după mulţi ani cu un nou design pentru telefoanele sale şi astfel compania americană s-a alăturat modei smartphone-urilor cu ecranele întinse până în margini. Noul ecran Retina HD este impresionant, plăcut de privit, culorile sunt redate corect, destul de luminos pentru a putea fi folosit fără probleme în orice situaţie.

    Telefonul arată premium, se simte premium, mai puţin ieşirea din relief a camerei de pe spate. Nu este o alegere foarte inspirată, mie unul nu-mi place, şi nici practică, deoarece dacă foloseşti telefonul în timp ce se află pe masă, se va clătina puţin din cauza camerei.

    Apple a eliminat butonul de home şi astfel te obligă să înveţi gesturi noi de navigare, însă sunt destul de intuitive şi nu cred că vor da bătăi de cap utilizatorilor.

    Telefonul face fotografii bune, iar modul portret realizează imagini foarte bune, fundalul este frumos înceţoşat, iar de cele mai multe ori subiectul este bine delimitat de fundal. Efectele de iluminare din modul portret câteodată aduc îmbunătăţiri semnificative fotografiei, alteori o strică. Depinde mult de lumina în care a fost pozat subiectul şi gustul în materie de imagine al utilizatorului.

    De exemplu, eu am găsit că doar modul de „studio light“ este util, cel de „contour light“ mi se pare că doar înnegreşte subiectul, iar acelora de „stage light“ nu le văd rostul. Probabil că Apple va face îmbunătăţiri legate de acest aspect în viitor.

     

  • Gadget Review: Allbook X, mobilitate pe buget – VIDEOREVIEW

    + designul

    + portabil

    + autonomia bateriei


    – problemă cu tastatura

    – spaţiu de stocare

    Allbook L este varianta entry, iar X este varianta mai performantă. Am avut în test varianta Allbook X, un laptop de 13,3 inchi cu un display cu rezoluţie Full HD, care are un procesor Intel Celeron Quad-Core, 3 GB RAM, stocare internă de 32 GB memorie internă (cu posibilitate de extindere printr-un card microSD), iar placa video integrată este Intel Gen9 LP. Totul la o greutate de doar 1,2 kg şi un preţ de puţin peste 1.000 de lei.

    Când l-am scos din cutie, am fost impresionat de aspectul acestuia. Nu mă aşteptam ca laptopul să aibă o construcţie atât de bună pentru un produs cu asemenea preţ. În această categorie, produsele sunt realizate din plastic şi nicidecum aluminiu, cum este cazul Allbook X. Laptopul arată bine, se simte bine şi nu arată ca un produs ieftin. În plus, mi-a plăcut alegerea culorii negru mat pentru întreg designul. Doar tastele şi logoul sunt albe. Nici la capitolul conectivitate nu stă foarte rău, având în vedere mărimea şi portabilitatea acestuia: are două porturi, unul USB 3.0 şi unul USB 2.0, port mini-HDMI, un port pentru card microSD şi un jack audio pentru căşti.

    Displayul IPS LCD de 13,3 inchi, cu rezoluţie Full HD, mai rar întâlnit la astfel de modele mici, este unul destul de bun: culorile se văd bine, unghiurile de vizualizare sunt bune şi poate fi şi destul de luminos. L-am folosit pentru scris, navigare pe internet, am văzut filme şi am fost mulţumit de rezultat.

    La capitolul sunet, laptopul stă bine fără să exceleze: poţi asculta muzică, vedea filme fără ca experienţa să fie deranjantă. Volumul este destul de mare, însă sunetul este cam subţire şi câteodată poate fi deranjant la volum maxim.

    La interior, Allbook X nu este vreo bestie care să impresioneze, însă este capabil să susţină sesiuni de browsing şi scris fără probleme. Am avut peste 15 taburi deschise în Goolge Chrome, în timp ce ascultam muzică pe YouTube şi scriam în Word, fără să sesizez poticniri evidente ale sistemului. Sigur, poate o pagină nu se va încărca imediat, dar nici nu trebuiesă aştepţi o veşnicie. Gamingul şi alte sarcini mai solicitante sunt excluse pe acest laptop, dar nici nu este făcut pentru asta.

    După cum poate aţi sesizat, laptopul are o unitate de stocare destul de mică, de doar 32 GB, ceea ce poate fi o problemă, având în vedere că doar sistemul de operare Windows 10 poate ocupa mai mult de jumătate din spaţiul menţionat. Acesta poate fi extins cu un card microSD, dar de multe ori această soluţie nu este dezirabilă, deoarece vitezele de scriere şi citire nu sunt foarte mari. Compania din Braşov s-a gândit la asta şi oferă şi o variantă Allbook X cu hard disk SSD (120 sau 250 GB) pentru încă câteva sute de lei în plus.

    Şi acum să trecem la cele mai importante puncte pentru un notebook: tastarea, touchpadul şi autonomia bateriei.
    Tastatura este mai înghesuită decât cea găsită pe un laptop mai mare, însă tastele sunt destul de late, încât să te obişnuieşti cu ele în câteva ore sau zile – în funcţie de cât de mult folosim notebookul. Tastele sunt din plastic, nu reprezintă cea mai plăcută experienţă de scris, dar este una bună pentru această categorie de preţ.

    În schimb, am sesizat o problemă cu tasta „space”. La laptopul pe care l-am primit pentru testare, tasta „space” nu răspunde la comandă decât dacă apeşi în centrul acesteia, nu şi în extremităţi. Mai mult, câteodată am observat că tasta înregistra o apăsare ca două spaţii, nu unul. Este o problemă care poate deveni enervantă, mai ales că acest laptop va fi folosit în principal pentru scris. Prima problemă am rezolvat-o, obişnuindu-mă să apăs spre mijlocul tastei „space”, însă pentru a doua nu am găsit soluţie şi a trebuit să şterg spaţiile în plus înainte de a continua textul.

    Touchpadul este decent, degetul alunecă bine pe el şi nu am sesizat probleme grave: se mai agaţă din când în când, dar nu am simţit niciodată nevoia să apelez la un mouse pentru navigare.

    Autonomia bateriei este foarte bună şi laptopul poate funcţiona o zi întreagă, în regimul de scris şi browsing, cu luminozitatea la jumătate, fără să fii nevoit să te apropii de o priză. Iar atunci când o vei face, nici nu va trebui să stai foarte mult fără el: în 30 de minute se încarcă 30%, iar o încărcare completă durează cam 1 oră şi 40 de minute.

    Per total, eu am fost mulţumit de experienţa cu primul notebook al Allview şi cred că ocupă un spaţiu interesant în piaţă: produs portabil care arată bine, cu o autonomie bună, dar care nu-ţi va face o gaură în buzunar.

    CASETĂ TEHNICĂ

    PROCESOR INTEL CELERON QUAD-CORE N3450
    SISTEM DE OPERARE WINDOWS 10
    MEMORIE RAM 3 GB DDR3
    STOCARE 32 GB FLASH + MICROSD PÂNĂ LA 128 GB
    ECRAN IPS LCD FULLHD 13,3 INCHI, 1.920 X 1.080 PIXELI
    PORTURI USB (1 X 3.0, 1 X 2.0) MINI HDMI
    BATERIE 4.600 MAH
    DIMENSIUNE 318 X 211 X 12,9 MM
    GREUTATE 1.248 G
    PREŢ RECOMANDAT 1.099 LEI
     

  • Cele mai promiţătoare invenţii din 2017 – VIDEO

  • Gadget Review: Note 8, alegerea perfectă pentru cei care vor un telefon mare

    După cum am spus şi în recenzia pentru Samsung S8, designul noilor telefoane ale sud-coreenilor mi se pare extrem de inspirat. Smartphone-urile se diferenţiază automat de competiţie, sunt frumoase, se simt bine în mână, sticla este plăcută la atingere, iar displayul este unul dintre cele mai bune de pe piaţă. Samsung a făcut aceleaşi lucruri pentru Note 8, doar că la o scară mai mare, şi a adăugat câteva caracteristici extra datorită pixului (S Pen) cu care vine. Tot la capitolul design, fel ca la S8, Samsung greşeşte, din nou, locul senzorului de amprentă, punându-l prea sus, lângă cele două camere de pe spate. Majoritatea celor care au folosit aceste telefoane au criticat acest lucru, dar Samsung nu ascultă. Poate o va face la S9.

    Aşadar, atunci când te uiţi la Note 8 vezi un S8 mai mare, mai dreptunghiular şi mai greu de utilizat cu o singură mână. Este evident de la început că utilizarea cu două mâini este de preferat, deoarece este mult mai natural să-l sprijini cu o mână şi să butonezi cu alta decât să te întinzi după comenzi cu un singur deget. Situaţia se schimbă când apelezi la pix, iar atunci chiar ai impresia că ţii un carneţel pe care iei notiţe şi, sincer, este o plăcere.

    Partea mea favorită în utilizarea telefonului nu a fost displayul uriaş şi frumos, nici performanţa de care dă dovadă, ci pixul şi utilizarea acestuia: am scris şi trimis SMS-uri, mesaje de mână, am navigat pe internet şi chiar am încercat să schiţez anumite desene. Totul a mers bine, pixul este uşor şi plăcut de ţinut, este precis şi m-a făcut să simt că aş avea ceva important de notat de fiecare dată când l-am utilizat, deşi doar mă uitam pe Facebook.

    Displayul de 6,3 inchi Super Amoled este superb, indiferent de locul de unde-l priveşti sau cum îl foloseşti. E o plăcere să navighezi prin meniuri, să vezi filme sau să te joci. Culorile sunt aprinse şi contrastante, după cum ne-a obişnuit compania sud-coreeană an de an.

    Samsung Note 8, spre deosebire de S8 şi S8 Plus, are un sistem dual de camere format dintr-una de 12 MP, cu o deschidere a aperturii de f/1.7, şi o cameră telefoto, tot de 12 MP, cu f/2.4. Ambele au stabilizare optică, lucru ce se traduce în imagini cât se poate de clare atât ziua cât şi noaptea, indiferent pe care o foloseşti. La departamentul calitate, Note 8 face unele dintre cele mai frumoase fotografii la ora actuală, alături de iPhone sau Huawei, şi te poţi aştepta la culori mai aprinse şi imagini ceva mai detaliate decât sunt în realitate.

    A doua cameră are un zoom optic de 2x şi se descurcă bine, însă eu nu am folosit-o atât de des deoarece de multe ori preferam să fac o fotografie cu prima cameră, ca apoi să tai în faza de editare dacă am nevoie. Totuşi, ce mi s-a părut interesant la schema celor două camere este live view: cu un singur clic, ambele camere fac o fotografie, astfel încât ai cadrul larg şi cadrul strâns. Asta funcţionează foarte bine atunci când faci portrete, deoarece poţi înceţoşa fundalul în timp ce faci fotografia, dar şi după. Am folosit această tehnică de fiecare dată când am făcut un portret şi am fost mulţumit de rezultate.

    La interior găsim cele mai bune componente ale momentului: procesor Snapdragon 835, procesor grafic Adreno 540, 6 GB memorie RAM şi variante de stocare de până la 256 GB (+microSD). Navigare, multitasking, telefoane, SMS-uri, Facebook, jocuri video, Waze: totul a mers fără niciun sughiţ. Ceva de aşteptat de la un vârf de gamă.

    Până acum totul sună perfect, însă nu este chiar aşa. Pentru mine, punctele slabe ale acestui telefon stau la capitolele sunet (nu atât de important) şi autonomia bateriei (foarte importantă). Telefonul are un singur difuzor, aflat în partea de jos (care se şi poate acoperi uşor cu un deget atunci când te joci), care oferă un sunet decent, nu este suficient de tare şi nu este demn de un vârf de gamă. Spuneam că nu este important deoarece nu ascult niciodată muzică prin difuzorul telefonului, ci prin boxă Bluetooth, iar pe drum doar prin căşti. Aşa că pentru mine faptul că nu are un sunet extraordinar este un minus neglijabil.

    Pe de altă parte, nu pot zice acelaşi lucru şi de baterie. Telefonul este dotat cu o baterie de 3.300 mAh, cam mică pentru acest telefon mare şi care se duce cam repede. După cum spuneam, displayul este frumos, luminos, iar asta vine cu un cost asupra vieţii bateriei. Note 8 are rezoluţie QuadHD+, însă din fabrică vine setat pe rezoluţia de Full HD+ pentru a avea o autonomie a bateriei mai bună. Deci până şi Samsung crede că QHD+ este prea mult. La ritmul meu de utilizare, la o rezoluţie Full HD, telefonul a rezistat o zi şi jumătate, ceea ce este satisfăcător. Probabil alţi utilizatori îl vor folosi şi două zile. însă la rezoluţia QuadHD autonomia a scăzut la o zi sau chiar mai puţin, în condiţiile în care schimbarea de la o rezoluţie la alta nu este vizibilă cu ochiul liber.

    Aşadar, Note 8 este un telefon mai mult decât bun, perfect pentru cei care vor un telefon mare, pe care să facă mai mult decât să dea telefoane şi care găsesc S Pen-ul o adiţie plăcută. Restul se pot mulţumi cu S8 sau S8 Plus.

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 6,3 INCHI, SUPER AMOLED, 1.440 X 2.960 (521 PPI)
    PROCESOR SNAPDRAGON 835
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 540
    MEMORIE 6 GB RAM
    STOCARE INTERNĂ 64 GB + MICROSD
    CAMERE PRINCIPALE DUAL 12 MP F/1.7 ŞI F/2.4, 2160 P @ 30 FPS
    CAMERA FRONTALĂ 8 MP, F/1.7, 1440 P @ 30 FPS
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 7.1
    BATERIE 3.300 MAH
    GREUTATE 195 G
    PREŢ RECOMANDAT 4.200 DE LEI

  • Gadget Review: Muzică, nu zgomot – VIDEOREVIEW

    Sony WF-1000x este răspunsul japonezilor pentru cei care caută căşti audio cu adevărat wireless, mici (cât o monedă de 50 de bani fiecare cască), ce pot fi folosite cu smartphone-ul sau laptopul. Pentru mine, faptul că pot asculta muzică fără să fiu încurcat de fire este o mană cerească, însă căştile Bluetooth au o serie de probleme pe care doar unele modele reuşesc să le evite.

    Căştile Sony WF-1000x au un design compact, sunt intraauriculare şi destul de ergonomice ca să stea bine în ureche. Chiar şi cu o activitate intensă precum alergatul, căştile stau destul de bine în ureche, necesitând doar mici ajustări.

    Designul căştilor este unul minimalist, arată bine şi sunt îndeajuns de mici ca să nu arăţi ciudat cu ele în urechi, însă, după părerea mea, sunt în continuare prea mari. De exemplu, căştile Apple (AirPods) nu ies atât de mult din urechi şi sunt ceva mai discrete.

    Pe casca stângă se află un buton de pornire, iar pe cea din dreapta un alt buton pentru a putea controla muzica. O apăsare, pauză. Două apăsări, următoarea melodie. Nu trebuie să te mai atingi de telefon, indiferent dacă asculţi muzică sau dacă te sună cineva. Asta dacă ar funcţiona tot timpul cum trebuie. În perioada de testare (căştile au fost legate la un telefon Sony Xperia şi la un HTC) am avut probleme cu butonul din dreapta, care nu răspundea la comenzi, şi a trebuit să resetez căştile pentru a-l face să meargă din nou. Păcat.

    La capitolul sunet, căştile Sony se descurcă bine. Am trecut căştile prin mai multe runde de teste şi melodii şi pot spune că sunt mulţumit de ceea ce am auzit. Muzica nu este distorsionată niciodată, indiferent dacă e rock, clasică sau hip-hop. Atât înaltele, mediile, cât şi joasele se aud bine şi sunetul este unul armonios. În timpul melodiei Bohemian Rhapsody, am auzit fiecare cuvinţel şi onomatopee perfect, în timp ce mergeam cu metroul. Mi-aş fi dorit un volum ceva mai mare şi poate ceva mai multă greutate în bas, un sunet mai plin. WF-1000x sunt dotate cu tehnologie de noise canceling, care nu este cea mai bună pe care am experimentant-o pe o pereche de căşti (totuşi tot Sony e bun aici cu căştile MDR-1000x), însă reduce binişor zgomotul de fundal. Cu volumul dat pe la 70-80% şi cu funcţia de noise canceling abia mai auzi maşinile de pe stradă sau zgomotul metroului aflat în mişcare când asculţi o melodie mai gălăgioasă. Dacă asculţi ceva acustic, vocal, atunci vei auzi zgomotul indiferent dacă ai activat noise canceling şi ai şi volumul dat la maximum.

    De multe ori, căştile de tip Bluetooth au probleme cu conexiunea la telefon şi asta rezultă în întreruperea muzicii, ceea ce nu este tocmai plăcut. În cazul de faţă, am suferit puţine întreruperi în modul în care prioritiza calitatea muzicii şi zero întreruperi în modul în care prioritiza stabilitatea conexiunii. De menţionat este faptul că m-am plimbat prin casă şi prin redacţie cu telefonul pus departe şi nu am sesizat întreruperi.

    Sony a dotat căştile cu o opţiune de a regla nivelul de noise canceling în funcţie de împrejurimi – când eşti în transportul în comun căştile lucrează mai mult, iar când e linişte mai puţin. Asta face ca sistemul să fie mai eficient din punctul de vedere al autonomiei bateriei. însă pe mine m-a deranjat faptul că de fiecare dată când treceam dintr-un mediu în altul (de exemplu, din metrou, afară) casca întrerupe melodia şi se aude un bip insistent. Ceea ce poate deveni un inconvenient important dacă treci dintr-un mediu în altul într-o succesiune rapidă.  În schimb, ceea ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că se conectează automat la telefon. Odată realizată conexiunea, căştile şi telefonul ţin minte ce trebuie să facă şi eu doar scot căştile din carcasă, le pun în urechi, apoi apăs ”play“. Nu trebuie să fac altceva.

    O problemă frecventă a acestor tipuri de căşti este faptul că nu au o baterie prea încăpătoare (unde ar intra în casca micuţă?) şi nici WF-1000X nu stă mai bine la acest capitol. Sony susţine 3 ore de ascultare continuă şi asta se dovedeşte a fi adevărat. Deci cu aceste căşti nu poţi să stai toată ziua la birou şi să faci treabă ascultând muzică. însă cei care sunt ca mine şi ascultă muzică doar în drum spre birou, unde de obicei au o altă pereche de căşti, cu fir, pot spera la o autonomie de până la o săptămână. Am ascultat, timp de o săptămână, în fiecare zi 30-40 de minute de muzică şi la birou am pus căştile în cutie, unde se încărcă. Sistemul este ingenios şi este bine că, în ritmul acesta, eşti nevoit să-ţi încarci căştile doar o dată pe săptămână.

    Cu căştile Bluetooth cu microfon poţi vorbi la telefon, însă sunetul este mono, se aude doar în casca din stânga, şi microfonul nu este prea grozav. Toate persoanele cu care am vorbit s-au plâns că nu mă aud suficient de tare sau că microfonul captează prea mult din zgomotul de fundal. De aceea, o conversaţie, la aceste căşti, este aproape imposibilă în timp ce mergi cu metroul din cauza zgomotului de fundal extrem de puternic.

    Ca o concluzie, aş spune că această pereche de căşti este un pas în direcţia corectă spre cum ar trebui să arate nişte căşti wireless, însă Sony încă nu a ajuns acolo. La capitolul baterie şi design se mai poate lucra şi trebuie făcut ceva în legătură cu microfonul şi conversaţiile telefonice, care ar trebui să fie impecabile, mai ales la acest nivel de preţ.

    CASETĂ TEHNICĂ
    GREUTATE 6,8 GRAME (CĂŞTILE), 68 DE GRAME (CU CUTIE)
    RĂSPUNS FRECVENŢĂ 20-20.000 HZ
    TIMP DE ÎNCĂRCARE APROXIMATIV 3 ORE (CĂŞTILE ÎN CUTIE)
    AUTONOMIE BATERIE 3 ORE (MUZICĂ CONTINUĂ)
    BLUETOOTH 4.1
    RAZĂ UTILIZARE 10 METRI
    PREŢ RECOMANDAT 200 DE DOLARI

  • Gadget Review: Cel mai bun iPhone creat vreodată – VIDEOREVIEW

    Primul lucru pe care-l observi la noul iPhone este ecranul, însă nici marginea rămasă în partea de sus a ecranului nu trece neobservată.

    Apple a venit după mulţi ani cu un nou design pentru telefoanele sale şi astfel compania americană s-a alăturat modei smartphone-urilor cu ecranele întinse până în margini. Mai mult, a schimbat display-urile IPS LCD în favoarea OLED, regăsit în majoritatea smartphone-urilor high-end Android. Noul ecran Retina HD este impresionant, plăcut de privit, culorile sunt redate corect, destul de luminos pentru a putea fi folosit fără probleme în orice situaţie.

    Spre deosebire de Samsung, care vrea să-ţi dea impresia că ecranul este infinit, fără margini, Apple a mers în direcţia opusă şi a înconjurat tot ecranul cu o margine neagră contrastantă, pentru a delimita intenţionat suprafaţa. Cât despre marginea de sus, e un pic bătătoare la ochi la început, însă apoi te obişnuieşti şi nu este deranjată. Singurele momente când chiar o observi este atunci când urmăreşti un film sau când joci, deoarece marginea mănâncă din spaţiul de vizualizare. Atunci când te uiţi la un video, îl poţi vedea în modul clasic, cu margini negre în stânga şi în dreapta, sau în modul zoom, întinzând imaginea până în margini. Al doilea mod reprezintă un mod mai estetic de a consuma media, însă telefonul taie din imagine, cu alte cuvinte dacă ai informaţii în partea de jos a ecranului, o să le vezi tăiate, ceea ce este păcat.

    Tot la capitolul design merită menţionat faptul că acum telefonul este îmbrăcat în sticlă, pentru a putea fi încărcat wireless, ceea ce-l face mai fragil. Aşadar, telefonul arată premium, se simte premium, mai puţin ieşirea din relief a camerei de pe spate. Nu este o alegere foarte inspirată, mie unul nu-mi place, şi nici practică, deoarece dacă foloseşti telefonul în timp ce se află pe masă, se va clătina puţin din cauza camerei.

    Apple a eliminat butonul de home şi astfel te obligă să înveţi gesturi noi de navigare, însă sunt destul de intuitive şi nu cred că vor da bătăi de cap utilizatorilor. Mai mult, după câteva zile, eu mă obişnuisem deja cu gesturile şi le făceam şi pe telefonul meu Android. Face ID, metoda de securitate şi de deblocare a telefonului cu faţa utilizatorului, funcţionează surprinzător de bine şi în perioada de testare am încercat diferite metode de deblocare şi au funcţionat foarte bine (în soare, în întuneric, la distanţă). De menţionat este faptul că deşi sistemul este eficient, nu este la fel de rapid ca vechiul sistem, Touch ID. În plus, asta înseamnă că nu poţi debloca telefonul fără să-l priveşti, astfel că nu poţi să citeşti discret un SMS în timp ce vorbeşti cu cineva.

    Cum era de aşteptat, iPhone X, oferit pentru test de iStyle – Apple Premium Reseller, funcţionează foarte bine, aplicaţiile, jocurile sunt foarte fluente şi nu o să ai probleme cu el la acest capitol. Cei 3 GB de RAM, alături de procesorul A11 Bionic şi procesorul grafic Apple duc orice sarcină la bun sfârşit cu brio. Am jucat jocuri cu grafică impresionantă, precum Gear Club sau Marvel Champions, dar şi joculeţe de realitate agumentată şi totul a mers bine. Totuşi, de fiecare dată când am jucat mai mult de 4-5 curse în cadrul Gear Club am sesizat că telefonul se încălzea destul de tare în zona camerei foto. Important de ştiut este faptul că şi iPhone 8 şi 8 Plus sunt la fel de performante ca şi X.

    Acum să trecem la un element extrem de important pentru majoritatea persoanelor care sunt dispuse să dea sute şi chiar mii de euro pe un telefon: performanţa fotografică.  La fel ca şi în cazul iPhone 8 Plus, iPhone X are un sistem de două camere de 12 MP, doar că senzorul teleobiectiv de pe X are o deschidere maximă a diafragmei de f/2.4 faţă de f/2.8 (8 Plus). Ambele camere au stabilizare optică, pot filma 4K la 60 cadre pe secundă şi full HD la 240 de cadre pe secundă. Camera de selfie este una de 7 MP şi cu o deschidere de f/2.2. Cert este că atât iPhone 8, 8 Plus, cât şi X fac fotografii bune, excelente pe timp de zi, deşi în tonuri mai calde decât în realitate, şi cu destul de puţin zgomot în imagine în fotografiile de noapte. Marile noutăţi la iPhone X sunt modul portret şi noile metode de iluminare a subiectului (în postproducţie).

    Aşadar, modul portret face portrete foarte bune, fundalul este frumos înceţoşat, iar de cele mai multe ori subiectul este bine delimitat de fundal. Cât despre calitatea efectelor de iluminare, aşa şi aşa, câteodată aduc îmbunătăţiri semnificative fotografiei, alteori o strică. Depinde mult de lumina în care a fost pozat subiectul şi gustul în materie de imagine al utilizatorului. De exemplu, eu am găsit că doar modul de ”studio light“ este util, cel de ”countour light“ mi se pare că doar înnegreşte subiectul, iar acelora de ”stage light“ nu le văd rostul. Probabil că Apple va face îmbunătăţiri legat de acest aspect în viitor.

    Dacă modul de portret funcţionează aproape perfect cu camera principală, în schimb camera frontală cu modul nu pare a funcţiona chiar atât de bine, blurând destul de artificial backgroundul, de multe ori prea mult din părul subiectului fotografiat. De asemenea, am observat că imaginea îşi pierde destul de mult din calitate în cazul selfie-urilor făcute seara pe stradă, într-un local, în situaţii de luminozitate scăzută etc.

    Videourile sunt clare, culorile redate corect, stabilizarea optică funcţionează foarte bine şi se descurcă destul de bine şi pe timp de noapte, fără să supraexpună şi fără prea mult zgomot.

    De asemenea, o noutate o reprezintă Animoji, emoticoanele ce prind viaţă sub bagheta Apple: adică îţi poţi trimite mesajele vocale către prieteni întruchipat într-un panda, o vulpe sau chiar… un rahat. Tehonologia funcţionează bine, emoticoanele sunt expresive şi-ţi ”copiază“ destul de bine mişcările muşchilor feţei. Sunt distractive, însă utilizabile doar în iMessages.

    iPhone X are o baterie de 2.716 mAh, ceea ce înseamnă o autonomie de o zi, o zi şi jumătate de lucru, Apple susţinând două ore în plus de funcţionare faţă de modelul iPhone 7. Nu este rău, se putea şi mai bine, însă problema este timpul de încărcare destul de lung, de peste două ore de la 0 la 100%. De exemplu, în 30 de minute, cu aparatul din dotare, s-a încărcat doar 16%. Cu un alt tip de încărcător, cumpărat de la Apple, compania din California susţine un procent de încărcare de 50% în 30 de minute. Asta mi se pare că este ca şi cum ai promite că Dacia atinge 200 km/h, dar trebuie să-i cumperi un alt motor faţă de cel cu care vine dotată.

    Este frumos, performant şi face fotografii bune, dar întrebarea rămâne: merită telefonul peste 1.000 de euro, este iPhone X telefonul viitorului? La prima întrebare fiecare răspunde cu propriul buzunar, iar eu consider că este prea scump. Iar la a doua întrebare răspunsul este nu chiar, dar este un pas în direcţia potrivită.
     

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 5,8 INCHI, SUPER AMOLED (2.436 X 1.125 PIXELI, 458 PPI)
    SISTEM DE OPERARE IOS 11.1
    PROCESOR APPLE A11 BIONIC
    PROCESOR GRAFIC APPLE GPU
    MEMORIE 3 GB RAM
    STOCARE INTERNĂ 64 GB
    CAMERA PRINCIPALĂ SISTEM DUAL DE 12 MP F/1.8 & F/2.4, STABILIZARE OPTICĂ, ZOOM OPTIC 2X, FILMARE 4K 24/30/60 FPS, 1.080 P 30/60/120/240 FPS
    CAMERA FRONTALĂ 7MP, F/2.2, 1.080 P 30 FPS
    BATERIE 2.716 MAH
    GREUTATE 174 G
    PREŢ 5.398 LEI

     

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 5,8 INCHI, SUPER AMOLED (2.436 X 1.125 PIXELI, 458 PPI)
    SISTEM DE OPERARE IOS 11.1
    PROCESOR APPLE A11 BIONIC
    PROCESOR GRAFIC APPLE GPU
    MEMORIE 3 GB RAM
    STOCARE INTERNĂ 64 GB
    CAMERA PRINCIPALĂ SISTEM DUAL DE 12 MP F/1.8 & F/2.4, STABILIZARE OPTICĂ, ZOOM OPTIC 2X, FILMARE 4K 24/30/60 FPS, 1.080 P 30/60/120/240 FPS
    CAMERA FRONTALĂ 7MP, F/2.2, 1.080 P 30 FPS
    BATERIE 2.716 MAH
    GREUTATE 174 G
    PREŢ 5.398 LEI

  • Gadget Review: cel mai bun şi plictisitor smartphone lansat în 2017 – VIDEOREVIEW

    iPhone 8 este ca un Volvo: merge bine, ştii la ce să te aştepţi când îl porneşti, este sigur, dar în acelaşi timp nu este foarte incitant şi nu are un design extraordinar.

    Aşa cum ne-a obişnuit, în septembrie Apple a organizat evenimentul în care prezintă noile produse pe care le lansează în anul respectiv. în 2017, pentru prima dată, Apple a anunţat nu două telefoane, ci trei: iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X (10). Primele două modele sunt în linie cu ceea ce Apple a mai făcut în trecut, pe când X este cel care a primit toată atenţia şi cele mai bune cadouri (caracteristici).

    Aşadar, nu este de mirare că pentru noile iPhone cererea a fost mult mai scăzută decât de obicei, conform informaţiilor apărute în presa străină. Lumea aşteaptă adevărata vedetă, iPhone X, care va veni şi în România în luna noiembrie. Până atunci, cum este iPhone 8? Merită să facem un upgrade?

    În opinia mea, unul dintre lucrurile pentru care oamenii au rămas neimpresionaţi de iPhone 8 şi 8 Plus este faptul că designul a rămas acelaşi din 2014 până acum. Dacă vezi un iPhone 6 şi un iPhone 8 ţi-ar fi greu să-ţi dai seama care-i cel vechi şi cel nou, iar asta e o problemă în lumea telefoanelor futuristice precum S8, Essential Phone sau chiar iPhone X. Ecranul este mic (mai ales la iPhone 8) şi nu ajunge până în margini, iar părţile de deasupra şi din partea de jos a ecranului sunt mari. Pe scurt: design clasic, plictisitor.

    Totuşi, este un telefon extrem de plăcut de ţinut în mână, de utilizat. Am mai menţionat asta şi în alte recenzii la produse Apple: compania californiană are un dar de a face produse frumoase, plăcute la atingere, ce te fac să te ataşezi de ele mai mult decât alte obiecte asemănătoare. Pentru mine, experienţa a fost asemănătoare cu iPhone 8: e uşor de ţinut în mână, dar telefonul are o greutate anume ce-ţi dă senzaţia de produs premium, iar sticla de pe spate îl face şi mai plăcut.

    iPhone 8, oferit pentru testare de iStyle-Apple premium reseller, are un ecran LCD de 4,7 inchi cu o rezoluţie 750 x 1.334 pixeli (326 ppi), este dotat cu noul procesor A11 Bionic, are procesorul grafic Apple (primul dezvoltat de companie), 2 GB RAM şi vine cu spaţiu de stocare de 64 sau 256 GB. Retailerul a implementat un program prin care vrea sa faca telefoanele Apple mai accesibile, permitandu-le conusmatorilor sa cumpere iPhone SE, iPhone 7 şi iPhone 8 în 18 rate, iar după primele 12 rate plătite acesta poate solicita un upgrade, restul ratelor fiind acoperite de iStyle. 

    Aparent, camerele de pe iPhone 8 şi 8 Plus nu au suferit modificări faţă de modelele anterioare (camera principală de 12 MP, f/1.8 şi camera frontală de 7 MP, f/2.2), însă Apple a făcut schimbări la nivel de software şi calitatea imaginilor s-a îmbunătăţit. Marele plus al iPhone 8 este că poate filma 4K până la 60 de cadre pe secundă (24/30/60 fps), pe când iPhone 7 poate face acelaşi lucru doar la 30 de cadre pe secundă.

    Se pare că laudele din spatele procesorului A11 Bionic nu au fost nefondate, deoarece telefonul se descurcă de minune indiferent de situaţie. în perioada de testare, telefonul nu a strâmbat din nas indiferent ce l-am pus să facă. Aplicaţiile şi jocurile rulează bine, iar scorul pe platforma de testing Antutu este de peste 203.000, ceea ce-l clasează în topul celor mai performante telefoane.

    Procesorul se dovedeşte a fi şi eficient, lucru care se vede în autonomia bateriei. Deşi bateria de pe iPhone 8 este mai mică (1.821 mAh) decât cea de la iPhone 7 (1.960 mAh), Apple susţine o autonomie asemănătoare. Duce o zi de muncă, în regim de utilizare moderat-intens, fără probleme. În cele mai multe zile, ajungeam acasă cu bateria undeva la 40-50%, iar noaptea pe la 12-1 bateria ajungea pe la 20%. Telefonul se încarcă, cu încărcătorul aflat în cutie, de la 0 la 100% în circa 1 oră şi 40 de minute.

    În plus, anul acesta Apple a adus tehnologia de wireless charging în telefoanele sale şi a făcut-o fără să oblige clienţii să cumpere un anume accesoriu. Telefonul se va încărca de la orice încărcător cu standardul Qi, adică poţi să încarci şi un iPhone, şi un Samsung de pe acelaşi device.

    Deocamdată încărcarea wireless este mai înceată decât cea clasică, dar este o mutare binevenită din partea Apple şi ar putea duce la dezvoltarea mai rapidă a tehnologiei din acest domeniu.

    Un alt punct important despre care trebuie să vorbim este camera foto. iPhone 8 se descurcă foarte bine pe timpul zilei, deşi tinde să deschidă şi să încălzească imaginile mai mult decât cum arată în realitate; adevărata performanţă însă este obţinută atunci când soarele dispare. iPhone 8 face fotografii bune noaptea (zgomotul din imagine este încă acolo), stabilizarea optică îşi face treaba foarte bine, iar flash-ul este unul ”blând“ şi iluminează bine subiectul. Eu nu folosesc niciodată flash-ul din cauză că este deranjant şi supraexpune tot timpul subiectul, însă cel de pe iPhone 8 ar putea să mă facă să mă răzgândesc.

    Un aspect interesant al camerei foto este live view (adus în iPhone 7 şi îmbunătăţit aici) prin care telefonul înregistrează câteva secunde de video înainte şi după ce a făcut poza (insesizabil pentru utilizator). Aşa că dacă cineva a închis ochii în poza de grup, poţi să selectezi alt cadru imediat. De asemenea, poţi transforma momentul într-un clip de tip GIF sau poţi alege modul expunere lungă; astfel, telefonul detectează elementele care se mişcă în cadru şi pe cele statice şi produce efectul cuvenit (cascada mătăsoasă, de exemplu). Deşi camera se descurcă bine în a detecta ce trebuie să fie în focus, în modul slow-motion, dacă vrei să te filmezi pe tine, iPhone 8 are probleme în a menţine ceva în clar. De pildă, poate înregistra imagini clare pentru ceva care se mişcă, dar calitatea este complet diferită dacă întorci telefonul spre tine şi te filmezi.

    Pasionaţii de video se pot bucura, deoarece iPhone 8 poate filma 4K în 60 de cadre pe secundă şi full HD cu până la 240 de cadre pe secundă. în plus, stabilizarea optică funcţionează bine, clipurile sunt line şi imaginea nu se zguduie foarte tare nici când filmezi în timp ce mergi.

    Aşadar, cum e iPhone 8? E un telefon bun, care bifează multe dintre căsuţele unui telefon de top, dar care stă în umbra unui frate mai mare, mai exotic, care atrage toate privirile. Merită un upgrade? Doar dacă ai iPhone 6 şi nu vrei să dai bani în plus pentru iPhone X sau pentru sistemul de cameră duală de pe iPhone 8 Plus.

  • Gadget Review: Primul smartwatch al Fitbit: mai mult brăţară decât ceas – VIDEOREVIEW

    Ceasul are un design minimalist, plăcut ochiului, curele din silicon, un ecran destul de mare şi trei butoane pe lateral. Butonul din stânga funcţionează pentru a aprinde şi a închide display-ul şi pentru a merge înapoi în meniu, iar celelalte două au funcţii specifice: pentru a vedea rezultatele zilei (paşi, calorii etc) şi pentru a începe un antrenament.

    Nu este cel mai frumos ceas pe care l-am văzut sau testat, însă, cu siguranţă, nu îţi este ruşine să fii văzut cu el pe stradă. Culoarea gri aleasă pentru ecran şi pentru curele mi se pare inspirată şi este un accesoriu ce se încadrează bine într-o ţinută office. Cei care preferă o ţinută mai sport trebuie să ştie că ceasul vine şi cu o pereche de curele sport, mai colorate (combinaţie de galben şi albastru, dar există şi alte variante de culori) ce sunt mai moi şi fac ceasul şi mai confortabil.

    Cum era de aşteptat de la primul smartwatch de la Fitbit, Ionic are caracteristicile unei brăţări de fitness: numără paşii, caloriile arse, bătăile inimii, câţi kilometri ai mers sau câte minute din zi ai fost activ. în plus, poţi înregistra sesiuni de antrenamente de alergat (afară sau pe banda de alergat), plimbare cu bicicleta, ridicare de greutăţi, înot (da, poate fi folosit şi sub apă). Astfel poţi vedea câţi kilometri ai mers, în ce ritm, câte calorii ai ars, care a fost numărul maxim de bătăi ale inimii pe minut şi care a fost media. încă o funcţie pe care iubitorii de sport o vor aprecia este faptul că poţi avea propriul tău antrenor la încheietura mâinii. Poţi selecta tipul de antrenament (piept, abdomen, generalist) apoi să urmăreşti instrucţiunile (câte seturi să faci, când să schimbi exerciţiul etc).

    Este clar, şi era logic, ca Ionic să aibă o componentă puternică de fitness încorporată. Datele înregistrate par a fi corecte, iar eu nu am întâlnit anomalii. Ceasul nu înregistrază paşi atunci când stai pe loc dar legeni mâna, iar atunci când mergi dar mâna stă nemişcată Ionic notează paşii. La fel ca şi celălalte brăţări, poţi purta ceasul la mână în timpul somnului astfel încât să obţii informaţii despre modul în care dormi. Deoarece cadranul ceasului nu este foarte gros, iar curelele sunt destul de moi, Ionic poate fi purtat la mână şi în somn fără să te deranjeze prea tare. Totuşi, după ce l-am purtat toată ziua mie nu prea-mi mai venea să-l mai ţin la mână şi noaptea.

    Ecranul este touchscreen şi pentru a naviga prin meniu trebuie să dai în stânga şi în dreapta. Experienţa este una destul de plăcută, ceasul răspunde la comenzi şi sistemul este destul de rapid. Pe lângă cele menţionate mai sus, pe ceas mai regăseşti opţiunea de setare alarmă, cronometru, starea vremii, aplicaţia Strava (aplicaţie fitness), opţiunea de a stoca şi asculta muzică de pe ceas, dar şi o opţiune de plată (wallet), care, din păcate, nu este disponibilă în România. La fel ca orice smartwatch, acesta se conectează la telefon şi poate primi notificări (apel şi SMS), însă, din păcate, utilizatorul nu poate interacţiona cu acestea (ar fi fost bine dacă ai fi putut răspunde prin nişte mesaje standard etc). Aşadar, teoretic, Fitbit Ionic ţi-ar putea înlocui nevoia de a lua cu tine telefonul atunci când faci sport sau când vrei să dai o tură prin parc; nici de bani la tine nu ai mai avea nevoie dacă ai putea plăti cu ceasul.

    Cu toate acestea, lui Ionic îi lipsesc funcţii care sunt prezente în cadrul altor ceasuri inteligente, precum trimiterea de mesaje vocale, efectuare apeluri, navigare prin GPS şi altele.

    Una dintre caracteristicile esenţiale ale smartwatch-ului Vector Watch era faptul că avea o autonomie a bateriei extrem de bună (în jur de 30 de zile) şi este evident că fondatorii Fitbit au fost impresionaţi de tehnologia dezvoltată de români, altfel nu ar mai fi dat atâţia bani pe Vector, iar asta a ajuns şi la Ionic. Producătorul susţine o autonomie de cinci zile (mie mi-au ieşit vreo cinci şi jumătate, însă nu l-am folosit la capacitate maximă), iar asta înseamnă că trebuie să-l încarci doar o dată pe săptămână, ceea ce este minunat deoarece scapi de o grijă în plus (cât stăm după telefon cred că este îndeajuns).

    Mai devreme menţionam aplicaţiile integrate în ceas. Ei bine, acestea sunt toate aplicaţiile pe care Fitbit le oferă în acest moment, iar eu sper ca pe viitor să lanseze şi altele (poate una de navigare?). Precum este bine ştiut, smartwatch-urile au mai multe feţe pe care le poţi schimba după bunul plac sau situaţie. Şi Ionic are la dispoziţie mai multe feţe (sport, clasic etc), dar niciuna nu oferă posibilitatea de personalizare şi mi-aş fi dorit să am mai multe opţiuni la dispoziţie. în plus, am întâmpinat probleme atunci când schimbam feţele şi primeam eroare de conectare (am testat pe Nexus 5x – Android 8, Moto Z2 Play –Android 7.1.1). Pe telefonul Allview X4 Soul infinity (Android 7.0) nu am primit eroarea.

    În concluzie, Fitbit Ionic este un smartwatch foarte bun pentru cei care fac sport des şi pentru cei care sunt interesaţi de un dispozitiv de monitorizare a sănătăţii. Totuşi eu l-am simţit, mai degrabă, ca o brăţară de fitness reuşită, decât un smartwatch cu adevărat. Ceilalţi, care vor un ceas inteligent pentru a complementa un smartphone, au şi alte soluţii la dispoziţie. Apple Watch Series 3 sau Samsung Gear S3 sunt doar câteva dintre opţiuni.

  • Gadget Review: Moto Z2 Play, şlefuirea unui concept – VIDEOREVIEW

    Motorola a reapărut, prin puterea Lenovo, pe piaţă în urmă cu câţiva ani şi în fiecare an scoate telefoane bune, utile şi care vin cu o caracteristică menită să le diferenţieze; anume Moto Mods. Moto Z Play a fost una din vedetele de anul trecut datorită bateriei excelente, preţului bun şi funcţionalităţii modulelor. Moto Z2 Play nu arată prea diferit de original, este ceva mai subţire şi calitatea materialelor a fost îmbunătăţită.

    Telefonul are o construcţie premium, e plăcut de ţinut în mână şi fin la atingere, iar cadrul mare şi rotund din jurul camerei foto îi dă un aer retro. Pentru că este un telefon compatibil cu modurile Moto, Moto Z2 Play are pe spate câţiva pini vizibili ce trebuie protejaţi cu o carcasă sau cu un modul. Când am testat în februarie telefonul Moto Z (fără Play) am notat faptul că ”bărbia“ telefonului (partea de sub ecran) era prea mare şi că logo-ul ar fi putut fi mutat de deasupra butonului în partea de sus, sub difuzor. Exact asta au făcut pentru Modelul Z2 Play, iar acum telefonul arată mai bine.

    Aşadar, chiar dacă nu are ecran curbat sau până în margini, designul telefonului îmi place şi nu pare să se confunde cu alte telefoane de pe piaţă.

    Z2 Play are un display AMOLED de 5,5 inchi cu rezoluţie Full HD şi cu o densitate a pixelilor de 401 ppi. Cu alte cuvinte, imaginile arată foarte bine, culorile sunt vii, unghiurile de vizualizare foarte bune şi este destul de luminos pentru a fi folosit cu brio în lumina soarelui. Ecranul este bun pentru utilizarea zilnică, dar şi pentru filme sau gaming.

    Moto Z2 Play are un procesor Qualcomm Snapdragon 626 (octa-core de 2,2 GHz), un procesor grafic Adreno 506, 64 GB stocare internă (extensibilă cu un microSD până la 256 GB) şi 4 GB RAM, ceea ce face ca telefonul să fie sprinten şi îndeajuns de puternic pentru a nu întâmpina probleme în utilizarea zilnică. Nu este comparabil, în termeni de performanţă pură, cu telefoanele high-end precum Samsung S8 sau iPhone 8, însă este perfect capabil pentru multitasking, iar dacă nu vrei să joci jocurile cu cea mai detaliată grafică, atunci nu ar trebui să ai probleme cu acest telefon.

    După cum ne-a obişnuit, toate telefoanele Motorola rulează Android curat, fără aplicaţii inutile sau interfeţe care să încetinească utilizarea. în plus, Z2 Play a păstrat ”gesturile Moto“, aşadar poţi deschide camera zgâlţâind telefonul, sau îl poţi pune în modul silent cu ecranul în jos, iar acum poţi naviga glisând degetul pe butonul home; astfel, când tragi spre stânga revii de unde ai plecat, dacă tragi spre dreapta îţi apar aplicaţiile deschise. îţi ia puţin să te obişnuieşti; la mai toate telefoanele, pentru a da înapoi trebuie să apeşi în stânga butonului de home şi pentru a vedea ce aplicaţii sunt deschise trebuie să apeşi în dreapta.

    Şi acest telefon este compatibil cu modulele Moto şi le poţi utiliza pe cele apărute în trecut (boxă JBL, camera foto Hasselblad sau proiectorul), dar şi pe cele noi (camera 360 de grade, gamepad-ul sau o baterie externă). Când am testat în februarie Moto Z am fost încântat de abilităţile modulului cameră foto Hasselblad şi de calitatea sunetului produs de boxa JBL. De data aceasta, nu am rămas foarte impresionat de modulul de cameră foto 360. Mi se pare că este un lucru de care te entuziasmezi la început, apoi te plictiseşti (câte fotografii crezi că vei face în care vrei să ţi se vadă şi mina concentrată pentru a obţine o fotografie bună?). Fotografiile sunt interesante, mai ales cele editate sunt sub formă de ”tiny planet“, însă lipirea celor două fotografii (modulul are două camere care acoperă fiecare un unghi de 180 de grade, apoi imaginile sunt lipite) nu este cea mai bună; concret, atunci când sunt lipite cele două poze obţinute de fiecare dintre camere, imaginea arată nefiresc pe marginea de unire.

    în schimb, modulul de baterie externă, Moto turbo pack, mi-a plăcut deoarece încarcă repede telefonul. Primul Z Play avea o autonomie şi mai bună datorită bateriei de 3.500 mAh, însă şi versiunea cea mai nouă se descurcă bine, chiar dacă bateria de acum este de doar 3.000 mAh. Telefonul duce o zi de muncă cu uşurinţă (browsing, messenger, câteva apeluri şi o sesiune mică de gaming), iar cu bateria externă autonomia creşte la două zile. Telefonul se îngroaşă şi devine mai greu, dar câştigi un plus de autonomie. Bateria nu este grea, fiind facil de cărat pretutindeni. Moto Z2 Play este dotat cu modulul turbo charging, ceea ce îl face să se încarce într-o oră până la 77% (cu Wi-Fi-ul pornit). Bateria ataşată (alimentată 100%) va încărca telefonul cam 40-50% în 60 de minute.

    Aceste moduluri, plus cele vechi, sunt interesante, adaugă un plus de funcţionalitate smartphone-ului şi sunt o modalitate ingenioasă a Motorola de a ieşi din anonimat, dar şi de a păstra clienţii în ecosistem (nu ai vrea să treci la un alt smartphone după ce ai investit în module). Totuşi, trebuie să ţineţi cont şi de preţ, pentru că modulele sunt în continuare destul de scumpe (camera 360 costă 300 de dolari, boxa 80 de dolari, Hasselblad True Zoom alţi 300 de dolari etc).

    Motorola a făcut modificări şi la capitolul cameră foto, înlocuind-o pe cea de 16 MP f/2.2 cu una cu un număr de megapixeli mai mic, dar cu un senzor mai mare (12 MP f/1.7). Ceea ce înseamnă în imagini mai luminoase şi că se descurcă mai bine în situaţii de luminozitate mai scăzută deoarece apertura camerei se lărgeşte mai mult. Totuşi, Moto Z2 Play nu scoate imagini foarte reuşite, de multe ori imaginile produse neavând aceeaşi claritate precum cele realizate de alte telefoane în aceeaşi categorie de preţ. De asemenea, camera nu are stabilizare optică şi asta înseamnă imagini mişcate dacă nu ai o mână fermă. Per total, camera telefonului este una decentă, însă mi-aş fi dorit ceva mai mult.

    Moto Z2 Play este un telefon de mijloc care este scos din anonimat de modulele Moto. Merită să-l cumperi sau nu? Asta depinde dacă îţi place ideea de Moto Mods şi cât eşti dispus să investeşti în aşa ceva, deoarece cu aceiaşi bani pe care i-ai da pe un Moto Z2 Play ai putea să-ţi cumperi un telefon mai performant precum One Plus 5, de exemplu.

     

    CASETĂ TEHNICĂ

    PROCESOR QUALCOMM MSM8953-PRO SNAPDRAGON 626 2,2 GHZ
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 506
    RAM 4 GB
    STOCARE INTERNĂ 64 GB (CARD MICROSD PÂNĂ LA 256 GB)
    DISPLAY SUPER AMOLED, FULL HD
    DIAGONALĂ 5,5 INCHI
    CAMERĂ FOTO PRINCIPALĂ 12 MP, F/1.7, 2.160 P@30 FPS,
    1.080 P@60 FPS
    CAMERĂ FOTO FRONTALĂ 5 MP, F/2.2, 1080 P
    BATERIE 3.000 MAH
    PREŢ 2.200-2.400 DE LEI
    GREUTATE 145 GRAME