Tag: exploatare

  • Capitalistul săptămânii – William Edward Boeing

    Tatăl său, Wilhelm Böing, originar din Germania, s-a îmbogăţit prin exploatarea minieră. El deţinea numeroase terenuri şi avea şi o afacere secundară de comercializare de cherestea. Boeing şi-a anglicizat numele în William Boeing după ce s-a întors de la studiile în Elveţia pentru a se înscrie la Universitatea Yale. Trei ani mai târziu, a părăsit universitatea pentru a intra în afaceri. A cumpărat păduri şi a intrat şi el în afacerea cu cherestea.

    În timp ce era preşedinte la Greenwood Timber Company, Boeing a călătorit la Seattle, unde, în cadrul unei expoziţii, a văzut prima „maşinărie“ zburătoare pilotată de om. A fost fascinat de aceasta, iar în scurt timp şi-a cumpărat un avion de la compania Glenn L. Martin şi a luat lecţii de zbor de la Martin însuşi. Boeing a lovit însă aeronava şi, când i s-a spus că vor trece mai multe luni până când piesele pentru repararea acesteia vor fi disponibile, i-a spus prietenului său George Conrad Westervelt: „Am putea construi un avion mai bun noi înşine şi am putea să-l construim mai rapid“.

    William Boeing a decis astfel să intre în industria aviaţiei. A cumpărat un atelier vechi de bărci din apropiere de Seattle, unde şi-a construit fabrica. A fondat afacerea în 1916 alături de un prieten, denumind-o Pacific Aero Products. Odată cu intrarea Americii în primul război mondial, în aprilie 1917, Boeing a schimbat numele companiei în Boeing Airplane Company. Compania a livrat Marinei Americane 50 de aeronave. La sfârşitul războiului, William Boeing a început să se concentreze pe aeronavele comerciale şi a construit o operaţiune de servicii poştale de succes, iar ulterior una de zboruri de pasageri ce a evoluat în United Airlines.

    În 1934, guvernul Statelor Unite l-a acuzat pe Boeing de practici monpoliste. În acelaşi an, Poşta Aeriană a obligat companiile aviatice să îşi separe operaţiunile de zbor de cele de dezvoltare şi producţie. Compania lui William Boeing a fost împărţită în trei companii diferite. Ulterior, , William Boeing şi-a vândut acţiunile şi a părăsit compania. După ce s-a retras din industria aviaţiei, şi-a petrecut restul vieţii pentru a dezvolta proprietăţi şi a creşte cai. A murit pe 28 septembrie 1956, la 74 de ani, cu un an înaintea zborului primului avion comercial cu reacţie Boeing 707.

    Pe piaţa locală, diverşi producători de componente de aeronave produc şi pentru Boeing, un exemplu în acest sens fiind o fabrică din Bucureşti deţinută de gigantul american General Electric care a apărut în 2002 printr-un parteneriat între General Electric şi firma românească Turbomecanica.

  • O industrie îngropată: 44.000 de oameni au dispărut din exploatarea resurselor naturale

    Datele de la Autoritatea Naţională de Regle­mentare în Domeniul Energiei (ANRE) arată că în 2008, anul de graţie al economiei locale, termocentralele alimentate de cărbuni aveau o ponedere de aproape 40% din mixul energetic, cea mai mare contribuţie dintre toate sursele. În acel an, peste 20.000 de oameni lucrau în minele care alimentau marile unităţi termo şi aveau un business de peste 2 miliarde de lei.
     
    În 2016, ultimul pentru care sunt date complete atât la Ministerul Finanţelor, cât şi la ANRE, ponderea cărbunilor în mixul de energie ajunsese la doar 24%.
     
    Procentele pierdute de cărbuni din mixul de energie au fost preluate de solare, eoliene şi biomasă, forme de producţie de energie susţinute prin scheme de sprijin generoase, plătite prin facturile suportate de toţi consumatorii de electricitate din România.
     
  • Cum a ajuns să valoreze 80 milioane de dolari o piatră găsită de un puşti de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca opritor de uşă

    Când Roy Spencer, un băieţel de 12 ani, a găsit în 1938, în Queensland, Australia, o piatră neagră, tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu şi-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 156 carate. 

    Tratat timp de nouă ani ca răţuşca cea urâtă din povestea lui Hans Christian Andersen, safirul stea a fost folosit ca opritor pentru uşă în casa familiei Spencer. Abia când Harry Spencer, tatăl copilului, a aflat că safirele pot fi găsite în toate culorile curcubeului (mai puţin cele roşii, acelea fiind rubine), şi-a dat seama că poate obţine o avere, găsind cumpărătorul potrivit. Acesta nu a întârziat să apară.

    Aflând de safirul scos la vânzare, bijutierul armean Harry Kazanjian a călătorit din Los Angeles în Queensland, oferindu-i minerului 18,000 de dolari (aproape 185,000 de dolari în valoarea actuală).

    Convins că sub forma brută a pietrei se află ceva mai preţios, după doua luni de gândire, Kazanjian s-a decis să taie safirul, în urma acestei operaţii găsind înăuntru modelul unei stele cu şase colţuri, care poate fi văzut privind safirul cu o singură sursă de lumină deasupra capului. 

    Chiar daca a trebuit să sacrifice 423 de carate tăind piatra, valoarea de după a safirului stea era de 1 milion de dolari în 1949.

    “The Black Star of Queensland” (Steaua neagră a Queensland-ului n-red.), cum a fost numit preţiosul safir, a fost transformat într-un pandativ încadrat de 35 de diamante şi este unul dintre cele mai faimoase din lume, valoarea lui actuală fiind de aproape 80 de milioane de dolari.
     

  • Prima ţară din lume care INTERZICE producţia de petrol şi gaze

    Gestul reprezintă o premieră mondială – sub noua lege, autorizaţiile de sondare nu vor mai fi reînnoite şi nu vor mai fi emise permise de acest fel.

    Mişcarea este mai mult simbolică, din moment ce Franţa importă o mare parte din petrolul şi gazele pe care le consumă. Mai exact, în Hexagon se obţine echivalentul a 815.000 de tone de petrol pe an – cantitate produsă în Arabia Saudită în mai puţin de 6 ore.

    Preşedintele Macron a declarat în mai multe rânduri că vrea ca Franţa să devină primul stat din lume care să treacă de la combustibili fosili la surse regenerabile de energie.

    O altă măsură discutată în parlamentul francez se referă la interzicerea maşinilor pe benzină şi diesel începând cu 2040.

  • Servicii de urgenţă pentru accidente vestimentare

    Printre aceste servicii, altădată rezervate clienţilor importanţi, se numără soluţiile pentru accidentele pe care le suferă îmbrăcămintea sau încălţămintea. O manşetă de pantaloni călcată în graba de a ajunge la o întâlnire de afaceri, un toc rupt, pete de la o cafea ori sos vărsat pe haine, nasturi lipsă a căror dispariţie este constatată prea târziu pentru ca persoana afectată să se mai întoarcă acasă să se schimbe pot afecta imaginea impecabilă necesară în diverse situaţii.

    Ca urmare, un număr în creştere de magazine de modă şi accesorii s-au adaptat asistenţei pentru victimele unor asemenea accidente, scrie Wall Street Journal. Reţeaua Brooks Brothers, de exemplu, are suficienţi croitori în magazin pentru a face mici reparaţii sau, dacă nu se poate, pentru a oferi rapid un articol de îmbrăcăminte pentru a-l înlocui pe cel stricat, iar unităţile sale din cartierele de afaceri din marile oraşe americane deschid mai devreme tocmai pentru a oferi asistenţă celor care şi-au pătat sau rupt hainele în drum spre serviciu.

    La rândul său, Brookfield Place NY, un centru comercial de lux situat în centrul financiar al New Yorkului, şi-a ales chiriaşii cu atenţie tocmai în ideea că vor exista clienţi cu urgenţe vestimentare, având în vedere că printre vecinii săi se numără firme de talia American Express sau Merrill Lynch. Saks Fifth Avenue are un serviciu dedicat, Saks Save Me, prin intermediul căruia clienţii pot solicita ajutor înainte de orele de program.

    Chiar şi unele curăţătorii chimice, centre de reparaţii încălţăminte sau magazine de cosmetice şi saloane de frumuseţe şi-au adaptat oferta pentru a prelua urgenţe.

  • Metrou blocat în tunel, în zona staţiei Eroilor. Călătorii au fost evacuaţi, iar directorul general al Metrorex şi directorul de exploatare, DEMIŞI

    Felix Stroe a invocat probleme manageriale mai vechi şi lipsa de responsabilitate a conducerii companiei.

    Incidentul a avut loc la ora 5.24, pe tronsonul Eroilor-Politehnica, pe firul 1. Trenul a rămas blocat în zona Eroilor, circulaţia fiind oprită mai bine de două ore.

    Felix Stroe a precizat că în cursul dimineţii a cerut primarului Capitalei suplimentarea numărului de autobuze în zonă, pentru preluarea călătorilor.

    Citeste continuarea pe www.mediafax.ro

  • Fraudele bancare şi exploatarea copiilor în online – trendurile criminalităţii cibernetice

    „Malware-urile, atacurile cibernetice, exploatarea copiilor în mediul online şi fraudarea bancomatelor sunt probleme sensibile şi vedem o mulţime de probleme tehnice. Trendurile din România sunt aceleaşi ca în alte ţări din Europa. Încercăm să acordăm asistenţă autorităţilor, să răspundem la nevoile lor şi să dezvoltăm nişte măsuri legislative împreună cu alte ţări pentru a facilita cooperarea internaţională”, a spus Virgil Spiridon, marţi, în cadrul unei întâlniri cu presa.

    Directorul de operaţiuni al C-PROC susţine că infractorii cibernetici profită de infrastructura din România pentru a realiza mai multe atacuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fraudele bancare şi exploatarea copiilor în online – trendurile criminalităţii cibernetice

    „Malware-urile, atacurile cibernetice, exploatarea copiilor în mediul online şi fraudarea bancomatelor sunt probleme sensibile şi vedem o mulţime de probleme tehnice. Trendurile din România sunt aceleaşi ca în alte ţări din Europa. Încercăm să acordăm asistenţă autorităţilor, să răspundem la nevoile lor şi să dezvoltăm nişte măsuri legislative împreună cu alte ţări pentru a facilita cooperarea internaţională”, a spus Virgil Spiridon, marţi, în cadrul unei întâlniri cu presa.

    Directorul de operaţiuni al C-PROC susţine că infractorii cibernetici profită de infrastructura din România pentru a realiza mai multe atacuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romaero a raportat o pierdere de peste nouă milioane de lei, în primul semestru din 2017

    Veniturile din exploatare ale companiei au fost de 35,3 milioane de lei, iar cheltuielile de exploatare au fost de 45,8 milioane de lei, în primul semestru din 2017. În primele şase luni din 2016, veniturile din exploatare erau de 33,4 milioane de lei, iar cheltuielile se ridicau la 53,5 milioane de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Tudose, despre Roşia Montană: Nu putem declara toată România o arie protejată

    Prim-ministrul României susţine că exploatarea resurselor minerale nu trebuie blocată prin declararea de către UNESCO a zonei Roşia Montană în arie protejată.

    ”Nu putem să declarăm toată România o arie protejată şi să ne întoarcem eventual la celebrele versuri «Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă». Să lăsăm o cale deschisă, poate nu acum, poate nu peste 5 ani sau 10 ani. Poate peste 20 de ani când tehnologiile avansează şi nu vom mai folosi nici cianuri, nici halde imense de steril. Un alt tip de exploatare… Nu putem amaneta şi viitorul nepoţilor, nu doar al copiilor. Este o dezbatere care va trebui să aibă loc”, a declarat Mihai Tudose.

    El a spus că trebuie evitată şi situaţia folosirii cianurilor. ”Am votat şi eu cu două mâini în Parlament pentru interzicerea cianurilor. Sunt costuri imense şi atunci din nou amanetăm viitorul copiilor şi nepoţilor…Haideţi să vedem unde este calea de mijloc pentru că folosirea extremelor – exploatăm totul într-un an cu cianuri şi după noi potopul, iar la capătul celălalt este să nu mai exploatăm nimic, niciodată în România şi asta e. Haideţi să o facem la modul raţional şi foarte, foarte safe şi din punct de vedere al mediului şi să o facem noi, nu alţii”, mai spus Tudose.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro