Tag: executie
-
Ca să fii CEO trebuie să ai profil de psihopat. Trebuie să nu ai remuşcări când iei decizii dificile
Printre oamenii cu cele mai grave tulburări psihice se numără managerii care ocupă funcţii de execuţie, mediul excesiv de competitiv în care lucrează promovând, de fapt, această trăsătură. Practic, aceştia pot să ceară mai mult de la ceilalţi fără să fie afectaţi şi reuşesc să se folosească de modul în care aceştia gândesc pentru a-şi atinge nivelul de performanţă propus, a spus Adina Borta, psiholog.Unul dintre cei mai mari factori de stres din business este tendinţa de a extinde constant dorinţa de control din mediul profesional, inclusiv în planul familial. -
Care este diferenţa dintre musulmanii şiiţi şi suniţi?
Execuţia clericlui şiit, Sheikh Nimr al-Nimr, în Arabia Saudită ar putea creşte tensiunile şi mai mult în lumea musulmană. Liderul suprem al şiiţilor din Iran, Ayatollah Ali Khamenei, a spus că Arabia Suadită, ţară în care domină monarhia sunită, se va confrunta cu „răzbunarea divină” pentru unciderea clericului şiit, un atac care a facut parte dintr-o execuţie în masă, în care au murit 47 de persoane. Sheikh Nimr, clericul asasinat, milita pentru drepturile politice ale şiiţilor din Arabia Saudită şi regiunile vecine. Arabia Saudită l-a acuzat de incitare la violenţă împotriva statului, conform publicaţiei americane New York Times.
Când şi de ce s-a produs „ruptura” între musulmanii şiiţi şi suniţi?
Schisma s-a produs după moartea profetului Muhammad în anul 632, care a murit fără să numească un succesor care să conducă comunitatea musulmană, ceea ce a iscat dispute despre cine ar trebui să fie cel care va răspândi în continuare credinţa musulmană.
Şiiţi îl susţin pe Ali ca succesor al profetului, pe când sunniţii nu-l recunosc
Unii erau de părere că noul lider ar trebui să fie ales de comun acord, alţii spuneau că doar descendeţii profetulul ar trebui să poată deveni calif. Titlul a fost acordat unui ajutor de încredere a fostului lider, Abu Bakr, deşi unii musulmani considerau ca titlul de calif i s-ar fi cuvenit lui Ali, verişorul şi ginerele profetului. Ali a ajuns până la urmă calif, după ce cei doi succesori a lui Abu Bakr au fost asasinaţi.
Ali a fost asasinat la rândul său, cu o sabie, la moscheea din Kufa, în Irakul de azi, iar fii săi, Hassan, şi ulterior, Hussein, au revendicat titlu de calif. Dar Hussein şi multe dintre rudele sale au fost masacrate în Karbala, Iraq, în 680. Martiriul său a devenit o doctrină pentru cei care erau de părare ca Ali trebuia să-l succedă pe profet, şi nu ajutorul său de încredere, Abu Bakr. Cei care au erau de acord cu acest lucru au fost numiţi şiiţi, o presucurate de la expresia „Shiat Ali”, adică „urmaşii lui Ali”.
-
Povestea primăriţei din Mexic care s-a luptat cu cartelurile de droguri. A supravieţuit mai multor încercări de asasinat dar a sfarsit prin a se sacrifica pentru a-şi salva copilul
Maria Santos Gorrostieta a fost înjunghiată, bătută şi arsă. Ea a înfruntat cartelurile traficantilor de droguri, care au mai încercat de două ori s-o omoare, dar a supravieţuit.A fost răpită în plină zi de sub ochii fetiţei sale înspăimântată. Primăriţa lasă în urmă trei copii.
Femeia, fosta primăriţă din Tiquicheo, o localitate la vest de Ciudad de Mexico, a fost răpită şi ucisă de un cartel traficanti si a fost chinuită vreme de opt zile înainte de a fi executată, relatează Daily Mail. Marti, cadavrul ei a fost găsit la marginea drumului.

Ea supravieţuise încercărilor anterioare de asasinat. La 12 noiembrie, însă, a fost prinsă într-o ambuscadă în timp ce ducea copiii la şcoala din Morelia. Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost smulsă din autoturism de răpitori, conform martorilor oculari, relatează ziarul El Universal. Martorii au spus că Maria Santos implora să-i fie cruţat copilul şi, în schimb, a urcat de bună voie în maşina răpitorilor. În săptămâna care a urmat, întreaga familie a aşteptat cu înfrigurare lângă telefon, sperând ca răpitorii să vină cu o cerere de răscumpărare. Trupul ei neînsufleţit poartă urmele torturii: a fost înjunghiată, arsă, bătută, cu încheieturile de la mâini şi gleznele zdrobite.
O veritabilă eroină a secolului XXI, ea a lăsat în urmă două fiice, un fiu şi un soţ. Maria Santos a fost aleasă să conducă primăria din Tiquicheo în 2008. Un an mai târziu însă i-a fost retrasă echipa de securitate care o păzea şi din ianuarie nu a mai avut nici escortă de poliţie. Aproape imediat au început să curgă ameninţările cu moartea. Prima tentativă de asasinat a avut loc în octombrie 2009, atunci când maşina în care era cu primul său soţ a fost ţintită de focuri de armă.
-
Proprietarii unei case umbrite de un bloc au primit despăgubiri de 65.000 de euro. Cum s-a ajuns la această decizie
Într-un caz clasic de bloc construit lângă o casă, proprietarii acesteia au primit prin decizia Curţii de Apel Cluj despăgubiri de peste 283.000 lei (circa 65.000 de euro) pentru că valoarea casei s-a diminuat cu 40% din cauza execuţiei blocului, dovedindu-se prin expertiză că blocul ridicat în baza autorizaţiei de construire din 2008 nu permite însorirea minima de o oră şi jumătate zilnic pentru imobilul reclamanţilor. Motivarea deciziei, în această situaţie, ar putea fi un precedent pentru multe cazuri în care s-a construit haotic în Cluj-Napoca.
Decizia priveşte un exemplu de urbanism după ureche intens mediatizat în 2009, scrie Vocea Transilvaniei. Este vorba despre un bloc lung cu trei etaje şi mansardă din capătul străzii Câmpului, pe locul căruia trebuia să fie locuinţe unifamiliale înşiruite. Autorizaţia de construire a fost emisă de Primăria Cluj-Napoca pe numele unei persoane fizice, Ioan Şeulean, beneficiarul imobilului. Lângă bloc se află casa soţilor Roşca, care au început demersurile în justiţie acum şase ani! În paralel, şi Primăria Cluj-Napoca s-a judecat cu constructorul şi a câştigat”desfiinţarea lucrărilor executate”, dar blocul e tot ”în picioare” şi locuiesc oameni în el. Aşadar, soţilor Roşca le-a rămas să se judece pentru repararea prejudiciului suferit. Mai întâi, dosarul s-a plimbat de la la Judecătorie la Tribunalul Specializat pentru stabilirea competenţei. În 2012, Tribunalul Specializat (Comercial) le-a respins acţiunea.
Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro
-
Statul Islamic l-a decapitat la Palmira pe fostul director al Antichităţilor siriene
Kaled al-Assaad, în vârstă de 82 de ani, a fost executat de jihadişti din cadrul grupării extremiste marţi după-amiaza, la Palmira, în provincia Homs (centru), a declarat pentru AFP Maamoun Abdelkarim, directorul general al Departamentului pentru Antichităţi şi Muzee al Siriei.
“Daech (acronimul SI în arabă) l-a executat pe unul dintre cei mai eminenţi experţi în lumea antică”, a deplâns Abdelkarim.
Imagini în care apare corpul lui al-Assaad agăţat de un stâlp au fost postate pe site-uri jihadiste. O pancartă era legată de corpul victimei identificate ca fiind al-Assad, acuzat de către islamişti că este un susţinător al regimului deoarece a reprezentat Siria la conferinţe în străinătate.
Observatrul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat, de asemenea, executarea lui al-Assad, precizând că acesta a fost decapitat într-o “piaţă din Palmira, în faţa a zeci de persoane”.
Jihadiştii au cucerit de la forţele regimului sirian, în mai, oraşul Palmira, în care se află ruine antice cunoscute în întreaga lume şi introduse de către UNESCO în Patrimoniul Mondial al Umanităţii.
De atunci comunitatea internaţională şi-a exprimat temerea că SI ar putea să distrugă numeroase tezaure arheologice din acest oraş antic, considerat “perla deşertului sirian”, aşa cum gruparea sunnită ultraradicală a procedat în Irak.
-
Opinie Lavinia Raşca: Cum poate creşte afacerea dincolo de puterile celui care a creat-o
LAVINIA RAŞCA este membru fondator al ASEBUSS şi director general al EXEC-EDU
Proces esenţial pentru creşterea companiilor antreprenoriale, delegarea devine imperios necesară atunci când antreprenorul simte că îşi risipeşte energia în prea multe activităţi mărunte, sau care nu-i plac, şi că lucrurile încep să îi scape de sub control.
Procesul este dificil, mai ales dacă antreprenorii nu au mai lucrat niciodată ca manageri. Sunt necesare multe competenţe: capacitatea de a dezvolta viziunea corectă a afacerii; o bună autocunoaştere; talent de comunicare – pentru a le explica acelora cărora le deleagă sarcini de ce trebuie să facă anumite lucruri, ce anume trebuie să facă şi cum; carismă – pentru a-i convinge că sarcina pe care o vor primi este importantă şi că nu se vor expune niciunui pericol.
Antreprenorul mai are nevoie şi de ceva extrem de important: de respectul sincer faţă de fiecare om din organizaţie. S-a împământenit în business conceptul de ”resurse umane“. Eu nu consider că oamenii pot fi încadraţi în categoria resurse. Ei nici nu se amortizează, nici nu se consumă, ci sunt sunt cei care creează resursele şi le pun în mişcare. Oamenii dispun de fizic, mental şi emoţional, iar emoţionalul încă nu a putut fi reprodus artificial, aşa cum s-a întâmplat cu fizicul şi cu mentalul. Or, respectul se adresează în primul rând emoţionalului şi face diferenţa între a avea angajaţi loiali, implicaţi şi entuziaşti, sau, dimpotrivă, rebeli şi apatici. Respectul presupune ca fiecare om din echipă să fie cunoscut şi tratat ca o individualitate aparte.
Să nu le fie încălcate valorile şi obiectivele personale, să li se dea de făcut lucruri care le plac, de care pot fi mândri şi care îi stimulează, fără a-i copleşi, şi să li se recunoască în mod explicit competenţa, loialitatea, eforturile şi realizările. Să le fie puse la dispoziţie resursele necesare, să nu li se pună piedici şi să nu fie pedepsiţi imediat ce greşesc (evident, nu vorbim aici de reaua intenţie, care se cere sancţionată dur şi imediat). Să li se asigure condiţiile pentru a putea fi foarte productivi, să fie plătiţi corect, pe măsura performanţelor lor, şi să fie sprijiniţi să se dezvolte continuu.
Anthony Robbins arată că orice om are şase nevoi care trebuie satisfăcute corect, de către el însuşi şi de către cei din jur: nevoia de siguranţă, de diversitate, de a fi semnificativ, de conectare, de contribuţie şi de dezvoltare.
Antreprenorii performanţi au grijă ca aceste dorinţe şi nevoi să fie îndeplinite. Angajează cu mare chibzuinţă, exact atât cât este cu adevărat necesar şi au grijă să aducă şi să păstreze în companie oameni foarte talentaţi, dornici şi capabili de realizări superioare. Având angajaţi foarte productivi, îşi permit să-i plătească mult mai bine decât media industriei lor şi nu ezită să o facă.Creează un climat de lucru foarte bun – primesc noii angajaţi cu căldură şi îi integrează imediat în cultura companiei şi în cerinţele postului. Sunt preocupaţi să le menţină energia la un nivel ridicat – le dau de îndeplinit sarcini diverse, interesante, care li se potrivesc, au grijă să-i ajute să lucreze cu oameni la fel de performanţi ca ei, cu care să se înţeleagă, şi le recunosc meritele. Îi sprijină permanent să se dezvolte prin mentoring, coaching şi prin expunerea la educaţie formală şi informală. Datorită acestui comportament, fluctuaţia în companie va fi foarte mică, iar concurenţa la angajare va fi foarte mare. Ca urmare, cheltuielile de recrutare–selectare vor fi mici, iar rezultatele oamenilor din companie vor fi valoroase.
Există o mare diferenţă între performanţele companiilor care investesc în dezvoltarea talentelor prin mentoring, coaching, educaţie şi training, şi cele care nu o fac. Între antreprenorii care se străduiesc să creeze o cultură a învăţării prin toate metodele, inclusiv prin lectura unor cărţi utile şi dezbateri în grupuri de angajaţi şi cei care sunt indiferenţi. Am verificat acest lucru de multe ori şi am făcut la un moment dat un sondaj, pentru a afla ce determină comportamentul celor din urmă. Primul dintre argumente a fost lipsa banilor, urmat de scepticismul indus de diverse experienţe trecute nefericite, în care banii şi timpul s-au cheltuit fără niciun rezultat, apoi de teama că angajaţii, după ce-şi vor dezvolta competenţele, vor pleca în alte companii, de obicei concurente.
Printre motive, era menţionată şi convingerea că pilele şi relaţiile sunt mai utile ca orice formă de învăţare şi că angajaţi se găsesc oriunde şi oricând. Toate aceste argumente se dovedesc a fi mituri. Dezvoltarea angajaţilor s-a dovedit benefică de fiecare dată când s-au definit corect nevoile şi s-au ales atent programele şi furnizorii la care s-a apelat. În privinţa temerii că angajaţii care participă la programe de dezvoltare vor părăsi compania, pot spune că, dimpotrivă, angajaţii sunt mai loiali, mai entuziaşti şi mai productivi dacă pot învăţa şi dacă pot aplica ce au învăţat. Este adevărat că bugetul de dezvoltare a talentelor e de cele mai multe ori limitat. În aceste condiţii, cine are întâietate? Aş spune că, în cazul companiilor antreprenoriale în creştere, managerii de la mijloc. Ei sunt cei mai solicitaţi şi în acelaşi timp au cel mai mare impact asupra performanţei afacerilor care cresc.
-
Vicepremierul nord-coreean, Choe Yong Gon, a fost executat, susţine presa sud-coreeană
Choe Yong Gon, în vârstă de 63 de ani, a fost executat pentru că ar fi criticat politicile liderului suprem, Kim Jong Un, şi pentru ineficienţă profesională.
Choe, care fusese numit vicepremier în iunie 2014, a fost văzut ultima dată în public în decembrie 2014.
Dacă informaţiile privind execuţia se vor confirma, Gon ar fi al doilea oficial de rang înalt executat în Coreea de Nord anul acesta.
În mai, serviciile secrete sud-coreene au anunţat că Hyon Yong-chol, ministrul nord-coreean al Apărării, a fost executat cu un tun de artilerie pentru lipsă de loialitate.
-
Şase angajaţi dintr-o bancă s-au jucat „periculos” într-un teambuilding şi s-au filmat. „După ce am văzut clipul respingător, am luat decizia să îi dăm afară pe toţi!”
Bancherii n-au gustat imaginile şi nici felul în care s-au distrat cei şase
-
Opinie Lavinia Raşca: Oamenii sunt cei mai importanţi. Şi totuşi…
Cu alte cuvinte, în călătoria către culmile succesului antreprenorial sunt necesare: un plan de călătorie, pasiunea pentru ascensiune şi disponibilitatea de a face ajustări atunci când condiţiile o cer.
Este incontestabil că toate cele patru conditii sunt esenţiale pentru creştere. În absenţa uneia dintre ele, companiile eşuează sau rămân mici. Cu toate acestea, cea mai importantă mi se pare existenţa oamenilor potriviţi. Şi nu mă refer numai la cei din companie – asociaţi, manageri, lideri, angajaţi –, ci şi la cei din afara ei clienţi, investitori, furnizori, parteneri, specialişti externi, consultanţi etc. Relaţiile necorespunzătoare cu oricare dintre aceştia consumă din energia necesară pentru strategie, pentru execuţie şi pentru administrarea numerarului.
Într-o carte celebră, E-Myth, Michael Gerber îi sfătuieşte pe antreprenorii care doresc creşterea să „Work on the business, not in the business“ (în traducere: „Lucrează pentru afacere, nu în afacere“). El doreşte să transmită prin acest îndemn că este imperios necesar ca antreprenorii să se concentreze şi să acorde timp cu preponderenţă pentru a lua deciziile strategice, delegând operaţionalul. Pe de altă parte, Peter Drucker spune: „Gâtul sticlei se află în partea ei superioară“ – vrând să sugereze că, de fapt, locul îngust în organizaţii este la vârful piramidei ierarhice. Acest lucru se întâmplă pentru că liderii, fie ei antreprenori sau nu, nu au timp să se ocupe atât cât ar fi nevoie de lucrurile mari, strategice, pentru că îşi irosesc vremea în operaţional.
Ce este de făcut în acest sens? Pe de o parte, este necesar ca antreprenorul să coaguleze echipe loiale şi unite, capabile să preia şi să îndeplinească sarcinile operaţionale; pe de altă parte, este vorba despre o delegare corectă. Cele două sunt strâns legate şi se condiţionează reciproc. Dacă există echipe unite şi loiale, antreprenorul are cui delega. Dacă deleagă corect, antreprenorul, pe lângă faptul că îşi eliberează timpul pentru lucrurile importante, îşi dezvoltă şi îşi loializează echipa. Oamenii învaţă, fac lucruri care le plac, sunt mândri, simt că cel pentru care lucrează are încredere în ei şi îi sunt recunoscători.
Într-adevăr, am văzut cum angajaţii loiali şi uniţi fac diferenţa între performanţă şi marginalitate. Ce-i face să fie aşa? În primul rând o selecţie corectă, apoi un comportament adecvat al antreprenorilor şi liderilor. Lucrurile nu sunt deloc uşoare.
Am avut clienţi antreprenori care mi se plângeau: „Nu înţeleg: le dau oamenilor tot ce le trebuie şi sunt nerecunoscători“. Mă duceam să vorbesc cu acei oameni şi îmi spuneau: „Degeaba ne plăteşte, dacă ne tratează ca pe nişte fiare vechi. Noi avem minte şi suflet. Ne-ar plăcea, măcar, să ne spună mai des: te rog şi mulţumesc şi să se uite la noi, nu prin noi“. Într‑adevăr, oamenii ţin la demnitatea lor, cu atât mai mult cei valoroşi.
Îmi amintesc de profesorul meu de antreprenoriat de la Harvard Business School, Howard Stevenson, care ne spunea, în 1992: „E atât de simplu în teorie şi atât de greu în realitate: tratează-i pe cei din jur aşa cum vrei tu să fii tratat“.
„Foarte adevărat“ – mi-am spus atunci: „Ce i s-o părea atât de complicat?“. Am înţeles însă cu timpul şi i-am dat dreptate. În realitate, pentru mulţi antreprenori este dificil să-i trateze pe cei din jur aşa cum îşi doresc să fie ei trataţi. De ce? Nu numai pentru că nu au timp sau pentru că nu le pasă. Paradoxal şi dureros, mulţi antreprenori nu se autocunosc şi nu ştiu cum ar vrea cu adevărat să fie ei înşişi trataţi de cei din jur. Nu ştiu ce şi-ar dori ei de fapt. Cred că asta este una dintre sursele nenumăratelor depresii despre care auzim. Cum să te bucuri, când de fapt nu ştii ce te bucură?
Mi se pare şi mai dureros faptul că, atunci când i-am îndemnat la introspecţie pe antreprenorii nemulţumiţi despre care vorbeam, ca să afle ce-şi doresc cu adevărat de la viaţa lor, mi-au spus că ei nu au timp pentru chestiuni atât de minore şi de ciudate. „Ce altceva să-mi doresc decât cotă de piaţă şi profit, lucruri atât de greu de obţinut, care-mi ocupă tot timpul şi mă seacă de energie?“ – spun ei. Eu consider că e greşit! Dacă nu suntem noi înşine satisfăcuţi de viaţa noastră, nu putem să-i facem pe alţii să fie satisfăcuţi de relaţia cu noi şi nu vom avea succes în business. Iar a fi satisfăcuţi de viaţa noastră şi a ne simţi împliniţi înseamnă a fi echilibraţi din punct de vedere fizic, emoţional, social, mental. Or, noi nu putem ajunge la acest echilibru dacă nu ne cunoaştem cu adevărat nevoile şi dorinţele proprii. Nu suntem, în esenţă, maşini de făcut bani. E important să înţelegem că banii sunt o consecinţă a unor decizii corecte, bine puse în practică, nu sunt un scop în sine.
Pe lângă faptul că ţin la demnitatea lor, oamenii valoroşi mai preţuiesc corectitudinea şi consecvenţa. Le place ca „da“ să fie „da“. Când li se promite ceva, le place ca promisiunea să fie respectată, indiferent ce se întâmplă. Atunci când devin loiali, ei pot înţelege excepţiile. Numai că „excepţiile“… repetate sau, cu atât mai grav, permanentizate, îi jignesc profund. Cu cât antreprenorii sunt mai fideli principiilor, valorilor, culturii, cu atât vor avea angajaţi mai loiali, cărora le pot delega sarcini, fiind liniştiţi că ele vor fi bine aduse la îndeplinire.
Oamenilor valoroşi le mai place să fie semnificativi pentru antreprenori. Să fie cunoscuţi nu numai ca angajaţi, ci şi ca oameni. Acest lucru este dificil şi chiar imposibil de la o anumită dimensiune în sus. Evident, în companiile mijlocii şi mari, antreprenorul nu poate cunoaşte pe toată lumea. Dar trebuie să‑şi cunoască bine subordonaţii direcţi şi să-i înveţe, prin exemplul personal, să facă acelaşi lucru cu subordonaţii lor.
Conform cercetărilor specialiştilor, dezvoltarea apare aşadar doar în companiile în care angajaţii sunt loiali. Mai mult decât atât: nu este suficient ca angajaţii să fie loiali, este foarte important ca ei să fie şi uniţi. Asta înseamnă că sunt dispuşi să renunţe la gloria personală pentru binele comun. Nu e uşor, pentru că, fără a fi conduşi spre un ţel îndrăzneţ, oamenii nu au tendinţa naturală spre unitate. De aceea sunt atât de importanete valorile, viziunea şi misiunea bine întocmite, care au atât calităţi strategice, cât şi de motivare. În companii, am întâlnit câteva bariere importante în calea unităţii echipelor: comunicarea necorespunzătoare, bârfa, neînţelegerile nerezolvate sau lenea nesancţionată. Antreprenorii care doresc creştere sunt chemaţi să le rezolve.
-
Opinie Lavinia Raşca: Model de business, strategie şi plan de afaceri în companiile antreprenoriale
Modelul de business, strategia şi planul afacerii, dacă sunt bine elaborate şi implementate, reprezintă instrumente foarte utile în acest demers. Am observat că cele trei noţiuni sunt adesea abordate cu prea multă lejeritate şi nu sunt bine definite şi departajate, ceea ce poate conduce la amânări şi la erori decizionale. Consider că un antreprenor nu-şi poate permite o astfel de neclaritate. De aceea, cu riscul de a fi percepută ca aridă şi prea riguroasă, în acest articol le voi defini şi voi prezenta pe scurt diferenţele, dar şi legătura dintre ele.
Prin intermediul modelului de business, antreprenorul stabileşte logica internă a afacerii sale: îşi selectează şi îşi înţelege foarte bine clienţii şi stabileşte cum le va satisface nevoile, astfel încât să fie profitabil pentru el.
Cu ajutorul strategiei, acesta stabileşte logica externă a afacerii: anume elementele prin ce se va diferenţia de cele concurente, pentru a fi preferată de clienţi şi a produce rezultate superioare. Planul de afaceri este liantul dintre elementele interne şi cele externe ale afacerii, articulând detaliile operaţionale ale acesteia într-o anumită perioadă de timp, acţiunile şi activităţile întreprinse pentru atingerea obiectivelor strategice şi financiare ale afacerii. Prin urmare, planul de afaceri arată cum se vor implementa şi executa modelul de business şi strategia afacerii, referindu-se la aspectele de execuţie.
Modelul de business
Corectitudinea modelului de business este esenţială pentru succesul oricărei companii, fie că ea se află la început, fie că s-a stabilizat deja şi se pregăteşte de creştere. Joan Magretta („Why Business Models Matter”, Harvard Business Review, 2002) defineşte modelul de business ca fiind o poveste care comunică foarte clar şi concis cum funcţionează afacerea şi care este logica ei. Răspunde la două întrebări fundamentale: „Cine este clientul şi ce preţuieşte el?” şi „Cum se fac banii în companie, din punct de vedere economic şi operaţional?”.
Răspunsul la prima întrebare îl ajută pe antreprenor să formuleze corect propunerea unică de valoare pe care o face clientului (PVC), iar răspunsul la cea de a doua întrebare îl ajută să configureze activităţile din companie (proprii şi ale partenerilor) şi să identifice resursele necesare pentru a aduce la îndeplinire în mod consecvent propunerea unică de valoare.
Prin urmare, modelul de business reprezintă un set de decizii integrate, grupate în patru categorii: (1) valoarea propusă clientului, (2) formula profitului, (3) resursele cheie, (4) tehnologia şi procesele cheie.
Un model de business de succes este fie diferit de altele similare, fie le înlocuieşte complet, introducând un nou standard, la care se vor raporta generaţiile viitoare. Să ne gândim doar la câteva din cea de a doua categorie: multiplexurile, companiile aeriene low-cost, fotografiile digitale, telefoanele inteligente.
Eşecul unui model de business este cauzat fie de faptul că propunerea de valoare nu este bine aleasă şi nu-i convinge pe clienţi, fie de imposibilitatea de a genera profit pe termen lung.
Este important ca, ori de câte ori sunt avute în vedere investiţii, antreprenorii să testeze modelul de business, pentru a-i verifica dacă este clar, complet şi logic:
Reguli de testare a modelului de business:
– Identificaţi sursele exacte de venit şi stabiliţi cât de atraşi sunt clienţii de produs/serviciu;
– Stabiliţi schema tuturor activităţilor necesare pentru a produce valoarea propusă clienţilor, fie în companie, fie de către parteneri;
– Transpuneţi modelul în cifre, estimând veniturile şi costurile aferente.
