Tag: eroare

  • Scrisoare a lui Klaus Iohannis către premierul Grindeanu: “Reducerea bugetelor pentru securitate naţională este o gravă eroare”. La ce instituţii se referă preşedintele

    ”În contextul dezbaterilor privind alocările bugetare pentru ordonatorii principali de credite, remarc faptul că, pentru domeniul securităţii naţionale, cu excepţia bugetului Ministerului Apărării Naţionale, toate celelalte bugete suferă reduceri faţă de execuţia bugetară a anului 2016, unele dintre aceste reduceri fiind semnificative. În acelaşi timp, nu au fost aduse încă argumente necesare, pertinente şi credibile, care să explice această reducere a finanţării. În condiţiile în care proiectul Bugetului General Consolidat pentru 2017 prevede o creştere a cheltuielilor totale, faţă de 2016, de aproape 31 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere de peste 15% faţă de cheltuielile efectuate în 2016, reducerea bugetelor pentru domeniul securităţii naţionale este nu doar nejustificată, ci total inoportună’se arată în scrisoarea dată publicităţii de Preşedinţie.

    Iohannis subliniază că în ceea ce priveşte bugetul destinat Ministerului Apărării Naţionale, deşi există o alocare suplimentară faţă de 2016, până la circa 1,5% din PIB, ”nu sunt respectate angajamentele ferm asumate, atât de către conducerea Guvernului, cât şi a PSD, de a se asigura un buget de 2% din PIB, conform programului de guvernare şi Acordului din 2015, convenit cu întreg spectrul politic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 26 de femei ar putea avea copii de la un bărbat pe care nu îl cunosc. Greşeală de proporţii în fertilizarea in vitro

    O eroare procedurală a fertilizării in vitro poate duce la fertilizarea cu sperma greşită a 26 de ovule.

    După o „eroare procedurală” a unei clinici de fertilizare in-vitro din Olanda, întâmplată în perioada aprilie 2015 – noiembrie 2016, 26 de cupluri au avut ovulele fertilizate cu altă spermă.

    Medicii de la University Medical Centre din Utrecht, unde a apărut acest caz, menţionează că, „în timpul fertilizării, spermatozoizii de la un cuplu au ajuns la alte 26 de cupluri.”

    Vezi aici cum s-a ajuns la această greşeală de proporţii în fertilizarea in vitro!

  • Oamenii-himeră, ”mutanţii” care trăiesc nedetectaţi printre noi

    Imaginaţi-vă viaţa unei femei obişnuite, care ajunge la un moment dat într-un impas, într-o situaţie complet absurdă: testul ADN arată că ea NU este mama propriilor săi copii, pe care ştie însă foarte bine că i-a născut şi i-a crescut. O eroare de analiză? Nu, realitatea este de data asta mult mai bizară ca orice film sau roman de ficţiune.

    Citeşte aici mai multe despre oamenii-himeră, „mutanţii” care trăiesc nedetectaţi printre noi

  • Marea Piramidă din Giza a fost construită cu o eroare

    O echipă formată din specialişti ai Fundaţiei de Cercetare Glen Dash şi ai Asociaţiei de Cercetare a Egiptului Antic au realizat o serie de măsurători complexe, pentru a înţelege cum arăta Marea Piramidă din Giza înainte ca blocurile de construcţie în care era învelită să dispară.

    Oamenii de ştiinţă au demonstrat că Marea Piramidă din Giza este uşor deformată, datorită unei erori pe care constructorii au făcut-o în urmă cu peste 4500 de ani.

    Vezi aici cum Marea Piramidă din Giza a fost construită cu o eroare

  • 5 Cele mai frecvente motive ale dezastrelor aeriene

    Multiplele noutăţi despre accidente teribile, care au loc în aer, ridică întrebări cu privire la siguranţa aeronavelor şi ameninţarea terorismului.

    Până să se cunoască rezultatele experitizelor, Descoperă propune o listă cu 5 cele mai frecvente motive care pot provoca un accident aerian.

    Eroarea pilotului

    Deşi aeronavele sunt considerate cel mai sigur mijloc de transport, proporţia accidentelor cauzate de o eroare de pilotaj a crescut la aproximativ 50%. Aeronavele sunt maşini complexe, care necesită concentrare şi expertiză. Din cauza erorii unui pilot, şi anume că nu a programat corect computerul vital de gestionare a zborului (CMP) sau pentru o eroare de calcul a puterii de a ridica carburantul necesar se pot întâmpla catastrofe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 5 Cele mai frecvente motive ale dezastrelor aeriene

    Multiplele noutăţi despre accidente teribile, care au loc în aer, ridică întrebări cu privire la siguranţa aeronavelor şi ameninţarea terorismului.

    Până să se cunoască rezultatele experitizelor, Descoperă propune o listă cu 5 cele mai frecvente motive care pot provoca un accident aerian.

    Eroarea pilotului

    Deşi aeronavele sunt considerate cel mai sigur mijloc de transport, proporţia accidentelor cauzate de o eroare de pilotaj a crescut la aproximativ 50%. Aeronavele sunt maşini complexe, care necesită concentrare şi expertiză. Din cauza erorii unui pilot, şi anume că nu a programat corect computerul vital de gestionare a zborului (CMP) sau pentru o eroare de calcul a puterii de a ridica carburantul necesar se pot întâmpla catastrofe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câte zecimale ale pi foloseşte NASA?

    Matematicienii au calculat numărul pi până la 13 trilioane de zecimale, o operaţiune care a durat 208 zile. Marc Rayman de la NASA explică faptul că pentru a trimite probe în spaţiu, pe o traiectorie corectă, agenţia americană are nevoie doar de primele 15 zecimale ale numărului pi, adică de următoarea formă: 3.141592653589793.

    Explicăm: în momentul de faţă, nava spaţială cea mai îndepărtată de Pământ este Voyager 1, aflate la 12,5 miliarde de mile distanţă. Luând în calcul un cerc cu raza de 12,5 miliarde de mile (sau un diametru de 25 miliarde de mile), pentru a calcula circumferinţa trebuie să înmulţim această rază cu pi şi apoi să dublăm rezultatul. Rotunjind pi până la a 15-a zecimală, rezultatul va fi de peste 78 miliarde de mile.

    Ceea ce ne interesează, în acest moment, este marja de eroare generată de faptul că nu am folosit mai multe zecimale ale pi; iar aceasta, în mod suprinzător, este de doar 3,8 centimetri.

    Aşadar: la un rezultat pe peste 78 de miliarde de mile, eroarea apărută în urma folosirii unui pi cu doar 15 zecimale este de sub 4 centimetri.

    În încheiere, pentru a înţelege cât de inutil a fost operaţiune de 208 zile a NASA: în 1424, astronomul şi matematicianul Jamshid al-Kashi a calculat pi până la a 17-a zecimală.

  • Cele 26 de modificări importante pe care ni le aduce noul Cod Fiscal ȋn 2016

    Din punct de vedere fiscal anul 2016 ne aduce pe de o parte măsuri de relexare fiscală prin reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, reducerea impozitului pe dividende la 5%, dar şi contribuţii suplimentare pentru PFA – uri prin obligativitatea plăţii contribuţiei individuale la pensii în procent de 10,5 %, scumpiri la impozitele de locuinţe şi terenuri.

    Ne propunem să prezentăm principalele modificări legislative ale Codului Fiscal cu aplicabilitate din anul 2016:

    IMPOZITUL PE PROFIT

    1.       Se menţine cota generală de 16%, pentru impozitul pe profit. Pentru societăţile care desfăşoară activităţi din domeniul barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, cota de impozit pe profit  nu poate să fie mai mică de 5% din total venituri realizate.

    2.       Constatăm introducerea în Codul Fiscal a unei proceduri similare cele de corectare a erorilor contabile în sensul ca dacă în anul curent se identifică o eroare de calcul a impozitului pe profit aferentă unui exerciţiu închis iar eroarea este nesemnificativă, corectarea se face pe seama profitului anului curent. Dacă eroarea este semnificativă se impune corectarea pe seama rezultatului fiscal al anului la care se referă eroarea.

    3.       Se remarcă noua definiţie a cheltuielilor deductibile conform căreia sunt deductibile cheltuielile efectuate în scopul realizării activităţii economice.

    4.       Facilitatea de profit reinvestit se acordă atât pentru echipamentele din grupa 2.1 cât şi din clasa 2.2.9 din Catalogul mijloacelor fixe, respectiv Echipamente tehnologice (maşini, utilajele şi instalaţii de lucru) şi Calculatoare electronice şi echipamente periferice. Maşini şi aparate de casă, control şi facturat. Observăm extinderea bunurilor aflate în sfera profitului reinvestit şi lărgirea sferei către calculatoare şi echipamente de facturare.

    5.       Se extinde categoria de venituri neimpozabile pentru sumele colectate de operatorii responsabili cu gestionarea deşeurilor.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Răsturnare de situaţie în cazul bombardamentului american din weekend, soldat cu numeroşi morţi şi cu distrugerea unui spital. SUA au anunţat că au comis o EROARE, dar un oficial îi contrazice de la locul tragediei

    Numeroase persoane au murit şi au fost rănite în weekend după un atac american calificat drept o eroare de către Statele Unite.

    Un spital a fost distrus în întregime, iar printre victimele atacului s-au aflat şi copii. Deşi atacul a fost calificat de SUA drept o eroare, un oficial îi contrazice pe americani de la faţa locului.

    Răsturnare de situaţie în cazul bombardamentului american din weekend, soldat cu numeroşi morţi şi cu distrugerea unui spital. SUA au anunţat că au comis o EROARE, dar un oficial îi contrazice de la locul tragediei

     

  • ATAC al Statelor Unite încheiat cu o eroare regretabilă: “Suntem şocaţi”. Câte persoane au murit

    Statele Unite au efectuat un atac aerian ce s-a încheiat cu o eroare regretabilă.

    Eroarea a dus la pierderea a numeroase vieţi omeneşti şi la distrugerea unui obiectiv ce nu era vizat.

    ATAC al Statelor Unite încheiat cu o eroare regretabilă: “Suntem şocaţi”. Câte persoane au murit