Tag: Elena Udrea

  • Elena Udrea, acuzată de spălare de bani în dosarul Microsoft

     Fostul ministru Elena Udrea a anunţat pe Facebook că a fost chemată la DNA şi s-a arătat nedumerită de faptul că a fost chemată cu mandat de aducere la DNA. ”Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză”, a precizat Udrea pe Facebook.

    Surse judiciare au explicat că parchetul a decis să emită un mandat de aducere pentru că astăzi vor fi chemate la DNA mai multe persoane.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Reuniune la PMP, pentru a discuta poziţia partidului faţă de turul II al alegerilor

    Vasile Gherasim a precizat că, după părerea lui, PMP susţine dreapta în orice variantă, însă problema apare odată cu anunţul lui Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidenţiale, că nu va negocia cu nimeni.

    “Părerea mea este că noi susţinem dreapta în orice variantă, însă, în condiţiile în care Klaus Iohannis apare la televizor şi spune că nu negociază cu nimeni, nu putem să intrăm cu forţa în casa omului. În aceste condiţii, vom discuta ce atitudine politică să avem atunci când cel care ar trebui să fie partener îţi spune «nu veni la mine că e poarta încuiată»”, a adăugat Vasile Gherasim.

    El a spus că, din experienţa lui politică, nu a mai întâlnit aşa ceva, ca un lider politic să nu considere negocierea drept o tehnică şi practică politică modernă.

    “În experienţa mea, eu nu am întâlnit aşa ceva, ca un lider să nu considere negocierea şi compromisul drept tehnică şi practică politică modernă”, a menţionat Gherasim.

    El a precizat că la Snagov se va reuni conducerea partidului de la nivelul judeţelor până la nivelul central, într-o şedinţă a Consiliului Naţional al PMP, la care se va face şi o analiză a rezultatelor obţinute de partid în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

    Candidatul PMP, Elena Udrea, a obţinut la alegerile din 2 noiembrie 5,20% din voturi.

    Liderul PMP Elena Udrea a declarat, luni seară, că nu va negocia nimic pentru turul II al prezidenţialelor, dar PMP ar putea avea în perioada următoare un punct de vedere legat de candidaţii rămaşi în competiţie.

    “Nu vom negocia nimic. Nu am intrat în competiţia aceasta pentru a negocia ceva în turul doi. Eu nu cred că electoratul este unul de buzunar pe care-l iei şi-l muţi aşa cum vrei tu. Le mulţumesc oamenilor care au votat cu mine şi, din respect pentru ei, nu cred că un electoral se poate negocia şi nici nu intenţionez să fac lucrul acesta, dar aş putea avea o opinie, PMP ar putea avea un punct de vedere legat de candidaţii rămaşi în competiţie, însă dacă se va întâmpla aşa vom stabili în perioada următoare”, a precizat Elena Udrea.

    Ea a prezentat atunci deciziile luate luni după o şedinţă a conducerii PMP. “Am stabilit ca discuţiile despre ce vom face între cele două tururi să le avem în zilele următoare şi vom avea o decizie în ceea ce priveşte poziţia PMP faţă de cei doi candidaţi rămaşi în competiţie până la sfârşitul acestei săptămâni”, a adăugat Udrea.

    Ea a mai arătat că până acum toată lumea spunea că nu are nevoie de voturile candidatului Elena Udrea şi că “nu vrea să se asocieze cu Traian Băsescu”.

    “Deci eu iau act că ultima dată cam asta era poziţia contracandidaţilor mei care au rămas în competiţie, nu ştiu dacă s-a schimbat ceva între timp. Ultima dată aşa am auzit, că nu sunt interesaţi de voturile şi de electoratul Elenei Udrea”, a adăugat Udrea.

  • Elena Udrea şi-a deschis staţiune în România. Mii de turişti s-au călcat în picioare în primul weekend

    Staţiunea Boghiş Băi din judeţul Sălaj, deţinută de femeia de afaceri Lia Stanca şi de Elena Udrea, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a avut în cele trei zile care au trecut de la redeschidere mii de turişti.

    Potrivit Vocea Transilvaniei, care o citează pe Lia Stanca, în ziua de duminică 27 iulie au fost prezenţi 2.300 de turişti în cadrul staţiunii. Baza de agrement a fost redeschisă pe 25 iulie, după mai multe lucrări de modernizare începute la finele anului trecut. În primele două zile de funcţionare, vineri şi sâmbătă, au fost prezente aproape 1.500 de persoane.

    Lia Stanca a declarat că numărul mare de turişti a dus şi la câteva probleme de logistică: “S-au creat cozi, motiv pentru care lucrăm deja la rezolvarea acestei probleme. Se va deschide încă o casă pe intrare şi încă două puncte de ieşire.”

    Elena Udrea a intrat oficial în afacerea de la Boghiş, o comună din Sălaj cu un izvor de apă termală şi altul de apă minerală, la sfârşitul anului 2013. Aici, Udrea s-a asociat cu unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din zonă, Lia Stanca, proprietara grupului de firme Vidalis, primit integral în urma divorţului. Până în 2008, Lia Stanca a fost soţia ex-generalului de securitate trecut ulterior la SRI, Viorel Nicolae Stanca, implicat în afaceri cu turism după ce a luat de la stat, în anii ` 90, hotelurile din zonă şi supranumit “generalul lui Băsescu” pentru protecţia pe care actualul preşedinte i-a acordat-o aproape 10 ani pe poziţii de vârf în PD, în ciuda trecutului său controversat, scrie gandul.info.

    Primele indicii despre intenţiile sale la Boghiş au fost date de Elena Udrea în noiembrie, frără a menţiona însă cine îi vor fi asociaţii în noua afacere. În octombrie înregistra însă deja dosarul noii sale firme, SC Băi Boghiş SRL, având ca activitate “hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare” şi în care a intrat ca partener cu 50%. Restul de 50% revin în principal Elenei Veronica Stanca, mai cunoscută ca Lia Stanca, 40%, şi Mariei Ciurte, desemnată şi unic administrator al companiei – 10%. Sediul din Zalău al firmei, aranjat în acte încă din septembrie, este preluat de la SC Vidalis Impex SRL, una din firmele grupului Vidalis al Liei Stanca. Investiţia în noile spaţii de cazare va începe în 2014. Deocamdată, baza de tratament a Liei Stanca de la Boghiş are un hotel, 28 de bungalow-uri şi un teren pentru camping, un bazin cu apă termală şi un restaurant, mai scrie sursa citată.

  • PERCHEZIŢII la Timişoara, într-un dosar de cămătărie cu un prejudiciu de două milioane de euro

     Cele 33 de percheziţii sunt făcute de procurori ai DIICOT Timişoara, alături de poliţişti de frontieră, într-un dosar de cămătărie care vizează fapte petrecute în perioada 2009-2013.

    Prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ două milioane de euro.

    Acţiunea anchetatorilor vizează 23 de persoane care ar urma să fie ridicate în urma percheziţiilor şi duse la audieri la sediul DIICOT Timişoara.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Blaga mă atacă pe mine, dar nu l-am auzit să spună niciodată nimic de Voiculescu

     Ea a spus că Vasile Blaga şi cei de la PDL au ocazia joi să semneze iniţiativa PMP de a constitui o comisie de anchetă legată de Dan Voiculescu sau să semneze, alături de reprezentanţii PMP, plângerea penală pe care o fac la adresa lui Dan Voiculescu şi “a celor de la ADS pentru semnarea contractului de arendă a celor 2.600 de hectare”.

    “Domnul Blaga mă atacă pe mine, dar nu spune nimic despre faptul că domnul Voiculescu a luat de la ADS, de la stat 2.600 de hectare aproape pe degeaba şi fără să aibă dreptul. Nu l-am auzit să spună niciodată nimic despre domnul Voiculescu spre exemplu, în schimb nu pierde nicio ocazie să mă atace pe mine şi pe PMP”, a precizat Elena Udrea după ce a participat la o dezbatere organizat de Mişcea Populară pe tema statului de drept.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Voi rămâne un om politic loial proiectului lui Traian Băsescu pentru România

     Elena Udrea a fost întrebată, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, în legătură cu evoluţia sa politică, dacă nu vrea să se desprindă de eticheta de “protejata din punct de vedere politic a lui Traian Băsescu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Protejate sau susţinute au fost foarte multe colege în politică, de la Anca Boagiu, la Monica Macovei sau Roberta Anastase. Că una singură şi-a asumat să rămână până la capăt alături de proiectul preşedintelui, indiferent câtă supărare a generat această loialitate, este altceva sau că una singură şi-a asumat să ducă o luptă, care a fost şi a preşedintelui, până la capăt. Indiferent cât va dura cariera mea politică, voi rămâne un om politic loial proiectului preşedintelui Traian Băsescu pentru România. Cred în acest proiect şi că acesta trebuie continuat, de aceea mă aflu în PMP, din convingerea că viziunea lui Traian Băsescu despre ce trebuie să fie ţara aceasta trebuie dusă mai departe de cineva”, a afirmat Udrea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elena Udrea – noul preşedinte al PMP, Cristian Diaconescu – candidatul partidului la prezidenţiale

    Udrea a obţinut 742 voturi, în timp ce contracandidatul ei, Daniel Funeriu, a întrunit 209 voturi.

    Pentru şefia PMP au candidat doar Elena Udrea şi Daniel Funeriu. Ceilalţi trei candidaţi înscrişi iniţial în competiţie – Adrian Rădulescu, Gelu Vişan şi Adrian Papahagi – au anunţat că se retrag din cursă. Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au precizat că o susţin pe Elena Udrea, iar Adrian Papahagi că îl sprijină pe Daniel Funeriu.

    “Să ducem mai departe viziunea celui care a fost lângă Mişcarea Populară permanent, şi în această campanie, celui mai important lider politic din România ultimilor 25 de ani, actualul preşedinte Traian Băsescu”, a spus Udrea, precizând că “din acest moment trebuie să trecem la contrucţia unui partid solid şi puternic, capabil să devină principalul partid de opoziţie capabil să câştige alegerile în 2016 şi în acealaşi timp, de ce nu, capabil să dea la toamnă preşedintele României”.

    Elena Udrea l-a anunţat pe Cristian Diaconescu, fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară şi membru al PMP, drept candidatul acestui partid la alegerile prezidenţiale. El a declarat că acceptă candidatura.

    Diaconescu s-a înscris în PMP la 20 mai, în săptămâna dinaintea alegerilor europarlamentare. El fusese eliberat la 30 aprilie din funcţia de consilier prezidenţial, pe care o ocupa din mai 2012, fiind şef al Cancelariei Prezidenţiale.

    Cristian Diaconescu a fost ales senator la alegerile parlamentare din 2004 şi 2008, din partea PSD, iar în 2008 a candidat din partea PSD pentru Primăria Capitalei. În 2010, Cristian Diaconescu a devenit membru al UNPR şi preşedinte de onoare al acestei formaţiuni politice. El a ocupat de asemenea funcţii de ministru de externe şi de ministru al justiţiei.

  • Antonescu se retrage din cursa pentru preşedinţie, Udrea pune condiţii pentru alianţa cu PNL şi PDL

    “Consider că sunt cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea. Am experienţa, ideile, viziunea pentru ca PSD să nu pună mâna pe Preşedinţie. Cunosc dreapta românească, cunosc presa românească, modul în care se produc curente de opinie. Nu pot să nu ţin cont de aceste lucruri. Am tot ceea ce este necesar pentru această luptă, nu am timp să vindec resentimente. Conştient că este urgent ca unificarea dreptei să aibă loc, anunţ intenţia de a nu candida la Preşedinţia României!”, scrie Antonescu pe Facebook.

    “Am condus PNL vreme de 5 ani, o perioadă grea, care a adus foarte multe provocări. Cred că am realizat lucruri importante în această perioadă. În 2009, atunci când exista o coaliţie parlamentară mamut Băsescu-PD-PSD, PNL a asigurat funcţia Opoziţiei. Am decis ca în cazul în care PNL nu atinge pragul de 20% să demisionez pentru că această neatingere înseamnă nevoia unui nou lider. Am spus acest lucru şi l-am făcut. Am menţinut ca interimar Preşedinţia partidului pentru ca negocierile de aderare a PNL la PPE să fie finalizate şi să demarăm un proces de reconstrucţie a dreptei, în care PNL să fie lider de proiect”, arată Antonescu.

    PNL a obţinut la europarlamentare un scor de 15%, sub ţinta de 20-25% dată ca posibilă înainte de Antonescu. Ca atare, mai întâi vicepreşedintele Klaus Iohannis, apoi preşedintele Crin Antonescu şi-au anunţat demisiile. Congresul PNL, care va alege un nou şef al partidului şi un nou vicepreşedinte după demisia lui Crin Antonescu, respectiv a lui Klaus Iohannis, şi va împuternici noua conducere să negocieze cu PDL un candidat pentru prezidenţiale, va avea loc la finele lunii iunie.

    Iohannis este, până acum, singurul penelist care şi-a anunţat candidatura pentru şefia partidului, o funcţie care îl situează în cea mai bună poziţie spre a fi nominalizat drept candidat comun al PNL şi PDL pentru alegerile prezidenţiale. În toate sondajele de opinie de până acum, Iohannis este creditat cu şanse mai mari decât Crin Antonescu în faţa lui Victor Ponta, în timp ce candidaţii sau potenţialii candidaţi ai altor partide de dreapta (Cătălin Predoiu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Elena Udrea) au şanse mult mai mici.

    Anunţul lui Antonescu vine la două zile după ce declarase la B1 TV că poate să fie candidat la preşedinţia României şi să câştige alegerile. “Sigur că pot fi candidat la preşedinţie, pot şi câştiga. Sigur că există în continuare posibilitatea Crin Antonescu – candidat la preşedinţie. În baza unei hotărâri în vigoare, sunt candidatul la preşedinţie al PSD şi al PNL, fostul USL”, a spus atunci ex-liderul PNL.

    În acelaşi timp, tot pe Facebook, Elena Udrea, membru al Partidului Mişcarea Populară, anunţă că orice participare a PMP la o alianţă a dreptei menită să-l învingă în alegerile prezidenţiale pe Victor Ponta nu se poate face în niciun caz prin “topire” (fuziunea sau absorbţia partidului în viitoarea alianţă PNL-PDL ori într-unul dintre aceste partide), ci doar pe cont propriu: “PMP este un proiect politic independent şi de sine stătător care doreşte continuarea procesului de reformă şi modernizare a României început de Preşedintele Traian Băsescu în 2004. Dintr-o asemenea perspectivă, nu se poate vorbi despre posibilitatea unei “topiri” în PNL sau în PDL. Deci, participarea noastră la proiectul unitar nu va însemna o fuziune cu vreunul dintre cele două partide”.

    În acelaşi timp, Udrea pune condiţii pentru participarea PMP la o astfel de alianţă a dreptei. “Partidul Mişcarea Populară doreşte să participe la un proiect unitar de centru-dreapta care să propună un candidat în stare să-l învingă la prezidenţialele din această toamnă pe Victor Ponta şi să oprească baronizarea şi pesedizarea României. Acest lucru va fi posibil în măsura în care şi celelalte partide de pe zona de dreapta a eşichierului politic vor accepta ca principii fundamentale independenţa Justiţiei, lupta împotriva corupţiei, garantarea statului de drept, o linie politică pro-occidentală, continuarea procesului de integrare europeană şi depolitizarea instituţiilor statului”, notează Udrea.

    PMP a obţinut la europarlamentare 6,21% din voturi. PNL şi PDL, care doresc să formeze până la alegeri o alianţă electorală spre a susţine un candidat comun contra candidatului PSD-PC-UNPR, au obţinut 15%, respectiv 12,23%.

  • Dosar penal în cazul agresării unei femei în timpul unei vizite a Elenei Udrea în comuna Nana

     “Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani s-au sesizat din oficiu, în seara de 07 mai a.c., cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi, în timpul unei vizite efectuate de lideri ai unui partid politic, în parcul din localitate, a avut loc o agresiune”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi.

    Potrivit unor surse apropiate anchetei, incidentul a avut loc în timpul vizitei făcute de Elena Udrea în parcul din comuna Nana, în campania electorală a PMP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Există tentaţia de a dori să fiu premier, dar ştiu că nu mă va desemna nimeni. Udrea m-ar numi dacă ar câştiga prezidenţialele

     “Până în ultima zi, voi fi cu plăcere, dar şi cu onoare preşedintele României, până pe 21 decembrie”, a spus Traian Băsescu, într-un interviu la Gândul Live.

    Întrebat dacă ar vrea să fie premier, Traian Băsescu a răspuns: “Să ştiţi că ar exista această tentaţie, dar ştiu că nu mă va desemna nimeni, pentru că nimeni nu vrea un premier care ştie atâtea lucruri”.

    Despre varianta ca Elena Udrea să îl desemneze premier, preşedintele Băsescu a spus că, în ipoteza în care Elena Udrea ar câştiga alegerile prezidenţiale, îl va numi premier.

    “În ipoteza asta, cred că mă va numi Elena Udrea premier, dacă discutăm de ipoteze”, a comentat Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro