BusinessMagazin

Tag: economii

  • Mama tuturor crizelor este aici. Lumea trece printr-o criză multiplă pe timp de pace cum nu a mai existat vreodată şi pare că are în faţă şi altele

    Este lipsă de gaze, de cipuri, de piese de calitate pentru biciclete. Mâncarea se scumpeşte, iar pandemia loveşte din nou. Până şi ziarele încep să ducă lipsă de hârtie. Lumea trece printr-o criză multiplă fără precedent pe timp de pace şi pare că are în faţă şi altele, cum ar fi încălzirea globală, asupra căreia nu va avea niciun control. Însă într-o economie globală al cărei combustibil este capitalul nimic nu pare mai înspăimântător ca o criză financiară. Deci, când vom avea încă una şi cât de distructivă va fi?

    Pentru CEO-ul de la JPMorgan, Jamie Dimon, lucrurile sunt de obicei clare. Când a fost cândva rugat de o fiică de-a sa să definească o criză financiară, el a răspuns că „este ceva care se întâmplă la fiecare cinci până la şapte ani”, scrie Bloomberg. Având în vedere că economia mondială nu şi-a revenit complet din recesiunea cauzată de pandemia de coronavirus şi chiar şi că unele dintre rănile lăsate de colapsul financiar din 2008 încă nu s-au vindecat complet, un astfel de interval de timp scurt te face să te gândeşti la următoarea criză. Când şi de unde va veni ea? Rob Subbaraman, de la Nomura, cu astfel de predicţii se ocupă.

    El îşi aminteşte de regretatul academician Rudi Dornbusch, care a observat că „o criză durează mult mai mult decât crezi şi se produce mai rapid decât ai fi crezut”. Pentru a-şi ajuta clienţii, Subbaraman şi-a actualizat modelul de avertizare din timp, numit, cum altfel Cassandra – prinţesa din Troia blestemată de zeul Apollo ca profeţiile sale, deşi corecte, să nu fie crezute de nimeni. Argumentul său este că ratele de dobândă scăzute şi achiziţiile masive de active de către băncile centrale riscă să lase lumea vulnerabilă la bule de active umflate de datorii care la un moment dat vor face implozie, poate chiar brusc. Componentele modelului includ indicatori ai creditului şi datoriei private restante, precum şi ai preţurilor proprietăţilor şi acţiunilor, printre altele. Algoritmul a indicat corect două treimi din ultimele 53 de crize din 40 de economii începâd cu anii 1990.

    Şi de unde va veni următoarea criză? Subbaraman apreciază că în prezent şase economii par vulnerabile în următorii trei ani, cea a SUA fiind cea mai expusă riscului. Japonia, Germania, Taiwan, Suedia şi Olanda sunt, de asemenea, îngrijorătoare. Cu rezultatele probabil influenţate de mediul actual inundat de bani ieftini, economistul a aplicat teste de stres pentru un şoc venit de la ratele de dobândă. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ţările aflate în pericol rămân aceleaşi, însă printre ele îşi fac loc şi Franţa, Ungaria, România, Noua Zeelandă şi Portugalia. Ţinând pasul cu vremurile, Nomura a introdus şi ameninţarea unui şoc al schimbărilor climatice asupra stabilităţii financiare. Luând în considerare acest lucru, ţările nordice par bine aşezate, însă 13 economii de piaţă emergente sunt vulnerabile. Pentru Willem H. Buiter, fost economist şef la Citigroup între 2010 şi 2018 şi acum profesor de economie internaţională la Universitatea Columbia, lucrurile sunt şi mai clare.

    În Germania se tot lungeşte lista companiilor şi a instituţiilor financiare care se lovesc de probleme, deşi aceste probleme ar fi trebuit identificate acum mult, mult timp de autorităţile de supraveghere de acolo. Iar nimeni din lumea occidentală nu poate şti ce se întâmplă cu adevărat în China.

    El avertizează într-o analiză publicată de Project Syndicate că băncile centrale trebuie să se pună în gardă deoarece bursele de acţiuni globale şi pieţele imobiliare sunt supraevaluate, în timp ce efectul de levier este aproape de niveluri record pentru gospodării, corporaţii, bănci şi guverne. Adică toată lumea a crescut şi a prosperat pe bani care nu există. De la începutul anului 2020, băncile centrale din economiile avansate a trebuit să aleagă între urmărirea stabilităţii financiare, inflaţia scăzută (de obicei 2%) sau activitatea economică reală, explică Buiter. Fără excepţie, acestea au optat pentru stabilitatea financiară, urmând activitatea economică reală, cu inflaţia pe ultimul loc. Drept urmare, singura bancă centrală cu economie avansată care a majorat ratele de dobândă de politică monetară de la începutul pandemiei de COVID-19 a fost Norges Bank, Banca Norvegiei, care şi-a ridicat referinţa de politică de la zero la 0,25% pe 24 septembrie. Instituţia a sugerat că o creştere suplimentară a dobânzilor este posibilă în decembrie şi că rata politicii sale ar putea ajunge la 1,7% spre sfârşitul anului 2024, însă acest lucru reprezintă o dovadă şi mai puternică a reticenţei extreme a factorilor de decizie de politică monetară de a implementa tipul de creştere a ratei care este necesar pentru a atinge ţinta de inflaţie de 2% în mod constant. În prezent, evaluările risc-activ sunt complet detaşate de realitate, avertizează profesorul. Reticenţa copleşitoare a băncilor centrale de a urma politici de dobândă şi de bilanţ compatibile cu obiectivele lor de inflaţie nu ar trebui să fie o surpriză. În anii de la începutul Marii Moderaţii la mijlocul deceniului 1980 şi criza financiară din 2007-08, băncile centralecu economie avansată nu au reuşit să acorde suficientă greutate stabilităţii financiare. Rezultatul a fost un dezastru financiar şi o recesiune ciclică severă.

    Confirmând logica „muşcată o dată, de două ori mai timid”, băncile centrale au răspuns pandemiei de COVID-19 prin aplicarea unor politici agresive fără precedent pentru a asigura stabilitatea financiară. Dar, de asemenea, au depăşit cu mult ceea ce era necesar, eliminând toate frânele politicii monetare pentru a sprijini activitatea economică reală. Băncile centrale, justificat, au acordat prioritate stabilităţii financiare în detrimentul stabilităţii preţurilor, considerând că stabilitatea financiară în sine este o condiţie prealabilă pentru stabilitatea durabilă a preţurilor (şi pentru celelalte ţinte ale unor bănci centrale, cum ar fi ocuparea deplină a forţei de muncă). Costul economic şi social al unei crize financiare, în special având în vedere un efect de levier privat şi public la fel de mare ca în prezent, ar face să pară mai mic costul depăşirii persistente a ţintei de inflaţie. Evident, ratele inflaţiei foarte mari trebuie evitate, deoarece şi ele pot deveni o sursă de instabilitate financiară; dar dacă pentru prevenirea unei calamităţi financiare este nevoie de câţiva ani de inflaţie ridicată de o singură cifră, preţul merită. Este de aşteptat, şi de sperat, ca băncile centrale – şi nu în ultimul rând, cea mai influentă dintre toate, Rezerva Federală americană – să fie gata să răspundă în mod adecvat dacă guvernul federal american îşi depăşeşte „plafonul datoriilor”. Un studiu recent realizat de Mark Zandi de la Moody’s Analytics concluzionează că o neplată (default) a datoriei suverane a SUA ar putea distruge până la 6 milioane de locuri de muncă în SUA şi până la 15.000 de miliarde de dolari din averile private. Această estimare pare optimistă, spune profesorul. În cazul în care defaultul suveran al SUA ar fi prelungit, costurile ar fi probabil mult mai mari. În orice caz, un default suveran al SUA ar avea un impact global şi devastator, afectând atât economiile avansate, cât şi pieţele emergente şi în curs de dezvoltare.

    Multe ţări sunt creditori ai Americii, iar dolarul american rămâne moneda de rezervă a lumii. Chiar şi fără o rană autoprovocată, cum ar fi un eşec al Congresului SUA de a ridica sau suspenda plafonul datoriilor – o dezbatere care se reia deja ciclic după marea criză, fragilitatea financiară este omniprezentă în zilele noastre. Datoriile gospodăriilor, ale companiilor, ale băncilor şi guvernamentale au crescut până la niveluri record în acest secol, făcând toate cele patru sectoare mai vulnerabile la şocurile financiare. Băncile centrale sunt singurii actori economici capabili să facă faţă crizei de finanţare şi de lichiditate pe pieţe care fac acum parte din noua normalitate. Nu există suficientă rezistenţă în bilanţurile din afara băncii centrale pentru a aborda o vânzare în panică a activelor aflate în dificultate sau retragerea capitalului de la băncile comerciale sau de la alte instituţii financiare importante din punct de vedere sistemic care deţin pasive lichide şi active nelichide. Acest lucru este la fel de adevărat pentru China ca pentru SUA, zona euro, Japonia şi Marea Britanie.

    Bula imobiliară a Chinei – şi datoriile gospodăriilor ancorate de aceasta – este probabil să facă implozie mai devreme sau mai târziu. Dezvoltatorul imobiliar periculos, Evergrande, ar putea fi catalizatorul. Dar chiar dacă autorităţile chineze vor reuşi să prevină o criză financiară deplină, o criză economică profundă şi persistentă ar fi inevitabilă. Dacă la aceasta este adăugată o scădere semnificativă a ratei de creştere potenţială a Chinei (din cauza demografiei şi a politicilor ostile afacerilor), economia mondială îşi va pierde unul dintre motoarele sale. În economiile avansate (şi pe multe pieţe emergente), activele de risc, în special acţiunile şi activele imobiliare, par a fi supraevaluate material, în ciuda recentelor corecţii minore. Singura modalitate de a evita această concluzie este să credem că ratele reale ale dobânzii pe termen lung (care sunt negative în multe cazuri) sunt la sau aproape de valorile lor fundamentale. Este probabil ca atât ratele de dobândă sigure reale pe termen lung, cât şi primele de risc asociate, să fie coborâte artificial de credinţe distorsionate şi, respectiv, de bule de durată. Dacă da, evaluările risc-activ de astăzi sunt complet desprinse de realitate. Ori de câte ori se materializează inevitabilele corecţii ale preţurilor, băncile centrale, autorităţile de supraveghere şi autorităţile de reglementare vor trebui să colaboreze îndeaproape cu ministerele de finanţe pentru a limita daunele din economia reală. Va fi necesară o reducere semnificativă a efectului de îndatorare de către toate cele patru sectoare (gospodării, întreprinderi nefinanciare, instituţii financiare şi guverne) pentru a reduce vulnerabilitatea financiară şi pentru a spori rezilienţa.

    Restructurarea ordonată a datoriilor, inclusiv restructurarea datoriilor suverane ale mai multor ţări în curs de dezvoltare extrem de vulnerabile, va trebui să facă parte din restabilirea la termen a durabilităţii financiare. Băncile centrale, acţionând din rolul de creditori de ultimă instanţă (lenders of last resort – LLR) şi decidenţi de piaţă de ultimă instanţă (market makers of last resort – MMLR), vor fi din nou elementele cheie în ceea ce este sigur o secvenţă haotică de evenimente. Contribuţiile lor la stabilitatea financiară globală nu au fost niciodată mai importante. Obiectivele de inflaţie şi de ocupare deplină a forţei de muncă pot aştepta, dar stabilitatea financiară nu. Deoarece operaţiunile LLR şi MMLR se desfăşoară în zona crepusculară dintre nelichiditate şi insolvenţă, aceste activităţi ale băncilor centrale au caracteristici cvasifiscale accentuate. Astfel, criza care pândeşte după colţ va diminua inevitabil independenţa băncii centrale, concluzionează Buiter. Ca un avertisment pentru toată lumea, orice predicţie despre vreo viitoare criză trebuie privită cu prudenţă dacă vine de la cineva care are interesul de a mişca pieţele într-un sens sau altul. Pe de altă parte, cei care nu împărtăşesc asigurările date de băncile centrale sunt îndreptăţiţi să o facă având în vedere că până şi Banca Centrală Europeană şi-a dat cu stângul în dreptul sau se poate cu uşurinţă spune că a căzut în nas, când a majorat dobânzile atunci când pentru alţii, cum ar fi Fed, era evident că vine o mare criză financiară. Acum, BCE, şi altele, îşi menţin asigurările că inflaţia este trecătoare, deşi preţurile cresc peste aşteptările oricui. Apoi, în Germania se tot lungeşte lista companiilor şi a instituţiilor financiare care se lovesc de probleme, deşi aceste probleme ar fi trebuit identificate acum mult, mult timp de autorităţile de supraveghere de acolo. Iar nimeni din lumea occidentală nu poate şti ce se întâmplă cu adevărat în China.

  • Pandemia a schimbat clasamentul celor mai mari economii din lume. Care sunt ţările care au coborât cel mai mult în top

    Pandemia a schimbat clasamentul celor mai mari economii din lume, după ce a trimis multe ţări în cele mai grave recesiuni economice din istoria recentă, scrie CNBC.

    Statele Unite, China, Japonia şi Germania ocupă în continuare primele patru poziţii în clasamentul celor mai mari economii, dar India, care a devenit a cincea cea mai mare economie a lumii în 2019, a coborât pe locul şase, în spatele Regatului Unit, anul trecut.

    India nu va recâştiga locul cinci în clasamentul economic global până în 2023, potrivit analizei CNBC a datelor FMI.

    Brazilia a trecut de pe a noua poziţie în clasament pe locul 12 anul trecut, devenind singura ţară care a ieşit din top 10.

    Ţara sud-americană va rămâne în afara celor mai mari 10 economii ale lumii până cel puţin în 2026 – cea mai îndepărtată proiecţie FMI disponibilă. Brazilia a raportat al treilea cel mai mare număr de cazuri Covid şi al doilea cel mai mare număr de morţi la nivel global. Dar preşedintele Jair Bolsonaro – care a minimizat ameninţarea cu virusul – a refuzat în repetate rânduri să impună un blocaj naţional pentru a limita coronavirusul. Economia s-a contractat 4,1% anul trecut şi se estimează că va creşte cu 3,7% în 2021, potrivit FMI.

    Odată cu ieşirea Braziliei, Coreea de Sud a urcat pe locul 10 şi va rămâne acolo până cel puţin în 2026.

  • Însănătoşirea economiei europene depinde de disponibilitatea seniorilor de a-şi deschide portofelele

    Pentru ca zona euro să înre­gistreze o revenire semnificativă a creşterii economice cu un boom al consumului, o întreagă generaţie de cetăţeni care obişnuiesc să econo­misească banii şi nu să-i cheltuiască ar trebui să-şi modifice acest compor­tament, scrie Bloomberg.

    Asta pentru că o masă de economii acumulate de gospodăriile mai bogate blocate în case de criza coronavirusului este concentrată în rândul europenilor mai în vârstă, care tind să fie mai reticenţi în a-şi deschide portofelele comparativ cu tinerii.

    Disponibilitatea acestei generaţii de a-şi schimba obiceiul şi a se folosi de libertate pentru a ieşi şi a cheltui în momentul retragerii pandemiei este vitală pentru recuperarea majorităţii economiilor avansate. Pentru Europa contează cel mai mult, continentul având cea mai ridicată vârstă medie comparativ cu oricare altă regiune a planetei.

    Sumele care ar putea fi eliberate sunt vaste, Barclays estimând economiile acumulate la 600 miliarde de euro. Însă Barclays se numără printre cei care se tem că această concentrare a avuţiei în rândul cetăţenilor cunos­cuţi pentru atitudinea conservatoare faţă de cash ar putea limita orice beneficii.

    Deutsche Bank esti­mează că revenirea în forţă la consumerism ar putea adăuga apro­ximativ 1% la creşterea pe 2021, un procent însemnat pentru o economie pe care FMI o vede avansând cu 4,4%.

    O astfel de revenire ar fi vitală pentru alimentarea boom-ului zonei euro, nu în ultimul rând pentru că regiunea are nevoie de driveri suplimentari de creştere în condiţiile în care redresarea sa rămâne în urma celei din SUA şi China.

    Datele legate de vânzările de retail arată că cheltuielile pe bunuri s-au menţinut în general ridicate, dar este mai puţin clar cât de puternică va fi recuperarea serviciilor având legătură cu consumatorul în momentul redeschiderii afacerilor.

    BCE are o abordare prudentă în această privinţă. Ultimele sale estimări arată că rata economisirii, care aproape s-a dublat la 25% în timpul lockdown-urilor anul trecut, va reveni în cele din urmă la nivelurile de dinaintea crizei, în timp ce economiile suplimentare acumulare în această perioadă nu vor scădea semnificativ.

    Există mai apoi problema nesiguranţei economice, care ar putea frâna cheltuielile.

    „Factorul cheie pentru transformarea acestor economii în cheltuieli şi susţinere directă pentru activitate este încrederea“, declara recent guvernatorul băncii centrale franceze Francois Villeroy de Galhau.

     

  • Franţa recurge la bunici pentru a impulsiona revenirea economiei

    Franţa analizează introducerea de scutiri de taxe pentru bunicii care le dau bani nepoţilor ca modalitate de întărire a procesului de redresare economică şi mobilizare a unor economii de peste 100 miliarde de euro acumulate în timpul pandemiei, scrie Bloomberg.

    Transformarea economiilor în cheltuieli este vitală pentru economii europene ca cea a Franţei.

  • Marile bănci centrale îşi văd un vis împlinit: valuri de creşteri de preţuri mătură economiile. Scumpirile nu se vor simţi imediat în lumea dezvoltată, dar sunt deja dureroase în ţările emergente

    ♦ Producătorii industriali din zona euro raportează cea mai rapidă creştere a costurilor de producţie din ultimii zece ani în condiţiile în care pandemia perturbă lanţurile de aprovizionare, scrie Bloomberg ♦ În economiile emergente, unde oamenii au acces la alimente mai apropiate de stadiul lor natural, iar preţurile oscilează rapid, gospodăriile se confruntă deja cu problema scumpirilor.

    Fabricile industriale din zona euro raportează cea mai accelerată creştere a costurilor din ultimul deceniu, în timp ce exportatorii chinezi se plâng de scumpirea transportului şi, mai rău, că nu mai au cu ce să-şi expedieze la timp produsele cu vaporul. Peste toate acestea se suprapune o majorare a preţurilor alimentelor la nivel mondial mai rapidă decât inflaţia şi veniturile.

    Pe de o parte, analiştii spun că impactul scumpirilor se va simţi cel mai dureros în economiile emergente, dar pe de alta băncile centrale ale economiilor dezvoltate sunt fericite să vadă în sfârşit inflaţia, până acum un peşte mult prea alunecos pentru ele pentru a-l prinde, cum sare în sus. Unele se pregătesc deja să lase creşterile de preţuri să le depăşească ţintele.

    Producătorii industriali din zona euro raportează cea mai rapidă creştere a costurilor de producţie din ultimii zece ani în condiţiile în care pandemia perturbă lanţurile de aprovizionare, scrie Bloomberg.

    De asemenea, fabricile împart cel puţin o parte din povară clienţilor, semn că se aşteaptă ca aceste probleme să persiste.  Creşterea cererii pentru bunuri, şi mai ales pentru produse folositoare în vremuri de carantină, se loveşte de efectele restricţiilor impuse pentru încetinirea răspândirii pandemiei. Spre exemplu, containerele expediate cu produse din China nu mai pot fi trimise înapoi la timp, în parte din cauza lipsei personalului în porturi. Aceste lucruri fac ca preţurile materiilor prime şi componentelor să urce, arată un sondaj al IHS Markit.

    În lumea emergentă, creşterea preţurilor alimentelor doare cel mai tare. Spre exemplu, în Indonezia tofu este cu 30% mai scump decât era în decembrie. În Brazilia, preţurile boabelor de fasole au crescut cu 54% faţă de nivelurile din ianuarie anul trecut. Iar în Rusia, zahărul s-a scumpit cu 61% faţă de acum un an.

    Pieţele emergente simt impactul exploziei preţurilor materiilor prime, de la resurse naturale precum petrolul şi cuprul la cereale, propulsate în sus de aşteptările pieţelor că economia mondială se îndreaptă spre o revenire „sălbătică“ în stilul anilor 1920 şi că băncile centrale vor menţine politicile monetare ultralaxe.

    Nici consumatorii din lumea dezvoltată nu vor fi imuni deoarece companiile vor rămâne fără modalităţi de a ţine costurile jos.

    „Oamenii vor trebui să se obişnuiască să plătească mai mult pentru mâncare“, spune Sylvain Charlebois, directorul Agri-Food Analytics Lab al Universităţii Dalhousie, Canada. „Şi lucrurile nu vor face decât să se înrăutăţească de-acum încolo.“  Preţurile alimentelor la nivel global au atins în ianuarie cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani şi nu este probabil să o ia în jos prea curând. Vremea nefavorabilă, creşterea cererii şi lanţurile de aprovizionare internaţionale perturbate de pandemie vor împiedica aceasta.

    În lumea dezvoltată, scumpirile s-ar putea să nu devină evidente imediat. În loc să majoreze preţurile, retailerii ar putea renunţa la promoţii.  De asemenea, ar putea să apară ceea ceea ce este cunoscut ca „shrinkflation“, situaţia în care preţurile nu se schimbă, însă este redusă mărimea sau greutatea produsului.

    În economiile emergente, unde oamenii au acces la alimente mai apropiate de stadiul lor natural, iar preţurile oscilează rapid, gospodăriile se confruntă deja cu problema scumpirilor. De aceea, în unele state precum Rusia conducătorii au luat măsuri pentru stoparea creşterii preţurilor cum ar fi restricţii de export şi plafoane impuse retailerilor. În unele ţări bogate, guvernele se concentrează  acum mai mult pe autosuficienţă decât pe controlul preţurilor. Franţa, spre exemplu, intenţionează să majoreze producţia de plante bogate în proteine pentru diminuarea dependenţei de importurile de soia. Singapore a devenit primul stat care aprobă vânzarea de carne creată în laborator.

    În schimb, băncile centrale îşi văd un vis implinit după un deceniu de aşteptare: accelerarea inflaţiei, când înainte de pandemie se vorbea despre pericolul deflaţiei. De aceea, în zona euro, SUA şi Japonia şefii sistemelor financiare au toate motivele pentru a ţine deschise robinetele monetare posibil încă câţiva ani de-acum încolo, notează Reuters.

    Principala lor preocupare nu mai este inflaţia, ci crearea şi păstrarea locurilor de muncă în economie. În zona euro, rata şomajului este ţinută jos artificial prin finanţarea salariilor de către guverne. Aici, Banca Centrală Europeană probabil că va mări stimulentele economice, păstrând reduse preţurile creditării şi ignorându-i pe cei speriaţi de inflaţie cel puţin până când creşterea economică revine la nivelurile de dinainte de pandemie.

    Cei care avertizează asupra inflaţiei spun că odată ce economiile se redeschid, stimulentele masive guvernamentale se vor combina cu explozia cererii din partea consumatorilor dezlănţuind asupra preţurilor presiuni alimentate de cheltuieli nemaivăzute de decenii.

     

     

  • Care sunt ţările ce vor deveni super-puterile lumii după ultimele crize economice. Cum schimbă Brexitul şi coronavirusul topul ţărilor care controlează economia mondială

    În 30 de ani de acum încolo, cele mai mari economii ale lumii vor fi cele emergente în prezent, acestea depăşindu-i pe giganţii actuali ai lumii, potrivit unui articol publicat de bbc.com.

    Brexitul, coronavirusul,restricţiile legate de schimburile comerciale între ţări au un impact asupra economiei în prezent, dar în ciuda schimbărilor imediate, economia lumii este proiectată să crească într-un ritm rapid în următoarele câteva decenii, scriu jurnaliştii de la BBC. De fapt, până în 2050, este proiectat ca piaţa globală să îşi dubleze mărimea, chiar şi dacă Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) previzionează că populaţia lumii va creşte cu doar 26%.

    Chiar dacă este greu de zis care va fi viitorul economic al lumii, majoritatea economiştilor sunt de acord în privinţa unui singur lucru: în prezent, pieţele aflate în dezvoltare vor fi super-puterile lumii.

    Potrivit raportului Lumea în 2050 realizat de compania de consultanţă şi audit PWC, de acum încolo, şase dintre şapte cele mai mari economii ale lumii vor fi şapte dintre economiile emergente în prezent, depăşind Statele Unite (care vor coborî de pe locul 2, pe 3), Japonia (care va coborî de pe locul 4, pe 8) şi Germania (care coboară şi aceasta de pe locul 5, pe 9).

    Chiar şi economii mai mici precum a celor din Vietnam, Filipine şi Nigeriei vor trece prin salturi uriaşe în următoarele trei decenii, potrivit aceluiaşi studiu.

    CITITI AICI MATERILAUL INTEGRAL>>>>>>

  • Marile economii ale lumii au în faţă o factură de 13.000 miliarde dolari reprezentând datorii făcute în criza financiară precedentă

    Cele mai mari economii ale lumii aflate sub presiunea unor poveri record ale datoriilor sunt pe cale să se confrunte cu o moştenire nedorită a crizei financiare: datorii de 13.000 mld. $ ajunse la scadenţă, scrie Bloomberg. Ţările G7 plus importante pieţe emergente ar putea avea nevoie să rostogolească cu 51% mai multe datorii decât în 2020. 

  • Doar 4 din 10 români reuşesc să facă economii în pandemie. Majoritatea depozitelor sunt constituite pe termene scurte, de sub un an

    Aproximativ patru din zece români reuşesc să facă economii în perioada pandemiei în condiţiile în care înainte de criza sanitară, într-o lună obişnuită, două treimi dintre aceştia (68%) reuşeau să economisească, arată datele unui studiu realizat în luna decembrie 2020 de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) şi comandat de Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

    Datele sondajului mai arată că, dacă ar dispune de o sumă mare de bani şi ar dori să economisească, 28% dintre români i-ar investi în educaţia proprie sau a membrilor familiei, 23% dintre aceştia ar depune banii la bancă, 16% ar avea iniţiative antreprenoriale şi 10% ar cumpăra valută, restul fiind utilizaţi în diverse scopuri. Doar 9% dintre respondenţi ar ţine banii la saltea.  

    Pentru constituirea unui depozit bancar, trei sferturi dintre clienţi preferă interacţiunea directă cu funcţionarul bancar (78%), 14% doresc interacţiune de tip on line şi pentru 1% dintre români este indiferentă metoda de interacţiune, iar pentru 7% din cei intervievaţi nu este cazul.

    “În pofida scăderii ponderii persoanelor care economisesc, pandemia COVID-19 a determinat o accelerare a vitezei de creştere a depozitelor clienţilor până la 15%, în ritm anual, cu 3-4 puncte procentuale peste nivelul de dinainte de pandemie”, menţionează raportul IRES.

    Soldul depozitelor este cifrat la 410 miliarde lei, potrivit datelor la luna noiembrie 2020. Avansul mai rapid al economisirii în contextul pandemic arată că populaţia şi companiile au văzut sistemul bancar românesc ca o centură de siguranţă, fiind depozitarul banilor acestora, nu numai un amortizor de şoc al crizei de sănătate prin sprijinul acordat clienţilor care au întâmpinat probleme de lichiditate şi prin finanţările noi acordate.

    Conform datelor IRES, două treimi din economiile populaţiei şi companiilor sunt realizate în moneda naţională, restul economiilor fiind constituite în valută, iar majoritatea depozitelor sunt constituite pe termene scurte, de sub un an.

    Aproximativ 61,4% din soldul economiilor din bănci sunt constituite de populaţie. Numărul deponenţilor la instituţiile de credit participante FGDB se cifrează la 14,9 milioane, din care 13,8 milioane reprezintă deponenţi persoane fizice, la finele trimestrului trei al anului trecut. Un deponent care are depozite la mai multe bănci este luat în evidenţă în statistică de mai multe ori. Plafonul de garantare a depozitelor este de 100.000 euro, echivalent în lei, per deponent per bancă.

    Sistemul bancar asigură intermediarea financiară, unul dintre principalele obiective fiind protejarea economiilor populaţiei şi ale companiilor. Băncile din România dispun de resursele necesare pentru creditare, indicatorul credite/depozite fiind plasat la 68,88% la finele lunii septembrie 2020, în timp ce indicatorul de solvabilitate este de aproape trei ori peste minimul admis, fiind de 22,76%, concluzionează raportul IRES.

    Sondajul de opinie a fost realizat în luna decembrie 2020 pe un eşantion de 1.479 respondenţi adulţi, dintre care 1.158 sunt utilizatori de servicii bancare, eroarea maximă tolerată fiind de +/- 2,8%.

  • HSBC, cea mai mare bancă europeană, spune că două naţiuni europene vor surclasa restul ţărilor dezvoltate în ceea ce priveşte recuperarea economică. Despre ce state este vorba

    Pe măsură ce majoritatea ţărilor europene s-au reîntors luna trecută la o parte din măsurile de distanţare socială din primăvară, nordul continentului începe să se pregătească de o serie consistentă de rezultate în 2021, spune HSBC.

    Suedia şi Norvegia au înregistrat creşteri peste aşteptări în T3, în condiţiile în care produsul intern brut (PIB) s-a majorat cu 4,3% şi, respectiv, cu 5,2% după declinul raportat în perioada martie-iunie.

    Pe lângă ultimele veşti privind crearea vaccinurilor anti-COVID-19, care ar genera un val de optimism în spaţiul economic din 2021, economistul HSBC James Pomeroy a declarat că gradul ridicat de ajutoare fiscale din cele două ţări va rezulta într-un avantaj neîntâlnit în rândurile celorlalte state dezvoltate.

    „Creşterile din ultimul trimestru nu sunt la fel de puternice ca în alte regiuni ale planetei, însă declinurile anuale sunt mai mici dacă facem o comparaţie cu majoritatea economiilor dezvoltate”, spune Pomeroy.

    Ambele economii au impus o serie de restricţii luna trecută, în ciuda strategiei iniţiale pe care au implementat-o autorităţile suedeze, fapt ce va alimenta nivelul de consum din a doua jumătate din T4. În consecinţă, banca britanică şi-a revizuit în creştere estimările pentru ultimele trei luni ale anului, de la -1,7% la +1,4%.

    Distribuirea vaccinurilor de combatere a virusului SARS-CoV-2 nu va face decât să alimenteze ritmul de recuperare din 2021, Pomeroy sugerând că cele două naţiuni nordice au susţinut extrem de eficient business-urile în ultimele luni şi au limitat constant impactul crizei sanitare.

    „Pe deasupra, bugetele de anul viitor ţintesc să investească în noi zone de creştere, cum ar fi economia verde, şi vor crea mai multe locuri de muncă în cadrul noilor industrii”, a adăugat economistul.

     

  • Merkel vede o accelerare a recuperării celei mai mari economii europene odată cu îmblânzirea virusului

    Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat încrezătoare că redresarea celei mai mari economii europene va accelera odată ce pandemia de coronavirus va fi readusă sub control, scrie Bloomberg. Economia germană şi-a revenit puternic după prăbuşirea activităţii în primăvară, însă noile restricţii introduse în urma noului val de infectări vor duce probabil la o stagnare în cel mai bun caz în ultimul trimestru. Iar aceasta în pofida susţinerii financiare destinate celor mai puternic afectate sectoare.

    Sectorul vital al exporturilor suferă de asemenea de pe urma accelerării cazurilor de îmbolnăvire. Sectorul construcţiilor este la rândul său puternic afectat, anticipând o scădere a vânzărilor nominale pentru prima dată în mai mult de un deceniu anul viitor, în condiţiile în care companiile locale îşi restrâng activitatea de construcţii din cauza pandemiei, relatează Reuters. Piaţa muncii resimte în acelaşi timp şocul pandemiei, forţa de muncă fiind în scădere. Potrivit institutului Ifo, cei singuri cu salarii scăzute nu sunt suficient stimulaţi financiar pentru a lucra full time. Dacă ar avea un venit suplimentar de 10 euro pe oră brut, aceştia ar vedea doar 2,50, până la 3,90 de euro din această sumă în venitul net, relevă un studiu realizat de cercetătorii Ifo.

    „Combinaţia fatală de taxe, contribuţii sociale şi rata ridicată de retragere a beneficiilor este de vină“, arată Andreas Peichl, cercetător Ifo. „Această eroare din sistem trebuie corectată. Forţa de muncă este în scădere“.