Tag: ecaterina andronescu

  • Acum se decide cine va fi propus prim-ministru. Florin Georgescu a refuzat oferta

    CExN al PSD s-a reunit luni dimineaţă pentru a decide, prin vot, asupra propunerii de premier cu care va merge la consultările de la Cotroceni. Potrivit unor surse, duminică, Florin Georgescu ar fi refuzat oferta liderului PSD, Liviu Dragnea, în acest sens.

    Surse din conducerea PSD sun că Dragnea ar fi avut în intenţie, la sfârşitul săptămânii trecute, să meargă în CExN cu două propuneri de premier, cea a prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, şi a liderului grupului PSD din Senat, Mihai Fifor. Dar lucrurile s-au precipitat duminică, în condiţiile în care Georgescu a declinat oferta lui Dragnea.

    Vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, a anunţat astfel la Antena 3 că a avut o discuţie cu Florin Georgescu, iar acesta i-a spus că nu-şi doreşte să fie premier, având şi „ceva probleme de sănătate”.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cel mai simplu mod de a deveni General Manager

    Gabriel Andronescu nu a parcurs toate etapele evoluţiei într-o companie, ci a ţintit direct vârful ierarhic. Strategia sa a fost însă de a genera o nevoie în piaţă şi de a-i conduce ulterior strategia de creştere şi dezvoltarea.

    Gabriel Andronescu a aflat de compania CHEP, lider mondial în servicii de reutilizare prin închiriere a paleţilor, la începutul anilor 2000, atunci când era student la un MBA în Business Administration în Barcelona. Nu se gândea că peste ani tocmai el va fi cel care va aduce conceptul şi în România, ţară în care comerţul modern reprezenta la acea vreme doar 10% din piaţă. „Era un concept vag, dar la acel moment mi-am dat seama cât de interesant, complex şi cât de multe provocări aduce acest sistem de închiriere a paleţilor. Oricine ar spune: cât de plictisitor şi cât de puţin poate face un palet. Dar paletul este esenţial pentru comerţ şi pentru logistică în ţările dezvoltate“, spune Gabriel Andronescu, care are acum 41 de ani şi care a lucrat înainte de a începe MBA-ul, timp de trei ani, în cadrul băncii ABN Amro Bank.

    După finalizarea MBA-ului, şi-a reorientat priorităţile şi şi-a făcut un plan. A devenit antreprenor, fondând propria lui companie de consultanţă în managementul competitivităţii şi restructurare postachiziţie, dar a lucrat şi cu zona de private equity. „A fost o perioadă foarte interesantă. Să pleci cu un butic de consultanţă necunoscut ca tânăr într-o perioadă de expansiune maximă a fost o provocare“, povesteşte Andronescu. Timp de cinci ani a condus compania sa de consultanţă, BCS Best Consulting Solutions, după care a urmat cea mai mare provocare: să aducă un concept nou într-o ţară în plină criză economică, cu un consum pe o pantă descendentă.
    „După mai mulţi ani am aflat despre CHEP că ar fi interesată de posibilitatea extinderii în estul Europei – până la acel moment ei fiind prezenţi în Uniunea Europeană până în Ungaria. Atunci am pus la un loc experienţa mea de consultant şi interesul pentru modelul CHEP avut încă de pe vremea MBA-ului, am preluat analiza pieţei şi mai departe redactarea planului de afaceri“, povesteşte artizanul intrării CHEP pe piaţa din România. Planul de afaceri întocmit de Andronescu a fost aprobat de grupul australian, astfel că şi harta României s-a colorat în albastru – culoarea paleţilor CHEP.

    Relaţia consultanţei cu scaunul de general manager este binecunoscută în lume, dar şi pe piaţa din România. O copertă a Business Magazin din urmă cu zece ani scotea în evidenţă exact „Şcoala de GM de la Roland Berger“, compania de consultanţă care a dat mai mulţi general manageri în piaţă, cel mai cunoscut caz fiind cel al Ancăi Ioan, care a condus mai mulţi ani grupul de firme al lui Ion Ţiriac. Dar dacă numărul consultanţilor care devin GM s-a mai împuţinat odată cu criza, fenomenul invers a căpătat mai multă amploare şi tot mai mulţi foşti directori generali s-au orientat, după plecarea din corporaţii, către propriile businessuri în consultanţă. Cei mai mulţi au ales să plece în acest domeniu pentru a da mai departe antreprenorilor sau chiar corporaţiilor ce au învăţat în primele „şcoli“ de business apărute după’90 în România. Către consultanţă s-au îndreptat Ion Stamanichi, omul care a adus gigantul Coca-Cola în România, sau Cristian Rey, care a stat 16 ani la cârma Intersnack România, producătorul snackurilor Chio. Un alt exemplu este Marian Alecu, care a condus timp de 16 ani lanţul de restaurante McDonald’s în România şi care deţine câteva businessuri alături de familie în sectorul bijuteriilor, turismului, dar şi al consultanţei. 

    „Se întâmplă ca un consultant să meargă într-o companie, dar în general este invers. Însă eu am făcut pasul de la antreprenoriat în zona corporatistă, care se întâmplă mai rar. A fost un lucru natural şi o provocare. A fost motivaţia de a începe şi de a crea ceva sustenabil şi de a lăsa ceva în urmă, ceva clar şi măsurabil“, povesteşte Gabriel Andronescu, care crede că preluarea conducerii CHEP România a avut şi o importantă componentă antreprenorială. „În momentul în care s-a decis intrarea în România, am preluat funcţia de director general, am creat organizaţia de la zero, infrastructura, tot ce a însemnat informarea actorilor principali de pe piaţă, şi în primul rând retailerii, de eficienţa şi de avantajele pe care le au dacă folosesc sistemul CHEP.“

    Practic, Andronescu a fost omul care a trebuit să convingă retaileri şi producători să adopte sistemul CHEP, adică să externalizeze toate activităţile legate de paleţi, de la depozitare şi până la refacerea lor. Practic, un producător nu mai trebuie să cumpere paleţi, aceştia fiindu-i furnizaţi de către CHEP, care are grijă ca, după ce marfa ajunge în magazine, paleţii să se întoarcă în depozit.

    În România, grupul are pe stoc circa jumătate de milion de paleţi şi lucrează cu 40 de parteneri. Managerul îşi aminteşte că zona de retail era dominată de jucători internaţionali, care au alt stil de lucru în economiile mature; în România existau o serie de proceduri similare cu cele din vestul Europei, dar de exemplu zona de centralizare a distribuţiei era într-un stadiu incipient. „Kaufland era singurul care a venit cu un model clar: vrem ca furnizorii să ne trimită centralizat mărfurile, cu mici excepţii regionale. Centralizarea înseamnă o eficientizare a fluxurilor de marfă şi control, lucru pe care l-au înţeles la timp toţi jucătorii din retailul modern local“, explică managerul. În plus, România stătea încă departe de ţări precum Polonia ca nivel al dezvoltării comerţului modern. Astăzi, retailul modern a ajuns la aproape 1.500 de magazine şi la o cotă de piaţă de peste 50% din totalul comerţului. Astfel, România urmează modelul economiilor din vest, unde micile magazine tradiţionale mai reprezintă doar 10-20% din piaţă.

    Managerul îşi aminteşte că în urmă cu zece ani a făcut un studiu despre cum stă România din punctul de vedere al comerţului modern faţă de alte ţări. „La acel moment am văzut că dacă ne-am pune pe noi la un capăt al etalonului şi Europa de Vest la celălalt capăt, Polonia este undeva la mijloc, iar Bulgaria era în spatele nostru. Am evaluat cât de mult a crescut Polonia şi am stabilit să vedem dacă România reuşeşte să prindă Polonia. De curiozitate, în urmă cu cinci ani m-am uitat unde se află România şi se afla la nivelul unde fusese Polonia cu cinci ani în urmă. Evoluţia, trendul şi direcţia de dezvoltare sunt clare, însă viteza este influenţată şi de alţi factori precum cei economici“, conchide Gabriel Andronescu, care conduce astăzi o companie care a ajuns să deţină două depozite, unul în Ploieşti şi unul în Timişoara. Cei mai importanţi clienţi ai CHEP vin din sectorul bunurilor de larg consum (FMCG), însă compania colaborează şi cu companii din industria electrocasnicelor sau cea a textilelor.

    În prezent, CHEP România derulează cea mai mare parte din business în categoria produselor de curăţenie şi igienă personală (40%), băuturi (20%), produse alimentare (20%), ulei (10%) şi consumabile din hârtie şi ambalaje (10%). CHEP face parte din grupul Brambles din Australia, care are peste 14.000 de angajaţi şi afaceri de 5,4 miliarde de dolari la nivel internaţional. În Europa, grupul cu o istorie de 138 de ani activează în 34 de ţări şi face afaceri de 1,4 miliarde de euro. Portofoliul de clienţi include companii internaţionale precum Procter & Gamble, Mondelez, Nestlé, dar şi producători din industria auto precum Ford sau General Motors. În România, compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 22 milioane de lei, conducerea companiei estimând dublarea businessului într-un interval de cinci ani. În plus, pe planul de expansiune pe plan local se află şi un al treilea depozit pentru paleţi.
     

  • DNA cere urmărirea penală a nouă foşti miniştri în cazul licenţelor Microsoft. Comisioane ilegale: 20 mil. dolari

    DNA precizează, într-un comunicat de presă difuzat vineri, că a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului – Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuate la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.

    Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul “Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte.

    În acest mod, au fost obţinute probe din care rezultă că miniştrii Nica Dan, Mihăilescu Petru Şerban, Adriana Ţicău, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Mihai Nicolae şi Gabriel Sandu şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate. Totodată, există indicii că persoanele mai sus menţionate au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane în vederea favorizării firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

    Astfel, contractul cadru de licenţiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor egale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

    Extensia cu privire la produse educaţionale s-a realizat, de asemenea cu încălcare dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licenţele pentru administraţia publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private.

    Mai mult, conform scrisorilor de confort şi biletelor la ordin emise, Guvernul Român garanta creditul, în timp ce firma Fujitsu Siemens Computers, care susţinea că a venit cu oferta de finanţare, nu depunea nici măcar garanţie de bună execuţie a contractului.

    Din cercetările efectuate rezultă că din cele 54 milioane USD achitate de Guvernul României în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 milioane USD reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele şi societăţilor implicate.

    Totodată, din probele administrate în cauză până în acest moment al cercetărilor şi din actele de control încheiate, rezultă că încheierea şi derularea contractului de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription cu consorţiul D-CON.NET (MCSI MS-EAS) s-a realizat cu încălcarea, de către miniştrii Daniel Petru Funeriu şi Gabriel Sandu, a dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, fără a exista o fundamentare din punct de vedere economic şi tehnic, în scopul de a favoriza anumite firme. Există indicii în sensul că valoarea produselor şi a serviciilor a fost supraestimată pentru că a inclus şi comisioanele pretinse de persoanele implicate în semnarea şi derularea contractelor.

    De asemenea, cercetările efectuate cu privire la Programul “Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), privind implementarea sistemului alternativ de educaţie asistată de calculator prin dotarea unităţilor de învăţământ cu laboratoare informatizate, cu o valoare estimată de 200 milioane dolari, au produs indicii rezonabile cu privire la încălcarea atribuţiilor de serviciu, precum şi săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către persoanele implicate.

    Astfel, preţurile de achiziţie a soluţiilor software nu sunt fundamentate şi depăşesc preţurile pieţei, nu există specificaţii clare ale produselor achiziţionate, iar lipsa unor licitaţii reale a dus la preţuri de achiziţie exagerate, atât pentru echipamente, cât şi pentru software.

    A reieşit din probele administrate că procedura de achiziţie a fost restricţionată, iar prin încheierea contractului şi acceptarea cesionării acestuia s-a urmărit de fapt favorizarea firmei Siveco şi a firmelor colaboratoare, în condiţiile în care specificaţiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificaţiile tehnice pentru software către firma Siveco. Achiziţiile în cadrul Programului SEI au fost efectuate la preţuri cu până la 50% mai mari, iar continuarea proiectului cu firma Siveco, în cadrul etapei a IV-a, a fost impusă de condiţiile împovărătoare ale contractului de leasing financiar care era în derulare, deşi actele de control recomandau efectuarea unei proceduri de achiziţie.

    Probele administrate în cauză au demonstrat existenţa unui mecanism care urmărea crearea unui profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase, prin intermediul unor companii off-shore, sumele de bani necesare plăţii mitelor, prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Sumele de bani cu titlu de mită erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele nominalizate de persoanele care reprezentau autoritatea contractantă, fie erau scoase în numerar din băncile din afara teritoriului României şi aduse tot în numerar în ţară folosind diferiţi intermediari, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor.

    Prin urmare, precizează DNA, s-au impus următoarele:

    1.Sesizarea Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

    NICA DAN, ministru al MCTI în perioada 2000 – iulie 2004 şi în prezent membru al Parlamentului European, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului “Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, ar fi stabilit printr-un Memorandum firmele care să participe la realizarea proiectului atestând în mod nereal că acestea fac parte dint-un consorţiu; ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; ar fi acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deşi invocase necesitatea achiziţiei de la aceeaşi sursă; ar fi înlesnit firmei SIVECO şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru ministerul pe care îl conducea, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă. În perioada aprilie – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane USD virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers.

    2. Sesizarea Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

    ŢICĂU ADRIANA, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului “Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; de asemenea, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă;

    SANDU GABRIEL, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi iniţiat şi contrasemnat HG nr.460 din 15 aprilie 2009 pentru atribuirea competenţei MCSI de a desfăşura procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare. De asemenea, ar fi încheiat Acordul cadru cu Asocierea CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, în condiţiile în care documentaţia de achiziţie a inclus criterii restrictive de natură a favoriza asocierea mai sus menţionată şi fără a avea în vedere preţurile practicate de aceasta raportat la cele practicate de Microsoft în relaţia cu SC DIM SOFT SRL şi ulterior de SC DIM SOFT SRL în relaţia cu D-CON.NET GmbH; ar fi pretins de la un avocat suma de 1.800.000 de euro pentru a asigura derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft; ar fi pretins şi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 3.000.000 de euro, bani ce i-au fost viraţi într-o societate de tip off – shore, pentru a înlesni Asocierii D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, încheierea acordului cadru pentru 2009-2012 pentru achiziţia dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare;

  • Ce le-a spus electoratul la 25 mai şi ce-au înţeles ei

    Pe de o parte, aceste rezultate măsoară gradul de mobilizare a partidelor şi a electoratului (moderat, întrucât europarlamentarele sunt în mod tradiţional alegerile cu cea mai slabă prezenţă). Pe de altă parte, ele măsoară dorinţa electoratului de a profita de acest prilej de a vota spre a-şi exprima sentimentele actuale faţă  de partide (cazul voturilor luate de la partide de Mircea Diaconu, care a concentrat dintr-un foc protestul faţă de ruperea USL, faţă de modelul “băsist”, dar transpartinic de politician conflictual şi faţă de oferta electorală a unei drepte fărâmiţate din raţiuni de orgoliu) şi faţă de politicieni, fie ei aflaţi sau nu pe listele propuse (scorul PDL, de pildă, a fost ridicat de prezenţa Monicăi Macovei, în timp ce scorul PMP a fost plafonat de stridenţa campaniei comune Traian Băsescu – Elena Udrea).

    Încolo, bătălia speculaţiilor despre ce spun aceste alegeri despre prezidenţialele din toamnă are sens numai pentru liderii partidelor şi fanii lor, care s-au lansat deja într-o strategie de temporizare cât mai mult posibil a anunţării candidaţilor la preşedinţie, în dorinţa de a-şi păstra capacitatea de reacţie în funcţie de candidatul anunţat de partidul sau partidele din tabăra opusă.

    Pornită iniţial ca o încercare de protejare a liberalilor de asalturile emisarului PSD Tăriceanu, goana PNL după o fuziune cu PDL în perspectiva prezidenţialelor s-a dovedit o găselniţă post-electorală destinată (la PNL) să relanseze şansele tandemului Klaus Iohannis – Crin Antonescu la prezidenţiale şi să ascundă (la PDL) răspunderea conducerii pentru rezultatul de la europarlamentare. Fuziunea PNL-PDL nu va avea loc înainte de prezidenţiale, după cum a admis Vasile Blaga, iar candidatul PNL-PDL va fi anunţat în iulie, ţinând cont că, după demisia lui Antonescu şi Iohannis de la conducerea PNL, e nevoie mai întâi să aibă loc congresul partidului, la finele lunii iunie.

    Pentru a aprecia calitatea alianţei PNL-PDL, interesant este că, din punctul de vedere al lui Vasile Blaga, încrederea alegătorilor dreptei în loialitatea lui Antonescu faţă de PDL ar urma să fie ancorată nu atât în ideea că liderul liberal s-ar fi trezit la realitate după ruperea USL, ci pur şi simplu trecerii PNL de la ALDE la PPE: “Credeţi că poţi să faci ce vrei în PPE? Asta e dovada că vor milita pentru un stat de drept”.

    Această strategie defensivă faţă de adversari este dublată de o alta, ofensivă faţă de electorat, respectiv de speriere a lui cu aceleaşi lozinci vechi bazate pe demonizarea totală a adversarului: PSD agită pericolul de reînviere a “dictaturii băsiste” prin orice fel de alianţă a dreptei, în timp ce partidele de dreapta agită pericolul de reînviere a “dictaturii comuniste” dacă la Cotroceni ajunge candidatul PSD. Cât despre electorat, acesta va decide, ca de obicei, în ultimul moment pe cine preferă pentru preşedinţie, evident în alte condiţii de motivaţie a prezenţei la vot şi de criterii de alegere decât la europarlamentare.

    În fine, merită observată o inovaţie patentată de partidele româneşti la scrutinul europarlamentar 2014: metoda candidaturii provizorii, de formă sau relative. După ce M.R. Ungureanu a anunţat că el candidează doar de formă, pentru că dacă ar câştiga un mandat, l-ar ceda următorului clasat pe lista FC, a urmat PNL, care i-a comunicat electoratului său doar după alegeri decizia mai veche a lui Crin Antonescu de a trece partidul de la ALDE la PPE. PSD nu s-a lăsat mai prejos, printr-un Victor Ponta care a oprit-o aproape cu voioşie pe Ecaterina Andronescu, a doua plasată pe lista partidului pentru PE, să-şi preia mandatul de europarlamentar, sub motivul că are mai mare nevoie de ea pentru “bătăliile din ţară”.

     

  • Ecaterina Andronescu a câştigat definitiv procesul cu ANI privind incompatibilitatea

     În iunie 2011, Agenţia Naţională de Integritate arăta că, în urma verificărilor, s-a stabilit că Ecaterina Andronescu a fost în incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, funcţiile de senator şi rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti. ANI preciza atunci că Andronescu era rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti din 2004 şi senator din 19 decembrie 2008, fiind şi vicepreşedinte al Partidului Social Democrat.

    Ecaterina Andronescu a contestat atunci raportul ANI privind incompatibilitatea. În 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de anulare a raportului ANI.

    Decizia a fost contestată de Andronescu, în iulie 2012, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care marţi a dat o decizie definitivă în acest dosar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Traian Băsescu asistă la slujba de la mănăstirea de la Izvoru Mureşului

     Băsescu a ajuns la mănăstirea din Izvoru Mureşului în jurul orei 10.45, el ajungând acolo cu o maşină şi fiind întâmpinat la poarta mănăstirii de către maica stareţă, Miriam.

    Şeful statului a mers prin mulţime până în mănăstire, unde la ora transmiterii acestei ştiri asistă la Sfânta Lirurghie, care este oficiată de către Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejean.

    La ceremonia religioasă sunt prezenţi aproape o mie de oameni, unii dintre ei fiind îmbrăcaţi în costume populare.

    La slujba de la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureşului participă şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, senatorul PSD Ecaterina Andronescu şi judecătorul de la Curtea Constituţională Valer Dorneanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Andronescu: Trebuie reintrodus examen de admitere obligatoriu la facultate, e susţinut şi de sindicate

     “Cred că admiterea obligatorie în universităţi scade presiunea de pe examentul de Bacalaureat şi examenul redevine ceea ce în mod normal trebuie să fie, respectiv o evaluare de sfârşit de ciclu şi mi se pare că lucrul acesta este corect şi putem rezolva modificând legea. (…) Trebuie schimbată legea şi acest lucru cred că pentru anul următor am putea să-l facem”, a declarat Ecaterina Andronescu pentru MEDIAFAX.

    Ea a precizat că o astfel de modificare, chiar dacă va fi operată în lege, nu ar putea intra în vigoare începând cu acest an, ci cu anul următor, având în vedere obligaţia existentă privind anunţarea măsurilor preconizate cu un an înainte.

    Andronescu a precizat că a discutat deja despre reintroducerea admiteri obligatorii la universităţi cu membrii sindicatelor din învăţământ, care sprijină demersul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REZULTATE BACALAUREAT 2013: Andronescu – Posibil să nu stăm mai bine ca în 2012. Mulţi elevi n-au intrat în examen

    Întrebată despre faptul că anul acesta s-au contabilizat 11 procente în plus la promovabilitate faţă de anul trecut, Andronescu a răspuns: “Aş vrea să nu ne pripim. Rezultatele acestea nu sunt definitive, nu le aveam pe toate, cel puţin aseară, şi în acelaşi timp nu cred că pot fi judecate doar aceste procente. Eu cred că trebuie să luăm în considerare care este numărul elevilor care ar fi trebuit să intre în Bacalaureat şi al elevilor care nu intrat în bacalaureat, şi s-ar putea să ajungem la concluzia că nu stăm deloc mai bine decât anul trecut, pentru că numărul acesta a fost mult mai mare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anul şcolar 2012-2013 va începe la 17 septembrie. Va fi introdus bacalaureatul profesional

    Astfel “va rămâne încă o săptămână pentru şcoli să finalizeze pregătirea infrastructurii şcolare a mijloacelor de învăţământ. În mod deosebit spun acest lucru pentru clasa pregătitoare, care este pentru prima dată parte a învăţământului obligatoriu şi pentru care pregătirile au început foarte târziu”, a spus Ecaterina Andronescu, motivând că deşi Legea Învăţământului, care prevedea clasa pregătitoare, a fost promulgată în februarie 2011, abia în martie 2012 a fost aprobat curriculumul.

    În acelaşi timp, a fost aprobată de Ministerul de Finanţe şi va trece miercuri prin şedinţa Guvernului o hotărâre prin care 25 de milioane vor fi alocate şcolilor care au urgenţe majore. “Am umblat destul de mult în ţară în această perioadă şi sunt situaţii cu totul speciale, cum ar fi grădiniţa de la Întorsura Buzăului, care a fost într-un incendiu şi care are nevoie de aceste resurse ca lucrurile să se desfăşoare normal, cum ar fi Şcoala de la Jirov din judeţul Mehedinţi, cum ar fi liceul din Babadag, unde acoperişul a fost luat de o furtună şi, sigur, copiii trebuie să înceapă în bune condiţii”, a explicat Andronescu.

    Pentru clasa pregătitoare s-au încheiat licitaţiile de achiziţie a materialelor didactice şi a mobilierului, iar la 3 septembrie se va încheia şi procesul de acoperire prin suplinire a necesarului de cadre didactice. Andronescu a precizat că anul acesta la niciun nivel de studii nu vor mai preda nici pensionari, nici suplinitori necalificaţi.

    Ministrul a mai spus că în noul an şcolar va fi introdus bacalaureatul diferenţiat, în sensul existenţei unui bacalaureat profesional “pentru cei care nu ţintesc învăţământul superior şi vor să meargă în producţie”. Pentru bacalaureatul profesional, probele de competenţe rămân aceleaşi ca şi la bacalaureatul naţional (competenţă de comunicare în limba română, într-o limbă străină, competenţele digitale) plus o probă practică şi un examen scris legat de educaţia anteprenorială. Pentru această formulă de bacalaureat pot să opteze şi elevii din liceele teoretice. “Luni vom avea deja o primă discuţie la Comisia de învăţământ, la Senatul României, unde se află o ordonanţă de urgenţă care se referă chiar la bacalaureat şi, ca urmare, am putea să producem rapid prin votul Parlamentului această propunere”, a anunţat Ecaterina Andronescu.

  • Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei. Băsescu a semnat decretul de numire

    “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 2 iulie a.c., Decretul de numire în funcţia de ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a doamnei Ecaterina Andronescu”, informează Administraţia prezidenţială. Preşedintele Traian Băsescu aprecia potrivit ca ministrul desemnat al Educaţiei Ecaterina Andronescu să depună la cabinetul premierului o declaraţie pe propria răspundere că în teza sa de doctorat nu a plagiat şi să se asigure că nu se află în stare de incompatibilitate.

    Mai multe pe mediafax.ro