Cel mai recent creat obiect din piese de Lego care poate fi folosit foarte bine şi ca o piesă de mobilier adevărată este o măsuţă de cafea, construită de un artist din Los Angeles, Yusong Zhang. Alcătuită din 10.480 de cărămizi Lego, dispuse pe patru straturi de culoare albă, roşie, galbenă şi verde, măsuţa pare făcută din piese obişnuite la exterior, straturile observându-se abia din lateral. Deşi cărămizile nu sunt prinse cu adeziv, piesa de mobilier poate susţine căni de cafea, cărţi şi poate fi folosită şi pe post de taburet pentru picioare.
Tag: dispunere
-
Lovitură de cinci stele pentru România! Cel mai îndrăzneţ proiect de după 1989, pe banii unuia dintre cei mai bogaţi şeici. Cum e posibil
Miliardarul român doreşte să construiască, la Otopeni, prima Universitate de Sport din România, şi are nevoie de sprijin financiar pentru a pune pe picioare proiectul. Gândit iniţial cu bani europeni, planul ar putea suferi schimbări, după cum susţine chiar fostul tenismen, care încearcă să-l aducă lângă el pe unul dintre membrii familiei Al Nahyan, una dintre cele şase care conduce Emiratele Arabe Unite: “Şeful guvernului din Abu Dhabi, şeicul Hamdan, a fost în ţară, iar eu habar nu am avut că a venit. Având în vedere că îl cunosc şi am avut onoare să-i fiu invitat în Africa, la vânătoare, a întrebat de mine. Şi şi-a făcut timp imediat. Am vorbit cu dumnealui ş zicea “Domne’, România are în spatele nostru, când doreşte, investiţii nelimitate”. Acolo, cine plăteşte cafeaua sau cine dă un miliard e acelaşi lucru. Dar toată lumea care investeşte, investeşte ca să câştige. Cealaltă se numeşte pomană”, a declarat Ţiriac, pentru Telekom Sport.
-
Patagonia, cea mai nouă încercare pentru românii care au stabilit un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic
Cei patru concurenţi din echipa Climbing the World – Dr. Vasile Osean, Ionut Olteanu, Monica Manicuta, Alex Diaconu – vor traversa peste câmpii, munţi, gheţari, păduri indigene, mlaştini, râuri, lacuri şi canale, ghidaţi doar de minte şi spirit, dar conduşi de rezistenţă şi experienţă fizică.
Ajunsă la cea de-a 13-a ediţie, cursa urmează un format de expediţie, în care echipele, formate din patru concurenţi, trebuie să interpreteze o hartă a cursei. Harta este prezentată cu 24 de ore înainte de concurs, iar cu ajutorul ei, concurenţii vor găsi un traseu care să ghideze echipa în mod autonom între activităţi – caiac, trekking, mountain bike şi altele, pentru a ajunge la linia de sosire în limita maximă de 10 zile. Factorii-cheie pentru finalizarea cursei sunt strategia, munca în echipă şi abilităţile de orientare. Cursa va avea loc în perioada 17-30 noiembrie 2018.
Susţinută de AQUA Carpatica, echipa românească Atlantic4 a stabilit, la începutul acestui an, un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic pentru cea mai rapidă ambarcaţiune de tip Pure din categoria de 4 membri. Prima echipă din România şi totodată din Europa de Est participantă la cea mai grea cursă de canotaj din lume, Talisker Whisky Atlantic Challenge, a plecat din La Gomera (Spania) la data de 14 decembrie 2017 şi a ajuns în Antigua (Caraibe) la 22 ianuarie 2018, în jurul orei 4-5 dimineaţa, ora României.
Componenţii echipajului Atlantic4 au traversat Oceanul Atlantic cu scopul strângerii de fonduri pentru construirea, la Adunaţii Copăceni, a unui centru HOSPICE socio-medical, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.
-
evoMAG: începerea şcolii creşte vânzările de calculatoare cu 25%
În acelaşi timp, bugetul alocat de clienţi pentru pregătirile necesare începerii anului şcolar este în creştere, consumatorii fiind dispuşi să cheltuiască circa 2.000 de lei pentru achiziţia unui calculator, a unei imprimante, a unui monitor şi a accesoriilor necesare: tastatură, mouse, boxe, consumabile etc. Bugetul este cu aproximativ 10% mai mare faţă de anul trecut, ca urmare a creşterii consumului la nivel general, al disponibilităţii consumatorilor de a cheltui mai mult, dar şi a promoţiilor oferite de retailerii specializaţi.
Românii îşi doresc calculatoare de ultimă generaţie, cu tehnologie nouă şi putere de procesare mare. Pentru un astfel de sistem, sunt dispuşi să plătească un preţ mediu de 1.600 de lei, mai mare cu aproximativ 10% decât anii trecuţi.
-
Cine este românul care a transformat o platformă militară într-un parc de aventură, iar acum câştigă milioane de euro în fiecare an – VIDEO
Arsenal Park a luat naştere ca unitate turistică în 2009, iar investiţiile au ajuns, în prezent, la peste 20 de milioane de euro. Sebastian Antal, directorul general al businessului, povesteşte că platforma pe care se află Arsenal Park există din jurul anilor 1936-1938, când Carol al II-lea a dispus oferirea unui spaţiu de aproape 90 de hectare armatei, pentru efectuarea unor experimente în domeniul materialului explozibil şi al muniţiei.
„Am ales această locaţie pentru poziţionarea strategică şi potenţialul pe care îl prezenta. Pe lângă faptul că are o frumuseţe aparte, judeţul Hunedoara este bogat din punctul de vedere al obiectivelor turistice, printre care amintesc castelul Corvinilor, cetăţile dacice, cetatea Devei, munţii Parâng şi Parcul Naţional Retezat. Încă neexploatate în totalitate, acestea prezintă în continuare o oportunitate de dezvoltare”, povesteşte Antal.
În 2017, Arsenal Park a înregistrat o cifră de afaceri de 2,3 milioane de euro şi o rată a profitului de 15%. Primul şi al doilea trimestru din anul 2018 păstrează acelaşi trend ascendent. La nivel de investiţii, reprezentantul Arsenal Park spune că acestea reprezintă, anual, un procent de 10-15% din cifra de afaceri, fiind direcţionate în general spre reorganizarea şi standardizarea proceselor şi a serviciilor şi spre modernizare. Totuşi, „o mare parte sunt atribuite către fidelizarea personalului, deoarece gradul de satisfacţie a clientului are la bază bunăstarea angajatului”, spune Antal.
Periodic, reprezentanţii parcului fac şi investiţii de dezvoltare, care „pot ajunge până la 50% din cifra de afaceri”. Spre exemplu, pentru anul viitor, reprezentantul parcului spune că sunt planificate investiţii de circa un milion de euro pentru demararea unui proiect de dezvoltare a aquaparkului deschis în 2016 şi pentru integrarea unor noi activităţi şi servicii, precum lansarea unui poligon intern de tragere cu arme de foc.
Printre noile servicii care au menţinut o creştere constantă a cifrei de afaceri se numără lansarea de la începutul anului 2018 a încă unui panou de escaladă, în prezent cel mai înalt din ţară, dar şi deschiderea unei serii de escape room-uri. De asemenea, tot anul acesta cei de la Arsenal Park au demarat un nou proiect, festivalul de off-road ArcFest, aflat la prima ediţie, şi au lansat un nou produs turistic dedicat activităţilor de familie, Family Bootcamp (weekendul familiilor de supereroi), care se bucură de un real succes, potrivit lui Antal.
Reprezentantul parcului spune că businessul înregistrează, anual, circa 150.000 de vizitatori de toate vârstele, din clasele sociale medii şi premium. Din totalul de clienţi, jumătate sunt corporatişti. „Când vorbim despre segmentul individual versus corporate, proporţia este de 50-50%”, spune Antal. El adaugă că „în 2018 ponderea clienţilor străini a fost în creştere faţă de anii anteriori, în prezent fiind de 15%”.
Fiind un business sezonier, numărul angajaţiilor parcului este variabil, între 50 şi 150 de persoane, variind în funcţie de numărul clienţilor. Antal spune că ponderea traficului de weekend este net mai mare faţă de timpul săptămânii, cu excepţia intervalului iunie-august, când ponderea este egală. Pe perioada iernii, reprezentantul parcului spune că businessul îşi desfăşoară activitatea normal, iar din 2016, de când a fost deschis aquaparkul, care cuprinde bazine şi tobogane interioare, veniturile generate sunt cu 30% mai mari faţă de anii anteriori în aceeaşi perioadă. „Perioada de extrasezon nu reprezintă un impediment pentru dezvoltarea parcului”, spune Antal.
-
James Simmons, managing director Unilever. „Voi, românii, aveţi ceva căruia îi spuneţi «spirit de şmecher”
„Voi, românii, aveţi ceva căruia îi spuneţi «spirit de şmecher». Cred că trebuie să ai acest spirit de şmecher în business”, a spus James Simmons, managing director în cadrul Unilever South Central Europe, în cadrul conferinţei ZF „Cei mai mari jucători din economie 2018”.
Aceasta a fost una dintre caracteristicile pe care spune că le-a observat în mediul de business din România directorul britanic care reprezintă compania cu afaceri pe piaţa locală de circa 897 de milioane de lei (194 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
James Simmons a preluat poziţia de managing director în cadrul Unilever South Central Europe la data de 1 septembrie 2017, după ce a condus timp de trei ani businessul Unilever din zona Caraibelor, o regiune ce cuprinde 20 de pieţe, precum Haiti şi Cuba.„Am venit aici de un an, dar deja mă simt ca acasă. Cred că este o diferenţă foarte mare între modul în care este percepută România în Europa de Vest şi realitatea de aici. Cred că unul dintre lucrurile pe care ar trebui să le facem ar fi să promovăm România mai bine”, spune el.
Simmons este atras de România şi de potenţialul pe care consideră că îl au ţara şi piaţa locală. „Cred că natura este spectaculoasă aici, este foarte frumoasă. Există aici o calitate a vieţii, un «joie de vivre», mâncare bună, vin bun, comunitate puternică. Sunt lucruri de sărbătorit. Cultura aici este una mult mai latină decât oriunde în Europa, şi totuşi am venit din America Latină. Cred că România este un diamant. Trebuie finisat, dar este un diamant”, descrie el ţara.
Precizează că a transmis acest mesaj şi cunoscuţilor săi: „Le-am spus şi celor de aici, şi celor din afara businessului că România poate fi una dintre cele mai puternice ţări din Europa, pentru că sunt multe avantaje prin comparaţie cu alte pieţe. Vreau să construiesc un business spectaculos aici”.
Cum arată agenda celui care reprezintă businessul unui gigant în România? În primul rând trebuie să creeze un spirit pozitiv şi energie, pentru ca oamenii să simtă că pot face lucruri mari aici, spune el.
„Misiunea mea este de a promova ce face Unilever aici şi în toată lumea, să demonstrăm că putem face business responsabil şi să ajutăm societatea, ca un vecin bun. Trebuie să mă gândesc la viitor şi să gestionez resursele încât să estimez dacă pot atinge ţintele companiei cu resursele actuale sau dacă trebuie să cer mai multe resurse. Am o viziune simplă. Cred că ce facem noi este nobil şi cred că cu cât suntem mai mari, cu atât putem face o diferenţă mai mare”, spune el.
Cele mai recente dezvoltări ale gigantului anglo-olandez se leagă de piaţa îngheţatei, unde compania este lider pe piaţa locală şi unde a fost implicată în două tranzacţii. În primul rând, tranzacţia evaluată la circa 100 milioane euro prin care Unilever a preluat în ianuarie fabrica Betty Ice din Suceava de la antreprenorul Vasile Armean. Apoi a urmat tranzacţia de la mijlocul lunii iulie, când Unilever a cumpărat producătorul de îngheţată Denny din Bulgaria, mai exact din Veliko Tîrnovo, un orăşel aflat în apropierea graniţei cu România.
„Toată lumea trebuie să se bucure de îngheţată, pentru că este accesibilă şi disponibilă. (…) A fost o vară ieşită din comun. Am avut un început extraordinar în aprilie, mai şi iunie, şi un iulie diferit. Aceasta este natura businessului de îngheţată. Per total ambiţia noastră de a vedea o creştere de două cifre pe acest business la finalul anului va fi realizată. Este un ritm ciudat, dar ajungem acolo. Piaţa de îngheţată de aici, faţă de alte pieţe, oferă oportunităţi de creştere. Rata de consum de aici este încă una scăzută faţă de alte pieţe. Mă gândesc că trebuie să găsim o combinaţie de arome locale şi globale care să fie disponibile la nivel larg”, descrie Simmons potenţialul pieţei de îngheţată.
Pe lângă businessul de îngheţată, Simmons spune că printre produsele cu potenţial de dezvoltare de pe piaţa locală se numără cele de îngrijire corporală şi înfrumuseţare, precum deodorantul Rexona, şi produsele de curăţenie, precum Domestos.
„În centrul companiei noastre sunt câteva categorii cu potenţial de creştere. Dacă ne uităm la piaţa deodorantelor de aici sau la produsele de curăţenie, aceste pieţe sunt încă mici în comparaţie cu alte părţi. Ne gândim mult cum să facem să construim piaţa de aici, nu doar să o câştigăm. Vrem să facem un business mult mai mare şi cred că putem face asta prin câteva achiziţii inteligente şi putem lucra şi în parteneriat cu alţii.” Şeful Unilever mai spune, fără să ofere prea multe detalii că, în perioada următoare, compania va lansa câteva produse noi.
La sfârşitul anului trecut, businessul de distribuţie Unilever avea pe piaţa locală o cifră de afaceri netă de circa 897,5 milioane lei şi un profit net de 16,2 milioane lei, cu 227 de angajaţi. La nivel global, businessul Unilever a înregistrat în 2017 afaceri de 53,7 miliarde euro, în creştere cu circa 2% faţă de anul precedent. La aceste afaceri, businessul anglo-olandez a obţinut un profit net de aproximativ 6,5 miliarde euro, în creştere cu aproape 17% faţă de anul anterior.
În ceea ce priveşte resursele umane, Simmons spune că Unilever este deschisă la angajări şi că nu se confruntă deocamdată cu celebra „secetă” de pe piaţa forţei de muncă din România.
„Avem oameni talentaţi aici. Când mă uit la actuala organizaţie, mă face să mă simt mândru. Bineînţeles că vreau mai mulţi oameni talentaţi care să se alăture. Vin din ce în ce mai mulţi oameni la noi să se angajeze direct şi ne bazăm şi pe o serie de parteneri care găsesc oameni buni din industrie”, spune managing directorul companiei Unilever.
Compania are şi un program dedicat proaspeţilor absolvenţi, în urma căruia se angajează la ei undeva la 5-7 tineri anual. Totodată, Simmons spune că au şi posibilitatea să aducă noi angajaţi din centrul şi estul Europei − din Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Republica Moldova.
„Cred totuşi că secretul este să ţii de oamenii buni pe care îi ai şi să le oferi un simţ comun, să le dai de înţeles că facem lucruri importante şi că le facem cum trebuie. Este o parte foarte importantă să nu laşi oamenii să plece, pentru că timpul petrecut în companie, încrederea, colegialitatea creează un spirit care face colaborarea să funcţioneze.”
Ce înseamnă colaborarea? Simmons oferă o definiţie a termenului: „Colaborarea pentru idei, pentru că oamenii vin cu ideile, nu companiile. Vrem să creăm un mediu în care oamenii să se simtă valoroşi, nu doar în modul evident, adică cât duc acasă la sfârşitul lunii sau în bonusuri la sfârşitul anului, ci în general (…) Per total, vom investi anul viitor în toate părţile din organizaţie, de la salarii până la marketing, zeci de milioane de euro”.
Mulţumit de acest „diamant”, cum a numit el România, Simmons spune fără ezitări că şi-ar deschide chiar şi propriul business aici, iar acest business nu ar fi nici în piaţa de îngheţată, nici în oricare altă piaţă în care activează businessul pe care îl conduce.
„Aş deschide chiar şi mâine un business aici, pentru că sunt câteva lucruri care mi-au atras atenţia. În primul rând, creşterea de circa 30% a turismului. Bazat pe asta, Costa Rica, spre exemplu, pe care o ştiu foarte bine, a făcut ceva spectaculos de bine – s-a poziţionat drept cea mai mare destinaţie de turism ecologic. Dacă mă uit la aceste lucruri, cred că şi pentru România ar fi o oportunitate foarte bună.
Promovarea turismului în România într-un mod prietenos faţă de mediu ar putea spori economia foarte mult. Ultima dată când m-am uitat, 12,5% din PIB-ul Costa Ricăi a venit din turism şi asta au realizat doar în ultimii zece ani.”
CARTE DE VIZITĂ
James Simmons
Origine: Marea Britanie
Vârsta: 46 de ani
Educaţie: licenţă în politică, filosofie, economie – Universitatea Bristol
Carieră:
Managing director Unilever South Central Europe (septembrie 2017 – prezent)
Director general Unilever Greater Caribbean (2014-2017)
Vicepreşedinte al departamentului de Customer Development în Regatul Unit şi Irlanda (2009-2014)
Alte roluri de marketing şi vânzări în Unilver UK (1998 – 2009) -
Cine este românul care a transformat o platformă militară într-un parc de aventură, iar acum câştigă milioane de euro în fiecare an
Arsenal Park a luat naştere ca unitate turistică în 2009, iar investiţiile au ajuns, în prezent, la peste 20 de milioane de euro. Sebastian Antal, directorul general al businessului, povesteşte că platforma pe care se află Arsenal Park există din jurul anilor 1936-1938, când Carol al II-lea a dispus oferirea unui spaţiu de aproape 90 de hectare armatei, pentru efectuarea unor experimente în domeniul materialului explozibil şi al muniţiei.
„Am ales această locaţie pentru poziţionarea strategică şi potenţialul pe care îl prezenta. Pe lângă faptul că are o frumuseţe aparte, judeţul Hunedoara este bogat din punctul de vedere al obiectivelor turistice, printre care amintesc castelul Corvinilor, cetăţile dacice, cetatea Devei, munţii Parâng şi Parcul Naţional Retezat. Încă neexploatate în totalitate, acestea prezintă în continuare o oportunitate de dezvoltare”, povesteşte Antal.
În 2017, Arsenal Park a înregistrat o cifră de afaceri de 2,3 milioane de euro şi o rată a profitului de 15%. Primul şi al doilea trimestru din anul 2018 păstrează acelaşi trend ascendent. La nivel de investiţii, reprezentantul Arsenal Park spune că acestea reprezintă, anual, un procent de 10-15% din cifra de afaceri, fiind direcţionate în general spre reorganizarea şi standardizarea proceselor şi a serviciilor şi spre modernizare. Totuşi, „o mare parte sunt atribuite către fidelizarea personalului, deoarece gradul de satisfacţie a clientului are la bază bunăstarea angajatului”, spune Antal.
Periodic, reprezentanţii parcului fac şi investiţii de dezvoltare, care „pot ajunge până la 50% din cifra de afaceri”. Spre exemplu, pentru anul viitor, reprezentantul parcului spune că sunt planificate investiţii de circa un milion de euro pentru demararea unui proiect de dezvoltare a aquaparkului deschis în 2016 şi pentru integrarea unor noi activităţi şi servicii, precum lansarea unui poligon intern de tragere cu arme de foc.
Printre noile servicii care au menţinut o creştere constantă a cifrei de afaceri se numără lansarea de la începutul anului 2018 a încă unui panou de escaladă, în prezent cel mai înalt din ţară, dar şi deschiderea unei serii de escape room-uri. De asemenea, tot anul acesta cei de la Arsenal Park au demarat un nou proiect, festivalul de off-road ArcFest, aflat la prima ediţie, şi au lansat un nou produs turistic dedicat activităţilor de familie, Family Bootcamp (weekendul familiilor de supereroi), care se bucură de un real succes, potrivit lui Antal.
Reprezentantul parcului spune că businessul înregistrează, anual, circa 150.000 de vizitatori de toate vârstele, din clasele sociale medii şi premium. Din totalul de clienţi, jumătate sunt corporatişti. „Când vorbim despre segmentul individual versus corporate, proporţia este de 50-50%”, spune Antal. El adaugă că „în 2018 ponderea clienţilor străini a fost în creştere faţă de anii anteriori, în prezent fiind de 15%”.
Fiind un business sezonier, numărul angajaţiilor parcului este variabil, între 50 şi 150 de persoane, variind în funcţie de numărul clienţilor. Antal spune că ponderea traficului de weekend este net mai mare faţă de timpul săptămânii, cu excepţia intervalului iunie-august, când ponderea este egală. Pe perioada iernii, reprezentantul parcului spune că businessul îşi desfăşoară activitatea normal, iar din 2016, de când a fost deschis aquaparkul, care cuprinde bazine şi tobogane interioare, veniturile generate sunt cu 30% mai mari faţă de anii anteriori în aceeaşi perioadă. „Perioada de extrasezon nu reprezintă un impediment pentru dezvoltarea parcului”, spune Antal.
-
Cronică de film: Din anii copilăriei – VIDEO
Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.
Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.
Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.
Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.
Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.
Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.
În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.
Tag
Regia: Jeff Tomsic
Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
Durată: 1 oră ŞI 40 minute
Buget: 28 milioane dolari
Data lansării: 6 iulie
Nota: 6,5/10
-
Samsung Flip, noul partener pentru şedinţe eficiente
Cu un aspect sofisticat, în culoarea gri deschis, ecran tactil şi cu funcţii foarte uşor de folosit, displayul interactiv Samsung Flip are dimensiunea de 55 de inch, o greutate de până în 29 de kilograme şi un spaţiu de stocare de 8 GB. De asemenea, dispune de un stand portabil cu patru roţi, un pix detaşabil şi o tavă-suport spaţioasă, având sistem audio încorporat. Standul portabil nu facilitează doar mobilitatea displayului, ci este prevăzut şi cu suporturi de perete, pentru o fixare temporară. Standul portabil al displayului permite folosirea acestuia în orice spaţiu, dând astfel utilizatorilor posibilitatea să dea dovadă de profesionalism şi să adapteze o încăpere la nevoile imediate, cum ar fi o întâlnire de afaceri stabilită în ultimul moment sau organizarea urgentă a unei conferinţe într-un timp foarte scurt şi cu un efort minim.
De asemenea, pivotul poate fi reglat la diferite înălţimi, pentru un plus de confort, iar displayul dispune de o înclinare ergonomică de 4,5 grade, prin care oferă un unghi natural de scriere. Utilizatorul poate să configureze orientarea displayului atât în modul portret, cât şi în modul landscape pentru un plus de flexibilitate şi pentru a maximiza spaţiul de scriere sau desenare disponibil.
Printre alte funcţii, displayul Samsung Flip permite realizarea capturilor de ecran, găsirea rapidă a documentelor în bara de căutare şi previzualizarea paginilor.
Pentru a putea personaliza orice prezentare în funcţie de subiect, displayul Samsung Flip dispune de o gamă variată de instrumente de scriere şi fonturi în culori şi dimensiuni diferite, oferind posibilitatea de a şterge adnotările anterioare, parţial sau integral, printr-o simplă glisare a mâinii. De asemenea, deoarece munca în echipă este de multe ori esenţială, displayul poate fi folosit simultan de până la patru utilizatori şi pot fi derulate rapid până la 20 de pagini în acelaşi timp.Participanţii la întâlnire au şi posibilitatea de a adăuga conţinut prezentării, indiferent că este vorba de idei, grafice, imagini sau fişiere de pe propriile dispozitive, care pot fi conectate la displayul Samsung Flip sau îşi pot sincroniza conţinutul de pe device-ul individual pe ecranul central, cu ajutorul tehnologiei NFC integrate şi al reflectorului. La finalul întâlnirilor, participanţii pot distribui şi revizui digital adnotările, nefiind astfel nevoie de o recapitulare scrisă a ideilor prezentate.
Adnotările digitale pot fi trimise altor persoane prin intermediul e-mailului sau printr-o reţea sau prin stocare USB, ajutându-i astfel pe utilizatori să preîntâmpine ştergerea, distrugerea sau pierderea notiţelor şi a ideilor importante. De asemenea, adnotările realizate pot fi imprimate prin intermediul unui server sau al unui aparat care are instalat sistemul de operare Windows 7 sau 10.
Displayul poate fi activat printr-o simplă ridicare a pixului, însă asigură totodată şi confidenţialitatea informaţiilor şi a documentelor, printr-un sistem de securitate etanş bazat pe parolă.Displayul poate fi activat prin recunoaştere pe bază de senzori. Calitatea imaginii UHD oferită de displayul Samsung Flit se păstrează indiferent de dimensiunea sau tipul adnotaţiilor, prezentate într-un format clar şi uniform, care contribuie la păstrarea atenţiei participanţilor, fără a-i obosi şi fără să dăuneze ochilor.
La nivel de conectivitate, displayul poate fi conectat prin wireless la alte device-uri, precum dispozitivele mobile, tabletele şi calculatoarele-tabletă.
Spaţiul de lucru poate fi lărgit prin într-un format All-in-One (toate într-unul singur), astfel că displayul poate fi utilizat ca tablă de scris ori spaţiu de lucru de creaţie sau de joc.
Un alt domeniu în care Samsung Flip poate fi folosit cu succes este domeniul artei. Astfel, arhitecţii şi designerii pot proiecta diverse schiţe şi prezentări fără riscul de deteriorare sau pierdere a acestora, deoarece stocarea centralizată memorează documentele într-o locaţie uşor accesibilă. Mobilitatea displayului şi posibilitatea de a extinde spaţiul de desenare în cele două moduri, portret şi landscape, reprezintă un alt plus care transformă displayul Flip într-o soluţie optimă pentru cei care lucrează în acest domeniu. De asemenea, experienţa de scriere este similară cu cea a utilizării unei table analogice standard sau a hârtiei.În concluzie, displayul interactiv Samsung Flip îşi propune să maximizeze, prin intermediul funcţiilor oferite, eficienţa de care aveţi nevoie în cadrul evenimentelor corporate, al întâlnirilor şi al conferinţelor organizate, îmbinând instrumentele de bază, documentele necesare şi un spaţiu de stocare suficient într-un singur dispozitiv uşor de amplasat şi de utilizat.
-
Din anii copilăriei